ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2011

Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 29 iulie 2007 sub nr. 2838/107/2007, reclamanta D.D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C.P.C. SRL: - rezilierea contractului încheiat la data de 10 octombrie 2005 și înregistrat sub nr. 570 între reclamantă, în calitate de beneficiar și pârâta, în calitate de executant; - obligarea societății pârâte la plata următoarelor sume, sub rezerva majorării câtimii în condițiile art. 132 C. proc.

civ., după efectuarea expertizei: - 16.000 Euro sau echivalentul în lei la data plații, reprezentând suma achitată societății pârâte; - 30.000 Euro sau echivalentul în lei la data plații, reprezentând daune interese, contravaloarea sumelor necesare remedierii lucrării sau demolării și aducerii terenului în situația inițială, costul expertizei efectuate până în prezent, a autorizațiilor care au expirat etc.; - 3.000 Euro sau echivalentul în lei la data plații, cu titlu de daune morale. - să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri de 0,15% pe zi de întârziere, calculate pentru valoarea lucrărilor întârziate sau neexecutate, cu titlu penalități daune interese, calculate pana la data achitării efective a debitului; - să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 10 octombrie 2005 a încheiat cu societatea pârâtă contractul înregistrat sub nr. 570 din 10 octombrie 2005, în baza acestui contract, pârâta urma să ridice, conform proiectului tehnic nr. 78/2005 executat de SC C. SRL, construcția – fază în roșu - a locuinței proprietate personală a reclamantei, reclamanta s-a obligat la plata lucrărilor, eșalonat, conform stadiilor stabilite în contract, că a fost achitată suma de 16.000 Euro, în contul lucrării, suma care acoperea fazele de executare până la faza de începere a turnării plăcii de beton demisol, de asemenea, că având în vedere contractul prin care societatea pârâtă se obliga să termine lucrările până la data de 31 decembrie 2006, reclamanta a suportat și alte cheltuieli în vederea obținerii autorizației de construcție.

A arătat că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, lucrările executate nu au respectat proiectul, erorile de construcție și calitatea inferioara a lucrării fiind vizibile, în luna decembrie 2006, proiectantul lucrării SC C. SRL din Alba-Iulia a constatat abateri și neconcordanțe între lucrarea executată până la acea dată și parametrii din proiect și, ca urmare, a recomandat reclamantei necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să stabilească măsurile de remediere a deficientelor de execuție constatate și s-a întocmit și un proces verbal de constatare nr. 85 din 5 decembrie 2006, că la data efectuării expertizei (mijlocul lunii ianuarie 2007), construcția era în faza de executare a elementelor structurii parterului și lucrările erau oprite, iar expertiza, pe care reclamanta a suportat-o financiar, efectuată de către expertul tehnic MLPTL P.A., s-a concretizat în raportul de expertiză nr. 24/2007, conținutul raportului scoțând în evidență faptul că în realitate s-au comis un număr foarte mare de abateri și greșeli legate de toate fazele construcției, expertul considerând că soluția tehnică de corectare a deficientelor constatate este de aducere a parametrilor construcției executate la valorile din proiect.

Mai arată că a notificat societatea pârâtă, în ideea de a găsi o soluționare amiabilă, urmând și procedura concilierii prevăzuta expres de dispozițiile art. 720/1 C. proc. civ., dar nu s-a găsit o modalitate rezonabilă de rezolvare a problemei și de acoperire a prejudiciului care a fost cauzat prin întârziere. Astfel, reclamanta a invocat, că urmare a conduitei culpabile a pârâtei, a suferit și un prejudiciu de ordin material, prin neexecutarea la termen a lucrării și prin executarea necorespunzătoare a acesteia, cât și un prejudiciu de ordin moral, acest din urma aspect vizând și prejudiciul de agrement în sensul că a fost lipsită de confortul pe care trebuia să i-l ofere construcția (în sens material, prin normala utilizare a acesteia, dar și psihic - având certitudinea lucrului bine făcut, a siguranței construcției), și că daunele morale au fost apreciate ca având finalitatea de a repara rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv.

Referitor la obligația penalităților de întârziere, arată că este stipulată la nivelul unei clauze penale, ca și cuantum procentual - art. 6.1.b. din contract, la stabilirea acestui procent s-au avut in vedere următoarele elemente: termenul de predare al lucrării art. 3 (cel de 31 decembrie 2006) față de care se calculează numărul zilelor de întârziere. În drept, invocă reclamanta art. 969, art. 998, art. 999, art. 1470 C. civ., art. 43 C. com. și dispozițiile O.G. nr. 9/2000, art. 274 C. proc. civ. Pârâta SC C.P.C. SRL a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiuni comerciale ca neîntemeiată.

A arătat pârâta că, atâta timp cât reclamanta i-a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate conform proiectului, a efectuat lucrările de construcție îndeplinindu-și astfel obligațiile pe care și le-a asumat prin contract, că în timpul derulării contractului, mai precis în cursul anului 2006, între părți au apărut neînțelegeri deoarece aceasta nu a achitat TVA-ul cuprins în facturile emise până la acea dată, facturi care cuprindeau cheltuielile efectuate de către pârâtă pentru edificarea construcției, respectiv suma de 3.040 Euro, că până la acea dată reclamanta nu a avut nicio obiecție în ceea ce privește lucrările efectuate și calitatea acestora.

A mai arătat că, observând atitudinea culpabilă a reclamantei, în ceea ce privește plata sumelor de bani, mai exact plata TVA-ului aferent primelor facturi achitate în mod parțial, a încercat să rezolve această problemă cu reclamanta pentru a putea continua lucrările, însă aceasta a fost plecată o mare perioadă de timp a anului 2006 în Italia, întorcându-se abia în toamna aceluiași an. Așadar, în condițiile în care reclamanta nu și-a respectat obligația de plată a contravalorii lucrărilor efectuate în termenele stabilite, fiind deci în culpă contractuală, acțiunea promovată de aceasta, pe lângă faptul ca este neîntemeiată, este și inadmisibilă, deoarece nu-și poate invoca propria culpa ca temei al admiterii acțiunii, fiind de principiu obligativitatea contractelor legal încheiate (art. 969, art. 1020, art. 1021 C. civ.).

Cât privește capătul de cerere vizând obligarea societății la 16.000 Euro reprezentând suma achitată, a solicitat respingerea, întrucât pentru această sumă a efectuat lucrările potrivit proiectului, iar reclamanta nu a avut nicio obiecțiune cu privire la aceste lucrări, mai mult, reclamanta este cea care, în temeiul clauzei contractuale inserată la punctual 4.1.2 și 6.2, datorează societății TVA-ul aferent lucrărilor executate, menționând că pe parcursul derulării contractului și a efectuării lucrărilor reclamanta nu a notificat-o nici în ceea ce privește lucrările și calitatea acestora, nici în ceea ce privește termenii de execuție a acestora, mulțumindu-se ca societatea să le efectueze fără ca reclamanta să avanseze sumele de bani necesare acoperirii costului lucrărilor efectuate și apoi să apeleze la diferite tertipuri pentru a întârzia voit plata lucrărilor.

Capătul de cerere vizând obligarea societății la daune interese întemeiat pe art. 999 C. civ., solicită a fi respins, ca inadmisibil și neîntemeiat, fiind de principiu că nu este posibilă o combinare a răspunderii delictuale cu răspunderea contractuală, cele doua răspunderi excluzându-se reciproc, între părți fiind încheiat un contract în care acestea au prevăzut o clauză penală, în art. 6.1.b și art. 6.2.b, iar instanța nu poate reduce sau mări cuantumul acestora și nici verifica întinderea prejudiciului, ca atare reclamanta este ținută de această clauză penală și nu poate solicita alte sume cu titlu de daune interese sau daune morale.

Prin sentința comercială nr. 516/COM din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Alba, secția comercială de contencios administrativ, a fost admisă, în parte, cererea reclamantei, s-a dispus rezilierea contractului nr. 570 din 10 octombrie 2005 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 43.111,93 lei daune interese, precum și 1423,86 lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte capete de cerere. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele. În fapt, la 10 octombrie 2005, reclamanta D.M.N. a încheiat cu societatea pârâtă contractul înregistrat sub nr. 570 din 10 octombrie 2005. Conform clauzelor cuprinse în contract, pârâta SC C.P.C. SRL trebuia să ridice, conform proiectului tehnic nr. 78/2005 executat de SC C. SRL, construcția – fază în roșu - a locuinței proprietate personală a reclamantei.

Reclamanta s-a obligat la plata lucrărilor, eșalonat, conform stadiilor stabilite în contract. La data încheierii contractului, așa cum reiese din mențiunea din contract – fila 5 – rezultă că aceste sume au fost achitate, reclamanta a achitat suma de 16.000 Euro, în contul lucrării, 4.000 Euro la încheierea contractului, 5.000 Euro la turnarea elevației demisol și 7.000 Euro la începerea lucrărilor de turnare placa beton demisol. Această sumă reprezintă în lei 57.545,60 RON., prin convertirea sumei de 16.000 Euro la cursul de schimb valutar de la data contractului 10 octombrie 2005, de 3,5966 RON. Ulterior, reclamanta a mai achitat pe parcursul executării lucrărilor: 1.000 RON la 6 decembrie 2006, 9.320 RON la 28 decembrie 2006, 45.180 RON la 29 decembrie 2006, potrivit chitanțelor depuse la dosar, la filele 60-61.

Așadar, reclamanta a achitat în total, pentru executarea construcției de către pârâtă, suma de 113.045,60 RON. Pentru a verifica susținerile reclamantei relative la lipsa de calitate a lucrărilor, în cauză s-a dispus efectuarea, inițial, prin încheierea din 6 noiembrie 2007, și apoi prin încheierea din 4 decembrie 2007, unei lucrări de expertiză de către expertul C.G.M., având ca obiective: să se identifice lucrările executate până în prezent la imobilul reclamantei situat în Alba Iulia, zona Alba – Micești - La Cazarmă, precum și valoarea acestora, să se identifice dacă lucrările executate respectă documentația tehnică și dacă sunt corespunzătoare calitativ, iar în caz contrar, care sunt viciile constatate, precum și valoarea lucrărilor de remediere.

Raportul de expertiză întocmit de expertul C.G.M., depus la dosar la filele 72 și urm, a făcut obiectul obiecțiunilor ambelor părți, iar pentru că cele 3 completări ale acestui raport nu au folosit soluționării cauzei, s-a dispus, prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2008, înlocuirea expertului C.G. cu expertul C.M., în vederea efectuării raportului de expertiză în construcții dispus în cauză, și transferul onorariului achitat din contul expertului C.G. în contul expertului C.M. Potrivit raportului de expertiză întocmit de C.M., astfel cum a fost completat, acesta a identificat și evaluat lucrările executate la imobilul în litigiu și a propus o variantă în care o parte din lucrări se păstrează (subsolul din beton și placa peste subsol), iar o parte din lucrările constatate necorespunzător executate să fie desfăcute.

Valoarea lucrărilor executate în această variantă este de 699.336.771 ROL, inclusiv TVA – fila 283 la dosar – valoare obținută după ce s-a scăzut valoarea lucrărilor necesare pentru desfacerea părții din clădire ce trebuie îndepărtată. Constatând că pârâta se face vinovată de neexecutarea corespunzătoare a obligației asumate prin contract, prima instanță a mai reținut că rezilierea contractelor este reglementată de art. 1020-1021 C. civ. și, examinând în concret îndeplinirea în speță a cestor condiții, a reținut că acestea sunt îndeplinite. Având în vedere că reclamanta, proprietar al terenului pe care s-a construit imobilul, rămâne cu construcția, acesteia i se pot acorda daune interese reprezentând doar dintre diferența dintre suma plătită și valoarea construcției, din care se deduce suma necesară remedierii erorilor de construcție, adică 113.045,60 RON minus 699.336.771 ROL (69.933,67 RON).

Prin urmare, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 43.111,93 RON, daune interese. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată și la plata sumei de 1.423,86 RON, cheltuieli de judecată, justificată astfel: timbru judiciar 3 RON fila 33 verso, taxe judiciare 2.000; 248; 662,60; 663,66; 667,24; 662,66; 662,80 RON filele 33, 34, 66, 76-77, 85, 90; 600 RON onorariu expert fila 81, și 500 RON onorariu avocat, în total 5820,46 RON, proporțional cu măsura admiterii cererii, adică 11.986,86 Euro - 43.111,93 RON în euro la cursul oficial valutar BNR din 10 octombrie 2005. Reclamanta nu a făcut dovada că i s-a produs un prejudiciu de natură morală atât de grav încât să fie necesar a fi reparat prin acordarea de sume de bani, în condițiile art. 998-999 C. civ.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta cât și pârâta. În apelul formulat de către reclamantă s-a solicitat casarea sentinței de fond, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei decizii prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 30.000 Euro, reprezentând daune interese precum și la plata despăgubirilor de 0,15% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părți. A mai solicitat și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 3000 Euro solicitate și la instanța de fond, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În apelul formulat de către pârâtă s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației de plată către reclamantă a daunelor interese și a cheltuielilor de judecată.

Pârâta a mai formulat și cerere de suspendare a executării sentinței atacate, față de care instanța de apel s-a pronunțat prin încheierea comercială nr. 14/A/CC/2010, în sensul că a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, după cum și pârâta a declarat în fata instanței, la termenul din 3 martie 2010. Prin decizia comercială nr. 32 din 24 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, au fost respinse ambele apeluri. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele. Referitor la motivul de apel cu privire la greșita stabilire a cuantumului daunelor interese, criticat de către ambele părți, s-a constatat că în mod corect acestea au fost stabilite la suma de 43.111,93 RON.

Prima instanță a luat în considerare concluziile raportului de expertiză tehnică, care în mod exact a stabilit că o parte din lucrări pot fi păstrate (subsolul din beton și placa peste subsol), iar o parte din lucrările constatate necorespunzător urmează să fie desfăcute. Valoarea lucrărilor executate, care pot fi păstrate, este de 699.336.771 ROL inclusiv TVA, valoare obținută după ce s-a scăzut valoarea lucrărilor necesare pentru desfacerea părții de clădire ce trebuie îndepărtată, respectiv 43.111,93 RON în limita căreia s-au stabilit daunele interese. În mod corect nu au fost acordate daunele morale întrucât nu s-a făcut dovada că reclamantei i s-a produs un prejudiciu de natură morală atât de grav încât să fie necesar a fi reparat prin acordarea de sume de bani, în condițiile art. 998-999 C. civ.

De asemenea, față de împrejurarea că, față de contractul dintre părți, s-a dispus rezilierea, acesta nu mai produce efecte juridice, astfel că nu mai poate pretinde nici obligarea celeilalte părți la plata penalităților de întârziere. În situația în care reclamanta nu ar fi solicitat rezilierea contractului de prestări servicii, ci executarea acestuia, modalitate alternativă prevăzută de art. 1021 C. civ., ar fi fost îndreptățită să solicite penalități de întârziere. Nu poate fi primit nici motivul invocat de către pârâtă, că nu s-a plătit suma de 113.045,60 RON, întrucât la data încheierii contractului, după cum rezultă la fila 5, s-a achitat suma de 4000 Euro, 5000 Euro la turnarea elevației demisol, și 7000 Euro la începerea lucrărilor de turnare placă beton demisol.

Ulterior, reclamanta a mai achitat pe parcursul executării lucrărilor 1000 RON la 6 decembrie 2006, 9320 RON la 28 decembrie 2006, 45.120 RON la 20 decembrie 2006 potrivit chitanțelor de la dosar. Corespunzător pretențiilor acordate și cheltuielilor făcute, s-au acordat și cheltuielile de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta. I. În recursul său, reclamanta D.D.N. a dus următoarele critici deciziei recurate. În mod greșit pârâta a fost obligată doar la plata sumei de 43.111,93 lei cu titlu de daune interese, în condițiile în care aceasta era îndreptățită să i se acorde integral pretențiile. Recurenta susține că deși a achitat pârâtei suma de 16.000 Euro aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, executând lucrări necorespunzătoare calitativ, care impun demolarea lor, urmată de executarea din faza „zero”, lucrările deja efectuate, și păstrate de instanță, nu îi profită.

De asemenea, suma de 30.000 Euro nu reprezintă doar suma necesară pentru demolarea construcției și aducerea terenului în faza inițială, ci se referă și la celelalte cheltuieli făcute înainte de declanșarea procesului (expertiza extra judiciară), precum și a celor care vor urma după finalizarea acestuia (refacerea proiectului, obținerea de noi autorizații etc). Acordarea daunelor morale era necesară în condițiile în care era stabilit un termen de finalizare, care a fost depășit, astfel că i-a fost creată o stare de disconfort cauzată de lipsa de folosință a imobilului, se impune obligarea pârâtei la penalități de întârziere de 0,15% /zi, deoarece acestea erau prevăzute în contract, iar cenzurarea lor de către instanța de judecată a înfrânt principiul de drept, potrivit căruia contractul este legea părților.

II. În recursul său, pârâta SC C.P.C. SRL a adus următoarele critici deciziei recurate. Hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, fiind bazată pe interpretarea eronată a probelor administrate și aplicarea greșită a legii. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat, ca după rezilierea contractului, pârâta să fie obligată la contravaloarea sumei de 16.000 Euro, însă, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe și a acordat reclamantei mai mult decât aceasta a cerut, respectiv dublul sumei solicitate de reclamantă. Se susține de către recurenta-pârâtă că reclamanta nu a făcut decât o plată parțială a contravalorii lucrărilor executate de către pârâtă, astfel că, în condițiile în care reclamanta nu și-a respectat obligația de plată, fiind deci în culpă contractuală, acțiunea promovată de aceasta, pe lângă faptul că este neîntemeiată, este și inadmisibilă, deoarece nu-și poate invoca propria culpă ca temei al admiterii acțiunii.

Recurenta-pârâtă susține că instanța nu a ținut cont de calculele făcute de experți, și nici de chitanțele existente la dosarul cauzei, din întreg ansamblul probator rezultând că valoarea lucrărilor efectuate se ridică la suma de 69.936 lei, din care reclamanta nu a plătit decât contravaloarea a 16.000 Euro, rezultând că lucrările executate au fost plătite doar parțial. Mai mult, susține recurenta-pârâtă, reclamanta nu a plătit nici până în prezent TVA –ul aferent în cuantum de 3045 Euro. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate de către recurente, Înalta Curte va respinge ambele recursuri, pentru considerentele ce urmează. I. Criticile formulate de către reclamanta D.D.N.

vizează greșita reținere a stării de fapt, deci temeinicia deciziei recurate, raportat la faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit că o parte din construcție mai poate fi folosită, cât de fapt, nici această parte nu mai poate fi folosită pentru realizarea proiectului inițial. Aceste critici nu mai pot fi examinate de către instanța de recurs în calea de atac extraordinară a recursului, deoarece pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, în prezent, instanța de recurs neputând analiza decât dacă aceste critici se încadrează în prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În ce privește critica cu privire la neacordarea daunelor morale, nici acestea nu pot fi reținute, instanța de apel constatând în mod legal că temeiul acestor despăgubiri îl constituie răspunderea delictuală civilă, or, între părți există un contract, iar răspunderea pârâtei nu poate fi angajată decât în condițiile clauzelor contractuale.

Referitor la neacordarea penalităților de întârziere, în mod legal a reținut instanța de apel că acestea nu pot fi acordate, reclamanta optând pentru rezilierea contractului și acordarea de daune interese, nu pentru executarea contractului, caz în care s-ar fi putut acorda și penalități de întârziere, acestea fiind prevăzute în contract. II. Criticile formulate de pârâta SC C.P.C. SRL nu pot fi reținute. Critica cu privire la interpretarea eronată a probelor administrate nu poate fi reținută, deoarece această critică vizează temeinicia hotărârii recurate, or, în calea de atac a recursului, instanța de recurs nu poate examina, sub acest aspect, decizia recurată, ci numai sub aspectul legalității hotărârii, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Nu se poate reține nici critica ce vizează faptul că instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a acordat o sumă mai mare decât cea solicitată prin cererea introductivă. Această critică vizează, până la urmă, tot temeinicia deciziei recurate, pârâta-recurentă susținând că reclamanta a achitat doar suma de 16.000 Euro, însă prima instanță a reținut că reclamanta a achitat în total suma de 113.045,60 lei, cu mult peste valoarea lucrărilor efectuate, dar care pot fi păstrate, ce se ridică la suma de 69936 lei, această soluție fiind păstrată de instanța de apel.

Prin urmare, nu se poate reține că reclamanta ar avea vreo culpă în neexecutarea obligațiilor contractuale, și că cererea sa ar fi inadmisibilă, dimpotrivă, ambele instanțe de fond au reținut, în mod legal, că pârâta este cea care nu și-a respectat obligațiile contractuale și, deoarece, reclamanta a solicitat rezilierea contractului și nu obligarea pârâtei la executarea acestuia, i-au fost acordate acesteia, despăgubiri constând în daune interese pentru neexecutarea culpabilă a contractului, de către pârâtă. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate. Ținând cont de faptul că ambele părți au căzut în pretenții, în baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., nu vor fi acordate cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta D.D.N. și pârâta SC C.P.C. SRL Alba Iulia împotriva deciziei nr. 32/A de la 24 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 februarie 2011.