ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 792/2013

Deliberând asupra recursului, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați sub nr. 2342/121/2010* reclamanta SC A.A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 149.000 RON reprezentând despăgubirea datorată de pârâtă conform contractului de asigurare CASCO, polița din 15 octombrie 2009, prin care autovehiculul proprietatea reclamantei marca I., model E., categoria autoutilitară, cu număr de înmatriculare XXX, an fabricație 2008, culoare albă și nr. de identificare QQQ, a fost asigurat facultativ (CASCO) pentru avarii și furt și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a precizat că la data de 5 ianuarie 2010 autovehiculul a fost avariat în procent de 100% ca urmare a unui incendiu declanșat în timp ce circula pe un drum din județul Vrancea. În temeiul art. 3 pct. 3.1. lit. a) din condițiile generale privind asigurarea Casco,reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 49.044 euro, reprezentând suma maximă asigurată, stabilită în raport de valoarea reală a autovehiculului. Pârâta a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție prematuritatea introducerii acțiunii, care a fost respinsă prin încheierea din 02 iunie 2010. Pe fond a solicitat, în esență, respingerea acțiunii. Prin Sentința nr. 549 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați, a fost respinsă acțiunea în daune, ca nefondată.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă.

Din coroborarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 136/1995 cu art. 969 alin. (1) C. civ., instanța de fond a reținut, în esență, că raporturile dintre asigurat și asigurător - părți ale contractului de asigurare - drepturile și obligațiile acestora sunt cele rezultate din contractul de asigurare, respectiv contractul de asigurare CASCO polița din 15 octombrie 2009. Raportat la concluziile raportului de expertiză și dispozițiile art. 4.2 și 4.3 din contractul părților, prima instanță a apreciat că pârâta nu datorează reclamantei suma solicitată, întrucât, deși riscul asigurat conform art. 3.1 lit. a) s-a produs - incendiul - părțile au stipulat expres cazul în care pe riscul asigurat plata nu poate fi făcută dacă paguba a fost determinată de influența temperaturii sau supraîncălzirii asupra motorului autovehiculului, a fost urmarea directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului, prin acțiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalației electrice.

Susținerea reclamantei potrivit căreia riscul asigurat - incendiul - odată produs impune în sarcina pârâtei automat obligația de despăgubire conform contractului nu a fost primită, motivat de faptul că prin același acord de voință părțile au stabilit și restricțiile expres prevăzute în care riscul produs este exclus de la dezdăunare. S-a constatat că incendiul a fost determinat de topirea izolației, respectiv lipsa colierelor care au permis deplasarea cablului de conducta colectoare de ulei prin vibrațiile cauzate de motor, urmarea unei intervenții la motorul autovehiculului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta S.C. A.A. SRL Matca a declarat apel, care, prin Decizia nr. 36/A din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, a fost admis, a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea astfel cum a fost modificată.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 142.300,23 RON cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată la fond și în apel. În motivare, instanța de control judiciar, a reținut că la data de 5 ianuarie 2010 autovehiculul proprietatea reclamantei apelante a fost distrus în proporție de 100%, ca urmare a incendiului izbucnit instantaneu, în timpul funcționării (deplasării pe un drum public din județul Vrancea), situație de fapt ce rezultă din procesul-verbal de incendiu, întocmit de ISU Vrancea, din cele două rapoarte de expertiză tehnică auto efectuate (una judiciară și alta extrajudiciară), precum și din proba testimonială administrată de instanța de fond.

S-a reținut că la data producerii incendiului, bunul era asigurat de avarii și furt, potrivit poliței de asigurare încheiată cu societatea pârâtă la data de 15 octombrie 2009, pentru o perioadă de 12 luni și astfel cum rezultă din Condițiile generale privind asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt (CASCO), ce reprezintă, în condițiile art. 969 C. civ., legea părților, incendiul reprezintă un risc asigurat (art. 3.1.). Instanța de apel a apreciat că în speță nu este incidență niciuna din cauzele excluse de la asigurare, reținute de instanța de fond.

În acest context, sub aspectul prevederilor art. 4.2 din Condițiile generale, instanța a apreciat că, în speță, nu s-a reținut împrejurarea că avariile produse autoturismului ar fi avut drept cauză directă, lipsa ungerii sau ungerea insuficientă, ori supraîncălzirea din alte cauze decât riscurile cuprinse în asigurare, ci dimpotrivă, supraîncălzirea a avut drept consecință un risc asigurat, respectiv incendiul. De asemenea, în mod greșit s-a reținut existența vreunei cauze de excludere de la despăgubire, din cele prevăzute de art. 4.3 din Condițiile generale, întrucât prin rapoartele de expertiză tehnică auto s-a constatat că paguba a fost produsă prin incendiu, iar cauza prealabilă a incendiului ar putea consta în supraîncălzirea cablului ce face legătura între alternator și electromotorul de pornire, cablu ce a intrat în contact cu colectorul de ulei.

Contrar considerentelor instanței de fond, instanța de apel a apreciat a nu fi incidente nici prevederilor art. 4.1. din Contract, întrucât potrivit art. 4.1. teza II, se acordă despăgubiri provocate unor piese, părți componente ale acestora, ca urmare a unor riscuri asigurate, mai puțin contravaloarea pieselor a căror avariere a conduse la producerea pagubei. Prin urmare, chiar dacă se reține că paguba produsă a fost urmarea defectelor de fabricație ale cablului anterior descris, a uzării sau întreținerii necorespunzătoare a acestuia, instanța de apel a apreciat că reclamanta este totuși îndreptățită la plata despăgubirilor, din cuantumul cărora se va deduce contravaloarea electromotorului (piesa de la care a pornit incendiul).

În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC C.A. SA a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, menținerea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamanta SC A.A. SRL Tecuci. În motivare, recurenta-pârâtă susține, în esență, greșita reținere a instanței de apel, în ceea ce privește lipsa incidenței în cauză a prevederilor art. 4.1, 4.2, 4.3 din contractul de asigurare încheiat. În opinia recurentei, potrivit adagiului latin "nemo auditor propria turpitudinem allegans", intimata-reclamantă SC A.A. SRL nu poate invoca în fața instanței de judecată propria sa culpă, incorectitudine (intervenția la motorul autovehiculului) pentru a obține protecția juridică a unui drept.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta precizează că incendiul s-a produs din culpa reclamantei, deoarece ca urmare a unei intervenții mecanice la motor, nu s-au montat colierele de plastic, cu autoblocare, care aveau rolul de a nu permite apropierea cablului care face legătura între borna plus de la acumulator la electromotorul de pornire, de piesele metalice ale motorului. Intimata-reclamantă SC A.A. SRL nu a formulat întâmpinare. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate de pârâtă, întrucât reclamanta nu a depus întâmpinare, constată că problema de drept care constituie obiectul dosarului se referă la acoperirea daunei suferite de reclamantă în condițiile de risc asigurat, cuprinse în contractul de asigurare Casco încheiat de părți.

Potrivit condițiilor CASCO, parte integrantă a contractului de asigurare, sunt excluse de la plata asigurării următoarele pagube: "Art. 4.1 - Pagube produse autovehiculului, părților componente sau piese ale acestuia de întrebuințare, funcționare, uzare sau defecte de fabricație a materialelor și pieselor componente, întreținerea necorespunzătoare sau a utilizării improprii a autovehiculului. Se acordă totuși despăgubiri provocate unor piese, părți componente ale autovehiculului, inclusiv anvelopelor sau camerelor acestora, ca urmare a unor riscuri asigurate, mai puțin contravaloarea pieselor a căror avariere a condus la producerea pagubei. Art. 4.2 - Pagube produse prin influența temperaturii asupra motorului autovehiculului (avarieri ale blocului motor, chiuloasă, sistem de răcire), cutiei de viteză sau diferențialului ca urmare a lipsei sau ungerii insuficiente sau supraîncălzirii din alte cauze decât cele cuprinse în asigurare.

Art. 4.3 - Pagube produse ca urmare directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului precum și cele produse prin acțiunea curentului electric asupra oricăror componente ale instalației electrice. Art. 4.4 - Pagube produse jenților, anvelopelor precum și oglinzilor dacă nu au fost însoțite de avarierea altor componente/subansamble ale autovehiculului". Referitor la cauza producerii riscului asigurat, în cauză s-au stabilit în mod științific, necontestat de niciuna din părți, pe baza unei expertize tehnice - împotriva căreia părțile nu au formulat obiecțiuni- următoarele: Producerea incendiului s-a datorat faptului că nu s-a poziționat, la distanță, cablul care face legătura între borna pozitivă a electromotorului de țeava colectoare de ulei, prin montarea unor coliere de plastic cu autoblocare, care aveau rolul de a ține la distanță acest cablul de părți componente metalice ale motorului,care se încing în timpul funcționării.

De menționat faptul că acest cablu, prin care circulă curent electric, este cuplat permanent la acumulatorul autovehiculului. Colierele de plastic poziționau respectivul cablu în apropierea conductei de admisie a aerului în compresor (plastic) fără să permită apropierea cablului de piesele metalice ale motorului care dezvoltă temperaturi ridicate în timpul funcționării. În lipsa acestor coliere, prin apropierea cablului de conducta colectoare de ulei, s-a produs topirea izolației cu consecințele ulterioare. Apropierea cablului de conducta colectoare de ulei s-a produs ca urmare a nefixării cablului cu ajutorul colierelor de plastic. În cazul autovehiculelor noi, similare, aceste coliere sunt montate.

Lipsa colierelor, care a permis deplasarea cablului, s-a produs ca urmare a unei intervenții la motorul autovehiculului. Din concluziile raportului de expertiză precitat, rezultă că, în urma intervenției la motorul autovehiculului, cablul care alimenta cu energie electrică demarorul nu a fost asigurat cu coliere de plastic autoblocante, care au fost prevăzute de producătorul autovehiculului, în scopul menținerii la distanță a acestui cablu de conducta prin care circulă ulei, cu temperatură ridicată, și care, în contact cu acest cablu, poate declanșa un incendiu, cum s-a și întâmplat în speță. Astfel fiind, datorită intervenției la motor, s-a efectuat o reparație necorespunzătoare privind întreținerea autovehiculului, care a generat incendiul; această situație este expres prevăzută în condițiile de asigurare art. 4.1.

referitoare la excluderea plății de către asigurător pentru daunele provocate în aceste cazuri. Cauza incendiului, care a distrus total autovehiculul, o constituie întreținerea necorespunzătoare a autovehiculului, prin omisiunea montării colierelor care aveau tocmai rolul de a preîntâmpina declanșarea unui incendiu. Întrucât autovehiculele noi, similare, au aceste accesorii montate din fabricație. este evident că reclamanta avea obligația ca în cazul efectuării unor intervenții la motor, pentru întreținere sau reparații, să verifice montarea acestor coliere, deoarece în caz contrar, ca în speță, reclamanta nu este îndrituită, ca invocând propria culpă sau lipsă de diligentă, să solicite despăgubiri, pentru o pagubă prevăzută expres la capitolul - excluderi - din contract.

În consecință, în mod nelegal curtea de apel a apreciat că în speță dispozițiile precitate nu se aplică și a obligat pe pârâtă la plata despăgubirii. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt fondate și în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să modifice decizia în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 549/2011, cu consecința menținerii acesteia, întrucât este legală. În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamanta va fi obligată la plata sumei de 2233,5 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva Deciziei nr. 36/A din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, Maritimă și Fluvială, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC A.A. SRL Tecuci împotriva sentinței nr. 549 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalului Galați, pe care o păstrează. Obligă intimata-reclamantă SC A.A. SRL Tecuci la plata sumei de 2233,5 RON cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC C.A. SA Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013. Procesat de GGC - NN