ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1222/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1222/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1

noiembrie 2011, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamanții I.F., I.E., I.D., I.M., I.T. și I.A. au chemat în judecată pe

pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând instanței să

dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 euro, daune morale,

astfel: 150.000 euro pentru partea vătămată I.F., tatăl victimei, 150.000 euro

pentru partea vătămată I.E., mama victimei, și câte 100.000 euro, pentru

fiecare dintre frații victimei, I.D., I.M., I.A. și I.T.

În drept, cererea de chemare

în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-art. 999 și urm. C. civ.,

art. 14, art. 15 și art. 19 C. proc. pen. și Legea nr. 136/1995 privind asigurările

și reasigurările în România.

Odată cu întâmpinarea,

pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a numitului M.M.C., solicitând

obligarea chematului în garanție la rambursarea către Fondul de Protecție a

Victimelor Străzii a tuturor sumelor la care Fondul va fi obligat să le achite reclamanților.

Prin sentința civilă

nr. 924 din 29 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

în parte cererea formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâtul Fondul de

Protecție a Victimelor Străzii și cu intervenientul forțat, chemat în garanție M.M.C.,

a obligat pârâtul la plata sumei totale de 80.000 RON, din care: câte 20.000 RON

pentru reclamanții I.F. și I.E. și câte 10.000 RON, fiecare, pentru reclamanții

I.D., I.M., I.A. și I.T., a admis cererea de chemare în garanție formulată de Fondul

de Protecție a Victimelor Străzii în contradictoriu cu M.M.C., a obligat chematul

în garanție la plata sumei de 80.000 RON către pârât.

În considerentele hotărârii,

instanța de fond a reținut în cauza de față sunt îndeplinite în mod cumulativ

toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a chematului în

garanție M.M.C. pentru fapta proprie, astfel cum se desprind din interpretarea prevederilor

art. 998-art. 999 C. civ., în sensul că acesta, prin fapta sa ilicită, constând

din nerespectarea prevederilor legislației rutiere, a cauzat reclamanților I. un

prejudiciu prin decesul fiului, respectiv fratelui acestora. Culpa chematului în

garanție în producerea accidentului de circulație a fost reținută cu putere de lucru

judecat prin sentința penală nr. 242/P din 12 august 2009 pronunțată de Judecătoria

Mangalia în Dosarul nr. 1426/254/2009. În ceea ce privește legătura de cauzalitate

dintre fapta ilicită săvârșită de chematul în garanție și prejudiciul încercat de

reclamanți, aceasta a fost dovedită în urma cercetărilor efectuate de organele de

cercetare penală.

Ca urmare a faptului că

autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului nu era înmatriculat

și nici nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule, deși există prevederi legale în acest sens, devin incidente

în cauză dispozițiile art. 3 din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor

Străzii, în baza cărora pârâtul acordă despăgubiri.

Referitor la nivelul despăgubirii,

potrivit art. 6 alin. (1) din Norme „cuantumul prejudiciului suferit de persoanele

păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabilește

în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul

asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente

de vehicule, în vigoare la data producerii accidentului”.

Cu toate acestea, cum

arată și pârâtul, în cauză nu se poate face abstracție de modul în care s-a produs

accidentul, precum și de atitudinea anterioară a defunctului.

Astfel cum rezultă din

sentința penală nr. 242/P/2009, anterior producerii accidentului chematul în garanție

M., împreună cu prietenii săi I.A. și S.I., au consumat băuturi alcoolice și au

făcut un grătar al domiciliul chematului în garanție, până în jurul orelor 19:30-20:00,

după care, dorind să aducă la petrecere niște fete din localitățile apropiate, au

hotărât să plece cu autoturismul chematului în garanție, vehicul ce nu era înmatriculat.

În atare condiții, defunctul I.C., în deplină cunoștință de cauză s-a urcat într-un

autoturism neînmatriculat, alături de un conducător auto care se afla sub influența

băuturilor alcoolice, asumându-și un mare risc de producere a unui accident.

Pe de altă parte, deși

este incontestabil faptul că pierderea unui membru al familiei, fiu, respectiv frate,

a produs reclamanților un prejudiciu moral, o asemenea dramă nu poate constitui

un motiv pentru a solicita despăgubiri excesive, în condițiile în care însăși victima

s-a expus unui pericol iminent urcându-se într-un autovehicul necorespunzător din

punct de vedere tehnic, alături de un conducător auto care nu poseda permis de conducere

și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Relația de prietenie existentă între

victimă și autorul accidentului exclude posibilitate ca victima să nu fi avut cunoștință

de faptul că persoana chemată în garanție nu poseda permis de conducere, iar faptul

de a fi consumat băuturi alcoolice împreună exclude posibilitatea ca victima să

nu fi cunoscut starea în care se afla șoferul.

Asupra cererii de chemare

în garanție formulată de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în contradictoriu

cu M.M.C., tribunalul a reținut că dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 25

1

alin. (15) din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare

și supravegherea asigurărilor, cu modificările ulterioare, cu referire la art. 13

al Ordinului Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru

punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea

Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.

Cum,

prin prezenta acțiune, pârâtul a fost obligat să achite reclamanților I. suma totală

de 80.000 RON, în temeiul prevederilor legale menționate acesta s-a subrogat în

toate drepturile reclamanților, prin urmare, și în dreptul de a promova o acțiune

în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, în limitele sumelor ce urmează

a fi avansate.

Împotriva sentinței tribunalului

a declarat apel pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care a solicitat

rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii reclamanților.

În motivarea apelului,

apelantul a învederat existența unei practici neunitare la nivelul instanței, precum

și necesitatea unificării acesteia, deoarece jurisprudența constantă a CEDO

a sancționat incertitudinea jurisprudențială, care este de natură a reduce

încrederea justițiabililor în justiție și care contravine principiului securității

raporturilor juridice. A solicitat ca la pronunțare să fie avută în vedere sentința

civilă nr. 1009 din 22 mai 2012, definitivă, a Tribunalul București, prin care a

fost respinsă acțiunea reclamanților moștenitori ai defunctului S.I.

A mai arătat că instanța

avea obligația de a se raporta și la condițiile concrete de producere a accidentului.

Astfel, apare ca imorală o cerere de despăgubire în termeni excesivi, 700.000 de

euro, pentru o faptă de o inconștiență crasă, fiind chemat în judecată un organism

care are ca scop protecția persoanelor prejudiciate; de asemenea, să se acopere

inconștienta unor oameni care beau, apoi mor într-o manieră stupidă, în accidente

de circulație, expunându-se pe ei înșiși, dar și pe familiile lor, unor suferințe

descoperite subit ulterior, când află, prin intermediul unor reprezentanți convenționali,

de posibilitatea obținerii unor despăgubiri nesperate și fabuloase.

Legiuitorul român a înțeles

să acorde despăgubiri cuantificabile în bani pentru suferințele morale ale părților

prejudiciate, spre deosebire de alte state, precum Germania, cele nordice, fără

însă a proceda și la o sistematizare tabelară a acestora, orientativă, ca în cazul

Spaniei, Italiei, Franței.

Apelantul Fondul de Protecție

a Victimelor Străzii a învederat că nu este un asigurător, ci o asociație profesională

a asigurătorilor de autovehicule din România, înființată prin art. 61 al Legii

nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în administrarea Biroului

Asigurătorilor de Autovehicule din România; prin Legea nr. 113/2006 privind aprobarea

O.U.G. nr. 201/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000 privind

societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor s-a decis înființarea Fondului

ca entitate separată, astfel că, prin art. 251 al Legii nr. 32/2000, a fost constituit

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ca instituție de sine-stătătoare. Prin

Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2005 au fost

puse în aplicare Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului.

Art. 61 din Legea nr.

136/1995 prevedea că „în vederea protejării victimelor accidentelor de circulație,

soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat

și autovehiculul este neasigurat, se constituie Fondul de Protecție a Victimelor

Străzii”.

Protecția acordată de

Fond constă în despăgubirea victimelor accidentelor de circulație, pentru anumite

categorii de prejudicii suferite în urma unor astfel de evenimente, în situația

în care despăgubirea nu poate fi obținută nici de la autorul faptei prejudiciabile

și nici de la vreo societate de asigurări.

Fondul nu acordă despăgubiri

în baza unei obligații pentru fapta proprie și nici în baza unei obligații de garantare

pentru faptele unor persoane pentru care răspunde, ci acordă despăgubiri în locul

celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă

delictuală, sunt obligați la plata despăgubirilor și numai în scopul protejării

victimelor.

După plata despăgubirilor,

Fondul va face toate demersurile pentru recuperarea acestora, în măsura în care

autorul faptei prejudiciabile va fi identificat și se va dovedi solvabil. Fondul

nu încasează nicio primă de la persoana responsabilă de producerea prejudiciului

și nu are niciun raport juridic cu persoana responsabilă de producerea prejudiciului.

Garanția sa este una legală, nu contractuală, iar intervenția sa nu duce la preluarea

răspunderii civile delictuale a persoanei responsabile de producerea prejudiciului.

Prin decizia civilă

nr. 266 A din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul Fondul de Protecție a Victimelor

Străzii.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, potrivit sentinței penale nr. 242/P din 12 august 2009

pronunțate de Judecătoria Mangalia în Dosarul nr. 1426/254/2009, definitive, că

îi revine chematului în garanție culpa în producerea accidentului, deoarece, urmare

a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea activității de conducere

a unui autovehicul pe drumurile publice și având în sânge o îmbibație alcoolică

ce depășește limita legală, acesta a provocat din culpă decesul numiților I.C. și

S.I., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă

prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen.

A mai reținut că M.M.C.

a mai încălcat dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit

cărora „pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia

trebuie să posede permis de conducere corespunzător”, prevederile art. 87 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002, care interzic conducerea unui autovehicul sub influența

băuturilor alcoolice, cele ale art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, care interzic

circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere

tehnic, precum și dispozițiile art. 123 lit. b) din Regulamentul privind aplicarea

O.U.G. nr. 195/2002, care obligă conducătorul auto că conducă cu o viteză care nu

depășește 50 km/h în afara localității, în curbe deosebit de periculoase semnalizate

ca atare. Astfel, chematul în garanție a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani

închisoare (rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate pentru fiecare dintre

infracțiunile reținute în sarcina sa).

Instanța penală a

constatat, totodată, că părțile vătămate I.A., I.F. și I.E. nu s-au constituit părți

civile.

În aceste condiții,

reclamanții I.F. și I.E., părinții defunctului I.C., și I.A., I.D., I.M. și I.T.,

frații defunctului, au solicitat prin acțiunea de față, în temeiul răspunderii civile

delictuale, obligarea pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata

sumei totale de 700.000 euro, daune morale suferite pentru pierderea copilului,

respectiv fratelui.

Curtea a apreciat că instanța

de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea

soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită a temeiurilor de drept

pe baza cărora a dispus obligarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii,

în calitate de garant al obligației de despăgubire a părții civile, și

nu pe inculpat.

Obligația de despăgubire

derivă din dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995, Fondul fiind destinat plăților

de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat,

respectiv plăților de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și

vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.

În speță, calitatea

procesuală a pârâtului este diferită de cea a unui asigurător. Într-adevăr, dacă

în cazul unui asigurător de răspundere civilă obligația sa de despăgubire are dublă

natură, delictuală și contractuală (după cum reiese și din considerentele

deciziei nr. 1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea

recursului în interesul legii), și nu există decât limitat un drept de regres

față de persoana vinovată, în cazul Fondului obligația sa de răspundere

are natură atât delictuală, cât și legală, izvorând din dispozițiile legii

mai sus citate, cu posibilitatea de regres față de persoana vinovată.

Astfel, cererea de obligare

a inculpatului în principal nu poate fi primită, nici alături, nici în solidar cu

apelantul. Aceasta din urmă are împotriva inculpatului acțiunea în regres,

pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie

achitate de către fond.

Mai mult, faptul că, în

cauza civilă nr. 70465/3/2011, instanța de fond a respins acțiunea moștenitorilor

defunctului S.I. (decedat în același accident și autovehicul cu I.C.), motivând

că „aceștia (defuncții și conducătorul auto) au consumat împreună băuturi alcoolice,

conducând la concluzia că toți și-au asumat riscul producerii unui eveniment rutier”,

nu reprezintă pentru instanță un temei suficient pentru a pronunța o soluție unitară,

practica judiciară nereprezentând în temeiul C. civ. un izvor de drept.

Curtea a mai apreciat

că cererea nu are un caracter excesiv, în condițiile în care instanța de fond a

admis în parte pretențiile, suma totală la care a fost obligat pârâtul, respectiv

80.000 RON, pentru toți reclamanții, fiind echitabilă.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii

(Fondul de Protecție a Victimelor Străzii), criticând-o în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, pârâta a arătat următoarele:

în mod greșit nu au reținut existența unei cauze care înlătură caracterul ilicit

al faptei, consimțământul victimei.

Fiind vorba de o acțiune

întemeiată pe dispozițiile art. 998-art. 999 C. civ., pentru a atrage răspunderea

pârâtei reclamanții erau obligați să facă dovada că în cauză sunt îndeplinite

cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciu, legătura

de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția, care

îmbracă forma culpei.

În speță, deși instanța

de fond a reținut în mod corect faptul că toți cei implicați în evenimentul rutier

au consumat băuturi alcoolice și au hotărât împreună să plece cu autoturismul

chematului în garanție, („în deplină cunoștință de cauză s-au urcat într-un autoturism

neînmatriculat, alături de un conducător auto care se afla sub influența băuturilor

alcoolice, asumându-și un mare risc de producere a unui accident”), a apreciat

nejustificat că nu se impune reținerea unei cauze care înlătură caracterul ilicit

al faptei, consimțământul victimei.

Atât persoana decedată

I.C., cât și reclamantul I.A., el însuși victimă a accidentului, au consumat

băuturi alcoolice împreună cu chematul în garanție M.M.C. și au fost de acord

ca acesta din urma să conducă autoturismul, deși exista riscul (asumat astfel) producerii

unui accident. Desigur, victimele nu puteau consimți la producerea unui accident

rutier, dar posibilitatea de a se produce un accident era foarte mare în situația

de față și ușor de prevăzut. Consimțământul a fost dat anterior producerii

accidentului, victimele menționate urcându-se de bună voie în mașina chematului

în garanție.

Foarte importantă și

relevantă în acest sens este declarația victimei I.A., intimat-reclamant în dosar,

dată în fața instanței ce a judecat în fond cauza penală; acesta recunoaște

că toți cei patru prieteni au procedat în aceeași maniera, făcându-se astfel toți

vinovați. În aceasta situație, dacă reclamantul recunoaște că este la fel de vinovat

ca și inculpatul-chemat în garanție, care este temeiul legal și moral

în baza căruia solicită despăgubiri de la o persoana care este tot atât de vinovată

în producerea accidentului?

nu a pus în aplicare dispozițiile art. 5 din Ordinul nr. 1/2008.

Dat fiind că autovehiculul

implicat în accident nu era asigurat, în speță devin aplicabile prevederile citate

pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Astfel, în conformitate

cu dispozițiile art. 5 alin. (5) din norma arătată, nu pot beneficia de despăgubiri

din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea

accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că vehiculul respectiv nu era asigurat.

Așa cum reiese în mod

clar din lucrările dosarelor instrumentate de instanțele penale ce au cercetat evenimentul

rutier soldat cu moartea a doua persoane și rănirea gravă a celei de-a treia

și cum în mod corect au reținut toate instanțele civile ce au cercetat aceasta

cauză, victimele au consumat băuturi alcoolice împreună cu inculpatul/chematul în

garanție și au hotărât să plece împreună, știind că acesta nu posedă permis

de conducere și că autoturismul nu este înmatriculat (montând pe loc numerele

false găsite la locul accidentului). Or, dacă autoturismul nu era înmatriculat,

este evident că nu putea să fie asigurat RCA.

În plus, reclamanții nu

pot invoca necunoașterea legii de către persoana decedată I.C. sau de către reclamantul

I.A., așa cum nu pot susține că cei patru prieteni s-ar fi aflat în acel autovehicul

împotriva voinței lor (fără să participe la acordul de a se deplasa cu toții, în

stare de ebrietate, cu o mașină neînmatriculată).

Examinând recursul formulat,

în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat

pentru următoarele considerente:

Printr-un prim motiv de

recurs se susține aplicarea greșită a dispozițiile art. 998-art. 999 C. civ., în

sensul că, în speță, nu sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale,

instanța de apel considerând în mod eronat că nu se impune reținerea unei cauze

care înlătură caracterul ilicit al faptei, consimțământul victimei.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs se contestă inaplicabilitatea la speță a prevederilor art. 5 din

Ordinul nr. 1/2008.

Înalta Curte reține că,

în cauză, recurenta face aprecieri asupra modalității în care instanța de apel a

aplicat normele de drept incidente la situația de fapt dedusă judecății, criticând,

totodată, nesocotirea efectelor autorității de lucru judecat a hotărârii penale

de condamnare a chematului în garanție M.M.C.

De asemenea, mai reține

că la dosar s-a depus decizia nr. 4354 din 9 octombrie 2013 pronunțată de această

instanță în Dosarul nr. 70465/3/2011, prin care s-a soluționat cererea formulată

de reclamanții A.A., M.V.N., A.R.E., A.I.D., A.G.M., A.A.A., A.A.S. în contradictoriu

cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, privind repararea daunelor morale

pricinuite pentru infracțiunea de ucidere din culpă, a fiului și, respectiv, fratelui

reclamanților, S.I., de către M.M.C., în același accident de circulație ca cel de

față.

În acest litigiu, instanța

a constatat, cu putere de lucru judecat, aspect ce urmează a fi avut în vedere în

prezentul recurs, că „analizându-se hotărârile penale pronunțate cu privire la condamnarea

numitului M.M.C., care se afla la volanul vehiculului cu care s-a produs accidentul,

s-au reținut acțiunile comune la care au participat acesta, S.I., I.A. și I.C.

Astfel, aceștia au decis împreună, după ce au consumat băuturi alcoolice, să se

deplaseze cu un vehicul proprietatea inculpatului, neînmatriculat în circulație,

în localități vecine pentru „a aduna fete pentru o petrecere care urma a se desfășura

la locuința inculpatului”. Înainte de plecare, inculpatul a montat plăcuțe false

la vehicul, după care a condus vehiculul (în care se aflau ceilalți prieteni)

spre localitatea T.; pe drum, nereducând viteza la observarea indicatorului „curbă

deosebit de periculoasă”, a provocat lovirea vehiculului de un parapet de beton,

rotirea în aer a acestuia și căderea vehiculului pe plafon, într-un canal de irigații

adânc de 15-20 m.

Față de aceste elemente

de fapt, împrejurarea că numiții M.M.C., S.I., I.A. și I.C. au consumat băuturi

alcoolice, au căzut de acord asupra deplasării într-un vehicul care nu corespundea

tehnic pentru aceasta, neînmatriculat în circulație și au montat o plăcuță falsă,

a condus la concluzia că toți aceștia și-au asumat riscul producerii unui eveniment

rutier. Cu atât mai mult, cu cât toți cunoșteau că M.M.C. consumase băuturi alcoolice,

știau cantitatea de alcool consumată, așa încât trebuiau și puteau realiza

urmările care s-ar fi putut produce în cazul conducerii unui vehicul de către o

persoană aflată puternic sub influența alcoolului.

În aceste condiții, acceptarea

deplasării într-un vehicul, cunoscându-se starea de ebrietate a celui care va conduce,

precum și îndemnarea reciprocă la un asemenea act, conduc la o culpă exclusivă,

pentru consecințele produse, asupra persoanelor care au contribuit la aducerea la

îndeplinire a actelor materiale în urma cărora s-a produs rezultatul.

În consecință, niciunul

dintre reclamanți nu se poate pretinde victimă prejudiciată moral, având în vederea

asumarea în integralitate a riscului producerii unui accident cu consecințe deosebit

de grave de către ruda lor”.

Instanțele au mai constatat

că ceea ce interesează pentru rezolvarea acțiunii civile îndreptate de către succesorii

victimei nu împotriva inculpatului, ci împotriva unei terțe persoane (Fondul de

Protecție a Victimelor Străzii) erau circumstanțele de fapt în care s-a produs

infracțiunea, pentru a se verifica în ce măsură devenea incidentă legislația specială

reparatorie.

Astfel, verificările în

acel litigiu au vizat atitudinea victimei, pentru a se stabili dacă poate fi antrenată

răspunderea Fondului.

Or, fără să contrazică

cele statuate de către instanța penală, ci, dimpotrivă, fundamentându-și soluția

pe cele stabilite de aceasta în legătură cu fapta inculpatului, instanțele civile

de fond au reținut, ceea ce interesa la speță, circumstanțele factuale ale săvârșirii

acesteia, respectiv, „că victima, împreună cu inculpatul și alte două persoane au

consumat băuturi alcoolice și au hotărât să plece cu autoturismul deși știau că

acesta nu este înmatriculat, iar inculpatul nu posedă permis de conducere”.

În felul acesta, s-a dat

eficiență efectului pozitiv al autorității lucrului judecat în penal, instanța civilă

fundamentându-și soluția pe cele dezlegate jurisdicțional de hotărârea penală

în legătură cu fapta și împrejurările săvârșirii acesteia.

Or, era necesar ca aceste

elemente de fapt să fie valorificate în procedura judiciară civilă, față de dispozițiile

art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind

Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, conform cărora „nu pot beneficia de despăgubiri

din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea

accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că vehiculul respectiv nu era asigurat

(…)”.

În raport de considerentele

ce se regăsesc în hotărârea civilă menționată, Înalta Curte apreciază că se impune

a se reține efectul pozitiv, sub aspectul statuărilor jurisdicționale care nu mai

pot fi contrazise, pe care îl produce aceasta față de procedura civilă ulterioară,

respectiv prezentul litigiu. Astfel, soluția cuprinsă în prima hotărâre este prezumată

a exprima adevărul, și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, întrucât drepturile

recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă nu pot fi înlăturate printr-o hotărâre

ulterioară, dată în alt proces. Prezumția absolută că hotărârea dată în primul proces

reprezintă adevăratele raporturi juridice dintre părți se referă atât la starea

de fapt, cât și la corecta aplicare a normei legale corespunzătoare.

În cauză, anterior, printr-o

hotărâre a instanței civile, s-a constat în mod irevocabil că I.C. a consumat băuturi

alcoolice, împreună cu autorul accidentului, M.M.C., că a căzut de acord asupra

deplasării într-un vehicul care nu corespundea tehnic pentru aceasta, neînmatriculat

în circulație, așa încât trebuia și putea realiza urmările care s-ar fi putut

produce în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată puternic sub

influența alcoolului, în condițiile arătate.

În consecință, avându-se

în vederea asumarea în integralitate a riscului producerii unui accident cu consecințe

deosebit de grave de către ruda lor I.C., niciunul dintre reclamanți nu era îndreptățit

a se pretinde victimă prejudiciată moral și a solicita despăgubiri morale pentru

decesul autorului lor.

Prin urmare, se impunea

în speță reținerea unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei, consimțământul

victimei, și, drept consecință, valorificarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din

Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecție

a Victimelor Străzii, sens în care, Înalta Curte, conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat

de recurenta-pârâtă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva

deciziei civile nr. 266 A din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, va modifica decizia recurată, în sensul că, potrivit art.

296 C. proc. civ., va admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței

civile nr. 924 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, va schimba în tot sentința, iar, pe fond, va respinge, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanții I.A., I.D., I.E., I.F., I.M. și I.T., precum și

cererea de chemare în garanție formulată împotriva intervenientului forțat M.M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de recurenta-pârâtă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva

deciziei civile nr. 266 A din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Modifică decizia recurată,

în sensul că:

Admite apelul formulat

de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 924 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Schimbă în tot sentința,

în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții I.A.,

I.D., I.E., I.F., I.M. și I.T., precum și cererea de chemare în garanție formulată

împotriva intervenientului forțat M.M.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 aprilie 2014.