ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1234/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1234/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea introdusă și

înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 2412/110 din 25 aprilie 2012,

reclamanții T.D., T.A., T.I. și T.A.A. au chemat în judecată pe pârâta SC G.R.

SA București și intervenientui forțat B.A., solicitând instanței să dispună

obligarea pârâtului la plata a câte de 100.000 euro (în echivalent RON la data

plății) către T.D., T.A. și respectiv a câte 50.000 euro către T.I. și T.A.A.,

cu titlu de daune morale, plus cheltuielile de judecată.

În motivare, reclamanții

au arătat că la data de 11 octombrie 2009, din cauza vitezei excesive cu care intervenientului

forțat conducea autoturismul X1, a avut loc un accident rutier în urma căruia T.F.,

fiul și respectiv fratele lor, a decedat pe loc. La data producerii accidentului,

șoferul avea poliță de asigurare de răspundere civilă obligatorie la SC A.R.A.

SA, societate care a fuzionat cu SC G.R. SA, care i-a preluat întregul portofoliu.

Prin sentința

penală nr. 367 din 8 aprilie 2010 a Judecătoriei Onești, intervenientui forțat a

fost condamnat pentru infracțiunea de ucidere din culpă, stabilindu-se astfel definitiv

vinovăția sa în producerea accidentului.

În final, reclamanții

au arătat că pretențiile solicitate în prezenta cauză sunt în întregime justificate

avându-se în vedere tragismul evenimentului, faptul că victima a decedat la 21 de

ani, atunci când practic viața abia începea pentru el.

În drept, au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 136/1995 și Ordinul C.S.A. nr. 20/2008.

Tribunalul Bacău,

secția I civilă, prin sentința civilă nr. 2555 din 23 noiembrie 2012 a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții T.D., T.A., T.I., T.A.A. în contradictoriu

cu pârâții SC G.R. SA București și cu B.A., obligând pârâta SC G.R. SA la plata

către reclamanți a următoarelor sume, în echivalent lei la data plății: către T.D.

și T.A. câte 50.000 euro pentru fiecare; către T.I. și T.A.A. câte 25.000 euro pentru

fiecare.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamanților suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Că, prin sentința

penală nr. 367 din 7 iunie 2010, definitivă, pronunțată de Judecătoria Onești în

Dosarul nr. 2447/270/2010, intervenientui forțat B.A. a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de ucidere din culpă, reținându-se în sarcina sa următoarele: că la

data de 11 septembrie 2009, acesta a condus autoturismul X1 și, în afara localității

S., datorită vitezei excesive, a pierdut controlul volanului, a ieșit în afara părții

carosabile și s-a izbit de un copac. În mașină cu acesta se mai aflau și D.V., în

partea față dreapta și T.F. în partea din spate, iar în urma impactului violent,

toți trei ocupanții autoturismului au fost proiectați în exterior, T.F., decedând

pe loc.

La momentul producerii

accidentului, pentru autoturismul condus de intervenientul forțat exista polița

de asigurare de răspundere civilă, încheiată cu SC A.R.A. SA și că, continuatorul

în drepturi al acestei societăți este pârâta SC G.R. SA, aspect necontestat de aceasta.

Astfel cum rezultă

din actele de stare civilă reclamanții din prezenta cauză sunt părinții și respectiv

frații, victimei accidentului.

În drept, instanța

a reținut că potrivit art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă

despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații

răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule (...) și pentru

cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația

în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu

cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și

cel prevăzut în contractul de asigurare. Despăgubirile se acordă pentru sumele pe

care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile

de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin

avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile

se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul,

cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului

respectiv. Se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează

pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea

proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea

accidentului.

Potrivit art.

998 și art. 999 C. civ., aplicabile față de dispozițiile art. 103 din Legea nr.

71/2011, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela

din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai

de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența

sau imprudența sa.

În speță, instanța

a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a intervenientului

forțat, întrucât hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat cu privire

la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, art.

22 C. proc. pen., iar legătura de cauzalitate și prejudiciul moral suferit de reclamanți

nu pot fi și nici nu au fost negate de pârâtă.

Având în vedere

că, potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul penal, la momentul accidentului,

T.F. nu avea fixată centura de siguranță, și, față de condițiile concrete de producere

a incidentului, instanța a reținut, de asemenea, și o culpă concurentă a victimei,

în proporție de 20% și că singurul aspect contestat în prezenta cauză este cuantumul

daunelor morale solicitate prin acțiunea introductivă.

În acest sens,

tribunalul a reținut că daunele morale se raportează, în esență, la un prejudiciu

de ordin afectiv, nesusceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente,

ci supus unor aprecieri esențial subiective ale instanțelor de judecată.

În speță, dat

fiind decesul intempestiv al victimei, instanța nu poate pune la îndoială trauma

familiei Tesula și urmările pe care aceasta le mai are în prezent asupra rudelor

apropiate victimei. Că, potrivit fișelor de evaluare psihologică depuse la dosarul

cauzei de reclamanți, la momentul actual, mama victimei manifestă o stare de ușoară

anxietate, încordare și sentimente de durere emoțională în raport cu rememorarea

evenimentelor, precum și un deficit în relaxare și detensionare post-rememorare,

iar tatăl manifestă un comportament de evitare al stimulilor asociați cu trauma,

de tipul nevoii de a evita gândurile, sentimentele sau conversațiile asociate prin

implicare în activități cu solicitare fizică susținută.

În aceste condiții,

luând în considerare legătura de rudenie apropiată, vârsta victimei, faptul că aceasta

locuia cu părinții și că frații aveau o vârstă apropiată victimei, dar și nivelul

mediu al daunelor morale acordate de instanțele din România la nivelul anului 2010

și pe de altă parte, jurisprudența pe anul 2011-2012 depusă la dosarul cauzei de

reclamantă, instanța a apreciat că suma de 50.000 euro, în echivalent RON la data

plății, pentru fiecare părinte și 25.000 euro pentru fiecare frate este suficientă

pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamanți ca urmare a accidentului

rutier.

Instanța nu a

primit apărările pârâtei privind luarea în considerare a veniturilor reclamanților,

a mijloacelor și nivelului de trai de care aceștia au beneficiat până la momentul

evenimentului tragic, pentru care, de altfel, nici nu a propus probatorii, apreciind

că despăgubirile trebuie să acopere prejudiciul concret, efectiv suferit și că acesta

nu poate depinde de starea materială a solicitantului.

Curtea de Apel

Bacău, secția I civilă prin decizia nr. 6/2013 din 18 martie 2013, a respins apelurile

promovate de reclamanții T.D., T.A., T.I., T.A.A. și de pârâta SC G.R. SA București,

împotriva sentinței civile nr. 2555 din 23 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Bacău în contradictoriu cu intimatul-pârât B.A., ca nefondate.

Curtea a constat

că ambele apeluri sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

S-a reținut că

unele argumente invocate în cererea de apel a pârâtei sunt străine de cauză ele

făcând referire la lipsa consecințelor grave ale accidentului și la faptul că partea

civilă nu a dorit efectuarea unei expertize care să ateste dacă a suferit vreo incapacitate

de muncă sau nu, în condițiile în care consecința accidentului rutier a fost decesul

numitului T.F. care avea doar 21 de ani, iar reclamanții nefiind victime ale accidentului,

nu trebuie să fie expertizați medical pentru stabilirea capacității de muncă și

că venitul mediu lunar al reclamanților nu poate constitui elementul determinant

al stabilirii cuantumului daunelor morale, atâta timp cât în cauza de față este

vorba despre decesul unei persoane tinere care era fiul, respectiv fratele acestora.

A concluzionat

că nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat dispozițiile art. 22

alin. (1) C. proc. pen. în condițiile în care în procesul penal instanța de judecată

nu a stabilit gradul de vinovăție al inculpatului în săvârșirea infracțiunii, nefiind

formulată și o acțiune civilă, și nici o culpă a victimei, deoarece, pe de o parte,

aceasta avea obligația legală de a purta centura de siguranță, iar pe de altă parte,

nu toate persoanele care s-au aflat în autoturism au decedat (șoferul și celălalt

pasager au supraviețuit).

Curtea a apreciat

că prima instanță a cuantificat în mod just despăgubirile morale, ținând seama de

vârsta victimei, gradul de rudenie dintre reclamante și victimă și nu în ultimul

rând de nivelul mediu al daunelor morale acordate de instanțele din România, la

nivelul anului 2010 și de jurisprudența depusă la dosarul cauzei de către reclamanți.

Împotriva deciziei

nr. 6/2013 din 18 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă,

au declarat recursuri reclamanții T.D., T.A., T.I. și T.A.A. și pârâta SC G.R.

SA București.

Recurenții reclamanți

T.D., T.A., T.I. și T.A.A., prin recursul declarat întemeiat pe art. 304 pct. 9

C. proc. civ. au criticat decizia pronunțată de instanța de apel pentru nelegaliate,

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului

și acțiunii lor, astfel cum a fost formulată.

În esență, recurenții

după o prezentare a situației de fapt, au susținut că, cuantumul daunelor morale

acordat este sub nivelul solicitat, în raport de suferința încercată, că prin fapta

ilicită a conducătorului auto a fost suprimat cel mai de preț drept al omului, respectiv

dreptul la viață.

Că, Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008, prevede la art. 24 alin. (3) ca și criteriu obiectiv, în aprecierea

despăgubirilor limita de despăgubire de 1.500.000 de euro pentru daune morale pentru

accidente petrecute în 2009, precum și practica națională, enumerând o serie de

hotărâri pronunțate de instanțele din țară, situație în raport de care apreciază

că sumele care le-au fost acordate cu acest titlu sunt foarte mici.

Pârâta SC

G.R. SA București, prin recursul declarat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a criticat decizia atacată pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său și diminuarea daunelor

morale acordate reclamanților în conformitate cu jurisprudența în materie și cu

probatoriul administrat în cauză.

În criticile formulate,

recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele:

Că decizia instanței

de apel este nelegală, aceasta fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor din

materia asigurărilor privind răspunderea civilă delictuală, întrucât a menținut

cuantumul daunelor morale la nivelul acordat de instanța de fond, care în opinia

sa este excesiv de mare.

Că nu-i este permis

instanței să aprecieze ca egală suferința unor persoane diferite, cu sentimente

și relaționări diferite față de victime, astfel că suferințele părinților nu pot

fi la fel cu cele ale fraților în cauză.

În esență, pârâta

a invocat faptul că, în opinia sa, cuantumul daunelor morale este prea mare, prin

raportare la prejudiciul concret suferit de către părțile civile, cât și prin raportare

la jurisprudența în materie și la culpa existentă în cauză.

Astfel C.E.D.O.,

după apariția directivelor CE din 2009, privind plata asigurărilor în Europa, a

stabilit faptul că, principiile ce trebuiesc obligatoriu respectate și avute în

vedere de instanțele naționale în aprecierea daunelor morale sunt principiul echității,

principiul îmbogățirii fără justă cauză și principiul nevoii sociale, principii

ce trebuie corelate cu venitul lunar mediu pe cap de locuitor corespunzător fiecărei

țări membre a Uniunii Europene.

La aprecierea

în concret a cuantumului daunelor morale se impune a se avea în vedere condițiile

de trai din România, veniturile reclamanților, probele din dosar, cât și circumstanțele

reale ale cauzei.

Analizând recursurile

declarate de reclamanții T.D., T.A., T.I. și T.A.A. S.R., S.R.A. și C.S. și de pârâta

SC O.V.I.G. SA București împotriva deciziei nr. 6/2013 din 18 martie 2013, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin prisma criticilor formulate și a

temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte, urmează a le respinge ca nefondate.

Aspectele formulate

de către reclamanți și de către pârâtă vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate

de instanța de fond și menținute de instanța de apel, reclamanții susținând că acestea

ar fi insuficiente, iar pârâta că ar fi exagerate.

Dauna morală constă

în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se

referă la existența fizică a persoanei, sănătatea și integritatea corporală, la

sentimentele de afecțiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și

alte valori similare.

Cât privește evaluarea

despăgubirilor necesare compensării prejudiciului moral, aceasta trebuie să aibă

în vedere mai multe criterii.

Un criteriu important

pentru determinarea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral

suferit, astfel că, cu cât valoarea lezată are o importanță mai mare pentru victimă,

cu atât prejudiciul moral va fi mai grav. Și cum nu există o valoare mai importantă

decât viața prejudiciul moral produs în cauză este unul foarte mare, care justifică

cuantumul pretențiilor acordate de instanță.

Criteriul echității

exprimă cerința ca daunele acordate să reprezinte o justă și integrală desdăunare

a victimei și a urmașilor acesteia.

Distinct de cele

reținute, în termenii Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să

primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la

familie și dreptul la viață fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului,

în fapt dreptul la viață fiind cel mai important dintre ele.

Astfel, potrivit

art. 24 alin. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, limitele minime de despăgubire

sunt stabilite de C.S.A., iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește limita de

despăgubire la un nivel de cel puțin 1.500.000 euro echivalent în RON la data producerii

accidentului.

În ceea ce privește

însă cuantumul daunelor morale acordate, este de observat totuși că instanța s-a

raport la limita despăgubirilor prevăzute de legiuitor și menționată în polița de

asigurare, precum și la împrejurarea că în urma evenimentului rutier a rezultat

o victimă ce urmează a fi despăgubită, având în vedere circumstanțele concrete ale

cauzei, condițiile producerii accidentului.

Cât privește justa

și echitabila dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului

acestora, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar în calea devolutivă

a apelului, analizând probele administrate, a reținut în mod corect ca fiind întrunite

condițiile răspunderii civile delictuale cât privește temeiul de drept pentru acordarea

daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită,

prejudiciu suferit ca urmare a săvârșirii unei astfel de fapte, vinovăția și legătura

de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ca dovedite, cu referire la Ordinul

C.S.A. nr. 20/2008 și Legea nr. 136/1995, ceea ce-i îndreptățește pe reclamanți

să solicite daune morale pentru prejudiciul produs urmare a accidentului de circulație

care a avut loc și decesul fiului, respectiv fratelui lor.

În cauză, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale

acordate, evidențiind, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea

elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un

barem de gravitate. Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor

morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral.

Se constată de

altfel că, în privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor morale, instanța

supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecințele

negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate,

măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute

consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională

și socială.

În cuantificarea

prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii obiective,

rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real suferit, Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, decizia nr. 89 din 9

iunie 2003.

Cum instanța de

apel a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind ca despăgubirile acordate

reclamanților să fie cuantificate la suma de 50.000 euro pentru fiecare părinte,

și la suma de 25.000 euro pentru fiecare frate, cuantumul acestora fiind rezonabil

și echitabil de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie, criticile recurenților

se apreciază ca nefondate.

Pentru toate considerentele

anterior reținute, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții T.D.,

T.A., T.I. și T.A.A. și de pârâta SC G.R. SA București împotriva deciziei nr. 6/2013

din 18 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, menținând

decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții T.D., T.A., T.I. și T.A.A. și de pârâta SC

G.R. SA București împotriva deciziei nr. 6/2013 din 18 martie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 martie 2014.