ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1222/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2011, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții I.F., I.E., I.D., I.M., I.T. și I.A. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 euro, daune morale, astfel: 150.000 euro pentru partea vătămată I.F., tatăl victimei, 150.000 euro pentru partea vătămată I.E., mama victimei, și câte 100.000 euro, pentru fiecare dintre frații victimei, I.D., I.M., I.A. și I.T. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-art.

999 și urm. C. civ., art. 14, art. 15 și art. 19 C. proc. pen. și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a numitului M.M.C., solicitând obligarea chematului în garanție la rambursarea către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a tuturor sumelor la care Fondul va fi obligat să le achite reclamanților. Prin sentința civilă nr. 924 din 29 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și cu intervenientul forțat, chemat în garanție M.M.C., a obligat pârâtul la plata sumei totale de 80.000 RON, din care: câte 20.000 RON pentru reclamanții I.F.

și I.E. și câte 10.000 RON, fiecare, pentru reclamanții I.D., I.M., I.A. și I.T., a admis cererea de chemare în garanție formulată de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în contradictoriu cu M.M.C., a obligat chematul în garanție la plata sumei de 80.000 RON către pârât. În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut în cauza de față sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a chematului în garanție M.M.C. pentru fapta proprie, astfel cum se desprind din interpretarea prevederilor art. 998-art. 999 C. civ., în sensul că acesta, prin fapta sa ilicită, constând din nerespectarea prevederilor legislației rutiere, a cauzat reclamanților I. un prejudiciu prin decesul fiului, respectiv fratelui acestora.

Culpa chematului în garanție în producerea accidentului de circulație a fost reținută cu putere de lucru judecat prin sentința penală nr. 242/P din 12 august 2009 pronunțată de Judecătoria Mangalia în Dosarul nr. 1426/254/2009. În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită de chematul în garanție și prejudiciul încercat de reclamanți, aceasta a fost dovedită în urma cercetărilor efectuate de organele de cercetare penală. Ca urmare a faptului că autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului nu era înmatriculat și nici nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, deși există prevederi legale în acest sens, devin incidente în cauză dispozițiile art. 3 din Normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în baza cărora pârâtul acordă despăgubiri.

Referitor la nivelul despăgubirii, potrivit art. 6 alin. (1) din Norme „cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabilește în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii accidentului”. Cu toate acestea, cum arată și pârâtul, în cauză nu se poate face abstracție de modul în care s-a produs accidentul, precum și de atitudinea anterioară a defunctului. Astfel cum rezultă din sentința penală nr. 242/P/2009, anterior producerii accidentului chematul în garanție M., împreună cu prietenii săi I.A.

și S.I., au consumat băuturi alcoolice și au făcut un grătar al domiciliul chematului în garanție, până în jurul orelor 19:30-20:00, după care, dorind să aducă la petrecere niște fete din localitățile apropiate, au hotărât să plece cu autoturismul chematului în garanție, vehicul ce nu era înmatriculat. În atare condiții, defunctul I.C., în deplină cunoștință de cauză s-a urcat într-un autoturism neînmatriculat, alături de un conducător auto care se afla sub influența băuturilor alcoolice, asumându-și un mare risc de producere a unui accident.

Pe de altă parte, deși este incontestabil faptul că pierderea unui membru al familiei, fiu, respectiv frate, a produs reclamanților un prejudiciu moral, o asemenea dramă nu poate constitui un motiv pentru a solicita despăgubiri excesive, în condițiile în care însăși victima s-a expus unui pericol iminent urcându-se într-un autovehicul necorespunzător din punct de vedere tehnic, alături de un conducător auto care nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Relația de prietenie existentă între victimă și autorul accidentului exclude posibilitate ca victima să nu fi avut cunoștință de faptul că persoana chemată în garanție nu poseda permis de conducere, iar faptul de a fi consumat băuturi alcoolice împreună exclude posibilitatea ca victima să nu fi cunoscut starea în care se afla șoferul.

Asupra cererii de chemare în garanție formulată de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în contradictoriu cu M.M.C., tribunalul a reținut că dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. și art. 25 1 alin. (15) din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările ulterioare, cu referire la art. 13 al Ordinului Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. Cum, prin prezenta acțiune, pârâtul a fost obligat să achite reclamanților I. suma totală de 80.000 RON, în temeiul prevederilor legale menționate acesta s-a subrogat în toate drepturile reclamanților, prin urmare, și în dreptul de a promova o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, în limitele sumelor ce urmează a fi avansate.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care a solicitat rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii reclamanților. În motivarea apelului, apelantul a învederat existența unei practici neunitare la nivelul instanței, precum și necesitatea unificării acesteia, deoarece jurisprudența constantă a CEDO a sancționat incertitudinea jurisprudențială, care este de natură a reduce încrederea justițiabililor în justiție și care contravine principiului securității raporturilor juridice. A solicitat ca la pronunțare să fie avută în vedere sentința civilă nr. 1009 din 22 mai 2012, definitivă, a Tribunalul București, prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților moștenitori ai defunctului S.I.

A mai arătat că instanța avea obligația de a se raporta și la condițiile concrete de producere a accidentului. Astfel, apare ca imorală o cerere de despăgubire în termeni excesivi, 700.000 de euro, pentru o faptă de o inconștiență crasă, fiind chemat în judecată un organism care are ca scop protecția persoanelor prejudiciate; de asemenea, să se acopere inconștienta unor oameni care beau, apoi mor într-o manieră stupidă, în accidente de circulație, expunându-se pe ei înșiși, dar și pe familiile lor, unor suferințe descoperite subit ulterior, când află, prin intermediul unor reprezentanți convenționali, de posibilitatea obținerii unor despăgubiri nesperate și fabuloase. Legiuitorul român a înțeles să acorde despăgubiri cuantificabile în bani pentru suferințele morale ale părților prejudiciate, spre deosebire de alte state, precum Germania, cele nordice, fără însă a proceda și la o sistematizare tabelară a acestora, orientativă, ca în cazul Spaniei, Italiei, Franței.

Apelantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a învederat că nu este un asigurător, ci o asociație profesională a asigurătorilor de autovehicule din România, înființată prin art. 61 al Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în administrarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România; prin Legea nr. 113/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 201/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor s-a decis înființarea Fondului ca entitate separată, astfel că, prin art. 251 al Legii nr. 32/2000, a fost constituit Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ca instituție de sine-stătătoare. Prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2005 au fost puse în aplicare Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului.

Art. 61 din Legea nr. 136/1995 prevedea că „în vederea protejării victimelor accidentelor de circulație, soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat și autovehiculul este neasigurat, se constituie Fondul de Protecție a Victimelor Străzii”. Protecția acordată de Fond constă în despăgubirea victimelor accidentelor de circulație, pentru anumite categorii de prejudicii suferite în urma unor astfel de evenimente, în situația în care despăgubirea nu poate fi obținută nici de la autorul faptei prejudiciabile și nici de la vreo societate de asigurări. Fondul nu acordă despăgubiri în baza unei obligații pentru fapta proprie și nici în baza unei obligații de garantare pentru faptele unor persoane pentru care răspunde, ci acordă despăgubiri în locul celor care, în conformitate cu prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, sunt obligați la plata despăgubirilor și numai în scopul protejării victimelor.

După plata despăgubirilor, Fondul va face toate demersurile pentru recuperarea acestora, în măsura în care autorul faptei prejudiciabile va fi identificat și se va dovedi solvabil. Fondul nu încasează nicio primă de la persoana responsabilă de producerea prejudiciului și nu are niciun raport juridic cu persoana responsabilă de producerea prejudiciului. Garanția sa este una legală, nu contractuală, iar intervenția sa nu duce la preluarea răspunderii civile delictuale a persoanei responsabile de producerea prejudiciului. Prin decizia civilă nr. 266 A din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, potrivit sentinței penale nr. 242/P din 12 august 2009 pronunțate de Judecătoria Mangalia în Dosarul nr. 1426/254/2009, definitive, că îi revine chematului în garanție culpa în producerea accidentului, deoarece, urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice și având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, acesta a provocat din culpă decesul numiților I.C. și S.I., fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. A mai reținut că M.M.C. a mai încălcat dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, potrivit cărora „pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător”, prevederile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, care interzic conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, cele ale art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, care interzic circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, precum și dispozițiile art. 123 lit. b) din Regulamentul privind aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, care obligă conducătorul auto că conducă cu o viteză care nu depășește 50 km/h în afara localității, în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare.

Astfel, chematul în garanție a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare (rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa). Instanța penală a constatat, totodată, că părțile vătămate I.A., I.F. și I.E. nu s-au constituit părți civile. În aceste condiții, reclamanții I.F. și I.E., părinții defunctului I.C., și I.A., I.D., I.M. și I.T., frații defunctului, au solicitat prin acțiunea de față, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata sumei totale de 700.000 euro, daune morale suferite pentru pierderea copilului, respectiv fratelui.

Curtea a apreciat că instanța de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită a temeiurilor de drept pe baza cărora a dispus obligarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, în calitate de garant al obligației de despăgubire a părții civile, și nu pe inculpat. Obligația de despăgubire derivă din dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995, Fondul fiind destinat plăților de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăților de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.

În speță, calitatea procesuală a pârâtului este diferită de cea a unui asigurător. Într-adevăr, dacă în cazul unui asigurător de răspundere civilă obligația sa de despăgubire are dublă natură, delictuală și contractuală (după cum reiese și din considerentele deciziei nr. 1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea recursului în interesul legii), și nu există decât limitat un drept de regres față de persoana vinovată, în cazul Fondului obligația sa de răspundere are natură atât delictuală, cât și legală, izvorând din dispozițiile legii mai sus citate, cu posibilitatea de regres față de persoana vinovată. Astfel, cererea de obligare a inculpatului în principal nu poate fi primită, nici alături, nici în solidar cu apelantul.

Aceasta din urmă are împotriva inculpatului acțiunea în regres, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de către fond. Mai mult, faptul că, în cauza civilă nr. 70465/3/2011, instanța de fond a respins acțiunea moștenitorilor defunctului S.I. (decedat în același accident și autovehicul cu I.C.), motivând că „aceștia (defuncții și conducătorul auto) au consumat împreună băuturi alcoolice, conducând la concluzia că toți și-au asumat riscul producerii unui eveniment rutier”, nu reprezintă pentru instanță un temei suficient pentru a pronunța o soluție unitară, practica judiciară nereprezentând în temeiul C. civ. un izvor de drept. Curtea a mai apreciat că cererea nu are un caracter excesiv, în condițiile în care instanța de fond a admis în parte pretențiile, suma totală la care a fost obligat pârâtul, respectiv 80.000 RON, pentru toți reclamanții, fiind echitabilă.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (Fondul de Protecție a Victimelor Străzii), criticând-o în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat următoarele: 1. Instanțele de fond în mod greșit nu au reținut existența unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei, consimțământul victimei. Fiind vorba de o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 998-art. 999 C. civ., pentru a atrage răspunderea pârâtei reclamanții erau obligați să facă dovada că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția, care îmbracă forma culpei.

În speță, deși instanța de fond a reținut în mod corect faptul că toți cei implicați în evenimentul rutier au consumat băuturi alcoolice și au hotărât împreună să plece cu autoturismul chematului în garanție, („în deplină cunoștință de cauză s-au urcat într-un autoturism neînmatriculat, alături de un conducător auto care se afla sub influența băuturilor alcoolice, asumându-și un mare risc de producere a unui accident”), a apreciat nejustificat că nu se impune reținerea unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei, consimțământul victimei. Atât persoana decedată I.C., cât și reclamantul I.A., el însuși victimă a accidentului, au consumat băuturi alcoolice împreună cu chematul în garanție M.M.C.

și au fost de acord ca acesta din urma să conducă autoturismul, deși exista riscul (asumat astfel) producerii unui accident. Desigur, victimele nu puteau consimți la producerea unui accident rutier, dar posibilitatea de a se produce un accident era foarte mare în situația de față și ușor de prevăzut. Consimțământul a fost dat anterior producerii accidentului, victimele menționate urcându-se de bună voie în mașina chematului în garanție. Foarte importantă și relevantă în acest sens este declarația victimei I.A., intimat-reclamant în dosar, dată în fața instanței ce a judecat în fond cauza penală; acesta recunoaște că toți cei patru prieteni au procedat în aceeași maniera, făcându-se astfel toți vinovați.

În aceasta situație, dacă reclamantul recunoaște că este la fel de vinovat ca și inculpatul-chemat în garanție, care este temeiul legal și moral în baza căruia solicită despăgubiri de la o persoana care este tot atât de vinovată în producerea accidentului? 2. În mod greșit instanța nu a pus în aplicare dispozițiile art. 5 din Ordinul nr. 1/2008. Dat fiind că autovehiculul implicat în accident nu era asigurat, în speță devin aplicabile prevederile citate pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (5) din norma arătată, nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că vehiculul respectiv nu era asigurat.

Așa cum reiese în mod clar din lucrările dosarelor instrumentate de instanțele penale ce au cercetat evenimentul rutier soldat cu moartea a doua persoane și rănirea gravă a celei de-a treia și cum în mod corect au reținut toate instanțele civile ce au cercetat aceasta cauză, victimele au consumat băuturi alcoolice împreună cu inculpatul/chematul în garanție și au hotărât să plece împreună, știind că acesta nu posedă permis de conducere și că autoturismul nu este înmatriculat (montând pe loc numerele false găsite la locul accidentului). Or, dacă autoturismul nu era înmatriculat, este evident că nu putea să fie asigurat RCA. În plus, reclamanții nu pot invoca necunoașterea legii de către persoana decedată I.C.

sau de către reclamantul I.A., așa cum nu pot susține că cei patru prieteni s-ar fi aflat în acel autovehicul împotriva voinței lor (fără să participe la acordul de a se deplasa cu toții, în stare de ebrietate, cu o mașină neînmatriculată). Examinând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Printr-un prim motiv de recurs se susține aplicarea greșită a dispozițiile art. 998-art. 999 C. civ., în sensul că, în speță, nu sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, instanța de apel considerând în mod eronat că nu se impune reținerea unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei, consimțământul victimei.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se contestă inaplicabilitatea la speță a prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 1/2008. Înalta Curte reține că, în cauză, recurenta face aprecieri asupra modalității în care instanța de apel a aplicat normele de drept incidente la situația de fapt dedusă judecății, criticând, totodată, nesocotirea efectelor autorității de lucru judecat a hotărârii penale de condamnare a chematului în garanție M.M.C. De asemenea, mai reține că la dosar s-a depus decizia nr. 4354 din 9 octombrie 2013 pronunțată de această instanță în Dosarul nr. 70465/3/2011, prin care s-a soluționat cererea formulată de reclamanții A.A., M.V.N., A.R.E., A.I.D., A.G.M., A.A.A., A.A.S. în contradictoriu cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, privind repararea daunelor morale pricinuite pentru infracțiunea de ucidere din culpă, a fiului și, respectiv, fratelui reclamanților, S.I., de către M.M.C., în același accident de circulație ca cel de față.

În acest litigiu, instanța a constatat, cu putere de lucru judecat, aspect ce urmează a fi avut în vedere în prezentul recurs, că „analizându-se hotărârile penale pronunțate cu privire la condamnarea numitului M.M.C., care se afla la volanul vehiculului cu care s-a produs accidentul, s-au reținut acțiunile comune la care au participat acesta, S.I., I.A. și I.C. Astfel, aceștia au decis împreună, după ce au consumat băuturi alcoolice, să se deplaseze cu un vehicul proprietatea inculpatului, neînmatriculat în circulație, în localități vecine pentru „a aduna fete pentru o petrecere care urma a se desfășura la locuința inculpatului”.

Înainte de plecare, inculpatul a montat plăcuțe false la vehicul, după care a condus vehiculul (în care se aflau ceilalți prieteni) spre localitatea T.; pe drum, nereducând viteza la observarea indicatorului „curbă deosebit de periculoasă”, a provocat lovirea vehiculului de un parapet de beton, rotirea în aer a acestuia și căderea vehiculului pe plafon, într-un canal de irigații adânc de 15-20 m. Față de aceste elemente de fapt, împrejurarea că numiții M.M.C., S.I., I.A. și I.C. au consumat băuturi alcoolice, au căzut de acord asupra deplasării într-un vehicul care nu corespundea tehnic pentru aceasta, neînmatriculat în circulație și au montat o plăcuță falsă, a condus la concluzia că toți aceștia și-au asumat riscul producerii unui eveniment rutier.

Cu atât mai mult, cu cât toți cunoșteau că M.M.C. consumase băuturi alcoolice, știau cantitatea de alcool consumată, așa încât trebuiau și puteau realiza urmările care s-ar fi putut produce în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată puternic sub influența alcoolului. În aceste condiții, acceptarea deplasării într-un vehicul, cunoscându-se starea de ebrietate a celui care va conduce, precum și îndemnarea reciprocă la un asemenea act, conduc la o culpă exclusivă, pentru consecințele produse, asupra persoanelor care au contribuit la aducerea la îndeplinire a actelor materiale în urma cărora s-a produs rezultatul. În consecință, niciunul dintre reclamanți nu se poate pretinde victimă prejudiciată moral, având în vederea asumarea în integralitate a riscului producerii unui accident cu consecințe deosebit de grave de către ruda lor”.

Instanțele au mai constatat că ceea ce interesează pentru rezolvarea acțiunii civile îndreptate de către succesorii victimei nu împotriva inculpatului, ci împotriva unei terțe persoane (Fondul de Protecție a Victimelor Străzii) erau circumstanțele de fapt în care s-a produs infracțiunea, pentru a se verifica în ce măsură devenea incidentă legislația specială reparatorie. Astfel, verificările în acel litigiu au vizat atitudinea victimei, pentru a se stabili dacă poate fi antrenată răspunderea Fondului.

Or, fără să contrazică cele statuate de către instanța penală, ci, dimpotrivă, fundamentându-și soluția pe cele stabilite de aceasta în legătură cu fapta inculpatului, instanțele civile de fond au reținut, ceea ce interesa la speță, circumstanțele factuale ale săvârșirii acesteia, respectiv, „că victima, împreună cu inculpatul și alte două persoane au consumat băuturi alcoolice și au hotărât să plece cu autoturismul deși știau că acesta nu este înmatriculat, iar inculpatul nu posedă permis de conducere”. În felul acesta, s-a dat eficiență efectului pozitiv al autorității lucrului judecat în penal, instanța civilă fundamentându-și soluția pe cele dezlegate jurisdicțional de hotărârea penală în legătură cu fapta și împrejurările săvârșirii acesteia.

Or, era necesar ca aceste elemente de fapt să fie valorificate în procedura judiciară civilă, față de dispozițiile art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, conform cărora „nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că vehiculul respectiv nu era asigurat (…)”. În raport de considerentele ce se regăsesc în hotărârea civilă menționată, Înalta Curte apreciază că se impune a se reține efectul pozitiv, sub aspectul statuărilor jurisdicționale care nu mai pot fi contrazise, pe care îl produce aceasta față de procedura civilă ulterioară, respectiv prezentul litigiu.

Astfel, soluția cuprinsă în prima hotărâre este prezumată a exprima adevărul, și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, întrucât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă nu pot fi înlăturate printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces. Prezumția absolută că hotărârea dată în primul proces reprezintă adevăratele raporturi juridice dintre părți se referă atât la starea de fapt, cât și la corecta aplicare a normei legale corespunzătoare. În cauză, anterior, printr-o hotărâre a instanței civile, s-a constat în mod irevocabil că I.C. a consumat băuturi alcoolice, împreună cu autorul accidentului, M.M.C., că a căzut de acord asupra deplasării într-un vehicul care nu corespundea tehnic pentru aceasta, neînmatriculat în circulație, așa încât trebuia și putea realiza urmările care s-ar fi putut produce în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată puternic sub influența alcoolului, în condițiile arătate.

În consecință, avându-se în vederea asumarea în integralitate a riscului producerii unui accident cu consecințe deosebit de grave de către ruda lor I.C., niciunul dintre reclamanți nu era îndreptățit a se pretinde victimă prejudiciată moral și a solicita despăgubiri morale pentru decesul autorului lor. Prin urmare, se impunea în speță reținerea unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei, consimțământul victimei, și, drept consecință, valorificarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Ordinul nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, sens în care, Înalta Curte, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr. 266 A din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, va modifica decizia recurată, în sensul că, potrivit art. 296 C. proc. civ., va admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 924 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, va schimba în tot sentința, iar, pe fond, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții I.A., I.D., I.E., I.F., I.M. și I.T., precum și cererea de chemare în garanție formulată împotriva intervenientului forțat M.M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr. 266 A din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia recurată, în sensul că: Admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 924 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Schimbă în tot sentința, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții I.A., I.D., I.E., I.F., I.M. și I.T., precum și cererea de chemare în garanție formulată împotriva intervenientului forțat M.M.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2014.