ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2016

Decizia nr. 431/2016

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/3/2013, la data de 08 august 2013, reclamanții A., B. prin A., C. prin A. și D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și cu G., în calitate de intervenient forțat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale după cum urmează: către A., pentru decesul soțului, daune morale 5.000.000 RON și daune materiale 10.000 RON; către B., pentru decesul tatălui, daune morale de 5.000.000 RON; către C., pentru decesul tatălui, daune morale de 5.000.000 RON; către D. pentru decesul fiului, daune morale 5.000.000 RON; către E. pentru decesul fratelui, daune morale 500.000 RON; către F. pentru decesul fratelui, daune morale de 500.000 RON; obligarea pârâtei în calitate de asigurător de răspundere civilă auto la plata de penalități de întârziere, calculate în cuantum de 0,2%/zi/întârziere la sumele acordate, începând cu dată pronunțării și până la plata efectivă a sumelor și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 337 din 19 martie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis în parte cererea reclamanților A., B. prin A., C. prin A., D., E., și F., în contradictoriu cu pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

A fost obligată pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să plătească reclamantei A. daune materiale în cuantum de 7.776,47 RON și daune morale în cuantum de 500.000 RON.

A fost obligată pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să plătească celorlalți reclamanți daune morale, după cum urmează: pentru B., suma de 500.000 RON; pentru C., suma de 500.000 RON; pentru D., suma de 700.000 RON; pentru E., suma de 300.000 RON; pentru F., suma de 300.000 RON.

A fost obligată pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata către reclamanți a penalităților de întârziere aferente sumelor datorate în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata integrală a sumelor datorate.

S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 448A din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost obligată pârâta să plătească daune morale în cuantum de 90.000 RON către fiecare dintre reclamanții A., B., C. și D., precum și în cuantum de 50.000 RON către fiecare dintre reclamanții E. și F.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 448A din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanții A., B., F., C., E. și D. și pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Prin recursul formulat, recurenții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1371 C. civ. și art. 28 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de supraveghere a asigurărilor, în sensul că instanța a reținut o culpă în producerea accidentului în sarcina victimei, sens în care era obligată să cuantifice gradul de culpă al victimei și apoi raportat la acesta, să dispună diminuarea cuantumului daunelor acordate de către prima instanță.

Au mai susținut recurenții-reclamanți că decizia recurată nu cuprinde argumentele referitoare la soluția de diminuare a cuantumului daunelor morale acordate, aceasta rezumându-se la a enunța criteriile ce ar trebui avute în vedere raportat la legislație, doctrină și practică judiciară, fără însă a motiva explicit în ce mod a înțeles să facă aplicarea acestor criterii.

Recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și rejudecând, diminuarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că înțelege să critice hotărârea instanței de apel sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamanților majori A., D., E. și F., din perspectiva dispozițiilor art. 1371, 1390 C. civ., art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 28 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurentul-pârât că hotărârea conține motive contradictorii, apreciind pe de o parte, ca juste susținerile sale referitoare la culpa victimei în producerea accidentului și sporirea prejudiciului dar și pe cele ale reclamanților prin care se solicită stabilirea unui cuantum mai ridicat al daunelor morale, instanța reținând în final că reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă și să primească daune morale care să nu fie la nivelul celor acordate de prima instanță dar să nu fie nici derizorii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța nu a acordat suficientă atenție dispozițiilor art. 1371 C. civ., sumele acordate cu titlu de despăgubiri fiind mari în raport cu datele concrete ale cauzei, respectiv consumul de băuturi alcoolice urmat de deplasarea cu un autovehicul condus de un inculpat despre care victima știa că este în stare de ebrietate și astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, victima putea evita producerea accidentului dacă nu ar fi consumat alcool, dacă se ținea cu mâinile de moped pe timpul deplasării și ar fi purtat casca de protecție.

În continuare, a susținut recurentul-pârât ca potrivit art. 1390 pct. 3 C. civ., la stabilirea despăgubirilor se va ține cont de nevoile celui păgubit și de veniturile pe care decedatul le-ar fi avut, însă în speță, victima nu avea un loc de muncă stabil și prin urmare, nu aducea un venit sigur.

Totodată, a arătat recurentul-pârât că potrivit art. 1371 alin. (1) C. civ., în cazul în care victima a contribuit la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat în tot sau în parte, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o, ipoteză confirmată și de art. 28 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

De asemenea, a solicitat recurentul-pârât a se avea în vedere Ghidul pentru soluționarea daunelor morale și valoarea medie de despăgubire acordată la nivelul curților de apel din România, respectiv pentru frate/soră - 29.912 RON, pentru părinte - 75.097, pentru soț/soție - 52.510 RON.

În concluzie, apreciind că sumele acordate prin decizia recurată cu titlu de despăgubiri patrimoniale pentru prejudicii nepatrimoniale sunt exagerat de mari, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând, diminuarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

Prin încheierea din 29 septembrie 2015, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză, iar la data de 19 octombrie 2015, recurenții-reclamanți au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 8 decembrie 2015, Înalta Curte a admis în principiu recursurile reclamanților și pârâtului și a fixat termen de judecată la 1 martie 2016.

Analizând recursurile declarate de reclamanții A., B., F., C., E. și D. și pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii București împotriva deciziei civile nr. 448A din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept invocate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Având în vedere că atât recurenții-reclamanți cât și recurenta-pârâtă au criticat decizia recurată din perspectiva soluției date capătului de cerere referitor la daunele morale acordate, Înalta Curte va răspunde criticilor formulate printr-un considerent comun.

În privința stabilirii cuantumului daunelor morale acordate, deși acest aspect reprezintă o chestiune de netemeinicie și nu de nelegalitate, Înalta Curte reamintește că principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene este acela al statuării în echitate asupra despăgubirilor, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz, astfel încât despăgubirile acordate să asigure o satisfacție morală pentru prejudiciul nepatrimonial.

Cuantificarea daunelor morale, în urma aplicării criteriilor enunțate, reprezintă o chestiune de apreciere, rezultată în urma analizării probelor administrate în cauză, de aceea, criticile privind cuantumul acestora pun în discuție temeinicia deciziei recurate astfel cum s-a arătat anterior și nu pot face obiectul analizei în recurs.

Însă, ceea ce poate fi cenzurat pe calea recursului este respectarea de către instanța de apel a criteriilor legale și jurisprudențiale în stabilirea daunelor acordate, sens în care se reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1371 C. civ. și în egală măsură a avut în vedere criteriile de rezonabilitate și echitate astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate.

Revenind la dispozițiile legale pretins a fi fost aplicate greșit, art. 1371 alin. (1) C. civ. reglementează ipoteza în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, situație în care cel chemat să răspundă va fi ținut numai de partea din prejudiciu pe care a pricinuit-o. Din examinarea argumentelor instanței de apel, rezultă că textul evocat a constituit temeiul legal al stabilirii cuantumului daunelor morale, respectiv al diminuării acestuia, prin raportare la probatoriul administrat și valorificat în cauză și reținerea culpei concurente a victimei.

Totodată, se impune precizarea că, la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate, instanța de apel a făcut referire la consecințele suferite de reclamanți pe plan psiho-afectiv și material prin pierderea unui membru apropiat al familiei, valori pe care instanța de apel le-a apreciat ca reprezentând criterii de stabilire a daunelor morale.

Modalitatea în care instanța de apel a cuantificat daunele morale cuvenite reclamanților a condus la stabilirea unor valori rezonabile, care asigură o justă compensație pentru suferințele lor, nefiind de natură a conduce la îmbogățirea fără just temei a acestora.

În ceea ce privește solicitarea recurentului-pârât de a fi avut în vedere Ghidul pentru soluționarea daunelor morale și valoarea medie de despăgubire acordată la nivelul curților de apel din România, aceasta va fi înlăturată, având în vedere că datele statistice obținute ca urmare a studiului practicii judiciare invocată în motivarea recursului de către recurentul-pârât nu poate fi valorificată în prezenta speță, deoarece vizează situații diferite, suferințele de ordin psihic și moral fiind apreciate de la caz la caz, fără a se putea ajunge la o uniformizare.

Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunțat soluții diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, funcție de situația de fapt și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii.

Așa fiind, pentru considerentele ce preced, se constată că în speță nu se confirmă motivul de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat atât de recurenții-reclamanți cât și de recurentul-pârât, instanța de apel dând o corectă eficiență textelor legale și principiilor de drept incidente speței.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Criticile recurenților-reclamanți, subsumate motivului de casare invocat anterior, prin care au susținut că decizia recurată nu cuprinde argumentele referitoare la soluția de diminuare a cuantumului daunelor morale acordate, aceasta rezumându-se la a enunța criteriile ce ar trebui avute în vedere raportat la legislație, doctrină și practică judiciară, fără însă a motiva explicit în ce mod a înțeles să facă aplicarea acestor criterii, se constată a fi nefondate, pentru considerentele ce succed.

Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de apel a argumentat soluția adoptată în raport cu dispozițiile art. 1371 alin. (1) C. civ. și în baza probatoriului administrat, reținând în egală măsură și criteriile jurisprudențiale consacrate.

De asemenea, verificarea considerentelor deciziei atacate din perspectiva criticilor formulate de recurenții-reclamanți relevă că instanța de control judiciar a cenzurat hotărârea tribunalului sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate din perspectiva criteriilor stabilite de jurisprudența în materie, respectiv: consecințele negative suferite în plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura lezării acestor valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, astfel încât, faptul că recurenții sunt nemulțumiți de argumentele instanței, nu are semnificația nemotivării hotărârii sub aspectul evocat.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată de asemenea a fi nefondată, din perspectiva inexistenței unei motivări contradictorii rezultate din argumentele referitoare la reținerea culpei victimei în producerea accidentului și faptul că reclamanții sunt îndreptățiți la daune morale care să nu fie la nivelul celor acordate de prima instanță dar să nu fie nici derizorii, având în vedere că stabilirea culpei victimei nu exclude dreptul la despăgubiri al reclamanților ci afectează doar cuantumul acestora, conform art. 28 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Așa fiind, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază criticile subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fi nefondate, întrucât contrar susținerilor recurenților, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanții A., B., F., C., E. și D. și pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii București împotriva deciziei civile nr. 448A din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanții A., B., F., C., E. și D. și pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii București împotriva deciziei civile nr. 448A din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2016.