ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 51/ F din 16 martie

2010, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul A.M., în contradictoriu cu pârâta C.M.P.

și a obligat-o pe acesta din urmă la plata către reclamant a sumei de 6.619,19

lei, reprezentând echivalentul diferențelor salariale corespunzătoare unui

salariu de bază mai mare cu 10 % față de cel avut în perioada 01 ianuarie 2007 -

12 noiembrie 2007, și a sumei de 19.000 lei cu titlu de daune morale. Prin

aceeași sentință, a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii, a

fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.F.P. și

respinsă, ca atare, acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă. De

asemenea, instanța de judecată a respins excepțiile lipsei capacității

procesuale și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.M.P.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire excepții.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (l)

din O.U.G. nr. 56/2004 cât și ale art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2008,

aceste acte normative se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind

statutul funcționarului public, care, la rândul lor, conform art. 117, se

completează cu prevederile legislației muncii și celei civile, astfel că,

pentru egalitate de tratament juridic, și în privința funcționarilor publici,

în vederea obținerii drepturilor salariale nu este necesară plângerea

prealabilă iar solicitarea acestora se poate realiza în interiorul termenului

general de prescripție, excepția tardivității formulării acțiunii nefiind

întemeiată.

Cele două decizii, emise de C.M.P. cu

privire la aprobarea rezultatelor finale ale evaluării performanțelor

profesionale individuale pentru al doilea an de activitate (2006) în funcția de

manager public a reclamantului, au fost emise la datele de 23 iulie 2008 și 11

august 2008.

O.U.G. nr. 92/2008 a intrat în

vigoare, potrivit art. 42, la data publicării în M. Of., respectiv la 30 iunie 2008,

cu excepția art. 36 și 37 care au intrat în vigoare la 31 august 2008, dată

până la care au rămas în vigoare dispozițiile art. ll alin. (l) și (2), art. 14

alin. (2) și (4) și art. 19 din O.U.G. nr. 56/2004. Ca urmare, reține instanța

de fond, atribuțiile cu privire la evaluarea managerilor publici aparțineau, la

data emiterii celor două decizii, raportat și la dispozițiile art. 38 alin. (l)

lit. a) din O.U.G. nr. 92/2008, C.M.P., organism independent și de interes

general, cu atribuții privind urmărirea și asigurarea aplicării prevederilor

referitoare la modalitățile de acces la funcția de manager public și la

mecanismele de promovare rapidă.

De asemenea, se arată în

considerentele sentinței atacate, această activitate a comisiei există și în

prezent, întrucât dispozițiile art. 3 alin. (l), art. 4 – art. 7 ale O.U.G. nr.

56/2004 se abrogă doar la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârilor

judecătorești date în litigiile aflate pe rol la data intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 92/2008. Împrejurarea că această Comisie încheiase, prin efectul art.

39 din acest din urmă act normativ, activitatea de finalizare a procedurilor de

evaluare a managerilor publici, la momentul formulării acțiunii, nu poate avea

drept consecință lipsirea acesteia de capacitate procesuală întrucât, cum s-a

arătat, dispozițiile art. 3 alin. (l), art. 4 – art. 7 din O.U.G. nr. 56/2004

sunt încă în vigoare, cele ale art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2008 prevăd

răspunderea membrilor Comisiei pentru nerespectarea obligațiilor privind

finalizarea procedurilor de evaluare și nu a fost identificat nici un text de

lege care să desemneze un succesor în drepturi și obligații al Comisiei cu

privire la activitatea acesteia de până la 15 august 2008.

Așa fiind, reține prima instanță, se

constatată că în persoana pârâtei C.M.P. sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 2 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 554/2004, excepțiile lipsei capacității

procesuale și calității procesuale ale pârâtei C.M.P. nefiind întemeiate.

Totodată, se arată în considerentele

sentinței recurate, întrucât în textele legale prezentate și, de altfel, în întregul

ansamblu al actelor normative ce constituie cadrul legal aplicabil prezentei

cauze, nu a fost identificată vreo normă care să atragă în sarcina pârâtei

A.N.F.P. vreo obligație legată de evaluarea performanțelor profesionale

individuale ale managerilor publici, cu consecința promovării în grad

profesional, reconfirmării treptei profesionale și reconfirmării statutului de

manager public deținut, se apreciază că excepția lipsei calității procesuale

pasive a acestei pârâte este întemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu

cu această autoritate fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Cu privire la fondul cauzei.

Prin Decizia nr. 26 din 23 iulie 2008,

C.M.P. a aprobat rezultatele finale ale evaluării performanțelor profesionale

individuale, pentru al doilea an de activitate (2006) în funcția de manager

public, ale reclamantului M.A., manager public în cadrul Ministerului Economiei

și Finanțelor – O.P.C.P., după cum urmează: evaluare superior

ierarhic-calificativ foarte bine, evaluare performanțe

manageriale-corespunzător. De asemenea, s-a dispus promovarea managerului

public în grad profesional de la „special” la „principal”, prevăzut de art. ll alin.

(2) lit. c) din O.U.G. nr. 56/2004, reconfirmarea treptei profesionale pe care

era încadrat, respectiv treapta 2 - promovare rapidă, prevăzută de art. ll alin.

(l) lit. b) din O.U.G. nr. 56/2004, și reconfirmarea statutului de manager

public deținut.

Prin Decizia nr. 27 din 11 august 2008,

același organism, pe baza acelorași documente și dispoziții legale, a aprobat

din nou rezultatele mai sus menționate, dispunând, în plus față de decizia

anterioară, promovarea managerului public în grad profesional de la „principal”

la „superior”, prevăzut de art. l 1 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 56/2004.

În urma modificării art. 19 din O.U.G.

nr. 65/2004, prin dispozițiile O.U.G. nr. 6/2005, formă rămasă în vigoare până

la apariția O.U.G. nr. 92/2008, managerii publici aveau dreptul la un salariu

egal funcției publice de conducere din minister, echivalentă gradului de

manager public, la care se adăuga un spor de manager public, determinat în

funcție de treapta deținută, prevăzută în anexa la O.U.G. nr. 56/2004,

beneficiind totodată de toate drepturile salariale suplimentare prevăzute de

Legea nr. 188/1999.

Stabilirea salariului de bază se făcea

potrivit reglementărilor legale pentru funcționarii publici din aparatul

propriu al ministerelor, prin însumarea salariului de bază corespunzător

funcției de consilier, grad profesional superior, treapta

I

de salarizare, cu indemnizația de

conducere aferentă funcției publice de conducere, echivalentă gradului

profesional deținut de managerul public respectiv. Sporul de manager public se

determina, deci, prin aplicarea la salariul de bază al managerului public, a

procentului determinat în funcție de treapta profesională deținută, prevăzut în

primul tabel din anexa la ordonanță.

Ca urmare, reține prima instanță,

salariul managerului public se stabilea prin raportare la gradul profesional și

la treapta profesională deținută, elemente ce se puteau obține sau modifica,

urmare evaluării C.M.P., conform art. l4 alin. (4) din O.U.G. nr. 56/2004, care

trebuia realizată în mod obligatoriu anual, în virtutea principiului promovării

accelerate exprimat în preambulul actului normativ respectiv.

Se arată în considerentele sentinței

atacate, că, raportat la situația reclamantului, care, la data confirmării

evaluării deținea gradul profesional „special”, al doilea în ierarhie, conform art.

ll alin. (2) din O.U.G. nr. 56/2004, se afla în treapta profesională 2 -

promovare rapidă, prevăzută de art. l 1 alin. (l) lit. b), elemente

profesionale deținute încă de la începutul anului al doilea de activitate,

respectiv 2006, așa cum rezultă din cele două decizii aflate la dosar, acesta

urmând a fi promovat automat, în cazul reconfirmării pe treapta profesională,

în termen de 24 de luni, conform art. l4 alin. (6) lit. b) al aceluiași act

normativ.

Însă, reține instanța de fond, dat

fiind faptul că evaluarea trebuia să fie făcută anual iar Comisia, deși avea

doar facultatea de a reconfirma treapta profesională, potrivit art. 14 alin.

(4), a dispus și promovarea în grad profesional, dispoziție care, dacă pârâta

C.M.P. ar fi respectat dispozițiile art. 14 alin. (7), ar fi condus la mărirea

salariului managerului public.

Apreciază prima instanță că, față de

toate aceste aspecte, în contextul întregului ansamblu al atribuțiilor pe care

Comisia era obligată să le îndeplinească încă din anul 2007, prevăzute de art. 7

din H.G. nr. 783/2005, întrucât pârâta nu a procedat la evaluarea reclamantului

potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (7) din O.U.G. nr. 56/2004 iar la momentul

evaluărilor efectuate cu întârziere a procedat la promovarea în grad

profesional a reclamantului, drepturile salariale corespunzătoare, calculate

conform art. 19 din același act normativ, i se cuvin acestuia începând cu anul

următor celui în care pârâta avea obligația efectuării evaluării.

De asemenea, reține instanța de fond,

având în vedere rațiunile pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 56/2004,

expuse în preambulul acesteia, rolul acordat managerilor publici și asumat de

aceștia, prin rezultate dovedite prin chiar deciziile de aprobare a evaluărilor

în cazul reclamantului, și ținând seama de declarațiile celor doi martori

audiați în cauză, care au expus implicarea reclamantului în exercitarea

funcției, fără însă a avea posibilitatea unei promovări rapide asigurată doar

de lege, se apreciază ca fiind justificată suma solicitată cu titlu de daune

morale, drept echivalent al suferințelor de ordin moral cauzate prin

activitatea pârâtei Comisia pentru Manageri Publici, care a procedat la

realizarea cu întârziere a atribuțiilor sale, fără de care managerul public nu

putea promova în condițiile legii.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantul M.A. și

pârâta C.M.P.

În motivarea recursului său, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., reclamantul critică

sentința atacată exclusiv sub aspectul excepției  lipsei  calității procesuale pasive

a A.N.F.P., arătând că în mod greșit a fost admisă aceasta, în raport cu

dispozițiile art. 38 și 42 din O.U.G. 92/2008.

Pârâta C.M.P., întemeindu-și recursul

pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 6 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

arată, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că acest organism

are capacitate procesuală și calitate procesuală pasivă, în raport cu

prevederile legale aplicabile în speță. În subsidiar, recurenta invocă

autoritatea de lucru judecat, în raport cu sentința nr. 3/ F din 21 ianuarie

2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

devenită irevocabilă prin decizia nr. 3732 din 28 octombrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată următoarele:

I.

În ceea ce privește recursul formulat

de reclamant, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, se va

reține că acesta este nefondat.

Astfel, recurentul-reclamant invocă,

în sprijinul susținerii privind calitatea procesuală pasivă, pe care ar avea-o

în cauză A.N.F.P., dispozițiile art. 38 și 42 din O.U.G. 92/2008, arătând că

acestea au fost greșit interpretate de instanța de fond, în raport cu

prevederile Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele

juridice.

În speță, însă, problema nu este de a

determina capacitatea juridică a A.N.F.P. ori data dobândirii de către aceasta

a personalității juridice și, deci, a atribuțiilor conferite prin actul de

înființare, în raport cu prevederile Decretului nr. 31/1954, invocate de

recurent, ci de a stabili dacă această autoritate are calitate procesuală în

cauză.

Or, așa cum corect se arată în

considerentele sentinței recurate, în întregul ansamblu al actelor normative ce

constituie cadrul legal aplicabil în cauză, nu a fost identificată vreo normă

care să atragă în sarcina pârâtei A.N.F.P. vreo obligație legată de evaluarea

performanțelor profesionale individuale ale managerilor publici, cu consecința

promovării în grad profesional, reconfirmării treptei profesionale și

reconfirmării statutului de manager public deținut.

Mai mult decât atât, în contenciosul

administrativ, calitatea procesuală pasivă nu depinde de posesia personalității

juridice a autorității publice chemate în judecată, ci de capacitatea acesteia

de a emite/adopta acte administrative.

În acest sens, sunt prevederile art. l

alin. (l) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, „Orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Așadar, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât, în măsura în care

este emitentul actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termen

legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului

referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Cum, în cauza de față, actele

contestate sunt emise de C.M.P., tot acesteia revenindu-i și obligația legală a

exercitării atribuțiilor referitoare la evaluarea recurentului-reclamant,

pentru perioada invocată, în mod corect a reținut prima instanță lipsa

calității procesuale pasive a A.N.F.P., recursul reclamantului urmând a fi

respins, ca nefondat.

II. Î

n ceea ce privește recursul formulat

de pârâta C.M.P., se va reține că este neîntemeiată excepția tardivității

acestuia, invocată de intimata A.N.F.P., și că recursul este fondat, sub

aspectul existenței, în cauză, a autorității de lucru judecat, în raport cu

sentința nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3732

din 28 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Referitor la critica privind greșita

reținere de către instanța de fond a capacității procesuale și a calității

procesuale pasive a recurentei-pârâte, se va reține că aceasta este

neîntemeiată, pentru aceleași considerente pentru care a fost respins recursul

reclamantului, prezentate la pct.

I.

În ce privește excepția tardivității

formulării recursului, se constată că este neîntemeiată, în raport cu

împrejurarea că sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte prin

afișare, contrar dispozițiilor art. 92 C. proc. civ., dar și în raport cu

prevederile art. 310 din același cod, care prezumă ca fiind făcut în termen

recursul a cărui depunere peste termen nu a fost dovedită la prima zi de

înfățișare sau a cărui formulare tardivă nu rezultă din dovezi aflate la dosar.

În ce privește autoritatea de lucru

judecat.

Conform dispozițiilor art. 1201 C.

civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecata are același

obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută

de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Rezultă, din prevederile legale

citate, că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru

judecat sunt: identitatea de părți, de obiect și de cauză.

Pentru a ne afla în prezența primului

element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu

cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul

cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Cauza reprezintă situația de fapt

calificată juridic, existând identitate cu privire la acest element atunci

când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost

invocate aceleași motive de fapt și de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiția

privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic,

iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția

procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a

doua acțiuni și chiar și atunci când reclamantul, care a pierdut procesul,

introduce, în cadrul celei de-a doua acțiuni, alături de pârâtul din prima

acțiune, un al doilea pârât.

Or, din analiza acțiunii formulate de

reclamant în prezenta cauză, în raport cu cea formulată de același reclamant în

cauza ce a format obiectul dosarului nr. 697/64/2007 al Curții de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal, rezultă, în mod evident, identitatea

de obiect și de părți, ambele cereri de chemare în judecată având ca finalitate

obligarea pârâților la plata sumei reprezentând echivalentul diferențelor

salariale corespunzătoare unui salariu mai mare cu 10 % față de cel avut în

perioada 1 ianuarie - 12 noiembrie 2007 și fiind formulate în contradictoriu cu

aceeași pârâtă, respectiv C.M.P. Sub acest aspect, așa cum s-a arătat în cele

ce preced, este lipsit de relevanță faptul că, în cadrul celor două acțiuni,

alături de C.M.P., au fost chemați în judecată și alți pârâți.

În ceea ce privește cel de-al treilea

element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză

a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit, atât

prima acțiune, soluționată prin sentința nr. 3/F/2008, cât și cea de-a doua, ce

face obiectul analizei în cauza de față, fiind justificate prin aceeași

motivare în fapt și în drept.

Or, prin sentința nr. 3/ F din 21

ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3732 din 28 octombrie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, s-a admis acțiunea reclamantului M.A. și a fost obligată pârâta C.M.P.

să efectueze evaluarea performanțelor manageriale ale acestuia pentru anul 2006

și să-i plătească suma de 6598,3 lei, reprezentând echivalentul diferențelor

salariale pe perioada 1 aprilie -12 noiembrie 2007, corespunzător unui salariu

de bază mai mare cu 10 % față de cel avut în perioada 1 ianuarie - 12 noiembrie

2007.

Cum, potrivit dispozițiilor art. 166 C.

proc. civ., excepția puterii lucrului judecat se poate invoca chiar și în recurs,

constatându-se că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C.

civ., în ceea ce privește plata drepturilor salariale, urmează a fi admis

recursul formulat de pârâtă și modificată sentința atacată, în parte, în sensul

respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta C.M.P., pentru autoritate de

lucru judecat, în privința acestui capăt de cerere.

În privința daunelor morale, se va

reține că în mod greșit acestea au fost acordate de instanța de fond, în lipsa

probării de către reclamant a întrunirii în cauză a elementelor răspunderii

civile delictuale, respectiv a prejudiciului moral suferit și a legăturii de

cauzalitate existente între prejudiciu și fapta culpabilă a pârâtei, recursul

urmând a fi admis și sub acest aspect, cu consecința respingerii acțiunii

reclamantului, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, ca neîntemeiată.

Vor fi menținute celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității formulării

recursului declarat de pârâta C.M.P., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat reclamantul

M.A. împotriva sentinței nr. 51/ F din 16 martie 2010 a Curții de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâta

C.M.P. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică, în parte, sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta

C.M.P., pentru autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește plata

drepturilor salariale și ca neîntemeiată, în ceea ce privește daunele morale.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 februarie 2011.