ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5402/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin

cererea formulată, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

C.J.P. Brașov, anularea Hotărârii nr 59793 din 19 noiembrie 2009 emisă de

pârâtă, obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să acorde

reclamantului drepturile reglementate de Legea nr. 309/2002 pentru perioada

dintre 12 iulie 1952 și 17 mai 1955, începând cu data de 08 septembrie 2008,

obligarea pârâtei la plata de daune morale de 1.000 lei pentru suferințele cauzate

de soluționarea necorespunzătoare și la timp a cererii reclamantului, cu

cheltuieli de judecată.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus, la data de 08 septembrie 2008

la C.J.P. Brașov, cererea din 2008 prin care a solicitat recunoașterea și

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 întrucât a prestat muncă

forțată în perioada 12 iulie 1952 până la 17 mai 1955 la Sectorul Lucru

Timișoara (U.M. Z ) și Batalionul de Lucru Mangalia (U.M. X).

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

sentința civilă nr. 7/F din 27 ianuarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul V.G. și continuată de V.L. și T.M., în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brașov și, în consecință, a dispus anularea

Hotărârii nr. 5793 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, a obligat C.J.P.

Brașov să emită o nouă hotărâre în favoarea soției supraviețuitoare V.L., în

condițiile art. 3 începând cu data de 1 noiembrie 2009, care moștenindu-i

drepturile prevăzute de art. 1, 2, 5 din Legea nr. 309/2002 pentru perioada 12

iulie 1952 - 17 mai 1955, a obligat pârâta să plătească reclamantelor V.L. și T.M.

suma de 1.000 lei, cu titlu daune morale și suma de 900 lei, cu titlu cheltuieli

de judecată și a respins celelalte pretenții.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin adresa din 13

ianuarie 2012, M.A.I. - Arhivele Naționale a învederat instanței că U.M. X

Timișoara - Regimentul 107 Infanterie, U.M. X Timișoara - Sectorul Lucru

Timișoara și U.M. X Mangalia Batalionul de Lucru Mangalia nu figurează că au

funcționat ca detașament de muncă în cadrul D.G.S.M., conform Tabelului cu

evidența detașamentelor și unităților de muncă din D.G.S.M. (1950 - 1961).

Asupra

acestei stări de fapt, Curtea de Apel a reținut că reclamantul V.G. s-a plâns

de refuzul autorităților române de a-i acorda toate drepturile prevăzute de

Legea nr. 309/2002 pentru muncă forțată - efectuată în timpul serviciului

militar. Astfel, reclamantul este victima unei discriminări față de alte

persoane care se află într-o situație similară și cărora Înalta Curte de

Casație și Justiție le-a recunoscut dreptul de a beneficia de aceste drepturi.

Or, din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar

în detașamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura

exceptării domnului V.G. de la acordarea drepturilor solicitate. Astfel în

cazul în care legea s-ar aplica doar în cazul recruților din detașamentele de

muncă s-ar ajunge în situații inechitabile de recompensare parțială doar a

persoanelor are au efectuat stagiul militar în condiții identice și care,

datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a

unității militare beneficiază de un tratament diferit și evident,

discriminatoriu.

În

ceea ce privește daunele morale, instanța a reținut că martorul audiat în cauză

(F.I., fila 45 Dosar nr. 19/64/2010) a arătat că domnul V.G. „este foarte

deprimat” întrucât i-a fost refuzat dreptul de acordare a pensiei, deși colegii

săi au primit drepturile bănești, efectuând serviciul militar la muncă, astfel

instanța a apreciat ca satisfăcător pentru reclamantele-succesoare un pretium

doloris în cuantum de 1.000 lei.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva

hotărârii instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

au declarat recurs atât pârâta C.J.P. Brașov, cât și reclamantele V.L. și T.M.

I.

C.J.P. Brașov a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului

se arată că

instanța

nu a ținut cont de ceea ce a comunicat U.M. X Pitești la

solicitarea acesteia,

respectiv

faptul că „unitățile militare în cadrul cărora reclamantul și-a desfășurat

stagiul militar au făcut parte din cadrul M.A.N. și nu din unitățile aparținând

D.G.S.M."

Stagiul militar

efectuat într-o unitate militară cu indicativ militar (U.M. X) și nu în cadrul D.G.S.M.

nu fac obiectul Legii nr. 309/2002, iar d

e

prevederile acestei legi beneficiază numai

persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din

cadrul D.G.S.M. în perioada 14 ianuarie 1950-28 februarie 1961.

Din actele dosarului,

susține recurenta, rezultă efectuarea stagiului militar în cadrul U.M. X, U.M.

Y, U.M. Z, iar nu în cadrul D.G.S.M.

Rațiunea edictării

Legii nr. 309/2002 este aceea de a recompensa munca persoanelor care au

efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. și care nu au fost remunerate la

acea dată pentru munca prestată. Aceste persoane nu au fost instruite, prestând

doar muncă pe întreaga perioadă a stagiului militar.

Încadrarea în

prevederile Legii nr. 309/2002 se face în funcție de efectuarea stagiului

militar în cadrul D.G.S.M., iar nu în funcție de munca prestată.

Din actele depuse

rezultă, dimpotrivă, efectuarea în perioada 12 iulie 1952-17 mai 1955 a

stagiului militar în cadrul M.F.A., iar nu în cadrul D.G.S.M.

În ceea ce privește

acordarea de daune morale, recurenta-pârâtă precizează că potrivit literaturii

juridice de specialitate, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer

a fi întrunite cumulativ anumite condiții, și anume existența unui prejudiciu,

existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul,

constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Or, în cauza dedusă

judecății nu sunt întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii civile

delictuale, respectiv fapta ilicita și culpabilă a instituției, respectiv

prejudiciul moral suferit de către contestator.

II. Reclamantele V.L.

și T.M. au invocat dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., precizând

că drepturile defunctului se cuvin ambelor moștenitoare pentru perioada 1

noiembrie 2009 și până la decesul reclamantului V.G., iar după această dată drepturile

i se cuvin soției supraviețuitoare.

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul formulat de C.J.P. Brașov este fondat, motiv pentru

care îl va admite și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul V.G., însă va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentele V.L. și T.M., pentru considerentele în

continuare arătate.

Potrivit prevederilor

art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi

persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în perioada

1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi cetățeanul român care

a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus

menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se

face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Normele metodologice pentru

aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, cu

livretul militar sau cu adeverința eliberată de centrele militare județene.

Rezultă, așadar, că, pentru

a beneficia de prevederile acestui act normativ, trei condiții trebuie

îndeplinite, cumulativ, de către persoana cetățean român interesată: să fi

satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, perioada stagiului militar

să se încadreze între anii 1950 - 1961 și detașamentul de muncă să fi făcut

parte din cadrul D.G.S.M.

Or, așa cum rezultă

din actele dosarului, reclamantul acesta a efectuat stagiul militar în cadrul

U.M. X, U.M. Y și U.M. Z, iar nu în cadrul detașamentelor de muncă aparținând D.G.S.M.

Înalta Curte reține

că, întrucât nu este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în

timpul stagiului militar într-un detașament special organizat în acest scop, nu

există niciun temei pentru a beneficia de drepturile acordate prin lege.

Așa

fiind,

cum reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii celei de-a treia condiții cerute

de art. 1 din Legea nr. 309/2002,

în mod greșit a

procedat instanța de fond acordându-i drepturile prevăzute de acest act

normativ, motiv pentru care

recursul va fi admis iar sentința atacată va

fi modificată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de

reclamant.

În ceea ce privește

daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a obligat

pârâta să plătească suma de 1.000 lei, reținând răspunderea civilă delictuală a

autorității.

Date fiind

particularitățile cauzei și având în vedere că nu există culpa pârâtei,

acordarea daunelor morale nu este legal justificată.

În ceea ce privește

recursul declarat de V.L. și T.M., în raport de soluția pronunțată asupra

acțiunii de către instanța de control judiciar, Înalta Curte reține că respingerea

acestuia ca nefondat reprezintă o consecință logică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.J.P. Brașov împotriva sentinței nr. 7/F din 27 ianuarie 2012 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul

V.G., continuată de V.L. și T.M.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de V.L. și T.M. împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2013.