ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2932/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 11 ianuarie 2011, sub nr. 1979/3/2011, ulterior precizată, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar General, B.S., N.R.D.

și N.D.C., solicitând ca, în contradictoriu cu aceștia, să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emisă de Primarul General al Municipiului București în procedura Legii nr. 10/2001 și a Procesului-verbal de punere în posesie, precum și să se dispună rectificarea corespunzătoare a cărții funciare individuale nr. 57606. Prin Sentința civilă nr. 1917 din 02 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Sectorului 6 București, reținând că litigiul are ca obiect o acțiune în nulitate de drept comun, formulată de un terț față de raportul juridic tranșat prin actul atacat, emis în procedura Legii nr. 10/2001, iar nu o contestație circumscrisă dispozițiilor Legii nr. 10/2001, spre a atrage competența de primă instanță a tribunalului.

Învestită în urma declinării, Judecătoria sectorului 6 București a pronunțat Sentința civilă nr. 3777 din 27 aprilie 2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând intervenit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin Sentința civilă nr. 63F din 07 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secție civilă, pentru următoarele considerente: O terță persoană de raportul juridic creat prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 între persoana îndreptățită la restituirea unui imobil preluat abuziv în perioada regimului politic comunist și unitatea deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării, în măsura în care justifică un interes legitim, are posibilitatea de a ataca în justiție dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, constituie titlu de proprietate cu "forța probantă a unui înscris autentic", doar printr-o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) și art. 112 C. proc.

civ. O asemenea cerere de chemare în judecată formulată de o terță persoană împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 ca și titlu de proprietate, trebuie, așadar, soluționată cu respectarea normelor de competență instituite prin norma generală, C. proc. civ. Din această perspectivă, față de caracterul patrimonial al litigiului, având în vedere valoarea obiectului acțiunii, indicată de reclamant și necontestată de pârâți, de peste 500.000 RON, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului. Urmare a regulatorului de competență, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Prin Sentința civilă nr. 61 din 16 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active și acțiunea, ca neîntemeiate, sens în care a reținut următoarele: Prin Notificarea nr. 1028 din 16 martie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, pârâta B.S. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 787 mp și a construcției existente, imobil situat în București, str. G., nr. 1, sector 5. Prin Dispoziția nr. 6324/14.08,2006 a Primarului General al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea numitei B.S., a cotei de 3/7 din imobil, compus în totalitatea sa din teren în suprafață de 787,00 mp și construcție S+P și anexă.

Din actele dosarului administrativ rezultă că imobilul, în integralitatea lui, a fost preluat prin Decretul nr. 224/1951, de la B.G. și B.M. Astfel, notificarea a fost soluționată parțial, prin restituirea în natură doar a cotei de 3/7 din imobil, având în vedere că pentru imobilul respectiv mai exista o notificare formulată de alte persoane fizice și existau procese pe rol cu privire la acest imobil. Prin Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul N.R.D. (căruia pârâta B.S.

îi donase dreptul de proprietate asupra cotei din imobil restituite prin dispoziția de mai sus) împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se ieșirea din indiviziune asupra imobilului, prin atribuirea către pârât a imobilului construcție și teren aferent în suprafață de 434,92 mp, iar către reclamant a restului de teren în suprafață de 376,27 mp, cu obligarea pârâtului la plata sultei de 41.905 RON. Prin Decizia civilă nr. 969 din 29 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost schimbată în parte sentința de mai sus, în sensul că s-a luat act de renunțarea reclamantului la însuși dreptul la sultă cuvenit acestuia și, în consecință, s-a înlăturat obligația pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, de plată a sultei.

Ulterior, prin Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 a Primarului Generai al Municipiului București, s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea numitei B.S., și a cotei de 4/7 din imobilul situat în București, str. G. nr. 1, sector 5. Prin actul de donație autentificat sub nr. 1503 din 09 decembrie 2010, pârâta B.S. a donat fiilor săi N.D.C. și N.R.D., în cote egale, dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus, acesta fiind înscris în cartea funciară nr. 57606. Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul solicită constatarea nulității absolute a acestei ultime dispoziții, invocându-se frauda la lege, pe motiv că dreptul de proprietate asupra acestei cote din imobil i-ar aparține în temeiul titlului de proprietate reprezentat de Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune.

Imobilul în cauză a aparținut autorilor pârâtei B.S., respectiv B.G. și B.M., fiind preluat de către stat în baza Decretului nr. 224/1951. Așa cum rezultă din situația juridică a imobilului - Decizia nr. 511/1956, adresa de trecere în proprietatea ILL, adresele nr. 1093/1999 și nr. 2801 din 05 septembrie 2008 emise de S.C. C. S.A. și adresa nr. 912 din 16 mai 2011, imobilul, de la data preluării și până la data restituirii, a fost deținut de întreprinderea de Locuințe și Localuri, iar ulterior de Primăria Municipiului București și administrat de S.C. C. S.A. De asemenea, din Adresa nr. 82100 din 14 iulie 2008 a Ministerului Economiei și Finanțelor reiese faptul că imobilul nu se găsește în inventarul centralizat al bunurilor care aparțin domeniului public ai statului, potrivit H.G.

nr. 1705/2006. Potrivit art. 35 din Legea nr. 18/1991, terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său, conform cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990, iar potrivit art. 36 alin. (1), terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor. Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune, pe care reclamantul o invoca drept titlu de proprietate, nu are acest caracter, având în vedere că este o hotărâre declarativă și nu constitutivă sau translativă de drepturi.

Astfel, sub aceste aspect, tribunalul a apreciat că dispoziția a cărei nulitate se solicită a se constata nu a fost emisă prin fraudă la lege. În ceea ce privește celelalte apărări ale reclamantului, respectiv dispozițiile art. 1712 și art. 1716 C. civ., s-a reținut că acestea nu sunt aplicabile în speță, dispozițiile legale făcând referire la acțiunea în nulitate a unei tranzacții. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Prin Decizia civilă nr. 27A din 29 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie, a respins apelul reclamantului, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin Notificarea nr. 1028 din 16 martie 2001, formulată de B.S.

în baza Legii nr. 10/2001, s-a solicitat de către aceasta restituirea în natură a întregului imobil situat în București, str. Grădina cu Cai nr. 1, sector 5, compus din teren în suprafață de 787 mp și construcție. Această notificare a fost soluționată prin două dispoziții emise de către Municipiul București prin Primarul General: Dispoziția nr. 6324 din 14 august 2006, prin care i s-a restituit persoanei îndreptățite B.S. cota de 3/7 din întregul imobil și Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010, prin care i s-a restituit aceleiași persoane îndreptățite B.S. restul cotei de 4/7 din imobilul teren și construcție din str. G. nr. 1, sector 5. Modalitatea de soluționare a unei singure notificări prin emiterea a două dispoziții de către unitatea deținătoare Municipiul București prin Primarul General nu a fost contestată de către reclamantul-apelant, neexistând motiv de nulitate invocat în acest sens.

Ceea ce critică apelantul prin motivele de apel și ceea ce a susținut acesta ca motiv de nulitate a Dispoziției nr. 13148 din 1 noiembrie 2010 este faptul că, la emiterea acestei a doua dispoziții, Municipiul București prin Primarul General i-a încălcat dreptul de proprietate dobândit prin Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, sentință devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 969 din 29 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Verificând conținutul Sentinței civile nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, Curtea a constatat că prin această sentință s-a dispus partajarea imobilului în litigiu între reclamantul N.R.D.

(care dobândise prin contract de donație cota de 3/7 din imobil de la mama sa B.S.) și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul atribuirii către reclamant a unei suprafețe de teren de 376,27 mp și către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a construcției și a unei suprafețe de 434,92 mp, loturi identificate prin expertiza întocmită în cauză.

La data pronunțării Sentinței civile nr. 7866 din 28 octombrie 2008 și a Deciziei nr. 969 din 29 iunie 2009, Municipiul București, ca unitate deținătoare, soluționase parțial notificarea nr. 1028 din 16 martie 2001, prin emiterea Dispoziției nr. 6324 din 14 august 2006. Dispoziția a cărei nulitate se solicită, nr. 13148, a fost emisă la 01 noiembrie 2010, iar apelantul susține că prin emiterea acestui act administrativ i s-a încălcat dreptul de proprietate dobândit de el prin Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008, fiind încălcate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 480, 481 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 44 din Constituția României.

Curtea nu a primit aceste susțineri întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, sentința de partaj judiciar nu este un act constitutiv de drepturi, ci un act declarativ de drepturi. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobilul în litigiu prin Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008, ci la momentul pronunțării acestei sentințe, 28 octombrie 2008, i s-a atribuit în lotul său, în natură, cota de 4/7 din imobil, care la acel moment se mai afla în posesia Statului Român. Apelantul, pentru a dovedi dreptul său de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobil, trebuia să facă dovada titlului constitutiv de drepturi al statului asupra acestui imobil.

Or, preluarea imobilului de către stat de la părinții lui B.S. (proprietarii B.M. și B.G.) s-a tăcut prin Decretul nr. 224/1951, act normativ considerat ca fiind o modalitate abuzivă de preluare a proprietății private de către stat, conform art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001. Preluarea fără titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu de la autorii intimaților nu poate fi înlăturată prin Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008, în sensul că această sentință nu poate conferi legitimitate modului de dobândire a imobilului de către stat, această modalitate păstrându-și caracterul abuziv. Prin urmare, Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 nu a încălcat un drept de proprietate legal dobândit de Statul Român, reprezentat în prezenta cauză de Ministerul Finanțelor Publice, ci, dimpotrivă, prin această dispoziție au fost respectate dispozițiile speciale de reparație impuse de Legea nr. 10/2001.

Municipiul București prin Primarul General a aplicat acest raționament juridic la emiterea Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010, în care s-a reținut caracterul preluării abuzive a imobilului de către stat, raționament legal aplicat chiar dacă unitatea deținătoare cunoștea dispozițiile Sentinței civile nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București. Imobilul este liber în sensul art. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât el se află încă în proprietatea Statului Român, nefiind înstrăinat unor terți dobânditori. Apelantul critică sentința instanței de fond prin prisma încălcării dispozițiilor art. 1712 și 1716 C. civ., texte de lege care sancționează cu nulitatea tranzacțiile încheiate între părți atunci când se dovedește că una dintre părți nu ar avea nici un drept asupra obiectului tranzacției.

Or, aceste texte de lege nu sunt aplicabile în cauză, atâta vreme cât Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emisă de Municipiul București prin Primarul General nu este rezultatul unei convenții, nefiind o tranzacție între emitent și B.S., ci îndeplinirea de către persoana deținătoare a obligației legale prevăzută de art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește invocarea în apel a unei noi cauze de nulitate, respectiv pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 5 C. civ., Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., nu poate analiza această noua cauză de nulitate, neinvocată în fața instanței de fond. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a arătat următoarele: În mod greșit, instanța de apel a reținut că dispoziția atacată nu a încălcat un drept de proprietate legal dobândit de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ci că, dimpotrivă, prin această dispoziție au fost respectate prevederile legii speciale de reparație. Așa cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată, cota de 3/7 din imobilul litigios a fost restituită pârâtei B.S. în baza Legii 10/2001, conform Dispoziției nr. 6324 din 14 august 2006 a Primarului General, iar cota de 4/7 aparține Statului Român în baza sentinței de partaj nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 969/A din 29 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Prin Dispoziția nr. 13148 din 1 noiembrie 2010, emisă de către Primarul General al Municipiului București, s-a soluționat dosarul întocmit în baza Notificării nr. 1028 din 16 martie 2001, dispunându-se restituirea în natură a cotei de 4/7 din imobilul notificat, în proprietatea pârâtei B.S., în temeiul Legii nr. 10/2001. Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 a Primarului General a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 1712 și art. 1716 C. civ., art. 480 și art. 481 C. civ., art. 136 din Constituție, dispoziții a căror nesocotire este sancționată cu nulitatea absolută a actului juridic.

Potrivit prevederilor art. 1712 C. civ., "Este admisibilă acțiunea de nulitate contra unei tranzacții, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului în proces." Or, una din cauzele care atrage nulitatea absolută a actului juridic, aplicabilă și în speță, o constituie valabilitatea obiectului actului juridic, care trebuie să existe, să se afle în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil și să fie licit și moral, iar când aceste condiții nu sunt respectate, obiectului actului juridic este lovit de nulitate absolută. Astfel, în cuprinsul dispoziției atacate se menționează că partea indiviză de 4/7 din imobilul în cauză este liberă, în sensul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 10/2001, fapt care nu corespunde realității, așa cum rezultă din Sentința civilă nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, rămasă definitivă și irevocabilă.

Totodată, în speță este aplicabil și art. 1716 C. civ., care prevede că "tranzacția va fi nulă, când ea nu ar cuprinde decât un singur obiect și s-ar dovedi, din documentele în urmă descoperite, că una din părți nu avea nici un drept asupra acelui obiect". De asemenea, și cauza sau scopul actului juridic, acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act, atrage nulitatea absolută a actului juridic, prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 966 C. civ. În speță, obligațiile ce derivă din emiterea dispoziției atacate au la bază o cauză ilicită și, prin urmare, potrivit art. 966 C. civ., "obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect", antrenând astfel nulitatea absolută a actului administrativ.

Față de cele arătate, rezultă că instanța, în mod eronat, a reținut că dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emisă de Municipiul București prin Primarul General a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor speciale de reparație impuse de Legea nr. 10/2001. Primarul General a emis un act administrativ în frauda legii, întrucât dispoziția dată în temeiul Legii nr. 10/2001 eludează normele imperative prevăzute de dreptul civil, în dauna Statului Român, în calitate de terță persoană în acest raport juridic, în vederea realizării unui folos injust, respectiv, încălcarea dreptului de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobilul în litigiu. De asemenea, așa cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată, o altă cauză de nulitate absolută aplicabilă speței o reprezintă faptul că actul juridic este săvârșit în frauda legii, atunci când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative.

Fiind o încercare de abatere a legii de la finalitatea ei, fraudarea legii constituie un abuz de drept, sancționat printr-o serie de dispoziții legale (art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 1203 C. civ., art. 723 C. proc. civ.). În acest sens, trebuie avut în vedere ca niciunul dintre pârâți nu poate invoca, la emiterea Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010, necunoașterea situației juridice a imobilului restituit în natură pârâtei B.S. Astfel, Municipiul București prin Primar General a fost parte în dosarul având ca obiect ieșire din indiviziune privind imobilul litigios, soluționat prin decizia civilă prin care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice menținea în proprietatea sa cota de 4/7 din acest imobil, hotărârea fiindu-i opozabilă.

De asemenea, și pârâtul N.R.D. (căruia mama sa, B.S., i-a donat cota de 3/7 din imobil, prin actul de donație nr. 2261 din 12 septembrie 2007) avea cunoștință de situația juridică a imobilului restituit, întrucât acesta a avut calitatea de reclamant în dosarul de partaj. Prin emiterea acestei dispoziții nelegale, a fost încălcat dreptul de proprietate al Statului asupra cotei de 4/7 din imobil, drept care a fost dovedit prin punerea în executare a sentinței de partaj nr. 7866 din 28 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 969/A din 29 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Astfel, ignorarea de către Municipiul București a titlului de proprietate valabil al Statului Român a dus la emiterea unei dispoziții care încalcă prevederile imperative ale C. civ.

privind dreptul de proprietate, ale art. 44 din Constituția României privind dreptul de proprietate privată, precum și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În pofida acestor evidențe și fără să aibă un fundament legal în emiterea Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010, Primarul General s-a limitat la un considerent pur formal, pe care l-a dedus din împrejurarea că în notificare pârâta menționează că este persoană îndreptățită și că imobilul este liber, fără a ține cont că cota de 4/7 din imobil a fost atribuită de instanță, cu autoritate de lucru judecat, Statului Român. Prin urmare, partea de 4/7 din imobil nu făcea obiectul restituirii în temeiul legii speciale, fiind în proprietatea Statului Român.

În concluzie, se susține nulitatea dispoziției atacate și pe considerentul că nu au fost îndeplinite condiții imperative ale Legii nr. 10/2001, cum ar fi calitatea de persoană îndreptățită și lipsa cauzei la emiterea actului atacat, dar și intenția clară de fraudare a drepturilor Statului, la care se adăugă o altă cauză de nulitate absolută, respectiv încălcarea ordinii publice, reglementată de art. 5 C. civ., potrivit căruia "nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri". De asemenea, art. 968 C. civ. prevede că o cauză "este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice". Așadar, voința juridică trebuie să respecte legile care interesează ordinea publică.

Față de argumentele prezentate, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emise de Primarul General al Municipiului București și a procesului-verbal de punere în posesie aferent acesteia, precum și rectificarea corespunzătoare a cărții funciare individuale nr. 57606. Intimații-reclamanți N.R.D. și N.D.C. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Excepția nulității recursului este nefondată, întrucât criticile formulate prin cererea de recurs fac posibilă încadrarea recursului în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cât timp ceea ce se pretinde prin respectivele critici este pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea unor dispoziții legale. Trecând la analiza pe fond a recursului raportat la criticile formulate și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Recurentul invocă în justificarea nulității actului atacat - Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 a Primarului General al Municipiului București - emiterea acestuia cu încălcarea dreptului său de proprietate, dobândit prin Sentința de partaj nr. 7866/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București și, implicit, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la dreptul de proprietate - art. 480 și 481 C. civ., art. 44 și 136 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din această perspectivă, s-a criticat hotărârea recurată ea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale sus-menționate, față de faptul că instanța de apel nu a reținut încălcarea dreptului pretins de recurent la emiterea actului atacat, cu consecința constatării nulității acestuia. Criticile nu sunt fondate. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, Sentința civilă nr. 7866/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București nu reprezintă titlu de proprietate pentru recurent. Așa cum corect a reținut și instanța de apel, sentința de partaj are efect declarativ și nu constitutiv de drepturi. Hotărârile judecătorești declarative de drepturi recunosc drepturi preexistente, astfel că nu duc, prin ele însele, la dobândirea dreptului de proprietate, deoarece altul este titlul cu această valoare, respectiv un titlu constitutiv sau translativ preexistent.

Hotărârile instanțelor de judecată constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate numai dacă acestea au caracter constitutiv de drepturi, ceea ce nu este cazul hotărârii de partaj. Hotărârea de partaj este declarativă de drepturi, ceea ce înseamnă că prin ea nu se pot crea pentru părți alte drepturi decât cele preexistente partajului. Cu alte cuvinte, hotărârea de partaj nu recunoaște părților un drept de proprietate asupra bunurilor atribuite, dacă acest drept nu preexistă în patrimoniul lor. Or, modul de dobândire, de către Statul Român, a imobilului partajat prin Sentința civilă nr. 7866/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București constă în preluarea bunului din proprietatea autorilor pârâtei B.S., în baza Decretului nr. 244/1951.

Această modalitate de preluare de către stat este una abuzivă, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, astfel că Statul Român nu poate justifica un drept de proprietate legal constituit asupra imobilului atribuit la partaj. Așa fiind, raportat la efectul declarativ al hotărârii de partaj, în mod corect instanța de apel a reținut că Statul Român nu a dobândit prin această hotărâre dreptul de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobil, atribuită în lotul său. Pe cale de consecință, Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a dispus restituirea în natură către pârâta B.S. a cotei de 4/7 din imobilul ce a făcut obiectul partajului realizat prin Sentința civilă nr. 7866/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, nu încalcă un drept de proprietate legal dobândit de Statul Român, cum neîntemeiat se pretinde prin motivele de recurs.

În aceste condiții, nu se poate reține că dispoziția menționată ar fi fost emisă în frauda dreptului de proprietate al Statului Român, cu încălcarea prevederilor legale care ocrotesc și garantează dreptul de proprietate. Ca atare, cauzele de nulitate argumentate de recurent pe nesocotirea dreptului său de proprietate, respectiv frauda la lege și cauza ilicită, sunt inoperante în speță, Pe de altă parte, beneficiara dispoziției atacate, pârâta B.S., și-a justificat calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru întregul imobil notificat, deci și pentru cota de 4/7 restituită prin dispoziția atacată în cauză.

Astfel, pârâta B.S. este moștenitoarea defuncților proprietari ai imobilului litigios, B.M. și B.G., de la care statul a preluat imobilul în mod abuziv, în baza Decretului nr. 224/1951, or acestea sunt condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul legii speciale de reparație. Cât timp la momentul emiterii dispoziției atacate, pârâta B.S. îndeplinea condiția de a II-a persoană îndreptățită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, iar cota de 4/7 din imobilul notificat se afla încă în posesia statului, nefiind înstrăinată unor terți, în mod legal instanța de apel a reținut că dispoziția atacată, prin care i s-a restituit acestei pârâte cota de 4/7 din imobil, a fost emisă cu respectarea prevederilor incidente din legea specială de reparație, respectiv art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Susținerea recurentului în sensul că, cota de 4/7 din imobil nu tăcea obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001, întrucât fusese dobândită de el în proprietate prin sentința de partaj, este neîntemeiată, pentru că așa cum s-a arătat deja, sentința de partaj este declarativă, ea neputând crea în favoarea statului un drept de proprietate asupra bunului atribuit, în absența legalei dobândiri a unui asemenea drept, de către stat, anterior partajului (bunul a fost preluat de stat în mod abuziv). Ca atare, criticile privind pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 sunt nefondate, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor legii speciale de reparație la emiterea dispoziției atacate și, din această perspectivă, nici existența vreunei cauze de nulitate a acestei dispoziții.

De asemenea, criticile privind încălcarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 1712 și 1716 C. civ. sunt nefondate, deoarece aceste prevederi legale sunt inaplicabile speței, Astfel, ele sancționează cu nulitatea tranzacția - definită de art. 1704 C. civ. ca fiind un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate naște - atunci când se dovedește că una dintre părți nu ar avea niciun drept asupra obiectului tranzacției. Or, actul atacat pe calea acțiunii în nulitate în prezenta cauză - Dispoziția nr. 13148 din 01 noiembrie 2010 a Primarului General al Municipiului București - nu este o tranzacție, nu este rezultatul unei convenții între emitent și beneficiar, ci este un act unilateral emis de unitatea deținătoare în executarea obligației de soluționare a notificării, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește cauza de nulitate vizând pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 5 C. civ., prin decizia recurată s-a reținut inadmisibilitatea ei, în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ., iar recurentul nu a formulat nicio critică în combaterea acestui argument. În acest context, critica din recurs vizând incidența, în speță, a cauzei de nulitate reglementate de art. 5 C. civ. nu poate fi analizată, deoarece nu are legătură cu argumentul pentru care instanța de apel nu a primit susținerile părții relative la încălcarea dispozițiilor art. 5 C. civ. În concluzie, față de considerentele prezentate, reținând că nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 27A din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014. Procesat de GGC - AM