ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2736/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brașov, anularea Hotărârii nr. 59793 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să acorde reclamantului drepturile reglementate de Legea nr. 309/2002 pentru perioada dintre 12 iulie 1952 și 17 mai 1955, începând cu data de 08 septembrie 2008, obligarea pârâtei la plata de daune morale de 1.000 RON pentru suferințele cauzate de soluționarea necorespunzătoare și la timp a cererii reclamantului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat recunoașterea și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 întrucât a prestat muncă forțată în perioada 12 iulie 1952 până la 17 mai 1955 la Sectorul 363 Lucru Timișoara (UM 04742) și Batalionul de Lucru Mangalia (UM 03968), că pârâta a refuzat emiterea unei hotărâri favorabile, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, decizie administrativă criticabilă din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a art. 14 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința civilă nr. 91/F/2010 din data de 4 mai 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului V.G.

și, în consecință, a dispus anularea Hotărârii nr. 5793 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârâta C.J.P. Brașov, a obligat pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, începând cu data de 01 noiembrie 2009, drepturile prevăzute de art. 1, 2 și 5 din Legea nr. 309/2002 pentru perioada 12 iulie 1952 - 17 mai 1955, precum și la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor formulate de reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat la data de 25 septembrie 2008 o cerere către C.J.P.

Brașov, prin care a solicitat recalcularea pensiei în baza certificatului din 25 iunie 2008. Acest certificat emis de UM 02405 Pitești face dovada faptului că reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 16 noiembrie 1951 - 17 februarie 1952 în cadrul UM 04351 Timișoara (Regimentul 107 Infanterie) și în perioada 12 iulie 1952 - 17 mai 1955 în cadrul UM 04742 Timișoara (Sectorul 363 Lucru Timișoara) și UM 03968 Mangalia (Batalionul de Lucru Mangalia). Curtea a reținut argumentul pârâtei privind faptul că această primă cerere nu este întocmită în condițiile prevăzute de H.G.

nr 1114/2002 privind aplicarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, nefiind adresată Comisiei de specialitate și neavând atașate documentele prevăzute de actul normativ menționat și, ca atare, răspunsul autorității pârâte este la adăpost de criticile invocate de reclamant întrucât din cererea acestuia nu rezultă că înțelege să solicite acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

A arătat instanța fondului că, prin cea de a doua cerere formulată de reclamant și adresată aceleiași instituții (din 12 octombrie 2009), acesta a exprimat în mod clar faptul că solicită acordarea drepturilor prevăzute de legea anterior menționată, motiv pentru care a și fost analizată de comisia de specialitate, cererea fiind respinsă prin Hotărârea nr. 5793 din 19 noiembrie 2009, cu motivarea că din verificarea actelor depuse nu se confirmă cele solicitate, deși s-a precizat că în dovedirea cererii soția titularului decedat a depus o serie de acte.

Curtea a mai arătat că faptul că reclamantul a mai formulat în cursul anului 2008 o altă cerere prin care a solicitat recalcularea pensiei nu conduce la concluzia că prin această solicitare a fost vizată acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, chiar dacă prin a doua cerere formulată reclamantul a menționat că cererea inițială a fost interpretată în mod greșit, elementele primei cereri neindicând susținerile reclamantului. A reținut prima instanță că pârâta a răspuns la solicitarea reclamantului în termenul prevăzut de lege, neputând fi reținută vreo culpă sub acest aspect în sarcina C.J.P. Brașov, ceea ce face obiectul analizei prezentei cauze. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C.J.P.

Brașov, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a hotărât acordarea, către reclamant, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, fără a motiva sentința și fără a ține cont de faptul că, din înscrisurile depuse în cauză, reieșea faptul că reclamantul a efectuat stagiul militar în unități militare care nu au făcut parte din D.G.S.M. neîndeplinind, astfel, condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: În speță, sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină dispozițiile instanței de fond privind anularea actului administrativ contestat și dispunerea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale, lipsind referirile la motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 5793 din 19 noiembrie 2009 emisă de C.J.P. Brașov și la elementele de fapt și de drept ce au dus, în cauză, la formarea convingerii instanței cu privire la necesitatea anulării actului administrativ contestat și dispunerii de măsuri în vederea realizării drepturilor reclamantului.

În raport de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii. O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către C.J.P. Brașov împotriva Sentinței civile nr. 91/F/2010 din data de 4 mai 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare de către instanța de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.