ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1085/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1085/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 9

februarie 2009, reclamantul C.A., prin mandatar SC A.B.A. SRL, a formulat

acțiune în contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL, prin care a solicitat

obligarea acesteia la plata sumei de 150.000 EURO sau echivalentul în lei

reprezentând despăgubiri civile din care 50.000 despăgubiri materiale și

100.000 daune morale, cu penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art.

998 – art. 999 C. civ., art. 274 C. proc. civ. și Legea nr. 136/1995.

Pârâta SC A.I. SRL,

în calitate de corespondent nominalizat al D.Z.I. I. (BG) a solicitat

respingerea acțiunii invocând lipsa calității procesual pasive, motivat de

faptul că în conformitate cu prevederile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 136/1995,

în condițiile în care accidentul se produce din culpa unei persoane asigurate

în străinătate acțiunea se exercită împotriva asiguratorului prin

reprezentantele de despăgubire sau prin B.A.A.R., în timp ce pârâta de față are

doar calitatea de corespondent, nefiind societate de asigurare, nu a încheiat

personal și nu a intermediat încheierea unei astfel de polițe în numele și

pentru asiguratorul D.Z.I. I. (BG).

În drept, a invocat art.

274 și 308 alin. (2) C. proc. civ.

Reclamantul C.A.,

prin mandatar SC A.B.A. SRL a formulat precizare de acțiune prin care își

menține aceleași pretenții (plata de despăgubiri în cuantum de 150.000 euro =

636.750 lei) în contradictoriu cu D.Z.I. I. (BG) prin SC A.I. SRL și B.A.A.R.,

în baza acelorași considerente.

La termenul din 4

martie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul solicitării sumei de

50.000 Euro, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând: 2.000 euro cheltuieli

de spitalizare,10.000 euro pierderi de venit, 2.500 euro cheltuieli de

însoțitor, 2.000 euro cheltuieli de transport, 1.000 euro medicamente, 1.000

euro bunuri distruse la momentul accidentului, 2.000 euro contravaloare

proteze, cărucior, suport tije, 2.000 euro cheltuieli cu operațiile, 27.500

euro despăgubiri lunare, până la încetarea stării de nevoie.

A solicitat 100.000

euro = 545.820 lei cu titlu de daune morale, 38100 euro penalități de

întârziere și cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea

formulată la numeroasele precizări ale reclamantului, SC A.I. SRL a reiterat

excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia, prematuritatea cererii

de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii motivat de

faptul că reclamantul nu a depus la dosar documente justificative în dovedirea

pretențiilor civile, daunele morale solicitate trebuind să fie proporționale cu

prejudiciul suferit și nicidecum să constituie o îmbogățire fără justă cauză,

iar în ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere a susținut că

acesta nu se poate determina decât în momentul în care prejudiciul este efectiv

stabilit de către instanță.

Prin sentința nr. 872/C/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu

au fost respinse excepția lipsei calității de

reprezentant a SC A.B.A. SRL și excepția lipsei calității procesuale pasive a

SC A.I. SRL. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de

reclamantul C.A., prin mandatar SC A.B.A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.Z.I.

– G.I. PLC, prin SC A.I. SRL și prin B.A.A.R. și s-a dispus obligarea pârâtei

la plata către reclamant a sumei de 2.051,68 lei și 4.500 euro sau echivalentul

lor în lei, la data plății cu titlu de despăgubiri civile și sumei de 100.000

euro sau echivalentul în lei, la data plății cu titlu de daune morale. În rest,

celelalte pretenții ale reclamantului au fost respinse. Totodată, pârâta a fost

obligată să-i plătească reclamantului suma de 63 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la excepția

lipsei calității de reprezentant a SC A.B.A. SRL, că în cauză, s-a făcut dovada

încheierii la data de 18 februarie 2008 între reclamant și SC A.B.A. SRL a unui

contract de mandat având ca obiect asistarea reclamantului în caz de daună și

negocierea daunelor suferite de acesta, mandat care abilitează mandatarul SC A.B.A.

să îl reprezinte.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.I. SRL, a reținut că din

adresa nr. 1020 din 21 iunie 2009 emisă de către B.A.A.R. rezultă calitatea SC

A.I. de mandatar al asigurătorilor din străinătate care eliberează documente de

asigurare Cartea Verde pe teritoriul României.

Pe fond, tribunalul a

reținut că, la data de 16 februarie 2008, în afara localității Săliște,

cetățeanul bulgar H.H., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală

marca Ford Tranzit cu număr de înmatriculare T xxxx-XT a intrat în coliziune

frontală cu autoutilitara IVECO nr. SB-xx-CZZ, condusă în mod regulamentar de

reclamant.

În urma accidentului

conducătorul autoturismului Ford Transit H.H. a decedat, iar reclamantul a fost

grav rănit.

Prin rezoluția

procurorului din 14 aprilie 2008 dată în dosarul nr. 65/P/2008 s-a stabilit că

vinovat de producerea accidentului se face numitul H.H., acest aspect fiind

comunicat și de către Poliția Rutieră Sibiu, prin adresa nr. 50603/SPR către SC

A.B. SRL.

La data producerii

accidentului, numitul H.H. era asigurat la societatea de asigurare D.Z.I. – G.I.

PLC din Bulgaria.

Reclamantul, urmare a

accidentului, a prezentat fractură bifocală femur bilaterală pentru care s-a

intervenit chirurgical, la momentul actual prezentând fractură bifocală

bilaterală de femur, operată consolidată, gonartroză bilaterală std. I,

deteriorarea materialului de osteosinteză, care au necesitat 18 luni de

îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii.

Pe parcursul acestei

perioade, reclamantul a suferit mai multe intervenții chirurgicale, urmate de

tratament postoperatoriu atât în regim de spitalizare, cât și ambulatoriu,

actualmente leziunile suferite conferindu-i o incapacitate adaptativă de 70 %,

încadrabilă în gradul II de invaliditate.

Ca urmare a traumatismelor

suferite, reclamantul și-a pierdut capacitatea de muncă total, după cum rezultă

din copiile deciziilor asupra capacității de muncă nr. 5612 din 10 octombrie

2008 și nr. 5125 din 8 octombrie 2009.

Instanța de fond a

mai reținut că, în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995,

asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru

prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin

accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de

asigurați în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislația în

vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu

cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă

și cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislația

românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai

statelor membre ale U.E., în timpul unei călătorii ce leagă direct două

teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice

Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a

produs accidentul.

De asemenea, conform art.

50, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le

plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor

păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori

distrugerea de bunuri și în baza art. 53 din același act normativ prin norme

adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc:

aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele

teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata

asigurării, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților, criteriile și

condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației, persoanele care au

obligația să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a

cazurilor de refuz al asiguratorului de a încheia asigurarea obligatorie de

răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum și alte informații referitoare

la acest tip de asigurare.

La data producerii

accidentului erau în vigoare dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 113133/2007

care, la art. 51, prevedea că:

La stabilirea

despăgubirilor pe baza convenției dintre asigurați, persoanele prejudiciate și

asigurători, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au

în vedere următoarele:

corporală:

a) diferența dintre

veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și

indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care

salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului

asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului

medical;

b) venitul mediu

lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu

documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază

minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii

accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele

cheltuieli prilejuite de accident, cheltuieli cu transportul persoanei

accidentate, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze,

pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu

documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări

sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu

îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical

se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe

economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din

România;

Raportând

dispozițiile legale la probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a

reținut că, în baza chitanțelor și facturilor depuse la dosar reclamantul a

cheltuit cu medicamentele și produsele medicale o sumă totală justificată de

2.051,68 lei.

Cu privire la suma de

2.500 euro, solicitată cu titlu de cheltuieli cu însoțitorul, s-a constat că,

din deciziile asupra capacității de muncă nr. 5612 din 10 octombrie 2008 și nr.

5125 din 08 octombrie 2009 coroborate cu rezultatele raportului de expertiză

medico legală efectuat în cauză, rezultă faptul că în perioada celor 18 luni de

operații și tratamente reclamantul a avut nevoie de însoțitor permanent, iar

cuantumul sumei solicitate se încadrează în prevederile art. 51 lit. e) din O.C.S.A.

nr. 113133/2007, astfel încât consideră această despăgubire justificată.

În ce privește suma

de 2000 euro reprezentând cheltuieli cu operațiile, s-a reținut că, din

declarațiile martorului H.V., rezultă faptul că reclamantul a primit de la

fiica lui care locuiește în Franța această sumă care a fost folosită în scopul

menționat.

Referitor la sumele

de 2.000 euro cheltuieli de spitalizare, 10.000 euro pierdere de venit, 2.000

euro cheltuieli de transport, 1000 euro bunuri distruse la momentul

accidentului, 2.000 euro reprezentând contravaloare proteze, cărucior, suport

tije, precum și suma de 27.500 euro despăgubiri lunare, s-a reținut că acestea

nu sunt însoțite de documente justificative în sensul celor precizate de art. 51

lit. a) – d) din Ordin.

Mai mult, prin

decizia nr. 1609 din 14 aprilie 2008, emisă de C.A.S. Iași, s-au acordat

reclamantului servicii medicale de îngrijiri la domiciliu, această instituție

angajându-se să deconteze din Fondul asigurărilor sociale de sănătate

furnizorului de servicii medicale de îngrijiri la domiciliu aflat în relații

contractule cu C.A.S. Iași contravaloarea serviciilor medicale.

În ce privește suma

de 100.000 euro, solicitată cu titlu de daune morale, s-a considerat că aceasta

este justificată, dat fiind faptul că din actele medicale depuse la dosar

coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă faptul că

reclamantul a suferit traumatisme fizice care au necesitat numeroase

intervenții chirurgicale, urmate de tratamente îndelungate și care au dus la o

incapacitate adaptativă de 70 %. De la momentul accidentului, reclamantul este

într-o permanentă suferință fizică, având dureri permanente, fiind dependent de

ajutorul celor din jur, fiind incapabil să desfășoare vreo activitate

independentă, având sentimentul că este o povară pentru cei din jur. Evident că

această stare de fapt creează prezumția rezonabilă a unei permanente suferințe

de ordin psihic, care poate fi cuantificată într-un prejudiciu moral.

Prima instanță a

considerat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute

de art. 998 – art. 999 în vigoare la data producerii accidentului coroborat cu art.

51 din O.C.S.A. 113133/2007 și, ca urmare, acțiunea reclamantului a fost

admisă, în parte, în limitele menționate.

Cererea privind

acordarea de penalități de întârziere s-a respins motivat de faptul că, la

momentul de la care s-au solicitat, nu era stabilit cuantumul despăgubirilor

acordate, acestea neavând caracterul cert, lichid și exigibil prevăzute de art.

279 alin. (3) – alin. (4) C. proc. civ., pentru a putea fi acordate.

Prin

decizia nr. 101/2012 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel

Alba Iulia, secția a II-a civilă,

a

admis apelul declarat de SC A.I. SRL

București, Broker de asigurare – reasigurare, în calitate de corespondent

nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva sentinței nr. 872/C/2012

pronunțate de Tribunalul Sibiu.

A schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a stabilit la 70.000 euro, în echivalent lei la

data plății, cuantumul daunelor morale la care a fost obligată pârâta.

A menținut în rest

sentința atacată.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Stabilirea

cuantumului despăgubirilor morale trebuie să se realizeze în echitate și

păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura

valorilor lezate și sumele acordate.

În cauză, este de necontestat faptul că, urmare a accidentului produs

în data de 16 februarie 2008 și a cărui victimă a fost reclamantul, acesta a

suferit traumatisme fizice care au necesitat numeroase intervenții chirurgicale

și tratamente îndelungate, care au condus la o incapacitate adaptativă de 70 %.

Acestea au cauzat

reclamantului atât suferințe fizice, reclamantul având dureri fizice și fiind

incapabil să mai desfășoare vreo activitate independentă, cât și suferințe

psihice, urmare a privării lui de posibilitatea de a avea în continuare o viață

normală, prin restrângerea libertății de mișcare.

Așadar,

reclamantului, prin fapta culpabilă a autorului accidentului de circulație, i

s-a produs un prejudiciu moral la repararea căruia acesta este îndreptățit.

În ceea ce privește

cuantumul daunelor morale ce se impun a fi acordate reclamantului, instanța,

având în considerare consecințele suferite de către reclamant, atât în plan

fizic, cât și psihic, precum și măsura în care reclamantului i-a fost afectată

situația profesională și socială, a constatat că suma de 70.000 euro sau

echivalentul în lei la data plății, este de natură să acopere prejudiciul moral

suferit de reclamant.

Așa fiind, întrucât stabilirea cuantumului despăgubirilor morale

trebuie să se realizeze în echitate și păstrând principiul proporționalității

și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, apelul

declarat de către pârâta SC A.I. SRL București, B.A. – REASIGURARE, pentru

pârâta D.Z.I. G.I. BG, a fost considerat întemeiat, motiv pentru care, în

temeiul art. 296 C. proc. civ., a fost admis, iar sentința atacată a fost

schimbată în parte în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale pe care

pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului la suma de 70.000 euro sau

echivalentul în lei la data plății.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs atât reclamantul

C.A.,

cât și pârâta SC A.I.B.A.R. SRL corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I.

BG.

Recurentul reclamant

solicită admiterea recursului său și modificarea în parte a deciziei atacate,

în sensul majorării cuantumului daunelor morale solicitate la suma de 100.000

euro, așa cum au fost ele acordate de către instanța de fond. Cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea

recursului susține că decizia atacată este nelegală și netemeinică, în esență,

pentru următoarele considerente:

Urmare a accidentului

rutier a cărui victimă a fost, a rezultat vătămarea sa corporală gravă și

faptul că a rămas cu sechele grave; arată astfel că a suferit mai multe

intervenții chirurgicale, tratamente ortopedice, leziunile produse necesitând

18 luni de zile de îngrijiri medicale și, totodată, conferindu-i o incapacitate

adaptativă de 70 % încadrabilă în gradul II de invaliditate.

Arată, de asemenea,

că pierderea capacității de muncă, respectiv încadrarea în gradul II de

invaliditate impun prezența unui însoțitor pentru satisfacerea necesităților

vitale, iar leziunile traumatice suferite au necesitat și necesită în

continuare îngrijiri medicale, constând în tratamente de întreținere și

recuperare.

Consideră că rămânând

infirm și necesitând internări în unități sanitare pe durată foarte îndelungată

de timp, se justifică necesitatea și utilitatea compensării bănești a acestor

suferințe, chiar dacă despăgubirea acordată nu reprezintă un echivalent al

daunei morale suferite.

Astfel fiind,

apreciază că instanța de fond a avut corect în vedere că sumele de bani pe care

le-a solicitat cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii.

Mai arată că

repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al

răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 998 C. civ., în

termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei

în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura

intrinsecă a acestuia.

Pe aceeași linie de

idei, consideră că aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea

„prețului” suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă

aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și

a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale.

În fine, menționează

că atât instanțele naționale, cât și C.E.D.O. nu operează cu criterii de evaluare

prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a

circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește

întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Recurenta pârâtă

solicită admiterea recursului său, așa cum este formulat și motivat și

modificarea hotărârii apelate, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale

acordate reclamantului

C.A.

În motivarea

recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susține, în esență, următoarele:

La stabilirea și

cuantificarea daunelor morale trebuie avuți în vedere anumiți parametri de

cuantificare, precum privarea persoanei de avantajele unei vieți normale și

excluderea sa din viața socială, diminuarea capacității de muncă, transformarea

victimei într-o persoană cu handicap în toate aspectele vieții cotidiene,

influența pe care vătămarea cauzată o are asupra condițiilor de existență ale

victimei, profesia și starea ei materială, impactul pe care vătămarea l-a avut

asupra psihicului victimei.

Susține că este lesne

de observat faptul ca pentru a ajunge la decizia pronunțată instanța de

judecată nu a analizat aspectele anterior menționate, limitându-se la a aprecia

doar că reclamantul a fost privat de posibilitatea de a avea în continuare o

viață normală prin restrângerea activității de mișcare, fără însă a avea în

vedere vârsta înaintată a reclamantului (vârsta care implicit îl limitează ca

pe orice alt individ perfect sănătos la realizarea anumitor activități),

confortul pe care îl avea reclamantul înainte, veniturile pe care acesta le-a

obținut înainte, preocupările acestuia și de ce nu analizarea activităților pe

care reclamantul le putea desfășura înaintea accidentului.

De asemenea, arată că

instanța de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale și

unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretențiilor la condițiile

socio-economice individuale ale părților civile, precum și la nivelul general

(venitul mediu la nivel național etc.), astfel încât stabilirea unui cuantum al

despăgubirilor să aibă o susținere obiectivă care să constituie baza pe care se

formează intima convingere a judecătorului. În fine, consideră că, în niciun

caz, instanța nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele

solicitate, fără a aplica o măsură respectivelor pretenții, validându-le

necondiționat.

Înalta Curte,

examinând susținerile recurenților, în raport de actele dosarului, precum și de

dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată următoarele:

În ce privește

recursul reclamantului:

Criticile

recurentului vizează greșita soluționare de către instanța de apel a capătului

de cerere privind acordarea daunelor morale, prin reducerea cuantumului

acestora de la suma de 100.000 euro la 70.000 euro, instanța motivându-și

soluția pe considerentul că această ultimă sumă menționată este de natură să

acopere prejudiciul moral suferit de reclamant.

Recurentul susține

astfel că, avându-se în vedere dimensiunile prejudiciului suferit, urmare a

accidentului rutier a cărui victimă a fost, se impunea respectarea cerințelor

legii, ce stabilesc ca o persoană care a săvârșit o faptă ilicită să repare

integral toate prejudiciile ce au rezultat din comiterea acesteia, indiferent

de cuantumul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C.

civ., care folosesc termenul general de prejudiciu, fără a distinge în raport

cu caracterul material sau moral al acestuia.

Mai susține că în

stabilirea întinderii reparației pentru prejudiciul moral suferit, aprecierea

prejudiciului nu trebuie să se rezume la determinarea „prețului” suferinței

fizice și psihice și, de asemenea că, trebuie avut în vedere că instanțele

naționale, cât și C.E.D.O. nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci

judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor

particulare ale cauzei, așa cum judicios a procedat instanța de fond, care a

reținut corect că suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale este

justificată, ea având efecte compensatorii.

Criticile

recurentului vor fi primite și recursul acestuia va fi admis, potrivit

considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

Prejudiciile

nepatrimoniale, denumite daune morale reprezintă acele consecințe dăunătoare,

ce nu pot fi evaluate în bani, care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor

personale nepatrimoniale, astfel de consecințe putând fi durerile fizice și

psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau

reputației unei persoane etc.

În lipsa unor

criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, acestea se

stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de

victimă pe plan fizic și psihic, de importanța valorilor lezate, măsura în care

acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării etc.,

toate aceste elemente de

cuantificare fiind subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă,

corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Mai trebuie menționat

că nu este necesar să existe un echilibru între daunele materiale și cele

morale, întrucât acesta nu este un criteriu de cuantificare a acestora din

urmă, existența prejudiciului moral nefiind condiționată de prejudiciul

material, el putându-se regăsi și independent de acesta.

Cu toate acestea,

oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, atât în doctrină, cât

și în practica judiciară s-a acceptat că repararea acestuia trebuie să ofere

victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, așa încât dimensiunea

reparației pentru suferința produsă să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât

posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.

Din această

perspectivă, respectiv a unei juste și echitabile dezdăunări ce trebuie avută

în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, Înalta Curte apreciază că

în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele

răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 C. civ., în

vigoare la data producerii accidentului, cât și ale art. 51 din O.C.S.A.

113133/2007 și a admis acțiunea reclamantului, în limitele menționate în

dispozitivul sentinței pronunțate, sentință ce va fi menținută, prin admiterea

recursului reclamantului.

În ce privește

recursul pârâtei:

Criticile pârâtei,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt îndreptate împotriva

deciziei curții de apel, pe considerentul că recurenta apreciază în continuare

că suma de 70.000 euro acordată pentru acoperirea prejudiciului moral este una

excesiv de mare, pornind de la faptul că instanța nu a avut în vedere anumiți

parametri de cuantificare, pe care îi menționează și nici unele criterii

obiective, pe care le exemplifică.

Criticile recurentei

nu sunt întemeiate și vor fi respinse, în consecință, după cum urmează:

Așa cum s-a arătat,

cu ocazia examinării recursului reclamantului, în cauză s-a dat o dezlegare

judicioasă litigiului dedus judecării, prima instanță pronunțând o hotărâre

legală în ce privește cuantumul daunelor morale acordate, identificând corect,

în accepțiunea instanței de recurs, elementele care definesc gravitatea prejudiciului

și încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Astfel, instanța a

avut în vedere că despăgubirea constând în daune morale vine să compenseze

prejudiciul în plan moral și nu prejudiciul ca atare, știut fiind că nu există

un sistem care să repare pe deplin daunele morale, iar acordare unei sume de

bani cu acest titlu are menirea să-i aline victimei suferințele produse, ca

rezultat dezagreabil al faptei ilicite.

Instanța de fond a

reținut judicios că suma de 100.000 euro este justificată, conform

probatoriului administrat în cauză, din care a rezultat că reclamantul a

suferit traumatisme fizice, urmate de numeroase intervenții chirurgicale,

tratamente îndelungate, incapacitate adaptativă de 70 %, dependență de ajutorul

celor din jur, incapacitatea desfășurării unei activități independente, stare

de fapt ce a condus și la o suferință permanentă de ordin psihic; toate acestea

conturând în mod rezonabil gravitatea prejudiciului moral, produs

reclamantului, ce se impune a fi astfel reparat.

De altfel, criteriul

echității se traduce în termenii C.E.D.O. prin necesitatea ca partea lezată să

primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, or,

cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță care s-a pronunțat în

cauză este de natură să ofere această satisfacție compensatorie.

Prin urmare, se

reține că recurenta – pârâtă nu a formulat nicio critică întemeiată, în raport

de temeiul de drept invocat.

Astfel fiind, se va

admite

recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva

deciziei curții de apel, care va fi modificată, în sensul că se va respinge ca

nefondat apelul formulat de SC A.I.B.A.R. SRL în calitate de corespondent

nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva sentinței tribunalului, care va

fi menținută în totalitate;

Se va

respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta D.Z.I. G.I. din Bulgaria

prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL împotriva aceleiași decizii.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată

recurenta – pârâtă D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL

la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către

recurentul – reclamant C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul

C.A.

împotriva

deciziei

nr. 101/2012 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

a II-a civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de

SC A.I.B.A.R. SRL în

calitate de corespondent nominalizat al pârâtei D.Z.I. G.I. BG împotriva

sentinței nr. 872/C/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care o menține în

totalitate.

Respinge, ca

nefondat,

recursul

declarat de

pârâta

D.Z.I. G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R.

SRL

împotriva

aceleiași

decizii.

Obligă pe recurenta –

pârâtă

D.Z.I.

G.I. din Bulgaria prin corespondent SC A.I.B.A.R. SRL la plata sumei de 1000

lei reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul –reclamant C.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2014.