ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3501/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Arad în data de 6 aprilie 2010, reclamanții A.M., D.L.I. și A.A. au chemat în judecată pârâta SC G.A. SA. Cluj Napoca și au solicitat obligarea acesteia la plata către reclamantul A.M. a sumei de 2235 lei, reprezentând daune materiale conform documentelor justificative, a sumei de 150.000 Euro reprezentând daune morale plătibile în lei la cursul BNR din ziua plății, la plata către reclamanta D.L.I. a sumei de 150.000 Euro reprezentând daune morale plătibile în lei la cursul BNR din ziua plății, la plata către reclamanta A.A. 150.000 Euro reprezentând daune morale plătibile în lei la cursul BNR din ziua plății și obligarea pârâtei la plata daunelor interese moratorii calculate în cuantum legal (0,1%/zi de întârziere) în temeiul art. 64 alin. (4) din O.G.

nr. 20/2008 începând cu data de 8 februarie 2010 și până la plata efectivă a debitului. Prin sentința comercială nr. 1955 din 7 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 2033/108/2010, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanții A.M., D.L.I. și A.A. împotriva pârâtei SC G.A. SA. București și a obligat pârâta să plătească reclamantului A.M. suma de 2.235 lei cu titlu de daune materiale. De asemenea, instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților A.M. și D.L.I. câte 50.000 Euro sau contravaloarea în lei a acestei sume la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale și reclamantei A.A. 25.000 Euro sau contravaloarea în lei a acestei sume la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale.

Totodată, tribunalul a respins capătul de cerere privind plata daunelor moratorii. Din conținutul probatoriului instanța de fond a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în cazul evenimentului rutier ce a avut loc în data de 22 iulie 2009 și pentru că la data producerii evenimentului rutier autoturismul Dacia 1310 a fost asigurat pentru răspunderea civilă obligatorie, în speță s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind răspunderea asigurătorului. S-a mai reținut că prevederile art. 64 alin. (4) din O.G. nr. 20/2008 nu sunt incidente, întrucât reclamanții nu au acceptat oferta de despăgubire făcută de către pârâtă; Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta SC G.A.

SA. solicitând admiterea apelului numai cu privire la daunele morale, desființarea în parte a sentinței atacate, în sensul reducerii daunelor morale acordate reclamanților la suma de 100.000 lei și menținerea în rest a sentinței, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive: În motivarea apelului, pârâta apelantă SC G.A. SA. arată că comunicat în scris reclamanților, cât și în fața instanței de judecată, că este de acord cu plata unor daune morale în valoare totală de 100.000 lei, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 20/2008. Apelanta a considerat că suma de 100.000 lei este o sumă acoperitoare, în acord cu practica judiciară și cu poziția exprimată de doctrina si jurisprudența din România.

Apelanta arată că nu a identificat nici un motiv, și nici prima instanța nu a arătat nici un temei pentru ca practica deja conturată în materie să fie schimbată. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 100 din 5 aprilie 2011, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, prin acordarea unor daune morale în cuantumul stabilit de instanța de fond, s-a stabilit o compensație echitabilă și rezonabilă care să atenueze suferința acestora. În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta apelantă SC G.A. SA. București să-i plătească reclamantului intimat A.M. suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.P.M. SA București solicitând admiterea recursului, modificarea în parte, a sentinței apelate în sensul reaprecierii cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de fond, în sensul diminuării acestora, ținând cont de cauza concretă dedusă judecății și de jurisprudența din România, și stabilirii despăgubirii de către părțile civile în lei la cursul BNR de la data producerii accidentului. Recurenta – pârâtă și-a întemeiat în drept prezentul recurs inițial pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 , ale art. 385 10 C. proc. pen. și pe prevederile Ordinului CSA nr. 20/2008 și ulterior prin concluziile scrise și-a precizat temeiul cererii ca fiind art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. formulând două critici distincte: 1. Într-o primă critică recurenta reproșează instanței de apel menținerea cuantumului daunelor morale stabilit de instanța de fond, precizând că în opinia sa, soluțiile pronunțate nu au ținut cont de împrejurările concrete ale cauzei și de reperele stabilite de practica judiciară din România, făcând trimitere la dispozițiile art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 20/2008. În continuarea argumentației aduse acestei prime critici recurenta – pârâtă arată că, în opinia sa, instanțele, stabilind un cuantum al daunelor morale disproporționat de mare, au statuat greșit asupra situației de fapt și au dat o interpretare eronată probatoriului administrat în cauză. Conchide recurenta – pârâtă că prejudiciul moral nu poate fi cuantificat în bani, neexistând nici un criteriu la îndemâna judecătorului prin care să stabilească gradul de suferință al părților civile și, în funcție de acesta, să determine o corespondență cu o anumită sumă de bani.

Opinează recurenta că, în contextul primei critici, este nelegal și netemeinic să se considere că prin stabilirea unui cuantum mai mare al daunelor morale suferința părților civile este ameliorată sau tratată. 2. Prin cea de-a doua critică adusă deciziei recurate, recurenta – pârâtă reproșează instanțelor de fond și de control judiciar încălcarea principiului disponibilității prin aceea că suma cu titlu de despăgubiri a fost stabilită în valută, plata urmând a se face în lei la cursul de schimb la momentul plății efective. Procedând astfel, se arată în continuare, instanțele au acordat părților civile o sumă mai mare decât cea cuvenită în raport cu prevederile legale speciale, aplicabile în materie de asigurări, cu ignorarea prevederilor Ordinului CSA nr. 20/2008 potrivit căruia plata despăgubirilor se face la cursul de schimb comunicat de către BNR la data producerii evenimentului.

Înalta Curte, examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Prima critică situează analiza deciziei recurate în sfera examenului de temeinicie și nu de legalitate a unei hotărâri judecătorești. Aceasta pentru că în argumentarea prezentată în susținere recurenta – pârâtă se raportează exclusiv la situația de fapt reținută de instanțe și la probatoriul administrat, iar simpla trimitere pe care recurenta o face la art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 20/2008 nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate întrucât este lipsită de substanță, nefiind indicate, în concret eventuale încălcări ale acestei dispoziții legale.

Cea de-a doua critică supune analizei instanței de recurs o problemă de drept care nu a format obiectul examenului de legalitate și temeinicie al instanței de apel. Este de reținut în acest sens că recurenta – pârâtă a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale acordate reclamanților, sens în care a solicitat limitarea sumei acordate cu acest titlu la 100.000 lei. În fața instanței de recurs recurenta – pârâtă formulează o critică nouă, cea referitoare la stabilirea de către instanțe a datei cursului de schimb la care urma să se efectueze conversia sumei stabilite cu titlu de despăgubiri morale. Deși aceasta este singura critică de nelegalitate din perspectiva art. 304 C. proc.

civ. ea nu poate fi analizată în această fază procesuală, omisso medio . Aceasta pentru că recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au format obiectul analizei instanței anterioare, acest aspect reprezentând una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, apelul, prin efectul său devolutiv, limitează sfera de investire a instanței de recurs la ceea ce a fost apelat, respectându-se astfel sfera dublului grad de jurisdicție. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC G.P.A. SA București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recursul declarat de recurenta-pârâtă SC GROUPAMA ASIGURARI S.A. împotriva deciziei nr. 100 din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.