ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 599/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 599/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 599/2015

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4104 din 19

februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/100/2009 al Tribunalului Maramureș,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA București, prin Sucursala Baia Mare,

împotriva pârâtei SC B. SRL cu consecința obligării acesteia la plata sumei de

121.583 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la

data pronunțării sentinței până la data achitării sumei și 10.000 lei

cheltuieli de judecată, către reclamantă. S-a respins acțiunea formulată împotriva

pârâților SC C. SRL și D., reclamanta fiind obligată să plătească suma de

10.000 lei pârâtei SC C. SRL Baia Mare și 3.000 lei pârâtului D., cheltuieli de

judecată. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

chematele în garanție I.S.U. și SC E. SRL și în consecință s-a respins cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta SC B. SRL împotriva chemaților în

garanție SC C. SRL Baia Mare și D.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență, că reclamanta SC A. SA a

solicitat obligarea pârâților D., SC C. SRL Baia Mare și SC B. SRL la plata

sumei de 726.412 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată

asiguratului său SC E. SRL.

Invocând dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind dreptul de regres împotriva persoanelor

vinovate de producerea prejudiciului a cărui recuperare s-a solicitat și

prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ. referitoare la răspunderea comitentului

față de prepus, reclamanta a arătat în motivarea acțiunii că prin contractul de

asigurare din 3 martie 2008 încheiat cu SC E. SRL s-a asigurat imobilul situat

administrativ în jud. Maramureș, pentru suma de 848.000 lei.

Ca urmare a

producerii riscului asigurat, respectiv incendiul care a afectat bunul

asigurat, reclamanta a achitat chematei în garanție SC E. SRL suma asigurată de

848.000 lei, parțial benevol, iar o altă parte în conformitate cu Sentința

civilă nr. 5237 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Maramureș, irevocabilă.

Prima instanță reține

că în Dosarul nr. x/100/2009 al Tribunalului Maramureș, reclamanta SC E. SRL în

calitate de asigurat a chemat în judecată pârâta SC A. SA București, pentru a

fi obligată, în calitate de asigurător la plata despăgubirilor în cuantum de

848.000 lei și a dobânzilor legale având în vedere producerea daunei totale a

bunului asigurat. Întrucât asigurătorul a achitat asiguratului suma de 726.412

lei pentru diferența de 125.588 lei a fost obligat prin sentința anterior

menționată, rămasă irevocabilă prin nerecurare, astfel încât exercitându-și dreptul

de regres a promovat acțiune împotriva persoanei vinovate de producerea

incendiului solicitând obligarea pârâților din prezenta cauză la plata sumei,

reprezentând indemnizația de asigurare achitată asiguratului SC E. SRL.

În acest context,

analizând probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că imobilul

distrus în incendiul din data de 10 septembrie 2008 se afla în proprietatea

chematei în garanție SC E. SRL, spațiu pentru care a încheiat cu pârâta SC B.

SRL Luduș la data de 14 noiembrie 2006, un contract de locațiune valabil până

la data de 1 decembrie 2008.

Conform

înscrisurilor, declarațiilor martorilor și expertizei efectuate în cauză s-a

stabilit că incendiul s-a produs în spațiile deținute de pârâta SC B. SRL

Luduș, care se află în culpă pentru nerespectarea dispozițiilor H.G. nr.

1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se

supun avizării sau autorizării pentru securitatea la incendiu, în sensul că nu

au obținut avizele de securitate pentru hala în care își desfășura activitatea,

hala nefiind protejată conform normelor tehnice, de cele învecinate împrejurare

care a favorizat și propagat incendiul.

Prima instanță a

arătat că potrivit expertizei, mijlocul care a produs arderea a fost o țigară

aruncată întâmplător, însă incendiul a fost favorizat și propagat din lipsa

instalației speciale de detectare și stingere, nesepararea spațiilor de

depozitare prin elemente de compartimentare antifoc față de alte destinații,

aceste din urmă obligații - neîndeplinite - revenind pârâtei SC B. SRL, care,

prin urmare este vinovată pentru producerea incendiului.

În consecință, s-a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a

pârâtei, față de care s-a admis în parte acțiunea.

Cererea de chemare în

garanție formulată de pârâta SC B. SRL împotriva SC C. SRL Baia Mare și a

angajatului acesteia D. a fost respinsă cu motivarea că expertiza și

declarațiile martorilor nu confirmă susținerea pârâtei conform căreia incendiul

a fost provocat ca urmare a activităților desfășurate de chematul în garanție

D., astfel că nu există dovezi pentru antrenarea răspunderii civile delictuale

a acestora.

În privința cererii

de chemare în garanție a I.S.U., tribunalul a arătat că nu există niciun raport

de drept material între chematul în garanție și părțile din proces, astfel

încât nu se poate lega valabil un raport de drept procesual, motiv pentru care

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, cu consecința

respingerii acțiunii față de chematul în garanție.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a fost admisă și față de chemata în garanție SC E.

SRL, tribunalul argumentând că prin încheierea contractului de închiriere din

14 noiembrie 2006, pârâta SC B. SRL a dobândit paza juridică a halei în care a

izbucnit incendiul. Prin urmare, exercitând independent contractul și

supravegherea depozitului închiriat, avea și obligația obținerii autorizațiilor

necesare desfășurării activităților specifice.

Prin Decizia civilă

nr. 523 din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC

A. SA cu consecința schimbării în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei

SC B. SRL la plata întregii sume de 848.000 lei, cu dobânda legală de la data

introducerii acțiunii și până la plata efectivă. Au fost menținute dispozițiile

privind respingerea acțiunii față de pârâții SC C. SRL și D. și cele privind

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii

față de chemații în garanție Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș

și SC E. SRL Baia Mare, precum și respingerea ca nefondată a cererii de chemare

în garanție formulată de pârâta SC B. SRL împotriva chemaților în garanție SC

C. SRL și D. A fost modificat cuantumul cheltuielilor de judecată în sensul

obligării reclamantei SC A. SA la plata sumei de 5.000 lei către pârâta SC C.

SRL și 1.500 lei către pârâtul D. și a pârâtei SC B. SRL la plata acelorași

sume către aceeași pârâți, precum, și la plata sumei de 18.375 lei cheltuieli

de judecată la fond către reclamanta SC A. SA și 8.895,5 lei cheltuieli în

apel. S-a respins apelul pârâtei SC B. SRL, care a fost obligată și la plata

cheltuielilor de judecată parțiale în apel către SC C. SRL și D., fiind respinsă

cererea pârâtului Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș pentru

acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

În argumentarea

deciziei pronunțate, instanța de apel a arătat că în mod corect tribunalul a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei

SC B. SRL, culpa acesteia constând în nerespectarea obligațiilor ce îi reveneau

potrivit art. 5 - 19 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva

incendiilor, fiind favorizată producerea și propagarea rapidă a incendiului și

implicit a pagubelor materiale. Totodată pârâta și-a neglijat și obligațiile

derivate din contractul de închiriere în sensul amenajării spațiului conform

destinației sale și a obținerii autorizației de securitate la incendiu, astfel

că desfășurând o activitate neconformă a determinat producerea incendiului din

10 septembrie 2008 și implicit a prejudiciului cauzat reclamantei.

În legătură cu

întinderea prejudiciului, s-a motivat că potrivit expertizei, bunul obiect al

contractului de asigurare a fost distrus în întregime, astfel că suma plătită

de reclamantă asiguratului său, trebuie achitată de persoana vinovată,

respectiv pârâta SC B. SRL.

Referitor la modul de

soluționare a cererilor de chemare în garanție, s-a reținut că tribunalul a

statuat corect pe baza expertizei și a probelor testimoniale că nu există

dovezi pentru atragerea răspunderii civile delictuale a chemaților în garanție

SC C. SRL și D. și respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș

în privința cărora s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

Instanța de apel a

reținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cu motivarea

că reclamanta SC A. SA a cărei acțiune a fost admisă în parte doar față de

pârâta SC B. SRL, trebuia obligată doar la suportarea în parte a cheltuielilor

de judecată ocazionate pârâților SC C. SRL și D., pentru că aceștia au avut și

calitatea de chemați în garanție în cererea formulată de pârâta SC B. SRL, care

a fost respinsă, situație în care culpa revine deopotrivă reclamantei și

pârâtei, sens în care a fost modificată hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâta SC B. SRL invocând motivele de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În mod concret,

recurenta susține că instanța de apel nu a analizat efectiv și distinct fiecare

dintre condițiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. privind angajarea

răspunderii civile delictuale, apreciind eronat că nu a respectat obligațiile

legale pentru apărarea împotriva incendiilor, fapt ce a determinat producerea

riscului asigurat. Deși se reține culpa sa în producerea și propagarea

incendiului, motivarea se bazează doar pe expertiza efectuată în prima

instanță, probă din care rezultă că incendiul a fost determinat de un factor extern

și probabil, străin de activitatea SC B. SRL.

Pe de altă parte,

deși se admite că incendiul a fost provocat de un factor extern, instanța de

apel reține că declanșarea acestui eveniment este imputabilă pârâtei SC B. SRL,

ca urmare a nerespectării normelor legale de apărare împotriva incendiilor,

ceea ce denotă o motivare contradictorie a deciziei recurate în ceea ce

privește imputarea culpei în producerea faptei ilicite.

De asemenea, arată

recurenta, instanța de apel nu a motivat înlăturarea criticii fundamentate pe

procesul-verbal de intervenție din 10 septembrie 2008 întocmit la momentul

producerii incendiului, înscris care coroborat cu declarațiile asociatului SC

C. SRL demonstra faptul că incendiul a fost declanșat ca urmare a lucrărilor

desfășurate de chematul în garanție D.

Subsumat aceluiași

motiv de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenta susține că în mod greșit prin decizia recurată s-a stabilit culpa sa

constând în nerespectarea obligațiilor ce îi reveneau în calitate de chiriaș,

în condițiile în care potrivit art. 4.3 din contract, proprietarul, respectiv

SC E. SRL, avea obligația de a compartimenta spațiul închiriat, de a-l asigura

inclusiv împotriva riscului de incendiu.

Potrivit art. 4.4,

din convenția părților, proprietarul trebuia să obțină toate avizele și

autorizațiile, astfel că în conformitate cu art. 1435 C. civ., locatarul, nu

este răspunzător pentru incendiul provocat ca urmare a unui defect de

construcție, respectiv necompartimentarea corectă.

În același sens,

arată recurenta, conform art. 1420 - 1421 C. civ. și art. 6.3 din contractul de

locațiune, proprietarul, respectiv chemata în garanție SC E. SRL avea obligația

de a-i asigura folosința liniștită și utilă a spațiului închiriat și de a-l preda

în starea corespunzătoare destinației în vederea căreia a fost închiriat,

situație în care, contrar celor reținute prin decizia recurată, de îndeplinirea

acestor obligații era ținută chemata în garanție și nu pârâta SC B. SRL,

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fiind greșit respinsă.

În privința

nelegalității deciziei din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta invocă faptul că în mod greșit instanța de apel a înlăturat

concluziile expertizei efectuate în apel cu motivarea că acestea nu se

coroborează cu alte probe, pe care nu le-a indicat în mod concret. Pe de altă

parte, expertizele efectuate în cauză confirmă susținerea referitoare la

intervenția defectuoasă a chematului în garanție Inspectoratul pentru Situații

de Urgență Maramureș, sens în care sunt citate concluziile experților, situație

în care în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție.

În privința

cuantumului prejudiciului, arată recurenta că, este eronată concluzia instanței

de apel, care a modificat sentința, cu consecința obligării la plata sumei de

848.000 lei, în condițiile în care reclamanta SC A. SA nu și-a valorificat

dreptul procesual de a ataca Sentința civilă nr. 5237 din 14 decembrie 2010 a

Tribunalului Maramureș în baza căreia a fost obligată la plata sumei de 125.588

lei către SC E. SRL.

Decizia este nelegală

și în privința modului de soluționare a petitului privind cheltuielile de

judecată la plata cărora a fost obligată către pârâții SC C. SRL și D., față de

care acțiunea reclamantei a fost respinsă, astfel încât aceasta trebuia să

suporte în întregime cheltuielile de judecată ale acestor părți.

Prin întâmpinările

depuse, intimata-reclamantă SC A. SA și intimații-pârâți și respectiv chemați

în garanție au solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul

formulată prin prisma motivelor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte

constată că este nefondat, cu precizarea că vor fi avute în vedere doar

criticile ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Examinarea modului de interpretare a probelor, respectiv a concluziilor

expertizelor efectuate în cauză și a probelor testimoniale, nefiind însă

posibilă din perspectiva specificului acestei căi de atac ce vizează exclusiv

motivele de nelegalitate și nu de netemeinicie ale hotărârii recurate.

Totodată, cu

aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, observă că în

privința primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., pot fi avute în vedere criticile referitoare la nerespectarea

prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu și cele privind

nelegalitatea deciziei derivând din aplicarea greșită a unor dispoziții legale

sau convenționale, care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și nu pct. 7 ale aceluiași articol, cum greșit au fost încadrate de

recurentă.

În acest context,

contrar susținerilor recurentei, considerentele deciziei supuse controlului

judiciar, prezintă argumentele și raționamentul logico-juridic, conform art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce a determinat adoptarea soluției

pronunțate, prin analizarea elementelor răspunderii civile delictuale,

raportate la probele administrate în cauză a căror examinare a configurat

concluzia că dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. au fost corect aplicate de

prima instanță.

În egală măsură, nu

se verifică existența unei motivări contradictorii, deoarece instanța de apel a

argumentat că pârâta este în culpă pentru nerespectarea obligațiilor

contractuale și a celor prevăzute de Legea nr. 307/2006 privind apărarea

împotriva incendiilor și a desfășurat o activitate neconformă ce a determinat

producerea incendiului. Astfel, s-a argumentat că chiar dacă incendiul a fost

provocat de un factor extern, pârâta SC B. SRL, în calitate de chiriaș al

spațiului în litigiu, care a dobândit și paza juridică a acestuia, nu poate fi

exonerată de răspundere pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile pentru

amenajarea spațiului conform destinației și ulterior obținerea autorizației de

securitate la incendiu, desfășurându-se activitatea în condiții neconforme

normelor legale privind apărarea împotriva incendiilor.

De asemenea, critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată, în

condițiile în care instanța de apel a stabilit pe baza probelor administrate -

a căror cenzură este exclusă în recurs - că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile

delictuale a pârâtei SC B. SRL.

Astfel, în mod corect

s-a reținut prin decizia recurată că prin contractul de închiriere din 14

noiembrie 2006, încheiat cu chemata în garanție SC E. SRL, pârâta SC B. SRL a

dobândit paza juridică a halei de depozitare unde a izbucnit și de unde s-a

propagat incendiul ce a constituit riscul asigurat suportat de reclamantă care

a promovat acțiune împotriva pârâtei în conformitate cu art. 22 din Legea nr.

136/1995 și art. 998 - 999 C. civ.

Potrivit art. 4.4

alin. (1) - (3) din contractul de închiriere, pârâta SC B. SRL în calitate de

locatar a fost autorizată să efectueze orice lucrări de întreținere sau

modificări de structură și să întreprindă demersurile necesare desfășurării

activității specifice obiectului său de activitate, iar în conformitate cu

clauza prevăzută la art. 6.1 din convenție, părțile au convenit ca locatarul,

în speță pârâta, are drept exclusiv de folosire al proprietății pe durata

contractului.

Pe de altă parte,

potrivit H.G. nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcții și

amenajare care se supun avizării și autorizării privind securitatea la

incendiu, pârâta SC B. SRL a obținut avizul de securitate la incendiu și a

început desfășurarea activității specifice, deși nu deținea autorizația de

securitate prevăzută de același act normativ.

Prin urmare,

dispozițiile contractuale și legale menționate au fost corect interpretate prin

decizia recurată, care a avut în vedere și dispozițiile art. 1 lit. d) din

Legea nr. 307/2006, concluzionând că prin nerespectarea acestor dispoziții,

pârâta a desfășurat o activitate neconformă obligațiilor contractuale, normelor

legale privind securitatea împotriva incendiilor, cu consecință că este în

culpă pentru producerea incendiului și implicit a pagubelor materiale cauzate

asiguratului.

În consecință,

elementele răspunderii civile delictuale, dispozițiile legale în materia

incendiilor precum și cele convenționale, au fost corect aplicate, motiv pentru

care se vor înlătura criticile formulate de recurentă în această privință.

De asemenea este

nefondată susținerea recurentei conform căreia au fost ignorate dispozițiile

art. 1453 C. civ., aceste dispoziții legale nu sunt incidente speței, pentru că

incendiul nu s-a produs ca urmare a unor defecte ale construcției închiriate ci

din cauza riscului pe care și l-a asumat pârâta SC B. SRL de a desfășura

activitatea într-un spațiu impropriu și în absența tuturor avizelor și

autorizațiile de securitate la incendiu pe care avea obligația să le dețină.

Prin urmare, instanța

de apel a stabilit corect că pârâta SC B. SRL este persoana vinovată de

producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantei, fapta ilicită și raportul

de cauzalitate fiind dovedite, motiv pentru care justificat au fost înlăturate

criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți

pârâți și respectiv a chemaților în garanție.

În privința

cuantumului prejudiciului, cu precizarea că acesta reprezintă un aspect de

netemeinicie și nu de nelegalitate, Înalta Curte observă că, de altfel,

recurenta nu a formulat critici concrete susceptibile a fi încadrate în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la ultimul

motiv de recurs constând în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., se va reține că în mod corect, prin decizia recurată s-a argumentat că

pentru stabilirea culpei procesuale este relevant faptul că pârâții SC C. SRL

și D. au avut atât calitatea de pârâți în acțiunea formulată de reclamanta SC

A. SA, precum și pe aceea de chemați în garanție ca urmare a cererii formulate

împotriva lor de pârâta SC B. SRL. Prin urmare având în vedere faptul că

acțiunea principală a fost admisă în parte, iar cererea de chemare în garanție

s-a respins, rezultă că reclamanta justificat a fost obligată doar la suportare

în parte a cheltuielilor de judecată ocazionate pârâților-chemați în garanție,

deoarece culpa procesuală pentru aceste cheltuieli revine deopotrivă

reclamantei SC A. SA și pârâtei SC B. SRL.

În concluzie,

recursul pârâtei este nefondat și va fi respins ca atare, în conformitate cu

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC B. SRL fiind obligată,

potrivit art. 274 C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 3.000 lei, onorariu avocațial, către intimatul D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC B. SRL Luduș împotriva Deciziei civile nr. 523

din 27 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apei Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurenta-pârâta SC B. SRL Luduș să-i achite intimatului-pârât D. suma de 3.000

lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL