ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba, la data de 29 iulie 2007 sub nr. 2838/107/2007, reclamanta D.D.N.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C.P.C. SRL:

- rezilierea contractului încheiat

la data de 10 octombrie 2005 și înregistrat sub nr. 570 între reclamantă, în

calitate de beneficiar și pârâta, în calitate de executant;

- obligarea societății pârâte la

plata următoarelor sume, sub rezerva majorării câtimii în condițiile art. 132 C.

proc. civ., după efectuarea expertizei:

- 16.000 Euro sau echivalentul în

lei la data plații, reprezentând suma achitată societății pârâte;

- 30.000 Euro sau echivalentul în

lei la data plații, reprezentând daune interese, contravaloarea sumelor

necesare remedierii lucrării sau demolării și aducerii terenului în situația

inițială, costul expertizei efectuate până în prezent, a autorizațiilor care au

expirat etc.;

- 3.000 Euro sau echivalentul în lei

la data plații, cu titlu de daune morale.

- să se dispună obligarea pârâtei la

plata de despăgubiri de 0,15% pe zi de întârziere, calculate pentru valoarea

lucrărilor întârziate sau neexecutate, cu titlu penalități daune interese,

calculate pana la data achitării efective a debitului;

- să fie obligată pârâta la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, în fapt, la data de 10 octombrie 2005 a încheiat cu societatea pârâtă contractul înregistrat sub nr. 570 din 10 octombrie 2005, în

baza acestui contract, pârâta urma să ridice, conform proiectului tehnic nr. 78/2005

executat de SC C. SRL, construcția – fază în roșu - a locuinței proprietate

personală a reclamantei, reclamanta s-a obligat la plata lucrărilor, eșalonat,

conform stadiilor stabilite în contract, că a fost achitată suma de 16.000

Euro, în contul lucrării, suma care acoperea fazele de executare până la faza

de începere a turnării plăcii de beton demisol, de asemenea, că având în vedere

contractul prin care societatea pârâtă se obliga să termine lucrările până la

data de 31 decembrie 2006, reclamanta a suportat și alte cheltuieli în vederea

obținerii autorizației de construcție.

A arătat că societatea pârâtă nu

și-a îndeplinit obligațiile contractuale, lucrările executate nu au respectat

proiectul, erorile de construcție și calitatea inferioara a lucrării fiind

vizibile, în luna decembrie 2006, proiectantul lucrării SC C. SRL din

Alba-Iulia a constatat abateri și neconcordanțe între lucrarea executată până

la acea dată și parametrii din proiect și, ca urmare, a recomandat reclamantei

necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să stabilească măsurile de

remediere a deficientelor de execuție constatate și s-a întocmit și un proces

verbal de constatare nr. 85 din 5 decembrie 2006, că la data efectuării

expertizei (mijlocul lunii ianuarie 2007), construcția era în faza de executare

a elementelor structurii parterului și lucrările erau oprite, iar expertiza, pe

care reclamanta a suportat-o financiar, efectuată de către expertul tehnic

MLPTL P.A., s-a concretizat în raportul de expertiză nr. 24/2007, conținutul

raportului scoțând în evidență faptul că în realitate s-au comis un număr

foarte mare de abateri și greșeli legate de toate fazele construcției, expertul

considerând că soluția tehnică de corectare a deficientelor constatate este de

aducere a parametrilor construcției executate la valorile din proiect.

Mai arată că a notificat societatea

pârâtă, în ideea de a găsi o soluționare amiabilă, urmând și procedura

concilierii prevăzuta expres de dispozițiile art. 720/1 C. proc. civ., dar nu

s-a găsit o modalitate rezonabilă de rezolvare a problemei și de acoperire a

prejudiciului care a fost cauzat prin întârziere.

Astfel, reclamanta a invocat, că

urmare a conduitei culpabile a pârâtei, a suferit și un prejudiciu de ordin

material, prin neexecutarea la termen a lucrării și prin executarea

necorespunzătoare a acesteia, cât și un prejudiciu de ordin moral, acest din

urma aspect vizând și prejudiciul de agrement în sensul că a fost lipsită de

confortul pe care trebuia să i-l ofere construcția (în sens material, prin

normala utilizare a acesteia, dar și psihic - având certitudinea lucrului bine

făcut, a siguranței construcției), și că daunele morale au fost apreciate ca

având finalitatea de a repara rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui

drept subiectiv.

Referitor la obligația penalităților

de întârziere, arată că este stipulată la nivelul unei clauze penale, ca și

cuantum procentual - art. 6.1.b. din contract, la stabilirea acestui procent

s-au avut in vedere următoarele elemente: termenul de predare al lucrării art. 3

(cel de 31 decembrie 2006) față de care se calculează numărul zilelor de

întârziere.

În drept, invocă reclamanta art. 969,

art. 998, art. 999, art. 1470 C. civ., art. 43 C. com. și dispozițiile O.G. nr.

9/2000, art. 274 C. proc. civ.

Pârâta SC C.P.C. SRL a depus

întâmpinare, solicitând respingerea acțiuni comerciale ca neîntemeiată.

A arătat pârâta că, atâta timp cât

reclamanta i-a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate conform proiectului,

a efectuat lucrările de construcție îndeplinindu-și astfel obligațiile pe care

și le-a asumat prin contract, că în timpul derulării contractului, mai precis

în cursul anului 2006, între părți au apărut neînțelegeri deoarece aceasta nu a

achitat TVA-ul cuprins în facturile emise până la acea dată, facturi care

cuprindeau cheltuielile efectuate de către pârâtă pentru edificarea

construcției, respectiv suma de 3.040 Euro, că până la acea dată reclamanta nu

a avut nicio obiecție în ceea ce privește lucrările efectuate și calitatea

acestora.

A mai arătat că, observând

atitudinea culpabilă a reclamantei, în ceea ce privește plata sumelor de bani,

mai exact plata TVA-ului aferent primelor facturi achitate în mod parțial, a

încercat să rezolve această problemă cu reclamanta pentru a putea continua

lucrările, însă aceasta a fost plecată o mare perioadă de timp a anului 2006 în

Italia, întorcându-se abia în toamna aceluiași an.

Așadar, în condițiile în care

reclamanta nu și-a respectat obligația de plată a contravalorii lucrărilor

efectuate în termenele stabilite, fiind deci în culpă contractuală, acțiunea

promovată de aceasta, pe lângă faptul ca este neîntemeiată, este și

inadmisibilă, deoarece nu-și poate invoca propria culpa ca temei al admiterii

acțiunii, fiind de principiu obligativitatea contractelor legal încheiate (art.

969, art. 1020, art. 1021 C. civ.).

Cât privește capătul de cerere vizând

obligarea societății la 16.000 Euro reprezentând suma achitată, a solicitat

respingerea, întrucât pentru această sumă a efectuat lucrările potrivit

proiectului, iar reclamanta nu a avut nicio obiecțiune cu privire la aceste

lucrări, mai mult, reclamanta este cea care, în temeiul clauzei contractuale

inserată la punctual 4.1.2 și 6.2, datorează societății TVA-ul aferent

lucrărilor executate, menționând că pe parcursul derulării contractului și a

efectuării lucrărilor reclamanta nu a notificat-o nici în ceea ce privește

lucrările și calitatea acestora, nici în ceea ce privește termenii de execuție

a acestora, mulțumindu-se ca societatea să le efectueze fără ca reclamanta să

avanseze sumele de bani necesare acoperirii costului lucrărilor efectuate și

apoi să apeleze la diferite tertipuri pentru a întârzia voit plata lucrărilor.

Capătul de cerere vizând obligarea

societății la daune interese întemeiat pe art. 999 C. civ., solicită a fi

respins, ca inadmisibil și neîntemeiat, fiind de principiu că nu este posibilă

o combinare a răspunderii delictuale cu răspunderea contractuală, cele doua

răspunderi excluzându-se reciproc, între părți fiind încheiat un contract în

care acestea au prevăzut o clauză penală, în art. 6.1.b și art. 6.2.b, iar

instanța nu poate reduce sau mări cuantumul acestora și nici verifica

întinderea prejudiciului, ca atare reclamanta este ținută de această clauză

penală și nu poate solicita alte sume cu titlu de daune interese sau daune

morale.

Prin sentința comercială nr. 516/COM

din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Alba, secția comercială de contencios administrativ,

a fost admisă, în parte, cererea reclamantei, s-a dispus rezilierea

contractului nr. 570 din 10 octombrie 2005 și a fost obligată pârâta să

plătească reclamantei suma de 43.111,93 lei daune interese, precum și 1423,86

lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte capete de cerere.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele.

În fapt, la 10 octombrie 2005,

reclamanta D.M.N. a încheiat cu societatea pârâtă contractul înregistrat sub nr.

570 din 10 octombrie 2005. Conform clauzelor cuprinse în contract, pârâta SC C.P.C.

SRL trebuia să ridice, conform proiectului tehnic nr. 78/2005 executat de SC C.

SRL, construcția – fază în roșu - a locuinței proprietate personală a

reclamantei. Reclamanta s-a obligat la plata lucrărilor, eșalonat, conform

stadiilor stabilite în contract.

La data încheierii contractului, așa

cum reiese din mențiunea din contract – fila 5 – rezultă că aceste sume au fost

achitate, reclamanta a achitat suma de 16.000 Euro, în contul lucrării, 4.000

Euro la încheierea contractului, 5.000 Euro la turnarea elevației demisol și

7.000 Euro la începerea lucrărilor de turnare placa beton demisol. Această sumă

reprezintă în lei

57.545,60

RON., prin

convertirea sumei de 16.000 Euro la cursul de schimb valutar de la data

contractului 10 octombrie 2005, de 3,5966 RON.

Ulterior, reclamanta a mai achitat

pe parcursul executării lucrărilor: 1.000 RON la 6 decembrie 2006, 9.320 RON la

28 decembrie 2006, 45.180 RON la 29 decembrie 2006, potrivit chitanțelor depuse

la dosar, la filele 60-61.

Așadar, reclamanta a achitat în

total, pentru executarea construcției de către pârâtă, suma de 113.045,60 RON.

Pentru a verifica susținerile

reclamantei relative la lipsa de calitate a lucrărilor, în cauză s-a dispus

efectuarea, inițial, prin încheierea din 6 noiembrie 2007, și apoi prin

încheierea din 4 decembrie 2007, unei lucrări de expertiză de către expertul C.G.M.,

având ca obiective: să se identifice lucrările executate până în prezent la

imobilul reclamantei situat în Alba Iulia, zona Alba – Micești - La Cazarmă, precum și valoarea acestora, să se identifice dacă lucrările executate respectă documentația

tehnică și dacă sunt corespunzătoare calitativ, iar în caz contrar, care sunt

viciile constatate, precum și valoarea lucrărilor de remediere.

Raportul de expertiză întocmit de

expertul C.G.M., depus la dosar la filele 72 și urm, a făcut obiectul obiecțiunilor

ambelor părți, iar pentru că cele 3 completări ale acestui raport nu au folosit

soluționării cauzei, s-a dispus, prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2008,

înlocuirea expertului C.G. cu expertul C.M., în vederea efectuării raportului de

expertiză în construcții dispus în cauză, și transferul onorariului achitat din

contul expertului C.G. în contul expertului C.M.

Potrivit raportului de expertiză

întocmit de C.M., astfel cum a fost completat, acesta a identificat și evaluat

lucrările executate la imobilul în litigiu și a propus o variantă în care o

parte din lucrări se păstrează (subsolul din beton și placa peste subsol), iar

o parte din lucrările constatate necorespunzător executate să fie desfăcute.

Valoarea lucrărilor executate în această

variantă este de 699.336.771 ROL, inclusiv TVA – fila 283 la dosar – valoare

obținută după ce s-a scăzut valoarea lucrărilor necesare pentru desfacerea

părții din clădire ce trebuie îndepărtată.

Constatând că pârâta se face

vinovată de neexecutarea corespunzătoare a obligației asumate prin contract, prima

instanță a mai reținut că rezilierea contractelor este reglementată de art. 1020-1021

C. civ. și,

examinând în concret îndeplinirea în speță a cestor condiții, a reținut

că acestea sunt îndeplinite.

Având în vedere că reclamanta, proprietar al terenului pe care s-a

construit imobilul, rămâne cu construcția, acesteia i se pot acorda daune

interese reprezentând doar dintre diferența dintre suma plătită și valoarea

construcției, din care se deduce suma necesară remedierii erorilor de

construcție, adică 113.045,60 RON minus

699.336.771 ROL (69.933,67 RON).

Prin urmare, a fost obligată pârâta

să plătească reclamantei suma de 43.111,93 RON, daune interese.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., a fost obligată și la plata sumei de 1.423,86 RON, cheltuieli de

judecată, justificată astfel: timbru judiciar 3 RON fila 33 verso, taxe

judiciare 2.000; 248; 662,60; 663,66; 667,24; 662,66; 662,80 RON filele 33, 34,

66, 76-77, 85, 90; 600 RON onorariu expert fila 81, și 500 RON onorariu avocat,

în total 5820,46 RON, proporțional cu măsura admiterii cererii, adică 11.986,86

Euro - 43.111,93 RON în euro la cursul oficial valutar BNR din 10 octombrie 2005.

Reclamanta nu a făcut dovada că i

s-a produs un prejudiciu de natură morală atât de grav încât să fie necesar a

fi reparat prin acordarea de sume de bani, în condițiile art. 998-999 C. civ.

Împotriva acestei sentințe au

formulat apel atât reclamanta cât și pârâta.

În apelul formulat de către

reclamantă s-a solicitat casarea sentinței de fond, reținerea cauzei spre

rejudecare și pronunțarea unei decizii prin care pârâta să fie obligată la

plata sumei de 30.000 Euro, reprezentând daune interese precum și la plata

despăgubirilor de 0,15% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat

între părți.

A mai solicitat și obligarea pârâtei

la plata daunelor morale în sumă de 3000 Euro solicitate și la instanța de

fond, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În apelul formulat de către pârâtă

s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul

înlăturării obligației de plată către reclamantă a daunelor interese și a

cheltuielilor de judecată.

Pârâta a mai formulat și cerere de

suspendare a executării sentinței atacate, față de care instanța de apel s-a

pronunțat prin încheierea comercială nr. 14/A/CC/2010, în sensul că a fost

respinsă, ca rămasă fără obiect, după cum și pârâta a declarat în fata

instanței, la termenul din 3 martie 2010.

Prin decizia comercială nr. 32 din 24

martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, au fost respinse

ambele apeluri.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele.

Referitor la motivul de apel cu

privire la greșita stabilire a cuantumului daunelor interese, criticat de către

ambele părți, s-a constatat că în mod corect acestea au fost stabilite la suma

de 43.111,93 RON.

Prima instanță a luat în considerare

concluziile raportului de expertiză tehnică, care în mod exact a stabilit că o

parte din lucrări pot fi păstrate (subsolul din beton și placa peste subsol),

iar o parte din lucrările constatate necorespunzător urmează să fie desfăcute.

Valoarea lucrărilor executate, care

pot fi păstrate, este de 699.336.771 ROL inclusiv TVA, valoare obținută după ce

s-a scăzut valoarea lucrărilor necesare pentru desfacerea părții de clădire ce

trebuie îndepărtată, respectiv 43.111,93 RON în limita căreia s-au stabilit

daunele interese.

În mod corect nu au fost acordate

daunele morale întrucât nu s-a făcut dovada că reclamantei i s-a produs un

prejudiciu de natură morală atât de grav încât să fie necesar a fi reparat prin

acordarea de sume de bani, în condițiile art. 998-999 C. civ.

De asemenea, față de împrejurarea

că, față de contractul dintre părți, s-a dispus rezilierea, acesta nu mai produce

efecte juridice, astfel că nu mai poate pretinde nici obligarea celeilalte

părți la plata penalităților de întârziere.

În situația în care reclamanta nu ar

fi solicitat rezilierea contractului de prestări servicii, ci executarea

acestuia, modalitate alternativă prevăzută de art. 1021 C. civ., ar fi fost

îndreptățită să solicite penalități de întârziere.

Nu poate fi primit nici motivul

invocat de către pârâtă, că nu s-a plătit suma de 113.045,60 RON, întrucât la

data încheierii contractului, după cum rezultă la fila 5, s-a achitat suma de

4000 Euro, 5000 Euro la turnarea elevației demisol, și 7000 Euro la începerea

lucrărilor de turnare placă beton demisol.

Ulterior, reclamanta a mai achitat

pe parcursul executării lucrărilor 1000 RON la 6 decembrie 2006, 9320 RON la 28

decembrie 2006, 45.120 RON la 20 decembrie 2006 potrivit chitanțelor de la

dosar.

Corespunzător pretențiilor acordate

și cheltuielilor făcute, s-au acordat și cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta.

I. În recursul său, reclamanta D.D.N.

a dus următoarele critici deciziei recurate.

În mod greșit pârâta a fost obligată

doar la plata sumei de 43.111,93 lei cu titlu de daune interese, în condițiile

în care aceasta era îndreptățită să i se acorde integral pretențiile.

Recurenta susține că deși a achitat

pârâtei suma de 16.000 Euro aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale, executând lucrări necorespunzătoare calitativ, care impun

demolarea lor, urmată de executarea din faza „zero”, lucrările deja efectuate,

și păstrate de instanță, nu îi profită.

De asemenea, suma de 30.000 Euro nu

reprezintă doar suma necesară pentru demolarea construcției și aducerea

terenului în faza inițială, ci se referă și la celelalte cheltuieli făcute înainte

de declanșarea procesului (expertiza extra judiciară), precum și a celor care

vor urma după finalizarea acestuia (refacerea proiectului, obținerea de noi

autorizații etc).

Acordarea daunelor morale era

necesară în condițiile în care era stabilit un termen de finalizare, care a

fost depășit, astfel că i-a fost creată o stare de disconfort cauzată de lipsa

de folosință a imobilului, se impune obligarea pârâtei la penalități de

întârziere de 0,15% /zi, deoarece acestea erau prevăzute în contract, iar cenzurarea

lor de către instanța de judecată a înfrânt principiul de drept, potrivit

căruia contractul este legea părților.

II. În recursul său, pârâta SC C.P.C.

SRL a adus următoarele critici deciziei recurate.

Hotărârea instanței de apel este

netemeinică și nelegală, fiind bazată pe interpretarea eronată a probelor

administrate și aplicarea greșită a legii.

Astfel, prin acțiunea introductivă,

reclamanta a solicitat, ca după rezilierea contractului, pârâta să fie obligată

la contravaloarea sumei de 16.000 Euro, însă, instanța de apel a confirmat

soluția primei instanțe și a acordat reclamantei mai mult decât aceasta a

cerut, respectiv dublul sumei solicitate de reclamantă.

Se susține de către recurenta-pârâtă că

reclamanta nu a făcut decât o plată parțială a contravalorii lucrărilor

executate de către pârâtă, astfel că, în condițiile în care reclamanta nu și-a

respectat obligația de plată, fiind deci în culpă contractuală, acțiunea

promovată de aceasta, pe lângă faptul că este neîntemeiată, este și inadmisibilă,

deoarece nu-și poate invoca propria culpă ca temei al admiterii acțiunii.

Recurenta-pârâtă susține că instanța nu a ținut

cont de calculele făcute de experți, și nici de chitanțele existente la dosarul

cauzei, din întreg ansamblul probator rezultând că valoarea lucrărilor

efectuate se ridică la suma de 69.936 lei, din care reclamanta nu a plătit

decât contravaloarea a 16.000 Euro, rezultând că lucrările executate au fost

plătite doar parțial.

Mai mult, susține recurenta-pârâtă,

reclamanta nu a plătit nici până în prezent TVA –ul aferent în cuantum de 3045

Euro.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate de către recurente, Înalta Curte va respinge

ambele recursuri, pentru considerentele ce urmează.

I. Criticile formulate de către

reclamanta D.D.N. vizează greșita reținere a stării de fapt, deci temeinicia

deciziei recurate, raportat la faptul că instanța de apel a reținut în mod

greșit că o parte din construcție mai poate fi folosită, cât de fapt, nici

această parte nu mai poate fi folosită pentru realizarea proiectului inițial.

Aceste critici nu mai pot fi

examinate de către instanța de recurs în calea de atac extraordinară a

recursului, deoarece pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., au fost abrogate

prin O.U.G. nr. 138/2000, în prezent, instanța de recurs neputând analiza decât

dacă aceste critici se încadrează în prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ.

În ce privește critica cu privire la

neacordarea daunelor morale, nici acestea nu pot fi reținute, instanța de apel

constatând în mod legal că temeiul acestor despăgubiri îl constituie

răspunderea delictuală civilă, or, între părți există un contract, iar

răspunderea pârâtei nu poate fi angajată decât în condițiile clauzelor

contractuale.

Referitor la neacordarea penalităților

de întârziere, în mod legal a reținut instanța de apel că acestea nu pot fi

acordate, reclamanta optând pentru rezilierea contractului și acordarea de

daune interese, nu pentru executarea contractului, caz în care s-ar fi putut

acorda și penalități de întârziere, acestea fiind prevăzute în contract.

II. Criticile formulate de pârâta SC

C.P.C. SRL nu pot fi reținute.

Critica cu privire la interpretarea

eronată a probelor administrate nu poate fi reținută, deoarece această critică

vizează temeinicia hotărârii recurate, or, în calea de atac a recursului,

instanța de recurs nu poate examina, sub acest aspect, decizia recurată, ci

numai sub aspectul legalității hotărârii, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Nu se poate reține nici critica ce

vizează faptul că instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a dat

mai mult decât s-a cerut, în sensul că a acordat o sumă mai mare decât cea

solicitată prin cererea introductivă.

Această critică vizează, până la urmă,

tot temeinicia deciziei recurate, pârâta-recurentă susținând că reclamanta a

achitat doar suma de 16.000 Euro, însă prima instanță a reținut că reclamanta a

achitat în total suma de 113.045,60 lei, cu mult peste valoarea lucrărilor

efectuate, dar care pot fi păstrate, ce se ridică la suma de 69936 lei, această

soluție fiind păstrată de instanța de apel.

Prin urmare, nu se poate reține că

reclamanta ar avea vreo culpă în neexecutarea obligațiilor contractuale, și că

cererea sa ar fi inadmisibilă, dimpotrivă, ambele instanțe de fond au reținut,

în mod legal, că pârâta este cea care nu și-a respectat obligațiile

contractuale și, deoarece, reclamanta a solicitat rezilierea contractului și nu

obligarea pârâtei la executarea acestuia, i-au fost acordate acesteia,

despăgubiri constând în daune interese pentru neexecutarea culpabilă a

contractului, de către pârâtă.

Având în vedere cele de mai sus, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele

recursuri, ca nefondate.

Ținând cont de faptul că ambele

părți au căzut în pretenții, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., nu vor

fi acordate cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta D.D.N.

și pârâta SC C.P.C. SRL Alba Iulia împotriva deciziei nr. 32/A de la 24 martie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17

februarie 2011.