ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta O.G. a chemat în judecată C.S.M.,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

obligarea pârâtului să soluționeze conform legii plângerea sa împotriva unor

judecători.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că trei judecători din cadrul Curții de Apel Brașov au

pronunțat o decizie cu încălcarea legii, în contradicție cu alte hotărâri

irevocabile. A mai arătat că a sesizat C.S.M., solicitând sancționarea

disciplinară a judecătorilor conform art. 98 și 99 lit. h) din Legea nr. 303/2002

dar până în prezent nu a primit nici un răspuns.

Curtea de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 68/ F din 19 mai 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, prin adresa din 11 martie 2008, pârâtul C.S.M. a comunicat reclamantei răspunsul la plângerea/ memoriul formulat, deci cererea acesteia a

fost soluționată pe toate aspectele invocate astfel că acțiunea a rămas fără

obiect.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta O.G., solicitând casarea ei în tot și trimiterea cauzei

spre rejudecare, în fond, aceleiași instanțe.

Au fost invocate motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora

s-au susținut, în esență, următoarele:

interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât prin acțiune s-a solicitat

sancționarea judecătorilor nominalizați, care, în opinia reclamantei au

pronunțat o hotărâre cu încălcarea drepturilor procedurale, iar instanța era

datoare să examineze și temeinicia răspunsului, raportat la speța concretă

bazată pe nerespectarea unor dispoziții legale, date fiind nemulțumirile

exprimate de reclamantă sub acest aspect.

S-a precizat, de asemenea,

că sancționarea în această modalitate a acțiunii ar reprezenta pentru reclamantă

un motiv pentru formularea unei cereri de revizuire a hotărârii judecătorești

în discuție, respectiv un mijloc de reparare a imaginii justiției.

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr.

262/207, care face referire concretă la persoana nemulțumită de răspunsul primit

la plângerea prealabilă.

În raport cu aceste

prevederi legale, în opinia recurentei prima instanță era datoare să judece

pricina și sub aspectul nemulțumirilor sale față de răspunsul primit.

S-a susținut, totodată, că intimatul

C.S.M. nu a respectat prevederile art. 97, 98 și 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004

și a abuzat în luarea atitudinii de apărător al actului de injustiție, fiind

reiterate și motivele pentru care recurenta-reclamantă a apreciat că judecătorii

și-au exercitat funcția cu rea-credință.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și motivele de recurs invocate, prin prisma prevederilor

legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că

recursul nu este fondat pentru considerentele în continuare arătate.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este incident atunci când instanța, interpretând

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Prin acest motiv de recurs

se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ.,

potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante. Or, în speță, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau

a conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța

examinând, în limitele învestirii și cu respectarea principiului

disponibilității consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acțiunea

formulată de reclamant, al cărei obiect a fost corect determinat.

Astfel, principiul rolului

activ al judecătorului consacrat prin art. 129 C. proc. civ. obligă instanța să

dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de aceasta să verifice

îndeplinirea condițiilor pentru admisibilitatea ei, în toate cazurile putând

hotărî însă numai asupra obiectului cererii deduse judecății, cu respectarea

principiului disponibilității, conform alin. (6) al aceluiași text.

Reglementând obiectul

acțiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr.

554/2004 prevede că se poate adresa instanța de contencios administrativ și cel

care se consideră vătămat într-un drept sau interes juridic al său prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, concepte

definite prin art. 2 lit. h) și lit. i) din aceeași lege ca fiind faptul de a

nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii,

dacă prin lege nu se prevede alt termen și, respectiv, exprimarea explicită, cu

exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Excesul de putere pe care

este grefat refuzul nejustificat este definit, la rândul său, prin art. 2 lit. n),

ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin

încălcarea competențelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și

libertăților cetățenilor.

În speță, la data de 10 ianuarie 2008 reclamanta s-a adresat C.S.M. cu o plângere împotriva a trei judecători

din cadrul Curții de Apel Brașov pentru pretinsa pronunțare a unei hotărâri

irevocabile nelegale, apreciind că se impune sancționarea disciplinară a

acestora chiar și numai cu un avertisment, în condițiile art. 98 și art. 99 lit.

h), teza I din Legea nr. 303/2004, pentru exercitarea funcției, inclusiv

nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință sau din gravă neglijență.

Deoarece nu a primit răspuns

la această cerere, la data de 3 martie 2008 reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ, solicitând obligarea C.S.M. la soluționarea conform legii

a plângerii sale.

Raportat la această situație

de fapt, la modalitatea în care reclamanta a înțeles să determine obiectul

cererii sale și la prevederile legale anterior indicate, prima instanță a

concluzionat în mod corect că a fost legal învestită doar cu o acțiune grefată

pe tăcerea autorității pârâte, acțiune rămasă fără obiect, în condițiile în

care la 11 martie 2008 s-a comunicat răspunsul autorității, care se referă la

toate aspectele invocate de reclamantă, iar punctul de vedere al acesteia,

exprimat în scris la 12 aprilie 2008 (fila 27) și concluziile depuse ulterior

(fila 37), nu poate fi apreciat ca o modificare a acțiunii, ce se impunea a fi

făcută, de altfel, în condițiile art. 132 și 134 C. proc. civ., întrucât s-a solicitat

expres admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Pe de altă parte, în raport cu

dispozițiile art. 44 și următoarele din Legea nr. 317/2004 și art. 97 și

următoarele din Legea nr. 303/2004, acest răspuns nu poate face obiectul unei cereri

de obligare a C.S.M. la declanșarea acțiunii disciplinare față de un magistrat

cu nesocotirea competenței exclusive a Comisiei de disciplină a secției pentru

judecători, ca titular al acesteia, astfel că nici din această perspectivă

soluția de casare a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, preconizată

de recurentă, nu este justificată în cauză, neavând de altfel nici o finalitate

practică.

Față de cele expuse, Înalta

Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii,

nefiind incidente în speță motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., invocate de recurentă, astfel că, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de O.G. împotriva sentinței civile nr. 68/ F din 19 mai 2008 a Curții de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2009.