ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 51/ F din 16 martie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.M., în contradictoriu cu pârâta C.M.P. și a obligat-o pe acesta din urmă la plata către reclamant a sumei de 6.619,19 lei, reprezentând echivalentul diferențelor salariale corespunzătoare unui salariu de bază mai mare cu 10 % față de cel avut în perioada 01 ianuarie 2007 - 12 noiembrie 2007, și a sumei de 19.000 lei cu titlu de daune morale. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.F.P.

și respinsă, ca atare, acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă. De asemenea, instanța de judecată a respins excepțiile lipsei capacității procesuale și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.M.P. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire excepții. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (l) din O.U.G. nr. 56/2004 cât și ale art. 42 alin. (2) din O.U.G.

nr. 92/2008, aceste acte normative se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, care, la rândul lor, conform art. 117, se completează cu prevederile legislației muncii și celei civile, astfel că, pentru egalitate de tratament juridic, și în privința funcționarilor publici, în vederea obținerii drepturilor salariale nu este necesară plângerea prealabilă iar solicitarea acestora se poate realiza în interiorul termenului general de prescripție, excepția tardivității formulării acțiunii nefiind întemeiată. Cele două decizii, emise de C.M.P. cu privire la aprobarea rezultatelor finale ale evaluării performanțelor profesionale individuale pentru al doilea an de activitate (2006) în funcția de manager public a reclamantului, au fost emise la datele de 23 iulie 2008 și 11 august 2008. O.U.G.

nr. 92/2008 a intrat în vigoare, potrivit art. 42, la data publicării în M. Of., respectiv la 30 iunie 2008, cu excepția art. 36 și 37 care au intrat în vigoare la 31 august 2008, dată până la care au rămas în vigoare dispozițiile art. ll alin. (l) și (2), art. 14 alin. (2) și (4) și art. 19 din O.U.G. nr. 56/2004. Ca urmare, reține instanța de fond, atribuțiile cu privire la evaluarea managerilor publici aparțineau, la data emiterii celor două decizii, raportat și la dispozițiile art. 38 alin. (l) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2008, C.M.P., organism independent și de interes general, cu atribuții privind urmărirea și asigurarea aplicării prevederilor referitoare la modalitățile de acces la funcția de manager public și la mecanismele de promovare rapidă.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, această activitate a comisiei există și în prezent, întrucât dispozițiile art. 3 alin. (l), art. 4 – art. 7 ale O.U.G. nr. 56/2004 se abrogă doar la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârilor judecătorești date în litigiile aflate pe rol la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2008. Împrejurarea că această Comisie încheiase, prin efectul art. 39 din acest din urmă act normativ, activitatea de finalizare a procedurilor de evaluare a managerilor publici, la momentul formulării acțiunii, nu poate avea drept consecință lipsirea acesteia de capacitate procesuală întrucât, cum s-a arătat, dispozițiile art. 3 alin. (l), art. 4 – art. 7 din O.U.G.

nr. 56/2004 sunt încă în vigoare, cele ale art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2008 prevăd răspunderea membrilor Comisiei pentru nerespectarea obligațiilor privind finalizarea procedurilor de evaluare și nu a fost identificat nici un text de lege care să desemneze un succesor în drepturi și obligații al Comisiei cu privire la activitatea acesteia de până la 15 august 2008. Așa fiind, reține prima instanță, se constatată că în persoana pârâtei C.M.P. sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 554/2004, excepțiile lipsei capacității procesuale și calității procesuale ale pârâtei C.M.P. nefiind întemeiate. Totodată, se arată în considerentele sentinței recurate, întrucât în textele legale prezentate și, de altfel, în întregul ansamblu al actelor normative ce constituie cadrul legal aplicabil prezentei cauze, nu a fost identificată vreo normă care să atragă în sarcina pârâtei A.N.F.P.

vreo obligație legată de evaluarea performanțelor profesionale individuale ale managerilor publici, cu consecința promovării în grad profesional, reconfirmării treptei profesionale și reconfirmării statutului de manager public deținut, se apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte este întemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu această autoritate fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu privire la fondul cauzei. Prin Decizia nr. 26 din 23 iulie 2008, C.M.P. a aprobat rezultatele finale ale evaluării performanțelor profesionale individuale, pentru al doilea an de activitate (2006) în funcția de manager public, ale reclamantului M.A., manager public în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor – O.P.C.P., după cum urmează: evaluare superior ierarhic-calificativ foarte bine, evaluare performanțe manageriale-corespunzător.

De asemenea, s-a dispus promovarea managerului public în grad profesional de la „special” la „principal”, prevăzut de art. ll alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 56/2004, reconfirmarea treptei profesionale pe care era încadrat, respectiv treapta 2 - promovare rapidă, prevăzută de art. ll alin. (l) lit. b) din O.U.G. nr. 56/2004, și reconfirmarea statutului de manager public deținut. Prin Decizia nr. 27 din 11 august 2008, același organism, pe baza acelorași documente și dispoziții legale, a aprobat din nou rezultatele mai sus menționate, dispunând, în plus față de decizia anterioară, promovarea managerului public în grad profesional de la „principal” la „superior”, prevăzut de art. l 1 alin. (2) lit. d) din O.U.G.

nr. 56/2004. În urma modificării art. 19 din O.U.G. nr. 65/2004, prin dispozițiile O.U.G. nr. 6/2005, formă rămasă în vigoare până la apariția O.U.G. nr. 92/2008, managerii publici aveau dreptul la un salariu egal funcției publice de conducere din minister, echivalentă gradului de manager public, la care se adăuga un spor de manager public, determinat în funcție de treapta deținută, prevăzută în anexa la O.U.G. nr. 56/2004, beneficiind totodată de toate drepturile salariale suplimentare prevăzute de Legea nr. 188/1999. Stabilirea salariului de bază se făcea potrivit reglementărilor legale pentru funcționarii publici din aparatul propriu al ministerelor, prin însumarea salariului de bază corespunzător funcției de consilier, grad profesional superior, treapta I de salarizare, cu indemnizația de conducere aferentă funcției publice de conducere, echivalentă gradului profesional deținut de managerul public respectiv.

Sporul de manager public se determina, deci, prin aplicarea la salariul de bază al managerului public, a procentului determinat în funcție de treapta profesională deținută, prevăzut în primul tabel din anexa la ordonanță. Ca urmare, reține prima instanță, salariul managerului public se stabilea prin raportare la gradul profesional și la treapta profesională deținută, elemente ce se puteau obține sau modifica, urmare evaluării C.M.P., conform art. l4 alin. (4) din O.U.G. nr. 56/2004, care trebuia realizată în mod obligatoriu anual, în virtutea principiului promovării accelerate exprimat în preambulul actului normativ respectiv. Se arată în considerentele sentinței atacate, că, raportat la situația reclamantului, care, la data confirmării evaluării deținea gradul profesional „special”, al doilea în ierarhie, conform art. ll alin. (2) din O.U.G.

nr. 56/2004, se afla în treapta profesională 2 - promovare rapidă, prevăzută de art. l 1 alin. (l) lit. b), elemente profesionale deținute încă de la începutul anului al doilea de activitate, respectiv 2006, așa cum rezultă din cele două decizii aflate la dosar, acesta urmând a fi promovat automat, în cazul reconfirmării pe treapta profesională, în termen de 24 de luni, conform art. l4 alin. (6) lit. b) al aceluiași act normativ. Însă, reține instanța de fond, dat fiind faptul că evaluarea trebuia să fie făcută anual iar Comisia, deși avea doar facultatea de a reconfirma treapta profesională, potrivit art. 14 alin. (4), a dispus și promovarea în grad profesional, dispoziție care, dacă pârâta C.M.P.

ar fi respectat dispozițiile art. 14 alin. (7), ar fi condus la mărirea salariului managerului public. Apreciază prima instanță că, față de toate aceste aspecte, în contextul întregului ansamblu al atribuțiilor pe care Comisia era obligată să le îndeplinească încă din anul 2007, prevăzute de art. 7 din H.G. nr. 783/2005, întrucât pârâta nu a procedat la evaluarea reclamantului potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2004 iar la momentul evaluărilor efectuate cu întârziere a procedat la promovarea în grad profesional a reclamantului, drepturile salariale corespunzătoare, calculate conform art. 19 din același act normativ, i se cuvin acestuia începând cu anul următor celui în care pârâta avea obligația efectuării evaluării.

De asemenea, reține instanța de fond, având în vedere rațiunile pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 56/2004, expuse în preambulul acesteia, rolul acordat managerilor publici și asumat de aceștia, prin rezultate dovedite prin chiar deciziile de aprobare a evaluărilor în cazul reclamantului, și ținând seama de declarațiile celor doi martori audiați în cauză, care au expus implicarea reclamantului în exercitarea funcției, fără însă a avea posibilitatea unei promovări rapide asigurată doar de lege, se apreciază ca fiind justificată suma solicitată cu titlu de daune morale, drept echivalent al suferințelor de ordin moral cauzate prin activitatea pârâtei Comisia pentru Manageri Publici, care a procedat la realizarea cu întârziere a atribuțiilor sale, fără de care managerul public nu putea promova în condițiile legii.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantul M.A. și pârâta C.M.P. În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., reclamantul critică sentința atacată exclusiv sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.F.P., arătând că în mod greșit a fost admisă aceasta, în raport cu dispozițiile art. 38 și 42 din O.U.G. 92/2008. Pârâta C.M.P., întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 6 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., arată, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că acest organism are capacitate procesuală și calitate procesuală pasivă, în raport cu prevederile legale aplicabile în speță.

În subsidiar, recurenta invocă autoritatea de lucru judecat, în raport cu sentința nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3732 din 28 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată următoarele: I. În ceea ce privește recursul formulat de reclamant, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, se va reține că acesta este nefondat.

Astfel, recurentul-reclamant invocă, în sprijinul susținerii privind calitatea procesuală pasivă, pe care ar avea-o în cauză A.N.F.P., dispozițiile art. 38 și 42 din O.U.G. 92/2008, arătând că acestea au fost greșit interpretate de instanța de fond, în raport cu prevederile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice. În speță, însă, problema nu este de a determina capacitatea juridică a A.N.F.P. ori data dobândirii de către aceasta a personalității juridice și, deci, a atribuțiilor conferite prin actul de înființare, în raport cu prevederile Decretului nr. 31/1954, invocate de recurent, ci de a stabili dacă această autoritate are calitate procesuală în cauză.

Or, așa cum corect se arată în considerentele sentinței recurate, în întregul ansamblu al actelor normative ce constituie cadrul legal aplicabil în cauză, nu a fost identificată vreo normă care să atragă în sarcina pârâtei A.N.F.P. vreo obligație legată de evaluarea performanțelor profesionale individuale ale managerilor publici, cu consecința promovării în grad profesional, reconfirmării treptei profesionale și reconfirmării statutului de manager public deținut. Mai mult decât atât, în contenciosul administrativ, calitatea procesuală pasivă nu depinde de posesia personalității juridice a autorității publice chemate în judecată, ci de capacitatea acesteia de a emite/adopta acte administrative.

În acest sens, sunt prevederile art. l alin. (l) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Așadar, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât, în măsura în care este emitentul actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termen legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Cum, în cauza de față, actele contestate sunt emise de C.M.P., tot acesteia revenindu-i și obligația legală a exercitării atribuțiilor referitoare la evaluarea recurentului-reclamant, pentru perioada invocată, în mod corect a reținut prima instanță lipsa calității procesuale pasive a A.N.F.P., recursul reclamantului urmând a fi respins, ca nefondat. II. Î n ceea ce privește recursul formulat de pârâta C.M.P., se va reține că este neîntemeiată excepția tardivității acestuia, invocată de intimata A.N.F.P., și că recursul este fondat, sub aspectul existenței, în cauză, a autorității de lucru judecat, în raport cu sentința nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3732 din 28 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Referitor la critica privind greșita reținere de către instanța de fond a capacității procesuale și a calității procesuale pasive a recurentei-pârâte, se va reține că aceasta este neîntemeiată, pentru aceleași considerente pentru care a fost respins recursul reclamantului, prezentate la pct. I. În ce privește excepția tardivității formulării recursului, se constată că este neîntemeiată, în raport cu împrejurarea că sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte prin afișare, contrar dispozițiilor art. 92 C. proc. civ., dar și în raport cu prevederile art. 310 din același cod, care prezumă ca fiind făcut în termen recursul a cărui depunere peste termen nu a fost dovedită la prima zi de înfățișare sau a cărui formulare tardivă nu rezultă din dovezi aflate la dosar.

În ce privește autoritatea de lucru judecat. Conform dispozițiilor art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Rezultă, din prevederile legale citate, că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt: identitatea de părți, de obiect și de cauză. Pentru a ne afla în prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic. Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic, existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic, iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamantul, care a pierdut procesul, introduce, în cadrul celei de-a doua acțiuni, alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât.

Or, din analiza acțiunii formulate de reclamant în prezenta cauză, în raport cu cea formulată de același reclamant în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 697/64/2007 al Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect și de părți, ambele cereri de chemare în judecată având ca finalitate obligarea pârâților la plata sumei reprezentând echivalentul diferențelor salariale corespunzătoare unui salariu mai mare cu 10 % față de cel avut în perioada 1 ianuarie - 12 noiembrie 2007 și fiind formulate în contradictoriu cu aceeași pârâtă, respectiv C.M.P. Sub acest aspect, așa cum s-a arătat în cele ce preced, este lipsit de relevanță faptul că, în cadrul celor două acțiuni, alături de C.M.P., au fost chemați în judecată și alți pârâți.

În ceea ce privește cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit, atât prima acțiune, soluționată prin sentința nr. 3/F/2008, cât și cea de-a doua, ce face obiectul analizei în cauza de față, fiind justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept. Or, prin sentința nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3732 din 28 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantului M.A. și a fost obligată pârâta C.M.P.

să efectueze evaluarea performanțelor manageriale ale acestuia pentru anul 2006 și să-i plătească suma de 6598,3 lei, reprezentând echivalentul diferențelor salariale pe perioada 1 aprilie -12 noiembrie 2007, corespunzător unui salariu de bază mai mare cu 10 % față de cel avut în perioada 1 ianuarie - 12 noiembrie 2007. Cum, potrivit dispozițiilor art. 166 C. proc. civ., excepția puterii lucrului judecat se poate invoca chiar și în recurs, constatându-se că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., în ceea ce privește plata drepturilor salariale, urmează a fi admis recursul formulat de pârâtă și modificată sentința atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta C.M.P., pentru autoritate de lucru judecat, în privința acestui capăt de cerere.

În privința daunelor morale, se va reține că în mod greșit acestea au fost acordate de instanța de fond, în lipsa probării de către reclamant a întrunirii în cauză a elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv a prejudiciului moral suferit și a legăturii de cauzalitate existente între prejudiciu și fapta culpabilă a pârâtei, recursul urmând a fi admis și sub acest aspect, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, ca neîntemeiată. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității formulării recursului declarat de pârâta C.M.P., ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat reclamantul M.A. împotriva sentinței nr. 51/ F din 16 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul formulat de pârâta C.M.P. împotriva aceleiași sentințe. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta C.M.P., pentru autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește plata drepturilor salariale și ca neîntemeiată, în ceea ce privește daunele morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.