ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2251 din 24 septembrie 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, obligând-o pe aceasta

din urmă la plata către reclamant a sumei de 109.253.456,5 RON cu penalizările și

majorările de întârziere aferente acestui debit până la data achitării efective

a debitului.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin O.G. nr. 12/1996

a fost ratificat Acordul de garanție (Proiect privind reabilitarea căilor ferate)

între România și B.I.R.D. (B.I.R.D.) din 19 ianuarie 1996, pentru împrumutul acordat

de B.I.R.D. Societății Naționale C.F.R., în valoare de 120 milioane dolari S.U.A.,

denumit acord IFI.

În conformitate cu dispozițiile

acestui acord și ale Convenției din 6 decembrie 1996, între împrumutat și Ministerul

Finanțelor Publice, în calitate de garant al împrumutului, pârâta a primit de la

bugetul de stat sumele necesare pentru acoperirea rambursării creditelor acordate

pentru executarea lucrărilor de reabilitare a căilor ferate, a taxelor vamale pentru

achiziții de utilaje și materiale din import și pentru plata dobânzilor și comisioanelor

pentru creditele externe acordate după cum urmează: în anul 2000 suma de 16.616.186

RON; în anul 2001 suma de 51.590.077,3 RON; iar în anul 2002 suma de 56.186.159,4

RON, astfel cum rezultă din ordinele de plată depuse în copie la dosar.

Sumele obținute în aceste

condiții au fost justificate doar parțial de către pârâtă, respectiv pentru anul

2000 a fost justificată suma de 16.249.632,8 RON din care 6.826.455,4 RON contravaloarea

T.V.A.-ului de recuperat, pentru anul 2001 a fost justificată suma de 44.440.793,8

RON diferența de 7.149.283,5 RON ramând de restituit la bugetul de stat, iar T.V.A.-ul

de recuperat a fost de 41.966.557,3 RON, întrucât din suma primită în anul 2001

a fost trecută pe cheltuielile ministerului doar suma de 2.474.236,5 RON.

În anul 2002, pârâta a

justificat integral suma primită, dar a fost înregistrată pe cheltuielile ministerului

doar suma de 2.874.999 RON reprezentând o diferența de 53.311.160,3 RON reprezentând

T.V.A. de recuperat.

Aceste aspecte, reține

instanța de fond, rezultă din notele justificative, notele contabile, notele privind

fundamentarea și justificarea utilizării de către pârâtă a sumelor primite de la

bugetul statului, situația sumelor încasate de pârâtă de Ia bugetul de stat, situația

obligațiilor pârâtei către bugetul de stat, procese-verbale de control întocmite

de Ministerul Finanțelor Publice -D.G.I.C.F., respectiv D.G.M.C. din București și

județul Ilfov.

Ministerul Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței a înștiințat în mod periodic pârâta cu privire

la debitele cu care figurează în evidența contabilă a ministerului la titlul „Transferuri”,

respectiv transferuri IFI, solicitând luarea măsurilor concrete de stingere a debitului.

La data de 21

decembrie 2005, părțile au încheiat un proces-verbal de conciliere cu privire la

suma ce face obiectul prezentei acțiuni, în care se menționează că recunoaște datorii

restante către bugetul de stat în cuantum de 1.096.410.807.000 ROL/ 109.641.080,7

RON reprezentând T.V.A. în cuantum de 1.024.987.161.000 ROL, compensat sau propus

a fi amânat în vederea scutirii conform O.U.G. nr. 37/2004, respectiv alocații bugetare

aferente anului 2001, nejustificate și nerestituite în cuantum de 71.423.646.000

ROL.

În consecință, arată prima

instanță de judecată, pârâta a solicitat stabilirea unui nou termen de conciliere

pentru o dată ulterioară, dată până la care să fie finalizat punctajul stabilit

de comun acord pentru verificarea cuantumului debitului rezultat din transferuri

IFI rezultând T.V.A.

Mai reține instanța de

fond că susținerea pârâtei din întâmpinare, conform căreia beneficiază de prevederile

O.U.G. nr. 37/2004, nu poate fi reținută, având în vedere dispozițiile art. 3

alin. (1) și art. 4 din acest act normativ.

Astfel, se arată în considerentele

hotărârii recurate, potrivit art. 3 alin. (1), agenții economici din domeniul minier,

al energiei termice și al transporturilor feroviare prevăzuți în anexa nr. 2, aflați

în proces de restructurare, beneficiază de amânare în vederea scutirii la plată,

în condițiile prevederilor art. 4, a obligațiilor fiscale reprezentând impozite,

taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului de stat(....), inclusiv dobânzi

și penalități de orice fel aferente obligațiilor fiscale.

Totodată, conform

art. 4 alin. (1) din actul normativ susmenționat, obligațiile prevăzute la art.

3 alin. (1) se scutesc la plată, total sau parțial, la data transferului dreptului

de proprietate în cazul privatizării, în condițiile legii, ori la data de 31

decembrie 2006, în situația în care agenții economici prevăzuți în anexa nr. 2 își

achita lunar obligațiile fiscale curente cu termene de plată începând cu 1

ianuarie 2004.

Rezultă, arată instanța

de fond, că pentru a beneficia de dispozițiile acestui act normativ, este necesar

ca pârâta să facă dovada achitării lunare a obligațiilor fiscale curente, dovadă

care în cauză nu a fost făcută.

Referitor la procesul

verbal încheiat la 21 decembrie 2005 de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., cu ocazia verificărilor

efectuate cu privire aplicarea O.U.G. nr. 37/2004, la care pârâta face trimitere

în întâmpinare, prima instanță a constatat că, în cuprinsul acestuia, sunt menționate

datoriile fată de Ministerul Finanțelor Publice aferente rambursării de credite

externe cu garanția statului, ce vor face obiectul „amânării la plată” în conformitate

cu prevederile O.U.G. nr. 37/2004.

Aceasta înseamnă, reține

instanța de fond, că pentru aceste sume, pârâta va beneficia de amânarea la plată,

cu respectarea condițiilor stabilite de acest act normativ, simplul fapt al menționării

acestor sume ca făcând obiectul amânării la plată neînsemnând că, în mod implicit,

pârâta va și beneficia de o asemenea amânare; nerespectarea condițiilor prevăzute

de art. 4 din ordonanță nu dă dreptul pârâtei să beneficieze de amânare în vederea

scutirii de plată.

Mai reține prima instanță

că, din probele administrate în cauză, se constată că pârâta nu a justificat integral

sumele primite de la bugetul de stat în temeiul acordului de împrumut cu B.I.R.D.,

ceea ce dă naștere obligației de restituire a sumelor nejustificate, sume al căror

cuantum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, pârâta trebuind să justifice realizarea

lucrărilor aferente proiectelor de reconstrucție, pentru care i-a fost acordat împrumutul,

precum și achitarea taxelor aferente acestor lucrări

Având în vedere, se arată

în considerentele sentinței atacate, că suma alocată de la bugetul de stat prin

bugetul reclamantului nu a fost integral justificată, reclamantul devine creditorul

obligației de restituire a sumelor nejustificate din cele pe care pârâta le-a primit

pentru rambursarea creditului contractat și din cele reprezentând contravaloarea

taxelor și impozitelor aferente realizării lucrărilor de reconstrucție a infrastructurii

feroviare pentru care s-a făcut dovada achitării lor.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, invocând prevederile

art. 304 pct. 4 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii,

recurenta susține, în principal, că hotărârea atacată e nelegală întrucât există

contradicție între considerentele ei – în care se reține că alocațiile bugetare

primite în anii 2000-2002 au fost justificate parțial – și dispozitiv, care obligă

la plata integrală a alocațiilor bugetare primite în aceeași perioadă.

În mod concret arată recurenta

că:

- în anul 2000, C.N.C.F.

C.F.R. SA, T.V.A.-ul din alocații bugetare, în cuantum de 6.826.455,4 RON, a fost

plătit prin compensare cu T.V.A. de recuperat conform actului D.G.A.M.C. din București

din 12 ianuarie 2004 ca urmare a cererii de compensare depusă de C.F.R. SA. Această

sumă se regăsește și în procesul-verbal de control din 21 decembrie 2005 al D.G.A.M.C.

din cadrul A.N.A.F.;

- în anul 2001, C.F.R.

SA a plătit din alocații bugetare, T.V.A. deductibil în următoarea structură: aferent

proiectului de modernizare a rețeRON de telecomunicații a C.F.R. SA – 7.091.788,2

RON; aferent proiectului de reabilitare Coridor IV, secțiunea București – Câmpina

23.925.552,6 RON; aferent proiectului de eliminare a efectelor calamităților, 11.337.851,6

RON – în total 42.355.192,4 RON.

Pentru suma de 30.657.463,8

RON din acest debit, aferent primelor două elemente din structura C.F.R. SA beneficia

de prevederile O.G. nr. 37/2004, conform procesului-verbal de control din 21

decembrie 2005 al D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F.

În anul 2002, CFR S.A.

a plătit din alocații bugetare, T.V.A. deductibil pentru:

- proiectul de modernizare

a rețeRON de telecomunicații a C.F.R. SA – 5.442.844,1 RON:

- proiectul de reabilitare

Coridor IV, secțiunea București – Câmpina – 46.831.894,2 RON;

- proiectul de eliminare

a efectelor calamităților – 1.042.330 RON. În total – 53.317.068,3 RON.

Pentru suma de 51.997.543,28

RON din acest debit aferent primelor două elemente din structură, C.F.R. SA beneficiază

de prevederile O.G. nr. 37/2004 conform procesului-verbal de control din 21

decembrie 2005 al D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F.

În subsidiar, susține

recurenta că, dacă nu se consideră valabil compensată T.V.A. aferentă alocațiilor

bugetare cu T.V.A. de recuperat, trebuie să se constate că pentru sumele pretinse

de reclamantă nu mai există o obligație de plată actuală, întrucât sumele pretinse

au fost scutite la plată prin dispozițiile O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri

pentru diminuarea arieratelor bugetare, conform cărora C.N.C.F. CFR SA București

beneficiază de scutire la plată a obligațiilor fiscale principale și accesorii datorate

la data de 31 decembrie 2005. Consideră recurenta că aceste dispoziții care se referă

la taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.), precum și la dobânzile și penalitățile aferente

acesteia, îi sunt expres aplicabile, societatea figurând în lista anexă a societăților

beneficiare ale scutirii.

Recursul nu se fondează.

În conformitate cu dispozițiile

O.G. nr. 12 din 23 ianuarie 1996 privind ratificarea Acordului de Garanție (proiect

privind reabilitarea căilor ferate) dintre România și B.I.R.D., pentru împrumutul

acordat de B.I.R.D. S.N.C.F.R. în valoare de 120 milioane dolari SUA, semnat la

Washington la 19 ianuarie 1996 și denumit generic „Acord IFI” (instituții financiare

internaționale) cu dispozițiile Acordului de Împrumut, semnat la 19 ianuarie 1996

între C.N.C.F. Române SA și B.I.R.D., respectiv în conformitate cu dispozițiile

Convenției încheiate la 6 decembrie 1996 între împrumutat și Ministerul Finanțelor,

în calitate de garant al împrumutului reglementat prin Acordul anterior menționat,

C.N.C.F. C.F.R. SA i-au fost transferate de la bugetul de stat sumele necesare acoperirii

rambursării creditelor acordate în vederea executării lucrărilor de reabilitare

a căilor ferate, a taxelor vamale pentru achiziții de utilaje și materiale din import,

precum și pentru plata dobânzilor și comisioanelor pentru creditele externe acordate

C.N. CFR S.A. și garantate de statul român în baza acordului anterior menționat.

C.N. CFR S.A. i-au fost

alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, sumele

necesare îndeplinirii obligațiilor asumate în cadrul acordului de împrumut (rambursarea

creditului), respectiv sume alocate în vederea stingerii obligațiilor bugetare exigibile

activităților specifice Proiectului de reabilitare a infrastructurii feroviare pentru

care a fost contractat împrumutul, sume ce includ și fondurile necesare achitării

T.V.A.

C.N. CFR S.A. prin intermediul

acestor documente a solicitat sumele necesare realizării lucrărilor prin care urma

a fi implementat Proiectului de reabilitare a infrastructurii feroviare. De asemenea,

tot prin intermediul documentelor justificative, C.N. CFR S.A. trebuia să justifice

realizarea lucrărilor aferente proiectelor de reconstrucție, respectiv achitarea

taxelor aferente acelor lucrări.

În condițiile în care

lucrările contractate, prin licitații publice, nu au justificat întreaga sumă alocată

pentru ele, C.N. CFR SA avea obligația de a restitui sumele nejustificate, până

la concurența alocației bugetare acordate în scopul rambursării creditului contractat,

în speță fiind suma de 7.149.283,5 RON reprezentând contravaloarea sumei rămase

nejustificată ce a fost alocată în vederea rambursării împrumutului.

Ministerul Transporturilor

a cerut pe de o parte restituirea sumelor alocate în vederea rambursării creditului

contractat în scopul implementării Proiectului de reconstrucție a infrastructurii

feroviare, rămase nejustificate, iar pe de altă parte restituirea sumelor împrumutate

în scopul achitării taxelor și impozitelor percepute pe teritoriul României (aferente

realizării lucrărilor de reconstrucție a infrastructurii feroviare) pentru care

C.N. CFR SA nu a făcut dovada achitării lor.

Astfel, acțiunea promovată

de Ministerul Transporturilor nu are ca obiect achitarea acestor taxe, ci restituirea

sumelor împrumutate în vederea rambursării creditului contractat exclusiv în vederea

implementării Proiectului de reabilitare a infrastructurii feroviare, sume ce nu

au fost justificate în totalitate, astfel cum prevăd Normele M.F. și M.T. privind

fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru

unele activități desfășurate de agenții economici de sub autoritatea Ministerului

Transporturilor adoptate anual.

Ministerul Transporturilor

nu este organ fiscal în raporturile pe care le are cu C.N. CFR SA, astfel încât

scutirea nu a operat față de minister. C.N. CFR SA era obligată să achite organelor

fiscale TVA-ul aferent lucrărilor efectuate din sumele împrumutate de Ministerul

Transporturilor în acest scop, în caz contrar fiind obligat să restituie suma ministerului.

Așa fiind, fie în ipoteza

beneficiului recurentei de dispozițiile O.U.G. nr. 37/2004, fie în cea a unei compensări

sau propuneri de compensare în vederea scutirii la plată care s-ar fi convenit cu

organele fiscale, obligația pârâtei de a restitui reclamantului minister sumele

acordate cu titlu de împrumut subzistă cu atât mai mult cu cât banii împrumutați

de Ministerul Transporturilor pentru plata T.V.A. nu au fost utilizați de companie

în scopul pentru care au fost primiți, fapt ce rezultă din probe.

Așadar, esențial în speță,

este raportul juridic special întemeiat pe acordul de împrumut stabilit între Compania

Națională C.F.R. SA și Ministerul Transporturilor, în calitatea lor de împrumutat

și respectiv, împrumutător, iar nu raportul juridic fiscal al pârâtei cu autoritățile

fiscale cu privire la plata obligațiilor bugetare.

Din acest motiv obligația

de restituire născută din primul raport juridic arătat nu va fi influențată cu nimic

de evoluția obligațiilor fiscale ale pârâtei (amânări ori scutiri de plată în temeiul

unor legi sau compensări) convenite cu organele de control fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta

C.N.C.F. „C.F.R.” - SA împotriva sentinței nr. 2251 din 24 septembrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2008.