ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1225/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin Decizia nr. 3706 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva Sentinței nr. 1 din 23 ianuarie 2013 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr. 44318/3/2010, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Primăria sectorului 1 București, Direcția Generală de Servicii Comunitare - Consiliul local al sectorului 1 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici. În motivare, s-a reținut că prin Decizia nr. 2489 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în Dosarul nr. 1391/2/2013, având ca obiect regulator de competență între Tribunalul București și Tribunalul Giurgiu, a fost respins recursul declarat de reclamantul D.S.

împotriva Sentinței civile nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost rezolvat conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe și prin care a fost stabilită instanța competentă teritorial și funcțional să judece cauza care formează obiectul Dosarului nr. 44318/3/2010.

Ca urmare a soluționării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a recursului asupra regulatorului de competență, s-a apreciat că nu mai era admisibilă promovarea unei căi de atac prin care să se tindă la ignorarea soluției irevocabile privind stabilirea competenței teritoriale și funcționale în judecarea pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. 44318/3/2010 în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, În raport de constatarea caracterului inadmisibilității recursului, instanța a apreciat că nu se mai impune analiza criticilor referitoare la posibilitatea exclusivă a recurentului de a invoca excepția necompetenței teritoriale și nici susținerile acestuia referitoare la pretinsa lipsă a atribuțiilor instanțelor de judecată de a crea și de a se pronunța asupra unui conflict negativ de competență, pe motiv că acestea vizează fondul căii de atac declarate.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire petentul D.S., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. În motivare, revizuentul a arătat că a promovat o contestație împotriva deciziei de concediere, solicitând reintegrarea în postul deținut anterior emiterii acesteia, plata despăgubirilor aferente până la data reintegrării în muncă, precum și achitarea drepturilor bănești restante, cauza circumscriindu-se dispozițiilor C. muncii. Prin Sentința civilă nr. 7447 din 9 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) din C. muncii, potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței în raza teritorială a căreia domiciliază sau își are reședința reclamantul.

Soluționând recursul declarat împotriva sentinței mai sus menționate, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 1002 din 6 februarie 2012, a stabilit, irevocabil, în virtutea acelorași dispoziții legale, că Tribunalul Giurgiu este competent să soluționeze litigiul dedus judecății.

La termenul de judecată din 6 iunie 201.2, această din urmă instanță competentă a declinat, în mod nejustificat, competența de soluționare a cauzei completului specializat în soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal, recursul declarat împotriva încheierii de declinare fiind respins prin Decizia nr. 6224 din 16 noiembrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, iar, la data de 23 ianuarie 2013, litigiul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 1 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

Revizuentul a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât Decizia nr. 3706 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este potrivnică Deciziei nr. 1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Pronunțând Sentința civilă nr. 1 din 23 ianuarie 2013, Tribunalului Giurgiu, secția civilă, a încălcat principiul puterii lucrului judecat instituit prin Decizia nr. 1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care a stabilit competența teritorială și materială a instanței căreia îi revine spre soluționare cauza dedusă judecății.

În opinia sa, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, judecând recursul pe care reclamantul l-a declarat împotriva Sentinței civile nr. 1 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, trebuia să pună în discuție excepția inadmisibilității prin raportare la o anumită normă juridică și la un motiv specific.

Or, prin Decizia nr. 3706 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuent, luând în considerare motivele expuse în cuprinsul Sentinței civile nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, respectiv, a Deciziei civile nr. 2489 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu au relevanță în cauză, instanța pronunțându-se astfel pe ceva ce nu s-a cerut și pe aspecte pe care nu le-a pus în discuție, din oficiu.

Instanța de recurs trebuia să se pronunțe asupra caracterului de irevocabilitate a Deciziei nr. 1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civile și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, privind competența teritorială și materială deja soluționată și care se impune cu puterea lucrului judecat. Tribunalul Giurgiu a învestit Curtea de Apel București cu soluționarea unui conflict de competență ivit între acesta și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, astfel că în cauză se poate vorbi despre existența unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță de contencios administrativ și fiscal.

Din această perspectivă, instanța s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut, Sentința civilă nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, fiind contradictorie Deciziei nr. 1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Deși în considerentele deciziei a cărei retractare se solicită se menționează că instanța nu a cunoscut decizia indicată în precedent, s-a trecut la soluționarea conflictului negativ de competență prin recunoașterea implicită a faptului că, prin regulatorul de competență s-a stabilit competența teritorială a Tribunalului București, secția a IX-a civilă de contencios administrativ și fiscal, nepronunțându-se pe ceea ce s-a cerut.

Examinând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Temeiul juridic al cererii de revizuire de față, astfel cum a fost precizat de revizuent, este art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. Potrivii prevederilor art. 322 pct. 7 din actul normativ menționat, revizuirea poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Prin urmare, pentru ca cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. să fie admisibilă, este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de acest text legal, și anume existența triplei identități cu privire la părțile, obiectul și cauza litigiilor; existența unor hotărâri definitive contradictorii; hotărârile potrivnice să fie date în dosare diferite.

Motivul pentru care a fost instituită obligativitatea îndeplinirii acestor condiții de admisibilitate a cererii de revizuire se datorează necesității de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, situație care ar face imposibilă punerea în executare a hotărârilor care cuprind dispoziții potrivnice, prin interesul fiecăreia dintre părți de a se prevala de hotărârea care îi este favorabilă. În speță, condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile citate în privința litigiilor în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești, care, în opinia revizuentului sunt potrivnice, nu sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel, litigiul asupra căruia poartă cererea de revizuire este reprezentat de Dosarul nr. 1394/2/2013, în care a fost pronunțată Decizia nr. 3706 din 25 iunie 2013 de către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva Sentinței civile nr. 1 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr. 44318/3/2010, în contradictoriu cu intimatele Primăria sectorului 1 București, Direcția Generală de Servicii Comunitare - Consiliul local al sectorului 1 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu în urma pronunțării hotărârii irevocabile de declinare a competenței teritoriale de către Tribunalul București.

Celălalt litigiu constă în Dosarul nr. 44318/3/2010, în care a fost pronunțată Decizia nr. 1002 din data de 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de același recurent împotriva Sentinței civile nr. 7447 din 9 septembrie 2011 a Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu Primăria sectorului 1 București, Poliția locală a sectorului 1 (fosta Direcție Generală de Servicii Comunitare - Consiliul local al sectorului 1) și Agenția Națională a Funcționarilor Public, prin care această din urmă instanță s-a desesizat în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Conflictul negativ de competență între cele două instanțe a fost soluționat prin Sentința civilă nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2489 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În raport de aspectele mai sus menționate, chiar dacă prin deciziile pretins potrivnice au fost soluționate recursurile declarate de revizuent împotriva unor sentințe care au vizat stabilirea instanței competente în soluționarea contestației formulate într-un litigiu de muncă, în speță, așa după cum s-a arătat, pricinile în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice nu sunt distincte, ipostaze evidențiate chiar de revizuent în cererea supusă analizei.

Din această perspectivă, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu își găsesc aplicabilitatea, întrucât se impune ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în pricini diferite, iar nu în aceeași cauză, ca în speța de față, chiar dacă este vorba despre dosare cu număr diferit, în procedura de soluționare a excepției de necompetență teritorială, respectiv a conflictului de competență născut între două instanțe din circumscripția aceleiași curți de apel. Prin urmare, pentru aceste considerente, se constată că nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute în mod imperativ de dispozițiile citate, respectiv ca hotărârile potrivnice să fie date în dosare diferite, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

În raport de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit normelor reglementate de art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. Textul legal citat stabilește și competența soluționării cererii de revizuire, atunci când se invocă extra petita, care revine instanței care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă. Rațiunea instituirii acestor norme de competență izvorăște din natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă, numai instanța care a pronunțat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o retracteze.

În speță, revizuentul a solicitat retractarea Deciziei nr. 3706 din 25 iunie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Având în vedere acest aspect, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 158 coroborate cu art. 323 alin. (3) C. proc. civ. va declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei mai sus menționate, în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuentul D.S. împotriva Deciziei nr. 3706 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată împotriva aceleiași decizii, în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS