ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 602/2015

Decizia nr. 602/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 11 noiembrie 2010, sub nr. 54492/3/2010, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 37.087,2 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea indemnizației de asigurare conform poliței de asigurare și a anexelor acesteia care fac parte integrantă din polița de asigurare, la plata dobânzii legale calculate, conform O.G. nr. 9/2000, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 295 din 18 ianuarie 2013 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că, probele administrate nu susțin faptul că avariile suferite de autovehiculul C. asigurat CASCO de pârâtă s-au produs în modul descris de conducătorii auto implicați în accident, cererea de despăgubiri fiind frauduloasă în raport de clauzele din cuprinsul poliței de asigurare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 985 din 11 noiembrie 2014 a respins apelul formulat de apelanta A., reținând concluziile raportului de contraexpertiză efectuată de trei experți, precum și răspunsul la obiecțiuni, în sensul că autoturismele implicate în accident nu prezintă avarii complementare din punct de vedere structural la nivelul zonelor deformate care să poată demonstra existența unui contact material între acestea produs în împrejurările declarate de părți, aspect care nu justifică calcularea unui cuantum al despăgubirii atât timp cât, în urma constatărilor efectuate, rezultă că cele două autoturisme nu au intrat în coliziune în împrejurările declarate de părți.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că, hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii față de natura pricinii, având în vedere că în prima parte a considerentelor se afirmă că "reținerea avariilor în înscrisurile întocmite de intimată și organele de poliție nu fac dovada faptului că acestea s-au datorat accidentului produs la data de 15 iulie 2010 ora 1 AM pe DJ nr. 107M".

În acest sens, recurenta susține că în toate actele, atât în cele întocmite de organele de poliție cât și în cele întocmite de intimată rezultă că avariile sunt produse ca urmare a accidentului produs în data de 15 iulie 2010 ora 1 AM pe DJ nr. 107M, conform procesului-verbal din 15 iulie 2010, autorizației de reparație din 15 iulie 2010 și procesului-verbal de constatare a daunelor încheiat de intimată la data de 26 noiembrie 2010.

Mai susține recurenta că, deși intimata nu a făcut referire la vreun articol din contract pentru refuzul despăgubirilor, instanța de apel a constatat că s-au încălcat dispozițiile art. 6.15 lit. a) din condițiile generale, în sensul că "nu se acordă despăgubiri dacă cererea de despăgubire este frauduloasă sau are la bază declarații false".

În acest context, recurenta consideră că pentru a fi încălcate dispozițiile art. 6.15 din contract, trebuia să se facă dovada fraudei în sensul ca aceasta să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau în urma unei anchete judiciare finalizate.

O altă critică a recurentei vizează faptul că, hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii cu privire la reținerile instanței, referitoare la dinamica producerii accidentului, în sensul că deși a fost menținută hotărârea primei instanțe prin respingerea apelului reclamantei, Curtea de Apel București nu a argumentat în ce măsură a luat în considerare concluziile raportului de expertiză întocmit de cei trei experți din apel și nu a dezvoltat motivele pentru care a ajuns la concluzia că, accidentul produs la data de 15 iulie 2010 a avut loc în alte condiții decât cele descrise de conducătorii auto și constatate de organele de poliție ajunse la fața locului.

Critica întemeiată pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se referă la faptul că, decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 și art. 969 C. civ., potrivit cărora, societatea de asigurări avea obligația să plătească despăgubiri pentru producerea riscului asigurat, refuzul acesteia reprezentând încălcarea convenției părților.

Astfel, recurenta în calitate de asigurat a solicitat îndeplinirea obligației de plată a despăgubirilor în sumă de 37.087,2 euro și a dobânzii aferente, pentru producerea evenimentului asigurat, respectiv accidentul din data de 15 iulie 2010, obligație asumată de intimată, în calitate de asigurător, prin polița CASCO încheiată între părți, în contextul în care reclamanta A. și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata primelor de asigurare, situație necontestată de intimată, care a refuzat plata despăgubirilor.

În acest sens, recurenta susține că, așa cum a arătat prin acțiunea principală, potrivit art. 969 C. civ., care consacra principiul forței obligatorii a convențiilor legal făcute între părțile contractante, creditorul unei obligații are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, obligație prevăzută și de actul normativ special - Legea nr. 136/1995, care la art. 9 prevede că, "prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o prima asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, în limitele și la termenele convenite".

Intimata-pârâtă SC B. SA a depus la data de 19 februarie 2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta A. să fie respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Astfel, criticile recurentei se constată a fi nefondate, referitoare la motivele contradictorii ale deciziei în ceea ce privește contractul de asigurare cu privire la care recurenta susține că, atâta vreme cât asiguratul achită prima de asigurare, asigurătorul trebuie să plătească, precum și critica referitoare la probe, respectiv că, înscrisurile depuse la dosar fac dovada deplină a producerii evenimentului, iar nu concluziile reținute în expertizele întocmite în cauză.

În acest sens, se reține că, deși în primă instanță a fost efectuată o expertiză tehnică, instanța de apel a dispus efectuarea unei contraexpertize, dând astfel deplină expresie dreptului la apărare al reclamantei, expertiza fiind efectuată de către trei experți tehnici autorizați, concluziile acestora fiind de asemenea nefavorabile reclamantei, întrucât înscrisurile depuse au fost analizate, însă nu s-a putut reține faptul că acestea pot constitui temei al unei prezumții absolute în favoarea reclamantei.

În ceea ce privește contractul de asigurare, se reține că reclamanta trebuia să facă proba îndeplinirii criteriilor de acordare a despăgubirilor, instanța de apel constatând că această probă nu a fost complinită, astfel că, în mod corect s-a apreciat cazul de neacordare a despăgubirii pe motiv de "declarații false".

Având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză tehnică, care precizează că nu există legătură între avariile autoturismelor implicate, iar procesul-verbal încheiat de poliție a fost întocmit doar în baza declarațiilor părților și nu imediat după producerea evenimentului, acesta fiind un document care face dovada până la proba contrară, despăgubirea nu poate fi acordată, astfel că, susținerea recurentei, potrivit căreia, decizia atacată cuprinde motive contradictorii nu poate fi primită.

În susținerea acestui motiv de recurs, se constată că recurenta a invocat exclusiv aspecte legate de probațiune, respectiv concluziile expertizelor tehnice și administrarea probei cu înscrisuri, aceasta fiind nemulțumită de concluziile expertizelor administrate în cauză, critici ce nu pot fi primite, având în vedere că aceste aspecte țin de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Modificarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că, hotărârea criticată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, în conținutul cărora se arată că asigurătorul se obligă "la producerea riscului asigurat" să despăgubească asiguratul, iar în acest context, recurenta nu a probat existența și producerea riscului asigurat, astfel că obligarea intimatei la îndeplinirea unei obligații nu semnifică faptul că prestația se va executa, în orice condiții.

În acest sens, invocarea dispozițiilor art. 969 C. civ., se apreciază ca neavând relevanță în prezenta cauză, atâta vreme cât instanțele nu au adus nicio atingere acestor prevederi legale, fiind demonstrată lipsa bunei credințe a reclamantei și încercarea acesteia de a obține despăgubiri necuvenite, asigurătorul acoperind pe tot parcursul derulării contractului obiectul asigurat în vederea reparării prejudiciilor care pot fi obținute legal și contractual.

În concluzie, față de cele ce preced, cu sublinierea că prin motivele de recurs, în realitate s-a urmărit să se repună în discuție mijloacele de probă și de apărare și că aceste chestiuni țin de temeinicie și nu de nelegalitate, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 985 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL