ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3447/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 2 august 2007,

reclamantele I.S. și R.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Transporturilor, obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de

concediu pentru anii 2001 - 2005 actualizată cu indicele de inflație, de la

data nașterii dreptului până la data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamantele au arătat că, în calitate de funcționari publici, sunt

îndreptățite la acordarea drepturilor bănești reprezentând primele de concediu

pe anii 2001 - 2005, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Au menționat că, deși prin O.U.G.

nr. 33/2001 și, ulterior, prin legile bugetare, s-a suspendat acordarea acestor

drepturi, anularea lor nu este posibilă, față de dispozițiile constituționale,

fiind vorba despre un drept câștigat.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interes propriu I.L., solicitând, de asemenea, obligarea

pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 - 2005,

actualizată cu indicele de inflație.

Pârâtul Ministerul

Transporturilor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 51 din

9 ianuarie 2008, a admis acțiunea și cererea de intervenție și a obligat

pârâtul să plătească reclamantelor și intervenientei drepturile bănești

reprezentând primele de vacanță pe perioada 2001 - 2005, actualizată cu

indicele de inflație și a admis și cererea de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamantele și intervenienta sunt îndreptățite la

acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999.

Că, deși aceste dispoziții

legale au fost suspendate prin legile bugetare, suspendarea nu echivalează cu o

anulare a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata

drepturilor salariale respective.

Cu privire la cererea de

chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu prevederile H.G. nr. 208/2005, potrivit cărora

bugetul de stat este gestionat de către această autoritate.

Împotriva sus menționatei sentințe

au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Transporturilor, cât și chematul în

garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

În recursul său, pârâtul a

criticat soluția primei instanțe, invocând nelegalitatea acesteia și arătând că,

în mod eronat, a fost obligat să achite de unul singur drepturile în litigiu

reclamantelor și intervenientei, deoarece acestea au fost angajate ale fostului

Minister al Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Această instituție

și-a încetat însă activitatea la data de 12 aprilie 2007 și are ca succesori,

în drepturi și obligații, pe lângă Ministerul Transporturilor și Ministerul

pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale și

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

A susținut că, în cauză,

trebuiau chemați în judecată, în calitate de pârâți, toți cei trei succesori ai

fostului Minister al Transporturilor, Construcțiilor și Turismului iar Ministerul

Transporturilor putea fi obligat la plata a cel mult 1/3 din totalul

drepturilor datorate.

Pe fondul cauzei, a arătat

că nu s-a putut face plata drepturilor în litigiu anterior, față de dispozițiile

art. 11 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 500/2002, iar în prezent modalitatea

de acordare a respectivelor drepturi este reglementată de O.U.G. nr. 146/2007.

Recurentul - chemat în

garanție a solicitat modificarea hotărârii atacate, ca nelegală și respingerea

cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut că

cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 60

- art. 63 C. proc. civ. și nu este fondată, în raport cu prevederile art. 19, art.

21 și art. 28 din Legea nr. 500/2002.

Recursurile se vor admite,

în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Este necontestabil că atât

intimatele - reclamante, cât și intimata - intervenientă au avut calitatea de

funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, calitate în care au și solicitat acordarea drepturilor în litigiu.

Prin O.U.G. nr. 24/2007

privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a administrației publice

centrale, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și-a încetat

activitatea, activitatea sa fiind preluată de Ministerul Transporturilor,

Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii

Liberale și de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

Deși prin întâmpinarea

depusă la dosar în faza judecății în primă instanță, pârâtul Ministerul

Transporturilor a învederat această situație și a solicitat ca pretențiile

reclamantelor și intervenientei să fie analizate cu toți succesorii

Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și însăși Curtea de

Apel a reținut acest aspect în cuprinsul sentinței, instanța de fond a omis să

se pronunțe cu privire la acest motiv de apărare, care era esențial pentru

stabilirea situației de fapt și a cadrului procesual.

Procedând astfel, instanța a

pronunțat o hotărâre nelegală, astfel încât, pe fondul cauzei, se impune

admiterea recursului pârâtului, casarea sentinței atacate, în parte, și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează să analizeze

și să stabilească dacă reclamantele și intervenienta au primit toate drepturile

care li se cuvin și care sunt autoritățile publice debitoare.

Hotărârea primei instanțe

este nelegală și în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție a

Ministerului Economiei și Finanțelor.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată a

instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele

aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează

obligația de plată respectivă.

În conformitate cu

prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite

bugetare au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări

de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii

și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru

efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Prin urmare, în cauză,

obligațiile de plată ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative în

temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care

s-ar admite pretențiile reclamantelor) se realizează din sumele aprobate

acestuia, fără nici o legătură cu competențele Ministrului Economiei și

Finanțelor în materie de buget.

Recurentul - pârât

Ministerul Transporturilor (ca, de altfel și celelalte ministere) are calitate

de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002,

ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare

aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice

ierarhic inferioare.

Faptul că Ministerul

Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanță

în speță, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, aceasta se face pe baza proiectelor

bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor

locale.

Având în vedere că

recurentul - chemat în garanție nu este parte nici în raportul de drept

material dedus judecății, Curtea de Apel a greșit când a admis cererea de

chemare în garanție a acestei autorități.

Se va admite, deci și

recursul Ministerul Economiei și Finanțelor și se va respinge cererea sa de

chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâtul Ministerul Transporturilor și chematul în garanție Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 51 din 9 ianuarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge cererea de chemare

în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul

Transporturilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2008.