ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1220/2015

Asupra recursului,

constată următoarele:

Prin Cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. x/110/2010, reclamanta A., în contradictoriu

cu pârâta B. SA București și B. SA - prin Sucursala Bacău, a solicitat

obligarea pârâtelor la plata sumei de 33.696 euro, reprezentând despăgubiri

pentru dauna totală la autoturismul marca C., asigurat CASCO, la valoarea în

RON la data plății, cu cheltuielile de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 788 din 28

septembrie 2011 a Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta A.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că autoturismul marca C., asigurat cu Polița

de asigurare CASCO nr. x din 4 septembrie 2008, condus de numitul D., a fost

implicat la data de 4 mai 2009, ora 00,15, pe DN11 pe direcția Bacău - Onești

într-un eveniment rutier, când, neadaptând viteza la condițiile de drum, a

pierdut controlul volanului, executând o manevră de evitare a unui vehicul care

venea din contrasens și care a intrat pe sensul său de mers, a derapat, ieșind

de pe partea carosabilă a drumului, lovind un indicator de circulație și

ulterior frontal un parapet de sprijin din beton, autoturismul fiind avariat.

Ca urmare a probelor

administrate, respectiv expertiză tehnică auto, instanța a constatat că între

evenimentul rutier care a avut loc la data de 4 mai 2009 și declarațiile

existente la dosarul cauzei nu există nici o legătură de tip cauză-efect,

reclamanta nefiind îndreptățită să beneficieze de asigurare, în baza

contractului încheiat de pârâtă. întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit

clauzele contractuale - art. 79 din Polița de asigurare nr. x din 4 septembrie

2008, respectiv să nu comunice date inexacte sau incomplete, iar dacă o face,

Asigurătorul are dreptul, după producerea riscului asigurat să refuze plata

despăgubirii, art. 79 lit. b), precum și art. 91 din Cap. XXIV "Dispoziții

finale" ce prevede că "respectarea riguroasă a obligațiilor ce-i

revin Asiguratului, precum și presupunerea că declarațiile și răspunsurile

acestuia sunt adevărate, vor fi o condiție ce prevede orice răspundere ce

revine Asiguratului".

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta A., prin care a susținut că prima instanță

nu a analizat corespunzător probele din dosar și a respins acțiunea pe un temei

nejustificat, interpretând greșit unele prevederi legale și contractuale.

Prin Decizia civilă

nr. 66/2012 din 2 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău a fost admis apelul

reclamantei A., fiind schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a

admis în parte acțiunea, a fost obligată intimata-pârâtă B. SA să plătească

apelantei echivalentul în RON a sumei de 26.071,60 euro, totodată, a fost

obligată intimata la plata sumei de 11.229,42 RON cheltuieli de judecată,

reprezentând cheltuieli efectuate la instanța de fond și în apel, fiind

menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâta B. SA prin Sucursala Bacău care a arătat în

principal, că decizia pronunțată este criticabilă sub aspectul motivării, în

sensul că este în contradicție cu ansamblul probator administrat în cauză. în

subsidiar s-a arătat că, în conformitate cu condițiile contractuale dauna se

încadrează în categoria daunelor totale, iar conform art. 43 din Condiții de

asigurare, despăgubirea nu poate depăși suma la care s-a făcut asigurarea, nici

cuantumul pagubei și nici valoarea reală a auto la data daunei.

Prin Decizia civilă

nr. 3326 din 16 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

admis recursul declarat de pârâtele B. SA și B. SA, Sucursala Bacău, fiind

casată Decizia civilă nr. 66/2012 a Curții de Apel Bacău și trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele

deciziei de casare, se arată că instanța de apel a încălcat obligația prevăzută

de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a motiva soluția adoptată, instanța

de recurs fiind în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției

pronunțate în întregul său. În consecință a casat decizia apelată cu trimitere

spre rejudecare, iar cu ocazia soluționării apelului, instanța urma să aibă în

vedere considerentele expuse privind stabilirea dinamicii producerii

evenimentului rutier, în raport de care să facă aplicarea normelor legale și

contractuale incidente, totodată să se pronunțe și cu privire la cheltuielile

de judecată solicitate de părți în toate fazele procesuale.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, sub nr. x/110/2009, fiind

administrată proba cu înscrisuri și supliment la expertiza tehnică auto.

Curtea de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

civilă nr. 93/2014 din 18 septembrie 2014 a admis apelul declarat de reclamanta

A., împotriva Sentinței civile nr. 788 din 28 septembrie 2011, pe care a

schimbat-o în tot în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să

plătească reclamantei echivalentul în RON la data plății a sumei de 25.284,10

euro reprezentând despăgubiri, fiind respinse ca nefondate restul pretențiilor.

A fost obligată

intimata să plătească apelantei suma de 14.631,12 RON reprezentând cheltuieli

de judecată efectuate la instanța de fond, în apel și în recurs.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că în cauză nu erau îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 79 din contractul de asigurare pentru ca pârâta să poată

refuza plata despăgubirii și nici nu erau incidente în cauză vreuna din cauzele

de excludere prevăzute de art. 50, 51 din contract, dimpotrivă, potrivit

dispozițiilor art. 969 C. civ., reclamanta era îndreptățită la despăgubiri, conform

capitolului XIII din contract.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, pârâta B. SA prin Sucursala Bacău a declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar, iar

în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ. solicită casarea hotărârii recurate

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă în esență la faptul că instanța de apel nu a

respectat limitele de casare impuse prin Decizia nr. 3326/2013 și că

obiectivele expertizei stabilite din oficiu nu vizează obiectivele stabilite de

Înalta Curte în mod clar, temeinic și obligatoriu.

Astfel, soluția

consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare ce decurge din

însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând însă

obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate

și la necesitatea administrării unor probe.

Prin urmare, modul de

interpretare, a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de

drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru

judecătorii fondului, iar instanța în rejudecarea cauzei nu poate să refuze o

atare interpretare sub cuvânt că judecătorii sunt independenți și se supun

numai legii.

În acest context,

recurenta critică decizia atacată sub toate aspectele, în sensul că este în

contradicție cu ansamblul probator administrat în cauză, bazându-se exclusiv

doar pe concluziile suplimentului la expertiza E. - expertiză administrată din

oficiu la Curtea de Apel Bacău.

În acest sens,

recurenta susține că suplimentul la expertiza auto a fost efectuat de același

expert, iar opinia expertului judiciar auto este contradictorie, în sensul că

același expert, în cadrul aceleași expertize are două opinii contrare la

aceleași obiective, iar obiecțiunile formulate și solicitarea de efectuare a

unei noi expertize tehnice auto, în baza art. 338 C. proc. civ. de către un alt

expert auto a fost respinsă în mod greșit.

Cu privire la suma la

care a fost obligată pârâta - 25.284,10 euro, recurenta apreciază că această

sumă este greșit calculată, motiv pentru care o contestă.

Mai susține recurenta

că, deși reclamantul consideră că este îndreptățit să beneficieze de

indemnizația de asigurare în baza contractului încheiat cu pârâta, apreciază că

acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel încât nu poate

pretinde îndeplinirea obligațiilor de către pârâtă.

De asemenea,

recurenta arată că s-au încălcat prevederile Cap. XXIV Dispoziții finale - art.

91 din polița de asigurare - respectiv faptul că "respectarea riguroasă a

obligațiilor ce-i revin Asiguratului, precum și presupunerea că declarațiile și

răspunsurile acestuia sunt adevărate, vor fi o condiție ce precede orice

răspundere ce revine Asigurătorului".

Prin întâmpinarea

depusă de intimata-reclamantă CHIRIAC CORI NA s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și

temeinică.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta B. SA

prin Sucursala Bacău să fie respins, pentru următoarele considerente :

Prin cererea de

recurs, pârâta B. SA prin Sucursala Bacău a invocat dispozițiile art. 304 pct.

6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., considerând că instanța în rejudecare a nesocotit

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dispuse de Înalta Curte prin

decizia de casare, fără a preciza în concret motivele de nelegalitate pentru

fiecare temei de drept indicat. Criticile astfel dezvoltate pot fi încadrate în

ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere

considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că nu se poate susține

că instanța de rejudecare a nesocotit aceste dispoziții legale, deoarece prin

decizia de casare s-a dispus, cu ocazia soluționării apelului, că instanța

urmează să aibă în vedere considerentele expuse privind stabilirea dinamicii

producerii evenimentului rutier, în raport de care să facă aplicarea normelor

legale și contractuale incidente. În consecință, instanța a dispus efectuarea

unui supliment la raportul de expertiză care a avut ca obiectiv să stabilească:

"dacă avariile existente la aripile stânga și dreapta spate ale

autoturismului precum și ale portierelor stânga și dreapta au fost provocate de

dinamica accidentului, de forțele cinetice degajate în momentul impactului, cu

atât mai mult cu cât autoturismul are o structură de rezistență specială,

neavând plafon".

Prin urmare,

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "în caz de

casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate

sunt obligatorii pentru judecătorii fondului" se constată că au fost respectate,

astfel că, din această perspectivă nu pot fi reținute criticile recurentei, în

sensul că instanța în rejudecare a nesocotit prevederile evocate pronunțând o

hotărâre care este în contradicție cu ansamblul probator administrat în cauză.

În legătură cu

dispozițiile art. 79 din Condițiile generale privind asigurarea autovehiculelor

pentru avarii și furt, la care face referire recurenta, se constată că se

referă la faza de încheiere a poliței de asigurare, iar nu la declarațiile date

după producerea evenimentului asigurat, textul respectiv nu se referă la

împrejurările în care s-a produs accidentul, ci la împrejurări esențiale

privind posibilitatea producerii riscului asigurat, iar teza a II-a a art. 79

se referă la fapte anterioare producerii riscului asigurat.

Față de această

situație, Înalta Curte constată că susținerile evocate de recurentă nu pot

constitui motive de nelegalitate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. ele vizând aspecte de interpretare și analiză a probelor din dosar,

pe care instanța de apel le-a avut în vedere la soluționarea cauzei, din

dezvoltarea acestora rezultând că pârâta, nemulțumită de soluția pronunțată

urmărește, procedând în această manieră să obțină reanalizarea situației de

fapt stabilite de instanța de apel.

Astfel, situația de

fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi

repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea

recursului, iar argumentele pârâtei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor

legale de natură să impună modificarea soluției adoptate.

De altfel, se

constată că recurenta, în argumentarea motivelor de nelegalitate indicate s-a

referit la administrarea probelor, iar critica privind calculul daunelor

reprezintă aspecte ce constituie chestiuni de temeinicie, ce privesc fondul

cauzei și nicidecum motive de nelegalitate, aspecte ce nu pot fi verificate în

această cale extraordinară de atac.

Pentru ca,

susținerile dezvoltate de pârâtă să se încadreze în ipoteza aplicării greșite a

legii, aceasta se afla în situația de a demonstra încălcarea unor norme legale

în pronunțarea soluției, cu argumente din care să rezulte că normele legale

incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față,

motivele de nelegalitate au fost invocate în mod evident cu scopul de a repune

în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu

referire la motivul invocat, se va reține că pârâta, prin argumentele aduse, a

cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei evocând fondul și nu să

verifice decizia atacată în ce privește modul de aplicare a legii.

Pentru aceste

considerente, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. SA prin Sucursala Bacău,

iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă B.

SA prin Sucursala Bacău să-i achite intimatei-reclamante A. suma de 2.000 RON

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței

aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta B. SA prin Sucursala Bacău împotriva Deciziei

civile nr. 93/2014 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurenta-pârâtă B. SA prin Sucursala Bacău să-i achite intimatei-reclamante A.

suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2015.

Procesat de GGC - MI