ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6624/2012

Asupra cauzei constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 68 din 16 ianuarie 2007, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției civile a Tribunalului Mehedinți, competentă cu soluționarea litigiilor ce au ca obiect Legea nr. 10/2001. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, Secția civilă la 12 februarie 2007, sub nr. 3507/101/2007. Prin Sentința civilă nr. 501 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 3507/101/2007, s-a respins contestația formulată de reclamanta B.A. și cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenientul C.D., iar prin Decizia civilă nr. 110 din 13 august 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei și cererea de aderare la apel formulată de intervenient; a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe.

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de moștenitor al autorilor D.S. și F.; că imobilul părinților săi a fost preluat abuziv, și că înscrisurile autentificate ce provin de la diverse instituții ale statului, precum extrasul de pe registrul rol financiar 1946 - 1947, Decizia 34/5066/1952 emisă de Consiliul Popular al Orașului Subordonare Regională Turnu Severin, fac dovadă că părinții acesteia au fost proprietarii imobilului situat în str. E., ce a fost preluat abuziv de către stat, și prin urmare soluția instanței sub acest aspect este greșită. Pe de altă parte, s-a reținut că la stabilirea întinderii dreptului de proprietate instanța nu a avut un rol activ, deși sub acest aspect existau indicii privitoare la întinderea acestei suprafețe, astfel că la rejudecare urmează a se stabili întinderea acestei suprafețe.

Prin Decizia nr. 225 din 20 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta Primăria Turnu Severin și intervenientul C.D. În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 3633/101/2010. Reclamanta a formulat o precizare de acțiune, solicitând ca întinderea dreptului de proprietate asupra terenului notificat situat în Turnu Severin, să fie stabilită la suprafața de 830 mp, restituirea urmând a se dispune în natură.

În motivare, a arătat că prin Decizia nr. 110 din 13 martie 2008 a Curții de Apel Craiova s-a stabilit că în cauză a făcut dovada că părinții săi au fost proprietarii imobilului situat în str. E., iar acesta a fost preluat abuziv de către stat, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru a se stabili întinderea dreptului de proprietate, întindere ce poate fi observată din Contractul de vânzare-cumpărare din 14 aprilie 1946 transcris în Registrul de Transcripțiuni al Tribunalului Mehedinți și care i-a fost comunicat la 19 martie 2009 de către A.N. Mehedinți, din acesta rezultând că imobilul din str. E. a fost compus din teren în suprafață de 830 mp precum și din rămășițele caselor ce au fost distruse aproape în întregime de bombardamentele aeriene din 1944, în acest înscris fiind trecute și vecinătățile terenului la acel moment.

A precizat și că, la 23 decembrie 2009, A.N. Mehedinți i-au comunicat și o copie a fișei imobilului, din care rezultă că fundația pe care se aflau rămășițele caselor avea o suprafață de 793,5 mp, deci aceste noi înscrisuri, pe care le-a obținut ulterior promovării acțiunii, fac dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra terenului notificat, cât și a întinderii acestui drept. A susținut că se impune restituirea în natură a terenului și pentru faptul că acesta se află în domeniul privat al Primăriei Turnu Severin, așa cum rezultă din H.C.L. nr. 21/1999. Prin "Decizia civilă nr. 339 din 28 iunie 2010", pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 3663/101/2010, s-a admis în parte contestația formulată, astfel cum a fost precizată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu Primăria Drobeta-Turnu Severin, având ca obiect Legea nr. 10/2001 și s-a anulat Dispoziția nr. 1339 din 22 martie 2007 emisă de către pârâtă.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei terenul în suprafață de 724,44 mp situat în Turnu Severin, învecinat la N - L.D.; E - str. C.; S - str. H. și V - C.D., conform schiței anexă întocmită de expert I.M.; s-a constatat că pentru suprafața de 105,56 mp, imposibil de restituit în natură, reclamantei i se cuvin despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2008 și s-a admis cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtei, formulată de intervenientul C.D. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta este fiica lui D.S., care a deținut în proprietate, începând cu anul 1946, un imobil situat în Turnu Severin, compus din suprafața de 830 mp și rămășițele construcțiilor ce au fost situate pe acest teren și care au fost distruse în întregime de bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial.

În temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a notificat Primăria Turnu Severin, solicitând restituirea în natură a terenului situat în Turnu Severin, sau despăgubiri, fără a indica suprafața terenului și nici numărul străzii unde acesta se află, precizând însă că terenul se situează în vecinătatea L.T. "D.". Din înscrisul aflat la dosar, rezultă că ulterior depunerii notificării reclamanta a indicat că imobilul teren solicitat spre restituire se află situat în str. C., stradă ce la momentul preluării avea denumirea de strada E.. De asemenea, a depus la dosarul administrativ Decizia nr. 34/5066/1952 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Municipiului Drobeta-Turnu Severin. Prin Dispoziția nr. 1339 din 22 martie 2007, pârâta a respins notificarea depusă de către petentă în temeiul Legii nr. 10/2001, în motivare reținând că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat.

S-a constatat, că dovada filiației reclamantei față de autorul său rezultă din certificatul de naștere aflat la dosar fond, din primul ciclu procesual, dar și din Certificatul de moștenitor din 5 iulie 2007 emis de BNP I.M. și I.A.M.G., iar dovada proprietății imobilului teren solicitat spre restituire, ca și întinderea acestuia reies din Contractul de vânzare-cumpărare din 14 aprilie 1946 transcris în Registrul de Transcripțiuni al Tribunalului Mehedinți și din fișa imobilului, înscrisuri ce atestă că imobilul teren situat în Turnu Severin, ce a fost cumpărat de către autorul reclamantei în anul 1946, avea suprafața de 830 mp. Totodată, cu Decizia nr. 34/5066/1952 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Municipiului Drobeta-Turnu Severin, reclamanta a făcut dovada preluării de către stat a acestui imobil.

De asemenea, din Adresa din 1 februarie 2007 emisă de Primăria Turnu Severin (dosarul nr. X/2007 al Curții de Apel Craiova) și schița planului orașului întocmită de către arhitectul A. la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului (dosar fond în primul ciclu procesual), înscrisuri ce se coroborează cu expertiza tehnică efectuată în cauză, reiese că localizarea actuală a imobilului notificat este la adresa din Turnu Severin, str. C., iar fosta str. E. (stradă ce apare în actul de proprietate al autorului reclamantei și în cel de preluare), este tocmai actuala str. C. Pe baza celor reținute, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a), raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că reclamanta este persoana îndreptățită a beneficia de dispozițiile reparatorii ale acestei legi pentru imobilul notificat, reparare ce se va dispune în concret, fie în natură, fie sub forma despăgubirilor, pentru partea de teren imposibil a fi restituit.

În acest context, s-a reținut că, din probele administrate în cauză, inclusiv expertiza tehnică întocmită de expert I.M., dar și expertiza realizată de expert P.O. într-o altă cauză (dosar recurs), a rezultat că la adresa din str. C. în prezent este liberă doar o suprafață de 724,44 mp, restul suprafeței fiind deținută fie de intervenient (69 mp), fie de trotuare și L.D. (diferența), cert fiind că, la momentul soluționării cauzei, nu toată suprafața solicitată spre restituire de reclamantă este la dispoziția pârâtei pentru a putea fi retrocedată în natură.

Susținerea reclamantei în sensul că suprafața identificată de expert ca aflându-se în posesia intervenientului ar fi deținută de acesta fără drept, și deci, se impune retrocedarea către ea a acestei suprafețe, nu are relevanță câtă vreme, pe de o parte, nu a existat o investire a instanței cu o acțiune în revendicare în contra intervenientului, iar pe de altă parte, în procedura reparatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, restituirea în natură poate fi dispusă doar dacă este posibilă, pentru suprafața ocupată de construcții edificate cu autorizație - cum este și cea identificată ca fiind în posesia intervenientului, în concordanță cu dispozițiile art. 10 alin. (2), din lege, restituirea făcându-se în echivalent.

Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 367 din 24 noiembrie 2011, a respins apelul declarat de reclamanta B.A.; a admis apelul declarat de pârâta Primăria Drobeta-Turnu Severin; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că terenul restituit în natură este în suprafață de 721 mp, având dimensiunile, vecinătățile, amplasamentul și forma determinate prin Raportul de expertiză ing. B.D.

în anexa schiță la raport dosar apel; a constatat dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 109 mp (103 mp + 6 mp), ce nu poate fi restituită în natură, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a menținut restul dispozițiilor Sentinței civile nr. 339 din 28 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 3663/101/2010; a luat act că intimatul intervenient nu solicită cheltuieli de judecată în apel și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată la primă instanță și în apel, efectuate de reclamantă și pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În al doilea ciclu procesual nu fac obiect al vreunei critici calitatea reclamantei de beneficiar al legii speciale, dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului - ca existență și întindere, precum și caracterul abuziv al preluării imobilului.

În aceste condiții, având în vedere limitele impuse prin motivele de apel, în cauză s-a ridicat doar problema de a stabili dacă și ce suprafață de teren este liberă în sensul legii și poate fi restituită în natură reclamantei și, pe cale de consecință, dacă și pentru ce suprafață de teren se cuvin reclamantei măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Așadar, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța a dispus efectuarea în cauză a unui supliment la expertiza realizat de expertul tehnic I.M., care a avut ca obiectiv principal să se stabilească vechiul amplasament al suprafeței de teren de 830 mp, preluată în 1952, să se realizeze schița terenului care a fost restituit în natura în primă instanță și schița terenului ocupat de intervenient prin eventuala suprapunere.

La termenul din 10 februarie 2011, pentru motivele arătate în încheierea de ședința, s-a dispus refacerea expertizei tehnice în specialitatea topografie cadastru, fiind numit expert ing. C.I. S-a depus raportul de expertiză, iar la data de 26 mai 2011 s-au încuviințat obiecțiunile formulate de către apelanta reclamantă, cerându-se în principal expertului să stabilească amplasamentul vechi al proprietății preluate de stat de la autorul său. La termenul din 22 septembrie 2011, potrivit art. 212 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unei expertize contrară, având în vedere faptul că, prin raportul întocmit și prin răspunsul la obiecțiuni, instanța nu s-a lămurit cu privire la amplasamentul originar al terenului în litigiu, element esențial în soluționarea cauzei.

S-a avut în vedere și faptul că în această privință nici experții asistenți nu au avut un punct de vedere tehnic, argumentat și convingător, concluziile excluzându-se reciproc. Obiectivele fixate au fost mai restrânse, ținându-se seama de faptul că părțile au interese contrare, iar prin consilierii experți au ajuns la un consens cu privire la patru coordonate și elemente ale stării de fapt așa cum au fost puse în evidență prin rapoartele depuse la dosar, astfel: 1. zona de amplasament a terenului în litigiu la intersecția str. C. cu str. H.; 2. Stația de taxi se suprapune integral peste terenul în litigiu ca amplasament vechi; 3. strict ca amplasament fizic, Z.C. L.D. nu este una și aceiași cu Z.C.O.; 4. starea de fapt relevată prin răspunsul la obiectivul referitor la amplasamentul construcției edificate de intervenient, acesta fiind respectat.

Deci, pentru stabilirea pe deplin a stării de fapt și pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța a încuviințat cererea formulată de apelanta reclamantă B.A., prin apărător, privind efectuarea unei noi expertize în cauză. Obiectivul principal a fost stabilirea vechiului amplasament al proprietății și eventualele suprapuneri de terenuri. La 16 noiembrie 2011, s-a depus raportul de expertiză întocmit de ing. B.D., părțile nu au formulat obiecțiuni, nu au solicitat o expertiză contrarie în sensul dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. și reclamanta apelantă a depus concluzii scrise, precum și un calcul al cheltuielilor de judecată.

Ultimul expert desemnat a determinat amplasamentul vechi al proprietății autorului reclamantei (str. E.), utilizându-se așa numitele repere istorice (dosar apel), terenul fiind identificat în prezent la intersecția dintre str. H. și str. C., cu vecinătățile: N - L.D., S - str. H., E - str. C. și V - C.D.I. În urma măsurătorilor efectuate, expertul a stabilit că din suprafața totală de 830 mp în litigiu, 721 mp este asfaltată în prezent și are destinația de parcare taxi, 6 mp - borduri și trotuar, rezultat al amenajării străzii și 103 mp - se suprapun peste proprietatea intervenientului. De asemenea, expertul a mai determinat că în prezent între proprietatea intervenientului și a vecinilor săi de la vest (F.-B.), se află o suprafață de teren de 96 mp aparținând municipiului, după anularea în parte a titlului de proprietate al proprietății B. (ordin al prefectului).

Analizând probele administrate în cauză și având în vedere dispozițiile legale aplicabile, Curtea a constatat că apelul reclamantei este nefondat și al pârâtei este fondat în parte, pentru următoarele considerentele comune: - Privitor la suprafața de 721 mp: În ceea ce privește terenul ocupat în prezent de S.t., s-a reținut că suprafața acestuia este de 721 mp conform ultimului raport de expertiză întocmit în cauză de expert ing. B.D., la care părțile nu au formulat obiecțiuni și pe care instanța l-a confirmat. Sentința primei instanțe este legală și temeinică în ceea ce privește restituirea în natură a terenului ocupat în prezent de S.t., urmând a se păstra, schimbându-se numai suprafața de teren de la 724 mp, la 721 mp.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

De asemenea, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de aceasta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor legii - sub sancțiunea nulității absolute. Or, în speță, faptul că în prezent suprafața de 721 mp este amenajată ca stație de taxi, este nerelevant și nu reprezintă o piedică legală în restituirea în natură a acestui teren. Anterior Legii nr. 10/2001, zona în care este amplasat terenul, deci în care se află amplasate și proprietățile restituite vecinilor F.B.

și C.D., aparținea în proprietate privată municipiului, așa cum rezultă din H.C.L. nr. 21/1999 privind delimitarea domeniului public de interes local față de domeniul privat al municipiului, în anexa I, Zona L.D. Terenul a continuat să aibă același regim juridic și la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și ulterior, astfel în anul 2001, prin O.P. nr. 294/2001, s-a stabilit drept de proprietate în favoarea familiei B. și în anul 2005 terenul era în tot domeniu privat al municipiului - proces-verbal de punere în posesie pentru antecesorul M.N. - la est figurând domeniu privat al municipiului. În ceea ce privește destinația terenului, s-a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu era aprobată o astfel de investiție de interes public.

Inițial, s.t. a fost aprobată ca având amplasamentul în Zona C.O., prin H.C.L. nr. 84/2001. Or, așa cum au stabilit toți experții cauzei, Z.C. L.D., în care se află amplasat terenul în litigiu, nu este una și aceiași cu Z.C.O. Ulterior notificării și, respectiv, în cursul derulării procedurilor specifice legii speciale, s-a aprobat prin H.C.L. nr. 116/2005, S.t., dar în Z.C.L.D. În aceste condiții, este greșită susținerea apelantei pârâte potrivit căreia nu este posibilă restituirea în natură a terenului de 721 mp, întrucât ar fi afectat de lucrări de investiții de interes public aprobate, finalizate și neabandonate - potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. S-a concluzionat, că se va păstra soluția dată de prima instanță în această privință, schimbându-se numai suprafața de teren ce se restituie, potrivit ultimelor măsurători, aceea de 721 mp.

Privitor la suprafața de 103 mp, s-a reținut că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Dar, în cauza, potrivit concluziilor expertizei ing. B.D., suprafața de 103 mp face parte din terenul de 287 mp care aparține în proprietate intervenientului. Dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 287 m.p. situat în Drobeta-Turnu Severin, strada H., cu învecinările: E - domeniul privat al municipiului Drobeta-Turnu Severin, V - F.P., S - str. H., N - L.D., pe care s-a edificat construcția, a fost dobândit de C.D.I. de la C.S. prin Contractul de donație din 30 august 2005, Autentificat sub nr. X de BNP I.M. Donatorul C.S.

a dobândit în proprietate acest teren de la M.N. prin Contractul de vânzare-cumpărare din 30 mai 2005, autentificat de BNP I.M. sub nr. 2047 din 30 august 2005. La rândul sau, M.N. a dobândit terenul conform Deciziei nr. 527 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Mehedinți și a fost pus în posesie de Primăria Drobeta-Turnu Severin, conform Procesului-verbal din 21 martie 2005, în baza Dispoziției nr. 4247 din 14 septembrie 2004 - întocmit de pârâta din prezentul litigiu. Deci, la origine terenul a fost retrocedat prin hotărâre judecătorească - dosar apel, iar prin dispozitivul hotărârii s-a individualizat suprafața prin amplasament, dimensiuni și vecinătăți. Din considerentele hotărârii, rezultă că instanța a reținut preluarea abuzivă și fără titlu de către stat a imobilului, cu ocazia naționalizării.

Într-adevăr, după formularea notificării, reclamanta a făcut diverse și multiple demersuri în fața autorităților administrative sau judiciare ale statului pentru a zadarnici construirea imobilului pe terenul intervenientului, având suspiciunea că există o suprapunere parțială a celor două terenuri.

Dar, dintre acestea, instanța de apel apreciază ca fiind importantă în cauză Sentința nr. 198 din 10 martie 2011, opozabilă reclamantei, prin care Tribunalul Mehedinți, în al doilea ciclu procesual, a respins cererile formulate reclamantul Primăria Drobeta-Turnu Severin și cererile de intervenție formulate de intervenienții Instituția Prefectului județului Mehedinți și B.A., în contradictoriu cu pârâtul C.D.I., având ca obiect anularea autorizațiilor de construire nr. 79 din 27 februarie 2007 și nr. 328 din 5 iunie 2007 și a Certificatului de urbanism nr. 664 din 5 februarie 2006, sentință irevocabilă prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate în cauză, prin Decizia civila nr. 2946 din 18 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 328/101/2010 de Curtea de Apel Craiova.

S-a mai reținut, că intervenientul a edificat construcția cu respectarea amplasamentului terenului în suprafață de 287 mp, iar anularea parțială a Ordinului prefectului nr. 249/2001 emis familiei B., prin diminuarea suprafeței de teren atribuită în proprietate, conform Sentinței civile nr. 4914 din 16 noiembrie 2009 și Deciziei civile nr. 387/R din 15 martie 2010, a avut loc ulterior, respectiv la 5 ani după punerea în posesie a antecesorului M.N. Astfel, terenul în suprafață de 96 mp aflat la vest de intervenient și în prezent la dispoziția primăriei, nu era liber la data punerii în posesie pentru suprafața de 287 mp.

Având în vedere toate aceste împrejurări de fapt și de drept, istoricul dobândirii terenului, faptul că edificarea construcției a fost autorizată, construcția nefiind ușoară sau demontabilă - instanța de apel a reținut că intervenientul are un bun în sensul art. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, asupra întregului imobil construit și neconstruit, de care nu poate fi lipsit fie și numai în parte. Având în vedere și faptul că inclusiv antecesorul său a redobândit dreptul asupra imobilului după 50 de ani de lipsire de proprietate, prin retrocedarea de către stat ca măsură reparatorie, s-a apreciat că o știrbire a proprietății intervenientul ar fi excesivă, disproporționată, echivalând cu transferul nepermis de sarcină reparatorie de la stat la o persoana privată.

În acest context, faptul că terenul în litigiu a fost deținut de primărie la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu atrage aplicarea automată a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din acest act normativ. Privitor la suprafața de 6 mp, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

Astfel, dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma "amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor. Inclusiv trotuarele și carosabilul constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor legale, ele fiind destinate accesului spre locuințe, folosinței normale a acestora, astfel că suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită decât prin echivalent.

În cauză, expertul a concluzionat, în raport cu măsurătorile efectuate, că din totalul suprafeței preluate de 830 mp, exista o suprafață de 6 mp la intersecția dintre cele două străzi, care nu este liberă în sensul legii, fiind ocupată de borduri și trotuar, ca rezultat al amenajării străzii. Față de împrejurarea că trotuarul și bordurile existente pe suprafața de teren de 6 mp sunt amenajări de utilitate publică ce deservesc căi de acces, s-a conchis că terenul nu poate fi restituit în natură, urmând să se constate dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziția fiind emisă ulterior acestui act normativ.

Privitor la cheltuielile de judecată s-a luat act că intimatul intervenient nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel, și s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată la primă instanță și apel, efectuată de reclamantă și pârâtă, având în vedere existența unei culpe procesuale concurente. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta B.A. și pârâta Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Prin recursul formulat împotriva acestei decizii, reclamanta a arătat că prima instanța a făcut o apreciere greșită și superficială a probatoriului administrat în cauză atunci când a analizat temeinicia acțiunii formulate, reținând faptul că este îndreptățită la restituirea în natură numai pentru suprafața de 721 mp, urmând ca pentru diferența de 109 mp să i se recunoască dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; că motivarea apare ca fiind contradictorie, în sensul că deși se face trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001, care definesc terenul liber, restituibil în natură, ca fiind terenul neafectat de amenajări de utilitate publică, aspect care rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța reține în mod greșit că suprafața de 106 mp nu poate fi apreciată ca fiind teren liber, chiar dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta era deținută de primărie.

Practic, instanța a făcut aplicarea greșită a dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd faptul ca imobilele - terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

De asemenea, s-a arătat că instanța a omis să analizeze reaua-credință cu care intervenientul C.D. a ocupat suprafața de teren în discuție, cunoscând că aceasta este proprietatea reclamantei și demersurile acesteia pentru restituirea în natură a terenului. S-a conchis, că este în afară de orice dubiu că intervenientul este de rea-credință, că acesta a cunoscut încă de la început situația juridică a terenului solicitat, ocupând cu bună știință o parte din terenul proprietatea reclamantei, iar față de această situație în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când a reținut că intervenientul are un bun în sensul textului de lege menționat, de care un poate fi lipsit, iar retrocedarea față de reclamantă a suprafeței deținute de acesta echivalează cu o știrbire excesivă a proprietății sale.

Prin recursul său, pârâta Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin a arătat că hotărârile pronunțate în fond și apel sunt nelegale, întrucât atât instanța de fond, cât și instanța de apel au considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune obligarea pârâtei la propunerea pe cale administrativă a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 10 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 721 mp. Așa cum s-a invocat și prin motivele de apel, pe terenul în suprafață de 721 mp, conform ultimului raport de expertiză efectuat în cauză, funcționează o stație de taxi, cea mai mare din Municipiul Drobeta-Turnu Severin, investiție ce a fost aprobată încă din anul 2001, prin H.C.L.

nr. 84/2001, modificată ulterior de H.C.L. nr. 116 din 26 august 2005, fiind aplicabile astfel prevederile art. 10. alin. (2) din Legea nr. 10/2001, privind existența pe terenul a cărui restituire în natură se solicită a amenajărilor de utilitate publică ale localității, aceasta fiind una din situațiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 când măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. S-a concluzionat, că este greșită soluția instanței de apel de a obliga pârâta la restituirea în natură a suprafeței de 721 mp teren, identificată prin ultimul raport de expertiză, cu atât mai mult cu cât prin H.G. nr. 250/2007 s-a prevăzut că prin sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale se înțelege acele suprafețe de teren afectate de utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității.

De asemenea, s-a mai arătat că în speță reclamanta, față de faptul că prin notificare nu a indicat numărul străzii pe care este situat terenul și întinderea acestuia, nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și a întinderii acestuia, astfel că decizia contestată este temeinică și legală. Analizând decizia în limita criticilor formulate de reclamantă și pârâtă, instanța constată recursurile nefondate, urmând a dispune respingerea acestora în consecință, pentru următoarele considerente: Criticile de nelegalitate formulate de recurenta reclamantă se încadrează în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în condițiile art. 306 (3) C. proc. civ., având în vedere că prin acestea se invocă faptul că decizia recurată cuprinde "motive contradictorii" și că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere dacă "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". În speță, se invocă ipoteza în care hotărârea cuprinde motive contradictorii, în sensul că deși în motivarea acesteia se face trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001, care definesc terenul liber, restituibil în natură, ca fiind terenul neafectat de amenajări de utilitate publică, aspect ce rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța a reținut în mod greșit că terenul în suprafață de 106 mp nu poate fi apreciat ca fiind liber, cu toate că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 acesta era deținut de primărie.

Acest motiv de recurs, este nefondat, întrucât decizia recurată este motivată în fapt și în drept, inclusiv cu privire la acest aspect și nu cuprinde motive contradictorii, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului. În ceea ce privește celelalte critici formulate de reclamantă, se constată că, deși nu se arată expres, aspectele invocate de către aceasta în susținerea acestui motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu se putea dispune restituirea în natură a suprafeței de 106 mp teren decât dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 aceasta era afectată servituților legale sau altor amenajări de utilitate publică și se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prioritar analizei acestui motiv de recurs, se impune a fi făcută următoarea precizare. Cu privire la situația de fapt reținută de instanța de apel și care nu mai pot fi reevaluată în recurs, față de actuala structură a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., suprafața care nu a putut fi restituită în natură către reclamantă este de 109 mp, din care 103 mp se suprapune peste proprietatea intervenientului, iar 6 mp este ocupată de borduri și trotuar, rezultat al amenajării străzii. Criticile formulate de reclamantă prin prezentul recurs vizează numai suprafața ce se suprapune peste proprietatea intervenientului C.D. și care nu a fost restituită în natură, de 103 mp și nu 106 mp, cum eronat a indicat reclamanta, nu și restul de 6 mp teren, ocupat de utilități publice.

De aceea, în analiza acestor critici instanța se va raporta la suprafața de 103 mp, care nu a fost restituită în natură către reclamantă și care se suprapune peste proprietatea intervenientului.

Potrivit art. 10 (2) din Legea nr. 10/2001, republicată "În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent", iar potrivit art. 21 (1) din același act normativ "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare". La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu era deținut de primărie, dar față de circumstanțele cauzei, în sensul că ulterior din acest teren suprafață de 103 mp a intrat în proprietatea unei persoane fizice, în baza unei hotărâri judecătorești, și apoi,

în baza unor transmisiuni succesive, în proprietatea intervenientului, care deține cu privire la acesta un "bun actual" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că nu devin incidente prevederile legale enunțate mai sus, întrucât dacă s-ar proceda astfel ar însemna transferarea nepermisă a sarcinii reparatorii de la stat la o persoană privată, așa cum corect a reținut instanța de apel.

De altfel, în crearea acestei situație, respectiv a restituirii suprafeței de 103 mp, prin hotărârea judecătorească, către numitul M.N., în anul 2004, a contribuit și reclamanta care prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu a indicat numărul străzii pe care este situat terenul a cărui restituire a solicitat-o și întinderea acestuia, ceea ce ar fi condus la indisponibilizarea bunului până la soluționarea notificării, aspecte ce au fost clarificate irevocabil prin Decizia nr. 225/2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, cât și, în apel, în al doilea ciclu procesual, prin precizarea de acțiune formulată de reclamantă. De aceea, se constată că atâta timp cât intervenientul deține un "bun actual" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la acest teren, corect instanța de apel nu a dispus restituirea sa în natură către recurenta reclamantă.

Celelalte critici formulate de reclamantă, privitoare la reaua-credință a intervenientului în dobândirea suprafeței de 103 mp, față de natura litigiului, contestație împotriva dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, și nu cenzurarea în justiție a titlului acestuia, nu vor fi primite și analizate. Criticile formulate de recurenta pârâtă Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, pentru cele ce succed: Prin recursul său, recurenta pârâtă invocă nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că suprafața de 721 mp teren fiind afectată de amenajări de utilitate publică, stație de taxi, nu putea fi restituită în natură către reclamantă.

Această critică este nefondată, întrucât, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini". Or, la data formulării notificării, la 13 februarie 2002, terenul în litigiu aparținea în proprietatea privată a municipiului, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu era aprobată nicio investiție de interes public care să fie amplasată pe terenul în litigiu. Inițial, stația de taxi a fost aprobată pe alt amplasament, respectiv amplasamentul din zona catedralei ortodoxe, prin H.C.L. nr. 84/2001 și abia în anul 2005, prin H.C.L.

nr. 116/2005, s-a aprobat amplasamentul acestei investiții pe terenul în litigiu. Or, câtă vreme la data formulării notificării de către recurenta-reclamantă terenul în suprafață de 721 mp era în proprietatea primăriei și nu era afectat de utilități de interes public, în speță nu sunt incidente prevederile art. 10 (2) și (4) din Legea nr. 10/2001, astfel că, legal, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanțele de fond și apel au dispus restituirea în natură către reclamantă a acestei suprafețe de teren. Celelalte critici formulate de pârâtă, în sensul că în notificare nu s-a indicat numărul străzii pe care este situat terenul și întinderea acestuia, astfel că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și a întinderii acestuia, iar decizia contestată este legală, nu vor fi primite și analizate, potrivit art. 315 C. proc.

civ., întrucât au fost dezlegate irevocabil în primul ciclu procesual, iar reluarea judecății în al doilea ciclu procesual s-a făcut exclusiv doar pe problema măsurilor reparatorii la care este îndreptățită reclamanta în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul în litigiu, așa cum corect a reținut instanța de apel. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantă și pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta B.A. și de pârâta Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin împotriva Deciziei nr. 367 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL