ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4162/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta F.O. a solicitat să i se stabilească drepturile ce i se cuvin potrivit Legii nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu F.A. (în prezent decedat), iar defunctul soț și-a efectuat stagiul militar în calitate de lucrător într-un detașament de muncă aparținând M.F.A. deoarece părinții săi au fost declarați chiaburi. Reclamanta a mai susținut că a solicitat pârâtei aceste drepturi, în data de 11 august 2008, dar cererea sa a fost respinsă.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii invocând autoritatea de lucru judecat, respectiv a perimării, arătând că solicitarea reclamantei a făcut obiectul dosarului nr. 656/F/CA/2003 al Curții de Apel Brașov, judecat la Curtea Supremă de Justiție sub nr. 3309/2003 și apoi restituit Curții de Apel Brașov, care prin sentința civilă nr. 95/ F din 13 septembrie 2005 a constatat acțiunea reclamantei ca fiind perimată. Prin sentința civilă nr. 189/ F din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei F.O.

și, în consecință, a obligat pârâta să soluționeze prin decizie de revizuire cererea reclamantei înregistrată sub nr. 8571 la 1 august 2008. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, la termenul de judecată din 27 octombrie 2008, a respins excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că în primul ciclu procesual invocat de pârâtă nu a fost judecat fondul cauzei, astfel încât admiterea acestei excepții în asemenea circumstanțe procesuale ar echivala cu împiedicarea accesului liber la justiție.

S-a mai reținut că reclamanta deși a solicitat pârâtei să îi soluționeze noua cerere, aceasta a refuzat, emițând răspunsul nr. 857 din 12 august 2008, prin care i-a comunicat reclamantei că motivele invocate în noua cerere nu sunt de natură să impună revizuirea Hotărârii de respingere nr. 1272 din 25 februarie 2003. Instanța de fond, văzând dispozițiile art. 7 coroborate cu art. 3 și 6 din Legea nr. 309/2002, pe baza probelor de la dosar, a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată în sensul de a obliga pârâta să emită o decizie de revizuire, ținând cont și de actele noi depuse de reclamantă și care emană de la A.N., cu atât mai mult cu cât aceste înscrisuri au fost eliberate reclamantei pe baza unei adrese datate 01 octombrie 2008, deci ulterior Hotărârii nr. 1272/2003 și ulterior și hotărârilor judecătorești invocate de către pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri pârâta C.J.P.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurenta arată că pe rolul Curții de Apel Brașov a fost dosarul nr. 384/F/CA/2004 care a avut ca obiect solicitarea drepturilor pe baza Legii nr. 309/2002. Acest dosar s-a perimat rămânând în nelucrare timp de mai mult de un an, din vina contestatoarei, din anul 2005. Potrivit prevederilor legale în materie, perimarea are la bază prezumția de recunoaștere tacită și afectează numai actele de procedură, lăsând neatins dreptul la acțiune, care poate fi exercitat prin introducerea unei noi acțiuni dacă termenul de prescripție al acțiunii nu s-a prescris.

Având în vedere că hotărârea contestată era din anul 2003 (1272 din 25 februarie 2003), iar o nouă solicitare de acordare a acestor drepturi s-a făcut în anul 2008 prin cererea nr. 8571 din 11 august 2008 (fără a se depune dovezi noi concludente și pertinente în a demonstra că soțul contestatoarei ar fi lucrat în detașament de muncă pe timpul satisfacerii stagiului militar), recurenta consideră că dreptul la acțiune s-a prescris prin trecerea unui interval de timp de 5 ani. În cauză nu s-a încălcat nici o prevedere legală, iar actul nou depus de către contestatoare este o adeverință eliberată de P. Brăduț în care se arată că soțul acesteia a fost chiabur împreună cu alți membri ai familiei în perioada 1951 - 1955. Acest lucru nu demonstrează că soțul contestatoarei ar fi efectuat stagiul militar în detașament de muncă.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M., în perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G.

nr. 1114/2002, și cu livretul militar. Datorită faptului că reclamanta nu a făcut dovada că soțul ei ar fi lucrat în detașament de muncă pe timpul satisfacerii stagiului militar, acțiunea a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1272/2004. Însă, în prezent, reclamanta susține că deține înscrisuri noi care au fost obținute ulterior emiterii hotărârii sus amintite. Potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 309/2002 casele de pensii, atunci când sunt sesizate, în cazul în care constată încălcări ale prevederilor legale vor emite decizii de revizuire. Astfel fiind, pe baza noilor înscrisuri, recurenta-pârâtă are obligația de a revizui situația reclamantei. A accepta teza recurentei-pârâte ar însemna a se încălca principiul accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție precum și de jurisprudența constantă a C.E.D.O.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins excepția autorității lucrului judecat. În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Rezultă din prevederile legale citite, că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză. Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond prima acțiunea a reclamantei nu a fost soluționată pe fond, astfel că, în cauză, nu operează instituția autorității de lucru judecat. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 189 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.