ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2633/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalul Mehedinți la data de 05 septembrie 2008, contestatoarea R.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria mun. Drobeta Turnu Severin și Primarul mun. Drobeta Turnu Severin, anularea dispoziției nr. 2896 din 6 august 2008, prin care i s-a respins notificarea formulată și, prin urmare, restituirea în natură a terenului în suprafață de 405,40 m.p., situat în mun. Drobeta Turnu Severin, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești respective.

Contestatoarea a susținut că prin notificarea comunicată intimatei prin executorul judecătoresc în termenul prescris de lege, a solicitat în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului în litigiu, teren aflat în proprietatea sa și a soțului său, R.I., decedat, pe care aceasta îl moștenește în calitate de soție supraviețuitoare. Terenul în litigiu a intrat în posesia statului în anul 1989, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5046 din 08 august 1989 și ca efect al dispozițiilor exprese ale art. 30 din Legea nr. 58/1974. În cuprinsul dispoziției contestate s-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu s-a făcut dovada intrării terenului în patrimoniul statului, respectiv că terenul nu ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001, ci a Legii nr. 18/1991.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, întrucât legiuitorul a soluționat problema terenurilor trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul de a obține titlul de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate. Prin sentința civilă nr. 44 din 13 februarie 2009, Tribunalul Mehedinți a respins contestația formulată de contestatoarea R.C., ca nefondată, având în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: S-a reținut că din raportul de expertiză întocmit în cauză a reieșit că terenul în litigiu are o suprafață totală de 403 m.p., pe care sunt edificate două construcții, cu precizarea că terenul este împrejmuit cu gard de beton și plasă de sârmă de către respectivii cumpărători, persoane fizice.

Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, dobânditorilor acestora, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari al locuinței. Legiuitorul a soluționat situația terenurilor trecute în stăpânirea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în favoarea dobânditorilor construcțiilor, prin legea fondului funciar. Susținerea contestatoarei potrivit căreia cumpărătorul-proprietar al construcției nu a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, nu are relevanță în cauză, întrucât acesta a dobândit în temeiul legii dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției.

Prin decizia civilă nr. 167 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul contestatoarei R.C., a desființat sentința primei instanțe și, drept consecință, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul Mehedinți. S-a reținut că instanța avea obligația, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să stabilească exact care este obiectul acțiunii deduse judecății, și aceasta nu după sensul literal a termenilor folosiți, ci în raport de finalitatea urmărită de titular și de obiectul dreptului subiectiv a cărui valorificare s-a urmărit prin cererea introductivă de instanță.

Reclamanta a arătat în mod constant că, într-adevăr, în principal, a avut în vedere restituirea în natură a terenului, dar, din modul de formulare a acțiunii și din cuprinsul notificării, rezultă clar că aceasta a urmărit ca, în subsidiar, să obțină reparațiunea civilă pentru prejudiciul produs prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 58/1974, în orice modalitate prescrisă de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Această idee rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, unde s-a făcut referire la greșita aplicare a art. 14 lit. c) din Legea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aspect confirmat și prin cererea de apel, în care s-a arătat că nu s-a avut în vedere de către Primăria mun.

Drobeta Turnu Severin partea finală a acestui articol, care prevede că în situația în care terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege. Reclamanta a menționat constant că dispoziția a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar prin notificare a solicitat repunerea în drepturile ce i se cuvin, pretenție ce presupune în circumstanțele reținute anterior, nu numai restituirea în natură a terenului, ci și alternativa acordării măsurilor reparatorii în echivalent, în caz de imposibilitate a aplicării principiului restitutio in integrum. S-a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită la restituirea în natură a terenului în litigiu, întrucât situația terenurilor aferente construcțiilor înstrăinate și care au trecut în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri a fost rezolvată de legiuitor în favoarea dobânditorilor construcției.

În conformitate cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, dobânditorilor acestora, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari al locuinței. Este irelevant faptul că nu s-a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 de către cumpărătorul proprietar al construcției, întrucât dreptul acestuia asupra terenului aferent construcției a fost dobândit de drept, prin efectul legii. Corect instanța de fond a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură contestatoarei, atâta vreme cât indiferent de starea fizică în care se află în prezent, construcția inițială se află pe terenul în litigiu și, mai mult, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic ing.

M.D.M., la fond, pe acest teren împrejmuit cu gard de beton și sârmă s-ar afla două construcții. S-a concluzionat în sensul că reclamanta nu a beneficiat de niciun fel de reparațiune pentru prejudiciul produs anterior, sub imperiul vechiului regim, situație în care trebuie să i se recunoască acesteia accesul efectiv la justiție. Preluarea terenului aparținând reclamantei, de către stat, în temeiul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, a constituit o măsură abuzivă, întrucât aducea atingere art. 36 alin. (1) din Constituția din 1965 și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. În această situație, trebuia avută în vedere cealaltă modalitate de reparare solicitată de reclamantă și anume acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Excluderea de la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu motivarea că situația juridică a terenului în litigiu ar fi reglementată de legea fondului funciar (în sensul art. 8 din actul normativ sus-menționat), ignoră faptul că textul de lege nu acoperă și situația persoanelor al căror terenuri au fost preluate de către stat în perioada în care acestea erau scoase din circuitul civil, interzicându-se înstrăinarea lor prin acte juridice între vii. Dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 reglementează în favoarea dobânditorilor construcției, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente. Nici în acest text și nici în vreo altă dispoziție a legilor fondului funciar nu se prevede însă nimic în legătură cu situația foștilor proprietari de imobile-terenuri preluate de stat prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974 - ca transpunere în fapt a interdicției de înstrăinare a unor astfel de imobile.

Or, reținându-se, pe de o parte, calitatea de proprietar a reclamantei și preluarea abuzivă a bunului de către stat, iar, pe de altă parte, faptul că situația unei asemenea deposedări nu intră în sfera de reglementare a legilor fondului funciar (din punct de vedere al titularului deposedat) rezultă că nu poate fi înlăturat beneficiul măsurilor reparatorii în persoana reclamantei. În această situație, instanța trebuia să administreze probe în vederea lămuririi exacte a situației de fapt, să facă verificările prevăzute de art. 14 lit. c) teza finală din Legea nr. 250/2007, în sensul stabilirii dacă reclamanta a primit despăgubiri în condițiile art. 30-31 din Legea nr. 58/1974; de asemenea, dacă prețul vânzării a vizat numai construcția sau și terenul, cu toate că se făcea aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1978, fiind de notorietate că acest teren era atribuit în folosință dobânditorului construcției, iar plata se făcea având în vedere și terenul.

În mod greșit instanța a apreciat că, în cauză, Primarul mun. Drobeta Turnu Severin nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât reclamanta s-a adresat primarului cu notificare, dispoziția atacată fiind emisă de către primar, acesta împreună cu Primăria reprezentând elementele componente intrinseci indisolubil legate ale aceleiași instituții. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 29 iunie 2009 Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Recurenta a invocat lipsa calității procesuale pasive a mun. Drobeta Turnu Severin, întrucât, din practica judiciară în materie, cât și dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, a rezultat că, în astfel de litigii, calitate procesuală are Primăria mun.

Drobeta Turnu Severin, nu mun. Drobeta Turnu Severin. În fapt, reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în mun. Drobeta Turnu Severin, motivând că acest imobil a fost preluat în mod abuziv de către stat. Reclamanta avea obligația să se conformeze dispozițiilor art. 23 din legea specială și să depună la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare ale pretenției astfel formulate, respectiv actele de proprietate, atât pentru terenul pretins, cât și pentru construcție. În urma analizării notificării și a înscrisurilor anexate au rezultat următoarele concluzii: reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, nu a făcut dovada întinderii dreptului pretins, așa cum stabilesc dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care, potrivit pct. 3.1 din H.G.

nr. 250/2001, sarcina probei proprietății incumbă persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio), nu a făcut dovada dacă fostul proprietar a fost sau nu despăgubit. Instanța de apel, prin interpretări eronate și aplicarea greșită a legii, nu a avut în vedere faptul că petenta a înstrăinat construcția conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5046 din 08 august 1989, iar terenul a trecut în proprietatea statului în baza dispozițiilor exprese ale Legii nr. 58/1974. De asemenea, nu a ținut cont de faptul că petenta avea obligația să facă dovada dreptului de proprietate pentru teren, întrucât așa cum stabilesc Normele metodologice de aplicare a legii speciale, acesta nu a fost niciodată în proprietatea sa.

În susținerea cererii de recurs au fost invocate dispozițiile art. 14 lit. c) din H.G nr. 250/2007, conform cărora legiuitorul, după anul 1989, a soluționat aceasta problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămânând supus incidenței prezentei legi în favoarea persoanei îndreptățite - proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a mun. Drobeta Turnu Severin, Înalta Curte a avut în vedere considerentele explicite ale instanței de apel care, sub aspectul cadrului procesual de învestire a statuat, cu caracter irevocabil, în sensul că, Primarul mun.

Drobeta Turnu Severin are în cauză calitate procesuală pasivă, alături de Primărie, câtă vreme contestatoarea s-a adresat acestuia cu notificare, dispoziția atacată fiind emisă de însăși această entitate juridică. Concluzia instanței de apel a fost aceea că Primarul și Primăria reprezintă elementele componente intrinseci indisolubil legate ale aceleiași instituții, ceea ce înseamnă că prezența lor în proces este pe deplin justificată. Prin urmare, chestiunea reclamată din perspectiva excepției lipsei calității procesuale pasive nu se impune a fi cercetată, întrucât contextul procesual pendinte s-a dezvoltat în condițiile prescrise de actul normativ care a constituit temeiul pretenției contestatoarei, respectiv s-a clarificat prin actul de dispoziție al instanței anterioare.

Împrejurarea că, în faza procesuală a recursului, s-a inserat în citație mun. Drobeta Turnu Severin, în calitate de intimat, a fost determinată de conținutul explicit al dispozitivului hotărârii atacate, fără însă ca prin aceasta să se reconfigureze contextul procesual, cu consecințe în planul realizării efective a procedurii de citare în ceea ce-l privește pe intimatul cu legitimare procesuală reală în cauză, Primarul mun. Drobeta Turnu Severin, sau, mai mult, în planul raporturilor juridice de drept substanțial.

Sub aspectul criticilor de nelegalitate care vizează în mod explicit fondul raportului juridic litigios, este important de reținut că instanțele anterioare - singurele abilitate în stabilirea deplină a situației de fapt - au consemnat în expunerea de motive a hotărârilor pronunțate chestiuni relevante pentru cauza pendinte, după cum urmează: Prin notificarea comunicată intimatei prin executorul judecătoresc, contestatoarea a solicitat în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului în suprafață de 405,50 m.p., situat în mun. Drobeta Turnu Severin, teren aflat în proprietatea sa și a soțului său, R.I., decedat, pe care-l moștenește în calitate de soție supraviețuitoare.

Terenul în litigiu a intrat în posesia statului în anul 1989, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare și ca efect al dispozițiilor exprese ale art. 30 din Legea nr. 58/1974. Din raportul de expertiză întocmit în cauză a reieșit că terenul în litigiu are o suprafață totală de 403 m.p., pe care sunt edificate două construcții, cu mențiunea că terenul este împrejmuit cu gard de beton și plasă de sârmă de către persoanele fizice dobânditoare. În raport de situația de fapt reținută în dosar, ambele instanțe au avut în vedere, cum era și firesc, dispozițiile exprese și explicite ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, conform cărora terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, dobânditorilor acestora, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuinței.

S-a apreciat corect și în consens de către instanțele fondului, în fazele procesuale anterioare, că nu are relevanță pentru situația contestatoarei faptul că actualul proprietar al construcției nu a formulat cerere de reconstituire în condițiile prescrise de legea specială sus-menționată, întrucât acesta a dobândit de drept, în temeiul legii, proprietatea asupra terenului aferent construcției.

Pentru situația cauzei pendinte, așa cum aceasta a fost circumstanțiată de probele administrate în cauză, erau incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform cărora nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

În egală măsură, sunt relevante în cauză dispozițiile Hotărârii nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, conform cărora, cu referire expresă la art. 30 și 31 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, a prevăzut următoarele: având în vedere că legiuitorul de după anul 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, urmează a se considera că aceste situații nu cad sub incidența legii.

Dispoziția legală sus-menționată clarifică obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, nu poate fi invocată ca temei de drept pentru susținerea pretenției contestatoarei. Împrejurarea că textul de lege nu ar acoperi și situația persoanelor ale căror terenuri au fost preluate de către stat în perioada în care acestea erau scoase din circuitul civil, nu poate să susțină soluția pronunțată de instanța de apel, cu atât mai mult cu cât aceasta invită la lămurirea situației de fapt sub alte aspecte considerate relevante, întrucât actul normativ care a constituit fundamentul pretenției contestatoarei a stabilit obiectul său propriu de reglementare, în mod precis, clar, neechivoc.

Susținerea contestatoarei conform căreia foștii proprietari nu au nicio posibilitate de despăgubire reală, ceea ce ar echivala cu o nouă deposedare abuzivă de drepturile lor, deposedare sancționabilă de Convenția europeană a drepturilor omului, nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, restabilirea situației anterioare într-o procedură specială trebuie să se realizeze în condițiile impuse de aceasta, iar, pe de altă parte, pentru a accepta ideea deposedării trebuie îndeplinită, din perspectivă convențională, premisa existenței unui drept de proprietate actual în patrimoniul contestatoarei, ceea ce nu este cazul situației pendinte.

Faptul că prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 au statuat în sensul că terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, dobânditorilor acestora, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari al locuinței, conjugat cu conținutul explicit al art. 8 din Legea nr. 10/2001, pot susține ideea avansată de însăși instanța de apel, conform căreia legiuitorul a configurat sus-menționata soluție legislativă tocmai în considerarea situațiilor de notorietate care indicau că prețul din convențiile perfectate se stabilea având în vedere și contravaloarea terenului primit în folosință.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 167 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează și, drept consecință, pe temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., va respinge apelul declarat de contestatoare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, prin Primar, împotriva deciziei nr. 167 din 25 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Respinge apelul declarat de contestatoarea R.C. împotriva sentinței nr. 44 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.