ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 290/2013

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 septembrie 2010, pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanții H.G., H.M.G. și H.A.M. au chemat în judecată pe pârâta SC A.R.D.A.F. SA, solicitând instanței obligarea acesteia la plata următoarelor sume: - 25.826 RON și echivalentul în RON a sumei de 27.000 euro reclamanților H.G. și H.M.G., cu titlu de daune materiale; - echivalentul în RON a sumei de 22.500 dolari canadieni reclamantului H.G., cu titlu de daune materiale; - 30.000 euro reclamantului H.G., cu titlu de daune morale; - 30.000 euro reclamantei H.M.G., cu titlu de daune morale; - 20.000 euro reclamantei H.A.M., cu titlu de daune morale; - penalități de 1% pe zi la sumele solicitate prin petitele anterioare, calculate începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumelor datorate; - cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 696 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 6130/100/2010 a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamanții H.G., H.M.G. și H.A.M. în contradictoriu cu pârâta SC A.R.D.A.F. SA și intervenientul forțat F.C.I. și în consecință: A fost obligată pârâta SC A.R.D.A.F. SA să plătească reclamanților suma de 80.000 euro, cu titlu de daune morale. S-au respins celelalte capete de cerere. A fost obligată pârâta la plata sumei de 5.000 RON, în favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamanții nu au prezentat nici un înscris din care să rezulte cheltuielile pretinse în acțiune, iar martorii audiați în cauză, U.F.Ș.

și U.R.A., nu au putut estima cheltuielile efectuate de reclamanți, ca urmare a decesului fiicei lor, astfel încât cererea privind daunele materiale a fost respinsă. În ceea ce privește cererea privind daunele morale pretinse de către reclamanți, aceasta a fost admisă, raportat la suferința provocată reclamanților prin decesul copilului și respectiv a surorii. Împotriva acestei sentințe, reclamanții H.G., H.M.G. și H.A.M. au declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 258/2011 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost obligată pârâta SC G.R.A.R. SA (fostă SC A.R.D.A.F.

SA) la plata, în favoarea reclamanților, a sumei de 25.826 RON, daune materiale. A fost obligată pârâta la plata, în favoarea reclamantului H.G. a sumei de 22.500 dolari canadieni, daune materiale. Prin aceeași decizie a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi aplicate tuturor sumelor acordate reclamanților, începând cu 22 septembrie 2010 și până la achitarea integrală a sumelor datorate. S-a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate și a fost obligată intimată la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată în favoarea apelanților, în apel. În motivare, instanța de apel a constatat că starea de fapt reținută în cauză și necontestată de către părți vizează producerea la 22 iulie 2008 de către conducătorul auto F.C.I.

a unui accident rutier conducând, autovehiculul înmatriculat, în urma căruia H.I.D. care ocupa locul din dreapta a autovehiculului a decedat. La data producerii accidentului pentru folosința autovehiculului era încheiată polița de asigurare de răspundere civilă de tip RCA SC A.R.D.A.F. SA. la SC A.R.D.A.F. SA. Instanța a reținut că, potrivit Legii nr. 136/1995 privind asigurările în România, sumele reprezentând contravaloarea prejudiciilor provocate prin accidente rutiere în 2008 sunt acoperite de asigurătorul RCA al persoanei vinovate în limita a 750.000 euro pentru vătămări corporale și decese și 150.000 euro pentru pagube materiale. S-a constatat că prin sentința penală nr. 909 din 16 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 2153/182/2010 inculpatul F.C.I.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar partea vătămată H.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În Dosarul de daune nr. F390CJ/2009 reclamanții au solicitat societății de asigurare acordarea despăgubirilor cuvenite în urma decesului fiicei, respectiv surorii indicând cuantumul pretențiilor astfel: 80.000 euro daune morale, 25.823 RON și echivalentul în RON a sumei de 27.000 euro daune materiale, echivalentul în RON a sumei de 22.500 dolari canadieni de asemenea daune maeriale. S-a mai reținut că prin sentința apelată Tribunalul Maramureș a acordat reclamanților suma de 80.000 euro daune morale, respingând restul capetelor de cerere.

Asigurătorul nu a înțeles să promoveze calea de atac împotriva acestei hotărâri achitând suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale urmare a demarării de către reclamanți a procedurii de executare silită în dosarul execuțional al B.E.J. M.O.I.. Reclamanții au atacat sentința nr. 696/2011 a Tribunalului Maramureș solicitând obligarea asigurătorului și la plata daunelor materiale în sumă de 25.826 RON și 22.500 dolari canadieni în echivalent în RON, cu penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate la toate sumele solicitate începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată. Au arătat în mod expres că nu înțeleg să mai pretindă suma de 27.000 euro reprezentând cheltuieli efectuate cu creșterea și întreținerea celeilalte fiice.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate, instanța de control judiciar a reținut că în raport de prevederile art. 49 alin. (1) pct. 1 și 2 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane se au în vedere cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative, cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare. S-a reținut totodată că art. 26 alin. (1) din același act normativ stabilește faptul că pretențiile formulate în cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

În speță, o primă solicitare a reclamanților apelanți a vizat acordarea sumei de 25.826 RON daune materiale, compusă din: preț sicriu și îmbălsămare: 1.026 RON; preț rochie mireasă: 800 RON; preț masă servită după înmormântare, închirierea spațiului pentru servirea mesei, transport: 6.000 RON; masă parastas: 4.000 RON; monument funerar: 14.000 RON. Deși pentru aceste sume reclamanții nu au produs probe directe, instanța de apel a apreciat că pretențiile lor trebuie analizate prin circumscrierea la datele concrete ale speței, avându-se în vedere situația traumatizantă în care reclamanții au fost nevoiți să avanseze aceste sume, precum și obiceiul locului care impune organizarea unor funeralii de anumite proporții, toate acestea coroborate cu prezumțiile simple.

Potrivit declarațiilor martorilor de organizarea efectivă a ceremoniei de înmormântare s-au ocupat mai multe persoane apropiate familiei, acesta fiind unul dintre motivele pentru lipsa înscrisurilor care fac dovada cheltuielilor efectuate. În privința costului sicriului s-a constatat că a fost depusă la dosar o ofertă a Agenției Casa Funerară N.F.R. din care rezultă faptul că prețul pachetelor de servicii funerare oscilează între 700 RON pentru serviciile funerare spital și 3.300 RON pentru serviciile funerare speciale. S-a presupus că reclamanții, având posibilitățile materiale necesare dat fiind faptul că H.G. lucra în Canada, nu a optat pentru pachetul de tip spital, ci au ales un sicriu mai scump pentru fiica, respectiv sora lor decedată.

În condițiile în care costurile pretinse pentru sicriu și îmbălsămare au fost indicate ca fiind de 1.026 RON instanța de apel a apreciat că se poate proceda la acordarea lor, respectiv la obligarea societății de asigurare la plată, suma pretinsă fiind una modică. În raport de oferta depusă la dosar în privința rochiei de mireasă, s-a apreciat că suma pretinsă cu titlu de preț rochie mireasă de 800 RON, poate fi impusă asigurătorului. În privința meselor servite după înmormântare, din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că la masa de după înmormântare au luat parte un număr foarte mare de persoane. Deși reclamanții nu au fost în măsură să depună facturi sau chitanțe pentru serviciile solicitate cu ocazia servirii mesei după înmormântare, având în vedere oferta depusă din partea SC I.C.B.L.

SNC prin care se stabilește prețul unui meniu la 88 RON și ținând cont de numărul de pârticipanț la înmormântare, s-a apreciat ca fiind justificate pretențiile reclamantilor în cuantum de 6.000 RON reprezentând cheltuieli pentru masa servită după înmormântare. Aceeași situație s-a reținut și în privința mesei de parastas al cărui cost a fost indicat ca fiind de 4.000 RON, considerându-se că se poate presupune că o astfel de cheltuială, date fiind obiceiurile locului și implicarea sentimentală a reclamanților, a fost realizată.

În ceea ce privește contravaloarea monumentului funerar estimat la 14.000 RON, în raport de declarația martorului audiat în cauză, reținându-se că acesta a fost realizat în regie proprie, iar reclamanții nu au putut să depună acte justificative, prezentând însă o ofertă a Pietrăriei Boroș SRL din care rezultă faptul că pentru un mormânt cu capac și monument funerar costul lucrării este de aproximativ 3.500 euro, instanța de apel a considerat că suma pretinsă de reclamanți, este inferioară ofertei depuse la dosar, astfel încât suma de 14.000 RON poate fi de asemenea acordată. S-a reținut că reclamantul H.G.

a pretins obligarea asigurătorului la plata sumei de 22.500 dolari canadieni venituri nerealizate pentru perioada 25 iulie 2008-25 iunie 2009, în condițiile în care acesta a făcut dovada deținerii unui contract de muncă cu un angajator canadian pe o perioadă de 24 de luni, contract în urma căruia urma să obțină venituri lunare de aproximativ 36.722 dolari canadieni. La analizarea acestei solicitări, instanța de apel a considerat a fi rezonabil de crezut că în condi iile în care reclamantul plecase în străinătate pentru a-și completa veniturile și a le asigura membrilor familiei un trai decent, decesul une ia dintre fiicele sale l-a determinat să renunțe la veniturile suplimentare și să se întoarcă în țară pentru a fi alături de familia îndoliată, renunța ea la contract fiind în legătură directă de cauzalitate cu accidentul produs.

Întrucât cazarea apelantului era asigurată de angajator, conform clauzelor contractuale instanța a apreciat că acesta ar fi reușit să economisească în perioada 25 iulie 2008-25 iunie 2009, 2/3 din veniturile realizate, respectiv suma de 22.500 dolari canadieni. În privința penalităților de întârziere de 0,1%, Curtea a reținut a fi incidente prevederile art. 37 din Ordinul nr. 11/2007 al C.S.A.- în vigoare la data producerii accidentului rutier, care statuează în sensul că în cazul în care asigurătorul nu-și îndeplinește obligațiile de plată exigibile este obligat la plats penalităților în cuantumul arătat. Față de considerentele evocate, instanța de control judiciar a apreciat ca fiind întemeiat apelul declarat de către reclamanți, a schimbat în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtei SC G.R.A.R.

SA (fosta SC A.R.D.A.F. SA) la plata în favoarea acestora a sumei de 25.826 RON daune materiale, respectiv 22.500 dolari canadieni, cu penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi începând cu 22 septembrie 2010. Având în vedere că daunele morale au fost achitate apelanților la data de 30 septembrie 2011 pentru perioada de la data introducerii acțiunii -22 septembrie 2010 și până la data emiterii ordinului de plată din 30 septembrie 2011, s-a apreciat că asigurătorul datorează penalități de 0,1% aplicate sumei de 80.000 euro. Împotriva acestei decizii, pârâta SC G.R.A.R. SA București (fosta SC A.R.D.A.F. SA) a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct.9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

În motivare, recurenta-pârâtă susține, în esență, că obligarea la plata sumei de 25.826 RON cu titlu de daune materiale este nelegală și netemeinică, în raport de dispozițiile art. 36 alin. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, ordin în vigoare la data producerii accidentului de circulație. Potrivit Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, arată recurenta, asigurătorul este obligat să despăgubească partea prejudiciată potrivit pretențiilor formulate in cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, pentru deces, inclusiv pentru prejudiciile cu caracter nepatrimonial. În raport de prevederile art. 1169 C. civ. și art. 49 alin. (1) și pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, apreciază că hotărârea prin care recurenta a fost obligată la plata de daune materiale față de intimați fără a fi depus niciun înscris doveditor, este nelegală și netemeinică.

În opinia recurentei, toate pretențiile admise de către instanța de apel sunt nefondate și nejustificate cu înscrisuri doveditoare astfel cum prevede legislația în vigoare. Susține că aprecierile instanței sunt pur subiective, bazate pe păreri personale și „oferte" depuse de către intimați, care sunt, de asemenea, subiective și nu reflectă realitatea, iar obligarea la plata daunelor materiale se poate acorda numai în situația în care sunt justificate cu înscrisuri. Față de dispozițiile art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, recurenta consideră ca fiind nelegală și obligarea sa la plata penalităților de întârziere de 1 % pe zi de întârziere. Intimatii-reclamanți H.G., H.M.G., H.A.M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinare, constată următoarele: La data de 22 iulie 2008, intervieventul forțat F.C.I., conducând autovehiculul înmatriculat a produs un accident de circulație, în urma căruia a decedat H.I.D.. Pentru autovehicul se încheiase polița de asigurare RCA la SC A.R.D.A.F. SA, care ulterior a devenit SC G.R.A.R. SA, în temeiul căreia, la data de 30 septembrie 2011 s-a achitat B.E.J. M.O.I. suma de 80.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a executării silite solicitate de reclamanți, în temeiul sentinței civile nr. 696 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a soluționării cauzei în fond.

Problema de drept care face obiectul recursului o constituie legalitatea acordării daunelor materiale și a penalităților de întârziere, acordate reclamanților de curtea de apel. Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, coroborate cu dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 11/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asigurătorii care practică asigurarea de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. Art. 49 din Normele precitate stipulează expres modul de stabilire a despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane, ca în speță.

Așadar, în mod necontestat de părțile din dosar, ca urmare a condamnării inculpatului (intervenient forțat în cauză) F.C.I., prin sentința penală nr. 909 din 16 iunie 2010 a secției penale a Judecătoriei Baia Mare, la pedeapsa închisorii, de 1 an, cu suspendare executării, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă a victimei H.I.D., ca urmare a accidentului rutier produs la data de 22.07.2008, pârâta SC SC G.R.A.R. SA București, care emisese o poliță de asigurare RCA pentru autoturism inplicat în accident are obligația de a achita despăgubiri, calculate potrivi actelor normative precitate. Osebit de această primă condiție care a fost îndeplinită, trebuie îndeplinită cumulativ a doua condiție și anume dovedirea prejudiciului, în temeiul art. 1169 care stipulează că cel ce face o propunere în fața justiției trebuie să o dovedească.

Din analiza considerentelor deciziei recurate referitoare la îndeplinirea acestei condiții se constată că pentru cheltuieli efectuate pentru înmormântare, piatra funerară și ritualurile religioase după înmormântare, precizate și în art. 49 din Ordinul nr. 11/2007 reclamanții nu au făcut nicio probă directă în sensul că nu au depus înscrisuri justificative care să ateste aceste cheltuieli. Referitor la aceste cheltuieli, în considerentele deciziei se menționează că s-au acordat despăgubiri pentru: - costul sicriului și serviciile funerare; - rochia de mireasă cu care a fost îmbrăcată decedata; - monumentul funerar; - mesele servite după înmormântare și parastasele ulterioare.

Este de notorietate faptul că la o înmormântare aceste cheltuieli se pot face fie angajând o firmă specializată care se ocupă de înmormântarea propriu-zisa și efectuarea formalităților necesare în acest sens, fie pot fi cheltuieli care incumbă organizarea evenimentului în regie proprie și în consecință rudele decedatului se ocupă de achiziționarea sicriului, a obiectelor care se pun în sicriu, îmbrăcămintea persoanei decedate, construirea și montarea monumentului funerar, organizarea meselor servite după înmormântare și a parastaselor de pomenire a decedatei, obiectele și alimentele care se dau de pomană etc. Pentru achiziționarea bunurilor și serviciilor precitate, există obligația legală a comercianților de a elibera facturi sau bonuri fiscale care să ateste sumele de bani care s-au achitat.

În speță reclamanții-intimați nu au depus nici un înscris doveditor al cheltuielilor efectuate, deși din probele administrate este indubitabil că s-au efectuat cheltuieli pentru bunurile și serviciile necesare înmormântării, însă pentru cuantificarea acestor cheltuieli reclamanții aveau obligația legală să depună înscrisuri doveditoare. Cu ocazia soluționării cauzei în fond și apel, reclamanții nu au depus niciun înscris în acest sens și în consecință, numai pe baza declarațiilor a doi martori care relatează că s-au făcut cheltuieli pentru înmormântare și monumentul funerar și indică aproximativ anumite sume, nu se pot acorda despăgubirile solicitate de reclamanți, coroborându-se depozițiile acestor martori cu oferte pentru anumite bunuri (preț rochie mireasă) sau cu numărul aproximativ de participanți la masa servită după înmormântare și parastas, raportată la oferta restaurantului unde s-a servit masa.

De asemenea, pentru monumentul funerar realizat în regie proprie de reclamanți s-a depus o ofertă de la firma specializată privind costul aproximativ al unui monument funerar, fără să se depună o factură sau bon fiscal care să ateste plata materialelor și eventual un înscris sub semnătură privată a persoanei care a executat lucrarea. Astfel fiind, întrucât reclamanții nu au depus niciun înscris constatator care să îndeplinească dispozițiile legale privind achiziționarea de bunuri și servicii de la comercianți (factură sau bon fiscal) care să se coroboreze cu alte probe administrate în cauză (dispoziții de martori, planșe fotografice etc.) privind efectuarea cheltuielilor de înmormântare, aceste despăgubiri nu se pot acorda.

În consecință, în mod nelegal Curtea de apel a constatat îndeplinite condițiile legale și a acordat despăgubiri pentru daune materiale pe baza unor oferte pentru servicii funerare, pentru rochia de mireasă cu care a fost îmbrăcată decedata, sau a declarațiilor de martor privind numărul aproximativ al persoanelor care au participat la masa de după înmormântare. De asemenea, tot prin apreciere curtea de apel a obligat pârâta-recurentă la plata sumei de 22.500 de dolari canadieni, cu titlu de daune materiale reclamantului H.G., tatăl victimei, care lucra în Canada, cu motivarea nelegală că „întrucât cazarea apelantului era asigurată de angajator, conform clauzelor contractuale, se poate aprecia că acesta ar fi reușit să economisească, în perioada 25 iulie 2008-25 iunie 2009, 2/3 din veniturile realitate, respectiv suma de 22.500 dolari canadieni.

Astfel fiind, motivul de redurs invocat de pârâtă este fondat, deoarece în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale precitate și analizate, pentru acordarea daunelor materiale și în consecință, urmează a fi admis. Referitor la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere se constată că potrivit art. 36 din Normele de aplicare a Ordinului C.S.A. nr. 11/2007, despăgubirea se efectuează de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat investigația necesara evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Hotărârea nr. 696 din 22 februarie 2011 prin care pârâta a fost obligată să plătească daune morale a rămas definitivă la data de 14 decembrie 2011, când s-a pronunțat decizia recurată, nr. 258/2011, iar plata sumei de 80.000 euro, reprezentând daune morale, s-a efectuat anterior, la data de 30 septembrie 2011 și în consecință în mod nelegal curtea de apel a dispus obligarea la plata penalităților de întarziere, pe acest aspect. Având în vedere că daunele materiale au fost nelegal acordate reclamanților, pentru considerentele expuse mai sus, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, este evident că nu se pot acorda penalități pentru sume cu titlu de daune materiale, care nu se datorează, deci și acest motiv de recurs este fondat.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să modifice decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 696/2011, care va fi menținută, întrucât este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC SC G.R.A.R. SA București împotriva deciziei civile nr. 258/2011 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, modifică în tot decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanții H.G., H.M.G. H.A.M. împotriva sentinței civile nr. 696 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș, pe care o păstrează în tot. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.