ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 298/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4362 din 29 noiembrie 2012, Tribunalul Specializat Cluj a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții B.M.C. și B.D.O., prin reprezentanți legali B.O. și B.G., F.K.C. și F.L.C. în contradictoriu cu asigurătorul SC O.V.I.G. SA și intervenienții forțați B.M.C. și B.D.O., prin curator special N.O.R. și în consecință: A obligat asigurătorul sa îe achite reclamanților, cu titlu de daune morale, câte 400.000 RON fiecăruia. A obligat asigurătorul să Ie achite reclamanților B.M.C. și B.D.O. o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează fiecare, respectiv suma de 394 RON lunar, conform deciziei din 15 aprilie 2010, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, cu începere de la data de 13 noiembrie 2009. A obligat asigurătorul să îi achite reclamantei F.L.C.

o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează fiecare, respectiv suma de 405 RON lunar, conform deciziei din 2 februarie 2010, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, cu începere de fa data de 13 noiembrie 2009. A admis cererea formulată de reclamanta B.D.O. în contradictoriu cu asigurătorul și intervenienții forțați și a fost obligat asigurătorul să îi achite, cu titlu de daune materiale, suma de 1.592,35 RON. A admis, în parte, cererea formulată de reclamantul F.M. în contradictoriu asigurătorul și cu intervenienții forțați, cu consecința obligării asigurătorului să îi achite suma de 1.633,27 RON cu titlu de daune materiale și suma în cuantum de 200.000 RON cu titlu de daune morale, respingând restul pretențiilor formulate.

A respins cererile formulate de reclamanții B.O., B.G., D.V.I., D.L. și D.I.I. în contradictoriu cu asigurătorul și intervenienții forțați, având ca obiect obligarea asigurătorului la plata de daune morale. A fost obligat asigurătorul să le achite reclamanților B.G. și F.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 3.500 RON pentru fiecare. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: La data de 13 noiembrie 2009, pe DN 1, între localitățile C.N. și T., a avot loc un eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculul marca X1, condus de B.C.M., asigurat R.C.A. la SC O.V.I.G. SA și autovehiculul marca X2, condus de H.P., în condițiile în care nu a fost adaptată viteza la condițiile de drum, conducătorul autovehiculului marca X1 pierzând controlul volanului și intrând în coliziune frontală cu celălalt autovehicul, care circula regulamentar.

În urma accidentului, conducătoarea autoturismului marca X1 a decedat la locul producerii accidentului, împreună cu ceilalți ocupanți ai locului din față și din spate, B.D.G. și F.M.A., în timp ce conducătorul autoturismului marca X2 a suferit un traumatism minor TCC grad zero, o contuzie le genunchiul drept și la antebraț. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din Dosar nr. 11447/P/2009, s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 172 alin. (2)-alin. (5) C. pen. și a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 174 alin. (1)-alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., față de făptuitorul B.C.M., ca urmare a decesului acesteia, apreciindu-se că în cauză sunt incidente prevederile art 10 lit. g) C. proc.

pen., decesul făptuitorului împiedicând punerea în mișcare a acțiunii penale. Autovehiculul condus de defuncta B.C.M. era asigurat RCA la societatea pârâtă SC O.V.I.G. SA, fapt pe care aceasta nu l-a contestat și nu a fost contestată nici împrejurarea că vinovată de producerea accidentului a fost defuncta B.C.M. La data de 9 mai 2011, i-a fost comunicată asigurătorului cererea de despăgubiri și convocare la conciliere directă formulată de reclamanți, solicitându-se plata în favoarea acestora a cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 5.201,32 RON, ocazionate de reclamanții B.O. și B.G., în calitate de părinți, precum și a sumei de 5.000 RON, reprezentând costurile monumentului funerar. S-a solicitat, totodată, plata unor prestații lunare pentru reclamanții B.M.C.

și B.D.O., în calitate de copii ai defunctei B.C.M., în cuantum de 266 RON pentru fiecare până la terminarea studiilor, solicitându-se și plata unor daune morale în cuantum de 400.000 RON pentru aceștia și de câte 200.000 RON pentru fiecare dintre reclamanții B.O. și B.G. Prin aceeași cerere s-a solicitat, în urma decesului lui F.M.A., despăgubiri materiale în cuantum de 6.476,35 RON, reprezentând cheltuieli cu înmormântarea și 5.000 RON costuri monument funerar, efectuate sau în curs de efectuare, solicitate de reclamantul F.M. și o prestație lunară în cuantum de 245 RON în favoarea reclamantei F.L.C., până Ia terminarea studiilor. Au fost solicitate și daune morale în cuantum de 400.000 RON în favoarea reclamantelor F.K.C.

și F.L.C., în calitate de copii ai defunctei F.M.A., 350.000 RON în favoarea reclamantului F.M. în urma decesului soției, câte 200.000 RON daune morale în favoarea reclamanților D.L. și D.V.I., părinți și 120.000 RON în favoarea reclamantului D.I.I., fratele defunctei F.M.A. Calitatea părților și gradul de rudenie cu defuncții a fost dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, certificate de naștere, certificate de căsătorie, pârâta necontestând, de altfel, gradul de rudenie pretins de reclamanți. La data formulării cererii, reclamanta B.D.O. era minoră, ca de altfel și reclamanta F.L.C., iar în urma decesului numiților B.C.M. și a soțului său B.D.G., în favoarea copiilor acestora, reclamanții B.D.O.

și B.M.C., prin sentința civilă nr. 8228 din 17 iunie 2010 s-a dispus instituirea tutelei în favoarea reclamanților B.G. și B.O., bunicii paterni, delegându-se în favoarea acestora exercițiul tuturor drepturilor părintești. Reclamantul B.M.C., născut la data de 2 octombrie 1993, a devenit major pe parcursul derulării procesului, la data de 2 octombrie 2011. Cererea formulată de reclamanți de plată a despăgubirilor materiale și morale nu a fost aprobată de către asigurător, acesta invocând în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar lipsa de interes a reclamanților în formularea cererii de chemare în judecată.

Astfel, s-a susținut că din interpretarea textelor legale incidente, respectiv art. 50 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 136/1995, rezultă faptul că în caz de vătămare corporală sau deces se acordă despăgubiri și pentru persoanele aflate în vehiculul răspunzător de producerea accidentului, inclusiv dacă este vorba de soțul, soția sau persoane care se află în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, excepție tăcând conducătorul vehiculului respectiv. Or, în speță, cererea formulată de reclamanții B. vizează faptul că în urma accidentului auto care a avut loc la data de 13 noiembrie 2009 s-a produs decesul fiului, respectiv tatălui reclamanților, defunctul B.D.G., cererea de despăgubiri formulându-se ca urmare a producerii riscului asigurat, nefiind solicitate despăgubiri ca urmare a decesului persoanei vinovate de producerea accidentului, respectiv a defunctei B.C.M.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri, alin. (2) al aceluiași articol statuând asupra faptului că în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.

Din perspectiva dispozițiilor alin. (2) al normei legale invocate, instanța a apreciat că reclamanților le este recunoscut un drept de a fi despăgubiți, în condițiile în care dreptul rezultă din calitatea de moștenitori ai defunctului B.D.G., persoană aflată în vehiculul asigurat RCA la societatea pârâtă, decedată la data de 13 noiembrie 2009 și în sarcina căreia nu se poate reține răspunderea pentru producerea accidentului. În același sens, și reclamanții F.M., F.K.C. și F.L.C., în calitate de soț și respectiv fiice ai defunctei F.M.A., ca persoane păgubite în urma decesului defunctei, sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri. Susținerile asigurătorului în sensul că reclamanții B.O. și B.G., respectiv D.V.I., D.L.

și D.I.I. trebuie să facă dovada faptului că se aflau în întreținerea conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului au fost înlăturate, întrucât formularea cererilor de despăgubire se raportează la prevederile art, 50 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului, cererea neilind formulată în condițiile reglementate de alin. (3) al art. 50, calitatea de persoană îndreptățită Ia plata despăgubirilor rezultând din raporturile de rudenie cu defuncții B.D.G. și F.M.A.

Aceasta întrucât dispozițiile alin. (1) al art. 50 statuează asupra dreptului la dezdăunare cuvenit tuturor persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau prin deces, or, este de netăgăduit împrejurarea că reclamanții, în calitate de părinți, copii și soț, pot fi încadrați în categoria de persoane păgubite ca urmare a decesului persoanelor implicate în accidentul rutier din 13 noiembrie 2009. Dispozițiile Legii nr. 136/1995 acoperă răspunderea civilă a asiguraților față de „terțe persoane păgubite” prin accidente de autovehicule, fără a oferi alte indicații privind înțelesul și cuprinsul acestei noțiuni. Întrucât legea nu aduce limitări, terța persoană poate să fie, în principiu, orice persoană fizică sau juridică, având reședința sau sediul în țară sau străinătate, păgubită printr-un accident de autovehicul, păgubirea putându-se produce prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

În caz de deces, calitatea de terți o au, pe cale de consecință, urmașii persoanei decedate care au fost păgubiți prin moartea acesteia, precum și persoanele care dovedesc că au suportat anumite cheltuieli ca urmare a accidentului (cheltuieli de transport al cadavrului, de înmormântare etc). Întrucât actul normativ în materie nu prevede limitări în această privință, în afara raporturilor de rudenie sau căsătorie, de afinitate, care conferă anumitor persoane calitatea de persoană păgubită, aceeași calitate o conferă legea și altor persoane care dovedesc că au suportat anumite cheltuieli ca urmare a accidentului. Tribunalul a apreciat că din perspectiva dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995, asiguratul deținător al autovehiculului implicat în producerea riscului asigurat, fiind legat de raportul de asigurare, nu are calitate de terț și, drept urmare, asigurătorul nu îi datorează despăgubiri în caz de vătămare corporală sau deces ori de distrugere a bunurilor.

Totodată, nici conducătorul autovehiculului nu are calitatea de terț, întrucât este cuprins în raporturile de asigurare obligatorie de răspundere civilă, asigurătorul datorând despăgubiri și în cazul în care cel care conducea autovehiculul răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul. Drept urmare, singurele categorii de persoane care ar putea suferi o pagubă, însă cărora asigurătorul nu este obligat să le achite despăgubiri în baza dispozițiilor art. 50, sunt conducătorul auto și asiguratul, în situația în care cele două categorii nu sunt identice. Din această perspectivă, excepția lipsei de interes invocată de asigurător se impune a fi respinsă, ca nefondată.

Chiar și în condițiile în care reclamanții B.D.O. și B.M.C. au și calitatea de intervenienți forțați în prezentul litigiu și ar fi ținuți, în calitate de succesori legali și continuatori ai patrimoniului defunctei B.C.M., la plata despăgubirilor în măsura în care cuantumul acestora ar depăși limita maximă prevăzută de lege stabilită în baza răspunderii civile obligatorii, în condițiile în care aceștia au calitatea de succesori legali ai defunctului lor tată B.D.G., interesul lor de reparare a prejudiciului moral suferit ca urmare a decesului tatălui este pe deplin justificat.

Tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., răspunderea asigurătorului fiind una delictuală, rezultată din încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru autovehiculul marca X1, și, implicit, din producerea riscului asigurat, constând în accidentul rutier care a avut loc la data de 13 noiembrie 2009. Asigurătorul datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidente de autovehicule în cazul în care pentru acest accident se poate angaja, potrivit legii, răspunderea civilă a persoanei asigurate, vinovate de producerea riscului asigurat. În toate cazurile, însă, asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă delictuală a asiguratului.

Deoarece legea se referă la prejudiciile pentru care asigurații răspund în baza legii, nu poate fi invocată răspunderea contractuală a deținătorului autovehiculului, care își are originea în acordul de voință încheiat de acesta cu asigurătorul. În condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele pentru stabilirea despăgubirilor pe baza unei tranzacții extrajudiciare, ele urmează să fie stabilite potrivit dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, prin hotărâre judecătorească. Legea civilă condiționează tragerea la răspundere civilă delictuală de îndeplinirea următoarelor condiții; existența faptei cauzatoare de prejudicii, care în speță este infracțiunea de ucidere din culpă; vinovăția autorului faptei, care în speță este prezentă în forma culpei; producerea unui prejudiciu cert, real și efectiv; existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În ceea ce privește existența faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, aceasta a constat în decesul numiților B.D.G. și F.M.A. ca urmare a accidentului rutier produs de defuncta B.C.M., pe fondul neadaptării vitezei de deplasare și a neatenției în conducerea autovehiculului marca X1, conducătorul autoturismului părăsind direcția de mers, intrând în impact frontal cu autoturismul marca X2, condus regulamentar de numitul H.P., cetățean francez. Vinovăția aparține în exclusivitate conducătoarei autoturismului marca X1, aspect, de altfel, necontestat de asigurător, fapta acesteia având drept rezultat uciderea din culpă a soțului său și a surorii sale, F.M.A., doar decesul făptuitoarei B.C.M. împiedicând punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Pentru acordarea de despăgubiri civile este necesar să se stabilească prin probe certe atât existența prejudiciului, cât și întinderea acestuia. Tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs. Rezultă deci, că despăgubirile civile datorate ca urmare a comiterii unui delict nu sunt nelimitate și nici nu sunt prestabilite de legiuitor ca întindere, ci, dimpotrivă, acestea trebuie stabilite în urma administrării de probe. Apoi, calea de recuperare a acestor prejudicii pe care părțile păgubite pot să o aleagă este fie obligarea persoanei vinovate de producerea prejudiciului la pretențiile civile, existând posibilitatea teoretică de a achiesa la acestea și de a le achita personal în cadrul procesului penal, de exemplu, acest fapt fiind avut în vedere de instanța penală la momentul individualizării pedepsei.

O altă cale de reparare a prejudiciului real și efectiv produs o constituie, în cazul accidentelor de circulație soldate cu pierderi de vieți omenești, posibilitatea conferită de lege ca pentru persoana vinovată de producerea accidentului, asigurată RCA, plata despăgubirilor stabilite ca urmare a evaluării prejudiciului real și efectiv produs să fie realizată de asigurător, cum este și cazul în speță. Obligația de dezdăunare are ca izvor delictul, ceea ce înseamnă că regulile ce guvernează stabilirea despăgubirilor sunt specifice răspunderii civile delictuale. În virtutea poliței de asigurare RCA, plata despăgubirilor cauzate persoanelor prejudiciate este realizată de asigurător în locul persoanei vinovate de producerea riscului asigurat, asigurătorul putând fi obligat la plata parțială sau totală a despăgubirilor în baza raporturilor contractuale ce izvorăsc din contractul de asigurare RCA, raporturi care îi privesc, însă, doar pe asigurat și asigurător.

Părțile civile sunt terți în raport de contractul de asigurare și față de acestea contractul nu produce nici un fel de efecte directe, acestea fiind îndreptățite la plata prejudiciului real și efectiv doar ca efect al dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic al asigurării de răspundere civilă obligatorie reflectate de polița RCA. În speță, reclamanta B.D.O. a făcut dovada faptului că, în calitate de persoană păgubită, a suferit un prejudiciu material constând în cheltuielile de înmormântare ocazionate în urma decesului fiului său B.D.G. Astfel, la dosar a fost depusă copie după factura și bonul fiscal ce atestă plata contravalorii cheltuielilor ocazionate cu înmormântarea fiului defunct, precum și plata contravalorii serviciilor prestate de Institutul de Medicină Legală, așa încât tribunalul a apreciat că, în baza dispozițiilor art. 998-art.

999 C. civ., asigurătorul se impune a fi obligat la plata acestor despăgubiri materiale în cuantum total dovedit de 1.592,35 RON. Totodată, tribunalul a considerat fondată și cererea formulată de reclamantul F.M., în calitate de persoană păgubită ca urmare a decesului lui F.M.A., având ca obiect plata despăgubirilor materiale constând în cheltuielile de înmormântare și plata contravalorii serviciilor Institutului de Medicină Legală achitate în urma decesului defunctei, în cuantum de 1.633,27 RON, ale căror dovezi au fost depuse la dosarul cauzei, nefiind acordată contravaloarea unor produse pentru care au fost depuse la dosar bonuri, însă nu pot fi incluse în cheltuieli ocazionate de evenimentul în cauză, respectiv contravaloarea portocalelor, bananelor și a merelor în valoare de 22,86 RON.

Pe cale de consecință, cererea formulată de reclamantul F.M. de obligare a asigurătorului la plata daunelor materiale în cuantum de 1.756,13 RON a fost admisă în parte, în limita susmenționată și dovedită în cuantum de 1.633,27 RON, restul pretențiilor fiind respinse ca nefondate, nefiind făcută dovada faptului că sumele au fost utilizate cu titlu de cheltuieli de natura celor reglementate de dispozițiile art. 49 din Ordinul nr. 20/2008. Reclamanții B.M.C., B.D.O. și F.L.C. au solicitat asigurătorului plata unei rente lunare reprezentând diferența dintre salariul minim brut pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează, începând cu data de 13 noiembrie 2009 și până la terminarea studiilor.

Art. 66 din Ordinul nr. 20/2008 reglementează dreptul persoanei păgubite la plata unor prestații bănești periodice, sumele stabilite în condițiile prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol urmând a fi plătite până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă, ținându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale și de alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA. Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanții B.M.C. și B.D.O. rezultă faptul că, în urma decesului tatălui lor, aceștia sunt beneficiarii unei pensii de urmaș conform deciziei din 15 aprilie 2010, în cuantum de 394 RON fiecare.

Totodată, reclamanta F.L.C. beneficiază de pensie de urmaș în urma decesului mamei sale, F.M.A., în baza deciziei nr. 263887 din 3 februarie 2010, în cuantum de 405 RON. Toți reclamanții se află în continuarea studiilor, aspect ce rezultă din adeverința depusă la dosar, în ceea ce o privește pe reclamanta F.L.C. și respectiv, din înscrisurile depuse la dosar, în ceea ce-i privește pe reclamanții B. Ținând cont de pensia de urmaș pe care o încasează reclamanții, copii ai defuncților B.D.G.

și F.M.A., și venitul minim brut pe economie, prin raportare și la dispozițiile art 1390 din noul C. civ., întrucât obligația stabilită în sarcina asigurătorului este o prestație care se întinde în timp și după data intrării în vigoare a acestui act normativ, tribunalul a obligat asigurătorul să le achite reclamanților B. o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează fiecare, respectiv suma de 394 RON lunar, începând cu data la care s-a născut starea de nevoie, data producerii accidentului, 13 noiembrie 2009, și până la terminarea studiilor, însă nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Totodată, asigurătorul a fost obligat să-i achite reclamantei F.L.C., aflată în continuarea studiilor, o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul minim net pe economie și pensia de urmaș pe care o încasează, respectiv 405 RON pe lună conform deciziei din 2 februarie 2010, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, cu începere de la data de 13 noiembrie 2009, dată la care a început starea de nevoie. În ceea ce privește daunele morale solicitate, tribunalul a apreciat că cererea formulată de reclamanții B.O., B.G., D.V.I., D.L. și D.I.I. se impune a fi respinsă, întrucât formularea cererii împotriva asigurătorului are în vedere faptul că acesta răspunde pentru fapta cauzată de persoana vinovată de producerea accidentului în baza răspunderii civile delictuale.

Vinovată de producerea accidentului în urma căruia au decedat atât B.D.G., cât și F.M.A. este defuncta B.C.M., or, este puțin plauzibilă situația în care acești reclamanți, în calitate de socri și părinți ai defunctei, s-ar fi îndreptat cu o cerere împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului pentru a-i solicita acesteia plata unor despăgubiri morale, în condițiile în care datorită vinovăției acesteia s-a produs moartea fiului și respectiv fiicei reclamanților. Împrejurarea că persoana vinovată de producerea accidentului a decedat nu poate fi considerată o justificare pentru formularea unei acțiuni având ca obiect plata unor despăgubiri morale doar pe simplul motiv că plata acestora se impune a fi efectuată de către societatea de asigurare.

Este de necontestat împrejurarea că reclamanții au suferit o traumă majoră în urma decesului fiului și respectiv fiicei, care nu au avut nici un fel de responsabilitate în producerea accidentului din data de 13 noiembrie 2009 și că, cu atât mai mult decesul persoanei vinovate de producerea acestuia, B.C.M., fiică a reclamanților D.L. și D.V.I. și respectiv, noră a reclamanților B.O. și B.G., le-a creat o traumă incomensurabilă. Cu toate acestea, prin raportare la faptul că răspunderea civilă a asigurătorului se grefează pe principiul răspunderii civile delictuale, reclamanții reclamând în baza dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ.

repararea unui prejudiciu moral datorat unei fapte culpabile produse de nora și respectiv de fiica lor, tribunalul a considerat că singurul motiv că efectuarea plății se face de către asigurător nu justifică, din punct de vedere moral, plata acestor despăgubiri, în condițiile în care cu certitudine o cerere similară nu s-ar fi înregistrat dacă decesul persoanei vinovate de producerea accidentului nu ar fi survenit. În ceea ce privește cererea formulată de reclamantul D.I.I.

având ca obiect plata daunelor morale în cuantum de 120.000 RON, ca urmare a decesului surorii sale F.M.A., aceasta se impune a fi respinsă ca nefondată, întrucât deși cade în sarcina persoanei prejudiciate obligația de a aduce un minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale pretins lezate prin fapta ilicită a autorului accidentului, de natură să conducă la evaluarea corectă a despăgubirilor solicitate cu titlu de compensație a prejudiciului moral, această dovadă nu s-a făcut. Este evidentă împrejurarea că o suferință psihică i-a fost cauzată reclamantului, însă, ca și în situația reclamanților B.O., B.G., D.L. și D.V.I., părinții defuncților, este puțin probabilă formularea unei cereri de plată a despăgubirilor față de autorul faptei ilicite, defuncta B.C.M., cealaltă soră decedată în același accident rutier, pentru recuperarea prejudiciului pretins cauzat.

În plus, se impune a se preciza faptul că reclamanții B.M.C. și B.D.O., în calitate de succesori al defunctei B.C.M., au calitate de intervenienți forțați în cauză, calitate care ar impune repararea prejudiciului solicitat în situația în care acesta ar depăși limita maximă stabilită în baza poliței RCA, fiind cert faptul că nici bunicii și nici fratele mamei nu ar fi formulat nici un fel de pretenții dacă s-ar fi pus problema recuperării daunelor de la proprii nepoți. Cererea formulată de reclamanții B.M.C., B.D.O., F.K.C., F.L.C., copii ai defunctului B.D.G. și ai defunctei F.M.A., având ca obiect plata unor despăgubiri morale se impune a fi admisă prin raportare la dispozițiile art. 998 C. civ., răspunderea civilă fiind guvernată de principiul reglementat de norma legală, în materia răspunderii civile delictuale prejudiciul produs unei persoane fiind unic, presupunând plata a două categorii de daune, materiale și morale.

Dacă în ceea ce privește întinderea daunelor materiale, acestea au la bază probe, daunele morale se stabilesc de către instanță prin apreciere, în baza unor criterii jurisprudențiale. Decesul părinților este de natură să cauzeze copiilor, mai ales în situația în care aceștia sunt minori, o traumă psihică, ce în cauza de față a fost dovedită prin declarațiile martorilor G.L., D.M., B.G.M. și C.V., aflate la dosar. Așa fiind, se impune a fi admisă și cererea formulată de reclamanți având ca obiect plata despăgubirilor morale în cuantum de 400.000 RON, instanța considerând că plata acestor despăgubiri este echitabilă și că sumele solicitate de reclamanți, în calitate de copii, descendenți direcți ai defuncților B.D.G.

și F.M.A., sunt de natură a le permite să beneficieze de o reparație justă, de natură a atenua suferințele morale, Iară a se ajunge la situația îmbogățirii tară just temei. Se impune a fi admisă, în parte, și cererea formulată de reclamantul F.M. având ca obiect plata unor daune morele în cuantum de 200.000 RON, pentru suferința psihică determinată de moartea soției, în condițiile în care aceasta era persoana care asigura, conform declarațiilor martorilor, veniturile necesare traiului de zi cu zi, instanța considerând că față de situația materială concretă a familiei F., plata acestei sume trebuie considerată ca o măsură menită să îi permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morele, rară a se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., asigurătorul a fost obligat să le achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 3.500 RON pentru flecare, sumă ce reprezintă onorariu avocațial conform chitanțelor depuse la dosar, fiind în culpă procesuală. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții B.O., B.D.G., F.M., D.V.I., D.L. și D.I.I. Prin decizia civilă nr. 79 din 31 mai 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul ca a obligat asigurătorul SC O.V.I.G.

SA să achite următoarele sume: - 200.000 RON reclamantei B.O., reprezentând daune morale; - 200.000 RON reclamantului B.G., reprezentând daune morale; - 200.000 RON reclamantului D.V.I., reprezentând daune morale; - 200.000 RON reclamantei D.L., reprezentând daune morale; - 50.000 RON reclamantului D.I.I., reprezentând daune morale; - 300.000 RON reclamantului F.M., reprezentând daune morale, din care suma de 200.000 RON a fost acordată deja de prima instanță. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A obligat intimata SC O.V.I.G. SA să achite suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, apelantului D.V.I. și suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, apelantului B.G.

În motivarea soluției pronunțate, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Tribunalul a considerat, în mod judicios, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., răspunderea asigurătorului fiind una delictuală, rezultată din încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru autovehiculul marca X1, și, implicit, din producerea riscului asigurat, constând în accidentul rutier care a avut loc la data de 13 noiembrie 2009. Asigurătorul datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidente de autovehicule în cazul în care pentru accident se poate angaja, potrivit legii, răspunderea civilă a persoanei asigurate, vinovate de producerea riscului asigurat.

În toate cazurile, însă, asigurarea obligatorie de răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă delictuală a asiguratului. Obligația de dezdăunare are ca izvor delictul, ceea ce înseamnă că regulile ce guvernează stabilirea despăgubirilor sunt specifice răspunderii civile delictuale. În virtutea poliței de asigurare RCA, plata despăgubirilor cauzate persoanelor prejudiciate este realizată de asigurător în locul persoanei vinovate de producerea riscului asigurat, asigurătorul putând fi obligat la plata parțială sau totală a despăgubirilor în baza raporturilor contractuale ce izvorăsc din contractul de asigurare RCA, raporturi care îi privesc, însă, doar pe asigurat și asigurător.

Părțile civile sunt terți în raport de contractul de asigurare și față de acestea contractul nu produce nici un fel de efecte directe, acestea fiind îndreptățite la plata prejudiciului real și efectiv doar ca efect al dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic al asigurării de răspundere civilă obligatorie reflectate de polița RCA. Limitele minime de despăgubire sunt stabilite anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, poliței de asigurare RCA în vigoare la data producerii accidentului aplicându-i-se dispozițiile stabilite de Ordinul nr. 20/2008.

Dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 statuează asupra faptului că despăgubirile se stabilesc și se efectuează conform art. 43 și art. 49, iar în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Dispozițiile art. 24 din Ordinul nr. 20/2008, pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse din accidente de vehicule, în vigoare pe perioada de valabilitate a poliței de asigurare, reglementează limitele minime de despăgubire, alin. (3) statuând asupra faptului că pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudiciile fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2009 la un nivel de cel puțin 1.500.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului comunicat de Banca Națională a României.

Prevederile art 26 din același ordin reglementează obligația asigurătorului RCA de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, pagube materiale, pagube ce rezultă din lipsa de folosință a vehiculului avariat, precum și cheltuieli de judecată efectuate de persoana prejudiciată.

În conformitate cu dispozițiile art. 49 din același ordin, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până Ia data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Referitor la daunele materiale solicitate de către reclamanți, prima instanță a recunoscut calitatea de persoană păgubită a acestora. Referitor la daunele morale, prima instanță a făcut o distincție între categoriile de reclamanți și a acordat parțial aceste daune unora dintre reclamanți (B.M.C. și B.D.O., F.K.C. și F.L.C.) și a respins cererile de acordare a daunelor morale formulate de către alți reclamanți (B.O., B.G., D.V.I., D.L. și D.I.I.). Apelul formulat de către acești ultimi reclamanți indicați vizează exclusiv acordarea daunelor morale prin recunoașterea calității de persoane păgubite. De asemenea, apelantul F.M. a solicitat exclusiv cu privire Ia daunele morale majorarea acestora față de cuantumul admis de prima instanță.

Așa cum a reținut prima instanță, din interpretarea art. 50 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 136/1995 rezultă faptul ca, în caz de vătămare corporală sau deces, se acordă despăgubiri și pentru persoanele aflate în vehiculul răspunzător de producerea accidentului, inclusiv dacă este vorba de soțul, soția sau persoane care se află în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, excepție făcând conducătorul vehiculului respectiv. Or, în speță, cererea formulată de reclamanții B. vizează faptul că, în urma accidentului auto care a avut loc la data de 13 noiembrie 2009, s-a produs decesul fiului, respectiv tatălui reclamanților, defunctul B.D.G., cererea de despăgubiri formulându-se ca urmare a producerii riscului asigurat, nefiind solicitate despăgubiri ca urmare a decesului persoanei vinovate de producerea accidentului, respectiv a defunctei B.C.M.

În același sens, și reclamanții F.M., F.K.C. și F.L.C., în calitate de soț și respectiv fiice ai defunctei F.M.A., ca persoane păgubite în urma decesului defunctei, sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri. Alin. (3) al art. 50 al aceluiași act normativ reglementează obligația asigurătorului de răspundere civilă obligatorie de a acorda despăgubiri chiar și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se afla în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului. Prin urmare, legea nu înțelege să excludă de plano anumite categorii de moștenitori ai persoanelor decedate de la posibilitatea obținerii daunelor morale, urmare a suferinței cauzate de decesul antecesorilor acestora.

Deși prima instanță reține că este de necontestat împrejurarea că reclamanții-apelanți B.O., B.G., D.V.I., D.L. și D.I.I. au suferit o traumă majoră în urma decesului fiului și respectiv fiicei, care nu au avut niciun fel de responsabilitate în producerea accidentului din data de 13 noiembrie 2009, respinge cererea de acordare a daunelor morale, apreciind că „este puțin plauzibilă situația în care acești reclamanți, în calitate de socri și părinți ai defunctei, s-ar fi îndreptat cu o cerere împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului pentru a-i solicita acesteia plata unor despăgubiri morale, în condițiile în care datorită vinovăției acesteia s-a produs moartea fiului și respectiv fiicei reclamanților.” Or, acest raționament nu a fost relevat pentru ipoteza în care reclamanții B.M.C.

și B.D.O., F.K.C. și F.L.C., în calitate de fii și respectiv nepoți (de soră) ai defunctei, ar fi solicitat totuși obligarea defunctei lor mame, respectiv mătuși la plata unor asemenea daune urmare a decesului tatălui, respectiv mamei lor. Prin urmare, distincția tăcută de către prima instanță este greșită, raționamentul avut în vedere atunci când a înțeles să nu acorde daune morale părinților, respectiv fratelui defuncților B.G. și F.M.A. neputând fi validat de instanța de apel Ceea ce trebuia stabilit este dacă în cazul reclamanților-apelanți sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și, în caz afirmativ, care este cuantumul prejudiciului moral suferit. Nu poate fi reținut nici argumentul primei instanțe că unii dintre reclamanți ar avea și calitatea de intervenienți forțați și că astfel depășirea limitei maxime stabilită în baza poliței RCA ar pune problema ca bunicii și fratele mamei să își recupereze daunele de la proprii nepoți.

Problema împrocesuării reclamanților B.M.C. și B.D.O. (în mod evident la „sugestia primei instanțe”) și în calitate de intervenienți forțați nu a fost dedusă judecății, însă trebuie observat că în acest fel s-a ajuns să se admită acțiunea unei părți în contradictoriu cu ea însăși, aceeași parte cumulând atât calitatea de reclamant, cât și aceea de întervenient forțat. Or, cei doi reclamanți, deși sunt succesorii defunctei B.C.M., nu se justifica a fi împrocesuați și în calitate de intervenienți forțați, de vreme ce erau deja părți litigante, adică reclamanți. Poate avea calitatea de intervenient (forțat ori voluntar) numai un terț străin de cadrul procesual deja existent și nicidecum o parte deja împrocesuată.

Revenind la stabilirea existenței și respectiv a întinderii daunelor morale solicitate de către reclamanții-apelanți, curtea a observat (în acord cu prima instanță) că decesul fiul reclamanților B.O. și B.G. este cauzator de traume psihice și, prin urmare, se poate reține o vătămare morală a acestor apelanți. Aceeași situație se reține și în cazul apelanților D.V.I., D.L. și D.I.I., care au calitatea de părinți și respectiv, frate ai defunctei F.M.A. În mod indiscutabil, și în cazul apelantului F.M., soț al defunctei F.M.A., se poate reține afectarea morală cauzată de decesul soției. Atunci când dispare cineva apropiat (soț, fiu, frate) durerea psihică produsă este atât de profundă încât, în realitate, nicio sumă de bani nu o poate repara.

Repararea prejudiciului în natură (prin restabilirea situației anterioare) și nu prin echivalent (prin acordarea unei sume de bani cu titlu de daună morală), dacă ar fi posibilă, ar fi agreată de orice persoană. Cum, însă, această pierdere nu mai poate fi reparată, în plan civil s-a statuat că se impune acordarea unor compensații bănești în asemenea situații, pentru a „repara prin echivalent” prejudiciul suferit. Neexistând criterii legale prestabilite, revine instanței sarcina să examineze în concret, de la caz la caz, care ar fi întinderea acestor prejudicii. În societatea noastră, cetățeanul, actor al solidarității sociale, devine animat de o filozofie a indemnizației, comportându-se cu ușurință ca victima altuia, căutând în riscurile și nedreptățile vieții o sursă de finanțare și retribuție.

Căutând în dosar repere obiective, judecătorul, debarasat de această filozofie „a omului modern” și a indemnizației cu orice preț, trebuie să aprecieze cât mai obiectiv cu putință care este valoarea pierderilor suferite de parte. Instanța va avea în vedere consecințele accidentului rutier, planurile în care se produc și se conturează aceste prejudicii (personal, familial, social, psihologic și profesional). Persoana este alcătuită din suma existențelor sale în plan fizic, social, mental și afectiv. în contextul existenței sale afective, aceasta dispune de un cadru familial și de un drept de protecție a acestui cadru, conform art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care statuează: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”.

Rezultă că, viața de familie este o valoare protejată la nivel convențional, fiind unul din drepturile fundamentale consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Atingerile aduse acestui drept sau valorii protejate dau naștere obligației celui responsabil de a repara prejudiciul afectiv prin intermediul daunelor morale. În analiza planului familial și a consecințelor pe care fapta le produce în acest plan, instanța nu trebuie să se oprească la prejudiciul actual. În primul rând, pentru că un prejudiciu afectiv nu se consumă instantaneu, ci el se propagă în timp prin stările, senzațiile sau amintirile pe care le provoacă, iar în al doilea rând, pentru că trebuie luate în calcul și șansele persoanei de a evolua în respectivul plan, de a-și găsi sau regăsi stabilitatea, de a forma sau repara relațiile alterate, șanse reduse considerabil în cazul concret ca urmare a faptei ilicite.

Planul psihologic poate fi delimitat, la rândul său, în alte două planuri care îl alcătuiesc, și anume: planul mental și planul emoțional. Astfel, distingem planul mental de planul emoțional prin faptul că acesta se referă la sănătatea mentală ca valoare umană protejată, la integritatea psihică a persoanei care poate fi lezată prin evenimente de natură a altera starea de confort psihologic. Planul emoțional cuprinde totalitatea sentimentelor aparținând unei persoane. Delimitarea prezintă importantă atât în evaluarea prejudiciului în întinderea sa, cât și în posibilitatea de a face o analiză in concreto a existenței acestuia. Planul emoțional va putea fi evaluat cel mult pe baza prezumțiilor, spre exemplu prezumția că între membrii familiei există relații de afectivitate, între rude sau prieteni apropiați.

Instanța nu poate pătrunde în mintea sau trăirile sufletești ale persoanei pentru a putea individualiza prejudiciul, însă poate deduce din starea de fapt, folosind prezumțiile, existența unui prejudiciu în acest plan. Deși sentimentele formează un plan aparte, care se manifestă cel mult în comportamentul persoanei față de alte persoane, acestea pot produce prin intensitatea lor și modificări la nivel mental. Astfel, prin lezarea sentimentelor de afectivitate psihicul poate fi afectat, nefiind capabil să se adapteze la suferința cauzată de prejudiciul subsecvent accidentului, Planul profesional este alcătuit din totalitatea activităților pe care individul le poate întreprinde în scopul obținerii de mijloace existențiale sau a recunoașterii meritelor prin afirmarea în plan social.

Planul profesional interferează cu planul social și este în strânsă legătură cu planul familial, afectiv sau corporal. Or, din această perspectivă, curtea a apreciat că se impune, potrivit art 296 C. proc. civ., admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării asigurătorului să achite câte 200.000 RON daune morale reclamanților-apelanți B.O., B.G., D.V.I., D.L., 50.000 RON reclamantului D.I.I. și 300.000 RON reclamantului F.M., din care suma de 200.000 RON a fost acordată deja de prima instanță. Curtea a majorat în acest fel cuantumul daunelor deja acordate cu 100.000 RON. Potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată să achite suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, apelantului D.V.I.

și suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, apelantului B.G. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către intimata-pârâtă SC O.V.I.G. SA, care a criticat-o sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, considerat excesiv de mare. Astfel, prin cererea de recurs de la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamanților, susținând, în esență, următoarele: Cu privire la daunele morale solicitate de reclamanții B.D.O. și B.M.C. (copiii vinovatei B.C.M. și ai defunctului B.D.G.), B.G. și B.O. (părinții defunctului B.D.G.), F.K.C. și F.L.C. (fiicele defunctei F.M.A.), F.M. (soțul supraviețuitor al defunctei F.M.A.), D.L.

și D.V.I. (părinții vinovatei B.C.M. și ai defunctei F.M.A.), D.I.I. (fratele vinovatei B.C.M. și al defunctei F.M.A.), este nelegală decizia instanței de fond și de apel, acestea acordând reclamanților suma de 2.750.000 RON (27 miliarde 500 de mii ROL) cu titlu de daune morale, însă fără ca aceste pretenții să fie dovedite integral. Instanța a acordat reclamanților întocmai sumele solicitate, fără însă a analiza temeinicia acestora și probele ce fundamentau cererile respective. Pretențiile reclamanților sunt total abuzive, fiind solicitate sume exorbitante, scopul fiind unul singur, îmbogățire fără just temei, iar instanța a acordat o sumă exagerată raportat la caracteristicile speței. Trebuie avut în vedere faptul că orice pretenție civilă trebuie dovedită, fie ea și de natură nepatrimonială.

Această susținere a fost reiterată atât de jurisprudență, cât și de doctrină. A reține un prejudiciu moral fără ca acesta să fie dovedit ar fi o sursă de îmbogățire tară just temei. Legătura de sânge dintre reclamanți și victimele infracțiunii nu creează o prezumție absolută a existenței unui prejudiciu moral. Dacă o astfel de prezumție s-ar fi putut fundamenta, jurisprudența sau cel puțin doctrina ar fi consacrat-o cu siguranță. Prin cererea lor, reclamanții au solicitat suma de 2.870.000 RON, iar instanța a acordat 2.750.000 RON, fără a ține cont de faptul că solicitarea era una exagerată. Nu se contestă trauma suferită, însă instanța trebuie să cenzureze cererea, prin acordarea unei sume rezonabile cu titlu de daune morale.

Stările de stres posttraumatic invocate de reclamanți necesită a fi probate, simpla prezumție a suferinței ca urmare a decesului unui membru de familie nefiind suficientă. Scopul acordării daunelor morale este acela de a complini modificările intervenite în stilul de viață al părților civile, modificări care duc Ia privarea acestora de anumite activități care, anterior evenimentului, puteau fi îndeplinite în mod natural, fără nicio intervenție sau fără niciun ajutor sau, în situații grave, alinarea suferinței cauzate de decesul unei persoane apropiate. Reclamanții, prin cererile exorbitante formulate, au speculat solvabilitatea asigurătorului și la recomandarea reprezentantului convențional au înțeles să solicite aceste sume exagerate.

Cu privire la daunele morale solicitate și acordate de instanță în întregime reclamanților B.D.O. și B.M.C. (copiii vinovatei B.C.M. și ai defunctului B.D.G.), precum și a reclamantelor F.K.C. și F.L.C. (fiicele defunctei F.M.A., sora vinovatei), 1.600.000 RON, acestea sunt exagerate și abuzive. Nu se contestă durerea suferită de aceștia, prin pierderea ambilor părinți, însă daunele morale trebuiau acordate într-o măsură să aline suferința acestora și nu să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză și nici în venituri nejustificative pentru victime. Cu titlu de exemplu, recurenta invocă sentința civilă nr. 629 din 27 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în Dosar nr. 123/227/2012, în care instanța a acordat reclamanților P.B.M.

și P.G. suma de 30.000 RON pentru fiecare, în urma pierderii ambilor părinți și 15.000 RON reclamantei C.C., în urma pierderii tatălui. Cu privire la daunele morale acordate de instanță reclamanților B.O., B.G. (părinții defunctului B.D.G.), F.M. (soțul defunctei F.M.A.), D.L. și D.V.I. (părinții vinovatei și ai defunctei F.M.A.), D.I.I. (fratele vinovatei și al defunctei F.M.A.), 1.150.000 RON, și acestea sunt exorbitante și nelegale. Accidentul care a avut loc nu a avut repercusiuni asupra posibilității reclamanților susmenționați de a munci în continuare și de a-și câștiga existența; prin urmare, se impune diminuarea daunelor și acordarea lor într-o limită legală.

Prin acordarea sumelor susmenționate, instanța nu a reținut faptul că pretențiile trebuiau acordate printr-o analiză prealabilă atentă, așa cum s-a stabilit în doctrina civilă și printr-o comparare a cuantumului acestora raportat la cel acordat în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, având în vedere faptul că, în speța de față, vătămarea corporală ce a avut loc în urma accidentului de circulație a fost săvârșită din culpă. În cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, sumele solicitate cu titlu de daune morale atât împotriva inculpaților persoane fizice, cât și împotriva Statului Român, deși au avut un cuantum mult mai mare, au fost reduse substanțial. Pe lângă aceste aspecte, în aprecierea daunelor morale trebuie avute în vedere probele administrate în cauză, respectiv cele privind suferința fizică provocată reclamanților.

Această suferință trebuie analizată prin prisma jurisprudenței din România și C.E.D.O., care au reținut ca motive de neacordare sau de reducere a daunelor morale următoarele: - părțile civile nu au beneficiat de tratament medical (psihiatric sau psihologic); - vârsta și calitatea victimei (dacă au fost părinți în vârstă de peste 50 de ani, Iară copii minori în întreținere, aprox. 20.000 euro daune morale copiilor și 10.000 euro soțului supraviețuitor); - calitatea de persoană publică a inculpatului; - publicitatea efectuată cu ocazia accidentului/procesului; - persoanele aflate în întreținere, dacă sunt minori sau majori. În doctrină se afirmă că la stabilirea întinderii despăgubirii nu se iau în considerare nici starea materială a autorului prejudiciului, nici starea materială a victimei.

Însă și atunci când se cere o sumă foarte mare, trebuie să se țină seama de ceea ce este rezonabil, de ceea ce este obișnuit pentru