ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7

noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr.

70902/3/2011, reclamanții R.N.I., R.A.S., N.I., M.D. și M.V. au solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ., Legii nr. 136/1995 privind

asigurările și reasigurările în România, Ordinului C.S.A. nr. 1/2008 privind

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 pentru

punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în contradictoriu

cu Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, obligarea pârâtei la

plata următoarelor sume datorate ca urmare a decesului fiilor și, respectiv,

fraților reclamanților, R.A.M., M.L. și M.R.M., actualizate cu 0,1% pe zi de

întârziere începând cu data introducerii acțiunii:

- 450.000 euro daune

morale pentru R.N.I. în calitate de tată al defunctului R.A.M.;

- 450.000 euro daune

morale pentru R.A.S. în calitate de mamă a aceluiași defunct;

- 150.000 euro pentru

N.I. daune morale în calitate de bunică a aceluiași defunct;

- 600.000 euro daune

morale pentru M.M. din care 450.000 euro ca urmare a decesului fiului acestuia,

M.L. și 150.000 euro ca urmare a decesului fiicei concubinei sale, M.R.M.;

- 300.000 euro daune morale

pentru M.D., prin reprezentant legal M.M., din care 150.000 euro pentru decesul

fratelui acesteia, M.L. și 150.000 euro pentru decesul surorii sale M.R.M.; - 600.000

euro daune morale pentru M.V. din care 450.000 euro pentru decesul fiicei sale M.R.M.

și 150.000 pentru decesul fiului concubinului său M.L.;

- 50.000 RON daune materiale

pentru R.N.I. și R.A.S. în calitate de părinți ai defunctului R.A.M. (25.000 RON

pentru fiecare);

- 80.000 RON daune materiale

pentru M.M. și M.V. ca urmare a decesului copiilor lor (40.000 RON pentru fiecare).

În motivare, reclamanții

au arătat, în esență, că accidentul rutier produs la data de 24 septembrie 2010

de către conducătorul auto H.N.A. pe raza localității B. din județul Maramureș cu

autoturismul proprietate personală, s-a soldat cu decesul pasagerilor aflați în

respectivul autoturism, numiții R.A.M. (fiul lui R.N.I. și al lui R.A.S. și nepotul

de fiică a lui N.I.), M.L. (fiul lui M.M. și fratele lui M.D.) și M.R.M. (fiica

lui M.V.).

Reclamanții au mai arătat

că, urmare a cercetării penale desfășurate, s-a reținut culpa exclusivă a conducătorului

auto în producerea evenimentului rutier, decedat și el în accident. Cum autoturismul

acestuia nu era asigurat în sistemul de asigurare R.C.A., obligația de despăgubire

a prejudiciului creat reclamanților revine, conform, dispozițiilor Legii nr. 136/1995

și Ordinului C.S.A. nr. 1/2008, Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.

Reclamanții M.L. și M.V.

au arătat că au dezvoltat o relație de concubinaj îndelungată din care a rezultat

minora M.D., în cadrul căreia și-au crescut împreună copiii, victime ale accidentului

rutier, respectiv, pe M.A.M. și M.R.M., situație față de care urmează a se aprecia

prejudiciul suferit de fiecare dintre concubini față de fiul/fiica celuilalt concubin.

Reclamanții au mai arătat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, și anume,

existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta

ilicită și prejudiciu și a vinovăției persoanei care a produs prejudiciul.

Prin sentința civilă

nr. 2123 din 21 noiembrie 2012 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

în parte acțiunea; a obligat pârâta la daune materiale și morale astfel: 513 RON

daune materiale către reclamanții R.N.I. și R.A.S. și 4.810 RON către reclamantele

M.D. și M.V.; 30.000 euro echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României

din ziua plății către reclamantul R.N.I. și 30.000 euro echivalent în RON la cursul

Băncii Naționale a României din ziua plății către reclamanta R.A.S. pentru prejudiciul

suferit ca urmare a decesului fiului lor, R.A.M.; 30.000 euro echivalent în RON

la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății către reclamanta M.V. pentru

prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiicei sale M.R.M.; a respins cererile

de acordare a daunelor morale formulate de N.I., M.D. (în nume propriu și ca moștenitoare

a defunctului M.M.) și M.V. (pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului lui

M.L.).

În considerente, instanța

de fond a apreciat că daunele materiale au fost probate exclusiv în limitele pentru

care a dispus acordarea lor, iar în privința daunelor morale a acordat câte 30.000

euro pentru părinții victimelor.

Tribunalul a respins cererile

formulate de reclamanta N.I., bunica victimei R.A.M., reclamanta M.V. privind decesul

lui M.L., fiul concubinului său, M.M. și de minora M.D. pentru decesul fraților

ei, constatând lipsa unor probe certe ale suferințelor morale.

Cererea minorei M.D.,

pentru acordarea daunelor morale în calitate de moștenitoare a tatălui său M.M.,

decedat în cursul procesului, a fost respinsă cu motivarea că dreptul patrimonial

al acestuia s-a stins la moartea titularului, fiind un drept strâns legat de persoana

acestuia, care nu se transmite pe cale succesorală.

A fost respinsă și cererea

de acordare a penalităților, instanța neputând reține culpa pârâtei în condițiile

în care, în raport de cele două cereri semnate de avocați diferiți și a unei acțiuni

în instanță, anulată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, nu era clarificată

problema reprezentării.

Împotriva sentinței au

declarat apel toate părțile.

Reclamanții R.N.I., R.A.S.,

N.I., M.D. și M.V. au arătat că despăgubirile materiale sunt nejustificat de reduse,

în pofida faptului că au fost dovedite.

În legătură cu daunele

morale reclamanții au arătat că acestea sunt reduse și discriminatorii, în raport

de cazuri similare, conform Directivei nr. 2009/103/CE, nerespectându-se principii

și criterii recunoscute în practica judiciară și literatura de specialitate.

În mod greșit au fost

respinse cererile privind acordarea daunelor morale formulate de N.I. pentru decesul

nepotului său, M.M. pentru decesul fiului său și fiicei concubinei sale, M.D. pentru

decesul fratelui și surorii sale și M.V. pentru decesul fiului concubinului său,

suferința acestor reclamanți fiind dovedită cu înscrisuri, martori și expertize.

Reclamanții au mai arătat

că în mod greșit nu li s-au acordat penalitățile de întârziere.

Pârâtul Fondul pentru

Protecția Victimelor Străzii a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamanților,

pe care le-a apreciat ca fiind excesiv de mari.

Prin decizia nr. 334/A

din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins,

ca tardiv declarat, apelul pârâtului și ca nefondat, apelul reclamanților.

Referitor la apelul reclamanților,

instanța de apel a reținut că, în mod corect, tribunalul a admis în parte cererea

de acordare a daunelor materiale, atâta timp cât reclamanții au dovedit, de asemenea,

numai în parte, cheltuielile efectuate, conform înscrisurilor depuse la dosar.

În legătură cu soluționarea

capătului de cerere referitor la penalitățile de 0,1%, instanța de apel a constatat

că acesta a fost justificat respins, întrucât reclamanții au depus succesiv cereri

de daune către pârât, iar la data de 13 iulie 2011 au promovat chiar o acțiune în

instanță, respinsă ulterior pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului,

prin sentința civilă nr. 1961 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureș.

În acest context, termenul

de 90 de zile prevăzut de art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul C.S.A. nr.

1/2008 nu curge de la data formulării cererii de despăgubire, ci de la data avizării

dosarului de daună, dată care, în cauza de față, nu poate fi identificată într-un

interval mai mare de 90 de zile anterior prezentei cereri de chemare în judecată

(7 noiembrie 2011) și care să permită acordarea de penalități.

Referitor la daunele morale,

instanța de apel a reținut că o suferință cauzată de pierderea unei persoane apropiate

nu poate fi dovedită, ci se prezumă în raport de anumite elemente concrete ce vizează

raporturile anterioare de familie, sens în care cuantificarea făcută de prima instanță

este justă și legală, considerente aplicabile atât în privința reclamanților R.,

cât și a reclamantei M.V.

În privința cererii de

daune morale ce o vizează pe reclamanta M.D., instanța de apel a reținut că aceasta

avea vârsta de doar 3 ani la data decesului fratelui, respectiv, surorii sale, vârstă

care nu permitea acesteia să conștientizeze existența măcar a celor doi tineri decedați

și cu atât mai puțin să se resimtă un eventual șoc al dispariției acestora.

Criticile privind daunele

morale solicitate de reclamanta N.I. ca și cele privind daunele solicitate pentru

fiii concubinilor, de către reclamantul M.M. (decedat în timpul procesului) și M.V.

au fost apreciate ca neîntemeiate de către instanța de apel, care a reținut că folosirea

unei astfel de tragedii drept prilej pentru întreaga familie, în sens larg, bunici,

frați, surori, concubini, copii nevârstnici, de a-și evalua în zeci și sute de mii

de euro suferința pierderii, denaturează atât sensul juridic al daunelor morale,

cât și principiile morale din cadrul unei familii și memoria celor dispăruți, moartea

lor neputând constitui un prilej de îmbogățire pentru rudele de toate gradele.

Instanța de apel a constatat

că în mod corect a fost respins și capătul de cerere privind daunele morale cuvenite

reclamantei M.D., moștenitoare a reclamantului M.M., decedat în timpul procesului

și care la rândul său era tatăl defunctului M.L., decedat în accident, dreptul la

despăgubiri morale fiind un drept intuitu personae ce nu poate fi transmis pe cale

succesorală.

Referitor la apelul pârâtului

instanța de apel a reținut că sentința atacată a fost comunicată la data de 3

iunie 2013, iar calea de atac a fost declarată la data de 3 iulie 2013, cu depășirea

termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. reclamanții R.N.I., R.A.S., M.D., M.V., formulând următoarele critici:

I. Hotărârea instanței

de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

în sensul că nu au fost analizate toate criticile deduse judecății, instanța de

apel limitându-se să arate că argumentele instanței de fond sunt pertinente și că

le însușește, situație ce echivalează cu necercetarea fondului.

II. Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9

C. proc. civ.), respectiv, a art. 24 și art. 29, art. 38 alin. (1) și alin. (2),

art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii

aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, art. 6 alin. (3) din Normele privind Fondul

de Protecție a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, Directiva

nr. 2009/103/CE.

Recurenții-reclamanți

arată că, prin cuantumul redus al daunelor morale acordate în raport de practica

judiciară în cazuri similare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 24 și

art. 29, respectiv, art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind Fondul de Protecție

a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, dispozițiile art.

6 alin. (3) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate

prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, Directiva nr. 2009/103/CE precum și art. 1391 noul

C. civ.

În acest sens, recurenții-reclamanți

arată că, potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (2) noul C. civ., au dreptul la

reparație persoanele aflate în relație de rudenie apropiată cu victima, respectiv,

ascendenți, descendenți, frați, surori, soțul victimei, precum și alte persoane

ce ar putea dovedi existența unui prejudiciu moral, iar art. 49 pct. 2 lit. d) din

Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010 prevăd că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența

din România.

De asemenea, Directiva

nr. 2009/103/CE prevede ca statele membre să trateze victimele accidentelor cauzate

de vehicule neasigurate, în același mod în care tratează pe cele ale accidentelor

cauzate de vehicule asigurate, principiul implementat prin acest act normativ fiind

acela al nediscriminării victimelor accidentelor de circulație aflate în situații

comparabile.

Dispariția intempestivă

a victimelor accidentului rutier a creat persoanelor apropiate un prejudiciu afectiv,

concretizat în suferințele psihice intense pe care acestea le-au trăit de la producerea

evenimentului rutier și până în prezent și care justifică acordarea unei compensații

echitabile.

Contrar celor reținute

de instanța de apel, o astfel de despăgubire poate fi acordată și unei persoane

ce nu are legături de rudenie cu defunctul, dar care poate dovedi că a suferit un

atare prejudiciu, lucru consacrat și de practica judiciară în materie, potrivit

căreia s-a stabilit că au dreptul la despăgubiri bunicii, frații și surorile victimei,

copiii concubinului victimei sau concubinul acesteia.

În mod greșit instanța

de apel și cu încălcarea dispozițiilor legale anterior evocate nu a acordat daune

morale minorei M.D. pentru pierderea fratelui și surorii sale în tragicul accident,

în condițiile în care nu se va mai putea bucura de căldura, dragostea și ocrotirea

acestora, este evident că a suferit un prejudiciu nepatrimonial, fiind îndreptățită

la o reparație corespunzătoare.

În mod greșit instanța

de apel a respins cererile de acordare a daunelor morale formulate de N.I., M.M.,

către succesorul M.D., fiind încălcate dispozițiile art. 1391 alin. (4) noul C.

civ. precum și principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală, în condițiile

în care aceștia au pornit personal acțiunea, care a fost însușită de urmașii lor

ulterior decesului survenit pe parcursul judecății. Dreptul la despăgubire născut

în patrimoniul defuncților fiind valorificat de aceștia în timpul vieții prin pornirea

acțiunii, poate fi exercitat de moștenitor în condițiile în care decesul s-a produs

după intrarea în vigoare a noului C. civ., posibilitate recunoscută și de dispozițiile

legale anterioare.

În mod greșit și cu încălcarea

dispozițiilor art. 38 alin. (1) și alin. (2) din Normele privind Fondul de Protecție

a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 instanța de apel a

respins cererea de acordare a penalităților, reținând, în mod eronat că pârâtul

nu datorează penalități deoarece termenul de 90 de zile prevăzut de art. 10

alin. (1) și alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 nu curge

de la data formulării cererii de despăgubire, ci de la data avizării dosarului de

daună. Potrivit acestor dispoziții legale depunerea cererii de despăgubire reprezintă

avizare de daună și obligă asigurătorul, R.C.A., Fondul sau B.A.A.R.-ul să deschidă

dosar de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții

prejudiciate documentele necesare pentru soluționarea cererii și să o soluționeze

în termenul legal.

Analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul

de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au

susținut că instanța de apel nu a motivat decizia, neanalizând toate criticile deduse

judecății.

Nu poate fi reținută o

astfel de aserțiune întrucât, din analiza considerentelor deciziei atacate, rezultă

că instanța de apel a răspuns fiecărui motiv de apel cu care a fost învestită.

Astfel, instanța de apel

nu a mai reluat analiza situației de fapt, aceasta fiind necontestată în cauză și

nici principiile generale ale răspunderii civile delictuale și cele jurisprudențiale,

după care se recunoaște și se cuantifică un prejudiciu moral, acestea, de asemenea,

nefiind devoalate în calea de atac a reclamanților.

Instanța de apel a avut

a aprecia asupra cuantumului daunelor materiale și morale, apreciat ca fiind insuficient

și discriminatoriu de către reclamanți și a existenței prejudiciului, în ceea ce

privește pe bunica unei victime și pe sora vitregă de 3 ani a celorlalte victime.

Ca aspecte de legalitate, a avut a dezlega problema acordării penalităților și a

transmiterii pe cale succesorală a dreptului la repararea prejudiciului ca drept

personal nepatrimonial.

Or, verificând considerentele

deciziei recurate, se constată că instanța de apel a răspuns punctual fiecărei critici.

De altfel, recurenții

nu a precizat, în concret, care sunt motivele de apel ce nu au fost analizate. Faptul

că instanța nu a menționat toate argumentele aduse de reclamanți în legătură cu

pretențiile deduse judecății nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, câtă vreme,

în considerentele deciziei recurate, instanța a expus argumentele ce i-au format

convingerea, precum și pe acelea pentru care a respins susținerile reclamanților.

În ceea ce privește cazul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta este invocat în legătură cu toate

cerințele pe care instanța de apel le-a înlăturat. Astfel, recurenții au criticat

menținerea cuantumului redus al daunelor morale, cu motivarea că ar încălca dispozițiile

legale în baza cărora au promovat acțiunea.

Nu poate fi reținută o

astfel de susținere întrucât cuantificarea, în sine, a unui prejudiciu personal

nepatrimonial, odată ce a fost recunoscut în condițiile legii, nu este supusă unor

criterii legale, ci reprezintă o problemă de apreciere a circumstanțelor de fapt,

în măsura dovedirii gravității acestora.

Prin urmare, nefiind o

problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului

judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

S-a mai criticat în recurs,

în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și faptul că, în mod nelegal,

instanțele de fond au respins cererea de acordare a penalităților, susținând că

termenul de 90 de zile prevăzut de art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Normele aprobate

prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 în care garantul instrumentează dosarul de daune,

începe să curgă de la data depunerii cererii de daune.

Cu privire la acest aspect,

instanțele de fond au constatat că reclamanții s-au adresat cu cereri pârâtei, la

23 mai 2011 și 28 iulie 2011 și că, fără a aștepta rezultatul soluționării, au introdus

la 13 iulie 2011 la instanță o acțiune, anulată prin sentința civilă nr. 1961

din 27 octombrie 2011 pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Prin urmare,

câtă vreme problema reprezentativității era echivocă, instanța de apel a apreciat,

corect, că data avizării dosarului de daună nu poate fi identificată într-un interval

mai mare de 90 de zile anterior prezentei cereri de chemare în judecată (7

noiembrie 2011) și care să impună acordarea de penalități.

Recurenții nu au contrazis

această afirmație, având în vedere că nu s-a făcut dovada că cererile respective

îndeplineau cerințele prevăzute de Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 pentru a constitui

o avizare de daune, în sensul normei menționate.

O altă critică formulată

de recurenți este aceea a respingerii, de către instanțele de fond, a cererilor

de acordare a despăgubirilor formulate de către bunica, respectiv sora vitregă a

victimelor, apreciind că nu a fost dovedită existența prejudiciului moral, atât

în ceea ce privește pe bunică, ascendent direct mai îndepărtat, cât și în ceea ce

privește pe minora M.D., având în vedere vârsta fragedă a acesteia care nu i-ar

permite să conștientizeze pierderea unei rude colaterale.

Înalta Curte constată

că, din aceste considerente, rezultă că instanța de apel nu a negat, în principiu,

dreptul unei astfel de rude de a i se acorda daune morale, ci a analizat circumstanțele

factuale în care acest drept a fost pretins și situația concretă a fiecărei persoane

ce a afirmat că a suferit un prejudiciu, apreciind că nu a fost făcută o dovadă

a suferințelor morale.

Or o astfel de analiză,

ține exclusiv de situația de fapt, ce nu mai poate face obiectul controlului judiciar

de legalitate în recurs.

În fine, ultima critică

formulată de recurenți vizează transmiterea dreptului de a primi despăgubiri, sub

forma de daune morale, pe cale succesorală de la bunica, respectiv tatăl uneia dintre

victime, decedați pe parcursul judecării procesului.

Soluționarea acestei chestiuni

de drept depinde de stabilirea, în cauză, a legii civile aplicabile. Aceasta pentru

că, spre deosebire de vechea reglementare, dispozițiile art. art. 1391 alin.

(4) noul C. civ. derogă, în mod expres, de la regimul unui drept personal nepatrimonial

și permit moștenitorilor posibilitatea de a continua acțiunea în despăgubire, numai

în cazul în care această acțiune a fost pornită de defunct.

Recurenții reclamanți

au susținut că, deși în cauză se aplică vechiul C. civ., în ceea ce privește acțiunea

în pretenții pendinte, transmiterea dreptului de a continua această acțiune a operat

în baza dispozițiilor noului C. civ., întrucât este o problemă de succesiune și,

față de data decesului, succesiunilor celor doi reclamanți le este aplicabil noul

C. civ.

Nu poate fi reținută o

astfel de interpretare întrucât, potrivit noului C. civ., dreptul de a continua

în instanță, acțiunea autorului în vedere satisfacerii unui drept personal nepatrimonial

nu a fost recunoscut în virtutea faptului că succesiunea a fost deschisă sub imperiul

noii legi ci a fost dat, ca o derogare de la principiul netransmisibilității drepturilor

personal nepatrimoniale, exclusiv drepturilor personal nepatrimoniale născute sub

imperiul noii legi.

Or, în cauză, dreptul

pretins s-a născut la momentul săvârșirii faptului ilicit ce a generat prejudiciul,

și anume la data accidentului rutier, 24 septembrie 2010. Potrivit art. 6 alin.

(2) noul C. civ., faptele juridice produse înainte de intrarea în vigoare a legii

noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare

la data producerii lor. Prin urmare dreptul pretins este supus regimului juridic

instituit de vechiul C. civ.

Din acest punct de vedere,

reglementarea anterioară nu permitea transmiterea unui drept personal nepatrimonial,

considerat intrinsec legat de persoana titularului, chiar daca avea o componentă

patrimonială, câtă vreme nu fusese constituit în patrimoniul titularului. Întrucât

decesul a survenit anterior constituirii acestui drept, într-o formă patrimonială,

la acel moment nefiind pronunțată o hotărâre judecătorească care să stabilească

existența lui și să îl cuantifice, el nu se putea transmite succesorilor, prin continuarea

de către aceștia a acțiunii care urmărea chiar realizarea dreptului.

Față de aceste considerente,

constatând legalitatea deciziei atacate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții R.N.I., R.A.S., M.D., prin reprezentant legal M.V.,

M.V. împotriva deciziei nr. 334/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 mai 2014.