ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3396/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin sentința civilă nr. 359 din 12

noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, admițând excepția tardivității plângerii prealabile, a respins acțiunea

formulată de reclamanta N.I.K.E.M.G. în contradictoriu cu pârâții G.R. și C.L.

Lugoj, având ca obiect anularea și constatarea nulității absolute parțiale a H.G.

nr. 977/2002 și a H.C.L. Lugoj nr. 9/2002, în ceea ce privește poziția nr. 550

din anexe. Prin aceeași sentință, instanța a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a G.R., și a C.L. Lugoj.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a G.R. și respectiv a C.L. Lugoj, invocată

de fiecare dintre cei doi pârâți prin întâmpinare, instanța a constatat că

acestea sunt neîntemeiate, întrucât cele două acte atacate prin acțiune au fost

emise fiecare de către unul din pârâți, aceștia având calitate procesuală pasivă

în raport de actul pe care l-a emis fiecare, iar nu în raport de actul emis de

către celălalt pârât, astfel cum rezultă din chiar modul de redactare al

acțiunii, reclamanta înțelegând să cheme în judecată pârâții doar în raport de

actul emis de fiecare.

În ceea ce privește excepția

tardivității plângerii prealabile, invocată de pârâtul G.R., prin întâmpinare,

Curtea a constat că aceasta este întemeiată având în vedere faptul că

reclamanta a luat la cunoștință despre actele a căror anulare o solicită, la

data de 25 iunie 2008, în cadrul unui alt litigiu, aflat pe rolul Tribunalului

Timiș, iar plângerea prealabilă a fost formulată de aceasta la data de 13

martie 2009, așadar, la un interval de aproximativ 9 luni de la data luării la

cunoștință a actelor a căror anulare se solicită, cu depășirea termenului legal

de 30 de zile prevăzut de dispozițiile imperative ale art. 7 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea a respins susținerea

reclamantei potrivit căreia plângerea prealabilă a fost doar reiterată, la data

de 13 martie 2009, fiind formulată la data de 19 noiembrie 2008, prin invocarea

excepției de nelegalitate a H.G. nr. 977/2002 și a H.C.L. Lugoj nr. 9/2002, în

cadrul litigiului aflat pe rolul Tribunalului Timiș, reținând în acest sens că

și în situația în care s-ar aprecia că invocarea excepției de nelegalitate

echivalează cu formularea plângerii prealabile, se poate observa că de la data

luării la cunoștință, respectiv 25 iunie 2008 până la data invocării excepției

de nelegalitate în dosarul Tribunalului Timiș, respectiv 19 noiembrie 2008, au

trecut mai mult de 30 de zile, astfel încât termenul prevăzut de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 544/2004 era oricum depășit și la acea dată.

Prin urmare, Curtea a apreciat că

formalitatea plângerii prealabile nu a fost îndeplinită în condițiile prevăzute

de lege, astfel încât sancțiunea procedurală atrasă este inadmisibilitatea

acțiunii formulate.

î

mpotriva acestei sentințe,

reclamanta a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Recurenta a solicitat casarea

sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în

temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., deoarece soluția s-a pronunțat fără a

se intra în cercetarea fondului pricinii.

În motivarea recursului, recurenta -

reclamantă arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția

tardivității plângerii prealabile ca urmare a faptului că s-a raportat ca dată

de luare la cunoștință a actelor a căror anulare o solicită, la data de 25

iunie 2008, când în cadrul unui alt litigiu aflat pe rolul Tribunalului Timiș,

i s-a comunicat înscrisurile în discuție, arătând că, comunicarea acestor

înscrisuri în integralitatea lor s-a produs de fapt la o dată ulterioară,

respectiv termenul din 22 octombrie 2008.

În consecință, plângerea prealabilă

a fost făcută în termen în condițiile în care comunicarea completă a actelor

care fac obiectul prezentei cauze s-a făcut la data de 22 octombrie 2008.

Susține recurenta că la termenul din

19 noiembrie 2008 în cadrul dosarului menționat a invocat excepția de

nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și prin această

modalitate de control a actului contestat, a avut loc o manifestare a voinței sale,

în sensul acțiunii în recunoașterea și realizarea dreptului său, fiind

paralizat orice termen de prescripție prevăzut de art. 7 alin. (1) și respectiv

art. 11 alin. (1) din legea contenciosului administrativ.

Menționează totodată că plângerea

prealabilă a fost doar reiterată, la data de 13 martie 2009, atât față de C.L.

Lugoj, cât și față de G.R., chemați în judecată în prezenta cauză prin acțiunea

în contencios administrativ.

În concluzie apreciază recurenta că

și în situația în care instanța nu ar considera că ridicarea excepției de

nelegalitate ar valora plângere prealabilă formulată, nu se poate nega că

această excepție a întrerupt prescripția și ca atare plângerea prealabilă

formulată din 13 martie 2009 a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.

La dosar, s-au depus în copie încheierile

din 10 septembrie 2008 și 22 octombrie 2008 din dosarul nr. 2992/30/2008 al

Tribunalului Timiș, secția civilă, la care recurenta a făcut trimitere prin

cererea de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimatul C.L.M. Lugoj a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală.

Intimatul arată că susținerile

recurentei nu au fundament și nu pot fi reținute în condițiile în care termenul

imperativ stipulat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este depășit.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Analizând sentința recurată prin

prisma criticilor formulate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă analizei instanței de

control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat, fiind admis pentru

următoarele considerente:

relevante.

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 16 aprilie 2009,

reclamanta a solicitat să se dispună anularea H.G. nr. 977 din 5 februarie 2002

și H.C.L. Lugoj nr. 9 din 21 februarie 2002 în ceea ce privește poziția nr. 550

din anexe.

Reclamanta - recurentă a susținut că

a luat la cunoștință despre actele a căror anulare o solicită la termenul din

22 octombrie 2008 când în cadrul altui litigiu aflat pe rolul Tribunalului

Timiș i s-a comunicat întreaga documentație în raport de care și-a făcut

apărările și a formulat prezenta acțiune.

Prima instanță a respins acțiunea,

ca inadmisibilă, apreciind că în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă a fost tardiv formulată, raportându-se,

la data de 25 iunie 2008 când, în cadrul altui litigiu reclamantei i s-a

comunicat anexele parte integrantă a H.G. nr. 977/2002 și H.C.L. Lugoj nr. 9/2002,

deși potrivit încheierilor din acel dosar la termenul de 22 octombrie 2008 i

s-a comunicat întreaga documentație.

Înalta Curte apreciază că, pentru

corecta soluționare a cauzei sunt relevante prevederile art. 7 alin. (7) din

legea contenciosului administrativ care prevede că „plângerea prealabilă în

cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive

temeinice și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni

de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție”.

Este adevărat că reclamanta a urmat

o altă cale care părea potrivită contextului litigios, respectiv a ridicat în

fața Tribunalului Timiș excepția de nelegalitate în conformitate cu prevederile

art. 4 din Legea nr. 554/2004 însă acest aspect ce reprezintă o manifestare a

voinței în sensul recunoașterii dreptului de către autoritățile pârâte nu poate

fi privit decât ca un motiv temeinic în sensul textului de lege invocat pentru

formularea plângerii prealabile peste termenul de 30 de zile prevăzut în alin.

(1) al legii, dar în termenul de 6 luni menționat anterior.

Prin interpretarea art. 7 din Legea nr.

554/2004, rezultă că în raport de data luării la cunoștință în integralitate a

conținutului actului administrativ individual vătămător pentru reclamantă,

aceasta a formulat plângerea prealabilă în termenul prevăzut de lege.

Plângerea prealabilă nu a fost

concepută ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție,

iar termenul prevăzut de lege pentru formularea acțiunii și a plângerii

prealabile nu trebuie interpretată și aplicată de o asemenea manieră încât să

împiedice pe justițiabil să-și exercite drepturile și să beneficieze de

soluționarea în fond a cererii sale.

Aceasta întrucât interpretarea și

aplicarea pur formală și extrem de rigidă a unor dispoziții procedurale poate

fi de natură să împiedice examinarea pe fond a unei cereri în justiție în

condițiile în care procedura prealabilă are ca scop reanalizarea actului vătămător

la demersul persoanei care se consideră vătămată, care își exprimă intenția în

acest sens și posibilitatea autorității emitente de a efectua această analiză,

anterior sesizării instanței.

Termenul de „motive temeinice”

prevăzut de art. 7 alin. (7) din lege, ridică probleme de interpretare în

practica judiciară, care este nevoită să stabilească situațiile de fapt care se

încadrează în această noțiune.

Înalta Curte apreciază că în raport

de evoluția litigiului prin care reclamanta a urmat diverse căi pentru

realizarea dreptului pretins vătămat de autoritățile pârâte, litigiul în care,

la data de 19 noiembrie 2008, a invocat excepția de nelegalitate a acelorași

acte administrative, poate fi apreciat ca un motiv temeinic în sensul legii,

plângerea prealabilă fiind reiterată la data de 13 martie 2009 și urmată de

introducerea acțiunii în contencios administrativ la 16 aprilie 2009.

adoptate.

În raport de cele mai sus reținute,

Curtea apreciază că fondate motivele de recurs ce vizează soluționarea

excepției tardivității plângerii prealabile cu consecința respingerii acțiunii

ca inadmisibilă și constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea

fondului, prin aplicarea art. 312 alin. (1) – alin. (3) C. proc. civ., ca

urmare a admiterii recursului, va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.I.K.E.M.G.

împotriva sentinței civile nr. 359 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 iunie 2010.