ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2932/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2932/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la

data de 11 ianuarie 2011, sub nr. 1979/3/2011, ulterior precizată, reclamantul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a chemat în judecată pe

pârâții Municipiul București prin Primar General, B.S., N.R.D. și N.D.C.,

solicitând ca, în contradictoriu cu aceștia, să se constate nulitatea absolută

a Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emisă de Primarul General al

Municipiului București în procedura Legii nr. 10/2001 și a Procesului-verbal de

punere în posesie, precum și să se dispună rectificarea corespunzătoare a

cărții funciare individuale nr. 57606.

Prin

Sentința civilă nr. 1917 din 02 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a

V-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

judecătoriei Sectorului 6 București, reținând că litigiul are ca obiect o

acțiune în nulitate de drept comun, formulată de un terț față de raportul

juridic tranșat prin actul atacat, emis în procedura Legii nr. 10/2001, iar nu

o contestație circumscrisă dispozițiilor Legii nr. 10/2001, spre a atrage

competența de primă instanță a tribunalului.

Învestită

în urma declinării, Judecătoria sectorului 6 București a pronunțat Sentința

civilă nr. 3777 din 27 aprilie 2012, prin care și-a declinat, la rândul său,

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și,

constatând intervenit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Curții

de Apel București pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin

Sentința civilă nr. 63F din 07 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secție civilă, pentru

următoarele considerente:

O

terță persoană de raportul juridic creat prin formularea notificării în baza

Legii nr. 10/2001 între persoana îndreptățită la restituirea unui imobil

preluat abuziv în perioada regimului politic comunist și unitatea

deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării, în măsura în care

justifică un interes legitim, are posibilitatea de a ataca în justiție

dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor art. 23 din Legea

nr. 10/2001, constituie titlu de proprietate cu "forța probantă a unui

înscris autentic", doar printr-o acțiune de drept comun, formulată

potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ.

O

asemenea cerere de chemare în judecată formulată de o terță persoană împotriva

dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 23 din Legea nr.

10/2001 ca și titlu de proprietate, trebuie, așadar, soluționată cu respectarea

normelor de competență instituite prin norma generală, C. proc. civ.

Din

această perspectivă, față de caracterul patrimonial al litigiului, având în

vedere valoarea obiectului acțiunii, indicată de reclamant și necontestată de

pârâți, de peste 500.000 RON, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b)

C. proc. civ., competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului.

Urmare

a regulatorului de competență, cauza a fost reînregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Prin

Sentința civilă nr. 61 din 16 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active și acțiunea, ca

neîntemeiate, sens în care a reținut următoarele:

Prin

Notificarea nr. 1028 din 16 martie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001,

pârâta B.S. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 787

mp și a construcției existente, imobil situat în București, str. G., nr. 1,

sector 5.

Prin

Dispoziția nr. 6324/14.08,2006 a Primarului General al Municipiului București

s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea numitei B.S., a cotei de 3/7

din imobil, compus în totalitatea sa din teren în suprafață de 787,00 mp și

construcție S+P și anexă.

Din

actele dosarului administrativ rezultă că imobilul, în integralitatea lui, a

fost preluat prin Decretul nr. 224/1951, de la B.G. și B.M.

Astfel,

notificarea a fost soluționată parțial, prin restituirea în natură doar a cotei

de 3/7 din imobil, având în vedere că pentru imobilul respectiv mai exista o

notificare formulată de alte persoane fizice și existau procese pe rol cu

privire la acest imobil.

Prin

Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria

Sectorului 5 București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul N.R.D.

(căruia pârâta B.S. îi donase dreptul de proprietate asupra cotei din imobil

restituite prin dispoziția de mai sus) împotriva pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se ieșirea din indiviziune asupra

imobilului, prin atribuirea către pârât a imobilului construcție și teren

aferent în suprafață de 434,92 mp, iar către reclamant a restului de teren în

suprafață de 376,27 mp, cu obligarea pârâtului la plata sultei de 41.905 RON.

Prin

Decizia civilă nr. 969 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a fost schimbată în parte sentința de mai sus, în sensul

că s-a luat act de renunțarea reclamantului la însuși dreptul la sultă cuvenit

acestuia și, în consecință, s-a înlăturat obligația pârâtului Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, de plată a sultei.

Ulterior,

prin Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 a Primarului Generai al

Municipiului București, s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea

numitei B.S., și a cotei de 4/7 din imobilul situat în București, str. G. nr.

1, sector 5.

Prin

actul de donație autentificat sub nr. 1503 din 09 decembrie 2010, pârâta B.S. a

donat fiilor săi N.D.C. și N.R.D., în cote egale, dreptul de proprietate asupra

imobilului de mai sus, acesta fiind înscris în cartea funciară nr. 57606.

Prin

prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul solicită constatarea

nulității absolute a acestei ultime dispoziții, invocându-se frauda la lege, pe

motiv că dreptul de proprietate asupra acestei cote din imobil i-ar aparține în

temeiul titlului de proprietate reprezentat de Sentința civilă nr. 7866 din 28

octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care s-a dispus

ieșirea din indiviziune.

Imobilul

în cauză a aparținut autorilor pârâtei B.S., respectiv B.G. și B.M., fiind

preluat de către stat în baza Decretului nr. 224/1951.

Așa

cum rezultă din situația juridică a imobilului - Decizia nr. 511/1956, adresa

de trecere în proprietatea ILL, adresele nr. 1093/1999 și nr. 2801 din 05

septembrie 2008 emise de S.C. C. S.A. și adresa nr. 912 din 16 mai 2011,

imobilul, de la data preluării și până la data restituirii, a fost deținut de

întreprinderea de Locuințe și Localuri, iar ulterior de Primăria Municipiului

București și administrat de S.C. C. S.A.

De

asemenea, din Adresa nr. 82100 din 14 iulie 2008 a Ministerului Economiei și

Finanțelor reiese faptul că imobilul nu se găsește în inventarul centralizat al

bunurilor care aparțin domeniului public ai statului, potrivit H.G. nr.

1705/2006.

Potrivit

art. 35 din Legea nr. 18/1991, terenurile proprietatea statului sunt acele

suprafețe intrate în patrimoniul său, conform cu prevederile legale existente

până la data de 1 ianuarie 1990, iar potrivit art. 36 alin. (1), terenurile

aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care

sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea

comunelor, orașelor sau municipiilor.

Sentința

civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5

București, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune, pe care reclamantul o

invoca drept titlu de proprietate, nu are acest caracter, având în vedere că

este o hotărâre declarativă și nu constitutivă sau translativă de drepturi.

Astfel,

sub aceste aspect, tribunalul a apreciat că dispoziția a cărei nulitate se

solicită a se constata nu a fost emisă prin fraudă la lege.

În

ceea ce privește celelalte apărări ale reclamantului, respectiv dispozițiile

art. 1712 și art. 1716 C. civ., s-a reținut că acestea nu sunt aplicabile în

speță, dispozițiile legale făcând referire la acțiunea în nulitate a unei

tranzacții.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul

Prin

Decizia civilă nr. 27A din 29 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie, a respins apelul

reclamantului, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin

Notificarea nr. 1028 din 16 martie 2001, formulată de B.S. în baza Legii nr.

10/2001, s-a solicitat de către aceasta restituirea în natură a întregului

imobil situat în București, str. Grădina cu Cai nr. 1, sector 5, compus din teren

în suprafață de 787 mp și construcție.

Această

notificare a fost soluționată prin două dispoziții emise de către Municipiul

București prin Primarul General: Dispoziția nr. 6324 din 14 august 2006, prin

care i s-a restituit persoanei îndreptățite B.S. cota de 3/7 din întregul

imobil și Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010, prin care i s-a restituit

aceleiași persoane îndreptățite B.S. restul cotei de 4/7 din imobilul teren și

construcție din str. G. nr. 1, sector 5.

Modalitatea

de soluționare a unei singure notificări prin emiterea a două dispoziții de

către unitatea deținătoare Municipiul București prin Primarul General nu a fost

contestată de către reclamantul-apelant, neexistând motiv de nulitate invocat

în acest sens.

Ceea

ce critică apelantul prin motivele de apel și ceea ce a susținut acesta ca

motiv de nulitate a Dispoziției nr. 13148 din 1 noiembrie 2010 este faptul că,

la emiterea acestei a doua dispoziții, Municipiul București prin Primarul

General i-a încălcat dreptul de proprietate dobândit prin Sentința civilă nr.

7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, sentință

devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 969 din 29 iunie 2009 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Verificând

conținutul Sentinței civile nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei

Sectorului 5 București, Curtea a constatat că prin această sentință s-a dispus

partajarea imobilului în litigiu între reclamantul N.R.D. (care dobândise prin

contract de donație cota de 3/7 din imobil de la mama sa B.S.) și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul atribuirii către reclamant a unei

suprafețe de teren de 376,27 mp și către Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice a construcției și a unei suprafețe de 434,92 mp, loturi identificate

prin expertiza întocmită în cauză.

La

data pronunțării Sentinței civile nr. 7866 din 28 octombrie 2008 și a Deciziei

nr. 969 din 29 iunie 2009, Municipiul București, ca unitate deținătoare,

soluționase parțial notificarea nr. 1028 din 16 martie 2001, prin emiterea

Dispoziției nr. 6324 din 14 august 2006.

Dispoziția

a cărei nulitate se solicită, nr. 13148, a fost emisă la 01 noiembrie 2010, iar

apelantul susține că prin emiterea acestui act administrativ i s-a încălcat

dreptul de proprietate dobândit de el prin Sentința civilă nr. 7866 din 28

octombrie 2008, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, art.

480, 481 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și art. 44 din Constituția României.

Curtea

nu a primit aceste susțineri întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond,

sentința de partaj judiciar nu este un act constitutiv de drepturi, ci un act

declarativ de drepturi.

Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a dobândit dreptul de proprietate

asupra cotei de 4/7 din imobilul în litigiu prin Sentința civilă nr. 7866 din

28 octombrie 2008, ci la momentul pronunțării acestei sentințe, 28 octombrie

2008, i s-a atribuit în lotul său, în natură, cota de 4/7 din imobil, care la

acel moment se mai afla în posesia Statului Român.

Apelantul,

pentru a dovedi dreptul său de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobil,

trebuia să facă dovada titlului constitutiv de drepturi al statului asupra

acestui imobil.

Or,

preluarea imobilului de către stat de la părinții lui B.S. (proprietarii B.M.

și B.G.) s-a tăcut prin Decretul nr. 224/1951, act normativ considerat ca fiind

o modalitate abuzivă de preluare a proprietății private de către stat, conform

art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Preluarea

fără titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu de la autorii

intimaților nu poate fi înlăturată prin Sentința civilă nr. 7866 din 28

octombrie 2008, în sensul că această sentință nu poate conferi legitimitate

modului de dobândire a imobilului de către stat, această modalitate

păstrându-și caracterul abuziv.

Prin

urmare, Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 nu a încălcat un drept de

proprietate legal dobândit de Statul Român, reprezentat în prezenta cauză de

Ministerul Finanțelor Publice, ci, dimpotrivă, prin această dispoziție au fost

respectate dispozițiile speciale de reparație impuse de Legea nr. 10/2001.

Municipiul

București prin Primarul General a aplicat acest raționament juridic la emiterea

Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010, în care s-a reținut caracterul

preluării abuzive a imobilului de către stat, raționament legal aplicat chiar

dacă unitatea deținătoare cunoștea dispozițiile Sentinței civile nr. 7866 din

28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Imobilul

este liber în sensul art. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât el se află încă în

proprietatea Statului Român, nefiind înstrăinat unor terți dobânditori.

Apelantul

critică sentința instanței de fond prin prisma încălcării dispozițiilor art.

1712 și 1716 C. civ., texte de lege care sancționează cu nulitatea tranzacțiile

încheiate între părți atunci când se dovedește că una dintre părți nu ar avea

nici un drept asupra obiectului tranzacției.

Or,

aceste texte de lege nu sunt aplicabile în cauză, atâta vreme cât Dispoziția

nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emisă de Municipiul București prin Primarul

General nu este rezultatul unei convenții, nefiind o tranzacție între emitent

și B.S., ci îndeplinirea de către persoana deținătoare a obligației legale

prevăzută de art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001.

În

ceea ce privește invocarea în apel a unei noi cauze de nulitate, respectiv

pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 5 C. civ., Curtea a constatat că,

potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., nu poate analiza această noua

cauză de nulitate, neinvocată în fața instanței de fond.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant,

care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a arătat următoarele:

În

mod greșit, instanța de apel a reținut că dispoziția atacată nu a încălcat un

drept de proprietate legal dobândit de Statul Român, reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice, ci că, dimpotrivă, prin această dispoziție au fost respectate

prevederile legii speciale de reparație.

Așa

cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată, cota de 3/7 din imobilul

litigios a fost restituită pârâtei B.S. în baza Legii 10/2001, conform

Dispoziției nr. 6324 din 14 august 2006 a Primarului General, iar cota de 4/7

aparține Statului Român în baza sentinței de partaj nr. 7866 din 28 octombrie

2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă definitivă și irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 969/A din 29 iunie 2009 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă.

Prin

Dispoziția nr. 13148 din 1 noiembrie 2010, emisă de către Primarul General al

Municipiului București, s-a soluționat dosarul întocmit în baza Notificării nr.

1028 din 16 martie 2001, dispunându-se restituirea în natură a cotei de 4/7 din

imobilul notificat, în proprietatea pârâtei B.S., în temeiul Legii nr. 10/2001.

Dispoziția

nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 a Primarului General a fost emisă cu încălcarea

dispozițiilor imperative prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 1712

și art. 1716 C. civ., art. 480 și art. 481 C. civ., art. 136 din Constituție,

dispoziții a căror nesocotire este sancționată cu nulitatea absolută a actului

juridic.

Potrivit

prevederilor art. 1712 C. civ., "Este admisibilă acțiunea de nulitate

contra unei tranzacții, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului în

proces."

Or,

una din cauzele care atrage nulitatea absolută a actului juridic, aplicabilă și

în speță, o constituie valabilitatea obiectului actului juridic, care trebuie

să existe, să se afle în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil,

să fie posibil și să fie licit și moral, iar când aceste condiții nu sunt

respectate, obiectului actului juridic este lovit de nulitate absolută.

Astfel,

în cuprinsul dispoziției atacate se menționează că partea indiviză de 4/7 din

imobilul în cauză este liberă, în sensul prevăzut de art. 9 din Legea nr.

10/2001, fapt care nu corespunde realității, așa cum rezultă din Sentința

civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă

definitivă și irevocabilă.

Totodată,

în speță este aplicabil și art. 1716 C. civ., care prevede că "tranzacția

va fi nulă, când ea nu ar cuprinde decât un singur obiect și s-ar dovedi, din

documentele în urmă descoperite, că una din părți nu avea nici un drept asupra

acelui obiect".

De

asemenea, și cauza sau scopul actului juridic, acel element care constă în

obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act, atrage nulitatea absolută a

actului juridic, prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 966 C. civ.

În

speță, obligațiile ce derivă din emiterea dispoziției atacate au la bază o

cauză ilicită și, prin urmare, potrivit art. 966 C. civ., "obligația fără

cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun

efect", antrenând astfel nulitatea absolută a actului administrativ.

Față

de cele arătate, rezultă că instanța, în mod eronat, a reținut că dispoziția

nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emisă de Municipiul București prin Primarul

General a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor speciale de reparație

impuse de Legea nr. 10/2001.

Primarul

General a emis un act administrativ în frauda legii, întrucât dispoziția dată

în temeiul Legii nr. 10/2001 eludează normele imperative prevăzute de dreptul

civil, în dauna Statului Român, în calitate de terță persoană în acest raport

juridic, în vederea realizării unui folos injust, respectiv, încălcarea

dreptului de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobilul în litigiu.

De

asemenea, așa cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată, o altă cauză

de nulitate absolută aplicabilă speței o reprezintă faptul că actul juridic

este săvârșit în frauda legii, atunci când anumite norme legale sunt folosite

nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale

imperative. Fiind o încercare de abatere a legii de la finalitatea ei,

fraudarea legii constituie un abuz de drept, sancționat printr-o serie de

dispoziții legale (art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1203 C. civ.,

art. 723 C. proc. civ.).

În

acest sens, trebuie avut în vedere ca niciunul dintre pârâți nu poate invoca,

la emiterea Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010, necunoașterea

situației juridice a imobilului restituit în natură pârâtei B.S.

Astfel,

Municipiul București prin Primar General a fost parte în dosarul având ca

obiect ieșire din indiviziune privind imobilul litigios, soluționat prin

decizia civilă prin care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

menținea în proprietatea sa cota de 4/7 din acest imobil, hotărârea fiindu-i

opozabilă.

De

asemenea, și pârâtul N.R.D. (căruia mama sa, B.S., i-a donat cota de 3/7 din

imobil, prin actul de donație nr. 2261 din 12 septembrie 2007) avea cunoștință

de situația juridică a imobilului restituit, întrucât acesta a avut calitatea

de reclamant în dosarul de partaj.

Prin

emiterea acestei dispoziții nelegale, a fost încălcat dreptul de proprietate al

Statului asupra cotei de 4/7 din imobil, drept care a fost dovedit prin punerea

în executare a sentinței de partaj nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei

Sectorului 5, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 969/A

din 29 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Astfel,

ignorarea de către Municipiul București a titlului de proprietate valabil al

Statului Român a dus la emiterea unei dispoziții care încalcă prevederile

imperative ale C. civ. privind dreptul de proprietate, ale art. 44 din

Constituția României privind dreptul de proprietate privată, precum și ale art.

1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

pofida acestor evidențe și fără să aibă un fundament legal în emiterea

Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010, Primarul General s-a limitat la un

considerent pur formal, pe care l-a dedus din împrejurarea că în notificare

pârâta menționează că este persoană îndreptățită și că imobilul este liber,

fără a ține cont că cota de 4/7 din imobil a fost atribuită de instanță, cu

autoritate de lucru judecat, Statului Român.

Prin

urmare, partea de 4/7 din imobil nu făcea obiectul restituirii în temeiul legii

speciale, fiind în proprietatea Statului Român.

În

concluzie, se susține nulitatea dispoziției atacate și pe considerentul că nu

au fost îndeplinite condiții imperative ale Legii nr. 10/2001, cum ar fi

calitatea de persoană îndreptățită și lipsa cauzei la emiterea actului atacat,

dar și intenția clară de fraudare a drepturilor Statului, la care se adăugă o

altă cauză de nulitate absolută, respectiv încălcarea ordinii publice,

reglementată de art. 5 C. civ., potrivit căruia "nu se poate deroga prin

convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea

publică și bunele moravuri". De asemenea, art. 968 C. civ. prevede că o

cauză "este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară

bunelor moravuri și ordinii publice". Așadar, voința juridică trebuie să

respecte legile care interesează ordinea publică.

Față

de argumentele prezentate, recurentul a solicitat admiterea recursului și

modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în

judecată și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a

Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emise de Primarul General al

Municipiului București și a procesului-verbal de punere în posesie aferent

acesteia, precum și rectificarea corespunzătoare a cărții funciare individuale

nr. 57606.

Intimații-reclamanți

N.R.D. și N.D.C. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității

recursului pentru neîncadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar, în

subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Excepția

nulității recursului este nefondată, întrucât criticile formulate prin cererea

de recurs fac posibilă încadrarea recursului în cazul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât timp ceea ce se pretinde prin

respectivele critici este pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea unor

dispoziții legale.

Trecând

la analiza pe fond a recursului raportat la criticile formulate și dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul

invocă în justificarea nulității actului atacat - Dispoziția nr. 13148 din 01

noiembrie 2010 a Primarului General al Municipiului București - emiterea

acestuia cu încălcarea dreptului său de proprietate, dobândit prin Sentința de

partaj nr. 7866/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București și, implicit, cu

încălcarea prevederilor legale referitoare la dreptul de proprietate - art. 480

și 481 C. civ., art. 44 și 136 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din

această perspectivă, s-a criticat hotărârea recurată ea fiind pronunțată cu

încălcarea prevederilor legale sus-menționate, față de faptul că instanța de

apel nu a reținut încălcarea dreptului pretins de recurent la emiterea actului

atacat, cu consecința constatării nulității acestuia.

Criticile

nu sunt fondate.

Contrar

celor susținute prin motivele de recurs, Sentința civilă nr. 7866/2008 a

Judecătoriei Sectorului 5 București nu reprezintă titlu de proprietate pentru

recurent.

Așa

cum corect a reținut și instanța de apel, sentința de partaj are efect

declarativ și nu constitutiv de drepturi.

Hotărârile

judecătorești declarative de drepturi recunosc drepturi preexistente, astfel că

nu duc, prin ele însele, la dobândirea dreptului de proprietate, deoarece altul

este titlul cu această valoare, respectiv un titlu constitutiv sau translativ

preexistent.

Hotărârile

instanțelor de judecată constituie un mod de dobândire a dreptului de

proprietate numai dacă acestea au caracter constitutiv de drepturi, ceea ce nu

este cazul hotărârii de partaj.

Hotărârea

de partaj este declarativă de drepturi, ceea ce înseamnă că prin ea nu se pot

crea pentru părți alte drepturi decât cele preexistente partajului. Cu alte

cuvinte, hotărârea de partaj nu recunoaște părților un drept de proprietate

asupra bunurilor atribuite, dacă acest drept nu preexistă în patrimoniul lor.

Or,

modul de dobândire, de către Statul Român, a imobilului partajat prin Sentința

civilă nr. 7866/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București constă în preluarea

bunului din proprietatea autorilor pârâtei B.S., în baza Decretului nr.

244/1951.

Această

modalitate de preluare de către stat este una abuzivă, în sensul art. 2 lit. d)

din Legea nr. 10/2001, astfel că Statul Român nu poate justifica un drept de

proprietate legal constituit asupra imobilului atribuit la partaj.

Așa

fiind, raportat la efectul declarativ al hotărârii de partaj, în mod corect

instanța de apel a reținut că Statul Român nu a dobândit prin această hotărâre

dreptul de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobil, atribuită în lotul său.

Pe

cale de consecință, Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emisă de

Primarul General al Municipiului București, prin care s-a dispus restituirea în

natură către pârâta B.S. a cotei de 4/7 din imobilul ce a făcut obiectul

partajului realizat prin Sentința civilă nr. 7866/2008 a Judecătoriei

Sectorului 5 București, nu încalcă un drept de proprietate legal dobândit de

Statul Român, cum neîntemeiat se pretinde prin motivele de recurs.

În

aceste condiții, nu se poate reține că dispoziția menționată ar fi fost emisă

în frauda dreptului de proprietate al Statului Român, cu încălcarea

prevederilor legale care ocrotesc și garantează dreptul de proprietate.

Ca

atare, cauzele de nulitate argumentate de recurent pe nesocotirea dreptului său

de proprietate, respectiv frauda la lege și cauza ilicită, sunt inoperante în

speță,

Pe

de altă parte, beneficiara dispoziției atacate, pârâta B.S., și-a justificat

calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în sensul art. 3 alin. (1)

lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru întregul

imobil notificat, deci și pentru cota de 4/7 restituită prin dispoziția atacată

în cauză.

Astfel,

pârâta B.S. este moștenitoarea defuncților proprietari ai imobilului litigios,

B.M. și B.G., de la care statul a preluat imobilul în mod abuziv, în baza

Decretului nr. 224/1951, or acestea sunt condițiile prevăzute de art. 3 alin.

(1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru

calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul legii speciale de

reparație.

Cât

timp la momentul emiterii dispoziției atacate, pârâta B.S. îndeplinea condiția

de a II-a persoană îndreptățită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, iar

cota de 4/7 din imobilul notificat se afla încă în posesia statului, nefiind

înstrăinată unor terți, în mod legal instanța de apel a reținut că dispoziția

atacată, prin care i s-a restituit acestei pârâte cota de 4/7 din imobil, a

fost emisă cu respectarea prevederilor incidente din legea specială de

reparație, respectiv art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) și

art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Susținerea

recurentului în sensul că, cota de 4/7 din imobil nu tăcea obiectul restituirii

în baza Legii nr. 10/2001, întrucât fusese dobândită de el în proprietate prin

sentința de partaj, este neîntemeiată, pentru că așa cum s-a arătat deja,

sentința de partaj este declarativă, ea neputând crea în favoarea statului un

drept de proprietate asupra bunului atribuit, în absența legalei dobândiri a unui

asemenea drept, de către stat, anterior partajului (bunul a fost preluat de

stat în mod abuziv).

Ca

atare, criticile privind pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 sunt nefondate, neputându-se reține încălcarea

dispozițiilor legii speciale de reparație la emiterea dispoziției atacate și,

din această perspectivă, nici existența vreunei cauze de nulitate a acestei

dispoziții.

De

asemenea, criticile privind încălcarea, de către instanța de apel, a

prevederilor art. 1712 și 1716 C. civ. sunt nefondate, deoarece aceste

prevederi legale sunt inaplicabile speței, Astfel, ele sancționează cu

nulitatea tranzacția - definită de art. 1704 C. civ. ca fiind un contract prin

care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate

naște - atunci când se dovedește că una dintre părți nu ar avea niciun drept

asupra obiectului tranzacției. Or, actul atacat pe calea acțiunii în nulitate

în prezenta cauză - Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 a Primarului General

al Municipiului București - nu este o tranzacție, nu este rezultatul unei

convenții între emitent și beneficiar, ci este un act unilateral emis de

unitatea deținătoare în executarea obligației de soluționare a notificării,

prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001.

În

ceea ce privește cauza de nulitate vizând pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 5 C. civ., prin decizia recurată s-a reținut inadmisibilitatea ei, în

raport de prevederile art. 294 C. proc. civ., iar recurentul nu a formulat

nicio critică în combaterea acestui argument.

În

acest context, critica din recurs vizând incidența, în speță, a cauzei de

nulitate reglementate de art. 5 C. civ. nu poate fi analizată, deoarece nu are

legătură cu argumentul pentru care instanța de apel nu a primit susținerile

părții relative la încălcarea dispozițiilor art. 5 C. civ.

În

concluzie, față de considerentele prezentate, reținând că nu sunt întrunite

cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București împotriva Deciziei nr. 27A din 29 ianuarie 2014 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AM