ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2633/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2633/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalul Mehedinți la data de 05 septembrie 2008,

contestatoarea R.C. a

solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria mun. Drobeta Turnu Severin și

Primarul mun. Drobeta Turnu Severin, anularea dispoziției nr. 2896 din 6 august

2008, prin care i s-a respins notificarea formulată și, prin urmare,

restituirea în natură a terenului în suprafață de 405,40 m.p., situat în mun.

Drobeta Turnu Severin, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 100

RON/zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești respective.

Contestatoarea a

susținut că prin notificarea comunicată intimatei prin executorul judecătoresc

în termenul prescris de lege, a solicitat în condițiile art. 2 din Legea nr.

10/2001 restituirea în natură a terenului în litigiu, teren aflat în

proprietatea sa și a soțului său, R.I., decedat, pe care aceasta îl moștenește

în calitate de soție supraviețuitoare.

Terenul în litigiu a

intrat în posesia statului în anul 1989, urmare a încheierii contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5046 din 08 august 1989 și ca efect al

dispozițiilor exprese ale art. 30 din Legea nr. 58/1974.

În

cuprinsul dispoziției

contestate s-a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 23 din Legea

nr. 10/2001, în sensul că nu s-a făcut dovada intrării terenului în patrimoniul

statului, respectiv că terenul nu ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001, ci

a Legii nr. 18/1991.

Intimata a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată,

întrucât legiuitorul a soluționat problema terenurilor trecute în proprietatea

statului în baza Legii nr. 58/1974, în favoarea dobânditorilor construcțiilor,

recunoscând acestora dreptul de a obține titlul de proprietate pentru terenul

aferent construcției cumpărate.

Prin sentința civilă

nr. 44 din 13 februarie 2009, Tribunalul Mehedinți

a respins contestația

formulată de contestatoarea R.C., ca nefondată, având în vedere următoarele

considerente de fapt și de drept:

S-a reținut că din

raportul de expertiză întocmit în cauză a reieșit că terenul în litigiu are o

suprafață totală de 403 m.p., pe care sunt edificate

două construcții, cu

precizarea că terenul este împrejmuit cu gard de beton și plasă de sârmă de

către respectivii cumpărători, persoane fizice.

Potrivit art. 36

alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata

existenței construcțiilor, dobânditorilor acestora, trec în proprietatea

actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari al

locuinței.

Legiuitorul a soluționat

situația terenurilor trecute în stăpânirea statului în temeiul art. 30 din

Legea nr. 58/1974, în favoarea dobânditorilor construcțiilor, prin legea

fondului funciar.

Susținerea

contestatoarei potrivit căreia cumpărătorul-proprietar al construcției nu a

formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, nu are relevanță în

cauză, întrucât acesta a dobândit în temeiul legii dreptul de proprietate

asupra terenului aferent construcției.

Prin decizia civilă

nr. 167 din 25 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie,

a admis apelul contestatoarei R.C., a desființat sentința

primei instanțe și, drept consecință, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe - Tribunalul Mehedinți.

S-a reținut că instanța

avea obligația, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să stabilească exact

care este obiectul acțiunii deduse judecății, și aceasta nu după sensul literal

a termenilor folosiți, ci în raport de finalitatea urmărită de titular și de

obiectul dreptului subiectiv a cărui valorificare s-a urmărit prin cererea

introductivă de instanță.

Reclamanta a arătat

în mod constant că, într-adevăr, în principal, a avut în vedere restituirea în

natură a terenului, dar, din modul de formulare a acțiunii și din cuprinsul

notificării, rezultă clar că aceasta a urmărit ca, în subsidiar, să obțină

reparațiunea civilă pentru prejudiciul produs prin aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 58/1974, în orice modalitate prescrisă de dispozițiile Legii nr.

10/2001.

Această idee rezultă

din cuprinsul cererii de chemare în judecată, unde s-a făcut referire la

greșita aplicare a art. 14 lit. c) din Legea nr. 250/2007 pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aspect confirmat

și prin cererea de apel, în care s-a arătat că nu s-a avut în vedere de către

Primăria mun. Drobeta Turnu Severin partea finală a acestui articol, care

prevede că în situația în care terenul nu poate fi restituit în natură, se vor

acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Reclamanta a

menționat constant că dispoziția a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, iar prin notificare a solicitat

repunerea în drepturile ce i se cuvin,

pretenție ce presupune în circumstanțele reținute anterior, nu numai

restituirea în natură a terenului, ci și alternativa acordării măsurilor

reparatorii în echivalent, în caz de imposibilitate a aplicării principiului

restitutio in integrum.

S-a apreciat că

reclamanta nu este îndreptățită la restituirea în natură a terenului în

litigiu, întrucât situația terenurilor aferente construcțiilor înstrăinate și

care au trecut în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri a fost

rezolvată de legiuitor în favoarea dobânditorilor construcției.

În

conformitate cu art.

36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata

existenței construcțiilor, dobânditorilor acestora, trec în proprietatea

actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari al

locuinței.

Este irelevant faptul

că nu s-a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 de către

cumpărătorul proprietar al construcției, întrucât dreptul acestuia asupra

terenului aferent construcției a fost dobândit de drept, prin efectul legii.

Corect instanța de

fond a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură contestatoarei,

atâta vreme cât indiferent de starea fizică în care se află în prezent,

construcția inițială se află pe terenul în litigiu și, mai mult, potrivit

raportului de expertiză întocmit de expert tehnic ing. M.D.M., la fond, pe

acest teren împrejmuit cu gard de beton și sârmă s-ar afla două construcții.

S-a concluzionat în

sensul că reclamanta nu a beneficiat de niciun fel de reparațiune pentru

prejudiciul produs anterior, sub imperiul vechiului regim, situație în care

trebuie să i se recunoască acesteia accesul efectiv la justiție.

Preluarea terenului

aparținând reclamantei, de către stat, în temeiul dispozițiilor art. 30 din

Legea nr. 58/1974, a constituit o măsură abuzivă, întrucât aducea atingere art.

36 alin. (1) din Constituția din 1965 și art. 17 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului.

În

această situație,

trebuia avută în vedere cealaltă modalitate de reparare solicitată de

reclamantă și anume acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Excluderea de la

aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu motivarea că situația

juridică a terenului în litigiu ar fi reglementată de legea fondului funciar

(în sensul art. 8 din actul normativ sus-menționat), ignoră faptul că textul de

lege nu acoperă și situația persoanelor al căror terenuri au fost preluate de

către stat în perioada în care acestea erau

scoase din circuitul civil, interzicându-se

înstrăinarea lor prin acte juridice între vii.

Dispozițiile art. 36

din Legea nr. 18/1991 reglementează în favoarea dobânditorilor construcției,

dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente.

Nici în acest text și

nici în vreo altă dispoziție a legilor fondului funciar nu se prevede însă

nimic în legătură cu situația foștilor proprietari de imobile-terenuri preluate

de stat prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974 - ca transpunere în fapt a

interdicției de înstrăinare a unor astfel de imobile.

Or, reținându-se, pe

de o parte, calitatea de proprietar a reclamantei și preluarea abuzivă a

bunului de către stat, iar, pe de altă parte, faptul că situația unei asemenea

deposedări nu intră în sfera de reglementare a legilor fondului funciar (din

punct de vedere al titularului deposedat) rezultă că nu poate fi înlăturat

beneficiul măsurilor reparatorii în persoana reclamantei.

În

această situație,

instanța trebuia să administreze probe în vederea lămuririi exacte a situației

de fapt, să facă verificările prevăzute de art. 14 lit. c) teza finală din

Legea nr. 250/2007, în sensul stabilirii dacă reclamanta a primit despăgubiri

în condițiile art. 30-31 din Legea nr. 58/1974; de asemenea, dacă prețul

vânzării a vizat numai construcția sau și terenul, cu toate că se făcea

aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1978, fiind de notorietate că acest teren

era atribuit în folosință dobânditorului construcției, iar plata se făcea având

în vedere și terenul.

În

mod greșit instanța a

apreciat că, în cauză, Primarul mun. Drobeta Turnu Severin nu are calitate

procesuală pasivă, atâta vreme cât reclamanta s-a adresat primarului cu

notificare, dispoziția atacată fiind emisă de către primar, acesta împreună cu Primăria

reprezentând elementele componente intrinseci indisolubil legate ale aceleiași

instituții.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 29 iunie 2009 Primăria

mun. Drobeta Turnu Severin, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub

următoarele aspecte:

Recurenta a invocat

lipsa calității procesuale pasive a mun. Drobeta Turnu Severin, întrucât, din

practica judiciară în materie, cât și dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu

modificările și completările ulterioare, a rezultat că, în astfel de litigii,

calitate procesuală are Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, nu mun. Drobeta

Turnu Severin.

În

fapt, reclamanta a

formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în mun.

Drobeta Turnu Severin, motivând că acest imobil a fost preluat în mod abuziv de

către stat.

Reclamanta avea

obligația să se conformeze dispozițiilor art. 23 din legea specială și să

depună la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare ale pretenției astfel

formulate, respectiv actele de proprietate, atât pentru terenul pretins, cât și

pentru construcție.

În

urma analizării

notificării și a înscrisurilor anexate au rezultat următoarele concluzii:

reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului

solicitat, nu a făcut dovada întinderii dreptului pretins, așa cum stabilesc

dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care, potrivit pct. 3.1 din H.G.

nr. 250/2001, sarcina probei proprietății incumbă persoanei care pretinde

dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio), nu a făcut dovada

dacă fostul proprietar a fost sau nu despăgubit.

Instanța de apel,

prin interpretări eronate și aplicarea greșită a legii, nu a avut în vedere

faptul că petenta a înstrăinat construcția conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 5046 din 08 august 1989, iar terenul a trecut în

proprietatea statului în baza dispozițiilor exprese ale Legii nr. 58/1974.

De asemenea, nu a

ținut cont de faptul că petenta avea obligația să facă dovada dreptului de

proprietate pentru teren, întrucât așa cum stabilesc Normele metodologice de

aplicare a legii speciale, acesta nu a fost niciodată în proprietatea sa.

În

susținerea cererii de

recurs au fost invocate dispozițiile art. 14 lit. c) din H.G nr. 250/2007,

conform cărora legiuitorul, după anul 1989, a soluționat aceasta problemă în

favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de

a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate,

regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămânând supus incidenței

prezentei legi în favoarea persoanei îndreptățite - proprietar al terenului la

data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Recursul este

întemeiat pentru considerentele ce urmează:

În

ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă

a mun. Drobeta Turnu Severin, Înalta Curte a avut în

vedere considerentele explicite ale instanței de apel care, sub aspectul

cadrului procesual de învestire a statuat, cu caracter irevocabil, în sensul

că, Primarul mun. Drobeta Turnu Severin are în cauză calitate procesuală

pasivă, alături de

Primărie,

câtă vreme contestatoarea s-a adresat acestuia cu notificare, dispoziția

atacată fiind emisă de însăși această entitate juridică.

Concluzia instanței

de apel a fost aceea că Primarul și Primăria reprezintă elementele componente

intrinseci indisolubil legate ale aceleiași instituții, ceea ce înseamnă că

prezența lor în proces este pe deplin justificată.

Prin urmare,

chestiunea reclamată din perspectiva excepției lipsei calității procesuale

pasive nu se impune a fi cercetată, întrucât contextul procesual pendinte s-a

dezvoltat în condițiile prescrise de actul normativ care a constituit temeiul

pretenției contestatoarei, respectiv s-a clarificat prin actul de dispoziție al

instanței anterioare.

Împrejurarea că, în

faza procesuală a recursului, s-a inserat în citație mun. Drobeta Turnu

Severin, în calitate de intimat, a fost determinată de conținutul explicit al

dispozitivului hotărârii atacate, fără însă ca prin aceasta să se reconfigureze

contextul procesual, cu consecințe în planul realizării efective a procedurii

de citare în ceea ce-l privește pe intimatul cu legitimare procesuală reală în

cauză, Primarul mun. Drobeta Turnu Severin, sau, mai mult, în planul

raporturilor juridice de drept substanțial.

Sub aspectul

criticilor de nelegalitate care vizează în mod explicit fondul raportului

juridic litigios,

este

important de reținut că instanțele anterioare - singurele abilitate în

stabilirea deplină a situației de fapt - au consemnat în expunerea de motive a

hotărârilor pronunțate chestiuni relevante pentru cauza pendinte, după cum

urmează:

Prin notificarea

comunicată intimatei prin executorul judecătoresc, contestatoarea a solicitat

în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului

în suprafață de 405,50 m.p., situat în mun. Drobeta Turnu Severin, teren aflat

în proprietatea sa și a soțului său, R.I., decedat, pe care-l moștenește în

calitate de soție supraviețuitoare.

Terenul în litigiu a

intrat în posesia statului în anul 1989, urmare a încheierii contractului de

vânzare-cumpărare și ca efect al dispozițiilor exprese ale art. 30 din Legea

nr. 58/1974.

Din raportul de expertiză

întocmit în cauză a reieșit că terenul în litigiu are o suprafață totală de 403

m.p., pe care sunt edificate două construcții, cu mențiunea că terenul este

împrejmuit cu gard de beton și plasă de sârmă de către persoanele fizice

dobânditoare.

În

raport de situația de

fapt reținută în dosar, ambele instanțe au avut în vedere, cum era și firesc,

dispozițiile exprese și explicite ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991,

conform cărora terenurile atribuite în folosință pe durata existenței

construcțiilor, dobânditorilor acestora, în temeiul art. 30 din Legea nr.

58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a

terenului, proprietari ai locuinței.

S-a apreciat corect

și în consens de către instanțele fondului, în fazele procesuale anterioare, că

nu are relevanță pentru situația contestatoarei faptul că actualul proprietar

al construcției nu a formulat cerere de reconstituire în condițiile prescrise

de legea specială sus-menționată, întrucât acesta a dobândit de drept, în temeiul

legii, proprietatea asupra terenului aferent construcției.

Pentru situația

cauzei pendinte, așa cum aceasta a fost circumstanțiată de probele administrate

în cauză, erau incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 conform

cărora nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului

funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările

ulterioare.

În

egală măsură, sunt

relevante în cauză dispozițiile Hotărârii nr. 250 din 07 martie 2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, conform cărora, cu referire expresă la art. 30 și 31

din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților

urbane și rurale, a prevăzut următoarele: având în vedere că legiuitorul de

după anul 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor

construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține titluri de

proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, urmează a se

considera că aceste situații nu cad sub incidența legii.

Dispoziția legală

sus-menționată clarifică obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și, prin

urmare, nu poate fi invocată ca temei de drept pentru susținerea pretenției

contestatoarei.

Împrejurarea că

textul de lege nu ar acoperi și situația persoanelor ale căror terenuri au fost

preluate de către stat în perioada în care acestea erau scoase din circuitul

civil, nu poate să susțină soluția pronunțată de instanța de apel, cu atât mai

mult cu cât aceasta invită la lămurirea situației de fapt sub alte aspecte

considerate relevante, întrucât actul normativ care a constituit fundamentul

pretenției contestatoarei a stabilit obiectul său propriu de reglementare, în

mod precis, clar, neechivoc.

Susținerea

contestatoarei conform căreia foștii proprietari nu au nicio posibilitate de

despăgubire reală, ceea ce ar echivala cu o nouă deposedare abuzivă de

drepturile lor, deposedare sancționabilă de Convenția europeană a drepturilor

omului, nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, restabilirea situației

anterioare într-o procedură specială trebuie să se realizeze în condițiile

impuse de aceasta, iar, pe de altă parte, pentru a accepta ideea deposedării

trebuie îndeplinită, din perspectivă convențională, premisa existenței unui

drept de proprietate actual în patrimoniul contestatoarei, ceea ce nu este

cazul situației pendinte.

Faptul că prevederile

art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 au statuat în sensul că terenurile

atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor, dobânditorilor

acestora, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea

actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari al

locuinței, conjugat cu conținutul explicit al art. 8 din Legea nr. 10/2001, pot

susține ideea avansată de însăși instanța de apel, conform căreia legiuitorul a

configurat sus-menționata soluție legislativă tocmai în considerarea

situațiilor de notorietate care indicau că prețul din convențiile perfectate se

stabilea având în vedere și contravaloarea terenului primit în folosință.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, pe temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de pârâta Primăria mun. Drobeta Turnu

Severin, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 167 din 25 mai 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, pe care o casează și, drept consecință, pe temeiul dispozițiilor art.

296 C. proc. civ., va respinge apelul declarat de contestatoare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Primăria mun. Drobeta Turnu Severin, prin Primar, împotriva

deciziei nr. 167 din 25 mai 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează.

Respinge apelul

declarat de contestatoarea R.C. împotriva sentinței nr. 44 din 13 februarie

2009 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2010.