ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3108/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22.05.2019, sub numărul x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 19922/06.05.2019.

Prin sentința civilă nr. 982 din 22 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L. în ceea ce privește Decizia nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017; a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017 ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă; s-a admis cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect Decizia nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017; a fost anulată Decizia nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017 și a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 45.248,39 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 982 din 22 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În esență, recurentul-pârât a considerat că este superfluă "aprecierea" instanței de fond în ceea ce privește vinovăția autorului și paradoxală în ceea ce privește referirea la existența prejudiciului. Per a contrario, instanța civilă "parcă" ar fi ținută de o hotărâre penală definitivă, alta decât una de achitare sau de încetare a procesului penal, prin care s-a reținut existența prejudiciului. Or, nu există nici o sentință penală. Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituția României și art. 4 alin. (1), prezumția de nevinovăție ființează până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.

A mai arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 264 privitor la aprecierea probelor și art. 22 din C. proc. civ.. Principiile directoare ale procesului civil (referitoare la obligația de probațiune, echitatea procedurii, rolul activ al magistratului și obligația sa de a-și întemeia hotărârea pe explicațiile și probele puse în discuție în contradictoriu, nemijlocirea administrării probelor - art. 10-16 C. proc. civ.), cât și, într-o subsecțiune unică afectată probelor în procesul civil, regulile cu caracter special, care se dezvoltă pe două paliere: cel referitor la admisibilitatea probelor și cel referitor la administrarea lor.

Or, în prezenta cauză instanța de fond în mod eronat a apreciat raportul de expertiză și a aplicat concluziile raportului la starea de fapt și mai ales de drept. Chiar dacă instanța de fond s-a prevalat de expertiza efectuată în prezenta cauză, tot instanța de fond nu a ținut seama decât de concluziile expertului care susține logica instanței de fond.

Instanța a fost subiectivă și a apreciat întregul probatoriu numai în favoarea reclamantei-intimate ca în materie contractuală deși suntem pe tărâm delictual.

A examina probele administrate, pe fiecare în parte, semnifică a stabili valoarea de adevăr a fiecărei probe în raport cu circumstanțele exterioare (de exemplu, relația martorului cu părțile cauzei, vârsta și emotivitatea acestuia, subiectivismul martorului ori al părții), precum și aspectele intrinseci ale probei (aptitudinea sa de a fi lămurit faptele pentru care a fost administrată). A examina probele în ansamblul lor presupune determinarea funcției unei probe prin prisma tuturor probelor administrate (valoarea sa de adevăr judiciar în contextul unei evaluări globale și concomitente a tuturor probelor), întrucât, cu excepțiile prevăzute de lege, nicio probă nu are o forță doveditoare predeterminată.

În cererea de chemare în judecată reclamantă face trimitere la o expertiză tehnică de specialitate întocmită de expertul tehnic B. care în concluzii chiar acesta nu dispune cu certitudine, ci se bazează numai pe supoziții.

Această putere și această obligație aparțin exclusiv și suveran judecătorului, el neputând conferi o asemenea prerogativă unui terț; numai în mod excepțional și pe temeiul legii expertiza unui terț poate avea o anumită valoare probatorie obiectivă.

Aprecierea probelor se face, de către instanță, pe baza intimei convingeri a judecătorilor și în condițiile prevăzute de lege; așadar, aprecierea probelor se face liber, dar nu arbitrar. Probele sunt examinate și apreciate fiecare în parte și în ansamblul lor.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

În ședința publică din data de 8 iunie 2023, apărătorul intimatei-reclamante a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate ale art. 488 C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În fapt, la data de 14.10.2014 în jurul orelor 22:30 a avut loc un accident de circulație în urma căruia a rezultat avarierea motocicletei înmatriculate cu nr. x și degradarea elementelor echipamentului de protecție purtat de către numitul C., conducătorul autoturismului implicat în accident având încheiată polița RCA cu D. S.A..

Prin cererea de plată numărul 15410/21.03.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat plata sumei de 45.248,39 RON reprezentând indemnizație/despăgubire în urma producerii evenimentului rutier din 14.10.2014.

Prin cererea de plată numărul 15409/21.03.2017, numitul C. a solicitat plata sumei de 3.580,30 RON reprezentând indemnizație/despăgubire în urma producerii evenimentului rutier din 14.10.2014.

Prin Decizia nr. 19922/06.05.2019, Fondul de Garantare a Asiguraților s-a pronunțat asupra ambelor cereri de despăgubire menționate mai sus în sensul respingerii acestora, cu motivarea că din documentele dosarului nu reiese vinovăția asiguratului RCA, nu a fost depus certificatul de înmatriculare al motocicletei avariate, iar semnatarul cererii de plată nu îndeplinește condiția de creditor de asigurare astfel cum reiese din definiția din art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a contestat Decizia nr. 19922/06.05.2019.

Prima instanță a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017 și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 45.248,39 RON, soluție care a fost criticată de recurentul-pârât prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege este nefondat, iar în acest sens, se are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că, în ceea ce privește motivele invocate de către pârâtă în susținerea soluției de respingere a cererii de plată formulată de către reclamantă, argumentele reținute în decizia ce face obiectul cauzei sunt în număr de trei, respectiv faptul că nu reiese vinovăția persoanei asigurate, că nu a fost depus certificatul de înmatriculare, iar persoana semnatară a cererii nu ar deține calitatea de creditor de asigurare.

Referitor la vinovăția persoanei asigurate, se constată că argumentele menționate în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la solicitarea societății de asigurări pleacă de la premisa greșită că singura posibilitate de contact între autovehicul și motocicletă este cea cu privire la butucul de antrenare a lanțului de transmisie a motocicletei, fără a se indica motivele de excludere a celorlalte posibilități, motiv pentru care în mod corect au fost înlăturate de prima instanță.

Astfel, expertiza extrajudiciară întocmită la solicitarea societății de asigurări nu realizează o analiză în vederea excluderii cu argumente tehnice a tuturor posibilelor puncte de contact ale coliziunii cu potențial de determinare a căderii motocicletei pe partea dreaptă.

În acest sens, din analiza fotografiei reprezentată de fig. 8 și 9 din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la solicitarea societății de asigurări, se observă faptul că axul central al butucului stânga de prindere a roții spate depășește ca proeminență prezoanele de prindere, motiv pentru care concluzia expertului E. potrivit căruia în mod obligatoriu impactul trebuia să determine urme circulare pe autovehicul nu poate fi reținut de către instanță, atâta timp cât primul punct de impact dintre autoturism și axul central (aflat mai în exterior) împiedica atingerea prezoanelor (aflate mai în interior).

Totodată, argumentele expertului B. din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la solicitarea reclamantei, prin care se reține posibila corespondență între zgârietura orizontală de pe partea laterală dreapta a barei față a autoturismului și cea existentă pe muchia carenajului de protecție de deasupra lanțului motocicletei se coroborează cu restul înscrisurilor administrate în cauză, fiind reținute ca atare de judecătorul fondului.

În aceste condiții, se constată că recurentul-pârât nu a oferit niciun fel de explicație plauzibilă referitoare la existența urmelor impactului pe bara dreapta față a autoturismului, a faptului că declarațiile conducătorilor celor două vehicule implicate în accident corespund, fiind consemnate și în procesul-verbal de contravenție, aspect ce se coroborează cu urmările accidentului și anume căderea pe partea dreaptă a motocicletei, urmare lovirii sale din partea stângă, motiv pentru care reținerea de către pârât a faptului că nu există vinovăția asiguratului RCA este una neîntemeiată.

De altfel, vinovăția asiguratului RCA reiese din procesul-verbal de contravenție în care se reține încălcarea de către acesta a regulilor de circulație, fapt ce a condus la crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

În ceea ce privește argumentul referitor la nedepunerea certificatului de înmatriculare, Înalta Curte reține că din referatul de justificare întocmit de către pârât, dosarul de daună nr. x nu a fost predat în format fizic de către asigurătorul RCA către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Pe de altă parte, din nota de fundamentare nr. x/02.02.2015 și lista documentelor necesare intrumentării dosarului de daună reiese faptul că reclamanta a depus înscrisurile ce i-au fost solicitate, inclusiv cele referitoare la dreptul de proprietate asupra autovehiculului, atâta timp cât, atât în fața asiguratorului RCA cât și în fața Fondului de Garantare a Asiguraților, singurul motiv pentru care s-a dispus respingerea cererii de plată ce reiese din înscrisurile întocmite anterior emiterii deciziei ce face obiectul cauzei, este cel legat de aprecierea neconcordanțelor între avariile autovehiculelor și modul de producere al accidentului, fără a se indica motive referitoare la nedepunerea înscrisurilor sau neregularități ale înscrisurilor depuse în susținerea cererii de plată.

În aceste condiții, dată fiind situația specială legată de modalitatea de transfer a dosarului de daună între asigurătorul RCA intrat în faliment și pârâtă și ținând cont de faptul că pârâtul nu contestă prin decizia ce face obiectul cauzei sau în fața instanței, faptul că motocicleta implicată în accident se află în proprietatea reclamantei, motivul în discuție este unul formalist și care nu poate fi reținut ca justificând soluția de respingere a cererii de plată.

Pe de altă parte, potrivit art. 16 lit. b) din Norma ASF nr. 16/2015, dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens, din modalitatea de formulare a textului rezultând faptul că solicitarea de documente suplimentare în cazul în care se apreciază necesitatea completării dosarului reprezintă o obligație și nu o facultate. În mod implicit, în cazul în care pârâta apreciază că se impune completarea dosarului supus analizei, aceasta nu poate dispune, în lipsa adresării unei solicitări de completare petentului, respingerea cererii de plată.

Or, din probatoriul administrat în cauză nu reiese faptul că pârâta ar fi solicitat expres reclamantei înscrisurile arătate în decizie, argument care se păstrează cu privire la toate înscrisurile menționate în decizia atacată.

De asemenea, în ceea ce privește motivul legat de lipsa calității de creditor a persoanei care a semnat cererea de plată, in acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte constată că din cererile de plată reiese cu suficientă claritate faptul că persoana care semnează respectivele cereri are calitatea de reprezentant al reclamantei și nu solicită respectivele despăgubiri în nume propriu .

Prevederile legale reținute de către pârâtă în cadrul deciziei contestate, respectiv dispozițiile art. 23 alin. (3) din Norma ASF nr. 16/2015 se referă la plata și încasarea efectivă a despăgubirilor și nicidecum la cererea în soluționarea căreia se emite decizia de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, plata reprezentând o operațiune ulterioară emiterii deciziei.

În aceste condiții, prin susținerile recurentului-reclamant în sensul că în mod eronat a apreciat raportul de expertiză și a aplicat concluziile raportului la starea de fapt și mai ales de drept, într-o manieră subiectivă interpretând întregul probatoriu numai în favoarea reclamantei-intimate fiind superfluă "aprecierea" instanței în ceea ce privește vinovăția autorului și paradoxală în ceea ce privește referirea la existența prejudiciului, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, veritabile critici de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurentul-pârât.

În concluzie, argumentele recurentului-pârât expuse prin memoriul de recurs nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 982 din 22 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.