ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4494/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6473 din 23.12.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin care s-a solicitat, în temeiul art. 26 alin. (1) lit. c) și a) art. 45 punctul 1 din Ordinul nr. 14 din 29.11.2011 pentru punerea în aplicarea a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.348.900 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a vehiculului avariat.

Prin decizia nr. 458/A din 02.03.2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 6473 din 23.12.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și a schimbat sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtă B. S.A., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.224,30 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a vehiculului avariat, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 230,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 2.615,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de către ambele părți în apel și obligă a fost obligată intimata să plătească apelantei diferența astfel rezultată, în cuantum de 2.115,35 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel

În drept, recurenta - reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, după expunerea situației de fapt, recurenta a invocat caracterul nelegal al soluției instanței de apel, decurgând din încălcarea dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., în privința modului de determinare a prejudiciului suferit de reclamantă, arătând că în mod greșit instanța de apel și-a însușit raționamentul expus în conținutul raportului de expertiză contabilă, conform căruia prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a lipsei de folosință a vehiculului avariat ar fi egal cu o cotă procentuală de 1,23% din valoarea veniturilor pe care reclamanta le-ar fi realizat în perioada de 79 de zile în care vehiculul a fost supus reparațiilor și nu a putut fi utilizat (260.825,53 RON), procentul în cauză reprezentând raportul dintre nivelul profitului realizat de A. S.R.L. în anul 2013 și veniturile totale ale societății din același an.

Recurenta susține că acest raționament este incorect, utilizarea sa fiind de natură a distorsiona în mod grav și în sens negativ valoarea prejudiciului real suferit de reclamantă ca urmare a neutilizării vehiculului, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel".

Argumentul instanței de apel, conform căruia reclamanta ar realiza o îmbogățire nejustificată în situația în care s-ar acorda în integralitate contravaloarea veniturilor constând în prețul biletelor de călătorie pe care l-ar fi încasat dacă vehiculul avariat ar fi putut fi folosit, nu justifică ajustarea veniturilor cu rata anuală de profit, așa cum a procedat instanța de apel în cazul concret, deoarece nivelul ratei de profit pentru un anumit exercițiu financiar este rezultatul global al diferenței dintre toate veniturile și toate cheltuielile efectuate de o întreprindere economică într-un exercițiu financiar, fără a reflecta profitabilitatea unei singure operațiuni economice privită în mod individual (în cazul de față, exploatarea vehiculului avariat).

Prin urmare, susține recurenta, pentru stabilirea profitului pe care reclamanta l-ar fi obținut din exploatarea autocarului avariat, se impunea diminuarea veniturilor obținute din exploatarea vehiculului avariat cu contravaloarea cheltuielilor efective pe care această exploatare le-ar fi presupus (combustibil, anvelope, uleiuri, salarii etc.), iar nu ajustarea veniturilor cu rata profitabilității anuale a reclamantei, acest din urmă indicator fiind influențat de factori care nu au nicio legătură cu activitatea de exploatare a unui anumit vehicul. De altfel, nivelul diminuat al cotei de profit a fost determinat inclusiv de nerealizarea veniturilor din exploatarea autocarului avariat, ceea ce arată caracterul ilogic al ajustării cu cota de profit.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.12.2017, intimata pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului.

Conform încheierii din 23.03.2018, s-a dispus comunicarea raportului, nefiind formulat niciun punct de vedere la raport de către părțile în litigiu.

La data de 08.06.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 458/A din 02.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: …8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În cauză, criticile invocate de recurenta - reclamantă vizează exclusiv nelegala stabilire de către instanța de apel a întinderii prejudiciului suferit de aceasta pentru lipsa de folosință a vehiculului avariat.

Astfel, se susține de către recurentă că raționamentul expus în conținutul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și însușit de instanța de apel, conform căruia prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a lipsei de folosință a vehiculului avariat ar fi egal cu o cotă procentuală de 1,23% din valoarea veniturilor pe care reclamanta le-ar fi realizat în perioada de 79 de zile în care vehiculul a fost supus reparațiilor și nu a putut fi utilizat (260.825,53 RON), procentul în cauză reprezentând raportul dintre nivelul profitului realizat de A. S.R.L. în anul 2013 și veniturile totale ale societății din același an, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "prejudiciul se repară integral dacă prin lege nu se prevede altfel".

Sub acest aspect, se reține că pretențiile deduse judecății în cauza de față au fost întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 14/2011, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu care asigurătorul RCA este obligat să acorde despăgubiri, în mod distinct, pentru pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, precum și pe dispozițiile art. 45 punctul 1 din același act normativ, care stipulează că despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepția lipsei de folosință a mijloacelor de transport cu care persoana prejudiciată își realizează obiectul de activitate și pentru care deține licență și autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosință se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparține păgubitului și se face cu înscrisuri doveditoare.

Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres obligația asigurătorului de răspundere civilă obligatorie de a achita nu numai pagubele materiale, ci și pe cele decurgând din lipsa de folosință a vehiculului avariat, nefăcându-se distincție după cum bunul a fost distrus în totalitate sau numai parțial, în acord cu principiul reparării integrale a prejudiciului, prevăzut de art. 1385 alin. (1) din C. civ., pe care recurenta - reclamantă îl invocă.

Analizând soluția pronunțată în apel și considerentele pe care aceasta se fundamentează, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat în mod corect eficiență prevederilor legale sus-menționate, dispunând repararea integrală a prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosință a vehiculului, așa cum a rezultat aceasta din probele administrate.

Împrejurarea că instanța de apel a validat, prin hotărârea pronunțată, algoritmul folosit de expertul contabil C. pentru determinarea efectivă a întinderii prejudiciului constând în lipsa de folosință a autocarului avariat pentru un interval de timp normat necesar efectuării reparațiilor de 79 de zile calendaristice, nu poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a principiului reparării integrale a prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale, întrucât chiar dispozițiile pe care cererea de chemare în judecată se întemeiază statuează îndreptățirea păgubitului la plata despăgubirii constând în lipsa de folosință numai în măsura dovedirii întinderii prejudiciului.

În acest sens, s-a reținut prin decizia recurată că pentru acordarea despăgubirilor vizând lipsa de folosință este necesară, în primul rând, dovedirea existenței prejudiciului și că indisponibilizarea unui vehicul în urma unui accident rutier nu se traduce, în mod automat, în prejudicierea persoanei deținătoare prin lipsirea acesteia de folosința bunului, impunându-se administrarea probatoriului adecvat pentru reținerea cerinței pagubei.

De asemenea, s-a considerat, în ceea ce privește concluziile raportului de expertiză contabilă, că nu pot fi primite obiecțiile apelantei reclamante legate de faptul că s-a ținut seama de profitul anual privind întreaga activitate economică, iar nu numai de profitabilitatea operațiunilor desfășurate cu autocarul în discuție, privit în mod singular, atât timp cât lucrarea a fost realizată pe baza datelor furnizate de către societatea de transport și nu au fost administrate dovezi în sensul că profitul adus din exploatarea respectivului vehicul ar fi distinct, ca procent, de profitul anual al societății, neputându-se reține că există egalitate între contravaloarea biletelor de călătorie și contravaloarea lipsei de folosință a vehiculului avariat.

Or, aprecierea instanței de apel sub aceste aspecte, întemeiată pe probele administrate în cauză, privește în mod evident situația de fapt și temeinicia cererii deduse judecății, astfel că nu poate fi repusă în discuție în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, aflându-se în afara domeniului de analiză a legalității, permis de art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și constatând că prin criticile recurentei nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 458/A din 02 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2018.