ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului,

din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 24 septembrie 2010, pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanții

H.G., H.M.G. și H.A.M. au chemat în judecată pe pârâta SC A.R.D.A.F. SA,

solicitând instanței obligarea acesteia la plata următoarelor sume:

- 25.826 RON și

echivalentul în RON a sumei de 27.000 euro reclamanților H.G. și H.M.G., cu titlu

de daune materiale;

- echivalentul

în RON a sumei de 22.500 dolari canadieni reclamantului H.G., cu titlu de daune

materiale;

- 30.000 euro

reclamantului H.G., cu titlu de daune morale;

- 30.000 euro

reclamantei H.M.G., cu titlu de daune morale;

- 20.000 euro

reclamantei H.A.M., cu titlu de daune morale;

- penalități de

1% pe zi la sumele solicitate prin petitele anterioare, calculate începând cu data

înregistrării cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumelor

datorate;

- cheltuieli de

judecată.

Prin sentința

civilă nr. 696 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul

nr. 6130/100/2010 a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamanții

H.G., H.M.G. și H.A.M. în contradictoriu cu pârâta SC A.R.D.A.F. SA și intervenientul

forțat F.C.I. și în consecință:

A fost obligată

pârâta SC A.R.D.A.F. SA să plătească reclamanților suma de 80.000 euro, cu titlu

de daune morale.

S-au respins celelalte

capete de cerere.

A fost obligată

pârâta la plata sumei de 5.000 RON, în favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că reclamanții nu au prezentat nici un înscris

din care să rezulte cheltuielile pretinse în acțiune, iar martorii audiați în cauză,

U.F.Ș. și U.R.A., nu au putut estima cheltuielile efectuate de reclamanți, ca urmare

a decesului fiicei lor, astfel încât cererea privind daunele materiale a fost respinsă.

În ceea ce privește

cererea privind daunele morale pretinse de către reclamanți, aceasta a fost admisă,

raportat la suferința provocată reclamanților prin decesul copilului și respectiv

a surorii.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanții H.G., H.M.G. și H.A.M. au declarat apel, care a fost admis

prin decizia nr. 258/2011 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A fost schimbată în

parte sentința în sensul că a fost obligată pârâta SC G.R.A.R. SA (fostă SC

A.R.D.A.F. SA) la plata, în favoarea reclamanților, a sumei de 25.826 RON,

daune materiale. A fost obligată pârâta la plata, în favoarea reclamantului H.G.

a sumei de 22.500 dolari canadieni, daune materiale. Prin aceeași decizie a

fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 %

pe zi aplicate tuturor sumelor acordate reclamanților, începând cu 22

septembrie 2010 și până la achitarea integrală a sumelor datorate. S-a păstrat restul

dispozițiilor sentinței apelate și a fost obligată intimată la plata sumei de 2.000

RON, cheltuieli de judecată în favoarea apelanților, în apel.

În motivare, instanța

de apel a constatat că starea de fapt reținută în cauză și necontestată de către

părți vizează producerea la 22 iulie 2008 de către conducătorul auto F.C.I. a

unui accident rutier conducând, autovehiculul înmatriculat, în urma căruia H.I.D.

care ocupa locul din dreapta a autovehiculului a decedat.

La data producerii

accidentului pentru folosința autovehiculului era încheiată polița de asigurare

de răspundere civilă de tip RCA SC A.R.D.A.F. SA. la SC A.R.D.A.F. SA.

Instanța a reținut

că, potrivit Legii nr. 136/1995 privind asigurările în România, sumele reprezentând

contravaloarea prejudiciilor provocate prin accidente rutiere în 2008 sunt acoperite

de asigurătorul RCA al persoanei vinovate în limita a 750.000 euro pentru

vătămări corporale și decese și 150.000 euro pentru pagube materiale.

S-a constatat

că prin sentința penală nr. 909 din 16 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Baia

Mare în Dosarul nr. 2153/182/2010 inculpatul F.C.I. a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de ucidere din culpă dispunându-se suspendarea condiționată a executării

pedepsei, iar partea vătămată H.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În Dosarul de

daune nr. F390CJ/2009 reclamanții au solicitat societății de asigurare acordarea

despăgubirilor cuvenite în urma decesului fiicei, respectiv surorii indicând cuantumul

pretențiilor astfel: 80.000 euro daune morale, 25.823 RON și echivalentul în RON

a sumei de 27.000 euro daune materiale, echivalentul în RON a sumei de 22.500 dolari

canadieni de asemenea daune maeriale.

S-a mai reținut

că prin sentința apelată Tribunalul Maramureș a acordat reclamanților suma de 80.000

euro daune morale, respingând restul capetelor de cerere.

Asigurătorul

nu a înțeles să promoveze calea de atac împotriva acestei hotărâri achitând

suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale urmare a demarării de către reclamanți

a procedurii de executare silită în dosarul execuțional al B.E.J. M.O.I..

Reclamanții au

atacat sentința nr. 696/2011 a Tribunalului Maramureș solicitând obligarea asigurătorului

și la plata daunelor materiale în sumă de 25.826 RON și 22.500 dolari canadieni

în echivalent în RON, cu penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate la toate

sumele solicitate începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Au arătat în

mod expres că nu înțeleg să mai pretindă suma de 27.000 euro reprezentând

cheltuieli efectuate cu creșterea și întreținerea celeilalte fiice.

În ceea ce privește

daunele materiale solicitate, instanța de control judiciar a reținut că în raport

de prevederile art. 49 alin. (1) pct. 1 și 2 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, în

vigoare la data producerii evenimentului rutier, la stabilirea despăgubirilor în

cazul decesului unei persoane se au în vedere cheltuielile de înmormântare, inclusiv

pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase,

probate cu documente justificative, cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv

cele de îmbălsămare.

S-a reținut totodată

că art. 26 alin. (1) din același act normativ stabilește faptul că pretențiile formulate

în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

În speță, o primă

solicitare a reclamanților apelanți a vizat acordarea sumei de 25.826 RON daune

materiale, compusă din: preț sicriu și îmbălsămare: 1.026 RON; preț rochie mireasă:

800 RON; preț masă servită după înmormântare, închirierea spațiului pentru servirea

mesei, transport: 6.000 RON; masă parastas: 4.000 RON; monument funerar: 14.000

RON.

Deși pentru aceste

sume reclamanții nu au produs probe directe, instanța de apel a apreciat că pretențiile

lor trebuie analizate prin circumscrierea la datele concrete ale speței, avându-se

în vedere situația traumatizantă în care reclamanții au fost nevoiți să avanseze

aceste sume, precum și obiceiul locului care impune organizarea unor funeralii de

anumite proporții, toate acestea coroborate cu prezumțiile simple.

Potrivit declarațiilor

martorilor de organizarea efectivă a ceremoniei de înmormântare s-au ocupat mai

multe persoane apropiate familiei, acesta fiind unul dintre motivele pentru

lipsa înscrisurilor care fac dovada cheltuielilor efectuate.

În privința

costului sicriului s-a constatat că a fost depusă la dosar o ofertă a Agenției

Casa Funerară N.F.R. din care rezultă faptul că prețul pachetelor de servicii

funerare oscilează între 700 RON pentru serviciile funerare spital și 3.300 RON

pentru serviciile funerare speciale.

S-a presupus că

reclamanții, având posibilitățile materiale necesare dat fiind faptul că

H.G.

lucra în Canada, nu a optat pentru pachetul

de tip spital, ci au ales un sicriu mai scump pentru fiica, respectiv sora lor decedată.

În condițiile

în care costurile pretinse pentru sicriu și îmbălsămare au fost indicate ca fiind

de 1.026 RON instanța de apel a apreciat că se poate proceda la acordarea lor, respectiv

la obligarea societății de asigurare la plată, suma pretinsă fiind una modică.

În raport de oferta

depusă la dosar în privința rochiei de mireasă, s-a apreciat că suma pretinsă cu

titlu de preț rochie mireasă de 800 RON, poate fi impusă asigurătorului.

În privința meselor

servite după înmormântare, din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat

că la masa de după înmormântare au luat parte un număr foarte mare de persoane.

Deși reclamanții

nu au fost în măsură să depună facturi sau chitanțe pentru serviciile solicitate

cu ocazia servirii mesei după înmormântare, având în vedere oferta depusă din

partea SC I.C.B.L. SNC prin care se stabilește prețul unui meniu la 88 RON și ținând

cont de numărul de pârticipanț la înmormântare, s-a apreciat ca fiind justificate

pretențiile reclamantilor în cuantum de 6.000 RON reprezentând cheltuieli pentru

masa servită după înmormântare.

Aceeași situație

s-a reținut și în privința mesei de parastas al cărui cost a fost indicat ca fiind

de 4.000 RON, considerându-se că se poate presupune că o astfel de cheltuială, date

fiind obiceiurile locului și implicarea sentimentală a reclamanților, a fost

realizată.

În ceea ce privește

contravaloarea monumentului funerar estimat la 14.000 RON, în raport de declarația

martorului audiat în cauză, reținându-se că acesta a fost realizat în regie proprie,

iar reclamanții nu au putut să depună acte justificative, prezentând însă o

ofertă a Pietrăriei Boroș SRL din care rezultă faptul că pentru un mormânt cu

capac și monument funerar costul lucrării este de aproximativ 3.500 euro, instanța

de apel a considerat că suma pretinsă de reclamanți, este inferioară ofertei depuse

la dosar, astfel încât suma de 14.000 RON poate fi de asemenea acordată.

S-a reținut că

reclamantul H.G. a pretins obligarea asigurătorului la plata sumei de 22.500 dolari

canadieni venituri nerealizate pentru perioada 25 iulie 2008-25 iunie 2009, în condițiile

în care acesta a făcut dovada deținerii unui contract de muncă cu un angajator canadian

pe o perioadă de 24 de luni, contract în urma căruia urma să obțină venituri lunare

de aproximativ 36.722 dolari canadieni.

La analizarea

acestei solicitări, instanța de apel a considerat a fi rezonabil de crezut că în

condi iile în care reclamantul plecase în străinătate pentru a-și completa veniturile

și a le asigura membrilor familiei un trai decent, decesul une ia dintre fiicele

sale l-a determinat să renunțe la veniturile suplimentare și să se întoarcă în țară

pentru a fi alături de familia îndoliată, renunța ea la contract fiind în legătură

directă de cauzalitate cu accidentul produs.

Întrucât cazarea

apelantului era asigurată de angajator, conform clauzelor contractuale instanța

a apreciat că acesta ar fi reușit să economisească în perioada 25 iulie 2008-25

iunie 2009, 2/3 din veniturile realizate, respectiv suma de 22.500 dolari canadieni.

În privința penalităților

de întârziere de 0,1%, Curtea a reținut a fi incidente prevederile art. 37 din Ordinul

nr. 11/2007 al C.S.A.- în vigoare la data producerii accidentului rutier, care statuează

în sensul că în cazul în care asigurătorul nu-și îndeplinește obligațiile de plată

exigibile este obligat la plats penalităților în cuantumul arătat.

Față de considerentele

evocate, instanța de control judiciar a apreciat ca fiind întemeiat apelul declarat

de către reclamanți, a schimbat în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtei

SC G.R.A.R. SA (fosta SC A.R.D.A.F. SA) la plata în favoarea acestora a sumei de

25.826 RON daune materiale, respectiv 22.500 dolari canadieni, cu penalitățile de

întârziere în cuantum de 0,1% pe zi începând cu 22 septembrie 2010.

Având în

vedere că daunele morale au fost achitate apelanților la data de 30 septembrie 2011

pentru perioada de la data introducerii acțiunii -22 septembrie 2010 și până la

data emiterii ordinului de plată din 30 septembrie 2011, s-a apreciat că asigurătorul

datorează penalități de 0,1% aplicate sumei de 80.000 euro.

Împotriva acestei

decizii, pârâta SC G.R.A.R. SA București (fosta SC A.R.D.A.F. SA) a declarat recurs,

în temeiul art. 304 pct.9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea

în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerea

sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

În motivare, recurenta-pârâtă

susține, în esență, că obligarea la plata sumei de 25.826 RON cu titlu de daune

materiale este nelegală și netemeinică, în raport de dispozițiile art. 36 alin.

(1) din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, ordin în vigoare la data producerii

accidentului de circulație.

Potrivit Ordinul

C.S.A. nr. 11/2007, arată recurenta, asigurătorul este obligat să despăgubească

partea

prejudiciată potrivit pretențiilor formulate in cererea de despăgubire,

dovedite prin orice mijloc de probă, pentru deces, inclusiv pentru prejudiciile

cu caracter nepatrimonial.

În raport de prevederile

art. 1169 C. civ. și art. 49 alin. (1) și pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007,

apreciază  că hotărârea prin care recurenta a fost obligată la plata de daune materiale

față de intimați fără a fi depus niciun înscris doveditor, este nelegală și

netemeinică.

În opinia recurentei,

toate pretențiile admise de către instanța de apel sunt nefondate și nejustificate

cu înscrisuri doveditoare astfel cum prevede legislația în vigoare.

Susține că aprecierile

instanței sunt pur subiective, bazate pe păreri personale și „oferte" depuse

de către intimați, care sunt, de asemenea, subiective și nu reflectă realitatea,

iar obligarea la plata daunelor materiale se poate acorda numai în situația în

care sunt justificate cu înscrisuri.

Față de dispozițiile

art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, recurenta consideră ca fiind nelegală și

obligarea sa la plata penalităților de întârziere de 1 % pe zi de întârziere.

Intimatii-reclamanți

H.G., H.M.G., H.A.M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în esență,

respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și susținerile

din întâmpinare, constată următoarele:

La data de 22

iulie 2008, intervieventul forțat F.C.I., conducând autovehiculul înmatriculat

a produs un accident de circulație, în urma căruia a decedat H.I.D..

Pentru autovehicul

se încheiase polița de asigurare RCA la SC A.R.D.A.F. SA, care ulterior a

devenit SC G.R.A.R. SA, în temeiul căreia, la data de 30 septembrie 2011 s-a achitat

B.E.J. M.O.I. suma de 80.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a

executării silite solicitate de reclamanți, în temeiul sentinței civile nr. 696

din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția contencios administrativ

și fiscal, ca urmare a soluționării cauzei în fond.

Problema de drept

care face obiectul recursului o constituie legalitatea acordării daunelor materiale

și a penalităților de întârziere, acordate reclamanților de curtea de apel.

Potrivit art.

49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, coroborate

cu dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 11/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor

privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule, asigurătorii care practică asigurarea de răspundere civilă

a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse

prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane.

Art. 49 din Normele

precitate stipulează expres modul de stabilire a despăgubirilor în cazul vătămării

corporale sau al decesului unei persoane, ca în speță.

Așadar, în mod

necontestat de părțile din dosar, ca urmare a condamnării inculpatului (intervenient

forțat în cauză) F.C.I., prin sentința penală nr. 909 din 16 iunie 2010 a secției

penale a Judecătoriei Baia Mare, la pedeapsa închisorii, de 1 an, cu suspendare

executării, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă a victimei H.I.D.,

ca urmare a accidentului rutier produs la data de 22.07.2008, pârâta SC SC

G.R.A.R. SA București, care emisese o poliță de asigurare RCA pentru autoturism

inplicat în accident are obligația de a achita despăgubiri, calculate potrivi actelor

normative precitate.

Osebit de această

primă condiție care a fost îndeplinită, trebuie îndeplinită cumulativ a doua condiție

și anume dovedirea prejudiciului, în temeiul art. 1169 care stipulează că cel ce

face o propunere în fața justiției trebuie să o dovedească.

Din analiza considerentelor

deciziei recurate referitoare la îndeplinirea acestei condiții se constată că pentru

cheltuieli efectuate pentru înmormântare, piatra funerară și ritualurile religioase

după înmormântare, precizate și în art. 49 din Ordinul nr. 11/2007 reclamanții nu

au făcut nicio probă directă în sensul că nu au depus înscrisuri justificative care

să ateste aceste cheltuieli.

Referitor la aceste

cheltuieli, în considerentele deciziei se menționează că s-au acordat despăgubiri

pentru:

- costul

sicriului și serviciile funerare;

- rochia de

mireasă cu care a fost îmbrăcată decedata;

- monumentul

funerar;

- mesele

servite după înmormântare și parastasele ulterioare.

Este de notorietate

faptul că la o înmormântare aceste cheltuieli se pot face fie angajând o firmă specializată

care se ocupă de înmormântarea propriu-zisa și efectuarea formalităților necesare

în acest sens, fie pot fi cheltuieli care incumbă organizarea evenimentului în

regie proprie și în consecință rudele decedatului se ocupă de achiziționarea

sicriului, a obiectelor care se pun în sicriu, îmbrăcămintea persoanei decedate,

construirea și montarea monumentului funerar, organizarea meselor servite după înmormântare

și a parastaselor de pomenire a decedatei, obiectele și alimentele care se dau de

pomană etc.

Pentru

achiziționarea bunurilor și serviciilor precitate, există obligația legală a

comercianților de a elibera facturi sau bonuri fiscale care să ateste sumele de

bani care s-au achitat.

În speță reclamanții-intimați

nu au depus nici un înscris doveditor al cheltuielilor efectuate, deși din probele

administrate este indubitabil că s-au efectuat cheltuieli pentru bunurile și

serviciile necesare înmormântării, însă pentru cuantificarea acestor cheltuieli

reclamanții aveau obligația legală să depună înscrisuri doveditoare.

Cu ocazia soluționării

cauzei în fond și apel, reclamanții nu au depus niciun înscris în acest sens și

în consecință, numai pe baza declarațiilor a doi martori care relatează că s-au

făcut cheltuieli pentru înmormântare și monumentul funerar și indică

aproximativ anumite sume, nu se pot acorda despăgubirile solicitate de reclamanți,

coroborându-se depozițiile acestor martori cu oferte pentru anumite bunuri (preț

rochie mireasă) sau cu numărul aproximativ de participanți la masa servită după

înmormântare și parastas, raportată la oferta restaurantului unde s-a servit masa.

De asemenea, pentru

monumentul funerar realizat în regie proprie de reclamanți s-a depus o ofertă de

la firma specializată privind costul aproximativ al unui monument funerar, fără

să se depună o factură sau bon fiscal care să ateste plata materialelor și eventual

un înscris sub semnătură privată a persoanei care a executat lucrarea.

Astfel fiind,

întrucât reclamanții nu au depus niciun înscris constatator care să îndeplinească

dispozițiile legale privind achiziționarea de bunuri și servicii de la

comercianți (factură sau bon fiscal) care să se coroboreze cu alte probe

administrate în cauză (dispoziții de martori, planșe fotografice etc.) privind

efectuarea cheltuielilor de înmormântare, aceste despăgubiri nu se pot acorda.

În consecință,

în mod nelegal Curtea de apel a constatat îndeplinite condițiile legale și a acordat

despăgubiri pentru daune materiale pe baza unor oferte pentru servicii funerare,

pentru rochia de mireasă cu care a fost îmbrăcată decedata, sau a declarațiilor

de martor privind numărul aproximativ al persoanelor care au participat la masa

de după înmormântare.

De asemenea, tot

prin apreciere curtea de apel a obligat pârâta-recurentă la plata sumei de 22.500

de dolari canadieni, cu titlu de daune materiale reclamantului H.G., tatăl victimei,

care lucra în Canada, cu motivarea nelegală că „întrucât cazarea apelantului era

asigurată de angajator, conform clauzelor contractuale, se poate aprecia că acesta

ar fi reușit să economisească, în perioada 25 iulie 2008-25 iunie 2009, 2/3 din

veniturile realitate, respectiv suma de 22.500 dolari canadieni.

Astfel fiind,

motivul de redurs invocat de pârâtă este fondat, deoarece în speță nu sunt îndeplinite

condițiile legale precitate și analizate, pentru acordarea daunelor materiale și

în consecință, urmează a fi admis.

Referitor la obligarea

pârâtei la plata penalităților de întârziere se constată că potrivit art. 36

din Normele de aplicare a Ordinului C.S.A. nr. 11/2007, despăgubirea se efectuează

de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat

investigația necesara evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau

de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă

cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Hotărârea nr.

696 din 22 februarie 2011 prin care pârâta a fost obligată să plătească daune morale

a rămas definitivă la data de 14 decembrie 2011, când s-a pronunțat decizia recurată,

nr. 258/2011, iar plata sumei de 80.000 euro, reprezentând daune morale, s-a efectuat

anterior, la data de 30 septembrie 2011 și în consecință în mod nelegal curtea de

apel a dispus obligarea la plata penalităților de întarziere, pe acest aspect.

Având în vedere

că daunele materiale au fost nelegal acordate reclamanților, pentru

considerentele expuse mai sus, potrivit principiului accesorium sequitur

principalem, este evident că nu se pot acorda penalități pentru sume cu titlu de

daune materiale, care nu se datorează, deci și acest motiv de recurs este fondat.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate și potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să modifice

decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 696/2011, care va fi menținută, întrucât este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC SC G.R.A.R. SA București împotriva deciziei civile nr.

258/2011 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, modifică în tot decizia atacată,

în sensul că respinge apelul declarat de reclamanții H.G., H.M.G. H.A.M.

împotriva sentinței civile nr. 696 din 22 februarie 2011 pronunțată de

Tribunalul Maramureș, pe care o păstrează în tot.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.