ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5402/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea formulată, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brașov, anularea Hotărârii nr 59793 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să acorde reclamantului drepturile reglementate de Legea nr. 309/2002 pentru perioada dintre 12 iulie 1952 și 17 mai 1955, începând cu data de 08 septembrie 2008, obligarea pârâtei la plata de daune morale de 1.000 lei pentru suferințele cauzate de soluționarea necorespunzătoare și la timp a cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus, la data de 08 septembrie 2008 la C.J.P.

Brașov, cererea din 2008 prin care a solicitat recunoașterea și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 întrucât a prestat muncă forțată în perioada 12 iulie 1952 până la 17 mai 1955 la Sectorul Lucru Timișoara (U.M. Z ) și Batalionul de Lucru Mangalia (U.M. X). 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 7/F din 27 ianuarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.G. și continuată de V.L. și T.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brașov și, în consecință, a dispus anularea Hotărârii nr. 5793 din 19 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, a obligat C.J.P.

Brașov să emită o nouă hotărâre în favoarea soției supraviețuitoare V.L., în condițiile art. 3 începând cu data de 1 noiembrie 2009, care moștenindu-i drepturile prevăzute de art. 1, 2, 5 din Legea nr. 309/2002 pentru perioada 12 iulie 1952 - 17 mai 1955, a obligat pârâta să plătească reclamantelor V.L. și T.M. suma de 1.000 lei, cu titlu daune morale și suma de 900 lei, cu titlu cheltuieli de judecată și a respins celelalte pretenții. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin adresa din 13 ianuarie 2012, M.A.I. - Arhivele Naționale a învederat instanței că U.M. X Timișoara - Regimentul 107 Infanterie, U.M. X Timișoara - Sectorul Lucru Timișoara și U.M. X Mangalia Batalionul de Lucru Mangalia nu figurează că au funcționat ca detașament de muncă în cadrul D.G.S.M., conform Tabelului cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din D.G.S.M.

(1950 - 1961). Asupra acestei stări de fapt, Curtea de Apel a reținut că reclamantul V.G. s-a plâns de refuzul autorităților române de a-i acorda toate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 pentru muncă forțată - efectuată în timpul serviciului militar. Astfel, reclamantul este victima unei discriminări față de alte persoane care se află într-o situație similară și cărora Înalta Curte de Casație și Justiție le-a recunoscut dreptul de a beneficia de aceste drepturi. Or, din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar în detașamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării domnului V.G. de la acordarea drepturilor solicitate.

Astfel în cazul în care legea s-ar aplica doar în cazul recruților din detașamentele de muncă s-ar ajunge în situații inechitabile de recompensare parțială doar a persoanelor are au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare beneficiază de un tratament diferit și evident, discriminatoriu. În ceea ce privește daunele morale, instanța a reținut că martorul audiat în cauză (F.I., fila 45 Dosar nr. 19/64/2010) a arătat că domnul V.G. „este foarte deprimat” întrucât i-a fost refuzat dreptul de acordare a pensiei, deși colegii săi au primit drepturile bănești, efectuând serviciul militar la muncă, astfel instanța a apreciat ca satisfăcător pentru reclamantele-succesoare un pretium doloris în cuantum de 1.000 lei.

3. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs atât pârâta C.J.P. Brașov, cât și reclamantele V.L. și T.M. I. C.J.P. Brașov a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța nu a ținut cont de ceea ce a comunicat U.M. X Pitești la solicitarea acesteia, respectiv faptul că „unitățile militare în cadrul cărora reclamantul și-a desfășurat stagiul militar au făcut parte din cadrul M.A.N. și nu din unitățile aparținând D.G.S.M." Stagiul militar efectuat într-o unitate militară cu indicativ militar (U.M. X) și nu în cadrul D.G.S.M. nu fac obiectul Legii nr. 309/2002, iar d e prevederile acestei legi beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul D.G.S.M.

în perioada 14 ianuarie 1950-28 februarie 1961. Din actele dosarului, susține recurenta, rezultă efectuarea stagiului militar în cadrul U.M. X, U.M. Y, U.M. Z, iar nu în cadrul D.G.S.M. Rațiunea edictării Legii nr. 309/2002 este aceea de a recompensa munca persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. și care nu au fost remunerate la acea dată pentru munca prestată. Aceste persoane nu au fost instruite, prestând doar muncă pe întreaga perioadă a stagiului militar. Încadrarea în prevederile Legii nr. 309/2002 se face în funcție de efectuarea stagiului militar în cadrul D.G.S.M., iar nu în funcție de munca prestată. Din actele depuse rezultă, dimpotrivă, efectuarea în perioada 12 iulie 1952-17 mai 1955 a stagiului militar în cadrul M.F.A., iar nu în cadrul D.G.S.M.

În ceea ce privește acordarea de daune morale, recurenta-pârâtă precizează că potrivit literaturii juridice de specialitate, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, și anume existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Or, în cauza dedusă judecății nu sunt întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita și culpabilă a instituției, respectiv prejudiciul moral suferit de către contestator. II. Reclamantele V.L.

și T.M. au invocat dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., precizând că drepturile defunctului se cuvin ambelor moștenitoare pentru perioada 1 noiembrie 2009 și până la decesul reclamantului V.G., iar după această dată drepturile i se cuvin soției supraviețuitoare. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de C.J.P. Brașov este fondat, motiv pentru care îl va admite și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul V.G., însă va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele V.L.

și T.M., pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, cu livretul militar sau cu adeverința eliberată de centrele militare județene.

Rezultă, așadar, că, pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ, trei condiții trebuie îndeplinite, cumulativ, de către persoana cetățean român interesată: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, perioada stagiului militar să se încadreze între anii 1950 - 1961 și detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul D.G.S.M. Or, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul acesta a efectuat stagiul militar în cadrul U.M. X, U.M. Y și U.M. Z, iar nu în cadrul detașamentelor de muncă aparținând D.G.S.M. Înalta Curte reține că, întrucât nu este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detașament special organizat în acest scop, nu există niciun temei pentru a beneficia de drepturile acordate prin lege.

Așa fiind, cum reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii celei de-a treia condiții cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, în mod greșit a procedat instanța de fond acordându-i drepturile prevăzute de acest act normativ, motiv pentru care recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamant. În ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta să plătească suma de 1.000 lei, reținând răspunderea civilă delictuală a autorității. Date fiind particularitățile cauzei și având în vedere că nu există culpa pârâtei, acordarea daunelor morale nu este legal justificată.

În ceea ce privește recursul declarat de V.L. și T.M., în raport de soluția pronunțată asupra acțiunii de către instanța de control judiciar, Înalta Curte reține că respingerea acestuia ca nefondat reprezintă o consecință logică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Brașov împotriva sentinței nr. 7/F din 27 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul V.G., continuată de V.L. și T.M. Respinge ca nefondat recursul declarat de V.L. și T.M. împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2013.