ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 900/2016

Decizia nr. 900/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 27 mai 2013, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 7.982,71 lei (conform cererii precizatoare existentă la fila 107 din dosarul de fond), reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de reclamantă în temeiul asigurării facultative Casco, precum și la plata dobânzii legale începând cu data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria sectorului 2 București,

învestită prin procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă prevăzută de dispozițiile art. 1026-1033 C. proc. civ., a pronunțat sentința civilă nr. 9099 din 5 septembrie 2014, prin carea respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis cererea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.982,71 lei reprezentând despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale începând cu data de 5 septembrie 2014 și până la achitarea debitului.

Hotărârea a fost pronunțată cudrept de apelîn termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin Decizia civilă nr. 525 din 16 martie 2015pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 9099 din 5 septembrie 2014 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 30 septembrie 2015.

Prin Decizia civilă nr. 39/R din data de 25 ianuarie 2016, curtea de apel a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și față de dispozițiile art. 483 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., constatând că litigiul nu se circumscrie unei situații de excepție care ar determina competența curții de apel, a declinat competența de soluționarea recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 4 martie 2016 cererea de recurs formulată de

pârâtul B. împotriva deciziei nr. 525 din 16 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,

a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și repartizată aleatoriu completului CF5, spre competentă soluționare.

La data de 7 martie 2016 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată, dispunându-se, la data de 8 martie 2016, comunicarea acestuiapărților în litigiu.

Conform dovezilor de înmânare aflate la filele 14-16 din dosar, raportul a fost comunicat părților la data de 11 martie 2016.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de lege.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, astfel cum a fost formulată, reclamanta SC A. SA a înțeles să folosească procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă, procedură reglementată dedispozițiile art. 1026 - 1033 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 1027 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între procedura specială și procedura de drept comun.

Procedura reglementată de Titlul X C. proc. civ. se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, competența în primă instanță revenind, conform prevederilor art. 1028 C. proc. civ., judecătoriei.

Potrivit dispozițiilor art. 1033 alin. (1) și alin. 3 C. proc. civ., hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar hotărârea instanței de apel se comunică părților și este definitivă.

Așadar, având în vedere calea specială de soluționare a cauzei aleasă de reclamantă și dispozițiile legale incidente în speță care reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, Înalta Curte constată că

Decizia civilă nr. 525 din 16 martie 2015

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, este definitivă și nu poate fi supusă recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate,

Decizia civilă nr. 525 din 16 martie 2015

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă

, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 525 din 16 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2016.