ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1929/2015

Decizia nr. 1929/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7478 din 30 decembrie 2013, Tribunalul Maramureș, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții SC B. SA, C., D. și E., și în consecință:

A obligat pârâta SC B. SA să plătească reclamantului A. următoarele sume:

- suma de 15.800 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor făcute de reclamant cu medicamentație, analize medicale, spitalizare în clinici medicale și deplasările la aceste clinici, cu dobânda legală aferentă de la data de 04 aprilie 2013 și până la achitarea efectivă;

- suma de 72.360 RON, reprezentând contravaloarea globală a diferenței dintre venitul net încasat de reclamant din salariu și pensia acordată de asigurările sociale de stat;

- suma de 142.020 RON, reprezentând contravaloarea globală a costului cu diferența dintre salariul de bază minim brut pe țară și indemnizația pentru însoțitor;

- suma de 90.000 RON, reprezentând despăgubire provizorie cu titlu de contravaloare cheltuieli pe care reclamantul urmează să le efectueze în vederea recuperării sale fizice și neurologice la clinici medicale din țară sau străinătate;

- suma de 300.000 euro reprezentând daune morale.

A luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 5.000 euro reprezentând contravaloarea motocicletei avariate și la plata sumei de 1.000 euro reprezentând contravaloarea echipamentului de motociclist.

A obligat pârâta SC B. SA să-i plătească reclamantului suma de 60 RON cheltuieli de judecată și a dispus restituirea către reclamant a sumei de 500 RON achitată de acesta prin chitanța din 04 noiembrie 2013 cu titlu de onorariu provizoriu pentru expert F.

Prin decizia civilă nr. 323/2014 din 09 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile declarate de reclamantul A. și pârâta SC B. SA Sibiu, a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților C., D. și E. și, în consecință:

A obligat pârâta SC B. SA la plata sumei de 134 RON lunar reprezentând diferența dintre venitul net încasat de reclamant din salariu și pensia acordată și obținută ulterior accidentului, calculată de la data producerii accidentului pe toată durata vieții reclamantului.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 223.000 RON reprezentând contravaloarea globală a costului cu diferența dintre salariul de bază minim brut pe țară și indemnizația pentru însoțitor.

A obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamant a sumei de 150.000 RON necesară tratamentelor medicale pe care acesta urmează să le efectueze în vederea recuperării sala fizice și neurologice.

A menținut restul dispozițiilor sentinței în vederea obligării pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 300.000 euro în echivalentul lei la data plății.

A obligat pe reclamantul A. la plata către pârâta SC B. SA a cheltuielilor de judecată parțiale în apel în sumă de 1.000 RON.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC B. SA, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea spre o nouă judecată instanței de apel.

În argumentarea motivelor invocate, recurenta a susținut că instanța de apel a respins prin încheierea de ședință din 02 septembrie 2014, în mod netemeinic și nelegal, cererea sa de efectuare a unei expertize tehnice-auto pentru a se stabili dinamica producerii accidentului auto și dacă se poate reține o culpă comună în producerea acestuia, raportat la faptul că reclamantul a depășit viteza legală cu 15 km/h.

A arătat recurenta că din considerentele deciziei recurate rezultă că motivul pentru care instanța de apel susține că nu poate reține culpa comună a părților în producerea accidentului este faptul că nu a fost în niciun fel probată, singura probă concludentă, pertinentă și utilă fiind expertiza tehnică auto, astfel încât a fost pusă în imposibilitate de a proba acest aspect, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, garantate de art. 6, art. 13 și 22 C. proc. civ., art. 6 din C.E.D.O.

În continuare, a susținut recurenta că ținând cont de faptul că la producerea accidentului a concurat, prin conduita sa culpabilă, și victima, se impune reducerea, proporțional cu aceasta, atât a daunelor materiale, cât și a celor morale, potrivit art. 1371 alin. (1) C. civ.

S-a mai susținut că prin faptul că instanța de apel a dispus mărirea cuantumului despăgubirilor acordate în vederea recuperării fizice și neurologice a reclamantului la clinici medicale din țară sau străinătate, de la 90.000 RON la 150.000 RON, fără a motiva de ce a fost necesară această majorare, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A mai susținut recurenta că s-a menținut cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță la suma de 300.000 euro, deși a arătat că acest cuantum este excesiv, încălcându-se principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Totodată, a arătat recurenta că nu s-a respectat „Ghidul pentru soluționarea daunelor morale - studiu privind practica națională și europeană în materie, sinteza și recomandări pentru soluționarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătății și a integrității corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehicule”, potrivit căruia media generală a daunelor morale care se acordă în cazul infracțiunilor de vătămare corporală în urma căreia au rămas sechele, infirmitate permanentă, este de 419 RON/ zi de îngrijiri medicale.

Totodată, a solicitat recurenta a se avea în vedere că la stabilirea cuantumului daunelor morale să fie avut în vedere faptul că infracțiunea a fost săvârșită din culpă și nu cu intenție, astfel că se impune o reducere a cuantumului despăgubirilor solicitate și sub acest aspect.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea spre o nouă judecată instanței de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., concluzia fiind că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 05 mai 2015, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părțile nedepunând puncte de vedere.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Critica recurentei, subsumată motivului de casare invocat anterior, prin care a susținut că instanța de apel a respins în mod netemeinic cererea de efectuare a unei expertize tehnice auto, în condițiile în care și reclamantul a contribuit atât la producerea accidentului cât și la agravarea consecințelor, prin urmare, existând o culpă comună, se constată a fi nefondată, pentru considerentele ce succed.

Prin încheierea din 02 septembrie 2014, instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii pârâtei de suplimentare a probațiunii prin efectuarea unei expertize tehnice auto, apreciind a nu fi utilă și concludentă soluționării cauzei iar în considerentele deciziei se reține că din întreaga probațiune administrată a rezultat cu certitudine culpa exclusivă a numitului G. Așadar, nu poate fi reținută o eventuală nemotivare a hotărârii din perspectiva motivului de casare invocat, instanțele de fond fiind suverane în administrarea și interpretarea probatoriului.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea soluției de majorare a cuantumului despăgubirilor de la 90.000 RON la 150.000 RON, se constată de asemenea a fi nefondată, având în vedere că instanța a argumentat în raport cu dispozițiile art. 1385 alin. (2) C. civ. și în baza probatoriului administrat, soluția adoptată, apreciind că suma de 150.000 RON reprezintă costul tratamentelor medicale pe care reclamantul urmează să le efectueze în vederea recuperării sale fizice și neurologice.

Așa fiind, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază criticile subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fi nefondate, întrucât contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a criticat decizia atacată sub aspectul soluției de menținere a cuantumului daunelor morale la suma de 300.000 euro care în opinia sa este excesiv, încălcându-se principiul îmbogățirii fără justă cauză, motivat de faptul că nu s-a avut în vedere Ghidul pentru soluționarea daunelor morale -studiu privind practica națională și europeană în materie, sinteza și recomandări pentru soluționarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătății și integrității corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de autovehicule.

Față de cele reținute, se constată că recurenta nu a argumentat potrivit motivului de casare invocat, care sunt dispozițiile legale aplicate greșit, pentru a da posibilitatea instanței de recurs de a examina din această perspectivă hotărârea atacată.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurenta-pârâtă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Cu toate acestea, se constată că menținerea de către instanța de apel a sumei de 300.000 euro atribuită de prima instanță este rezultatul unei aprecieri rezonabile și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie pentru prejudiciul moral suferit.

În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menționat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel, operațiunea de estimare a despăgubirilor, deși lăsată la aprecierea judecătorului, nu se poate face în mod arbitrar, ci pe baza unor repere cum este echitatea și proporționalitatea.

În cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, evidențiind - așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Așa fiind, în speță nu se confirmă motivul de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă, instanța de apel dând o corectă eficiență textelor legale și principiilor de drept incidente speței, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SA Sibiu împotriva deciziei civile nr. 323/2014 din 09 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Defintivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2015.