ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 70902/3/2011, reclamanții R.N.I., R.A.S., N.I., M.D. și M.V. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 998-art. 999 C. civ., Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, Ordinului C.S.A. nr. 1/2008 privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în contradictoriu cu Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, obligarea pârâtei la plata următoarelor sume datorate ca urmare a decesului fiilor și, respectiv, fraților reclamanților, R.A.M., M.L.

și M.R.M., actualizate cu 0,1% pe zi de întârziere începând cu data introducerii acțiunii: - 450.000 euro daune morale pentru R.N.I. în calitate de tată al defunctului R.A.M.; - 450.000 euro daune morale pentru R.A.S. în calitate de mamă a aceluiași defunct; - 150.000 euro pentru N.I. daune morale în calitate de bunică a aceluiași defunct; - 600.000 euro daune morale pentru M.M. din care 450.000 euro ca urmare a decesului fiului acestuia, M.L. și 150.000 euro ca urmare a decesului fiicei concubinei sale, M.R.M.; - 300.000 euro daune morale pentru M.D., prin reprezentant legal M.M., din care 150.000 euro pentru decesul fratelui acesteia, M.L. și 150.000 euro pentru decesul surorii sale M.R.M.; - 600.000 euro daune morale pentru M.V.

din care 450.000 euro pentru decesul fiicei sale M.R.M. și 150.000 pentru decesul fiului concubinului său M.L.; - 50.000 RON daune materiale pentru R.N.I. și R.A.S. în calitate de părinți ai defunctului R.A.M. (25.000 RON pentru fiecare); - 80.000 RON daune materiale pentru M.M. și M.V. ca urmare a decesului copiilor lor (40.000 RON pentru fiecare). În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că accidentul rutier produs la data de 24 septembrie 2010 de către conducătorul auto H.N.A. pe raza localității B. din județul Maramureș cu autoturismul proprietate personală, s-a soldat cu decesul pasagerilor aflați în respectivul autoturism, numiții R.A.M. (fiul lui R.N.I. și al lui R.A.S. și nepotul de fiică a lui N.I.), M.L.

(fiul lui M.M. și fratele lui M.D.) și M.R.M. (fiica lui M.V.). Reclamanții au mai arătat că, urmare a cercetării penale desfășurate, s-a reținut culpa exclusivă a conducătorului auto în producerea evenimentului rutier, decedat și el în accident. Cum autoturismul acestuia nu era asigurat în sistemul de asigurare R.C.A., obligația de despăgubire a prejudiciului creat reclamanților revine, conform, dispozițiilor Legii nr. 136/1995 și Ordinului C.S.A. nr. 1/2008, Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. Reclamanții M.L. și M.V. au arătat că au dezvoltat o relație de concubinaj îndelungată din care a rezultat minora M.D., în cadrul căreia și-au crescut împreună copiii, victime ale accidentului rutier, respectiv, pe M.A.M.

și M.R.M., situație față de care urmează a se aprecia prejudiciul suferit de fiecare dintre concubini față de fiul/fiica celuilalt concubin. Reclamanții au mai arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, și anume, existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției persoanei care a produs prejudiciul. Prin sentința civilă nr. 2123 din 21 noiembrie 2012 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta la daune materiale și morale astfel: 513 RON daune materiale către reclamanții R.N.I. și R.A.S. și 4.810 RON către reclamantele M.D. și M.V.; 30.000 euro echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății către reclamantul R.N.I.

și 30.000 euro echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății către reclamanta R.A.S. pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiului lor, R.A.M.; 30.000 euro echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății către reclamanta M.V. pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiicei sale M.R.M.; a respins cererile de acordare a daunelor morale formulate de N.I., M.D. (în nume propriu și ca moștenitoare a defunctului M.M.) și M.V. (pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului lui M.L.). În considerente, instanța de fond a apreciat că daunele materiale au fost probate exclusiv în limitele pentru care a dispus acordarea lor, iar în privința daunelor morale a acordat câte 30.000 euro pentru părinții victimelor.

Tribunalul a respins cererile formulate de reclamanta N.I., bunica victimei R.A.M., reclamanta M.V. privind decesul lui M.L., fiul concubinului său, M.M. și de minora M.D. pentru decesul fraților ei, constatând lipsa unor probe certe ale suferințelor morale. Cererea minorei M.D., pentru acordarea daunelor morale în calitate de moștenitoare a tatălui său M.M., decedat în cursul procesului, a fost respinsă cu motivarea că dreptul patrimonial al acestuia s-a stins la moartea titularului, fiind un drept strâns legat de persoana acestuia, care nu se transmite pe cale succesorală. A fost respinsă și cererea de acordare a penalităților, instanța neputând reține culpa pârâtei în condițiile în care, în raport de cele două cereri semnate de avocați diferiți și a unei acțiuni în instanță, anulată pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, nu era clarificată problema reprezentării.

Împotriva sentinței au declarat apel toate părțile. Reclamanții R.N.I., R.A.S., N.I., M.D. și M.V. au arătat că despăgubirile materiale sunt nejustificat de reduse, în pofida faptului că au fost dovedite. În legătură cu daunele morale reclamanții au arătat că acestea sunt reduse și discriminatorii, în raport de cazuri similare, conform Directivei nr. 2009/103/CE, nerespectându-se principii și criterii recunoscute în practica judiciară și literatura de specialitate. În mod greșit au fost respinse cererile privind acordarea daunelor morale formulate de N.I. pentru decesul nepotului său, M.M. pentru decesul fiului său și fiicei concubinei sale, M.D. pentru decesul fratelui și surorii sale și M.V.

pentru decesul fiului concubinului său, suferința acestor reclamanți fiind dovedită cu înscrisuri, martori și expertize. Reclamanții au mai arătat că în mod greșit nu li s-au acordat penalitățile de întârziere. Pârâtul Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii a criticat cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, pe care le-a apreciat ca fiind excesiv de mari. Prin decizia nr. 334/A din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca tardiv declarat, apelul pârâtului și ca nefondat, apelul reclamanților. Referitor la apelul reclamanților, instanța de apel a reținut că, în mod corect, tribunalul a admis în parte cererea de acordare a daunelor materiale, atâta timp cât reclamanții au dovedit, de asemenea, numai în parte, cheltuielile efectuate, conform înscrisurilor depuse la dosar.

În legătură cu soluționarea capătului de cerere referitor la penalitățile de 0,1%, instanța de apel a constatat că acesta a fost justificat respins, întrucât reclamanții au depus succesiv cereri de daune către pârât, iar la data de 13 iulie 2011 au promovat chiar o acțiune în instanță, respinsă ulterior pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului, prin sentința civilă nr. 1961 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Maramureș. În acest context, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 nu curge de la data formulării cererii de despăgubire, ci de la data avizării dosarului de daună, dată care, în cauza de față, nu poate fi identificată într-un interval mai mare de 90 de zile anterior prezentei cereri de chemare în judecată (7 noiembrie 2011) și care să permită acordarea de penalități.

Referitor la daunele morale, instanța de apel a reținut că o suferință cauzată de pierderea unei persoane apropiate nu poate fi dovedită, ci se prezumă în raport de anumite elemente concrete ce vizează raporturile anterioare de familie, sens în care cuantificarea făcută de prima instanță este justă și legală, considerente aplicabile atât în privința reclamanților R., cât și a reclamantei M.V. În privința cererii de daune morale ce o vizează pe reclamanta M.D., instanța de apel a reținut că aceasta avea vârsta de doar 3 ani la data decesului fratelui, respectiv, surorii sale, vârstă care nu permitea acesteia să conștientizeze existența măcar a celor doi tineri decedați și cu atât mai puțin să se resimtă un eventual șoc al dispariției acestora.

Criticile privind daunele morale solicitate de reclamanta N.I. ca și cele privind daunele solicitate pentru fiii concubinilor, de către reclamantul M.M. (decedat în timpul procesului) și M.V. au fost apreciate ca neîntemeiate de către instanța de apel, care a reținut că folosirea unei astfel de tragedii drept prilej pentru întreaga familie, în sens larg, bunici, frați, surori, concubini, copii nevârstnici, de a-și evalua în zeci și sute de mii de euro suferința pierderii, denaturează atât sensul juridic al daunelor morale, cât și principiile morale din cadrul unei familii și memoria celor dispăruți, moartea lor neputând constitui un prilej de îmbogățire pentru rudele de toate gradele.

Instanța de apel a constatat că în mod corect a fost respins și capătul de cerere privind daunele morale cuvenite reclamantei M.D., moștenitoare a reclamantului M.M., decedat în timpul procesului și care la rândul său era tatăl defunctului M.L., decedat în accident, dreptul la despăgubiri morale fiind un drept intuitu personae ce nu poate fi transmis pe cale succesorală. Referitor la apelul pârâtului instanța de apel a reținut că sentința atacată a fost comunicată la data de 3 iunie 2013, iar calea de atac a fost declarată la data de 3 iulie 2013, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. reclamanții R.N.I., R.A.S., M.D., M.V., formulând următoarele critici: I. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) în sensul că nu au fost analizate toate criticile deduse judecății, instanța de apel limitându-se să arate că argumentele instanței de fond sunt pertinente și că le însușește, situație ce echivalează cu necercetarea fondului. II. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), respectiv, a art. 24 și art. 29, art. 38 alin. (1) și alin. (2), art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A.

nr. 5/2010, art. 6 alin. (3) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, Directiva nr. 2009/103/CE. Recurenții-reclamanți arată că, prin cuantumul redus al daunelor morale acordate în raport de practica judiciară în cazuri similare, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 24 și art. 29, respectiv, art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, dispozițiile art. 6 alin. (3) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008, Directiva nr. 2009/103/CE precum și art. 1391 noul C. civ.

În acest sens, recurenții-reclamanți arată că, potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (2) noul C. civ., au dreptul la reparație persoanele aflate în relație de rudenie apropiată cu victima, respectiv, ascendenți, descendenți, frați, surori, soțul victimei, precum și alte persoane ce ar putea dovedi existența unui prejudiciu moral, iar art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 prevăd că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. De asemenea, Directiva nr. 2009/103/CE prevede ca statele membre să trateze victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate, în același mod în care tratează pe cele ale accidentelor cauzate de vehicule asigurate, principiul implementat prin acest act normativ fiind acela al nediscriminării victimelor accidentelor de circulație aflate în situații comparabile.

Dispariția intempestivă a victimelor accidentului rutier a creat persoanelor apropiate un prejudiciu afectiv, concretizat în suferințele psihice intense pe care acestea le-au trăit de la producerea evenimentului rutier și până în prezent și care justifică acordarea unei compensații echitabile. Contrar celor reținute de instanța de apel, o astfel de despăgubire poate fi acordată și unei persoane ce nu are legături de rudenie cu defunctul, dar care poate dovedi că a suferit un atare prejudiciu, lucru consacrat și de practica judiciară în materie, potrivit căreia s-a stabilit că au dreptul la despăgubiri bunicii, frații și surorile victimei, copiii concubinului victimei sau concubinul acesteia.

În mod greșit instanța de apel și cu încălcarea dispozițiilor legale anterior evocate nu a acordat daune morale minorei M.D. pentru pierderea fratelui și surorii sale în tragicul accident, în condițiile în care nu se va mai putea bucura de căldura, dragostea și ocrotirea acestora, este evident că a suferit un prejudiciu nepatrimonial, fiind îndreptățită la o reparație corespunzătoare. În mod greșit instanța de apel a respins cererile de acordare a daunelor morale formulate de N.I., M.M., către succesorul M.D., fiind încălcate dispozițiile art. 1391 alin. (4) noul C. civ. precum și principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală, în condițiile în care aceștia au pornit personal acțiunea, care a fost însușită de urmașii lor ulterior decesului survenit pe parcursul judecății.

Dreptul la despăgubire născut în patrimoniul defuncților fiind valorificat de aceștia în timpul vieții prin pornirea acțiunii, poate fi exercitat de moștenitor în condițiile în care decesul s-a produs după intrarea în vigoare a noului C. civ., posibilitate recunoscută și de dispozițiile legale anterioare. În mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și alin. (2) din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 instanța de apel a respins cererea de acordare a penalităților, reținând, în mod eronat că pârâtul nu datorează penalități deoarece termenul de 90 de zile prevăzut de art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A.

nr. 1/2008 nu curge de la data formulării cererii de despăgubire, ci de la data avizării dosarului de daună. Potrivit acestor dispoziții legale depunerea cererii de despăgubire reprezintă avizare de daună și obligă asigurătorul, R.C.A., Fondul sau B.A.A.R.-ul să deschidă dosar de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate documentele necesare pentru soluționarea cererii și să o soluționeze în termenul legal. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel nu a motivat decizia, neanalizând toate criticile deduse judecății.

Nu poate fi reținută o astfel de aserțiune întrucât, din analiza considerentelor deciziei atacate, rezultă că instanța de apel a răspuns fiecărui motiv de apel cu care a fost învestită. Astfel, instanța de apel nu a mai reluat analiza situației de fapt, aceasta fiind necontestată în cauză și nici principiile generale ale răspunderii civile delictuale și cele jurisprudențiale, după care se recunoaște și se cuantifică un prejudiciu moral, acestea, de asemenea, nefiind devoalate în calea de atac a reclamanților. Instanța de apel a avut a aprecia asupra cuantumului daunelor materiale și morale, apreciat ca fiind insuficient și discriminatoriu de către reclamanți și a existenței prejudiciului, în ceea ce privește pe bunica unei victime și pe sora vitregă de 3 ani a celorlalte victime.

Ca aspecte de legalitate, a avut a dezlega problema acordării penalităților și a transmiterii pe cale succesorală a dreptului la repararea prejudiciului ca drept personal nepatrimonial. Or, verificând considerentele deciziei recurate, se constată că instanța de apel a răspuns punctual fiecărei critici. De altfel, recurenții nu a precizat, în concret, care sunt motivele de apel ce nu au fost analizate. Faptul că instanța nu a menționat toate argumentele aduse de reclamanți în legătură cu pretențiile deduse judecății nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, câtă vreme, în considerentele deciziei recurate, instanța a expus argumentele ce i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a respins susținerile reclamanților.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta este invocat în legătură cu toate cerințele pe care instanța de apel le-a înlăturat. Astfel, recurenții au criticat menținerea cuantumului redus al daunelor morale, cu motivarea că ar încălca dispozițiile legale în baza cărora au promovat acțiunea. Nu poate fi reținută o astfel de susținere întrucât cuantificarea, în sine, a unui prejudiciu personal nepatrimonial, odată ce a fost recunoscut în condițiile legii, nu este supusă unor criterii legale, ci reprezintă o problemă de apreciere a circumstanțelor de fapt, în măsura dovedirii gravității acestora. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

S-a mai criticat în recurs, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și faptul că, în mod nelegal, instanțele de fond au respins cererea de acordare a penalităților, susținând că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 în care garantul instrumentează dosarul de daune, începe să curgă de la data depunerii cererii de daune. Cu privire la acest aspect, instanțele de fond au constatat că reclamanții s-au adresat cu cereri pârâtei, la 23 mai 2011 și 28 iulie 2011 și că, fără a aștepta rezultatul soluționării, au introdus la 13 iulie 2011 la instanță o acțiune, anulată prin sentința civilă nr. 1961 din 27 octombrie 2011 pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Prin urmare, câtă vreme problema reprezentativității era echivocă, instanța de apel a apreciat, corect, că data avizării dosarului de daună nu poate fi identificată într-un interval mai mare de 90 de zile anterior prezentei cereri de chemare în judecată (7 noiembrie 2011) și care să impună acordarea de penalități. Recurenții nu au contrazis această afirmație, având în vedere că nu s-a făcut dovada că cererile respective îndeplineau cerințele prevăzute de Ordinul C.S.A. nr. 1/2008 pentru a constitui o avizare de daune, în sensul normei menționate.

O altă critică formulată de recurenți este aceea a respingerii, de către instanțele de fond, a cererilor de acordare a despăgubirilor formulate de către bunica, respectiv sora vitregă a victimelor, apreciind că nu a fost dovedită existența prejudiciului moral, atât în ceea ce privește pe bunică, ascendent direct mai îndepărtat, cât și în ceea ce privește pe minora M.D., având în vedere vârsta fragedă a acesteia care nu i-ar permite să conștientizeze pierderea unei rude colaterale. Înalta Curte constată că, din aceste considerente, rezultă că instanța de apel nu a negat, în principiu, dreptul unei astfel de rude de a i se acorda daune morale, ci a analizat circumstanțele factuale în care acest drept a fost pretins și situația concretă a fiecărei persoane ce a afirmat că a suferit un prejudiciu, apreciind că nu a fost făcută o dovadă a suferințelor morale.

Or o astfel de analiză, ține exclusiv de situația de fapt, ce nu mai poate face obiectul controlului judiciar de legalitate în recurs. În fine, ultima critică formulată de recurenți vizează transmiterea dreptului de a primi despăgubiri, sub forma de daune morale, pe cale succesorală de la bunica, respectiv tatăl uneia dintre victime, decedați pe parcursul judecării procesului. Soluționarea acestei chestiuni de drept depinde de stabilirea, în cauză, a legii civile aplicabile. Aceasta pentru că, spre deosebire de vechea reglementare, dispozițiile art. art. 1391 alin. (4) noul C. civ. derogă, în mod expres, de la regimul unui drept personal nepatrimonial și permit moștenitorilor posibilitatea de a continua acțiunea în despăgubire, numai în cazul în care această acțiune a fost pornită de defunct.

Recurenții reclamanți au susținut că, deși în cauză se aplică vechiul C. civ., în ceea ce privește acțiunea în pretenții pendinte, transmiterea dreptului de a continua această acțiune a operat în baza dispozițiilor noului C. civ., întrucât este o problemă de succesiune și, față de data decesului, succesiunilor celor doi reclamanți le este aplicabil noul C. civ. Nu poate fi reținută o astfel de interpretare întrucât, potrivit noului C. civ., dreptul de a continua în instanță, acțiunea autorului în vedere satisfacerii unui drept personal nepatrimonial nu a fost recunoscut în virtutea faptului că succesiunea a fost deschisă sub imperiul noii legi ci a fost dat, ca o derogare de la principiul netransmisibilității drepturilor personal nepatrimoniale, exclusiv drepturilor personal nepatrimoniale născute sub imperiul noii legi.

Or, în cauză, dreptul pretins s-a născut la momentul săvârșirii faptului ilicit ce a generat prejudiciul, și anume la data accidentului rutier, 24 septembrie 2010. Potrivit art. 6 alin. (2) noul C. civ., faptele juridice produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data producerii lor. Prin urmare dreptul pretins este supus regimului juridic instituit de vechiul C. civ. Din acest punct de vedere, reglementarea anterioară nu permitea transmiterea unui drept personal nepatrimonial, considerat intrinsec legat de persoana titularului, chiar daca avea o componentă patrimonială, câtă vreme nu fusese constituit în patrimoniul titularului.

Întrucât decesul a survenit anterior constituirii acestui drept, într-o formă patrimonială, la acel moment nefiind pronunțată o hotărâre judecătorească care să stabilească existența lui și să îl cuantifice, el nu se putea transmite succesorilor, prin continuarea de către aceștia a acțiunii care urmărea chiar realizarea dreptului. Față de aceste considerente, constatând legalitatea deciziei atacate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții R.N.I., R.A.S., M.D., prin reprezentant legal M.V., M.V. împotriva deciziei nr. 334/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2014.