ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3501/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin acțiunea

comercială înregistrată la Tribunalul Arad în data de 6 aprilie 2010,

reclamanții A.M., D.L.I. și A.A. au chemat în judecată pârâta SC G.A. SA. Cluj

Napoca și au solicitat obligarea acesteia la plata către reclamantul A.M. a

sumei de 2235 lei, reprezentând daune materiale conform documentelor

justificative, a sumei de 150.000 Euro reprezentând daune morale plătibile în

lei la cursul BNR din ziua plății, la plata către reclamanta D.L.I. a sumei de 150.000

Euro reprezentând daune morale plătibile în lei la cursul BNR din ziua plății,

la plata către reclamanta A.A. 150.000 Euro reprezentând daune morale plătibile

în lei la cursul BNR din ziua plății și obligarea pârâtei la plata daunelor

interese moratorii calculate în cuantum legal (0,1%/zi de întârziere) în

temeiul art. 64 alin. (4) din O.G. nr. 20/2008 începând cu data de 8 februarie 2010

și până la plata efectivă a debitului.

Prin sentința

comercială nr. 1955 din 7 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr.

2033/108/2010, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea comercială formulată

de reclamanții A.M., D.L.I. și A.A. împotriva pârâtei SC G.A. SA. București și

a obligat pârâta să plătească reclamantului A.M. suma de 2.235 lei cu titlu de

daune materiale.

De asemenea, instanța

a obligat pârâta să plătească reclamanților A.M. și D.L.I. câte 50.000 Euro sau

contravaloarea în lei a acestei sume la cursul BNR din data plății cu titlu de

daune morale și reclamantei A.A. 25.000 Euro sau contravaloarea în lei a

acestei sume la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale.

Totodată, tribunalul

a respins capătul de cerere privind plata daunelor moratorii.

Din conținutul

probatoriului instanța de fond a reținut că sunt întrunite condițiile

răspunderii civile delictuale în cazul evenimentului rutier ce a avut loc în

data de 22 iulie 2009 și pentru că la data producerii evenimentului rutier

autoturismul Dacia 1310 a fost asigurat pentru răspunderea civilă obligatorie,

în speță s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995

privind răspunderea asigurătorului.

S-a mai reținut că

prevederile art. 64 alin. (4) din O.G. nr. 20/2008 nu sunt incidente, întrucât

reclamanții nu au acceptat oferta de despăgubire făcută de către pârâtă;

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel în termen legal pârâta SC G.A. SA. solicitând

admiterea apelului numai cu privire la daunele morale, desființarea în parte a

sentinței atacate, în sensul reducerii daunelor morale acordate reclamanților

la suma de 100.000 lei și menținerea în rest a sentinței, cu cheltuieli de

judecată, pentru următoarele motive:

În motivarea

apelului, pârâta apelantă SC G.A. SA. arată că comunicat în scris

reclamanților, cât și în fața instanței de judecată, că este de acord cu plata

unor daune morale în valoare totală de 100.000 lei, că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor nr. 20/2008.

Apelanta a considerat

că suma de 100.000 lei este o sumă acoperitoare, în acord cu practica judiciară

și cu poziția exprimată de doctrina si jurisprudența din România.

Apelanta arată că nu

a identificat nici un motiv, și nici prima instanța nu a arătat nici un temei

pentru ca practica deja conturată în materie să fie schimbată.

Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, prin decizia nr. 100 din 5 aprilie 2011, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, prin

acordarea unor daune morale în cuantumul stabilit de instanța de fond, s-a

stabilit o compensație echitabilă și rezonabilă care să atenueze suferința

acestora.

În baza art. 274 C.

proc. civ. a obligat pârâta apelantă SC G.A. SA. București să-i plătească

reclamantului intimat A.M. suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

în apel.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC G.P.M. SA București solicitând admiterea

recursului, modificarea în parte, a sentinței apelate în sensul reaprecierii

cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de fond, în sensul diminuării

acestora, ținând cont de cauza concretă dedusă judecății și de jurisprudența

din România, și stabilirii despăgubirii de către părțile civile în lei la

cursul BNR de la data producerii accidentului.

Recurenta – pârâtă și-a

întemeiat în drept prezentul recurs inițial pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

, ale art. 385

10

C. proc. pen. și pe prevederile

Ordinului CSA nr. 20/2008 și ulterior prin concluziile scrise și-a precizat temeiul

cererii ca fiind art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. formulând două critici

distincte:

critică recurenta reproșează instanței de apel menținerea cuantumului daunelor

morale stabilit de instanța de fond, precizând că în opinia sa, soluțiile

pronunțate nu au ținut cont de împrejurările concrete ale cauzei și de reperele

stabilite de practica judiciară din România, făcând trimitere la dispozițiile

art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 20/2008.

În continuarea

argumentației aduse acestei prime critici recurenta – pârâtă arată că, în

opinia sa, instanțele, stabilind un cuantum al daunelor morale disproporționat

de mare, au statuat greșit asupra situației de fapt și au dat o interpretare

eronată probatoriului administrat în cauză.

Conchide recurenta –

pârâtă că prejudiciul moral nu poate fi cuantificat în bani, neexistând nici un

criteriu la îndemâna judecătorului prin care să stabilească gradul de suferință

al părților civile și, în funcție de acesta, să determine o corespondență cu o

anumită sumă de bani. Opinează recurenta că, în contextul primei critici, este

nelegal și netemeinic să se considere că prin stabilirea unui cuantum mai mare

al daunelor morale suferința părților civile este ameliorată sau tratată.

critică adusă deciziei recurate, recurenta – pârâtă reproșează instanțelor de

fond și de control judiciar încălcarea principiului disponibilității prin aceea

că suma cu titlu de despăgubiri a fost stabilită în valută, plata urmând a se

face în lei la cursul de schimb la momentul plății efective.

Procedând astfel, se

arată în continuare, instanțele au acordat părților civile o sumă mai mare

decât cea cuvenită în raport cu prevederile legale speciale, aplicabile în

materie de asigurări, cu ignorarea prevederilor Ordinului CSA nr. 20/2008

potrivit căruia plata despăgubirilor se face la cursul de schimb comunicat de

către BNR la data producerii evenimentului.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prima

critică situează analiza deciziei recurate în sfera examenului de temeinicie și

nu de legalitate a unei hotărâri judecătorești.

Aceasta pentru că în

argumentarea prezentată în susținere recurenta – pârâtă se raportează exclusiv

la situația de fapt reținută de instanțe și la probatoriul administrat, iar simpla

trimitere pe care recurenta o face la art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 20/2008

nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate întrucât este lipsită de

substanță, nefiind indicate, în concret eventuale încălcări ale acestei dispoziții

legale.

Cea de-a doua critică

supune analizei instanței de recurs o problemă de drept care nu a format

obiectul examenului de legalitate și temeinicie al instanței de apel.

Este de reținut în

acest sens că recurenta – pârâtă a criticat hotărârea instanței de fond sub

aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale acordate reclamanților, sens în

care a solicitat limitarea sumei acordate cu acest titlu la 100.000 lei.

În fața instanței de

recurs recurenta – pârâtă formulează o critică nouă, cea referitoare la

stabilirea de către instanțe a datei cursului de schimb la care urma să se

efectueze conversia sumei stabilite cu titlu de despăgubiri morale.

Deși aceasta este

singura critică de nelegalitate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. ea nu

poate fi analizată în această fază procesuală,

omisso medio

.

Aceasta pentru că

recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au format obiectul analizei

instanței anterioare, acest aspect reprezentând una din aplicațiile

principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, apelul,

prin efectul său devolutiv, limitează sfera de investire a instanței de recurs

la ceea ce a fost apelat, respectându-se astfel sfera dublului grad de jurisdicție.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca

nefondat, recursul pârâtei SC G.P.A. SA București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recursul declarat de recurenta-pârâtă SC GROUPAMA ASIGURARI S.A.

împotriva deciziei nr. 100 din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.