ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4421/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4421/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2610/2011 pronunțată în Dosar nr. 1875/307/2011
al Judecătoriei Sighetu Marmației s-a dispus admitereaacțiunii civile formulată
de reclamanta SC G.R.A.R. SA Sucursala Baia Mare împotriva pârâtului M.P. și a fost
obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.958,29 lei cu titlu de
despăgubiri, cu dobândă legală calculată de la data de 10 noiembrie 2010 și
până la plata efectivă iar prin Decizia civilă nr. 462/R din 05 aprilie 2012,
pronunțată în Dosarul nr. 1875/307/2011 al Tribunalului Maramureș s-a respins
ca nefondat recursul declarat de pârât împotriva acestei sentințe.
Împotriva Deciziei civile nr. 462/R din 05 aprilie 2012,
pronunțată în Dosarul nr. 1875/307/2011 al Tribunalului Maramureș a declarat
recurs pârâtul M.P., solicitând casarea deciziei atacate și a sentinței
pronunțate de prima instanță, respectiv să fie achitat de daune și dobândă față
de SC G.R.A.R. SA Sucursala Baia-Mare.
Prin Decizia civilă nr. 160 din 10 ianuarie 2013 Curtea de
Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a
respins ca inadmisibil recursul.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că
recursul vizează Decizia civilă nr. 462/R/2012 pronunțată de Tribunalul
Maramureș în soluționarea recursului declarat de recurentul M.P. împotriva
sentinței civile nr. 2610/2011 pronunțate de Tribunalul Maramureș, decizia
pronunțată fiind irevocabilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul M.P.
solicitând casarea acesteia.
În susținerea cererii sale, recurentul a arătat, în
esență, că acțiunea introdusă în instanță a fost făcută de SC S.A.R. A.R.D.A.F.
SA Sucursala Baia-Mare, care nu a achitat taxa judiciară de timbru prevăzută de
lege, iar instanța l-a obligat să plătească suma de 1958,29 lei cu dobânda
legală până la plata efectivă către o altă societate, respectiv SC G.R.A.R. SA
Sucursala Baia-Mare SC G.R.A.R. SA Sucursala Baia-Mare și că în speță,
competența soluționării cauzei revenea tribunalului iar nu judecătoriei.
Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului
din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora
instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură
care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite
excepția inadmisibilității recursului, invocată de reclamantă, în considerarea
următoarelor argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., „sunt
supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum și cele date în
apel".
Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a
declara recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs deoarece, conform
dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în
recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul
civil este acela al legalității căilor de atac, și presupune că părțile nu pot
uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de
mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile
de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional,
fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al
procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.
Astfel, în sistemul nostru de drept mijloacele
procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și
efectele produse sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac,
regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin
lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu
natura și scopul lor și într-o anumită ordine.
În speța dedusă judecății, recurentul a solicitat cenzurarea
unei decizii irevocabile pronunțate de o instanță de recurs, pe care o mai
atacase deja, de asemenea cu recurs.
În speță, se constată că decizia recurată este o hotărâre
pronunțată de o instanță de recurs, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin.
(2) pct. 4, C. proc. civ., nesusceptibilă deci de a fi atacată, la rândul său,
cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de
reformare, împotriva sa putând fi exercitate, în condițiile legii, doar căile
extraordinare de atac.
Această concluzie decurge și din observarea dispozițiilor
art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumera categoriile de hotărâri ce pot
fi atacate cu recurs, și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date
în recurs, precum și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de
atac.
În consecință, față de considerentele expuse, în baza
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 137 alin. (1)
și art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod, Înalta Curte va respinge ca
inadmisibil recursul declarat de de pârâtul M.P. împotriva Deciziei civile nr. 160
din 10 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C
I D E
Admite
excepția inadmisibilității recursului.
Respinge
recursul declarat de pârâtul M.P. împotriva Deciziei civile nr. 160 din 10
ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.