ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3447/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 august 2007, reclamantele I.S. și R.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 - 2005 actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, în calitate de funcționari publici, sunt îndreptățite la acordarea drepturilor bănești reprezentând primele de concediu pe anii 2001 - 2005, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Au menționat că, deși prin O.U.G.

nr. 33/2001 și, ulterior, prin legile bugetare, s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, față de dispozițiile constituționale, fiind vorba despre un drept câștigat. În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu I.L., solicitând, de asemenea, obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001 - 2005, actualizată cu indicele de inflație. Pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 51 din 9 ianuarie 2008, a admis acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pârâtul să plătească reclamantelor și intervenientei drepturile bănești reprezentând primele de vacanță pe perioada 2001 - 2005, actualizată cu indicele de inflație și a admis și cererea de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantele și intervenienta sunt îndreptățite la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Că, deși aceste dispoziții legale au fost suspendate prin legile bugetare, suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata drepturilor salariale respective. Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile H.G. nr. 208/2005, potrivit cărora bugetul de stat este gestionat de către această autoritate. Împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Transporturilor, cât și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.

În recursul său, pârâtul a criticat soluția primei instanțe, invocând nelegalitatea acesteia și arătând că, în mod eronat, a fost obligat să achite de unul singur drepturile în litigiu reclamantelor și intervenientei, deoarece acestea au fost angajate ale fostului Minister al Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Această instituție și-a încetat însă activitatea la data de 12 aprilie 2007 și are ca succesori, în drepturi și obligații, pe lângă Ministerul Transporturilor și Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor. A susținut că, în cauză, trebuiau chemați în judecată, în calitate de pârâți, toți cei trei succesori ai fostului Minister al Transporturilor, Construcțiilor și Turismului iar Ministerul Transporturilor putea fi obligat la plata a cel mult 1/3 din totalul drepturilor datorate.

Pe fondul cauzei, a arătat că nu s-a putut face plata drepturilor în litigiu anterior, față de dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 500/2002, iar în prezent modalitatea de acordare a respectivelor drepturi este reglementată de O.U.G. nr. 146/2007. Recurentul - chemat în garanție a solicitat modificarea hotărârii atacate, ca nelegală și respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată. Recurentul a susținut că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 60 - art. 63 C. proc. civ. și nu este fondată, în raport cu prevederile art. 19, art. 21 și art. 28 din Legea nr. 500/2002. Recursurile se vor admite, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Este necontestabil că atât intimatele - reclamante, cât și intimata - intervenientă au avut calitatea de funcționar public în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, calitate în care au și solicitat acordarea drepturilor în litigiu. Prin O.U.G. nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a administrației publice centrale, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și-a încetat activitatea, activitatea sa fiind preluată de Ministerul Transporturilor, Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale și de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

Deși prin întâmpinarea depusă la dosar în faza judecății în primă instanță, pârâtul Ministerul Transporturilor a învederat această situație și a solicitat ca pretențiile reclamantelor și intervenientei să fie analizate cu toți succesorii Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și însăși Curtea de Apel a reținut acest aspect în cuprinsul sentinței, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la acest motiv de apărare, care era esențial pentru stabilirea situației de fapt și a cadrului procesual. Procedând astfel, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel încât, pe fondul cauzei, se impune admiterea recursului pârâtului, casarea sentinței atacate, în parte, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează să analizeze și să stabilească dacă reclamantele și intervenienta au primit toate drepturile care li se cuvin și care sunt autoritățile publice debitoare.

Hotărârea primei instanțe este nelegală și în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligația de plată respectivă. În conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Prin urmare, în cauză, obligațiile de plată ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantelor) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nici o legătură cu competențele Ministrului Economiei și Finanțelor în materie de buget. Recurentul - pârât Ministerul Transporturilor (ca, de altfel și celelalte ministere) are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.

Faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanță în speță, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale. Având în vedere că recurentul - chemat în garanție nu este parte nici în raportul de drept material dedus judecății, Curtea de Apel a greșit când a admis cererea de chemare în garanție a acestei autorități. Se va admite, deci și recursul Ministerul Economiei și Finanțelor și se va respinge cererea sa de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Transporturilor și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 51 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Transporturilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.