ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 93/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2011 pe rolul

Tribunahdui București

reclamanții

B.M., I.G. și I.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația Fondul de

Protecție a Victimelor Străzii, obligarea pârâtei la plata de daune morale (7.166.000

RON, 7.166.000 RON, 718.000 RON și 30.000 RON), la penalități de întârziere precum

și la plata cheltuielilor de judecată.

În

motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 23

iulie 2011 numitul I.A. a fost găsit decedat pe raza localității V., județul Călărași,

în urma unui accident rutier.

Conform procesului-verbal încheiat de Inspectoratul

de Poliție al Județului Călărași s-a concluzionat că este vorba despre autori necunoscuți.

Reclamanții s-au adresat pârâtei Asociația

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care funcționează în baza Directivei Consiliului

Comunităților Europene nr. 84/5/CEE, încercând, în prealabil, soluționarea litigiului

pe cale amiabilă.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 136/1995 și ale normei C.S.A. din 17 mai 2010.

Prin sentința civilă nr. 1582 din 1

7 septembrie 2012 Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I.G., I.I.

și B.M. împotriva pârâtei Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii; a

obligat pe pârâtă la plata sumei de 200.000 RON reprezentând daune morale către

reclamantul I.G.; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 150.000 RON către reclamanta

I.I. (din care 30.000 RON daune materiale); a obligat pe pârâtă la plata sumei de

100.000 RON reprezentând daune morale către reclamanta B.M.

Prin accesași sentință a fost obligată

pârâta și la plata către reclamanți a penalităților de întârziere în cuantum de

0,1% pe zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive

a hotărârii și până la plata efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În

motivare, instanța a reținut că numitul I.A. a decedat într-un

accident rutier, iar cel care a provocat accidentul nu a fost cunoscut până în prezent,

rămânând necunoscut.

Reținând incidența art 61 din Legea

nr. 136/1995 și a art. 25 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, instanța a constatat

că Fondul de Protecție a Victimelor Străzii are sarcina de a despăgubi persoanele

păgubite în accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas

neidentificat.

Împotriva sentinței au declarat apel atât

reclamanții, cât și pârâta.

Motivele de apel formulate de reclamanți

s-au referit la cuantumul prea mic al sumelor de bani reprezentând daune morale,

în raport de suferințele psihice la care au fost supuse rudele victimei.

Motivele de apel formulate de pârâtă s-au

referit la cuantumul prea mare al daunelor morale, arătând că instanța nu a explicat

în hotărârea criticată care ar fi criteriile folosite pentru stabilirea acestor

sume. A mai

precizat pârâta și că în jurisprudența

comunitară sumele care se acordă cu titlul de daune morale sunt mult mai mici.

O a doua critică a pârâtei s-a referit

la penalizările și cheltuielile de judecată la care instanța a obligat-o, deși ar

fi încercat să soluționeze dosarul pe cale amiabilă. Din culpa reclamanților, care

nu au transmis, inițial, suficiente date și care s-au grăbit să convoace pârâta

direct la conciliere acest litigiu nu a putut fi soluționat pe cale amiabilă.

Pârâta a mai criticat și stabilirea circumstanțelor

accidentului, care, în opinia sa, au fost superficial cercetate.

La data de 23 ianuarie 2013 pârâta a depus

precizări ale motivelor de apel, prin care a criticat cuantumul daunelor morale,

în raport de ordinul nr. 5/2010 și de practica judecătorească în materie,

Prin decizia civilă nr. 110A din 22 martie

2013 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a respins, ca nefondate, apelurile declarate

de reclamanți și de pârâtă.

Pentru a decide astfel, curtea de apel

a apreciat că cererile de apel vizează exclusiv sumele privind acoperirea unor daune

morale.

Față de dispozițiile legale care permit

stabilirea unor daune morale pentru prejudiciul creat prin pierderea unei persoane,

curtea de apel a apreciat că singurul criteriu obiectiv de stabilire a unor daune

morale pentru decesul unei persoane în urma unui accident rutier este cei decelat

prin crearea continuă a practicii judiciare, în sensul că, stabilirea unei sume

medii pentru cazuri similare s-ar afla atât sub protecția principiului egalității

părților în fața legii, cât și sub protecția principiului non-discriminării și,

de asemenea, ar reprezenta un parametru echitabil și echidistant care, deși creat

prin unirea unor multiple elemente subiective similare, s-ar afla în cea mai mare

măsură într-o zonă incontestabilă.

Curtea de apel a avut în vedere situația

de fapt și hotărârile judecătorești depuse la dosar, reprezentând practica judiciară

în materia analizată, și a reținut că despăgubirile morale acordate de instanțe,

în cazuri similare și pentru același tip de prejudicii se situează între 100.000

RON și 500.000 RON, astfel că sumele stabilite de instanța de fond în această speță

reprezintă media practicii judiciare în materia prejudiciilor morale datorate pentru

urmașii victimelor accidentelor rutiere.

Împotriva acestei decizii pârâta Asociația

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a formulat recurs în termenul legal.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta

a invocat că în mod greșit curtea de apel a înlăturat ghidul de soluționare a daunelor

morale, care este rezultatul a 2339 de hotărâri judecătorești pronunțate în spețe

similare de către curțile de apel naționale și a ținut cont de hotărârile judecătorești

depuse de reclamanți.

Curtea de apel a ignorat toate susținerile

apelantei pârâte, în sensul că nu a avut în vedere circumstanțele producerii accidentului,

dinamica și gradul de culpă al defunctului, care se afla la 38 m de trecerea de

pietoni.

În plus, curtea de apel nu a stabilit nici

relațiile pe care le-ar fi avut, la momentul producerii accidentului, defonctul

cu reclamanții. Așadar, a acordat daune morale reclamantei I.I., care este sora

defunctului, fără a se încadra în noțiunea de familie, așa cum o definește art.

86 alin. (1) C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de recurs, pârâta a

invocat că instanța de apel nu a răspuns criticilor privind obligarea sa la plata

de penalizări și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus toate diligențele pentru

soluționarea litigiului pe cale amiabilă, dar reclamanții nu au depus suficiente

documente în susținerea cererii de despăgubire.

Deși pârâta a stabilit o ofertă pentru

reclamanți, aceasta nu le-a fost înaintată, datorită politicii casei de avocatură

care le reprezintă interesele.

În recurs, la data de 16 ianuarie 2014,

intimații reclamanți prin avocat au invocat excepția nulității recursului, motivat

de faptul că nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres reglementate de

art. 304 C. proc. civ., fiind doar critici de netemeinicie, iar în subsidiar, au

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Luând în examinare, cu prioritate, excepția

nulității recursului, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, formulate

în termen legal, recurenta pârâtă a arătat, în concret, în ce constau greșelile

săvârșite de către instanța de apel.

Deși cererea de recurs motivată nu cuprinde

o încadrare în drept a criticilor formulate, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate se află în strânsă legătură

cu hotărârea atacată, și tind la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit

încadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Drept consecință, va fi respinsă, ca nefondată,

excepția nulității recursului.

Analizând recursul

din perspectiva criticilor întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte pornește de Ia premisa că

dispozițiile acestui caz de modificare a hotărârii trebuie interpretate prin raportare

la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. raportat la art. 295 C. proc. civ., este nelegală nepronunțarea instanței de

apel asupra unora din criticile formulate prin motivele de apel.

Verificând decizia recurată, Înalta

Curte constată că prin motivele de apel formulate de părți au fost aduse mai multe

critici sentinței atacate. Acestea s-au referit la cuantumul daunelor morale acordate,

prea mici în opinia apelanților reclamanți și prea mari în opinia apelantei pârâte,

precum și Ia obligarea nejustificată a apelantei pârâte la plata penalizărilor și

a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care a depus toate diligențele pentru

soluționarea pe cale amiabilă a litigiului.

Instanța de apel s-a limitat să analizeze

legalitatea și temeinicia sentinței numai prin raportare la cuantumul despăgubirilor,

reținând în considerentele deciziei ca fiind relevantă, în acest sens, doar jurisprudența

instanțelor naționale. Curtea de apel a ignorat susținerile apelantei pârâte, reducând

la un singur criteriu toate motivele referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate

pentru prejudiciul moral invocat de reclamanți.

Astfel, instanța de apel nu a indicat care

au fost drepturile nepatrimoniale, vătămările produse reclamanților, probele care

au susținut gravitatea prejudiciului suferit, rezumându-se să se raporteze Ia plafonul

legislativ, mai exact la o valoare medie stabilită de jurisprudența instanțelor

naționale.

În aceste condiții, instanța s-a pronunțat

asupra motivelor de apel formulate de reclamanți și, doar, asupra unor critici din

motivele de apel formulate de pârâtă, fără a le analiza și pe cele referitoare la

plata penalizărilor și a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată.

S-a pronunțat, astfel, o soluție dată cu

nesocotirea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., adică fără a se arăta care

sunt considerentele pentru care instanța a apreciat că se impune menținerea sentinței

apelate, în sensul celor mai sus-menționate, ceea ce echivalează cu o necercetare

a fondului, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte apreciind

că nemotivarea hotărârii apelate împiedică exercitarea controlului de legalitate,

recursul va fi admis și hotărârea atacată va fi casată cu trimitere spre rejudecarea

apelurilor la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de pârâta Asociația

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr. 110A din

22 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

ianuarie 2014.