ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1874/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 3 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, contestatorui H.C. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor solicitând anularea deciziei de pensie din 27

decembrie 2010 și rnenținerea drepturilor de pensie stabilite anterior, arătând

că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2)

și art. 44 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentința

nr. 5249/2011 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile

art. 156 teza a ll-a din Legea nr. 19/2000 conform cărora cererile îndreptate împotriva

altor pârâți decât C.N.P.A.S. sau casele teritoriale de pensii se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Așa fiind, prima

instanță învestită a reținut ca în cauză, contestația nu este îndreptată împotriva

C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii ci împotriva Casei de Pensii

a Ministerului Administrației și Internelor drept pentru care competența de soluționare

a cauzei aparține instanței de la sediul pârâtei.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 976 din 30 ianuarie 2013,

în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București,

invocată din oficiu, declinării competenței în favoarea Tribunalului Dolj, constatării

ivirii conflictului negativ de competență și înaintării cauzei Înaltei Curți de

Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî

astfel Tribunalul București a reținut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând

cu data de 1 ianuarie 2011 conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr.

263/2010. Totodată a reținut că în conformitate cu prevederile art. 154 din Legea

nr. 263/2010 cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii

sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului

Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.l.) se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

În raport de dispozițiile

art. 20-22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență,

a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență.

Analizând actele

și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea

cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ.,

va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționări acestei cereri

în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

caselor teritorialei de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

La data de 1

ianuarie 2011 Legea nr. 19/2000 a fost abrogată conform art. 196 lit. a) din Legea

nr. 263/2010.

Art. 154 din Legea

nr. 263/2010 prevede că: „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

(2) Celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul.”

Prin urmare, odată

cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor

privind deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de

pensii sectoriale a fost modificată, revenind instanțelor de la domiciliul reclamantului.

Art. 7 din Legea

nr. 119/2010 dispune că: „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare,

încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea

prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările ș completările ulterioare”.

Având în vedere

că, decizia de pensie ce se contestă a fost emisă la data de 27 decembrie 2010,

în baza Legii nr. 119/2010, contestația împotriva acesteia fiind îndreptată la instanța

de la domiciliul reclamantului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010

și abrogării Legii nr. 19/2000, se pune problema, în contextul în care Legea

nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, deja abrogată, dacă o lege abrogată

mai poate impune competența teritorială la domiciliul pârâtului.

Conform art. 725

C. proc. civ., normele de procedură sunt de imediată aplicare, astfel că, atunci

când o lege specială (Legea nr. 19/2000), cuprinzând și norme de competență, este

înlocuită de o altă lege (Legea nr. 263/2010) și există și o altă lege specială

(Legea nr. 119/2010), care face trimitere la normele de competență din legea abrogată,

se aplică legea nouă, competența fiind stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Art. 156 din Legea

nr. 263/2010 dispune că: „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția

asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările

ulterioare”, iar art. 727 din C. proc. civ. prevede: „Ori de câte ori prin alte

legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui

Cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare

care le înlocuiesc.”

Deși Legea

nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile C. proc. civ., acestea constituind

norma generală în materie de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că, prin analogie,

în cazul în care o normă specială trimite la o normă de competență dintr-o lege

specială abrogată, competența fiind o normă de procedură, textul trebuie interpretat

ca făcând trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit

vechea prevedere.

Astfel fiind,

Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 22 C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a Itigiului în favoarea Tribunalului

Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 aprilie 2013.