ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 792/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 792/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Galați sub nr. 2342/121/2010* reclamanta SC A.A. SRL a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA pronunțarea unei hotărâri prin care să se

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 149.000 RON reprezentând

despăgubirea datorată de pârâtă conform contractului de asigurare CASCO, polița

din 15 octombrie 2009, prin care autovehiculul proprietatea reclamantei marca

I., model E., categoria autoutilitară, cu număr de înmatriculare XXX, an

fabricație 2008, culoare albă și nr. de identificare QQQ, a fost asigurat

facultativ (CASCO) pentru avarii și furt și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a precizat

că la data de 5 ianuarie 2010 autovehiculul a fost avariat în procent de 100%

ca urmare a unui incendiu declanșat în timp ce circula pe un drum din județul

Vrancea.

În temeiul art. 3

pct. 3.1. lit. a) din condițiile generale privind asigurarea Casco,reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 49.044 euro, reprezentând suma

maximă asigurată, stabilită în raport de valoarea reală a autovehiculului.

Pârâta a formulat

întâmpinare invocând pe cale de excepție prematuritatea introducerii acțiunii,

care a fost respinsă prin încheierea din 02 iunie 2010. Pe fond a solicitat, în

esență, respingerea acțiunii.

Prin Sentința nr. 549

din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați, a fost respinsă acțiunea

în daune, ca nefondată. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 300 RON,

cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă.

Din coroborarea

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 136/1995 cu art. 969 alin. (1) C. civ.,

instanța de fond a reținut, în esență, că raporturile dintre asigurat și

asigurător - părți ale contractului de asigurare - drepturile și obligațiile

acestora sunt cele rezultate din contractul de asigurare, respectiv contractul

de asigurare CASCO polița din 15 octombrie 2009.

Raportat la

concluziile raportului de expertiză și dispozițiile art. 4.2 și 4.3 din

contractul părților, prima instanță a apreciat că pârâta nu datorează

reclamantei suma solicitată, întrucât, deși riscul asigurat conform art. 3.1

lit. a) s-a produs - incendiul - părțile au stipulat expres cazul în care pe

riscul asigurat plata nu poate fi făcută dacă paguba a fost determinată de

influența temperaturii sau supraîncălzirii asupra motorului autovehiculului, a

fost urmarea directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului, prin

acțiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalației

electrice.

Susținerea

reclamantei potrivit căreia riscul asigurat - incendiul - odată produs impune

în sarcina pârâtei automat obligația de despăgubire conform contractului nu a

fost primită, motivat de faptul că prin același acord de voință părțile au

stabilit și restricțiile expres prevăzute în care riscul produs este exclus de

la dezdăunare. S-a constatat că incendiul a fost determinat de topirea

izolației, respectiv lipsa colierelor care au permis deplasarea cablului de

conducta colectoare de ulei prin vibrațiile cauzate de motor, urmarea unei

intervenții la motorul autovehiculului.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, reclamanta S.C. A.A. SRL Matca a declarat apel,

care, prin Decizia nr. 36/A din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, a fost admis, a fost

schimbată sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea astfel

cum a fost modificată. A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei

de 142.300,23 RON cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 15.000 RON

cheltuieli de judecată la fond și în apel.

În motivare, instanța

de control judiciar, a reținut că la data de 5 ianuarie 2010 autovehiculul

proprietatea reclamantei apelante a fost distrus în proporție de 100%, ca

urmare a incendiului izbucnit instantaneu, în timpul funcționării (deplasării

pe un drum public din județul Vrancea), situație de fapt ce rezultă din

procesul-verbal de incendiu, întocmit de ISU Vrancea, din cele două rapoarte de

expertiză tehnică auto efectuate (una judiciară și alta extrajudiciară), precum

și din proba testimonială administrată de instanța de fond.

S-a reținut că la

data producerii incendiului, bunul era asigurat de avarii și furt, potrivit

poliței de asigurare încheiată cu societatea pârâtă la data de 15 octombrie

2009, pentru o perioadă de 12 luni și astfel cum rezultă din Condițiile

generale privind asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt

(CASCO), ce reprezintă, în condițiile art. 969 C. civ., legea părților,

incendiul reprezintă un risc asigurat (art. 3.1.).

Instanța de apel a

apreciat că în speță nu este incidență niciuna din cauzele excluse de la

asigurare, reținute de instanța de fond.

În acest context, sub

aspectul prevederilor art. 4.2 din Condițiile generale, instanța a apreciat că,

în speță, nu s-a reținut împrejurarea că avariile produse autoturismului ar fi

avut drept cauză directă, lipsa ungerii sau ungerea insuficientă, ori

supraîncălzirea din alte cauze decât riscurile cuprinse în asigurare, ci

dimpotrivă, supraîncălzirea a avut drept consecință un risc asigurat, respectiv

incendiul.

De asemenea, în mod

greșit s-a reținut existența vreunei cauze de excludere de la despăgubire, din

cele prevăzute de art. 4.3 din Condițiile generale, întrucât prin rapoartele de

expertiză tehnică auto s-a constatat că paguba a fost produsă prin incendiu,

iar cauza prealabilă a incendiului ar putea consta în supraîncălzirea cablului

ce face legătura între alternator și electromotorul de pornire, cablu ce a

intrat în contact cu colectorul de ulei.

Contrar considerentelor

instanței de fond, instanța de apel a apreciat a nu fi incidente nici

prevederilor art. 4.1. din Contract, întrucât potrivit art. 4.1. teza II, se

acordă despăgubiri provocate unor piese, părți componente ale acestora, ca

urmare a unor riscuri asigurate, mai puțin contravaloarea pieselor a căror

avariere a conduse la producerea pagubei.

Prin urmare, chiar

dacă se reține că paguba produsă a fost urmarea defectelor de fabricație ale

cablului anterior descris, a uzării sau întreținerii necorespunzătoare a

acestuia, instanța de apel a apreciat că reclamanta este totuși îndreptățită la

plata despăgubirilor, din cuantumul cărora se va deduce contravaloarea

electromotorului (piesa de la care a pornit incendiul).

În termen legal,

împotriva acestei decizii, pârâta SC C.A. SA a declarat recurs, solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință,

menținerea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii promovate de

reclamanta SC A.A. SRL Tecuci.

În motivare,

recurenta-pârâtă susține, în esență, greșita reținere a instanței de apel, în

ceea ce privește lipsa incidenței în cauză a prevederilor art. 4.1, 4.2, 4.3

din contractul de asigurare încheiat.

În opinia recurentei,

potrivit adagiului latin "nemo auditor propria turpitudinem

allegans", intimata-reclamantă SC A.A. SRL nu poate invoca în fața

instanței de judecată propria sa culpă, incorectitudine (intervenția la motorul

autovehiculului) pentru a obține protecția juridică a unui drept.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs pârâta precizează că incendiul s-a produs din culpa

reclamantei, deoarece ca urmare a unei intervenții mecanice la motor, nu s-au

montat colierele de plastic, cu autoblocare, care aveau rolul de a nu permite

apropierea cablului care face legătura între borna plus de la acumulator la

electromotorul de pornire, de piesele metalice ale motorului.

Intimata-reclamantă

SC A.A. SRL nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs

formulate de pârâtă, întrucât reclamanta nu a depus întâmpinare, constată că

problema de drept care constituie obiectul dosarului se referă la acoperirea

daunei suferite de reclamantă în condițiile de risc asigurat, cuprinse în

contractul de asigurare Casco încheiat de părți.

Potrivit condițiilor

CASCO, parte integrantă a contractului de asigurare, sunt excluse de la plata

asigurării următoarele pagube:

"Art. 4.1 -

Pagube produse autovehiculului, părților componente sau piese ale acestuia de

întrebuințare, funcționare, uzare sau defecte de fabricație a materialelor și

pieselor componente, întreținerea necorespunzătoare sau a utilizării improprii

a autovehiculului. Se acordă totuși despăgubiri provocate unor piese, părți

componente ale autovehiculului, inclusiv anvelopelor sau camerelor acestora, ca

urmare a unor riscuri asigurate, mai puțin contravaloarea pieselor a căror

avariere a condus la producerea pagubei.

Art. 4.2  - Pagube

produse prin influența temperaturii asupra motorului autovehiculului (avarieri

ale blocului motor, chiuloasă, sistem de răcire), cutiei de viteză sau

diferențialului ca urmare a lipsei sau ungerii insuficiente sau supraîncălzirii

din alte cauze decât cele cuprinse în asigurare.

Art. 4.3  - Pagube

produse ca urmare directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului

precum și cele produse prin acțiunea curentului electric asupra oricăror

componente ale instalației electrice.

Art. 4.4  - Pagube

produse jenților, anvelopelor precum și oglinzilor dacă nu au fost însoțite de

avarierea altor componente/subansamble ale autovehiculului".

Referitor la cauza

producerii riscului asigurat, în cauză s-au stabilit în mod științific,

necontestat de niciuna din părți, pe baza unei expertize tehnice - împotriva

căreia părțile nu au formulat obiecțiuni- următoarele:

Producerea

incendiului s-a datorat faptului că nu s-a poziționat, la distanță, cablul care

face legătura între borna pozitivă a electromotorului de țeava colectoare de

ulei, prin montarea unor coliere de plastic cu autoblocare, care aveau rolul de

a ține la distanță acest cablul de părți componente metalice ale motorului,care

se încing în timpul funcționării.

De menționat faptul

că acest cablu, prin care circulă curent electric, este cuplat permanent la

acumulatorul autovehiculului.

Colierele de plastic

poziționau respectivul cablu în apropierea conductei de admisie a aerului în

compresor (plastic) fără să permită apropierea cablului de piesele metalice ale

motorului care dezvoltă temperaturi ridicate în timpul funcționării.

În lipsa acestor

coliere, prin apropierea cablului de conducta colectoare de ulei, s-a produs

topirea izolației cu consecințele ulterioare.

Apropierea cablului

de conducta colectoare de ulei s-a produs ca urmare a nefixării cablului cu

ajutorul colierelor de plastic.

În cazul

autovehiculelor noi, similare, aceste coliere sunt montate.

Lipsa colierelor,

care a permis deplasarea cablului, s-a produs ca urmare a unei intervenții la

motorul autovehiculului.

Din concluziile

raportului de expertiză precitat, rezultă că, în urma intervenției la motorul

autovehiculului, cablul care alimenta cu energie electrică demarorul nu a fost

asigurat cu coliere de plastic autoblocante, care au fost prevăzute de

producătorul autovehiculului, în scopul menținerii la distanță a acestui cablu

de conducta prin care circulă ulei, cu temperatură ridicată, și care, în

contact cu acest cablu, poate declanșa un incendiu, cum s-a și întâmplat în

speță.

Astfel fiind,

datorită intervenției la motor, s-a efectuat o reparație necorespunzătoare

privind întreținerea autovehiculului, care a generat incendiul; această

situație este expres prevăzută în condițiile de asigurare art. 4.1. referitoare

la excluderea plății de către asigurător pentru daunele provocate în aceste

cazuri.

Cauza incendiului,

care a distrus total autovehiculul, o constituie întreținerea necorespunzătoare

a autovehiculului, prin omisiunea montării colierelor care aveau tocmai rolul

de a preîntâmpina declanșarea unui incendiu.

Întrucât autovehiculele

noi, similare, au aceste accesorii montate din fabricație. este evident că

reclamanta avea obligația ca în cazul efectuării unor intervenții la motor,

pentru întreținere sau reparații, să verifice montarea acestor coliere,

deoarece în caz contrar, ca în speță, reclamanta nu este îndrituită, ca

invocând propria culpă sau lipsă de diligentă, să solicite despăgubiri, pentru

o pagubă prevăzută expres la capitolul - excluderi - din contract.

În consecință, în mod

nelegal curtea de apel a apreciat că în speță dispozițiile precitate nu se

aplică și a obligat pe pârâtă la plata despăgubirii.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt fondate și în temeiul

art. 312 (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să modifice decizia în sensul

respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr.

549/2011, cu consecința menținerii acesteia, întrucât este legală.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. reclamanta va fi obligată la plata sumei de 2233,5 RON către

pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva Deciziei nr. 36/A din 27 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, Maritimă și Fluvială,

modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta

SC A.A. SRL Tecuci împotriva sentinței nr. 549 din 15 decembrie 2011 pronunțată

de Tribunalului Galați, pe care o păstrează.

Obligă

intimata-reclamantă SC A.A. SRL Tecuci la plata sumei de 2233,5 RON cheltuieli

de judecată către recurenta-pârâtă SC C.A. SA Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN