ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2520/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta O.G. a chemat în judecată C.S.M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului să soluționeze conform legii plângerea sa împotriva unor judecători. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că trei judecători din cadrul Curții de Apel Brașov au pronunțat o decizie cu încălcarea legii, în contradicție cu alte hotărâri irevocabile. A mai arătat că a sesizat C.S.M., solicitând sancționarea disciplinară a judecătorilor conform art. 98 și 99 lit. h) din Legea nr. 303/2002 dar până în prezent nu a primit nici un răspuns. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 68/ F din 19 mai 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin adresa din 11 martie 2008, pârâtul C.S.M. a comunicat reclamantei răspunsul la plângerea/ memoriul formulat, deci cererea acesteia a fost soluționată pe toate aspectele invocate astfel că acțiunea a rămas fără obiect. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta O.G., solicitând casarea ei în tot și trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond, aceleiași instanțe. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora s-au susținut, în esență, următoarele: 1. Prima instanță, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât prin acțiune s-a solicitat sancționarea judecătorilor nominalizați, care, în opinia reclamantei au pronunțat o hotărâre cu încălcarea drepturilor procedurale, iar instanța era datoare să examineze și temeinicia răspunsului, raportat la speța concretă bazată pe nerespectarea unor dispoziții legale, date fiind nemulțumirile exprimate de reclamantă sub acest aspect. S-a precizat, de asemenea, că sancționarea în această modalitate a acțiunii ar reprezenta pentru reclamantă un motiv pentru formularea unei cereri de revizuire a hotărârii judecătorești în discuție, respectiv un mijloc de reparare a imaginii justiției.

2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/207, care face referire concretă la persoana nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă. În raport cu aceste prevederi legale, în opinia recurentei prima instanță era datoare să judece pricina și sub aspectul nemulțumirilor sale față de răspunsul primit. S-a susținut, totodată, că intimatul C.S.M. nu a respectat prevederile art. 97, 98 și 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 și a abuzat în luarea atitudinii de apărător al actului de injustiție, fiind reiterate și motivele pentru care recurenta-reclamantă a apreciat că judecătorii și-au exercitat funcția cu rea-credință.

Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și motivele de recurs invocate, prin prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat pentru considerentele în continuare arătate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este incident atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv de recurs se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Or, în speță, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța examinând, în limitele învestirii și cu respectarea principiului disponibilității consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., acțiunea formulată de reclamant, al cărei obiect a fost corect determinat. Astfel, principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin art. 129 C. proc. civ. obligă instanța să dea acțiunii calificarea juridică exactă și în funcție de aceasta să verifice îndeplinirea condițiilor pentru admisibilitatea ei, în toate cazurile putând hotărî însă numai asupra obiectului cererii deduse judecății, cu respectarea principiului disponibilității, conform alin. (6) al aceluiași text.

Reglementând obiectul acțiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanța de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes juridic al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, concepte definite prin art. 2 lit. h) și lit. i) din aceeași lege ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen și, respectiv, exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. Excesul de putere pe care este grefat refuzul nejustificat este definit, la rândul său, prin art. 2 lit. n), ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea competențelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În speță, la data de 10 ianuarie 2008 reclamanta s-a adresat C.S.M. cu o plângere împotriva a trei judecători din cadrul Curții de Apel Brașov pentru pretinsa pronunțare a unei hotărâri irevocabile nelegale, apreciind că se impune sancționarea disciplinară a acestora chiar și numai cu un avertisment, în condițiile art. 98 și art. 99 lit. h), teza I din Legea nr. 303/2004, pentru exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință sau din gravă neglijență. Deoarece nu a primit răspuns la această cerere, la data de 3 martie 2008 reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ, solicitând obligarea C.S.M. la soluționarea conform legii a plângerii sale.

Raportat la această situație de fapt, la modalitatea în care reclamanta a înțeles să determine obiectul cererii sale și la prevederile legale anterior indicate, prima instanță a concluzionat în mod corect că a fost legal învestită doar cu o acțiune grefată pe tăcerea autorității pârâte, acțiune rămasă fără obiect, în condițiile în care la 11 martie 2008 s-a comunicat răspunsul autorității, care se referă la toate aspectele invocate de reclamantă, iar punctul de vedere al acesteia, exprimat în scris la 12 aprilie 2008 (fila 27) și concluziile depuse ulterior (fila 37), nu poate fi apreciat ca o modificare a acțiunii, ce se impunea a fi făcută, de altfel, în condițiile art. 132 și 134 C. proc.

civ., întrucât s-a solicitat expres admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile art. 44 și următoarele din Legea nr. 317/2004 și art. 97 și următoarele din Legea nr. 303/2004, acest răspuns nu poate face obiectul unei cereri de obligare a C.S.M. la declanșarea acțiunii disciplinare față de un magistrat cu nesocotirea competenței exclusive a Comisiei de disciplină a secției pentru judecători, ca titular al acesteia, astfel că nici din această perspectivă soluția de casare a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, preconizată de recurentă, nu este justificată în cauză, neavând de altfel nici o finalitate practică. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incidente în speță motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., invocate de recurentă, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.G. împotriva sentinței civile nr. 68/ F din 19 mai 2008 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2009.