ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1085/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 9 februarie 2009, reclamantul C.A., prin mandatar SC A.B.A. SRL, a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL, prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 150.000 EURO sau echivalentul în lei reprezentând despăgubiri civile din care 50.000 despăgubiri materiale și 100.000 daune morale, cu penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. În drept, a invocat art. 998 – art. 999 C. civ., art. 274 C. proc. civ. și Legea nr. 136/1995. Pârâta SC A.I. SRL, în calitate de corespondent nominalizat al D.Z.I.

I. (BG) a solicitat respingerea acțiunii invocând lipsa calității procesual pasive, motivat de faptul că în conformitate cu prevederile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, în condițiile în care accidentul se produce din culpa unei persoane asigurate în străinătate acțiunea se exercită împotriva asiguratorului prin reprezentantele de despăgubire sau prin B.A.A.R., în timp ce pârâta de față are doar calitatea de corespondent, nefiind societate de asigurare, nu a încheiat personal și nu a intermediat încheierea unei astfel de polițe în numele și pentru asiguratorul D.Z.I. I. (BG). În drept, a invocat art. 274 și 308 alin. (2) C. proc. civ. Reclamantul C.A., prin mandatar SC A.B.A. SRL a formulat precizare de acțiune prin care își menține aceleași pretenții (plata de despăgubiri în cuantum de 150.000 euro = 636.750 lei) în contradictoriu cu D.Z.I.

I. (BG) prin SC A.I. SRL și B.A.A.R., în baza acelorași considerente. La termenul din 4 martie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul solicitării sumei de 50.000 Euro, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând: 2.000 euro cheltuieli de spitalizare,10.000 euro pierderi de venit, 2.500 euro cheltuieli de însoțitor, 2.000 euro cheltuieli de transport, 1.000 euro medicamente, 1.000 euro bunuri distruse la momentul accidentului, 2.000 euro contravaloare proteze, cărucior, suport tije, 2.000 euro cheltuieli cu operațiile, 27.500 euro despăgubiri lunare, până la încetarea stării de nevoie. A solicitat 100.000 euro = 545.820 lei cu titlu de daune morale, 38100 euro penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată la numeroasele precizări ale reclamantului, SC A.I. SRL a reiterat excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia, prematuritatea cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu a depus la dosar documente justificative în dovedirea pretențiilor civile, daunele morale solicitate trebuind să fie proporționale cu prejudiciul suferit și nicidecum să constituie o îmbogățire fără justă cauză, iar în ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere a susținut că acesta nu se poate determina decât în momentul în care prejudiciul este efectiv stabilit de către instanță. Prin sentința nr. 872/C/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu au fost respinse excepția lipsei calității de reprezentant a SC A.B.A.

SRL și excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.I. SRL. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul C.A., prin mandatar SC A.B.A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.Z.I. – G.I. PLC, prin SC A.I. SRL și prin B.A.A.R. și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.051,68 lei și 4.500 euro sau echivalentul lor în lei, la data plății cu titlu de despăgubiri civile și sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei, la data plății cu titlu de daune morale. În rest, celelalte pretenții ale reclamantului au fost respinse. Totodată, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant a SC A.B.A.

SRL, că în cauză, s-a făcut dovada încheierii la data de 18 februarie 2008 între reclamant și SC A.B.A. SRL a unui contract de mandat având ca obiect asistarea reclamantului în caz de daună și negocierea daunelor suferite de acesta, mandat care abilitează mandatarul SC A.B.A. să îl reprezinte. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.I. SRL, a reținut că din adresa nr. 1020 din 21 iunie 2009 emisă de către B.A.A.R. rezultă calitatea SC A.I. de mandatar al asigurătorilor din străinătate care eliberează documente de asigurare Cartea Verde pe teritoriul României. Pe fond, tribunalul a reținut că, la data de 16 februarie 2008, în afara localității Săliște, cetățeanul bulgar H.H., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală marca Ford Tranzit cu număr de înmatriculare T xxxx-XT a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara IVECO nr. SB-xx-CZZ, condusă în mod regulamentar de reclamant.

În urma accidentului conducătorul autoturismului Ford Transit H.H. a decedat, iar reclamantul a fost grav rănit. Prin rezoluția procurorului din 14 aprilie 2008 dată în dosarul nr. 65/P/2008 s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face numitul H.H., acest aspect fiind comunicat și de către Poliția Rutieră Sibiu, prin adresa nr. 50603/SPR către SC A.B. SRL. La data producerii accidentului, numitul H.H. era asigurat la societatea de asigurare D.Z.I. – G.I. PLC din Bulgaria. Reclamantul, urmare a accidentului, a prezentat fractură bifocală femur bilaterală pentru care s-a intervenit chirurgical, la momentul actual prezentând fractură bifocală bilaterală de femur, operată consolidată, gonartroză bilaterală std.

I, deteriorarea materialului de osteosinteză, care au necesitat 18 luni de îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii. Pe parcursul acestei perioade, reclamantul a suferit mai multe intervenții chirurgicale, urmate de tratament postoperatoriu atât în regim de spitalizare, cât și ambulatoriu, actualmente leziunile suferite conferindu-i o incapacitate adaptativă de 70 %, încadrabilă în gradul II de invaliditate.

Ca urmare a traumatismelor suferite, reclamantul și-a pierdut capacitatea de muncă total, după cum rezultă din copiile deciziilor asupra capacității de muncă nr. 5612 din 10 octombrie 2008 și nr. 5125 din 8 octombrie 2009. Instanța de fond a mai reținut că, în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu: a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare; b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale U.E., în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

De asemenea, conform art. 50, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri și în baza art. 53 din același act normativ prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților, criteriile și condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației, persoanele care au obligația să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asiguratorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum și alte informații referitoare la acest tip de asigurare.

La data producerii accidentului erau în vigoare dispozițiile Ordinului C.S.A.

nr. 113133/2007 care, la art. 51, prevedea că: La stabilirea despăgubirilor pe baza convenției dintre asigurați, persoanele prejudiciate și asigurători, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident, cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă,

dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România; Raportând dispozițiile legale la probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că, în baza chitanțelor și facturilor depuse la dosar reclamantul a cheltuit cu medicamentele și produsele medicale o sumă totală justificată de 2.051,68 lei. Cu privire la suma de 2.500 euro, solicitată cu titlu de cheltuieli cu însoțitorul, s-a constat că, din deciziile asupra capacității de muncă nr. 5612 din 10 octombrie 2008 și nr. 5125 din 08 octombrie 2009 coroborate cu rezultatele raportului de expertiză medico legală efectuat în cauză, rezultă faptul că în perioada celor 18 luni de operații și tratamente reclamantul a avut nevoie de însoțitor permanent, iar cuantumul sumei solicitate se încadrează în prevederile art. 51 lit. e) din O.C.S.A.

nr. 113133/2007, astfel încât consideră această despăgubire justificată. În ce privește suma de 2000 euro reprezentând cheltuieli cu operațiile, s-a reținut că, din declarațiile martorului H.V., rezultă faptul că reclamantul a primit de la fiica lui care locuiește în Franța această sumă care a fost folosită în scopul menționat. Referitor la sumele de 2.000 euro cheltuieli de spitalizare, 10.000 euro pierdere de venit, 2.000 euro cheltuieli de transport, 1000 euro bunuri distruse la momentul accidentului, 2.000 euro reprezentând contravaloare proteze, cărucior, suport tije, precum și suma de 27.500 euro despăgubiri lunare, s-a reținut că acestea nu sunt însoțite de documente justificative în sensul celor precizate de art. 51 lit. a) – d) din Ordin.

Mai mult, prin decizia nr. 1609 din 14 aprilie 2008, emisă de C.A.S. Iași, s-au acordat reclamantului servicii medicale de îngrijiri la domiciliu, această instituție angajându-se să deconteze din Fondul asigurărilor sociale de sănătate furnizorului de servicii medicale de îngrijiri la domiciliu aflat în relații contractule cu C.A.S. Iași contravaloarea serviciilor medicale.

În ce privește suma de 100.000 euro, solicitată cu titlu de daune morale, s-a considerat că aceasta este justificată, dat fiind faptul că din actele medicale depuse la dosar coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă faptul că reclamantul a suferit traumatisme fizice care au necesitat numeroase intervenții chirurgicale, urmate de tratamente îndelungate și care au dus la o incapacitate adaptativă de 70 %. De la momentul accidentului, reclamantul este într-o permanentă suferință fizică, având dureri permanente, fiind dependent de ajutorul celor din jur, fiind incapabil să desfășoare vreo activitate independentă, având sentimentul că este o povară pentru cei din jur. Evident că această stare de fapt creează prezumția rezonabilă a unei permanente suferințe de ordin psihic, care poate fi cuantificată într-un prejudiciu moral.

Prima instanță a considerat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 – art. 999 în vigoare la data producerii accidentului coroborat cu art. 51 din O.C.S.A. 113133/2007 și, ca urmare, acțiunea reclamantului a fost admisă, în parte, în limitele menționate. Cererea privind acordarea de penalități de întârziere s-a respins motivat de faptul că, la momentul de la care s-au solicitat, nu era stabilit cuantumul despăgubirilor acordate, acestea neavând caracterul cert, lichid și exigibil prevăzute de art. 279 alin. (3) – alin. (4) C. proc. civ., pentru a putea fi acordate. Prin decizia nr. 101/2012 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de SC A.I.

SRL București, Broker de asigurare – reasigurare, în calitate de corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva sentinței nr. 872/C/2012 pronunțate de Tribunalul Sibiu. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a stabilit la 70.000 euro, în echivalent lei la data plății, cuantumul daunelor morale la care a fost obligată pârâta. A menținut în rest sentința atacată. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Stabilirea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să se realizeze în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

În cauză, este de necontestat faptul că, urmare a accidentului produs în data de 16 februarie 2008 și a cărui victimă a fost reclamantul, acesta a suferit traumatisme fizice care au necesitat numeroase intervenții chirurgicale și tratamente îndelungate, care au condus la o incapacitate adaptativă de 70 %. Acestea au cauzat reclamantului atât suferințe fizice, reclamantul având dureri fizice și fiind incapabil să mai desfășoare vreo activitate independentă, cât și suferințe psihice, urmare a privării lui de posibilitatea de a avea în continuare o viață normală, prin restrângerea libertății de mișcare. Așadar, reclamantului, prin fapta culpabilă a autorului accidentului de circulație, i s-a produs un prejudiciu moral la repararea căruia acesta este îndreptățit.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale ce se impun a fi acordate reclamantului, instanța, având în considerare consecințele suferite de către reclamant, atât în plan fizic, cât și psihic, precum și măsura în care reclamantului i-a fost afectată situația profesională și socială, a constatat că suma de 70.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de reclamant. Așa fiind, întrucât stabilirea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să se realizeze în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, apelul declarat de către pârâta SC A.I. SRL București, B.A.

– REASIGURARE, pentru pârâta D.Z.I. G.I. BG, a fost considerat întemeiat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a fost admis, iar sentința atacată a fost schimbată în parte în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului la suma de 70.000 euro sau echivalentul în lei la data plății. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs atât reclamantul C.A., cât și pârâta SC A.I.B.A.R. SRL corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG. Recurentul reclamant solicită admiterea recursului său și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul majorării cuantumului daunelor morale solicitate la suma de 100.000 euro, așa cum au fost ele acordate de către instanța de fond.

Cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului susține că decizia atacată este nelegală și netemeinică, în esență, pentru următoarele considerente: Urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost, a rezultat vătămarea sa corporală gravă și faptul că a rămas cu sechele grave; arată astfel că a suferit mai multe intervenții chirurgicale, tratamente ortopedice, leziunile produse necesitând 18 luni de zile de îngrijiri medicale și, totodată, conferindu-i o incapacitate adaptativă de 70 % încadrabilă în gradul II de invaliditate. Arată, de asemenea, că pierderea capacității de muncă, respectiv încadrarea în gradul II de invaliditate impun prezența unui însoțitor pentru satisfacerea necesităților vitale, iar leziunile traumatice suferite au necesitat și necesită în continuare îngrijiri medicale, constând în tratamente de întreținere și recuperare.

Consideră că rămânând infirm și necesitând internări în unități sanitare pe durată foarte îndelungată de timp, se justifică necesitatea și utilitatea compensării bănești a acestor suferințe, chiar dacă despăgubirea acordată nu reprezintă un echivalent al daunei morale suferite. Astfel fiind, apreciază că instanța de fond a avut corect în vedere că sumele de bani pe care le-a solicitat cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii. Mai arată că repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 998 C. civ., în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

Pe aceeași linie de idei, consideră că aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea „prețului” suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale. În fine, menționează că atât instanțele naționale, cât și C.E.D.O. nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. Recurenta pârâtă solicită admiterea recursului său, așa cum este formulat și motivat și modificarea hotărârii apelate, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate reclamantului C.A.

În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține, în esență, următoarele: La stabilirea și cuantificarea daunelor morale trebuie avuți în vedere anumiți parametri de cuantificare, precum privarea persoanei de avantajele unei vieți normale și excluderea sa din viața socială, diminuarea capacității de muncă, transformarea victimei într-o persoană cu handicap în toate aspectele vieții cotidiene, influența pe care vătămarea cauzată o are asupra condițiilor de existență ale victimei, profesia și starea ei materială, impactul pe care vătămarea l-a avut asupra psihicului victimei.

Susține că este lesne de observat faptul ca pentru a ajunge la decizia pronunțată instanța de judecată nu a analizat aspectele anterior menționate, limitându-se la a aprecia doar că reclamantul a fost privat de posibilitatea de a avea în continuare o viață normală prin restrângerea activității de mișcare, fără însă a avea în vedere vârsta înaintată a reclamantului (vârsta care implicit îl limitează ca pe orice alt individ perfect sănătos la realizarea anumitor activități), confortul pe care îl avea reclamantul înainte, veniturile pe care acesta le-a obținut înainte, preocupările acestuia și de ce nu analizarea activităților pe care reclamantul le putea desfășura înaintea accidentului.

De asemenea, arată că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale și unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice individuale ale părților civile, precum și la nivelul general (venitul mediu la nivel național etc.), astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susținere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. În fine, consideră că, în niciun caz, instanța nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, fără a aplica o măsură respectivelor pretenții, validându-le necondiționat.

Înalta Curte, examinând susținerile recurenților, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată următoarele: În ce privește recursul reclamantului: Criticile recurentului vizează greșita soluționare de către instanța de apel a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, prin reducerea cuantumului acestora de la suma de 100.000 euro la 70.000 euro, instanța motivându-și soluția pe considerentul că această ultimă sumă menționată este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de reclamant.

Recurentul susține astfel că, avându-se în vedere dimensiunile prejudiciului suferit, urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost, se impunea respectarea cerințelor legii, ce stabilesc ca o persoană care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din comiterea acesteia, indiferent de cuantumul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de prejudiciu, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia. Mai susține că în stabilirea întinderii reparației pentru prejudiciul moral suferit, aprecierea prejudiciului nu trebuie să se rezume la determinarea „prețului” suferinței fizice și psihice și, de asemenea că, trebuie avut în vedere că instanțele naționale, cât și C.E.D.O.

nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, așa cum judicios a procedat instanța de fond, care a reținut corect că suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale este justificată, ea având efecte compensatorii.

Criticile recurentului vor fi primite și recursul acestuia va fi admis, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare: Prejudiciile nepatrimoniale, denumite daune morale reprezintă acele consecințe dăunătoare, ce nu pot fi evaluate în bani, care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale, astfel de consecințe putând fi durerile fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane etc. În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, de importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării etc., toate aceste elemente de cuantificare fiind subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Mai trebuie menționat că nu este necesar să existe un echilibru între daunele materiale și cele morale, întrucât acesta nu este un criteriu de cuantificare a acestora din urmă, existența prejudiciului moral nefiind condiționată de prejudiciul material, el putându-se regăsi și independent de acesta. Cu toate acestea, oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, atât în doctrină, cât și în practica judiciară s-a acceptat că repararea acestuia trebuie să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, așa încât dimensiunea reparației pentru suferința produsă să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.

Din această perspectivă, respectiv a unei juste și echitabile dezdăunări ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 C. civ., în vigoare la data producerii accidentului, cât și ale art. 51 din O.C.S.A. 113133/2007 și a admis acțiunea reclamantului, în limitele menționate în dispozitivul sentinței pronunțate, sentință ce va fi menținută, prin admiterea recursului reclamantului. În ce privește recursul pârâtei: Criticile pârâtei, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sunt îndreptate împotriva deciziei curții de apel, pe considerentul că recurenta apreciază în continuare că suma de 70.000 euro acordată pentru acoperirea prejudiciului moral este una excesiv de mare, pornind de la faptul că instanța nu a avut în vedere anumiți parametri de cuantificare, pe care îi menționează și nici unele criterii obiective, pe care le exemplifică. Criticile recurentei nu sunt întemeiate și vor fi respinse, în consecință, după cum urmează: Așa cum s-a arătat, cu ocazia examinării recursului reclamantului, în cauză s-a dat o dezlegare judicioasă litigiului dedus judecării, prima instanță pronunțând o hotărâre legală în ce privește cuantumul daunelor morale acordate, identificând corect, în accepțiunea instanței de recurs, elementele care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Astfel, instanța a avut în vedere că despăgubirea constând în daune morale vine să compenseze prejudiciul în plan moral și nu prejudiciul ca atare, știut fiind că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale, iar acordare unei sume de bani cu acest titlu are menirea să-i aline victimei suferințele produse, ca rezultat dezagreabil al faptei ilicite. Instanța de fond a reținut judicios că suma de 100.000 euro este justificată, conform probatoriului administrat în cauză, din care a rezultat că reclamantul a suferit traumatisme fizice, urmate de numeroase intervenții chirurgicale, tratamente îndelungate, incapacitate adaptativă de 70 %, dependență de ajutorul celor din jur, incapacitatea desfășurării unei activități independente, stare de fapt ce a condus și la o suferință permanentă de ordin psihic; toate acestea conturând în mod rezonabil gravitatea prejudiciului moral, produs reclamantului, ce se impune a fi astfel reparat.

De altfel, criteriul echității se traduce în termenii C.E.D.O. prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, or, cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță care s-a pronunțat în cauză este de natură să ofere această satisfacție compensatorie. Prin urmare, se reține că recurenta – pârâtă nu a formulat nicio critică întemeiată, în raport de temeiul de drept invocat. Astfel fiind, se va admite recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei curții de apel, care va fi modificată, în sensul că se va respinge ca nefondat apelul formulat de SC A.I.B.A.R. SRL în calitate de corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută în totalitate; Se va respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta D.Z.I.

G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL împotriva aceleiași decizii. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta – pârâtă D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul – reclamant C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 101/2012 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de SC A.I.B.A.R. SRL în calitate de corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva sentinței nr. 872/C/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care o menține în totalitate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurenta – pârâtă D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul –reclamant C.A.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2014.