ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2959/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2009, reclamanta S.M.A.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C.T.S. Mehedinți, C.L. Drobeta-Turnu Severin, P.M. Drobeta-Turnu Severin și S.R. prin M.F.P., restituirea în natură a imobilului situat în Drobeta-Turnu Severin, B-dul Carol I . 1.2. Î n fapt În motivarea cererii reclamanta a învederat că imobilul menționat, compus din locuință, dependințe și teren aferent de 1061 mp, ce a constituit proprietatea antecesorului său B.S., a fost naționalizat în baza Decretului-Lege nr. 92/1950, în prezent fiind în posesia și administrarea pârâtului C.T.S. Mehedinți.

Întrucât este posibilă restituirea bunului în natură a precizat că înțelege să restituie despăgubirile primite pentru imobilul menționat în temeiul Legii nr. 112/1995. 1.3. În drept Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. civ., Legea nr. 1/2009 și art. l din C.E.D.O. La termenul de judecată din 02 iunie 2009, reclamanta a precizat temeiul de drept al cererii dedusă judecății, care a fost încadrat în prevederile art. 480 și 481 C. civ. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 201 din 7 iulie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a respins excepțiile autorității de lucru judecat, tardivității și a inadmisibilității acțiunii. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. prin M.F.

și respinsă acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu acest pârât. A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții C.T.S. Mehedinți, C.L. Drobeta-Turnu Severin și P.M. Drobeta-Turnu Severin. Prima instanță a reținut, în esență, că în raport de dispozițiile deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare a imobilelor preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar și în raport de împrejurarea că prin sentința nr. 309/2006 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, irevocabilă prin decizia nr. 3833/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respinsă contestația reclamantei împotriva dispoziției emisă în procedura legii speciale, reclamanta nu mai este îndreptățită să uzeze de exercițiul acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun.

3. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 263 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefundat, apelul reclamantei reținând, în esență, că în litigiul soluționat prin sentința nr. 309/2006 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în litigiul declanșat de reclamantă pe calea Legii nr. 10/2001, s-a tranșat irevocabil situația proprietății reclamantei, care nu mai poate invoca același titlu de proprietate în acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun dedusă judecății. Atâta timp cât pe calea legii speciale s-a decis și stabilit situația dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, reclamanta nu poate să ignore hotărârea judecătorească irevocabilă menționată și să reia procedura de restituire a bunului pe calea dreptului comun.

4. Recursul - motiv Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând- o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a invocat contradictorialitatea deciziei atacate care deși recunoaște legitimarea procesuală pasivă a S.R. în litigiul dedus judecății, reține că statul deține cu titlu legal imobilul litigios. A declanșat demersul în justiție întemeiat pe dispozițiile legii speciale după apariția Legii nr. 247/2005 în baza căreia a considerat că îndeplinește condițiile legale pentru restituirea bunului în natură, cerere ce a fost analizată exclusiv din perspectiva neîndeplinirii condițiilor de formă pretinse de legea specială, fără a se cerceta în fond dreptul său de proprietate.

În aceste condiții, acțiunea în revendicare dedusă judecății este singura de natură a asigura respectarea dreptului său de proprietate, în concordanță cu prevederile art. l din Protocolul nr. l adițional la C.E.D.O., ale Constituției României și a jurisprudenței constante a instanței europene. A învederat că pentru bunul solicitat a beneficiat de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pe care le va restitui în ipoteza restituirii bunului în natură, posibilă și de natură a asigura protecția reală a dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat. În acest context, în mod vădit nelegal și cu îngrădirea accesului său la justiție, primele două instanțe au refuzat practic să cerceteze și să compare titlurile de proprietate, operațiune pretinsă de textul art. 480 și 481 C. civ., invocate ca temei al acțiunii în justiție.

4.2. Analiza făcuta de instanța de recurs. Recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed: Acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, introdusă după intrarea în vigoare a legii speciale, nu poate fi soluționată potrivit dreptului comun, cu aplicarea criteriilor de comparare a titlurilor, ci trebuie să fie soluționată numai cu respectarea condițiilor și prevederilor imperative ale legii speciale care, altfel, ar fi eludate. Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, s-a adoptat o lege specială, care prevede condițiile în care aceste imobile pot fi restituite în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate face abstracție de existența sa și să se aplice regulile specifice acțiunii în revendicare consacrate pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea art. 480 C. civ.

În raport de textul legii speciale și în acord cu dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, care a decis că nu este de primit punctul de vedere conform căruia persoanele care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termen legal o atare procedură, au deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., nu se poate susține cu temei că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în consens cu aceasta. Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil (art. 2 din Legea nr. 10/2001), precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, așa încât argumentul reclamantei în sensul că ar exista o suprapunere a câmpului de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.

Numai persoanele exceptate de la procedura actului normativ special de reparație, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, în anumite condiții, categorie în care nu se înscrie reclamanta. Cât privește raportul dintre legea internă, respectiv Legea nr. 10/2001 și art. l din Primul Protocol adițional la C.E.D.O. este de menționat că în jurisprudența Curții s-a arătat că norma convențională evocată nu poate fi interpretată ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția.

În acest sens se recunoaște dreptul de a dispune de o mare marjă de apreciere a existenței unei probleme de interes public ce justifică anumite măsuri și în alegerea politicilor lor economice și sociale, atunci când se află în joc o chestiune de interes general, autoritățile trebuie să reacționeze în timp util, într-o manieră corectă și cu cea mai mare coerență. Este real că în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, poate apărea conflictul cu dispozițiile art. l din Primul Protocol adițional la Convenție, însă aceasta ar însemna că în cazul nerespectării prevederilor legii speciale, persoana îndreptățită are deschis accesul la o altă cale de valorificare a dreptului pretins.

Nu este de omis în această analiză nici împrejurarea că reclamanta a beneficiat de despăgubiri pentru același imobil în temeiul unei alte legi speciale de reparații (Legea nr. 112/1995) astfel încât nu poate susține cu temei nesocotirea normei convenționale evocate. Este adevărat că legea specială de care a uzat ulterior reclamanta (Legea nr. 10/2001) recunoaște posibilitatea restituirii bunului în natură (în măsura îndeplinirii condițiilor prevăzute de legea specială, care nu pot face obiectul verificării în cauza dedusă judecății față de limitele învestirii instanței) însă nerespectarea procedurii pretinse de această lege nu îndreptățește reclamanta să uziteze de alte căi procedurale pentru realizarea aceluiași drept nerealizat tocmai datorită conduitei reclamantei.

Nu este fondată nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul normei invocate cu conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate vizează, printre altele existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietate flagrantă între considerente și dispozitiv, cum este cazul admiterii acțiuni prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a acțiunii, ipoteze ce nu se regăsesc în cauza dedusă judecății. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc.

civ. , recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.M.A.E. împotriva deciziei nr. 263 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.