ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2980/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2980/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 83 din 101 din 4

ianuarie 2007, reclamanta M.E., prin procurator M.M. a

formulat

contestație împotriva Dispoziției nr. 2615 din 14 decembrie 2006 emisă de P.M.

Dr. Tr. Severin, solicitând, în contradictoriu cu

D.G.F.P. Mehedinți și

S.R., prin M.F.P., restituirea în natură a părții de teren rămas

liberă, iar pentru suprafața ocupată de

construcții noi și cea afectată servituților

legale, măsuri reparatorii în echivalent sub forma compensării cu o

suprafața de

teren echivalentă în M. Turnu Severin.

Prin sentința nr. 311

din 24 mai 2007, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a respins acțiunea față

de pârâta D.G.F.P. Mehedinți, pentru lipsa calității

procesuale pasive a acestei pârâte și a respins pe fond acțiunea

față

de ceilalți pârâți, reținând că la data de 13 august 2001, reclamanta, în calitate

de moștenitoare a autorului său, S.C. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001,

notificare către pârâta P. Dr. Tr. Severin, solicitând acordarea de despăgubiri

bănești pentru terenul situat în Municipiul Dr. Tr. Severin, str. Unirii ce a

fost preluat abuziv de către stat.

Prin dispoziția contestată,

pârâta P. Dr. Tr. Severin a răspuns notificării formulate în sensul că a dispus

respingerea cererii de restituire în natură, cu avansarea propunerii de

acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu prevederile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor.

S-a reținut, că

imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950,

preluarea fiind abuzivă și fără titlu valabil și că terenul nu poate fi restituit

în natură, pentru că este ocupat de construcții proprietate privată,edificate

anterior anului 1989; că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită

în sensul Legii nr. 10/2001 de a solicita restituirea imobilului proprietatea

autorului său; că imobilul în suprafață de 650 mp. teren, fosta proprietate a

autorului reclamantei, este ocupat de construcții și detalii de sistematizare, ceea

ce face ca, în raport cu dispozițiile art. 10

alin.

(l)

din Legea nr. 10/2001, acesta să nu poată fi restituit în

natură;

că nici critica reclamantei ce

vizează acordarea de către pârâtă a unei suprafețe în compensare, ca măsura

reparatorie în echivalent, nu este întemeiată, atâta vreme cât prin art. 26 din

Legea

nr. 10/2001 este stipulată, în

sarcina entității investite cu soluționarea notificării o

obligație

alternativă, respectiv de acordare persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri și servicii sau de propunere de acordare de despăgubiri bănești în

condițiile legii speciale.

Această sentință a

fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr.

859 din 12 noiembrie 2007, a respins apelul reclamantei, ca

nefondat.

Prin decizia nr. 4239

din 25 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 859 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova; a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță,

motivând că nu a fost stabilită în mod complet situația de fapt a imobilului,

întrucât expertul a menționat că terenul este afectat de detalii de

sistematizare, respectiv de instalații de apă și canal, dar nu și-a fundamentat

concluziile pe un plan de amplasament al instalațiilor subterane sau pe autorizații

de executare a instalațiilor de apă și canal; că se impune refacerea raportului

de expertiză, cu solicitarea planului de executare al instalațiilor subterane

și a autorizațiilor de efectuare a acestor lucrări, cu referire la terenul în

discuție, și cu stabilirea elementelor de identificare a acestor lucrări,

pentru a se putea aprecia în concret dacă aceste lucrări ocupă funcțional

diferența de teren neocupată de construcții, și că nu s-a stabilit regimul

juridic actual al terenului.

Prin decizia nr. 236

din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta M.E.; a schimbat în

parte sentința civilă; a admis acțiunea formulată de reclamanta M.E.; a anulat

în parte dispoziția atacată, respectiv art. 2 și 3; a obligat intimata emitentă

să emită dispoziție de stabilire, în baza acordului persoanei îndreptățite, ca

măsuri reparatorie în echivalent compensarea cu alte bunuri, respectiv teren în

suprafață de 650 m.p., din rezerva de teren disponibilă, situat în Drobeta

Turnu-Severin, Ogaș – Serpentina Roșiori; a menținut art. 1 și 4 din dispoziția

atacată și restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că

reclamanta a făcut dovada că este persoană

îndreptățită în

sensul Legii nr. 10/2001, de a solicita restituirea imobilului proprietatea

autorului său S.C., ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

92/1950, preluarea fiind abuzivă și

fără

titlu

valabil; că, p

rin dispoziția contestată,

intimata a răspuns notificării reclamantei în sensul că a dispus respingerea

cererii de restituire în natură, cu avansarea propunerii de acordare de măsuri reparatorii

în echivalent, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, întrucât imobilul este

imposibil de restituit în natură; că reclamanta,

prin notificare, a solicitat să i se restituie prin echivalent alt teren

în

Dr. Tr. Severin sau despăgubiri bănești; că terenul solicitat de

către aceasta, situat în Dr. Tr. Severin, str. Unirii, este ocupat în

totalitate de detalii de sistematizare și utilități, construcții anexe deținute

de către o persoană fizică, S.A.M., în baza sentinței civile ce a consfințit o

tranzacție si conform contractului de întreținere

autentificat sub nr. 6960/1993.

Potrivit

adreselor nr. 6214/2009 și nr. 32820/2009, intimata

P.M. Dr. Tr. Severin a

recunoscut și comunicat faptul că există rezervă de teren pentru a fi oferit în

compensare persoanelor ce beneficiază de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001,

modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Din ultima adresă,

reiese că mai există rezervă de teren pentru Legea

nr. 10/2001 decât în Ogaș - situat în Serpentina Roșiori, iar

terenul preluat prin naționalizare este imposibil

de

restituit în natură

și

față de faptul că reclamanta și-a precizat cererile formulate la fond în sensul

că înțelege să

i se restituie teren în

echivalent, așa cum a

solicitat prin însăși notificarea formulată prin

executorul judecătoresc în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a concluzionat că instanța

este ținută în pronunțarea soluției de respectarea principiului

disponibilității, având în vedere voința părții astfel cum a fost exprimată și

de particularitățile speței, în special cele de ordin administrativ și de

punere în posesie, așa cum s-a învederat instanței de către petentă.

Măsura reparatorie

referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent,

prevăzută de art. 1

alin.

(2) și (3)

din lege, este prioritară și permite entității obligate la restituire să ofere

persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau

servicii disponibile pe care le deține, aflate în circuitul civil și care sunt

acceptate de persoana îndreptățită, și nu este lăsată la aprecierea

discreționară a entității deținătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată ca

în măsura în care deține bunuri sau servicii disponibile să le înscrie în tabel,

în conformitate cu dispozițiile art. l alin. (5) din lege și să le ofere, în

compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.

Or,

reclamanta și-a manifestat disponibilitatea de a primi în compensare un alt

teren pentru cel care i-a fost preluat de stat și pentru

care entitatea

deținătoare a stabilit că este imposibil de restituit în natură, astfel că

instanța de apel a dispus acordarea, către reclamantă, ca măsură reparatorie în

echivalent compensarea cu alte bunuri,

respectiv

teren în suprafață de 650 mp., din rezerva de teren disponibilă,

situat

în Municipiul Drobeta Turnu Severin, Ogaș - Serpentina Roșiori.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta P.M. Drobeta Turnu Severin și a indicat ca

temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 4, 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate a arătat că instanța de judecată a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, întrucât nu a observat dispozițiile art. 12 și următoarele

din Legea nr. 10/2001, care arată expres că restituirea în natură este

condiționată de rambursarea despăgubirilor încasate de fostul proprietar,

actualizate, iar din actele administrate în cauză, rezultă că fostul proprietar

a fost despăgubit.

Se arată, că instanța

de judecată și-a depășit atribuțiile obligând recurenta-intimată să acorde în

compensare suprafața de 650 m.p., teren din rezervă, întrucât modul de

soluționare a notificărilor este de competența exclusivă a autorităților

administrației publice; că instanța de apel a reținut întemeiat prioritatea

măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii față de celelalte măsuri

reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă, în speță,

s-au aplicat greșit dispozițiile art. 11 alin. (8) din lege, situație față de

care dispozițiile hotărârii sunt lipsite de eficiență juridică și de

finalitatea urmărită prin legea de reparație.

S-a conchis, că

pentru soluționarea cererii reclamantei, în modalitatea pentru care a optat,

era necesară administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra existența

bunurilor disponibile, identificarea prin individualizarea concretă, precum și

verificarea situației juridice a acestora.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate ce permit încadrarea lor în art. 304 pct. 4 și 9 C.

proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

instanța constată următoarele:

Criticile formulate

de recurenta-pârâtă privind pronunțarea hotărârii recurate cu depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești ce permit încadrarea în art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., sunt nefondate.

Astfel,

recurenta-pârâtă a susținut că „instanța de judecată și-a depășit atribuțiile,

obligând recurenta-intimată să acorde în compensare suprafața de 650 m.p., teren din rezervă, întrucât modul de soluționare a notificărilor este de competența

exclusivă a autorităților administrației publice” și că instanța de judecată nu

se poate substitui organelor expres prevăzute de legea specială, ci are doar

competența de a soluționa plângerile formulate împotriva dispozițiilor deja emise.

Această critică este

nefondată pentru că refuzul de restituire poate fi cenzurat de instanța

judecătorească în acțiunile întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001, iar

competența instanței nu se limitează doar la verificarea legalității

dispoziției emise de unitatea deținătoare.

Or, din moment ce s-a

reglementat că decizia, respectiv dispozițiile motivate de respingere a

notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi

atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și art. 14

din Legea nr. 10/2001, se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre

judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau

dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de

a obliga unitatea deținătoare să emită o altă acestei decizie/dispoziție de

restituire în natură, ci, dimpotrivă, are plenitudinea de competență în

soluționarea cererilor de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001, respectiv

să constate, pe baza probatoriului administrat, dacă este sau nu întemeiată

cererea de restituire formulată de persoana îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001

și să stabilească asupra naturii măsurii de restituire și întinderii acesteia.

În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite,

prin decizia nr. XX/2007, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. (3)

C. proc. civ.

De aceea, susținerea

recurentei-pârâte, în sensul că, pronunțând hotărârea recurată, instanța de

judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești este nefondată.

Recurenta-pârâtă

critică decizia civilă pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 12 din Legea nr. 10/2001,

în sensul că deși a fost obligată să emită dispoziție de stabilire, în baza

acordului intimatei-reclamante, ca măsură reparatorie în echivalent compensarea

cu alte bunuri, respectiv teren în suprafață de 650 m.p., din rezerva de teren disponibilă, situat în Municipiul Drobeta Turnu-Severin, Ogaș –

Serpentina Roșiori, pentru terenul preluat abuziv de la autorul reclamantei în

baza Decretului nr. 92/1950, în suprafață de 650 m.p., imposibil de restituit în natură, aceasta nu a fost obligată să ramburseze suma

reprezentând valoarea despăgubirilor primite de fostul proprietar, respectiv autorul

S.C.

Potrivit art. 12 din

Legea nr. 10/2001, republicată, „în situația imobilelor deținute de stat, de o

organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică dintre cele

prevăzute la art. 21 alin (1), (2) și (4), dacă persoana îndreptățită a primit

o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume

reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de

actualizare stabilit”.

Deși susține că

intimata-reclamantă, în temeiul art. 12 din Legea nr. 10/2001, trebuia să fie

obligată la restituirea sumei primite ca despăgubire față de faptul că instanța

de apel a dispus acordarea în compensare a unui alt teren către reclamantă,

recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că la momentul preluării terenului în

litigiu prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950, autorul reclamantei

ar fi primit o despăgubire, pe de o parte, iar, pe de altă parte,

naționalizarea unor imobile, în baza Decretului nr. 92/1950, nu s-a făcut cu

plata unor despăgubiri.

Prin urmare, legal,

instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 12 din Legea nr. 10/2001,

republicată, în speță.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de pârâta P.M. Drobeta Turnu-Severin.

Constatând culpa

procesuală a recurentei P.M. Drobeta Turnu-Severin, instanța, în baza art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 443,80 lei

către intimata M.E., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta P.M. Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 236 din 5

octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurenta P.M.

Drobeta Turnu-Severin la plata sumei de 443,80 lei către intimata M.E.,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2010.