ÎCCJ, decizie (scj.ro #82826)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82826) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Accident
produs de un autovehicul asigurat în străinătate. Acțiune în
despăgubiri. Lipsa calității procesuale pasive a brokerului de
asigurare
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic: acțiune în răspundere civilă
delictuală
-
accident de circulație
-
broker de asigurare
-
excepția lipsei calității procesuale pasive
Legea
32/2000
Directiva
2000/26/CE
Brokerul
de asigurare care are și calitatea de mandatar al unei întreprinderi de
asigurare străine, fiind împuternicit de aceasta să soluționeze
cererile de despăgubiri în eventualitatea accidentelor de circulație
produse de autovehicule asigurate în străinătate, nu este parte la
raportul juridic obligațional născut prin producerea faptului
delictual.
Astfel,
întrucât brokerul de asigurare este terț față de contractul de
asigurare în temeiul căruia au fost solicitate despăgubirile, acesta
nu poate fi obligat în nume propriu la plata despăgubirilor.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2156 din 30
mai 2013
Prin
sentința civilă nr.22567/25.11.2011, Tribunalul București -
Secția a VI-a civilă a admis acțiunea, astfel cum a fost
precizată, în parte, formulată de reclamanții E.I., A.M., A.M.,
P.F., S.I. (L.), D.T., în contradictoriu cu pârâtele SC A.R.I. SRL și SC
A.V. AG SRL; a respins excepția lipsei calității procesuale
pasive a SC A.R.I. SRL ca neîntemeiată; a obligat această pârâtă
la achitarea sumelor datorate, după cum urmează:
- suma
de 198.277 euro, contravaloarea în lei, reprezentând daune patrimoniale (48.277
euro) și (150.000 euro) daune nepatrimoniale, către reclamantul
E.I;
- suma
de 10.000 euro, contravaloarea în lei, daune patrimoniale către A.M.
și T.T. (5.000 pentru mamă și 5.000 pentru fiică).
- suma
de 17.400 euro reprezentând prestații periodice către T.T., câte 58
euro/lună, respectiv contravaloarea în lei, calculată la venitul pe
economie.
- suma
de 220.000 euro, contravaloarea în lei, daune nepatrimoniale, (câte 120.000
euro pentru A.M. și 100.000 euro pentru T.T.).
Totalul
sumei pentru cele două reclamante va fi de 230.000 euro, contravaloarea în
lei, în care este inclusă și prestația periodică pentru o
perioadă de 25 ani pentru minoră.
- suma
de 9762 euro, contravaloarea în lei, pentru P.F. (5.000 euro) și S.A.
(4.762 euro).
- suma
de 14.616 euro, contravaloarea în lei, reprezentând prestații periodice,
câte 58 euro lunar, timp de 21 ani, calculată la venitul mediu pe
economie.
- suma
de 250.000 euro, contravaloarea în lei, total daune nepatrimoniale (câte
100.000 euro pentru P.F. și 150.000 pentru S.A., minor).
Totalul
sumei pentru cei doi reclamanți va fi de 259.762 euro contravaloarea în
lei, în care este inclusă și prestația periodică pentru o
perioadă de 21 ani.
- suma
de 5.000 euro daune patrimoniale către A.M., contravaloarea în lei.
- suma
de 300.000 euro, contravaloarea în lei, reprezentând daune nepatrimoniale.
Totalul
datorat de pârâtă reclamantei A.M. este de 305.000 euro, contravaloarea în
lei.
- suma
de 9.757 euro, contravaloarea în lei, daune patrimoniale către A.M.
- suma
de 17.280 euro, contravaloarea în lei, prestații periodice de 58
euro/lună, timp de 12 ani, calculată la venitul mediu pe economie.
- suma
de 200.000 euro, contravaloarea în lei, daune nepatrimoniale.
Totalul
pe care pârâta îl va achita reclamantului A.M. este de 218.114 euro, în care
este inclusă și pensia pe 12 ani.
Pârâta
va achita celor doi frați, A.M. și A.M. totalul de 523.114 euro,
contravaloarea în lei, în care este inclusă și pensia pe 12 ani
pentru A.M.
- suma
de 30.000 euro, către A.(S.)L., reprezentând daune nepatrimoniale,
contravaloarea în lei.
- suma
de 1.000 euro către D.T., contravaloarea în lei, reprezentând daune
nepatrimoniale.
Totalul
sumelor datorate de pârâtă tuturor reclamanților este de 1.242.153
euro, contravaloarea în lei.
A
obligat aceeași pârâtă și la plata penalităților de
întârziere de 0,1% cu începere de la 20.03.2008.
Pentru
a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în
esență următoarele:
În
ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale
pasive, s-a reținut că în speță este vorba de un raport în
materia asigurării de răspundere civilă față de
terțe persoane, în urma producerii unui accident rutier.
A. SRL,
în activitatea sa curentă, are și calitatea de corespondent,
dobândită sub incidența Regulamentului General, caz în care
poate numai soluționa cereri de despăgubire în eventualitatea
accidentelor de circulație produse în România de autovehicule asigurate în
străinătate. A fost respinsă excepția lipsei
calității procesuale pasive a SC A. SRL, făcându-se aplicarea
art. 54 din Legea nr. 136/1995 care se va interpreta în conformitate cu Directiva
a IV-a pe care o transpune în legislația internă.
Pe
fondul cauzei, tribunalul a analizat cererea și respectiv pretențiile
fiecărui reclamant în parte, raportându-se la studiul întocmit de
Institutul de Cercetare a Calității Vieții.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel pârâtele A.V. AG și SC A.I. Broker
de Asigurare Reasigurare SRL (A.).
Motivele
de apel invocate privesc excepția lipsei calității procesuale
pasive a SC A. SRL, daunele materiale și morale acordate
reclamanților și respectiv penalitățile de întârziere de
0,1% pe zi acordate de instanță.
Prin
decizia civilă nr. 247/25 mai 2012, Curtea de Apel București,
Secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de Societatea de
Asigurare A.V. AG și SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare SRL, a
schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.R.I.
SRL și a respins acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind
îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală
pasivă, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată; a
obligat pârâta SC A.V. AG, prin reprezentant SC A.R.I. SRL, la plata
următoarelor sume:
- 67
euro lunar, în echivalent lei, cu titlu de prestații periodice, precum
și suma de 20.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri
nepatrimoniale către reclamantul E.I.;
- 5.000
euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale către
reclamanta A.M.;
- 58
euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar
nu mai târziu de 25 ani, către T.T., precum și suma de 30.000 euro,
în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale;
- 5.000
euro, în echivalent lei, despăgubiri nepatrimoniale către reclamanta
P.F.;
- 58
euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar
nu mai târziu de 25 ani, către S.A., precum și suma de 35.000 euro,
în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale;
-
35.000 euro, în echivalent lei, cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale
către reclamanta A.M.;
- 58
euro lunar, în echivalent lei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar
nu mai târziu de 25 ani, către A.M., precum și suma de 35000 euro,
despăgubiri nepatrimoniale;
-
35.000 euro, în echivalent lei, daune nepatrimoniale, către reclamanta
A.(S.)L.
A
respins acțiunea față de reclamantul D.T., ca nefondată.
A
obligat pârâta SC A.V. AG să plătească reclamanților
penalități de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere din sumele la
care a fost obligată, începând cu data de 1.07.2008 și până la
data plății efective.
Prin încheierea
din Camera de Consiliu de la 14 septembrie 2012, Curtea de apel a dispus
îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile
nr. 247/22.05.2012 în sensul că pârâta SC A.V. AG va fi obligată la
penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, și nu de
0,15% pe zi de întârziere, cum din eroare s-a trecut.
Pentru
a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în
esență, următoarele:
Apelanta-pârâtă
A. are exclusiv calitatea de mandatar comercial al societății de
asigurare A.V. AG în baza împuternicirii acordată de către aceasta
din urmă în data de 26.09.2002, cât și în data de 16.11.2006, A.
fiind desemnată reprezentant însărcinat cu soluționarea
cererilor de despăgubire pentru România, aceasta nefiind parte în raportul
judiciar obligațional cauzat de producerea accidentului de circulație
din 19.07.2007, fiind terț față de contractul de asigurare în
temeiul căruia reclamanții au solicitat despăgubirile.
A. nu
este o societate de asigurare, ci prestează servicii conexe domeniului
asigurărilor, în calitate de broker de asigurare, nu s-a făcut dovada
niciunei legături între A. și apelanta A.V. AG cu privire la
contractul de asigurare din cauză, astfel încât nu poate fi obligată
în nume propriu la plata despăgubirilor.
Pe fondul
cauzei, Curtea de apel a reținut că soluția instanței de
fond a fost bazată exclusiv pe un studiu al Institutului de Cercetare a
Calității Vieții, acest studiu neputând fi asimilat unui înscris
cu valoare probatorie.
Din
punct de vedere procedural, este greșită soluția instanței
de a lua în considerare acest raport având în vedere că a respins ca
inutilă această probă solicitată, pentru ca ulterior
să își întemeieze hotărârea exclusiv pe conținutul
acesteia.
Pe de
altă parte, conținutul acestui studiu, constatările acestuia nu
au caracter cert, au doar caracter de predictibilitate, probabilitate, adaptând
o serie de cercetări științifice și sociologice de
natură ideatică la situații particulare.
Referitor
la daunele morale acordate de către prima instanță, Curtea a
apreciat că acest cuantum este mult prea mare raportat la
consecințele pe care intimații sunt obligați să le suporte
în urma producerii accidentului.
Curtea
a analizat cuantumul despăgubirilor acordate fiecărui reclamant
și a stabilit un alt cuantum al acestora.
Cu
privire la intimatul D.T. s-a reținut că în lipsa oricăror
dovezi din care să rezulte producerea unui prejudiciu de orice natură
față de acesta, simplul fapt că acesta s-a aflat în autocarul
implicat în accident, nu justifică acordarea niciunei despăgubiri.
Cu
privire la penalitățile de întârziere, s-a reținut că
societatea de asigurare datorează penalizări de întârziere de 0,1%
calculate pe fiecare zi de întârziere întrucât nu a respectat termenele și
obligațiile prevăzute de art. 37 din Ordinul nr. 113133/2006 al CSA.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanții E.I., A.M. și pentru
T.T., A.M., A.M., P.F. și pentru S.A., S.I. și D.T., precum și
pârâta societatea de asigurare A.V. AG.
Reclamanții
au criticat decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Sunt
invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se arată
că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 294 C.
proc. civ. cu argumentul că intimatele-pârâte au solicitat în fața
instanței de fond respingerea pretențiilor reclamanților,
apărându-se numai pe excepții, iar în fața Curții de apel
au venit pentru prima dată cu cereri de fond, solicitând admiterea în
parte a pretențiilor, cereri admise prin diminuarea sumelor acordate de
tribunal.
Al
doilea motiv de nelegalitate susținut de reclamanți este determinat
de încălcarea art. 998, 999 C. civ. coroborat cu dispozițiile
Directivelor europene 232/14.05.1990, 84/5/CEE în sensul că instanța
de apel a ignorat principiul reparării integrale a prejudiciului în
funcție de impactul pe care l-a avut evenimentul asupra persoanelor
prejudiciate.
Dacă
în fața instanței de fond a existat o departajare concretă
și judicioasă a sumelor în funcție de raporturile pe care le-au
avut recurenții cu persoanele decedate, reținându-se vârsta
urmașilor, nevoia de a avea un părinte într-o anumită etapă
a vieții, lipsa unui model de viață pentru viitor, lipsa unui
sprijin în educație, creștere și dezvoltare, lipsa grijii
și a afecțiunii, instanța de apel în mod nejustificat a
cuantificat prejudiciul în mod egal atât pentru toți copiii
decedaților cât și pentru partenerele de viață ale
acestora.
Directiva
a V-a, nr. 14/11.05.2005 impune limita minimă de 1 milion/victimă sau
5 milioane/eveniment fără a aduce atingere garanțiilor de o
valoare mai mare stabilite de statele membre care sunt evidențiate în
contractele de asigurare obligatorie auto.
În
opinia recurenților-reclamanți sumele datorate păgubiților
trebuie orientate către maxim în cazul catastrofelor, în situația de
față fiind vorba de 7 decedați și aproximativ 20 de
răniți.
Sunt
invocate Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra care
subliniază că principiul reparației daunelor morale trebuie
recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da
o compensare victimei.
Art.
998-999 C. civ. instituie principiul reparării integrale, astfel că
despăgubirea nu poate fi decât expresia prejudiciului încercat, motiv
pentru care reclamanții nu acceptă cuantumul despăgubirilor cu
titlu de despăgubiri nepatrimoniale.
Al
treilea motiv de recurs vizează admiterea în mod legal a excepției
lipsei calității procesuale pasive a A.I. cu încălcarea art. 54
din Legea 136/1995 și a Directivei 2000/26/CE, deși tribunalul în mod
corect a identificat că legiuitorul a realizat o partajare a
răspunderii în cazul despăgubirilor din evenimente rutiere indicând
două entități care răspund în fața
jurisdicțiilor, competențele fiind diferențiate de locul
producerii evenimentului și de apartenența celor implicați în
accident.
Prin
Directiva 2000/26/CE s-a creat instituția – Reprezentanții de
despăgubiri – astfel că în speță sunt aplicabile
dispozițiile privitoare la regularizarea despăgubirilor de către
reprezentanta de despăgubiri A.I., deoarece accidentul rutier s-a produs
într-un stat membru al SEE, altul decât cel de reședință al
păgubiților, iar vehiculul responsabil a fost asigurat și
staționează într-un alt stat membru al SEE.
Societatea
de asigurare A.V. AG a arătat că prin obligarea sa la plata penalităților
de întârziere, decizia este nelegală și a susținut că în
cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal
ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii”.
Este
prezentată situația de fapt și corespondența purtată
de recurenta-pârâtă și SC A.
Faptul
că asiguratorul nu a făcut o ofertă de despăgubiri se
datorează, pe de o parte, în primul rând lipsei de diligență a
părților vătămate în a depune documente justificative
pentru cheltuielile efectuate și, implicit, privind veniturile realizate
de victimele accidentului anterior evenimentului rutier, iar în al doilea rând,
raportat de valoarea despăgubirilor exagerat de mare solicitate de
către reclamanți în sumă de 4.500.000 euro cu titlu de daune
morale.
Prevederile
art. 37 din Ordinul nr. 113133/2006 al CSA în referire la plata
penalităților după trecerea celor 3 luni și 15 zile de la
data avizării daunei și efectuarea investigațiilor de către
asigurător nu pot fi aplicabile în speța dedusă
judecății, întrucât aceste prevederi privesc o altă
situație de fapt, respectiv cea în care partea prejudiciată
solicită daune de la asigurator doar în cazul evenimentului rutier soldat
cu daune materiale la autovehicule (nu și cu victime), evenimentul fiind
astfel instrumentat de poliție prin emiterea unui proces-verbal de
contravenție.
În
cazul unui accident cu victime vorbim de o excepție de la plata
penalităților, excepție dată de legiuitor în situația în
care accidentul face obiectul unor cercetări efectuate de
autoritățile publice, respectiv organele de cercetare penală.
Art. 37
alin. (2) din Ordinul nr. 113133/2006 nu obligă asiguratorul la
penalități în termen maxim de 3 luni și 15 zile de la data avizării
daunei în cazul unui accident cu victime, ci după trecerea a 15 zile de la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
La
dosar s-au depus înscrisuri.
Reclamanții
au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de pârâta
A.V. AG ca nefondat.
De
asemenea, societatea de asigurare A.V. AG și SC A.I. Broker de Asigurare
Reasigurare au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat
de reclamanți.
Analizând
recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a
apreciat recursurile ca fiind nefondate și acestea au fost respinse pentru
următoarele considerente:
În ceea
ce privește recursul declarat de reclamanți:
În
cauză nu au fost încălcate prevederile art. 294 C. proc. civ.
potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părților,
cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot
face cereri noi”.
Astfel,
prin apelul declarat de pârâte nu s-au făcut cereri noi, ci s-au adus
critici de netemeinicie cu privire la soluția pronunțată de
instanța de fond. În niciun caz, în apel nu s-a schimbat calitatea
părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Așa
fiind, primul motiv de recurs este nefondat.
În ceea
ce privește cuantumul despăgubirilor materiale, în mod evident
acoperirea prejudiciului material este reclamat de principiul de drept al
reparării integrale a pagubei, în condițiile în care fapta persoanei
care a cauzat accidentul rutier a atras de la sine pagube materiale
reclamanților.
La
stabilirea acestor daune materiale se au în vedere probele administrate de
fiecare dinte reclamanți în parte.
În ce
privesc daunele morale, la stabilirea întinderii acestora trebuie avute în
vedere anumite criterii și principii care au fost formulate în
doctrină, și care se regăsesc în jurisprudență.
Acestea se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la
importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor
vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor
și intensitatea acestora, influența asupra vieții personale,
importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu
elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea
personalității persoanei prejudiciate, aspecte și corelații
legate de vârsta, sexul, poziția socială a persoanei prejudiciate.
Potrivit
regulilor care guvernează răspunderea civilă delictuală,
reparația consecințelor dăunătoare ale faptului delictual,
în speță accidentul de circulație, trebuie să vizeze
prejudiciul încercat de persoana păgubită, iar finalitatea acesteia
este acoperirea pagubei și repunerea persoanei prejudiciate în starea sa
materială anterioară, însă cu excluderea oricărei
tendințe de îmbogățire fără justă cauză.
Este de
necontestat că reclamanții sunt îndreptățiți să
primească o compensație materială pentru suferința prilejuită
de accident însă daunele morale trebuie să aibă efecte
compensatorii.
Aceste
sume de bani acordate de instanță cu titlu de daune morale nu trebuie
să constituie sancțiuni excesive pentru autorii daunelor și nici
venituri nejustificate pentru victime.
Înalta
Curte reține că instanțele naționale, dar și Curtea
Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare
prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere
subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție
de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul
suferit.
Despăgubirile
reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și
cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să
corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs, în așa
fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără
just temei a celui îndreptățit să pretindă și să
primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Față
de aceste considerente, instanța de apel a făcut o corectă
evaluare a prejudiciului suferit de reclamanți, iar acest motiv de recurs
este nefondat.
Instanța
de apel în mod corect a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a SC A.I. Broker de Asigurare Reasigurare SRL.
Aceasta
deoarece, potrivit Directivei 2000/26/CE, A. este doar un reprezentant cu
soluționarea cererilor de despăgubire, având exclusiv calitatea de
mandatar în România al întreprinderii de asigurare și este terț
față de contractul de asigurare în temeiul căruia
reclamanții au solicitat despăgubirile.
Directiva
2000/26/CE asimilează reprezentantul de despăgubiri cu mandatarul
care este împuternicit de întreprinderea de asigurare să soluționeze
cererile de despăgubiri, însă nu obligă sub nicio formă, în
caz de litigiu, ca reprezentantul să stea în proces, în nume propriu și
în locul întreprinderii de asigurare, iar în final să fie obligat la plata
sumelor ce se vor stabili de instanțe.
A.I.
Broker de Asigurare SRL nu este parte la raportul juridic obligațional
născut prin producerea faptului delictual și ca atare, nu există
identitate între persoana sa și aceea a persoanei obligate la plata
despăgubirilor în temeiul legii sau a contractului de asigurare de
răspundere civilă auto.
Legea
32/2000 face distincție între asigurator și brokerul de asigurare,
așa cum este și A.I. SRL, iar brokerul de asigurare este intermediar
de asigurări și negociază pentru clienții săi,
persoane fizice sau juridice, asigurați ori potențiali
asigurați, încheierea contractelor de asigurare sau reasigurare și
acordă asistență înainte și pe durata contractelor, ori în
legătură cu regularizarea daunelor, după caz.
Așa
fiind, în mod corect a fost admisă excepția lipsei
calității procesuale pasive a SC A. și acest motiv de recurs
este nefondat.
În ceea
ce privește recursul declarat de pârâta A.V. AG.
În mod
corect instanța de apel a obligat pârâta la plata penalităților
de 0,1% pe zi de întârziere din sumele la care a fost obligată, începând
cu 1.07.2008 și până la data plății efective.
Penalizările
de întârziere sunt reglementate de legea specială, intervenind ca urmare a
transpunerii în legislația internă a dispozițiilor Directivei
2000/26/CE.
Potrivit
dispozițiilor art. 37 din Normele Ordinului 113133/2006:
„Despăgubirea
se efectuează de către asiguratorul RCA în termen de 15 zile de la data
la care acesta a definitivat investigația necesară evaluării
sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care
a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la
suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
Asiguratorul
RCA este obligat să desfășoare investigația privind
producerea accidentului în termen de cel mult 3 luni de la data avizării
producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul
accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile
publice”.
De
asemenea, asiguratorul RCA are obligația ca în termen de cel mult 3 luni
de la avizarea procedurii evenimentului fie să răspundă cererii
părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit
propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat,
fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a
aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.
Sancțiunea
pentru nerespectarea obligațiilor în termenul prevăzut de art. 37
este aceea a aplicării unei penalizări de 0,1% calculată pentru
fiecare zi de întârziere.
Instanța
de apel a reținut în mod corect că asiguratorul nu și-a
îndeplinit această obligație legală, respectiv nu a notificat
nici acordarea despăgubirilor și nici refuzul de a aproba în parte
sau în totalitate despăgubirile solicitate.
Susținerea
recurentei-pârâte în sensul că dispozițiile art. 37, 38 din Normele
Ordinului 113133/2006 s-ar aplica numai pentru daune aduse autovehiculelor,
și nu la evenimente rutiere cu victime nu poate fi primită.
Prevederea
art. 37 conform căreia asiguratorul trebuie să plătească
despăgubiri în 15 zile de la primirea hotărârii are aplicabilitate în
cazul în care există un proces penal sau dacă accidentul face
obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.
În
speță s-a dispus încetarea urmăririi datorită decesului
autorului accidentului.
Singura
condiție care atrage aplicarea penalizărilor de întârziere este aceea
că asiguratorul este obligat să reacționeze în termenul legal de
trei luni de la înaintarea cererilor de despăgubire, prin avizarea
favorabilă sau nefavorabilă a pretențiilor, condiție
nerespectată de către recurenta-pârâtă.
Față
de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu
există motive de nelegalitate care să impună casarea sau
modificarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost
respinse ca nefondate.