ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.04.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1225/2014

HOTĂRÂRE
10.04.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1225/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin Decizia nr. 3706 din 25 iunie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva Sentinței nr. 1 din 23 ianuarie

2013 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr.

44318/3/2010, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Primăria sectorului 1

București, Direcția Generală de Servicii Comunitare - Consiliul local al

sectorului 1 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

În motivare, s-a

reținut că prin Decizia nr. 2489 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă, în Dosarul nr. 1391/2/2013, având ca

obiect regulator de competență între Tribunalul București și Tribunalul

Giurgiu, a fost respins recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva

Sentinței civile nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin care a fost rezolvat conflictul negativ de competență ivit între

cele două instanțe și prin care a fost stabilită instanța competentă teritorial

și funcțional să judece cauza care formează obiectul Dosarului nr.

44318/3/2010.

Ca urmare a

soluționării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a

recursului asupra regulatorului de competență, s-a apreciat că nu mai era

admisibilă promovarea unei căi de atac prin care să se tindă la ignorarea

soluției irevocabile privind stabilirea competenței teritoriale și funcționale

în judecarea pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. 44318/3/2010 în

favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal,

În raport de

constatarea caracterului inadmisibilității recursului, instanța a apreciat că

nu se mai impune analiza criticilor referitoare la posibilitatea exclusivă a

recurentului de a invoca excepția necompetenței teritoriale și nici susținerile

acestuia referitoare la pretinsa lipsă a atribuțiilor instanțelor de judecată

de a crea și de a se pronunța asupra unui conflict negativ de competență, pe

motiv că acestea vizează fondul căii de atac declarate.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire petentul D.S., întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ.

În motivare,

revizuentul a arătat că a promovat o contestație împotriva deciziei de

concediere, solicitând reintegrarea în postul deținut anterior emiterii

acesteia, plata despăgubirilor aferente până la data reintegrării în muncă,

precum și achitarea drepturilor bănești restante, cauza circumscriindu-se

dispozițiilor C. muncii.

Prin Sentința civilă

nr. 7447 din 9 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, în conformitate cu prevederile art.

284 alin. (2) din C. muncii, potrivit cărora cererile referitoare la

conflictele de muncă se adresează instanței în raza teritorială a căreia

domiciliază sau își are reședința reclamantul.

Soluționând recursul

declarat împotriva sentinței mai sus menționate, Curtea de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin Decizia nr. 1002 din 6 februarie 2012, a stabilit, irevocabil, în

virtutea acelorași dispoziții legale, că Tribunalul Giurgiu este competent să

soluționeze litigiul dedus judecății.

La termenul de

judecată din 6 iunie 201.2, această din urmă instanță competentă a declinat, în

mod nejustificat, competența de soluționare a cauzei completului specializat în

soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal, recursul

declarat împotriva încheierii de declinare fiind respins prin Decizia nr. 6224

din 16 noiembrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, iar, la

data de 23 ianuarie 2013, litigiul a fost înaintat spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin Sentința civilă nr. 1 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de

Tribunalul Giurgiu.

Revizuentul a mai

arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât Decizia nr. 3706 din 25

iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este potrivnică Deciziei nr.

1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pronunțând Sentința

civilă nr. 1 din 23 ianuarie 2013, Tribunalului Giurgiu, secția civilă, a

încălcat principiul puterii lucrului judecat instituit prin Decizia nr. 1002

din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care a stabilit

competența teritorială și materială a instanței căreia îi revine spre

soluționare cauza dedusă judecății.

În opinia sa, Curtea

de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, judecând recursul pe care reclamantul l-a declarat

împotriva Sentinței civile nr. 1 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Giurgiu,

secția civilă, trebuia să pună în discuție excepția inadmisibilității prin

raportare la o anumită normă juridică și la un motiv specific.

Or, prin Decizia nr.

3706 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuent, luând în considerare motivele

expuse în cuprinsul Sentinței civile nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, respectiv, a Deciziei civile nr. 2489 din 24

aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu au relevanță în

cauză, instanța pronunțându-se astfel pe ceva ce nu s-a cerut și pe aspecte pe

care nu le-a pus în discuție, din oficiu.

Instanța de recurs

trebuia să se pronunțe asupra caracterului de irevocabilitate a Deciziei nr.

1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civile și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, privind competența

teritorială și materială deja soluționată și care se impune cu puterea lucrului

judecat.

Tribunalul Giurgiu a

învestit Curtea de Apel București cu soluționarea unui conflict de competență

ivit între acesta și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă,

astfel că în cauză se poate vorbi despre existența unei hotărâri judecătorești

pronunțate de o instanță de contencios administrativ și fiscal.

Din această

perspectivă, instanța s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut, Sentința civilă

nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, fiind

contradictorie Deciziei nr. 1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Deși în

considerentele deciziei a cărei retractare se solicită se menționează că

instanța nu a cunoscut decizia indicată în precedent, s-a trecut la

soluționarea conflictului negativ de competență prin recunoașterea implicită a

faptului că, prin regulatorul de competență s-a stabilit competența teritorială

a Tribunalului București, secția a IX-a civilă de contencios administrativ și

fiscal, nepronunțându-se pe ceea ce s-a cerut.

Examinând cererea de

revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele:

Temeiul juridic al

cererii de revizuire de față, astfel cum a fost precizat de revizuent, este

art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ.

Potrivii prevederilor

art. 322 pct. 7 din actul normativ menționat, revizuirea poate fi promovată

dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Prin urmare, pentru

ca cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. să fie admisibilă, este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor

impuse de acest text legal, și anume existența triplei identități cu privire la

părțile, obiectul și cauza litigiilor; existența unor hotărâri definitive

contradictorii; hotărârile potrivnice să fie date în dosare diferite.

Motivul pentru care a

fost instituită obligativitatea îndeplinirii acestor condiții de admisibilitate

a cererii de revizuire se datorează necesității de a se înlătura încălcarea

principiului autorității de lucru judecat, situație care ar face imposibilă

punerea în executare a hotărârilor care cuprind dispoziții potrivnice, prin

interesul fiecăreia dintre părți de a se prevala de hotărârea care îi este

favorabilă.

În speță, condițiile

de admisibilitate prevăzute de dispozițiile citate în privința litigiilor în

care s-au pronunțat hotărârile judecătorești, care, în opinia revizuentului

sunt potrivnice, nu sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel, litigiul

asupra căruia poartă cererea de revizuire este reprezentat de Dosarul nr.

1394/2/2013, în care a fost pronunțată Decizia nr. 3706 din 25 iunie 2013 de

către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și prin care s-a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva Sentinței civile

nr. 1 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, în Dosarul

nr. 44318/3/2010, în contradictoriu cu intimatele Primăria sectorului 1

București, Direcția Generală de Servicii Comunitare - Consiliul local al

sectorului 1 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu în urma pronunțării hotărârii irevocabile

de declinare a competenței teritoriale de către Tribunalul București.

Celălalt litigiu

constă în Dosarul nr. 44318/3/2010, în care a fost pronunțată Decizia nr. 1002

din data de 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a

respins, ca nefondat, recursul declarat de același recurent împotriva Sentinței

civile nr. 7447 din 9 septembrie 2011 a Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu Primăria

sectorului 1 București, Poliția locală a sectorului 1 (fosta Direcție Generală

de Servicii Comunitare - Consiliul local al sectorului 1) și Agenția Națională

a Funcționarilor Public, prin care această din urmă instanță s-a desesizat în

favoarea Tribunalului Giurgiu.

Conflictul negativ de

competență între cele două instanțe a fost soluționat prin Sentința civilă nr.

11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 2489 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă.

În raport de

aspectele mai sus menționate, chiar dacă prin deciziile pretins potrivnice au fost

soluționate recursurile declarate de revizuent împotriva unor sentințe care au

vizat stabilirea instanței competente în soluționarea contestației formulate

într-un litigiu de muncă, în speță, așa după cum s-a arătat, pricinile în care

au fost pronunțate hotărârile potrivnice nu sunt distincte, ipostaze

evidențiate chiar de revizuent în cererea supusă analizei.

Din această

perspectivă, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu își găsesc

aplicabilitatea, întrucât se impune ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate

în pricini diferite, iar nu în aceeași cauză, ca în speța de față, chiar dacă

este vorba despre dosare cu număr diferit, în procedura de soluționare a

excepției de necompetență teritorială, respectiv a conflictului de competență

născut între două instanțe din circumscripția aceleiași curți de apel.

Prin urmare, pentru

aceste considerente, se constată că nu este îndeplinită una din condițiile

prevăzute în mod imperativ de dispozițiile citate, respectiv ca hotărârile

potrivnice să fie date în dosare diferite, motiv pentru care Înalta Curte va

respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

În raport de

dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit

normelor reglementate de art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire

se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei

revizuire se cere.

Textul legal citat

stabilește și competența soluționării cererii de revizuire, atunci când se

invocă extra petita, care revine instanței care a pronunțat hotărârea rămasă

definitivă.

Rațiunea instituirii

acestor norme de competență izvorăște din natura juridică a revizuirii, care

este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă,

numai instanța care a pronunțat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o

retracteze.

În speță, revizuentul

a solicitat retractarea Deciziei nr. 3706 din 25 iunie 2013 pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Având în vedere acest

aspect, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 158 coroborate cu art. 323

alin. (3) C. proc. civ. va declina competența de soluționare a cererii de

revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată

împotriva deciziei mai sus menționate, în favoarea Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7

iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Declină competența de

soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4790/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față; Prin încheierea din 6 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, s-a admis excepția de necompetență materială a completului sp
ÎCCJ 2013-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6303/2013
drepturi ori de câte ori prin legea specială nu se prevede altfel, conform art. 2 C. proc. civ., aceste dispoziții având caracter imperativ. Constatând intervenit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 4 București a înaint
ÎCCJ 2014-10-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2932/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 11 ianuarie 2011, sub nr. 1979/3/2011, ulterior precizată, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Fi
ÎCCJ 2014-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2014
sentința civilă nr. 3757 din 27 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei
ÎCCJ 2016-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 204/2016
t hotărâri definitive potrivnice în dosare diferite, având aceiași obiect, aceeași cauză și aceleași părți. în asemenea cazuri, punerea în executare a hotărârilor nu este posibilă, deoarece fiecare pane are interesul să se prevaleze de hotă
Sursă