ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2015

Decizia nr. 652/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC B. SA și C. obligarea pârâților la plata sumei de 24.708,48 euro reprezentând despăgubiri.

În motivarea cererii s-a arătat că la 6 mai 2009 pârâtul C., în timp ce conducea autoutilitara pe raza localității Plopii-Slăvitești a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autovehiculul condus regulamentar de D.

În Dosarul penal nr. x/2009 s-a stabilit culpa exclusivă a pârâtului C. în producerea accidentului rutier.

Ca urmare a accidentului, dl. D. a înregistrat leziuni traumatice care au necesitat peste 250 zile de îngrijiri medicale în perioada mai 2009 - martie 2010, iar cheltuielile ocazionate până la data de 11 martie 2010 cu tratamentul și recuperarea acestuia sunt în cuantum de 24.708,48 euro constând în: tratament spitalicesc, ședințe de fizioterapie, costuri de achiziție a unei cârje, a unei orteze de peroneu, indemnizație de boală și contribuție pentru despăgubire salarială.

Reclamanta a arătat că autoutilitara condusă de pârât era asigurată R.C.A. la data producerii accidentului la pârâta SC B. SA cu polița de asigurare. Deoarece la data producerii accidentului dl. D. era încadrat în muncă în Germania, toate costurile legate de intervențiile chirurgicale și tratamentul aferent acordate în clinicile din Germania (inclusiv indemnizația de boală și contribuțiile pentru despăgubire salarială) au fost suportate de A. în baza poliței de asigurare de sănătate conform legislației germane în domeniul protecției sociale.

Prin sentința civilă nr. 20539 din 1 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de 41.895,22 euro cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii cererii și până la data plății efective. A obligat pârâta la plata sumei de 18.739,72 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a respins capătul de cerere îndreptat împotriva intervenientului forțat C.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Pârâta SC B. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând în esență că disp art. 313 din Legea nr. 95/2006 conferă calitate procesuală activă într-o acțiune în regres doar furnizorului de servicii medicale; disp. art. 49 din Ordinul nr. 20/2008 al C.S.A. prevăd că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale se au în vedere acele cheltuieli prilejuite de accident, probate cu documente justificative, care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale; în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie pârâta a fost obligată în dosarul penal la plata despăgubirilor către persoana vătămată constituită parte civilă, în consecință reclamanta nu poate pretinde repararea aceluiași prejudiciu prin cererea de față.

S-a reținut că ambele excepții sunt neîntemeiate întrucât potrivit disp. art. 313 alin. (1) din Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de furnizorii de serviciu medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Acțiunea de față este formulată chiar de Casa de Asigurări de Sănătate, întrucât a decontat ea însăși costurile necesitate de îngrijirea și recuperarea persoanei vătămate către furnizorii de servicii medicale din Germania.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC B. SA, tribunalul a reținut dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și art. 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

Nu a fost primit nici argumentul referitor la dubla reparare de către pârâtă a aceluiași prejudiciu material. Prin Decizia penală nr. 233 din 23 decembrie 2010 Tribunalul Teleorman a admis apelurile declarate de inculpatul C. și SC B. SA și a redus cuantumul daunelor materiale la plata cărora au fost obligați către partea civilă D. de la 70.000 euro la 50.000 lei, reținându-se în considerentele deciziei că partea civilă nu a probat cheltuielile pe care Ie-a efectuat pentru redobândirea sănătății sale. S-a apreciat că nu au fost avute în vedere de instanța penală și nu au fost incluse în cuantumul daunelor materiale acordate părții civile cheltuielile suportate de Casa de Asigurări de Sănătate reclamantă.

S-a reținut că disp. art. 54 din Legea nr. 136/1995 exclud în mod expres solidaritatea asigurătorului de răspundere civilă obligatorie cu persoana răspunzătoare de producerea accidentului, care stă în proces în calitate de intervenient forțat.

În consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea astfel cum a fost modificată și completată și a dispus obligarea pârâtei SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de 41.895,22 euro cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii cerem și până la data plății efective a debitului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SC B. SA VIG SA și a solicitat schimbarea acesteia în tot în sensul respingerii acțiunii ca urmare a admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și lipsei calității procesuale pasive SC B. SA.

Prin Decizia civilă nr. 353 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs apelanta pârâtă. Prin cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și a respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât au fost respinse în mod nelegal excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte.

Prin Decizia civilă nr. 3414 din 22 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, analizând criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a făcut o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză.

Astfel, instanța s-a pronunțat fără să verifice dacă s-au acordat sumele solicitate cu titlu de daune materiale, prin Decizia penală nr. 816 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, și de asemenea, nici nu a stabilit în concret dacă sumele cerute de către reclamantă au fost acordate și prin respectiva hotărâre penală sau dacă acestea au fost deja achitate, astfel cum susține recurenta.

S-a apreciat că în speță se impune completarea probatoriului administrat, întrucât din considerentele celor două hotărâri se constată că doar excepțiile invocate au fost analizate, iar în ceea ce privește fondul cauzei, motivarea instanței de apel nu susține soluția de menținere a hotărârii primei instanțe, de admitere a acțiunii.

Având în vedere că a fost apreciată ca fiind fondată, critica bazată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., de natură să atragă casarea cu trimitere spre rejudecare a deciziei recurate, s-a indicat că solicitarea intimatei-reclamante privind cheltuielile de judecată efectuate în această fază procesuală, urmează să fie soluționată cu ocazia rejudecării apelului în raport de analiza culpei procesuale.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 699 din 1 octombrie 2014 a respins apelul SC E. SA împotriva sentinței civile nr. 20538 din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

La 6 mai 2009 a avut loc un accident de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a numitului D., fiind întocmit un dosar penal pe numele intimatului-intervenient C.

Prin sentința penală nr. 143 din 22 iulie 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 816 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost condamnat intervenientul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar sub aspectul laturii civile au fost admise pretențiile părții civile D. în limita sumelor de 25.000 euro, daune materiale și 70.000 euro daune morale.

S-a apreciat că partea civilă a făcut dovada efectivă a prejudiciului material suferit în cuantum de 25.000 euro. Această sumă a fost achitată persoanei vătămate de către apelanta-pârâtă în calitate de asigurător al intervenientului-intimat C.

În urma accidentului de circulație în care a fost implicat, numitul D. a beneficiat de tratament medical atât în România cât și în Germania, intimata-reclamantă, A., solicitând în cauza de față obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor ocazionate de tratamentul și recuperarea persoanei vătămate în Germania.

Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active reținând, pe de o parte, că potrivit Legii nr. 95/2006, titularul acțiunii în recuperarea cheltuielilor este casa de asigurări în ale cărei drepturi se subrogă furnizorul de servicii medicale, iar pe de altă parte, că prevederile art. 49 din Ordinul C.S.A. reglementează modul de stabilire al despăgubirilor în caz de vătămare corporală sau deces și nu legitimarea procesuală activă.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și creditorul din raportul juridic obligațional dedus judecății, iar odată ce intimata-reclamantă A. în calitate de Casa de Asigurari de Sănătate (asigurător social) a suportat contravaloarea cheltuitelor ocazionate de tratamentul și recuperarea numitului D. în Germania aceasta are posibilitatea de a se regresa împotriva asigurătorului persoanei responsabile de producerea vătămărilor suferite de persoana vătămată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive s-a reținut în primul rând că există calitate procesuală pasivă atunci când există identitate între persoana chemată în judecată și debitorul din raportul obligațional dedus judecății, iar apelanta-pârâtă are calitatea de asigurător pentru persoana vinovată de producerea a accidentului de circulație din data de 6 mai 2009.

Prin Decizia penală nr. 816/2011 a Curții de Apel București, secția I penală, i s-a acordat părții civile D. suma de 25.000 euro cu titlu de daune materiale, sumă ce include și parte din pretențiile solicitate în prezenta cauză de intimata-reclamantă.

Nu se poate susține dincolo de orice dubiu că instanța penală a acordat și contravaloarea facturii de spitalizare din 11 martie 2010 în valoare de 24.708,48 euro, la dosar neexistând nicio dovadă din care să rezulte că partea civilă D. ar fi achitat contravaloarea acestei facturi, iar instanța penală nu a făcut nicio referire la respectivul document.

Intimata-reclamantă a dovedit că a suportat cheltuielile de spitalizare și tratament ale numitului D. în cuantum de 24.708,48 euro, prezentând cererile de preluare costuri de la Clinica Regională F. precum și extrase de cont din care rezultă că a achitat sumele solicitate.

Mai mult, intimata-reclamantă nu a fost parte în procesul penal, aceasta având dreptul ca pretențiile sale să fie analizate pe calea unei acțiuni civile separate.

S-a reținut că este nefondată critica nemotivării hotărârii instanței de fond.

Motivarea hotărârii nu trebuie să fie un răspuns al instanței la toate argumentele părții, ci trebuie să conțină aspectele de fapt și de drept care au format convingerea tribunalului în pronunțarea soluției.

Este adevărat că motivarea tribunalului s-a axat în mare parte pe analiza excepțiilor invocate de apelanta-pârâtă, însă motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive - faptul că despăgubirile au fost deja achitate persoanei vătămate în urma procesului penal - se confundă, parțial, cu însăși fondul cauzei, odată ce și apărările de fond ale pârâtei sunt întemeiate, în mare parte, pe faptul că a achitat numitului D., în baza sentinței penale definitive, despăgubiri pentru spitalizare și tratament.

Atât timp cât reclamanta solicită, pe baza actelor medicale contravaloarea costurilor aferente spitalizării și tratamentului asiguratului său pentru perioada mai 2009 - septembrie 2010 nu se poate susține că solicitarea sa contravine prevederilor Ordinului C.S.A. nr. 20/2008.

Împotriva acestei decizii, precum și a încheierii din Camera de Consiliu din data de 5 iunie 2014 a declarat recurs SC E. SA criticându-le sub următoarele motive de nelegalitate:

Se solicită să se constate că este nefondată soluția de respingere a cererii de recuzare dispusă prin încheierea de ședință din 5 iunie 2014 și că cererea de recuzare este fondată, că aceasta se încadrează în disp. art. 27 pct. 7 C. proc. civ., aspect dovedit prin modalitatea de conducere a ședinței din data de 4 iunie 2014 și dispozițiile instanței de apel la primul termen de judecată după trimiterea cauzei spre rejudecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Completul de judecată care a soluționat cererea de recuzare a analizat greșit cazul și a pornit de la o premisă eronată.

Instanța de recurs nu a trimis spre rejudecare cauza doar pentru o simplă analiză a Deciziei penale nr. 816/2011 a Curții de Apel București, secția I penală, ci pentru completarea probatoriului.

Instanța a respins proba cu atașarea dosarului penal, astfel că nu se poate stabili că a fost obiectivă și imparțială și că ar fi respectat disp art. 315 C. proc. civ.

În ceea ce privește decizia recurată se arată că instanța de apel a preluat motivarea instanței de fond în ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive în ce privește capătul de cerere privind solicitarea sumei de 24.708,48 euro.

Reclamanta nu este un furnizor de servicii medicale, motiv pentru care nu are dreptul și nu poate solicita aceste sume de la pârâta-recurentă.

A. este Casa de Asigurări de Sănătate de stat din Germania, landul Bavaria, astfel că nu este posibil să se dea curs solicitării de daună față de prevederile art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr 20/2008 coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 neavând calitate procesuală activă.

Dacă partea civilă D. s-a constituit parte civilă în dosarul penal și cu suma de 24.708,48 euro daune materiale, cheltuieli medicale Germania conform facturii din 11 martie 2010, recunoscând că are calitatea de debitor față de reclamantă, A., SC B. SA fiind obligată la plata daunelor materiale prin hotărâre judecătorească penală irevocabilă.

În cazul în care s-ar admite prezenta acțiune, practic SC B. SA ar fi obligată să plătească de două ori, o dată către partea civilă D., conform hotărârii penale, ceea ce a și făcut și în al doilea rând ar fi obligată să plătească și față de reclamanta din prezenta acțiune comercială.

În contradicție cu decizia de casare, instanța de apel a apreciat că nu este adevărat că întreaga sentință este motivată numai sub aspectul excepțiilor invocate și nu și pe fondul cauzei, sentința fiind practic nemotivată, ci se apreciază că nu trebuie răspuns la toate argumentele, ci doar la chestiunile juridice ridicate.

Instanța de apel arată că este în dubiu privind dispozitivul deciziei penale cu privire la ce ar reprezenta suma acordată cu titlu de daune materiale ale părții civile D.

Principiul in dubio pro reo se aplică în favoarea debitorului unei obligații și nu în favoarea creditorului, făcându-se astfel o răsturnare a aplicării acestui principiu, iar invocarea acestui principiu de instanța de apel ar fi trebuit să fie susținuți de completarea probatoriului în apelul din rejudecare și prin atașarea dosarului penal în vederea lămuririi cauzei.

În cauză A. a formulat întâmpinare solicitând atât respingerea recursului împotriva încheierii din 5 iunie 2014 cât și a recursului împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul împotriva încheierii din 5 iunie 2014:

Recurenta-pârâtă a recuzat completul de judecată invocând disp art. 27 pct. 7 C. proc. civ. și arătând că maniera de conducere a ședinței și de pronunțare pe probele solicitate denotă o lipsă de detașare față de decizia pronunțată de Curtea de Apel înainte de rejudecare, de lipsă de obiectivitate și imparțialitate și de încălcare a deciziei de casare.

Curtea de Apel nu a analizat greșit cererea de recuzare și nici nu a pornit de la o premisă eronată.

S-a reținut în mod corect faptul că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 27 pct. 7 C. proc. civ., acest text de lege negăsindu-și aplicare în situația în care judecătorul respinge o probă solicitată de parte.

Prin decizia de casare s-a reținut că este necesară completarea probatoriului, dar nu s-a stabilit că este necesară atașarea dosarului penal astfel cum a solicitat recurenta pârâtă. în această situație nu se poate susține că prin respingerea acestei probe, completul de judecată nu a respectat decizia de casare și a încălcat disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, Curtea de Apel a respins cererea de recuzare respectând dispozițiile legale în materie, reținând că din modul în care au fost cenzurate cererile de probatoriu formulate de părți în apel, după casare, nu susține lipsa de imparțialitate și de obiectivitate reclamată de recurentă.

Pe cale de consecință, recursul împotriva încheierii din 5 iunie 2014 urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 699 din 1 octombrie 2014:

Acțiunea care face obiectul prezentei cauze este o acțiune în regres pentru recuperarea cheltuielilor efectuate de reclamanta intimată de la asiguratorui de răspundere civilă auto al persoanei vinovate de accident, care este pârâta recurentă SC E SA.

Astfel, în urma evenimentului rutier din 6 mai 2009 asiguratul reclamantei D. a fost vătămat corporal și a fost supus mai multor intervenții chirurgicale și unui tratament medical și de recuperare atât în România, cât și în Germania.

D. era asigurat în sistemul de asigurări sociale și ca atare, costurile ocazionate de îngrijirile medicale și tratamentul acordat acestuia, precum și indemnizația de boală și contribuțiile sociale pentru despăgubiri salariale au fost suportate de reclamanta-intimată.

Dreptul de regres este reglementat atât în legislația română, cât și în legislația germană și este recunoscut și prin Regulamentul C.E. nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și Acordul încheiat la 8 aprilie 2005 între România și Germania în domeniul securității sociale.

În acest context legislativ reclamanta intimată are calitate procesuală activă.

Dreptul de regres al asigurătorului social este permis atât de legislația germană cât și de normele dreptului Uniunii Europene.

Potrivit disp art. 313 din Legea nr. 95/2006, în cazul unor fapte ilicite ce au ocazionat cheltuieli cu tratamentul medical acordat victimelor, furnizorii de servicii medicale se subrogă în drepturile caselor de asigurări de sănătate împotriva celor vinovați.

În condițiile în care persoana păgubită poate solicita de la asiguratorui R.C.A. al șoferului vinovat daunele materiale cuprinzând toate cheltuielile efectuate, dar și pierderile de venit, prestații periodice, în baza raportului de asigurare socială, asiguratorui social al persoanei vătămate are, la rândul său, posibilitatea și cadrul legal să se regreseze împotriva celor răspunzători, pentru recuperarea sumelor plătite pentru tratamentul propriului asigurat.

Instituția dreptului la acțiunea în regres prevede că cel care despăgubește o persoană dobândește drepturile celui vătămat/păgubit împotriva celui responsabil.

În cauză, reclamanta intimată a făcut dovada calității procesuale active prin achitarea costurilor în beneficiul asiguratului D.

Susținerea recurentei în sensul că în dosarul penal s-au acordat părții civile D. aceleași sume pretinse și de reclamanta intimată nu poate fi primită.

Astfel în ceea ce privesc daunele materiale acordate părții civile prin Decizia penală nr. 816 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București nu se face referire la suma de 24.708,48 euro pretinsă de reclamantă în acțiunea inițială ce face obiectul cauzei de fată.

În cauza penală s-a reținut că partea civilă și-a dovedit pretențiile materiale în parte în limita sumei de 25.000 euro.

Astfel, anterior accidentului victima avea un salariu net lunar de 1.164 euro, iar în perioada mai 2009 - august 2010 a înregistrat o pierdere de venit în cuantum de 5.745,60 euro.

De asemenea, în perioada 14 septembrie 2010 - 13 septembrie 2012 victima a înregistrat o pierdere de venit în cuantum de 15.141,60 euro.

Acestea sunt sumele reținute în decizia penală pentru care au fost acordate daune materiale părții civile.

Așa fiind, instanța penală nu a acordat victimei suma de 24.708,48 euro cuprinsă în factura. De altfel, instanța nici nu a făcut referire la acest înscris când a menționat dovezile pe care Ie-a avut în vedere la stabilirea daunelor materiale.

În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a disp art. 274 C. proc. civ. atunci când a obligat recurenta la plata onorariilor de avocat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit disp. art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva încheierii din 5 iunie 2014 și a Deciziei civile nr. 699 din 01 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Obligă recurenta pârâtă SC E. SA la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă A. Germania.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.