ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5237/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5237/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată și apărarea pârâtei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G.C. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor,

anularea rezultatului de respingere a selecției dosarului său pentru concursul

de promovare în gradul profesional, organizat de autoritatea pârâtă în perioada

11 - 12 noiembrie 2010, act administrativ emis la data de 3 noiembrie 2010,

anularea deciziei de respingere a contestației administrative împotriva

refuzului selectării dosarului de concurs și obligarea pârâtei la emiterea unei

decizii de validare a dosarului de concurs al reclamantului, în sensul

îndeplinirii condițiilor legale de participare la examenul de promovare în

gradul profesional, precum și la plata daunelor morale în sumă de 15.000 lei.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că dosarul său de concurs a fost respins pentru

neîndeplinirea condiției legale de vechime în treapta de salarizare, deși

îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 65 alin. (2) din Legea nr.

188/1999, inclusiv condiția impusă la lit. b) respectiv „cel puțin 2 ani

vechime în treapta de salarizare din care avansează”. A mai susținut că

motivarea care a stat la baza celor două acte administrative este generală,

având astfel dificultăți în formularea apărării.

Ulterior, reclamantul

a precizat acțiunea invocând excepția nulității absolute a actelor

administrative contestate, întrucât acestea nu sunt motivate în fapt și în

drept, instanța calificând această precizare ca fiind o argumentare în fapt și

în drept a acțiunii.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând prevederile art. 94 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 188/1999, având în vedere că reclamantul s-a aflat în

concediu medical și acea perioadă nu constituie vechime în specialitate sau în

funcția publică, deci nici în gradul profesional sau treapta de salarizare

respectivă.

S-a arătat că într-o

astfel de perioadă nu se prestează activitate și raportul de muncă este

suspendat, acesta fiind motivul pentru care i-a fost respins dosarul de concurs

pentru promovare în gradul profesional. Cu privire la cererea de acordare a

daunelor morale pârâta a apreciat că acestea nu se justifică.

instanței de fond

Prin sentința nr.

40/F din 3 martie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a dispus anularea

rezultatului de respingere a selectării dosarului de concurs al reclamantului

pentru concursul de promovare în grad profesional organizat de autoritatea

pârâtă în perioada 11 - 12 noiembrie 2010 ca și a rezultatului soluționării

contestației din data de 5 noiembrie 2010, emise de pârâtă.

Prin aceeași sentință

instanța a obligat pârâta să reanalizeze dosarul de concurs al reclamantului,

constatând că este îndeplinită condiția de vechime în treapta de salarizare,

respingând cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata daunelor

morale.

Pentru a adopta

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul P.G.C.

este funcționar public în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și

Operațiuni Vamale Brașov din data de 6 noiembrie 2002, ocupând inițial funcția

publică de inspector vamal debutant și ulterior de consilier juridic clasa I,

grad principal, treapta de salarizare 3. La data de 1 mai 2007 a fost avansat

la treapta de salarizare 2, iar la data de 1 august 2008 la treapta 1 de

salarizare a funcției de consilier juridic principal.

Autoritatea pârâtă a

organizat în perioada 11 - 12 noiembrie 2010 un concurs de promovare în grad

profesional, la care s-a înscris și reclamantul, însă la data de 3 noiembrie

2010 a aflat că dosarul său a fost respins cu motivarea că îi „lipsește

vechimea în treaptă”. Reclamantul a contestat la data de 4 noiembrie 2010

rezultatul, iar la data de 5 noiembrie 2010 s-a respins contestația acestuia,

în temeiul art. 66 lit. a) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind

organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici cu modificările și

completările ulterioare.

Prima instanță a

reținut că art. 94 alin. (1) lit. h) din același act normativ prevede că

„Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se

află în una dintre următoarele situații: h) se află în concediu pentru

incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună, în

condițiile legii”.

În speță, prima

instanță a constatat că perioadele în care reclamantul a beneficiat de concedii

medicale, luate în mod separat, nu depășesc o lună, astfel că nu se poate

reține că raportul de serviciu al acestuia a fost suspendat în aceste perioade,

pentru incapacitate temporară de muncă, apreciind că interpretarea dată de

pârâtă în ceea ce privește calcularea vechimii în treaptă a reclamantului este

eronată. De la data de 1 august 2008, data promovării în treaptă avută în

vedere de instanță, au trecut mai mult de 2 ani, până la data de 11 noiembrie

2010, data organizării concursului, astfel că reclamantul îndeplinește condiția

legală privind vechimea pentru a se înscrie la concurs.

În privința obligării

pârâtei la emiterea unei decizii de validare a dosarului de concurs, prima

instanță a reținut că autoritatea trebuie să verifice și îndeplinirea

celorlalte condiții legale pentru selectarea dosarului reclamantului, astfel că

nu se poate substitui în atribuțiile pârâtei referitoare la analizarea

condițiilor privind participarea la examene și concursuri a funcționarilor

publici, instanța având doar atribuția de a analiza, atunci când este sesizată,

legalitatea și temeinicia unor decizii luate cu privire la cariera

funcționarilor publici.

Referitor la cererea

de acordare a daunelor morale, prima instanță a reținut că prejudiciul moral reprezintă

o atingere adusă onoarei sau demnității unei persoane, or, prin rezultatul

comunicat reclamantului, ca urmare a interpretării eronate a unor dispoziții

legale, acesta nu a fost prejudiciat moral, nefiindu-i afectat în vreun fel

dreptul de a avansa în cariera profesională, onoarea sau demnitatea. În plus,

acesta are deschisă calea participării la concursuri și examene, iar în

situația promovării lor are dreptul la încadrarea în treapta sau gradul

corespunzător și la acordarea drepturilor salariale aferente.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat recurs atât reclamantul P.G.C., cât și

pârâta Autoritatea Națională a Vămilor (ANV).

3.1. Recursul

recurentului-reclamant P.G.C.

Invocând ca temei

legal al căii de atac promovate prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

recurentul-reclamant a criticat sentința primei instanțe numai cu privire la

respingerea petitului referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Recurentul-reclamant

a susținut că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea sa de acordare

a daunelor morale întrucât art. 63 și următoarele din Legea nr. 188/1999,

privind Statutul funcționarilor publici consacră în mod expres dreptul

funcționarului la promovarea în clasă, treaptă și grad profesional, or în ceea

ce-l privește, prin respingerea nelegală a selectării dosarului său de concurs

de promovare organizat în perioada 11 - 12 noiembrie 2010, i-au fost aduse

grave prejudicii, fiindu-i afectată onoarea și demnitatea personală.

3.2. Recursul

pârâtei-recurente Autoritatea Națională a Vămilor

Și autoritatea pârâtă

a criticat sentința primei instanțe apreciind că în mod nelegal a fost admisă

în parte acțiunea reclamantului.

În esență, recurenta

a susținut că soluția a fost adoptată pe baza unei eronate interpretări a

prevederilor ar. 65 alin. (2) lit. b) și respectiv art. 94 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 188/1999 referitoare la condițiile în care raportul de serviciu

al funcționarului public se suspendă de drept în cazul în care acesta se află

în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o

lună.

În cauză, raportat și

la declarația pe proprie răspundere a reclamantului intimat, a rezultat că în

perioada 1 mai 2008 - 3 noiembrie 2010, acesta a avut cumulat 143 de zile de

concediu medical ceea ce atrage neîndeplinirea condiției stipulate de lege, de

minim doi ani vechime în treaptă de salarizare, chiar dacă, în adevăr, durata

fiecărui concediu medical nu depășește 30 de zile.

În fine,

recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de fond în ceea ce privește

respingerea daunelor morale este legală și întemeiată, astfel că a solicitat

respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant pe acest aspect.

considerentele instanței de control judiciar

Recursurile nu sunt

fondate.

Înalta Curte,

analizând criticile aduse de cei doi recurenți hotărârii instanței, ce pot fi

circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., raportat la probele administrate și la prevederile legale incidente,

apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a

atrage fie casarea, fie modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în

continuare arătate.

Întrucât motivele de

recurs înfățișate de recurenta-pârâtă ANV vizează practic fondul cauzei,

cererea de acordare a daunelor morale având caracter subsidiar, Înalta Curte le

va examina cu prioritate, mai cu seamă că argumentele înfățișate susțin, cel

puțin în manieră indirectă, și soluția adoptată cu privire la recursul

reclamantului-recurent.

Instanța de fond a

admis în parte acțiunea reclamatului și a apreciat ca nelegală decizia

recurentei-pârâte de respingere a selectării dosarului de concurs al

reclamantului în vederea promovării în grad profesional, corespunzător

concursului organizat în perioada 11 - 12 noiembrie 2010 și implicit

modalitatea de soluționare a contestației din data de 5 noiembrie 2010, pe

considerentul că autoritatea pârâtă a calculat eronat perioada de doi ani ce

reprezintă una dintre condițiile legale de vechime în treaptă pentru înscrierea

la concurs.

Problema de drept ce

se impune a fi dezlegată, astfel după cum a arătat și recurenta-pârâtă este de

a determina, în interpretarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. h) din Legea

nr. 188/1999, republicată, în ce măsură concediile medicale de care o persoană

a beneficiat în intervalul de minim 2 ani vechime în treaptă de salarizare din

care avansează, se calculează cumulat sau individual, în raport de durata de

„maxim o lună de zile” stipulată de textul de lege arătat.

Înalta Curte, în

acord cu cele reținute și de prima instanță, și în absența definirii exprese în

cuprinsul Legii nr. 188/1999 a conținutului noțiunilor de „vechime în muncă”,

„vechime în grad” și „vechime în treaptă” apreciază că legiuitorul, prin

sintagma „raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul

public se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pentru o

perioadă mai mare de o lună, în condițiile legii” (art. 94 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 188/1999), nu a avut în vedere durata cumulativă a concediilor

medicale pe care funcționarul le poate avea într-un interval de timp

determinat.

Interpretarea

rațională a normei sus-arătate conduce la concluzia că raportul de serviciu al

unui funcționar public nu se va suspenda dacă acesta cumulează, la un anume

moment, urmare a mai multor concedii pentru incapacitate temporară de muncă, o

perioadă mai mare de o lună, ci de îndată ce unul dintre aceste concedii are o

astfel de durată.

Cum recurentul-reclamant,

în intervalul de timp luat în calcul pentru concursul de promovare în grad

profesional a avut, necontestat, mai multe concedii medicale, dar niciunul nu a

depășit o lună, interpretarea dată și de judecătorul fondului în sensul că

raportul său de serviciu nu a fost suspendat în respectivele perioade de

incapacitate temporară este corectă și urmează a fi menținută.

Așa fiind, criticile

recurentei-pârâte pe acest aspect urmează a fi respinse ca nefondate.

Înalta Curte, în

completarea celor deja arătate în susținerea temeiniciei soluției primei

instanțe, de admitere numai în parte a acțiunii recurentului-reclamant, în

sensul arătat și în expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai

sus, reține că nefondate sunt și criticile recurentului-reclamant vizând

acordarea daunelor morale.

Și din această

perspectivă Înalta Curte apreciază că prima instanță a stabilit cu justețe că

prin simpla interpretare dată de autoritatea pârâtă unor texte de lege

incidente nu se poate susține afectarea dreptului de avansare în carieră și

nici lezarea onoarei și a demnității.

În plus, Înalta

Curte, în acord cu cele statuate și în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, pe aspecte similare (a se vedea cauza Cumpănă și Mazăre c.

României, publicată în M. Of. nr. 501 din 14 iunie 2005) arată că, având în

vedere circumstanțele cauzei, se apreciază că modalitatea de soluționare a

cauzei de față reprezintă, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru

repararea oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost, eventual, suferit de

reclamantul-recurent.

Față de cele mai sus

arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se vor respinge așadar ca nefondate

ambele recursuri promovate în cauză, cu consecința menținerii sentinței legale

pronunțate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de P.G.C. împotriva sentinței nr. 40/F din 3 martie 2011 a Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Brașov, împotriva sentinței nr. 40/F din 3 martie

2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.