ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1225/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1225/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:
Prin Decizia nr. 3706 din 25 iunie 2013 a
Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca inadmisibil,
recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva Sentinței nr. 1 din 23 ianuarie
2013 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr.
44318/3/2010, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Primăria sectorului 1
București, Direcția Generală de Servicii Comunitare - Consiliul local al
sectorului 1 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
În motivare, s-a
reținut că prin Decizia nr. 2489 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția civilă, în Dosarul nr. 1391/2/2013, având ca
obiect regulator de competență între Tribunalul București și Tribunalul
Giurgiu, a fost respins recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva
Sentinței civile nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București,
secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale, prin care a fost rezolvat conflictul negativ de competență ivit între
cele două instanțe și prin care a fost stabilită instanța competentă teritorial
și funcțional să judece cauza care formează obiectul Dosarului nr.
44318/3/2010.
Ca urmare a
soluționării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a
recursului asupra regulatorului de competență, s-a apreciat că nu mai era
admisibilă promovarea unei căi de atac prin care să se tindă la ignorarea
soluției irevocabile privind stabilirea competenței teritoriale și funcționale
în judecarea pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. 44318/3/2010 în
favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și
fiscal,
În raport de
constatarea caracterului inadmisibilității recursului, instanța a apreciat că
nu se mai impune analiza criticilor referitoare la posibilitatea exclusivă a
recurentului de a invoca excepția necompetenței teritoriale și nici susținerile
acestuia referitoare la pretinsa lipsă a atribuțiilor instanțelor de judecată
de a crea și de a se pronunța asupra unui conflict negativ de competență, pe
motiv că acestea vizează fondul căii de atac declarate.
Împotriva acestei
decizii a formulat cerere de revizuire petentul D.S., întemeiată pe
dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ.
În motivare,
revizuentul a arătat că a promovat o contestație împotriva deciziei de
concediere, solicitând reintegrarea în postul deținut anterior emiterii
acesteia, plata despăgubirilor aferente până la data reintegrării în muncă,
precum și achitarea drepturilor bănești restante, cauza circumscriindu-se
dispozițiilor C. muncii.
Prin Sentința civilă
nr. 7447 din 9 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, în conformitate cu prevederile art.
284 alin. (2) din C. muncii, potrivit cărora cererile referitoare la
conflictele de muncă se adresează instanței în raza teritorială a căreia
domiciliază sau își are reședința reclamantul.
Soluționând recursul
declarat împotriva sentinței mai sus menționate, Curtea de Apel București,
secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale, prin Decizia nr. 1002 din 6 februarie 2012, a stabilit, irevocabil, în
virtutea acelorași dispoziții legale, că Tribunalul Giurgiu este competent să
soluționeze litigiul dedus judecății.
La termenul de
judecată din 6 iunie 201.2, această din urmă instanță competentă a declinat, în
mod nejustificat, competența de soluționare a cauzei completului specializat în
soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal, recursul
declarat împotriva încheierii de declinare fiind respins prin Decizia nr. 6224
din 16 noiembrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a
civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, iar, la
data de 23 ianuarie 2013, litigiul a fost înaintat spre competentă soluționare
Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări
sociale, prin Sentința civilă nr. 1 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de
Tribunalul Giurgiu.
Revizuentul a mai
arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de
dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât Decizia nr. 3706 din 25
iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze
privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este potrivnică Deciziei nr.
1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțând Sentința
civilă nr. 1 din 23 ianuarie 2013, Tribunalului Giurgiu, secția civilă, a
încălcat principiul puterii lucrului judecat instituit prin Decizia nr. 1002
din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care a stabilit
competența teritorială și materială a instanței căreia îi revine spre
soluționare cauza dedusă judecății.
În opinia sa, Curtea
de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, judecând recursul pe care reclamantul l-a declarat
împotriva Sentinței civile nr. 1 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Giurgiu,
secția civilă, trebuia să pună în discuție excepția inadmisibilității prin
raportare la o anumită normă juridică și la un motiv specific.
Or, prin Decizia nr.
3706 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca
inadmisibil, recursul declarat de revizuent, luând în considerare motivele
expuse în cuprinsul Sentinței civile nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de
Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, respectiv, a Deciziei civile nr. 2489 din 24
aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu au relevanță în
cauză, instanța pronunțându-se astfel pe ceva ce nu s-a cerut și pe aspecte pe
care nu le-a pus în discuție, din oficiu.
Instanța de recurs
trebuia să se pronunțe asupra caracterului de irevocabilitate a Deciziei nr.
1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civile și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, privind competența
teritorială și materială deja soluționată și care se impune cu puterea lucrului
judecat.
Tribunalul Giurgiu a
învestit Curtea de Apel București cu soluționarea unui conflict de competență
ivit între acesta și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă,
astfel că în cauză se poate vorbi despre existența unei hotărâri judecătorești
pronunțate de o instanță de contencios administrativ și fiscal.
Din această
perspectivă, instanța s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut, Sentința civilă
nr. 11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă
și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, fiind
contradictorie Deciziei nr. 1002 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale.
Deși în
considerentele deciziei a cărei retractare se solicită se menționează că
instanța nu a cunoscut decizia indicată în precedent, s-a trecut la
soluționarea conflictului negativ de competență prin recunoașterea implicită a
faptului că, prin regulatorul de competență s-a stabilit competența teritorială
a Tribunalului București, secția a IX-a civilă de contencios administrativ și
fiscal, nepronunțându-se pe ceea ce s-a cerut.
Examinând cererea de
revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 322 pct. 2 C. proc.
civ., Înalta Curte constată următoarele:
Temeiul juridic al
cererii de revizuire de față, astfel cum a fost precizat de revizuent, este
art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ.
Potrivii prevederilor
art. 322 pct. 7 din actul normativ menționat, revizuirea poate fi promovată
dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade
deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași
calitate.
Prin urmare, pentru
ca cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. să fie admisibilă, este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor
impuse de acest text legal, și anume existența triplei identități cu privire la
părțile, obiectul și cauza litigiilor; existența unor hotărâri definitive
contradictorii; hotărârile potrivnice să fie date în dosare diferite.
Motivul pentru care a
fost instituită obligativitatea îndeplinirii acestor condiții de admisibilitate
a cererii de revizuire se datorează necesității de a se înlătura încălcarea
principiului autorității de lucru judecat, situație care ar face imposibilă
punerea în executare a hotărârilor care cuprind dispoziții potrivnice, prin
interesul fiecăreia dintre părți de a se prevala de hotărârea care îi este
favorabilă.
În speță, condițiile
de admisibilitate prevăzute de dispozițiile citate în privința litigiilor în
care s-au pronunțat hotărârile judecătorești, care, în opinia revizuentului
sunt potrivnice, nu sunt îndeplinite cumulativ.
Astfel, litigiul
asupra căruia poartă cererea de revizuire este reprezentat de Dosarul nr.
1394/2/2013, în care a fost pronunțată Decizia nr. 3706 din 25 iunie 2013 de
către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale și prin care s-a respins, ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva Sentinței civile
nr. 1 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, în Dosarul
nr. 44318/3/2010, în contradictoriu cu intimatele Primăria sectorului 1
București, Direcția Generală de Servicii Comunitare - Consiliul local al
sectorului 1 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu în urma pronunțării hotărârii irevocabile
de declinare a competenței teritoriale de către Tribunalul București.
Celălalt litigiu
constă în Dosarul nr. 44318/3/2010, în care a fost pronunțată Decizia nr. 1002
din data de 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă
și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a
respins, ca nefondat, recursul declarat de același recurent împotriva Sentinței
civile nr. 7447 din 9 septembrie 2011 a Tribunalul București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu Primăria
sectorului 1 București, Poliția locală a sectorului 1 (fosta Direcție Generală
de Servicii Comunitare - Consiliul local al sectorului 1) și Agenția Națională
a Funcționarilor Public, prin care această din urmă instanță s-a desesizat în
favoarea Tribunalului Giurgiu.
Conflictul negativ de
competență între cele două instanțe a fost soluționat prin Sentința civilă nr.
11 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă
irevocabilă prin Decizia nr. 2489 din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția I civilă.
În raport de
aspectele mai sus menționate, chiar dacă prin deciziile pretins potrivnice au fost
soluționate recursurile declarate de revizuent împotriva unor sentințe care au
vizat stabilirea instanței competente în soluționarea contestației formulate
într-un litigiu de muncă, în speță, așa după cum s-a arătat, pricinile în care
au fost pronunțate hotărârile potrivnice nu sunt distincte, ipostaze
evidențiate chiar de revizuent în cererea supusă analizei.
Din această
perspectivă, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu își găsesc
aplicabilitatea, întrucât se impune ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate
în pricini diferite, iar nu în aceeași cauză, ca în speța de față, chiar dacă
este vorba despre dosare cu număr diferit, în procedura de soluționare a
excepției de necompetență teritorială, respectiv a conflictului de competență
născut între două instanțe din circumscripția aceleiași curți de apel.
Prin urmare, pentru
aceste considerente, se constată că nu este îndeplinită una din condițiile
prevăzute în mod imperativ de dispozițiile citate, respectiv ca hotărârile
potrivnice să fie date în dosare diferite, motiv pentru care Înalta Curte va
respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
În raport de
dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit
normelor reglementate de art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire
se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei
revizuire se cere.
Textul legal citat
stabilește și competența soluționării cererii de revizuire, atunci când se
invocă extra petita, care revine instanței care a pronunțat hotărârea rămasă
definitivă.
Rațiunea instituirii
acestor norme de competență izvorăște din natura juridică a revizuirii, care
este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă,
numai instanța care a pronunțat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o
retracteze.
În speță, revizuentul
a solicitat retractarea Deciziei nr. 3706 din 25 iunie 2013 pronunțate de
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale.
Având în vedere acest
aspect, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 158 coroborate cu art. 323
alin. (3) C. proc. civ. va declina competența de soluționare a cererii de
revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată
împotriva deciziei mai sus menționate, în favoarea Curții de Apel București,
secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7
C. proc. civ., formulată de revizuentul D.S. împotriva Deciziei nr. 3706 din 25
iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze
privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Declină competența de
soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2
C. proc. civ., formulată împotriva aceleiași decizii, în favoarea Curții de
Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AS