ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2980/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 83 din 101 din 4 ianuarie 2007, reclamanta M.E., prin procurator M.M. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 2615 din 14 decembrie 2006 emisă de P.M. Dr. Tr. Severin, solicitând, în contradictoriu cu D.G.F.P. Mehedinți și S.R., prin M.F.P., restituirea în natură a părții de teren rămas liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi și cea afectată servituților legale, măsuri reparatorii în echivalent sub forma compensării cu o suprafața de teren echivalentă în M. Turnu Severin. Prin sentința nr. 311 din 24 mai 2007, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a respins acțiunea față de pârâta D.G.F.P.

Mehedinți, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte și a respins pe fond acțiunea față de ceilalți pârâți, reținând că la data de 13 august 2001, reclamanta, în calitate de moștenitoare a autorului său, S.C. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare către pârâta P. Dr. Tr. Severin, solicitând acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul situat în Municipiul Dr. Tr. Severin, str. Unirii ce a fost preluat abuziv de către stat. Prin dispoziția contestată, pârâta P. Dr. Tr. Severin a răspuns notificării formulate în sensul că a dispus respingerea cererii de restituire în natură, cu avansarea propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor.

S-a reținut, că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă și fără titlu valabil și că terenul nu poate fi restituit în natură, pentru că este ocupat de construcții proprietate privată,edificate anterior anului 1989; că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 de a solicita restituirea imobilului proprietatea autorului său; că imobilul în suprafață de 650 mp.

teren, fosta proprietate a autorului reclamantei, este ocupat de construcții și detalii de sistematizare, ceea ce face ca, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, acesta să nu poată fi restituit în natură; că nici critica reclamantei ce vizează acordarea de către pârâtă a unei suprafețe în compensare, ca măsura reparatorie în echivalent, nu este întemeiată, atâta vreme cât prin art. 26 din Legea nr. 10/2001 este stipulată, în sarcina entității investite cu soluționarea notificării o obligație alternativă, respectiv de acordare persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri și servicii sau de propunere de acordare de despăgubiri bănești în condițiile legii speciale.

Această sentință a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 859 din 12 noiembrie 2007, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Prin decizia nr. 4239 din 25 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 859 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova; a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, motivând că nu a fost stabilită în mod complet situația de fapt a imobilului, întrucât expertul a menționat că terenul este afectat de detalii de sistematizare, respectiv de instalații de apă și canal, dar nu și-a fundamentat concluziile pe un plan de amplasament al instalațiilor subterane sau pe autorizații de executare a instalațiilor de apă și canal; că se impune refacerea raportului de expertiză, cu solicitarea planului de executare al instalațiilor subterane și a autorizațiilor de efectuare a acestor lucrări, cu referire la terenul în discuție, și cu stabilirea elementelor de identificare a acestor lucrări, pentru a se putea aprecia în concret dacă aceste lucrări ocupă funcțional diferența de teren neocupată de construcții, și că nu s-a stabilit regimul juridic actual al terenului.

Prin decizia nr. 236 din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta M.E.; a schimbat în parte sentința civilă; a admis acțiunea formulată de reclamanta M.E.; a anulat în parte dispoziția atacată, respectiv art. 2 și 3; a obligat intimata emitentă să emită dispoziție de stabilire, în baza acordului persoanei îndreptățite, ca măsuri reparatorie în echivalent compensarea cu alte bunuri, respectiv teren în suprafață de 650 m.p., din rezerva de teren disponibilă, situat în Drobeta Turnu-Severin, Ogaș – Serpentina Roșiori; a menținut art. 1 și 4 din dispoziția atacată și restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, de a solicita restituirea imobilului proprietatea autorului său S.C., ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, preluarea fiind abuzivă și fără titlu valabil; că, p rin dispoziția contestată, intimata a răspuns notificării reclamantei în sensul că a dispus respingerea cererii de restituire în natură, cu avansarea propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, întrucât imobilul este imposibil de restituit în natură; că reclamanta, prin notificare, a solicitat să i se restituie prin echivalent alt teren în Dr.

Tr. Severin sau despăgubiri bănești; că terenul solicitat de către aceasta, situat în Dr. Tr. Severin, str. Unirii, este ocupat în totalitate de detalii de sistematizare și utilități, construcții anexe deținute de către o persoană fizică, S.A.M., în baza sentinței civile ce a consfințit o tranzacție si conform contractului de întreținere autentificat sub nr. 6960/1993. Potrivit adreselor nr. 6214/2009 și nr. 32820/2009, intimata P.M. Dr. Tr. Severin a recunoscut și comunicat faptul că există rezervă de teren pentru a fi oferit în compensare persoanelor ce beneficiază de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Din ultima adresă, reiese că mai există rezervă de teren pentru Legea nr. 10/2001 decât în Ogaș - situat în Serpentina Roșiori, iar terenul preluat prin naționalizare este imposibil de restituit în natură și față de faptul că reclamanta și-a precizat cererile formulate la fond în sensul că înțelege să i se restituie teren în echivalent, așa cum a solicitat prin însăși notificarea formulată prin executorul judecătoresc în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a concluzionat că instanța este ținută în pronunțarea soluției de respectarea principiului disponibilității, având în vedere voința părții astfel cum a fost exprimată și de particularitățile speței, în special cele de ordin administrativ și de punere în posesie, așa cum s-a învederat instanței de către petentă.

Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) și (3) din lege, este prioritară și permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deține, aflate în circuitul civil și care sunt acceptate de persoana îndreptățită, și nu este lăsată la aprecierea discreționară a entității deținătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată ca în măsura în care deține bunuri sau servicii disponibile să le înscrie în tabel, în conformitate cu dispozițiile art. l alin. (5) din lege și să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.

Or, reclamanta și-a manifestat disponibilitatea de a primi în compensare un alt teren pentru cel care i-a fost preluat de stat și pentru care entitatea deținătoare a stabilit că este imposibil de restituit în natură, astfel că instanța de apel a dispus acordarea, către reclamantă, ca măsură reparatorie în echivalent compensarea cu alte bunuri, respectiv teren în suprafață de 650 mp., din rezerva de teren disponibilă, situat în Municipiul Drobeta Turnu Severin, Ogaș - Serpentina Roșiori. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P.M. Drobeta Turnu Severin și a indicat ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 4, 6, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât nu a observat dispozițiile art. 12 și următoarele din Legea nr. 10/2001, care arată expres că restituirea în natură este condiționată de rambursarea despăgubirilor încasate de fostul proprietar, actualizate, iar din actele administrate în cauză, rezultă că fostul proprietar a fost despăgubit.

Se arată, că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile obligând recurenta-intimată să acorde în compensare suprafața de 650 m.p., teren din rezervă, întrucât modul de soluționare a notificărilor este de competența exclusivă a autorităților administrației publice; că instanța de apel a reținut întemeiat prioritatea măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii față de celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă, în speță, s-au aplicat greșit dispozițiile art. 11 alin. (8) din lege, situație față de care dispozițiile hotărârii sunt lipsite de eficiență juridică și de finalitatea urmărită prin legea de reparație. S-a conchis, că pentru soluționarea cererii reclamantei, în modalitatea pentru care a optat, era necesară administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra existența bunurilor disponibile, identificarea prin individualizarea concretă, precum și verificarea situației juridice a acestora.

Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea lor în art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., instanța constată următoarele: Criticile formulate de recurenta-pârâtă privind pronunțarea hotărârii recurate cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești ce permit încadrarea în art. 304 pct. 4 C. proc. civ., sunt nefondate. Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că „instanța de judecată și-a depășit atribuțiile, obligând recurenta-intimată să acorde în compensare suprafața de 650 m.p., teren din rezervă, întrucât modul de soluționare a notificărilor este de competența exclusivă a autorităților administrației publice” și că instanța de judecată nu se poate substitui organelor expres prevăzute de legea specială, ci are doar competența de a soluționa plângerile formulate împotriva dispozițiilor deja emise.

Această critică este nefondată pentru că refuzul de restituire poate fi cenzurat de instanța judecătorească în acțiunile întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001, iar competența instanței nu se limitează doar la verificarea legalității dispoziției emise de unitatea deținătoare.

Or, din moment ce s-a reglementat că decizia, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 10/2001, se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă acestei decizie/dispoziție de restituire în natură, ci, dimpotrivă, are plenitudinea de competență în soluționarea cererilor de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001, respectiv să constate, pe baza probatoriului administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire formulată de persoana îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001 și să stabilească asupra naturii măsurii de restituire și întinderii acesteia.

În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia nr. XX/2007, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. De aceea, susținerea recurentei-pârâte, în sensul că, pronunțând hotărârea recurată, instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești este nefondată. Recurenta-pârâtă critică decizia civilă pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, în sensul că deși a fost obligată să emită dispoziție de stabilire, în baza acordului intimatei-reclamante, ca măsură reparatorie în echivalent compensarea cu alte bunuri, respectiv teren în suprafață de 650 m.p., din rezerva de teren disponibilă, situat în Municipiul Drobeta Turnu-Severin, Ogaș – Serpentina Roșiori, pentru terenul preluat abuziv de la autorul reclamantei în baza Decretului nr. 92/1950, în suprafață de 650 m.p., imposibil de restituit în natură, aceasta nu a fost obligată să ramburseze suma reprezentând valoarea despăgubirilor primite de fostul proprietar, respectiv autorul S.C.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată, „în situația imobilelor deținute de stat, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin (1), (2) și (4), dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit”.

Deși susține că intimata-reclamantă, în temeiul art. 12 din Legea nr. 10/2001, trebuia să fie obligată la restituirea sumei primite ca despăgubire față de faptul că instanța de apel a dispus acordarea în compensare a unui alt teren către reclamantă, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că la momentul preluării terenului în litigiu prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950, autorul reclamantei ar fi primit o despăgubire, pe de o parte, iar, pe de altă parte, naționalizarea unor imobile, în baza Decretului nr. 92/1950, nu s-a făcut cu plata unor despăgubiri. Prin urmare, legal, instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată, în speță. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de pârâta P.M. Drobeta Turnu-Severin. Constatând culpa procesuală a recurentei P.M. Drobeta Turnu-Severin, instanța, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 443,80 lei către intimata M.E., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta P.M. Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 236 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta P.M. Drobeta Turnu-Severin la plata sumei de 443,80 lei către intimata M.E., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.