ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5067/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2010, reclamanta N.M. a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 1604 din 10 iunie 2010 emis de pârâtul Ministerul Justiției până la soluționarea irevocabilă a dosarului având ca obiect acțiunea de anulare a acestui ordin. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că prin Ordinul nr. 1604 din 10 iunie 2010 pârâtul a dispus nelegal modificarea statului de funcții și de personal al Curții de Apel Brașov și al Tribunalului Brașov prin transformarea postului de referent, clasa a III-a, gradul profesional superior, treapta I de salarizare în postul de consilier I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare, dat fiind că încadrarea sa corectă era în postul de consilier I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare.

Reclamanta a arătat că este îndeplinită cerința existenței cazului bine justificat prin îndoiala puternică asupra legalității actului administrativ atacat, care rezultă din simpla comparare a acestuia cu avizele exprimate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și de Consiliul Superior al Magistraturii atât la data susținerii examenului, cât și la data promovării efective. Reclamanta a susținut că este îndeplinită și cerința pagubei iminente, deoarece aplicarea actului atacat va avea ca efect o pagubă pecuniară majoră în condițiile în care va fi obligată să restituie diferența de drepturi bănești dintre treapta a 3 de salarizare dispusă prin ordinul contestat și treapta a 2 de salarizare, în care a fost corect încadrată cu începere de la 1 ianuarie 2010 prin decizia nr. 119 din 1 februarie 2010 a Președintelui Curții de Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat încheierea din 10 august 2010, prin care a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Ordinului din 10 iunie 2010 emis de pârâtul Ministerul Justiției până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea acestui act administrativ. Instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ. Existența cazului bine justificat a fost reținută în raport de împrejurările de fapt și de drept care au fost invocate de reclamantă, apreciind ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității ordinului contestat.

Instanța de fond a constatat că este îndeplinită și cerința existenței unei pagube iminente față de consecințele impuse de recuperarea diferenței de drepturi salariale rezultată din cele două încadrări ale reclamantei pe o perioadă de 6 luni. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., să fie modificată încheierea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă. Reclamantul a susținut că instanța de fond a admis în mod greșit cererea de suspendare a executării Ordinului din 10 iunie 2010, considerând fără temei că sunt întrunite cerințele cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul a susținut că împrejurările în care a fost emis ordinul contestat nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității lui și în consecință, nu a fost dovedită existența unui caz bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării pe parcursul judecății acțiunii în anulare. Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente și ireparabile, s-a arătat că instanța de fond a apreciat eronat probele administrate în cauză și a considerat că există riscul prejudicierii intimatei prin obligarea acesteia la restituirea diferenței de drepturi bănești pe o perioadă de 6 luni, fără a avea în vedere că nu a fost emisă nici o decizie în acest sens și că Ordinul nr. 1604 din 10 iunie 2010 se aplică numai de la data la care a fost emis.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Actul administrativ individual se bucură de prezumția de legalitate și măsura de suspendare a executării sale constituie o situație de excepție de la regula executării din oficiu. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai în măsura în care se probează existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente, astfel cum au fost definite aceste noțiuni prin art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceeași lege.

Condiția privind un caz bine justificat presupune invocarea și dovedirea unor elemente de fapt sau de drept de natură a demonstra, în cadrul procedurii sumare de cercetare a actului administrativ contestat, existența unor indicii temeinice de nelegalitate.

Intimata-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea acestei prime condiții prevăzută de lege, pentru admiterea cererii sale de suspendare, întrucât nu s-au probat în mod concludent împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității Ordinului nr. 1604 din 10 iunie 2010. Instanța de fond a apreciat eronat ca fiind îndeplinită această condiție legală prin motivele de nelegalitate invocate în acțiunea în anulare și potrivit cărora, ordinul contestat a fost emis în baza unor acte normative ulterioare susținerii examenului și obținerii avizelor necesare transformării postului, fără a se avea în vedere că aplicarea în timp a legislației care reglementează raportul de serviciu al intimatei nu poate fi cercetată în cadrul procesual impus de măsura provizorie a suspendării executării actului administrativ.

De asemenea, s-a apreciat greșit în hotărârea atacată că este îndeplinită condiția prevenirii producerii unei pagube iminente, deși intimata nu a administrat probe pentru dovedirea susținerilor sale din cerere privind obligația de a restitui diferența de drepturi salariale rezultată din aplicarea celor două trepte diferite de salarizare pe o perioadă de 6 luni. Instanța de fond a reținut existența acestei situații de fapt ca argument pentru admiterea cererii de suspendare, fără a verifica realitatea și temeinicia susținerilor intimatei în funcție de toate probele administrate în cauză. În consecință, încheierea atacată a fost dată de instanța de fond printr-o aplicare greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care nu erau întrunite cerințele impuse de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

Față de motivele care au fost expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării formulată de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva încheierii de la 10 august 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată și respinge cererea de suspendare a executării formulată de N.M. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.