ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4437/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1625 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, instanța dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3.315.605,1477 lei, reprezentând sume alocate din credite externe conform O.G. nr. 97/2000 și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 19 octombrie 2001 s-a încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în calitate de ordonator de proiect și C.N.C.F.C.F.R.

SA, în calitate de agenție de implementare, convenția de implementare nr. 40/5227 din 19 octombrie 2001, pentru realizarea „Proiectului de reconstituire pentru eliminarea efectelor inundațiilor”, având în vedere Acordul de împrumut subsidiar încheiat între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat și Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței în calitate de Coordonator de proiect și în temeiul Legii nr. 106/2001 prin care s-a aprobat O.G. nr. 97/2000, potrivit cu care pârâtei i s-a alocat, din suma totală de 120.000.000 Euro, suma de 43.297.606 Euro pentru reconstrucția și consolidarea infrastructurilor din Transport. Societății C.N.C.F.R. SA i-a fost atribuită și responsabilitatea fizică pentru implementarea alocației externe.

A mai reținut prima instanță că din probele administrate în cauză, rezultă că pe parcursul anului 2002 pârâta a făcut dovada implementării sumei de 9.033.215,77 Euro, la sfârșitul anului având de justificat suma de 4,000.000 Euro, iar în anul 2003 a justificat suma de 3.060.351, 83 Euro, rămânând în sold la data de 31 decembrie 2003 suma de 3.243.759,4477 RON, respectiv 939.648,17 Euro, sume necontestate de către pârâtă prin întâmpinare și care trebuiau restituite potrivit Convenției, actualizate, împreună cu dobânzile si penalitățile aferente. În temeiul H.G.

nr.313/2001, privind alocarea sumei de 13,946 miliarde lei din fondul la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pentru anul 2001, pentru finanțarea unor proiecte de integrare economică și culturală între România și Republica Moldova, în vederea realizării proiectului „Studiu de fezabilitate pentru calea ferată cu ecartament european Unghieni – Chișinău” a fost alocată MLPTL suma de 4.900 milioane lei ROL, iar pentru perioada „Plan de amenajare a teritoriului zonal riveran râului Prut suma de 399, 95 milioane lei ROL. Potrivit celor cuprinse în H.G. nr. 913/2001 a fost încheiat contractul nr.6754/26 octombrie 2001 în baza căruia în anul 2001 C.N.C.F. C.F.R. SA a beneficiat de asemenea de alocări.

Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut, potrivit înscrisurilor depuse la dosar și din cuprinsul Notei justificative nr. 25/319 din 24 ianuarie 2002, că din suma alocată pârâta nu a justificat suma de 718.487.395 lei, reprezentând contravaloarea TVA -ului de recuperat, împrejurare de asemenea necontestată de aceasta. Instanța a apreciat că nu poate fi reținută susținerea pârâtei în sensul scutirii la plată ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 128/2006, întrucât sumele de care a beneficiat aceasta nu au caracterul unor alocații bugetare, în sensul art. 1 alin. (1) și alin. (2) din acest act normativ, ci de împrumuturi cu destinație specială în sensul realizării unor proiecte. Așadar, în speță este vorba de rambursarea sumelor alocate în baza unor împrumuturi și a unor proiecte finanțate de la bugetul de stat, sume care nu au fost justificate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta C.N.C.F.C.F.R. SA, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea cuantificării dobânzilor și penalităților de întârziere. Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 128/2006, privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, apreciind că acest act normativ nu se aplică în cauză, deși în art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 128/2006 sunt expres prevăzute și obligațiile fiscale pentru care nu se aplică dispozițiile ordonanței, respectiv „impozitele și contribuțiile cu stopaj la sursă, pentru taxa pe valoare adăugată datorată în vamă și accesoriile calculate la acestea”, cele ce fac obiectul prezentei cauze nefiind în mod evident incluse în această categorie.

A mai arătat recurenta că în sensul prevederilor indicate, singurele obligații bugetare pentru care nu operează scutirea la plată sunt impozitele și contribuțiile cu stopaj la sursă precum și taxa pe valoarea adăugată datorată în vamă, rezultând astfel că sumele la plata cărora au fost obligați au caracter de obligații bugetare și se înscriu printre obligațiile fiscale scutite la plată, contrar celor reținute. Printr-un al doilea motiv de recurs dezvoltat, referitor la dobânzile și penalitățile de întârziere care reprezintă obligații fiscale accesorii, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond, pe de o parte, a reținut că și aceste sume sunt datorate iar, pe de altă parte, a omis să menționeze cuantumul lor exact, mai cu seamă că se impunea efectuarea cuantificării acestor penalități prin chiar cererea de chemare în judecată.

Apreciind că este imperios necesară cuantificarea dobânzilor și penalităților de întârziere, în raport de actele normative invocate, precum și efectuarea unei expertize contabile în acest sens, recurenta a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Intimatul-reclamant Ministerul Transporturilor a solicitat prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs ale recurentei, respingerea ca nefondat a prezentului recurs, apreciind, în esență, că în mod corect a apreciat instanța de fond că în cauză nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 128/2006, privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, ci actele normative expres indicate în considerentele sentinței atacate.

S-a mai arătat de către intimată că nu se impune nici casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei expertize contabile, câtă vreme cuantumul obligațiilor accesorii nu putea fi determinat la acest moment, urmând a fi stabilit la data plății efective, și cu atât mai mult cu cât, la fond, recurenta-pârâtă nu a formulat obiecții cu privire la acest aspect. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de probele administrate, de prevederile legale incidente și față de criticile recurentei-pârâte reține că nu subzistă nici un motiv de casare sau de modificare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc.

civ., în considerarea celor în continuare arătate. Prin O.G. nr. 97/2000, aprobată prin Legea nr. 166/2001, a fost ratificat contractul de finanțare dintre România, în calitate de împrumutat, prin Ministerul Finanțelor, și Banca Europeană de Investiții, în vederea finanțării Proiectului de reconstrucție pentru diminuarea efectelor inundațiilor, semnat la 9 august 2008, proiect pentru realizarea căruia a fost acordat un împrumut ce urma a fi coordonat de ministerele de resort în domeniile în care trebuiau să se realizeze reconstrucțiile. În acest sens, un acord subsidiar de împrumut a fost încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor, acord în baza căruia, acestei din urmă autorități i-a fost alocată suma de 120.000.000 Euro.

La rândul său, Ministerul Transporturilor, a încheiat cu C.N.C.F.C.F.R. SA, Convenția de Implementare nr. 40/9227 din 19 octombrie 2001 prin care i-a fost atribuită C.N.C.F.R. SA, în calitate de Agenție de implementare suma de 43.297.606 Euro, din totalul de 120.000.000 euro alocați. După cum corect a reținut și instanța de fond, la realizarea proiectului finanțat prin împrumutul extern a contribuit și Guvernul României, potrivit pct. 2.4 și 2.5, prin plata taxelor și a impozitelor percepute pe teritoriul țării, precum și prin achitarea contravalorii altor costuri locale care nu se puteau plăti din împrumut, sumele fiind asigurate de la bugetul statului.

Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, raportat la prevederile legale incidente, la situația de fapt concretă ca și la probele administrate, ce au evidențiat, necontestat de altfel, că din sumele alocate pârâta nu a justificat sumele menționate în acțiunea de chemare în judecată a reclamantei, inclusiv cele rezultând din contractul nr. 6754 din 26 octombrie 2001, încheiat în temeiul H.G. nr. 913/2001, privind alocarea sumei de 13,946 miliarde lei pentru relațiile cu Republica Moldova corespunzător anului 2001, pentru finanțarea unor proiecte de integrare economică și culturală între România și Republica Moldova. De menționat că în temeiul acestui contract, în anul 2001 C.N.C.F.

C.F.R. SA a beneficiat de alocări în sumă de 489.995,9 lei RON, din care a rămas nejustificată suma de 718.487 mii lei ROL, reprezentând TVA-ul de recuperat. Nu este așadar fondată critica recurentei vizând greșita apreciere a instanței în ceea ce privește actele normative incidente în cauză, câtă vreme, în raport de situația de fapt corect stabilită și de sumele probate ca fiind nejustificate, corect s-a reținut incidența O.G. nr. 97/2000, a H.G. nr. 913/2001 ca și a convențiilor și a altor documente justificative încheiate în temeiul actelor normative arătate. Înalta Curte reține că este neîntemeiată și susținerea recurentei în sensul că pentru sumele pretinse la plată de către reclamanta-intimată, dat fiind faptul că nu sunt justificate, nu mai subzistă obligația de plată ca urmare a aplicării O.U.G.

nr. 128/2006, privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare. Corect a reținut instanța de fond că prevederile acestui act normativ (art. 1) nu sunt aplicabile în cauză, câtă vreme în sensul textului din O.U.G. nr. 128/2006, alocațiile bugetare nu vizează sumele și împrumuturile speciale primite, inclusiv din împrumutul extern contractat de Statul Român cu Banca Europeană de Investiții, în vederea realizării unor proiecte specifice, respectiv diminuarea efectelor inundațiilor precum și finanțarea unor proiecte de integrare economică și culturală între România și Republica Moldova. Ca atare, rezultă cu evidență că recurenta-pârâtă nu se poate prevala, în contradictoriu cu intimata-reclamantă de prevederile O.U.G.

nr. 128/2006, obiectul cererii de chemare în judecată vizând restituirea sumelor alocate prin realizarea și derularea contractelor necesare proiectelor în care a fost angrenată în vederea achitării taxelor pentru care nu a prezentat documente justificative. În fine, nefondată este și critica vizând nelegalitatea hotărârii atacate, justificată de neindicarea cuantumului determinat al dobânzilor și penalităților aferente sumelor reținute în sarcina recurentei-pârâte câtă vreme aceste sume, având caracter accesoriu, la momentul pronunțării hotărârii nu puteau fi definitiv cuantificate, în condițiile în care suma principală nu este la rândul său, achitată. Cuantumul este însă determinabil și el va putea fi stabilit la momentul plății sumei principale, până la care și curg, fiind practic o chestiune de executare ce nu este de natură a antama o nouă judecată asupra fondului cauzei, în care, în mod just s-a decis, care este suma principală datorată.

Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. , se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA împotriva sentinței civile nr. 1625 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2008.