ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4162/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta

F.O. a solicitat să i se stabilească drepturile ce i se cuvin potrivit Legii nr.

309/2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a fost căsătorită cu F.A. (în prezent decedat), iar defunctul soț și-a

efectuat stagiul militar în calitate de lucrător într-un detașament de muncă

aparținând M.F.A. deoarece părinții săi au fost declarați chiaburi. Reclamanta a

mai susținut că a solicitat pârâtei aceste

drepturi,

în data de 11 august 2008, dar cererea sa a fost respinsă.

Prin întâmpinare pârâta

a solicitat respingerea acțiunii invocând autoritatea

de lucru

judecat, respectiv a

perimării, arătând că solicitarea reclamantei a făcut obiectul

dosarului

nr. 656/F/CA/2003 al Curții de Apel Brașov, judecat la Curtea Supremă de Justiție sub nr. 3309/2003 și apoi restituit Curții de Apel Brașov, care

prin sentința civilă nr. 95/ F din 13 septembrie 2005

a constatat acțiunea reclamantei ca fiind perimată.

Prin sentința civilă nr. 189/ F din 2

decembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei F.O. și, în consecință, a obligat

pârâta să soluționeze prin decizie de revizuire cererea reclamantei

înregistrată sub nr. 8571 la 1 august 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond, la termenul de judecată din 27 octombrie 2008, a respins

excepția autorității de lucru judecat, având în

vedere că în primul ciclu procesual

invocat de pârâtă nu a fost judecat

fondul cauzei, astfel încât admiterea acestei excepții în asemenea circumstanțe

procesuale ar echivala cu împiedicarea accesului liber la justiție.

S-a mai reținut

că reclamanta deși a solicitat

pârâtei să îi soluționeze noua cerere, aceasta

a refuzat, emițând răspunsul

nr.

857 din 12 august 2008, prin care i-a comunicat reclamantei că motivele

invocate

în noua cerere nu sunt de natură să impună revizuirea Hotărârii

de respingere nr. 1272 din 25 februarie 2003.

Instanța de

fond, văzând dispozițiile art. 7 coroborate cu art. 3 și 6 din Legea nr. 309/2002,

pe baza probelor de la

dosar, a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată în sensul de a

obliga pârâta să emită o decizie de revizuire, ținând cont și de actele noi

depuse de reclamantă și care emană de la

A.N.,

cu atât mai mult cu cât aceste înscrisuri au fost eliberate

reclamantei

pe baza unei adrese datate 01 octombrie 2008, deci ulterior Hotărârii

nr. 1272/2003 și ulterior și hotărârilor

judecătorești invocate de către pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri pârâta C.J.P.C.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta

arată că pe rolul Curții de Apel Brașov a fost dosarul nr. 384/F/CA/2004 care a

avut ca obiect solicitarea drepturilor pe baza Legii nr. 309/2002. Acest dosar

s-a perimat rămânând în nelucrare timp de mai mult de un an, din vina

contestatoarei, din anul 2005. Potrivit prevederilor legale în materie,

perimarea are la bază prezumția de recunoaștere tacită și afectează numai

actele de procedură, lăsând neatins dreptul la acțiune, care poate fi exercitat

prin introducerea unei noi acțiuni dacă termenul de prescripție al acțiunii nu

s-a prescris.

Având în vedere că hotărârea contestată

era din anul 2003 (1272 din 25 februarie 2003), iar o nouă solicitare de

acordare a acestor drepturi s-a făcut în anul 2008 prin cererea nr. 8571 din 11

august 2008 (fără a se depune dovezi noi concludente și pertinente în a

demonstra că soțul contestatoarei ar fi lucrat în detașament de muncă pe timpul

satisfacerii stagiului militar), recurenta consideră că dreptul la acțiune s-a

prescris prin trecerea unui interval de timp de 5 ani.

În cauză nu s-a încălcat nici o

prevedere legală, iar actul nou depus de către contestatoare este o adeverință

eliberată de P. Brăduț în care se arată că soțul acesteia a fost chiabur

împreună cu alți membri ai familiei în perioada 1951 - 1955. Acest lucru nu

demonstrează că soțul contestatoarei ar fi efectuat stagiul militar în

detașament de muncă.

Examinând cauza în raport cu actele

și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din

Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi,

persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M., în perioada

1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a

efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus menționată.

Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face,

potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea

prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, și cu livretul

militar.

Datorită faptului că reclamanta nu a

făcut dovada că soțul ei ar fi lucrat în detașament de muncă pe timpul satisfacerii

stagiului militar, acțiunea a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1272/2004.

Însă, în prezent, reclamanta susține

că deține înscrisuri noi care au fost obținute ulterior emiterii hotărârii sus

amintite.

Potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 309/2002 casele de pensii, atunci când sunt sesizate, în cazul în

care constată încălcări ale prevederilor legale vor  emite decizii de

revizuire.

Astfel fiind, pe baza noilor înscrisuri,

recurenta-pârâtă are obligația de a revizui situația reclamantei.

A accepta teza recurentei-pârâte ar

însemna a se încălca principiul accesului liber la justiție consacrat de art. 21

din Constituție precum și de jurisprudența constantă a C.E.D.O.

De asemenea, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a respins excepția autorității lucrului judecat.

În conformitate cu dispozițiile art.

1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Rezultă din prevederile legale

citite, că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru

judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză.

Cauza reprezintă situația de fapt

calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când,

în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate

aceleași motive de fapt și de drept.

Or, așa cum în mod corect a reținut

și instanța de fond prima acțiunea a reclamantei nu a fost soluționată pe fond,

astfel că, în cauză, nu operează instituția autorității de lucru judecat.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că susținerile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C.,

împotriva sentinței civile nr. 189 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2009.