ÎCCJ, decizie (scj.ro #82826)

Accident produs de un autovehicul asigurat în străinătate. Acțiune în despăgubiri. Lipsa calității procesuale pasive a brokerului de asigurare Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata Index alfabetic: acțiune în răspundere civilă delictuală - accident de circulație - broker de asigurare - excepția lipsei calității procesuale pasive Legea 32/2000 Directiva 2000/26/CE Brokerul de asigurare care are și calitatea de mandatar al unei întreprinderi de asigurare străine, fiind împuternicit de aceasta să soluționeze cererile de despăgubiri în eventualitatea accidentelor de circulație produse de autovehicule asigurate în străinătate, nu este parte la raportul juridic obligațional născut prin producerea faptului delictual.

Astfel, întrucât brokerul de asigurare este terț față de contractul de asigurare în temeiul căruia au fost solicitate despăgubirile, acesta nu poate fi obligat în nume propriu la plata despăgubirilor. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2156 din 30 mai 2013 Prin sentința civilă nr.22567/25.11.2011, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, în parte, formulată de reclamanții E.I., A.M., A.M., P.F., S.I. (L.), D.T., în contradictoriu cu pârâtele SC A.R.I. SRL și SC A.V. AG SRL; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.R.I. SRL ca neîntemeiată; a obligat această pârâtă la achitarea sumelor datorate, după cum urmează: - suma de 198.277 euro, contravaloarea în lei, reprezentând daune patrimoniale (48.277 euro) și (150.000 euro) daune nepatrimoniale, către reclamantul E.I; - suma de 10.000 euro, contravaloarea în lei, daune patrimoniale către A.M.

și T.T. (5.000 pentru mamă și 5.000 pentru fiică). - suma de 17.400 euro reprezentând prestații periodice către T.T., câte 58 euro/lună, respectiv contravaloarea în lei, calculată la venitul pe economie. - suma de 220.000 euro, contravaloarea în lei, daune nepatrimoniale, (câte 120.000 euro pentru A.M. și 100.000 euro pentru T.T.). Totalul sumei pentru cele două reclamante va fi de 230.000 euro, contravaloarea în lei, în care este inclusă și prestația periodică pentru o perioadă de 25 ani pentru minoră. - suma de 9762 euro, contravaloarea în lei, pentru P.F. (5.000 euro) și S.A. (4.762 euro). - suma de 14.616 euro, contravaloarea în lei, reprezentând prestații periodice, câte 58 euro lunar, timp de 21 ani, calculată la venitul mediu pe economie.

- suma de 250.000 euro, contravaloarea în lei, total daune nepatrimoniale (câte 100.000 euro pentru P.F. și 150.000 pentru S.A., minor). Totalul sumei pentru cei doi reclamanți va fi de 259.762 euro contravaloarea în lei, în care este inclusă și prestația periodică pentru o perioadă de 21 ani. - suma de 5.000 euro daune patrimoniale către A.M., contravaloarea în lei. - suma de 300.000 euro, contravaloarea în lei, reprezentând daune nepatrimoniale. Totalul datorat de pârâtă reclamantei A.M. este de 305.000 euro, contravaloarea în lei. - suma de 9.757 euro, contravaloarea în lei, daune patrimoniale către A.M. - suma de 17.280 euro, contravaloarea în lei, prestații periodice de 58 euro/lună, timp de 12 ani, calculată la venitul mediu pe economie.

- suma de 200.000 euro, contravaloarea în lei, daune nepatrimoniale. Totalul pe care pârâta îl va achita reclamantului A.M. este de 218.114 euro, în care este inclusă și pensia pe 12 ani. Pârâta va achita celor doi frați, A.M. și A.M. totalul de 523.114 euro, contravaloarea în lei, în care este inclusă și pensia pe 12 ani pentru A.M. - suma de 30.000 euro, către A.(S.)L., reprezentând daune nepatrimoniale, contravaloarea în lei. - suma de 1.000 euro către D.T., contravaloarea în lei, reprezentând daune nepatrimoniale. Totalul sumelor datorate de pârâtă tuturor reclamanților este de 1.242.153 euro, contravaloarea în lei. A obligat aceeași pârâtă și la plata penalităților de întârziere de 0,1% cu începere de la 20.03.2008.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut că în speță este vorba de un raport în materia asigurării de răspundere civilă față de terțe persoane, în urma producerii unui accident rutier. A. SRL, în activitatea sa curentă, are și calitatea de corespondent, dobândită sub incidența Regulamentului General, caz în care poate numai soluționa cereri de despăgubire în eventualitatea accidentelor de circulație produse în România de autovehicule asigurate în străinătate. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. SRL, făcându-se aplicarea art. 54 din Legea nr. 136/1995 care se va interpreta în conformitate cu Directiva a IV-a pe care o transpune în legislația internă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a analizat cererea și respectiv pretențiile fiecărui reclamant în parte, raportându-se la studiul întocmit de Institutul de Cercetare a Calității Vieții. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele A.V. AG și SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare SRL (A.). Motivele de apel invocate privesc excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. SRL, daunele materiale și morale acordate reclamanților și respectiv penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi acordate de instanță. Prin decizia civilă nr. 247/25 mai 2012, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de Societatea de Asigurare A.V. AG și SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare SRL, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.R.I.

SRL și a respins acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta SC A.V. AG, prin reprezentant SC A.R.I.

SRL, la plata următoarelor sume: - 67 euro lunar, în echivalent lei, cu titlu de prestații periodice, precum și suma de 20.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale către reclamantul E.I.; - 5.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale către reclamanta A.M.; - 58 euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nu mai târziu de 25 ani, către T.T., precum și suma de 30.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale; - 5.000 euro, în echivalent lei, despăgubiri nepatrimoniale către reclamanta P.F.; - 58 euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nu mai târziu de 25 ani, către S.A., precum și suma de 35.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale; - 35.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale către reclamanta A.M.; - 58 euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nu mai târziu de 25 ani, către A.M., precum și suma de 35000 euro, despăgubiri nepatrimoniale; - 35.000 euro, în echivalent lei, daune nepatrimoniale, către reclamanta A.(S.)L.

A respins acțiunea față de reclamantul D.T., ca nefondată. A obligat pârâta SC A.V. AG să plătească reclamanților penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere din sumele la care a fost obligată, începând cu data de 1.07.2008 și până la data plății efective. Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 14 septembrie 2012, Curtea de apel a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 247/22.05.2012 în sensul că pârâta SC A.V. AG va fi obligată la penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, și nu de 0,15% pe zi de întârziere, cum din eroare s-a trecut. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Apelanta-pârâtă A. are exclusiv calitatea de mandatar comercial al societății de asigurare A.V.

AG în baza împuternicirii acordată de către aceasta din urmă în data de 26.09.2002, cât și în data de 16.11.2006, A. fiind desemnată reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire pentru România, aceasta nefiind parte în raportul judiciar obligațional cauzat de producerea accidentului de circulație din 19.07.2007, fiind terț față de contractul de asigurare în temeiul căruia reclamanții au solicitat despăgubirile. A. nu este o societate de asigurare, ci prestează servicii conexe domeniului asigurărilor, în calitate de broker de asigurare, nu s-a făcut dovada niciunei legături între A. și apelanta A.V. AG cu privire la contractul de asigurare din cauză, astfel încât nu poate fi obligată în nume propriu la plata despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că soluția instanței de fond a fost bazată exclusiv pe un studiu al Institutului de Cercetare a Calității Vieții, acest studiu neputând fi asimilat unui înscris cu valoare probatorie. Din punct de vedere procedural, este greșită soluția instanței de a lua în considerare acest raport având în vedere că a respins ca inutilă această probă solicitată, pentru ca ulterior să își întemeieze hotărârea exclusiv pe conținutul acesteia. Pe de altă parte, conținutul acestui studiu, constatările acestuia nu au caracter cert, au doar caracter de predictibilitate, probabilitate, adaptând o serie de cercetări științifice și sociologice de natură ideatică la situații particulare.

Referitor la daunele morale acordate de către prima instanță, Curtea a apreciat că acest cuantum este mult prea mare raportat la consecințele pe care intimații sunt obligați să le suporte în urma producerii accidentului. Curtea a analizat cuantumul despăgubirilor acordate fiecărui reclamant și a stabilit un alt cuantum al acestora. Cu privire la intimatul D.T. s-a reținut că în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte producerea unui prejudiciu de orice natură față de acesta, simplul fapt că acesta s-a aflat în autocarul implicat în accident, nu justifică acordarea niciunei despăgubiri. Cu privire la penalitățile de întârziere, s-a reținut că societatea de asigurare datorează penalizări de întârziere de 0,1% calculate pe fiecare zi de întârziere întrucât nu a respectat termenele și obligațiile prevăzute de art. 37 din Ordinul nr. 113133/2006 al CSA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții E.I., A.M. și pentru T.T., A.M., A.M., P.F. și pentru S.A., S.I. și D.T., precum și pârâta societatea de asigurare A.V. AG. Reclamanții au criticat decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se arată că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 294 C. proc. civ. cu argumentul că intimatele-pârâte au solicitat în fața instanței de fond respingerea pretențiilor reclamanților, apărându-se numai pe excepții, iar în fața Curții de apel au venit pentru prima dată cu cereri de fond, solicitând admiterea în parte a pretențiilor, cereri admise prin diminuarea sumelor acordate de tribunal.

Al doilea motiv de nelegalitate susținut de reclamanți este determinat de încălcarea art. 998, 999 C. civ. coroborat cu dispozițiile Directivelor europene 232/14.05.1990, 84/5/CEE în sensul că instanța de apel a ignorat principiul reparării integrale a prejudiciului în funcție de impactul pe care l-a avut evenimentul asupra persoanelor prejudiciate. Dacă în fața instanței de fond a existat o departajare concretă și judicioasă a sumelor în funcție de raporturile pe care le-au avut recurenții cu persoanele decedate, reținându-se vârsta urmașilor, nevoia de a avea un părinte într-o anumită etapă a vieții, lipsa unui model de viață pentru viitor, lipsa unui sprijin în educație, creștere și dezvoltare, lipsa grijii și a afecțiunii, instanța de apel în mod nejustificat a cuantificat prejudiciul în mod egal atât pentru toți copiii decedaților cât și pentru partenerele de viață ale acestora.

Directiva a V-a, nr. 14/11.05.2005 impune limita minimă de 1 milion/victimă sau 5 milioane/eveniment fără a aduce atingere garanțiilor de o valoare mai mare stabilite de statele membre care sunt evidențiate în contractele de asigurare obligatorie auto. În opinia recurenților-reclamanți sumele datorate păgubiților trebuie orientate către maxim în cazul catastrofelor, în situația de față fiind vorba de 7 decedați și aproximativ 20 de răniți. Sunt invocate Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra care subliniază că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei. Art. 998-999 C. civ. instituie principiul reparării integrale, astfel că despăgubirea nu poate fi decât expresia prejudiciului încercat, motiv pentru care reclamanții nu acceptă cuantumul despăgubirilor cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale.

Al treilea motiv de recurs vizează admiterea în mod legal a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.I. cu încălcarea art. 54 din Legea 136/1995 și a Directivei 2000/26/CE, deși tribunalul în mod corect a identificat că legiuitorul a realizat o partajare a răspunderii în cazul despăgubirilor din evenimente rutiere indicând două entități care răspund în fața jurisdicțiilor, competențele fiind diferențiate de locul producerii evenimentului și de apartenența celor implicați în accident. Prin Directiva 2000/26/CE s-a creat instituția – Reprezentanții de despăgubiri – astfel că în speță sunt aplicabile dispozițiile privitoare la regularizarea despăgubirilor de către reprezentanta de despăgubiri A.I., deoarece accidentul rutier s-a produs într-un stat membru al SEE, altul decât cel de reședință al păgubiților, iar vehiculul responsabil a fost asigurat și staționează într-un alt stat membru al SEE.

Societatea de asigurare A.V. AG a arătat că prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere, decizia este nelegală și a susținut că în cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Este prezentată situația de fapt și corespondența purtată de recurenta-pârâtă și SC A. Faptul că asiguratorul nu a făcut o ofertă de despăgubiri se datorează, pe de o parte, în primul rând lipsei de diligență a părților vătămate în a depune documente justificative pentru cheltuielile efectuate și, implicit, privind veniturile realizate de victimele accidentului anterior evenimentului rutier, iar în al doilea rând, raportat de valoarea despăgubirilor exagerat de mare solicitate de către reclamanți în sumă de 4.500.000 euro cu titlu de daune morale.

Prevederile art. 37 din Ordinul nr. 113133/2006 al CSA în referire la plata penalităților după trecerea celor 3 luni și 15 zile de la data avizării daunei și efectuarea investigațiilor de către asigurător nu pot fi aplicabile în speța dedusă judecății, întrucât aceste prevederi privesc o altă situație de fapt, respectiv cea în care partea prejudiciată solicită daune de la asigurator doar în cazul evenimentului rutier soldat cu daune materiale la autovehicule (nu și cu victime), evenimentul fiind astfel instrumentat de poliție prin emiterea unui proces-verbal de contravenție. În cazul unui accident cu victime vorbim de o excepție de la plata penalităților, excepție dată de legiuitor în situația în care accidentul face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice, respectiv organele de cercetare penală.

Art. 37 alin. (2) din Ordinul nr. 113133/2006 nu obligă asiguratorul la penalități în termen maxim de 3 luni și 15 zile de la data avizării daunei în cazul unui accident cu victime, ci după trecerea a 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. La dosar s-au depus înscrisuri. Reclamanții au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de pârâta A.V. AG ca nefondat. De asemenea, societatea de asigurare A.V. AG și SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamanți. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat recursurile ca fiind nefondate și acestea au fost respinse pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți: În cauză nu au fost încălcate prevederile art. 294 C. proc.

civ. potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi”. Astfel, prin apelul declarat de pârâte nu s-au făcut cereri noi, ci s-au adus critici de netemeinicie cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond. În niciun caz, în apel nu s-a schimbat calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. Așa fiind, primul motiv de recurs este nefondat. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale, în mod evident acoperirea prejudiciului material este reclamat de principiul de drept al reparării integrale a pagubei, în condițiile în care fapta persoanei care a cauzat accidentul rutier a atras de la sine pagube materiale reclamanților.

La stabilirea acestor daune materiale se au în vedere probele administrate de fiecare dinte reclamanți în parte. În ce privesc daunele morale, la stabilirea întinderii acestora trebuie avute în vedere anumite criterii și principii care au fost formulate în doctrină, și care se regăsesc în jurisprudență. Acestea se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, influența asupra vieții personale, importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspecte și corelații legate de vârsta, sexul, poziția socială a persoanei prejudiciate.

Potrivit regulilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, reparația consecințelor dăunătoare ale faptului delictual, în speță accidentul de circulație, trebuie să vizeze prejudiciul încercat de persoana păgubită, iar finalitatea acesteia este acoperirea pagubei și repunerea persoanei prejudiciate în starea sa materială anterioară, însă cu excluderea oricărei tendințe de îmbogățire fără justă cauză. Este de necontestat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească o compensație materială pentru suferința prilejuită de accident însă daunele morale trebuie să aibă efecte compensatorii. Aceste sume de bani acordate de instanță cu titlu de daune morale nu trebuie să constituie sancțiuni excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victime.

Înalta Curte reține că instanțele naționale, dar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit. Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. Față de aceste considerente, instanța de apel a făcut o corectă evaluare a prejudiciului suferit de reclamanți, iar acest motiv de recurs este nefondat.

Instanța de apel în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare SRL. Aceasta deoarece, potrivit Directivei 2000/26/CE, A. este doar un reprezentant cu soluționarea cererilor de despăgubire, având exclusiv calitatea de mandatar în România al întreprinderii de asigurare și este terț față de contractul de asigurare în temeiul căruia reclamanții au solicitat despăgubirile. Directiva 2000/26/CE asimilează reprezentantul de despăgubiri cu mandatarul care este împuternicit de întreprinderea de asigurare să soluționeze cererile de despăgubiri, însă nu obligă sub nicio formă, în caz de litigiu, ca reprezentantul să stea în proces, în nume propriu și în locul întreprinderii de asigurare, iar în final să fie obligat la plata sumelor ce se vor stabili de instanțe.

A.I. Broker de Asigurare SRL nu este parte la raportul juridic obligațional născut prin producerea faptului delictual și ca atare, nu există identitate între persoana sa și aceea a persoanei obligate la plata despăgubirilor în temeiul legii sau a contractului de asigurare de răspundere civilă auto. Legea 32/2000 face distincție între asigurator și brokerul de asigurare, așa cum este și A.I. SRL, iar brokerul de asigurare este intermediar de asigurări și negociază pentru clienții săi, persoane fizice sau juridice, asigurați ori potențiali asigurați, încheierea contractelor de asigurare sau reasigurare și acordă asistență înainte și pe durata contractelor, ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz.

Așa fiind, în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. și acest motiv de recurs este nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta A.V. AG. În mod corect instanța de apel a obligat pârâta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere din sumele la care a fost obligată, începând cu 1.07.2008 și până la data plății efective. Penalizările de întârziere sunt reglementate de legea specială, intervenind ca urmare a transpunerii în legislația internă a dispozițiilor Directivei 2000/26/CE. Potrivit dispozițiilor art. 37 din Normele Ordinului 113133/2006: „Despăgubirea se efectuează de către asiguratorul RCA în termen de 15 zile de la data la care acesta a definitivat investigația necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Asiguratorul RCA este obligat să desfășoare investigația privind producerea accidentului în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice”. De asemenea, asiguratorul RCA are obligația ca în termen de cel mult 3 luni de la avizarea procedurii evenimentului fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. Sancțiunea pentru nerespectarea obligațiilor în termenul prevăzut de art. 37 este aceea a aplicării unei penalizări de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Instanța de apel a reținut în mod corect că asiguratorul nu și-a îndeplinit această obligație legală, respectiv nu a notificat nici acordarea despăgubirilor și nici refuzul de a aproba în parte sau în totalitate despăgubirile solicitate. Susținerea recurentei-pârâte în sensul că dispozițiile art. 37, 38 din Normele Ordinului 113133/2006 s-ar aplica numai pentru daune aduse autovehiculelor, și nu la evenimente rutiere cu victime nu poate fi primită. Prevederea art. 37 conform căreia asiguratorul trebuie să plătească despăgubiri în 15 zile de la primirea hotărârii are aplicabilitate în cazul în care există un proces penal sau dacă accidentul face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.

În speță s-a dispus încetarea urmăririi datorită decesului autorului accidentului. Singura condiție care atrage aplicarea penalizărilor de întârziere este aceea că asiguratorul este obligat să reacționeze în termenul legal de trei luni de la înaintarea cererilor de despăgubire, prin avizarea favorabilă sau nefavorabilă a pretențiilor, condiție nerespectată de către recurenta-pârâtă. Față de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.