ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2959/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2959/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

1.1. Obiect

Prin cererea înregistrată la data de

26 martie 2009, reclamanta S.M.A.E. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtele C.T.S. Mehedinți, C.L.

Drobeta-Turnu Severin, P.M. Drobeta-Turnu Severin

și S.R. prin M.F.P., restituirea în natură

a imobilului situat în

Drobeta-Turnu Severin, B-dul Carol

I

.

1.2. Î

n fapt

În motivarea cererii reclamanta a

învederat că imobilul

menționat, compus din

locuință, dependințe și teren aferent de 1061

mp, ce a constituit

proprietatea antecesorului său B.S., a

fost

naționalizat în baza Decretului-Lege nr. 92/1950, în prezent fiind

în posesia și administrarea pârâtului C.T.S.

Mehedinți.

Întrucât este

posibilă restituirea bunului în natură a precizat că

înțelege să

restituie despăgubirile primite pentru imobilul menționat în

temeiul Legii nr. 112/1995.

1.3.

În drept

Cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. civ.,

Legea nr. 1/2009 și art. l din C.E.D.O.

La termenul de

judecată din 02 iunie 2009, reclamanta a precizat

temeiul de drept

al cererii dedusă judecății, care a fost încadrat în

prevederile art. 480 și 481 C. civ.

instanțe

Prin sentința nr. 201 din 7 iulie

2009, Tribunalul Mehedinți,

secția civilă, a

respins excepțiile autorității de lucru judecat, tardivității și

a

inadmisibilității acțiunii.

A fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a S.

R. prin M.F. și respinsă acțiunea

reclamantei

formulată în

contradictoriu cu acest pârât.

A fost respinsă,

ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei formulată în

contradictoriu cu

pârâții C.T.S. Mehedinți, C.L. Drobeta-Turnu Severin și P.M.

Drobeta-Turnu Severin.

Prima instanță a

reținut, în esență, că în raport de dispozițiile deciziei nr. 33/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție cu privire la

admisibilitatea acțiunii în revendicare

a imobilelor preluate abuziv, în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulată după

intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, dar și în raport de împrejurarea că prin

sentința nr. 309/2006

pronunțată de Tribunalul Mehedinți, irevocabilă prin decizia nr. 3833/2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin care

a

fost respinsă contestația reclamantei împotriva dispoziției emisă în

procedura legii speciale, reclamanta nu mai este

îndreptățită să uzeze

de exercițiul

acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun.

3.

Hotărârea

instanței de apel

Prin decizia nr. 263 din 20 octombrie

2009, Curtea de Apel

Craiova, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins,

ca nefundat, apelul

reclamantei reținând, în esență, că în litigiul soluționat prin sentința nr. 309/2006

a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în litigiul declanșat de reclamantă pe

calea Legii

nr. 10/2001, s-a tranșat

irevocabil situația proprietății reclamantei, care

nu mai poate invoca

același titlu de proprietate în acțiunea în

revendicare

pe calea dreptului comun dedusă judecății.

Atâta timp cât pe

calea legii speciale s-a decis și stabilit situația

dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu, reclamanta nu

poate

să ignore hotărârea judecătorească irevocabilă menționată și să

reia procedura de restituire a bunului pe calea

dreptului comun.

4.

Recursul

- motiv

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-

o pentru

nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.,

a invocat contradictorialitatea deciziei atacate

care deși recunoaște legitimarea

procesuală pasivă a S.R. în

litigiul dedus judecății, reține că statul deține cu

titlu legal imobilul

litigios.

A declanșat

demersul în justiție întemeiat pe dispozițiile legii

speciale după

apariția Legii nr. 247/2005 în baza căreia a considerat că îndeplinește

condițiile legale pentru restituirea bunului în natură, cerere

ce a fost analizată

exclusiv din perspectiva neîndeplinirii condițiilor de

formă pretinse

de legea specială, fără a se cerceta în fond dreptul său

de proprietate.

În aceste

condiții, acțiunea în revendicare dedusă judecății este singura de natură a

asigura respectarea dreptului său de proprietate, în

concordanță cu prevederile art. l din

Protocolul nr. l adițional la C.E.D.O., ale Constituției României și a

jurisprudenței constante a instanței europene.

A învederat că

pentru bunul solicitat a beneficiat de despăgubiri

în temeiul Legii

nr. 112/1995 pe care le va restitui în ipoteza restituirii

bunului în natură, posibilă și de

natură a asigura protecția reală a

dreptului

de proprietate asupra imobilului preluat de stat.

În acest context,

în mod vădit nelegal și cu îngrădirea accesului

său la justiție, primele două

instanțe au refuzat practic să cerceteze și să

compare titlurile de proprietate,

operațiune pretinsă de textul art. 480 și

481 C. civ., invocate ca temei al

acțiunii în justiție.

4.2. Analiza

făcuta de instanța de recurs.

Recursul nu este

fondat pentru considerentele ce succed:

Acțiunea în

revendicare prin care se urmărește redobândirea unui

imobil preluat de stat în perioada de

referință a Legii nr. 10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a legii

speciale, nu poate fi soluționată potrivit dreptului comun, cu aplicarea

criteriilor de

comparare a titlurilor, ci

trebuie să fie soluționată numai cu respectarea condițiilor și prevederilor

imperative ale legii speciale care, altfel, ar fi

eludate.

Câtă vreme pentru

imobilele preluate abuziv, în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, s-a adoptat

o lege specială, care prevede

condițiile în care aceste imobile pot fi restituite în

natură persoanelor

îndreptățite, nu se poate face abstracție de existența sa

și să se aplice

regulile specifice acțiunii în revendicare consacrate pe

cale doctrinară și

jurisprudențială

în aplicarea art. 480 C. civ.

În raport de textul legii speciale și

în acord cu dispozițiile

Deciziei nr.

33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții

unite, care

a decis că nu este de primit punctul de vedere conform

căruia persoanele care nu au urmat procedura prevăzută de Legea

nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termen

legal o atare procedură,

au deschisă calea acțiunii în revendicare

întemeiată pe dispozițiile

art. 480 C. civ.,

nu se poate susține cu temei că legea specială,

derogatorie de la

dreptul comun, s-ar putea aplica în consens cu aceasta.

Legea specială

se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu

valabil, cât și la cele preluate fără

titlu valabil (art. 2 din Legea nr. 10/2001), precum și la relația dintre

persoanele îndreptățite la

măsuri

reparatorii și subdobânditori, așa încât argumentul reclamantei

în

sensul că ar exista o suprapunere a câmpului de reglementare al celor două acte

normative nu poate fi primit.

Numai persoanele

exceptate de la procedura actului normativ special de reparație, precum și cele

care, din motive independente de

voința

lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele

legale au deschisă calea acțiunii în

revendicare/retrocedare a bunului

litigios,

în anumite condiții, categorie în care nu se înscrie reclamanta.

Cât privește raportul dintre legea

internă, respectiv Legea nr. 10/2001 și art. l din Primul Protocol adițional la

C.E.D.O.

este de menționat că în

jurisprudența

Curții s-a arătat că norma convențională evocată nu poate

fi

interpretată ca restrângând libertatea

statelor contractante de a alege

condițiile

în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate

înainte

ca ele să ratifice Convenția.

În acest sens se

recunoaște dreptul de a dispune de o mare marjă

de apreciere a existenței unei

probleme de interes public ce justifică

anumite măsuri și în alegerea politicilor lor economice

și sociale, atunci

când se află în joc o chestiune de interes general,

autoritățile trebuie să

reacționeze în timp util, într-o manieră corectă și cu

cea mai mare

coerență.

Este real că în procedura de aplicare

a Legii nr. 10/2001, în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea

efectivă și

concretă a măsurilor

reparatorii, poate apărea conflictul cu dispozițiile

art. l din Primul

Protocol adițional la Convenție, însă aceasta ar

însemna că în cazul nerespectării prevederilor legii speciale, persoana

îndreptățită are deschis accesul la

o altă cale de valorificare a dreptului

pretins.

Nu este de omis în această analiză

nici împrejurarea că

reclamanta a

beneficiat de despăgubiri pentru același imobil în temeiul

unei alte legi speciale de reparații (Legea nr. 112/1995)

astfel încât nu

poate susține cu

temei nesocotirea normei convenționale evocate.

Este adevărat că

legea specială de care a uzat ulterior reclamanta

(Legea nr. 10/2001)

recunoaște posibilitatea restituirii bunului în natură

(în măsura

îndeplinirii condițiilor prevăzute de legea specială, care nu pot face obiectul

verificării în cauza dedusă judecății față de limitele

învestirii

instanței) însă nerespectarea procedurii pretinse de această

lege nu îndreptățește reclamanta să

uziteze de alte căi procedurale

pentru

realizarea aceluiași drept nerealizat tocmai datorită conduitei

reclamantei.

Nu este fondată nici critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C.

proc. civ., întrucât ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în

sensul normei invocate cu conotații care vizează

nelegalitatea hotărârii atacate vizează, printre altele existența unei

contrarietăți

între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia

acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietate

flagrantă între considerente și dispozitiv, cum

este cazul admiterii acțiuni prin dispozitiv și justificarea în

considerente

a soluției de

respingere a acțiunii, ipoteze ce nu se regăsesc în cauza

dedusă

judecății.

Ca urmare, față

de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ.

, recursul dedus

judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat recursul declarat de reclamanta S.M.A.E. împotriva deciziei nr. 263

din 20 octombrie 2009 a Curții

de

Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 mai 2010.