ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1378/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Curtea de Apel București Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal sub nr.1577/2/2012 reclamanta Compania Națională „A” – SA a solicitat, in contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Raportului de Control nr. 1/5014/25.07.2011, anularea încheierii nr. 21 din 08.02.2012 a Curții de Conturi –Departamentul II, privind soluționarea Contestației formulate de COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA împotriva Deciziei nr.7/2011, anularea Deciziei nr. 7/2011 emisa de Curtea de Conturi - Departamentul II, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că în perioada 16.05- 22.07.2011 auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul II au efectuat la COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA un control având ca obiect „controlul legalității utilizării și rambursării sumelor contractate direct, subîmprumutate sau ale creditelor garantate de stat".

În verificare a fost cuprins Proiectul de reabilitare a căii ferate București - Constanța, finanțat prin Acordul de împrumut între Banca Japoneză X (denumita in continuare BANCA JAPONEZĂ X) și România.

În vederea finanțării acestui proiect s-a încheiat Acordul de împrumut între  Banca Japoneza pentru Cooperare Internaționala și România, semnat la București la 30 martie 2001, acord ratificat prin Legea 528/2001.

Ulterior, conform amendamentelor convenite între Guvernul României și BANCA JAPONEZĂ X și aprobate prin HG nr. 594/2007 si HG 1322/2008, s-a modificat alocarea împrumutului pentru consultanță și pentru cheltuieli neprevăzute.

Curtea de Conturi a emis Raportul de control nr. 1/5.014/25.07.2011, prin care a dispus luarea măsurilor de asigurare cu personal a Unității de Implementare a Proiectului la un nivel corespunzător, astfel încât să se poată realiza în bune condiții sarcinile care derivă din Secțiunea 2.02 din Acordul de împrumut subsidiar, încheiat cu Ministerul Finanțelor Publice, potrivit prevederilor art. 33 alin (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, și ale pct. 174 din regulamentul susmenționat, recuperarea de la persoanele răspunzătoare a sumei de 10.655,04 euro, reprezentând comisionul de serviciu de 0,1% perceput de BANCA JAPONEZĂ X la tragerile din împrumut efectuate, aferent sumei de 10.655.041,4 euro utilizata nejustificat, precum și calcularea si luarea masurilor legale de recuperare a sumelor plătite nejustificat, pentru care în timpul controlului s-a stabilit o valoare estimata de 2.818.900,10 euro fără TVA , aferentă celor 5 loturi de lucrări. În stabilirea sumei definitive se vor include și cheltuielile de consultanță, incluse nejustificat în devizele ofertă ale constructorilor, care urmează a fi plătite în perioadele următoare

Curtea de Conturi a României, în urma obiecțiunilor formulate de societate, a emis Decizia nr. 7/2011 prin care a menținut constatările din Raportul de control nr. 1/5.014/25.07.2011.

Împotriva Deciziei nr. 7/2011 emisă de Departamentul II al Curții de Conturi COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA a formulat contestație în termen legal.

Prin încheierea nr. 21/08.02.2012, înregistrata la COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA sub nr. 1/647/10.02.2012, Curtea de Conturi a respins contestația formulată, menținând conținutul dispozițiilor din Decizia 7/2011.

Reclamanta a considerat nefondate aprecierile Curții de Conturi cuprinse atât în Decizia nr. 7/2011 și încheierea nr. 21/08.02.2012, cât și în Raportul de control nr. 1/5.014/25.07.2011.

S-a susținut că utilizarea sumei totale de 10.655.041,4 euro din împrumutul BANCA JAPONEZĂ X ROM P-3 pentru procurarea celor 18 mașini de cale ferată destinate întreținerii căii ferate a fost perfect legală, includerea în împrumut a achiziției acestor mașini fiind rezultatul negocierilor dintre autoritățile române și Banca Japoneză BANCA JAPONEZĂ X.

A învederat reclamanta că în Anexa 2 la Minuta atașată apare un tabel cu costurile estimate pentru achiziția de mașini de întreținere a căii, iar in „Aide Memoire – ul” transmis la COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA de BANCA JAPONEZĂ X la data de 28.03.2005, ca urmare a misiunii de monitorizare efectuate de reprezentanții băncii la București la data de 15.03.2005, se arată că „BANCA JAPONEZĂ X și CFR au împărtășit opinia ca porțiunea totală eligibilă pentru achiziția de mașini de cale să fie acoperită din finanțarea BANCA JAPONEZĂ X așa cum fusese programat".

S-a mai arătat că achiziția de astfel de mașini a fost inclusă în Acordul de împrumut la categoria (A) - „construcții și instalații", fără a fi menționată lămurit, evidențierea, distinctă sau nu, a unei componente de proiect în cadrul unei categorii definite în Acordul de împrumut reprezentând tot o convenție realizată între părți, concretizată în Acordul de împrumut semnat.

Referitor la constatarea nr. 2 potrivit căreia au fost majorate nejustificat contractele de lucrări cu suma totală de 1.582.595,45 euro, prin introducerea în devizele ofertă ale constructorilor, la articole generale, a unor cheltuieli destinate consultantului și experților Companiei Naționale „A”, ceea ce a condus la plata necuvenită a unei sume estimate la 2.818.900,10 euro, reclamanta a afirmat că introducerea în devizele ofertă ale constructorilor, la articole generale, a unor cheltuieli destinate consultantului și experților COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA nu contravine niciunei prevederi legale sau contractuale FIDIC, iar majorarea în scopul arătat a valorii totale a contractelor de lucrări, nemodificând valoarea totală de contabilitate a investiției (care include și valoarea contractului pentru serviciile de consultanță, care astfel se diminuează în aceeași măsură), nu poate fi considerată ca fiind nejustificată și, deci, nu poate conduce la concluzia că plățile corespunzătoare către constructori ar fi necuvenite.

S-a arătat că potrivit pct. 7.2 din termenii de referință în viitorul contract de servicii urma a fi inclusă logistica necesară consultantului doar pentru primele două faze ale proiectului, în timp ce pentru cea de-a treia - supervizarea lucrărilor - logistica urma a fi completată cu articole de aceeași natură, însă achiziționate prin listele de cantități din cadrul contractelor de lucrări, astfel că nu poate fi vorba de o suprapunere a logisticii din cadrul contractului de consultanță cu cea din contractele de lucrării destinată consultantului, ci numai de completarea ei pentru ultima fază a serviciilor prin intermediul contractelor de lucrări.

S-a susținut că, potrivit contractului, consultantul nu a făcut decât să se conformeze cerințelor acestuia, precum și regulilor de achiziție ODA, introducând articolele de logistică respective în listele de cantități din contractele de lucrări a căror pregătire reprezenta de asemenea o sarcină contractuală a sa.

In ceea ce privește clauza 3.1.1, „Standardul de îndeplinire", din condițiile generale ale contractului, menționată în raportul de control (pag. 19), s-a considerat că nu poate fi interpretată altfel decât pusă în relație cu celelalte prevederi ale contractului consultantului, astfel că, ținând cont de faptul că prin acest contract se prevedea că, la un moment dat pe parcursul prestării serviciilor (adică în faza de supervizare), logistica necesară consultantului va fi suplimentată prin intermediul contractelor de lucrări față de cea existentă în contractul său, recurgându-se la o modalitate clar definită în contractul de consultanță, afirmația de la pag. 19 din raportul de control potrivit căreia „consultantul avea obligația să-și îndeplinească activitățile pe care și le-a asumat în limita valorii contractate" trebuie privită numai în raport cu ansamblul resurselor financiare contractate atât prin contract, cât și prin cele de lucrări, ambele tipuri de resurse fiind specificate încă de la început (încă din etapa licitației pentru servicii) în contractul de consultanță.

Având in vedere că prin costul total al investiției se înțelege suma dintre costul total al lucrărilor și costul total al serviciilor de consultanță pentru proiectare și supervizare, consideră reclamanta că suplimentarea costurilor contractelor de lucrări cu cele aferente logisticii necesare consultantului nu modifică valoarea totală a investiției care se reflectă în contabilitate.

In ceea ce privește aprecierea că pentru activitatea de consultanță s-ar fi depășit cu 152,4 mil. yeni suma prevăzută în Acordul de împrumut în raport de sumele din contractele de lucrări destinate logisticii suplimentare pentru consultant s-a precizat că singura interpretare dată de bănci în general (și de BANCA JAPONEZĂ X în particular) este aceea că încadrarea unei cheltuieli din împrumut într-o categorie sau alta se face în raport numai cu contractele în ansamblul lor, și nu în raport cu tipuri de activități cuprinse în acestea, un contract neputând fi limitat la un sigur tip de activitate - lucrări sau servicii -, ci fiind definit în raport cu tipul de activitate majoritar. În plus, BANCA JAPONEZĂ X a autorizat plăți pentru contractele de consultanță numai în limita prevăzută la această categorie din Acordul de împrumut, nepermițând depășiri la nicio categorie.

Ca urmare, constatarea din raportul de control conform căreia s-ar fi depășit suma alocată din împrumut pentru consultanță nu are temei, suma alocată pentru contractele de consultanță aprobate de bancă nefiind depășită.

Referitor la constatarea nr. 3 potrivit căreia: „Organizarea cu mare întârziere a Unității de Implementare a Proiectului (PIU) și lipsa numerică a personalului, în vederea desfășurării corespunzătoare a activității", reclamanta a precizat că în etapa inițială (începând cu definirea și pregătirea proiectului în vederea negocierii Acordului de împrumut), Direcția Tehnică și Direcția de Relații Internaționale din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA au fost cele care au jucat rolul de coordonatori ai acestui proiect.

Prin Hotărârea nr. 4 din 22.03.2004 a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) a COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA a fost înființată Direcția pentru Managementul Proiectelor cu Finanțare Externă (DMPFE), în cadrul căreia a fost constituită o Unitate de Management de Proiect (UMP) pentru acest proiect. Hotărârea AGA, împreună cu organigrama DMPFE, a fost valabilă începând cu data de 22.03.2004, (Anexa 9 la prezenta). Ulterior (2009), DMPFE a devenit Direcția Proiecte prin fuziunea cu fosta Direcție de Pregătire Proiecte din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA.

S-a arătat că celelalte constatări din cadrul raportului de control sunt reale, numărul redus de personal pentru coordonarea proiectului neputând fi crescut în condițiile în care este cunoscută situația financiară dificilă în care se găsește de mai mulți ani COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA, care a determinat plasarea companiei sub monitorizarea Guvernului și a FMI, context în care nu numai că angajările nu au fost permise, ci s-au pus și se pun în aplicare și la ora actuală programe de reducere de personal. Drept urmare, din motive independente de companie, recomandările de la acest punct din raportul de control nu pot fi puse în aplicare în viitorul apropiat.

In drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile Legii 528/2001, HG594/2007, HG 1322/2008, HG 581/1998, 1166 Cod civil.

Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

A arătat pârâta că, prin adresa nr. 40670/10.01.2012 a sesizat Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru această faptă, în vederea cercetării și stabilirii răspunderii penale, potrivit legii, invocând aplicabilitatea principiul de drept potrivit căruia "penalul ține în loc civilul” consacrat la art. 19 alin. (2) C. pr. pen..

S-a solicitat suspendarea judecății capătului de cerere referitor la anularea măsurii de la pct. II. 1 din Decizia nr. 7/2011 emisă de Curtea de Conturi a României și, implicit, a pct. 1 din încheierea nr. 21/08.02.2012, acte administrative emise de Curtea de Conturi a României, până la rezolvarea definitivă a sesizării penale formulate de instituție la Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație.

Prin încheierea din 28.01.2013 instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecății cauzei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică specialitate financiar - contabilitate, fiind depus raportul de expertiză.

I.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr.2755 din 17 octombrie 2014 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională „A”., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, s-a dispus anularea încheierii nr. 21 din 08.02.2012, precum și a deciziei nr. 7/2011, emise de pârâtă.

A fost obligată pârâta la 4.354, 3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut sub aspectul situație de fapt că, în vederea finanțării Proiectului de reabilitare a căii ferate București - Constanța s-a încheiat Acordul de împrumut între Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională (BANCA JAPONEZĂ X) și România, semnat la București, la 30 martie 2001, ratificat prin Legea nr. 528/2001, beneficiarul final al împrumutului fiind Compania Națională „A”.

Conform art. 3 din Legea nr. 528/2001 pentru ratificarea Acordului de împrumut întreaga responsabilitate pentru respectarea obligațiilor asumate de România pin acordul de împrumut a revenit Companiei Naționale „A”.

În urma acțiunii de control efectuată la Compania Națională „A”  s-a constatat utilizarea nelegală din împrumut a sumei totale de 10.655,041,4 euro, prin procurarea a 18 mașini de cale ferată destinate întreținerii căii ferate și nu reabilitării căii ferate, operațiune care nu făcea obiectul acordului de împrumut.

În ceea ce privește abaterea consemnată la pct. 2 din Raportul de control nr. 1/5.014/ 25.07.2011 și la măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. 7/2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel cum a fost menținută prin pct. 2 al încheierii nr. 21/08.02.2012, în urma controlului s-a constatat că, prin introducerea în devizele ofertă ale constructorilor, la articole generale, a unor cheltuieli destinate consultantului și experților Companiei Naționale de Cai Ferate C.F.R. S.A., s-a plătit nejustificat suma totală de 2.818.900,10 euro.

În consecință, Curtea de Conturi a sesizat, prin adresa nr. 40670/10.01.2012, Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru această faptă, în vederea cercetării și stabilirii răspunderii penale, potrivit legii.

A reținut Curtea de apel că, prin ordonanța din 16.06.2014 Direcția Națională Anticorupție a dispus clasarea sesizării, considerându-se că există documente care atestă faptul că achiziția mașinilor de întreținere cale ferată s-a realizat sub stricta supraveghere și cu acordul finanțatorului extern și în conformitate cu obiectul de finanțare stabilit prin Acordul de împrumut între Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională și România, de la data de 30 martie 2001, și cu actele subsecvente ulterioare (Acordul de împrumut subsidiar încheiat între Ministerul Finanțelor Publice, pe de o parte și Compania Națională de Căi Ferate și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Memorandumul aprobat în ședința Guvernului din data de 22 martie 2001).

Cu referire la achiziția mașinilor de întreținere a căii ferate înaintea finalizării lucrărilor de reabilitare și repartizarea lor către mai multe regionale de cale ferată (și nu doar pentru tronsonul București-Constanța), s-a constatat că acestea s-au realizat din motive obiectiv economice.

Având în vedere ordonanța menționată și probatoriul administrat în cauză curtea de apel a constatat întemeiată acțiunea reclamantei, în ceea ce privește critica referitoare la măsura prevăzută la pct. II 1 din Decizia nr.7/2011.

Astfel, s-a considerat, așa cum au reținut și organele de cercetare penală, că achiziționarea celor 18 utilaje destinate întreținerii căii ferate nu constituie o utilizare nelegală a împrumutului acordat în baza Memorandumului sus menționat, în condițiile în care finanțatorul extern și-a exprimat acordul pentru achiziția în discuție, respectiv asupra documentelor de licitație, asupra rapoartelor de evaluare și a contractelor astfel rezultate.

În ceea ce privește abaterea reprezentând majorarea nejustificată a contractelor de lucrări cu suma totală de 1.582.595,45 prin introducerea în devizele ofertă ale constructorilor, la articole generale a unor cheltuieli suplimentare destinate consultantului și experților Companiei Naționale „A”, s-a reținut că prin contractul nr. BANCA JAPONEZĂ X - ROM - P3A/C-001 încheiat la data de 30.09.2002 între Compania Națională „A”  și firma japoneză B   Japonia - lider consorțiu, s-a prevăzut furnizarea de servicii de consultanță pentru pregătirea proiectului tehnic a documentației de licitație pentru contractele de lucrări și supervizare lucrări conform regulilor de achiziție a băncii finanțatoare (ODA).

Prin anexa la contract, Appendix G „Costul estimat în monedă străină" (anexa nr. 10) s-au prevăzut:

-  cheltuieli pentru proiectare și asistență la licitații (A)

- cheltuieli pentru supervizarea lucrărilor de construcții și întreținere (B), ambele conform devizului ofertă.

S-a arătat în ordonanța D.N.A. că în cadrul activității de asistență la licitații în sarcina consultantului B  a fost și elaborarea caietului de sarcini pentru cele 5 loturi (construcții) și, în cadrul acestuia, a Listei cu cantități și că în listele de cantități pentru cele 5 loturi, B  a prevăzut la articole generale, Bill A, General items, cheltuieli atât pentru activitatea consultantului, cât și pentru specialiști din partea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA deși în FIDIC - Condiții de contractare pentru lucrări de construcții - Partea I, Condiții generale, nu sunt menționate prevederi referitoare la includerea unor cheltuieli care privesc consultantul și beneficiarul în devizele ofertă ale constructorului.

A avut instanța de fond în vedere că, prin scrisoarea din 12.01.2000, CN CF CFR SA a transmis spre aprobare la BANCA JAPONEZĂ X un prim proiect de termeni de referință pentru achiziția serviciilor de consultanță pentru proiectare, asistență la licitația pentru lucrări și de supervizare a acestora.  De asemenea, s-a arătat în sentința atacată că termenii de referință revizuiți au fost transmiși către BANCA JAPONEZĂ X cu scrisoarea CN CF CFR SA nr. 10/1/4/14.01.2002 și aprobați de BANCA JAPONEZĂ X prin adresa DA(3)13-922 din 13.01.2002, iar contractul de consultanță a fost de asemenea aprobat de BANCA JAPONEZĂ X cu adresa DA (3) 14-827 din 27.12.2002.

S-a mai arătat că proiectul a fost finanțat de BANCA JAPONEZĂ X, astfel că pentru achiziția lucrărilor au fost aplicate Regulile de Achiziție ODA. În documentația standard de licitație pentru lucrări a ODA, se arată că în clauzele contractuale și în lista de cantități se vor adăuga clauze-prevederi referitoare la furnizarea de către constructori a unor categorii de cheltuieli destinate angajatorului (beneficiarului) și inginerului FIDIC (consultant).

S-a constatat astfel că introducerea în devizele ofertă a unor cheltuieli suplimentare destinate consultantului și experților COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA s-a realizat cu acordul finanțatorului și conform Regulilor de Achiziție ODA ale acestuia, astfel că fapta sesizată nu există în materialitatea sa (nu există indicii privind existența unui folos obținut, a unei pagube aduse companiei feroviare și nici a unei intenții de săvârșire a unei fapte penale); pentru acest motiv, cu referire la aceste aspecte, în cauză a fost dispusă clasarea.

Având în vedere rezultatul cercetărilor penale, curtea de apel a constatat întemeiată acțiunea reclamantei și sub acest aspect, fiind evident că din moment ce organul de cercetare penală stabilește că introducerea în devizele ofertă ale constructorilor, la articole generale, a unor cheltuieli suplimentare destinate consultantului și experților COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA, are temei legal, instanța nu ar putea reține o concluzie contrară, de genul celei reținute în actul de control și decizia contestată, în sensul că includerea acestor sume în devize reprezintă o majorare nejustificată a contractelor de lucrări.

În ceea ce privește abaterea constată la punctul 3 din decizia nr.7/2011, Curtea de Conturi a reținut organizarea cu mare întârziere a Unității de Implementare a Proiectului(PIU) și lipsa numerică a personalului, în vederea desfășurării în mod corespunzător a activității.

A precizat pârâta că o atare unitate de implementare este prevăzută în Secțiunea 2.02 din Acordul de împrumut subsidiar, încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA., că unitatea PIU a fost înființată doar la data de 01.09.2009 și prevede o singură persoană în componența sa, respectiv pe domnul S.

Ca atare, prin decizia nr.7/2011 Curtea de Conturi a dispus înlăturarea, conform prevederilor art.43 litera c din Legea nr.94/1992, a neregulilor în activitatea financiar-contabilă și/sau fiscală controlată, prin luarea măsurilor de asigurare cu personal a Unității de Implementare a Proiectului, astfel încât să se poată realiza în bune condițiuni sarcinile care derivă din Secțiunea 2.02.

S-a constatat că autoritatea pârâtă s-a prevalat de dispozițiile art.43 litera c) din Legea nr.47/1992, dispoziții ce prevăd că în baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabilește înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată.

Or, a arătat prima instanță că, atât constatarea cât și măsurile dispuse prin punctul 1 al deciziei nr.7/2011 nu vizează înlăturarea unor nereguli în activitatea financiar-contabilă sau fiscală ci impunerea unor măsuri de organizare a resurselor umane, măsuri ce exced competenței autorității pârâte.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Curtea de Conturi a României , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În privința măsurii dispuse la punctul II.1 din Decizia nr. 7/2011, referitor la includerea în împrumut a achiziției unor mașini de cale destinate întreținerii căii ferate, susține recurenta că au fost aplicate greșit prevederile legale, fiind eronată soluția instanței de fond care a arătat că această achiziție "a fost rezultatul negocierilor dintre autoritățile române (Ministerul Finanțelor Publice - împrumutatul și COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA - Beneficiarul) și Banca Japoneză BANCA JAPONEZĂ X- Împrumutătorul și acest lucru este dovedit de Memorandumul privind angajarea și negocierea împrumutului semnat de Guvernul României la data de 22.03.2001 și transmis la MFP de către Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 195 din 26.03.2001, înregistrată la MFP cu nr. 17.389/27.03.2001".

Recurenta Curtea de Conturi a arătat că prin Memorandum s-a prevăzut în mod concret ce trebuie realizat și în ce scop, iar achiziția mașinilor de cală nu a fost inclusă în proiectul de lucrări de reabilitare a căii ferate pe traseul București – Constanța, fapt care trebuie analizat prin raportare la prevederile art. 5 din Legea nr. 528/2001 pentru ratificarea Acordului de

împrumut dintre Banca Japoneza pentru Cooperare Internațională și România, potrivit cărora:

"se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, de comun acord cu Banca Japoneza pentru Cooperare Internațională și COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA., să introducă pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile concrete de derulare a acordului de împrumut menționat la art. l, amendamente la conținutul acestuia care privesc realocări de fonduri, modificări de termene, precum și orice alte modificări care nu sunt de natura să sporească obligațiile financiare ale României față de Banca Japoneză X sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți."

A precizat recurenta Curtea de Conturi că împrumutul a fost contractat în condițiile OUG 64/2007 privind datoria publică în scopul finanțării pe bază de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesități prioritare pentru economia românească.

În opinia recurentei, chiar intimata - reclamantă a recunoscut că achiziția  mașinilor de cală făcea parte din alt program mai extins, de dotare a COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA cu mașini de întreținere a căii, început anterior cu o finanțare BIRD, iar compania avea nevoie la acea vreme de astfel de mașini în vederea efectuării de lucrări absolut necesare pentru ajungerea întregii rețele de infrastructură feroviară cel puțin la parametrii proiectați inițial.

În privința măsurii dispuse la pct.II.2 din Decizia nr.7/2011, recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de materialul probator administrat în cauză, limitându-se la faptul că aceste cheltuieli destinate consultantului și experților COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA, nu contravin niciunei prevederi legale sau contractuale FIDIC, iar majorarea valorii totale a contractelor de lucrări nu modifică valoare de contabilitate a investiției, și că suma nu depășește valoarea acordului de împrumut.

Argumentul COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA, reținut în mod greșit de instanța de fond ca fiind întemeiat, conform căruia "încadrarea unei cheltuieli din împrumut într-o categorie sau alta se face în raport numai cu contractele în ansamblul lor și nu în raport cu titlul de activități cuprinse în acestea, un contract neputând fi limitat la un singur tip de activitate - lucrări sau servicii - , ci fiind definit în raport cu tipul de activitate majoritar ", contravine prevederilor acordului de împrumut care precizează categoriile de cheltuieli eligibile și modul de achiziție pentru bunuri, lucrări și servicii.

Instanța de fond nu avut în vedere faptul că achiziția din împrumut de autovehicule, calculatoare, imprimante, frigidere, mașini de cafea, xerox, mese, scaune, cuiere, etc., este în contradicție cu prevederile secțiunii 3.03 din Acordul de împrumut subsidiar care precizează că 'Tragerile sumelor din contul împrumutului prevăzut în Acord și în anexele la acesta vor fi făcute pentru cheltuieli efectuate sau aferente plăților în valută care urmează să fie efectuate privind costul rezonabil al bunurilor, lucrărilor și serviciilor necesare realizării proiectului, stabilite prin contractele dintre COMPANIA NAȚIONALĂ „A” SA și Consultanți/ Constructori/ Furnizori de echipamente, iar la Secțiunea 3.02 litera b se specifică faptul că " (...)COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA va respecta procedurile BANCA JAPONEZĂ X privind achiziționarea bunurilor, lucrărilor și a serviciilor de consultanță necesare proiectului, în contextul respectării prevederilor legislației românești în vigoare". Potrivit dispozițiilor art.22 alin.(2), lit. c) din Legea 500/2002 privind finanțele publice,  „ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare".

A susținut recurenta pârâtă că raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond confirmă că suma de 1.582.594,45 euro reprezintă cheltuieli destinate consultantului și experților COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA și este prevăzută în caietele de sarcini și, în cadrul acesteia, cuprinsă în anexa la contractele încheiate cu constructorii pentru cele 5 loturi la articole generale ale listei de cantități încă de la întocmirea lor de către consultantul B  în cadrul etapei I - de asistență și licitații a proiectului, iar valoarea tranzacțiilor efectuate, aferente lucrărilor de reabilitate la 30.04.2011, reflectată în contabilitate, a fost în sumă de 415.720.720.625,55 euro din care 2.818.900,10 euro sume plătite destinate consultantului și experților COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA.

Mai arată recurenta că raportul de expertiză confirmă cuantumul sumei prevăzute în Acordul de împrumut la categoria (B) consultanță ca fiind de 2.420 mii jpy și ulterior, urmare amendamentelor convenite, s-a modificat prin realocarea de la categoria (C) cheltuieli neprevăzute ajungând la 2.689,16 mii jpy.

Expertul a constatat că suma totală plătită în cadrul categoriei (B) consultanță, pe contractele de consultanță, până la data de 30.04.2011 a fost de 3.079.398.682 jpy. Acest fapt susține constatarea echipei de audit potrivit căreia s-a depășit suma alocată la categoria (B) consultanță, conform acordului de împrumut și amendamentelor ulterioare.

Referitor la soluția pronunțată cu privire la măsura dispusă la pct. I. l din Decizia nr.7/2011, apreciază recurenta că instanța de fond nu a făcut în mod corect aplicarea în cauză a dispozițiilor Secțiunii 2.02. din Acordul de împrumut subsidiar pentru Proiectul de reabilitare a căii ferate București - Constanța, încheiat între Ministerul Finanțelor Publice, pe de o parte și Compania Națională de Căi Ferate și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, pe de altă parte, care prevede că „COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA va înființa și va face să funcționeze o unitate de implementare a Proiectului (PIU) echipată corespunzător, care să răspundă de gestionarea și utilizarea împrumutului subsidiar, achiziționarea bunurilor și serviciilor conform procedurilor BANCA JAPONEZĂ X, de întocmirea formalităților necesare procedurilor de tragere a sumelor din împrumut, de asigurarea plății costurilor împrumutului și de rambursarea datoriei principale, de raportări, de corespondența cu BANCA JAPONEZĂ X, de orice alte atribuții menționate de Acord și AIS".

De reținut este și faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că  obținerea Acordului de principiu al băncii finanțatoare este suficientă în justificarea legalității operațiunilor efectuate de COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA, în condițiile în care acesta nu reprezintă o opinie asupra caracterului legal al unei anumite operațiuni, ci asupra respectării politicilor, regulilor și procedurilor de achiziții de bunuri și servicii, respectiv de angajare a consultanților.

Acordul de principiu al băncii finanțatoare nu se poate substitui prevederilor acordului de împrumut, acestea având un caracter imperativ datorită faptului că acordul în sine intră în efectivitate numai după ratificarea acestuia de către Legislativ.

În analiza criticilor aduse hotărârii atacate, solicită recurenta ca instanța de control judiciar să aibă în vedere următoarele argumente care susțin legalitatea măsurilor dispuse prin Decizia nr.7/2011:

- etapa I de asistență în proiectare și oferta menționează un necesar de fonduri echivalent cu 685.522.946,22 jpy;

etapa II de supervizare si mentenantă a construcției  prevede un necesar de 830.576.712 jpy.

La descrierea tranzacțiilor pentru etapa II - de supervizare și mentenanță  - costurile includ: costurile de închiriere al vehiculului, costul de închiriere al biroului, costul de comunicații locale, costul materialelor și consumabilelor de birou. Natura cheltuielilor enumerate arată că sunt cheltuieli de întreținere, de închiriere și cu consumabile pentru birou. Destinația cheltuielilor în această etapă pare a fi tot Biroul de la București (care a fost utilat în etapa precedentă) unde se desfășoară activitatea de supervizare și mentenantă a construcției. Momentul efectuării acestor cheltuieli se întinde până în prezent deoarece, după încheierea lucrărilor consultantul are obligația de a asigura mentenantă construcției.

Ca urmare, expertul contabil a afirmat că destinația cheltuielilor pentru etapa de supervizare și mentenantă a construcției pare a fi tot Biroul de la București, că acestea se efectuează și în prezent, ceea ce confirmă faptul că aceste costuri nu se justifică și în cadrul contactelor de lucrări.

În Raportul de control (pag. 15), echipa de audit face mențiunea că, în "FIDIC, Condiții de contractare pentru lucrări de construcții, Partea I, Condiții generale", nu sunt menționate prevederi referitoare la includerea unor cheltuieli care privesc consultantul  și   beneficiarul  în  devizele  ofertă   ale   constructorului   și consecința a fost introducerea in mod incorect in caietele de sarcini a acestor cheltuieli.

De asemenea, la pag. 18 din Raportul de control, este prezentat obiectul contractului de consultanță, activitatea A: proiectare și asistență la licitații și activitatea B: supervizarea lucrărilor de construcții și întreținere și cheltuielile rambursabile generale care se decontează consultantului, printre care: software calculatoare, echipamente și furnituri de birou, autovehicule etc.

Pe cale de consecință, a solicitat recurenta ca instanța de recurs să rețină faptul că prin procedura sus menționată au fost achiziționate toate bunurile necesare activității inginerului (mobilier, tehnică de calcul, echipamente de măsură și control, inclusiv autovehicule, în număr de 14).

Faptul că aceste cheltuieli au fost introduse, chiar de către consultant, în devizele de lucrări, ca sarcină a etapei I - de asistență în proiectare și ofertă - când a elaborat caietele de sarcini, nu justifică legalitatea acestor cheltuieli ca articole generale, în cadrul contractelor de lucrări, care au majorat valoarea contractelor, iar consultantul a știut, atunci când a întocmit caietul de sarcini, care vor fi beneficiarii facilităților.

Nici faptul că bunurile au fost predate către Sucursala COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  SA Constanța/ Central COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  nu justifică legalitatea achiziției acestora în baza acordului de împrumut, pe regulile de achiziție ODA, reguli care nu precizează faptul că resursele logistice contractate deja prin contractul de consultanță (anexa G la contractul încheiat cu B) se completează cu cheltuieli de aceeași natură, prin caietele de sarcini întocmite de consultant, impuse constructorilor în contractele de lucrări.

De asemenea, conform art.22 pct.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice "Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare".

Cu privire la obligarea Curții de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată, apreciază recurenta că instanța de fond a făcut greșit aplicarea dispozițiilor art.271 alin.(l) Cod pr. civ., această parte litigantă fiind o autoritate publică de rang constituțional, finanțată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituționale, respectiv de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă și contrară interesului public al acestor resurse.

Curtea de Conturi nu poate fi considerată "o parte care cade în pretenții”, pentru că litigiul de față s-a născut din exercitarea atribuțiilor specifice ei și misiunii pe care o îndeplinește, ce constă în garantarea legalității cheltuirii banului public.

I.4

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată de intimata reclamată COMPANIA NAȚIONALĂ „A”, s-a solicitat respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2755/17.10.2014 pronunțata de Curtea de Apel București - Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal, cu consecința admiterii pe fond a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată,  apreciind intimata că instanța de fond a făcut aplicarea corectă în cauză a dispozițiilor art.33 alin.3 și art.43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu Legea nr. 4/1991 privind încheierea și ratificarea tratatelor (in vigoare la data respectivă și art. 5 din Legea nr. 528/2001 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Banca Japoneză X și România privind Proiectul de reabilitare a căii ferate București — Constanța, semnat la București la 30 martie 2001, precum si cele ale art. 22 alin.2 lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în baza cărora s-au dispus măsurile de la pct.I.1., II.1 și II.2 din Decizia nr. 7/2011.

Referitor la susținerile recurentei - pârâte potrivit cărora –”(...) în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiate argumentele reclamantei privind nelegalitatea măsurii dispuse la pct. II.1 din Decizia nr. 7/2011, referitor la includerea în împrumut a achiziției unor mașini de cale destinate întreținerii căii", susține intimata că a respectat întocmai dispozițiile Legii nr. 528/2001 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre BANCA JAPONEZĂ X și România, precum și dispozițiile art. 22 alin.2 lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, iar includerea în împrumut a achiziției unor mașini de cale destinate întreținerii căii ferate a fost rezultatul negocierilor dintre autoritățile române (Ministerul Finanțelor Publice — „împrumutatul" și COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA - „Beneficiarul") și BANCA JAPONEZĂ X -„Împrumutătorul”, prealabile semnării Acordului de împrumut.

A susținut intimata că o dovadă în acest sens este și Minuta discuțiilor purtate între reprezentanții BANCA JAPONEZĂ X și cei ai autorităților române (MFP, MLPTL si COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA) la data de 28.06.2000, în București (Anexa 2 la cererea de chemare in judecata).

O altă confirmare a faptului că în Acordul de împrumut, semnat între România (reprezentată de MFP) și BANCA JAPONEZĂ X, a fost inclusă componenta „mașini grele pentru întreținerea căii" este și „Aide Memoire - ul” transmis la COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA de BANCA JAPONEZĂ X la data de 28.03.2005 ca urmare a misiunii de monitorizare efectuate de reprezentanții băncii la București la data de 15.03.2005, în care, la pct. 10, se arată că „BANCA JAPONEZĂ X și COMPANIA NAȚIONALĂ „A”   au împărtășit opinia că porțiunea totală eligibilă pentru achiziția de mașini de cale să fie acoperită din finanțarea BANCA JAPONEZĂ X așa cum fusese programat".

A arătat intimata, atât în perioada controlului reprezentanților Curții de Conturi, cât și în fața instanței de fond, că nu ar fi putut efectua nici o achiziție finanțată din împrumut fără a respecta procedurile ODA de achiziții ale BANCA JAPONEZĂ X (introduse ca obligație prin Acordul de împrumut).

A învederat intimata reclamantă că argumentele sale sunt conforme cu cele  reținute și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție prin Ordonanța de clasare din 16.06.2034 dispusă în dosarul nr. 32/P/2012, în sensul legalității achizițiilor efectuate în cadrul proiectului aprobat prin Acordul de împrumut și actele subsecvente acestuia, subliniind, încă o dată, faptul că nu ar fi putut încheia niciun contract și nici efectua vreo plată fără acordul băncii finanțatoare BANCA JAPONEZĂ X.

O altă  susținere a intimatei a fost cea referitoare la  faptul că achiziția de mașini de cale nu făcea parte dintr-un program mai extins de dotare a COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA, cum a afirmat recurenta Curtea de Conturi, fapt pentru care a solicitat respingerea acestui motiv de recurs ca neîntemeiat.

În privința criticilor recurentei care au vizat soluția primei instanțe de anulare a măsurii dispuse la punctul II.2 din Decizia nr. 7/2011, intimata a considerat că cele dispuse prin sentința atacată sunt legale și temeinice, întrucât introducerea în devizele de ofertă ale constructorilor, la articole generale, a unor cheltuieli destinate consultantului și experților COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA nu contravine niciunei   prevederi legale sau contractuale FIDIC, iar majorarea valorii totale a contractelor de lucrări, nemodificând valoarea totală din contabilitate a investiției, nu poate fi considerată ca nejustificată.

Enumerând intimata prevederile legale și contractuale care, în opinia sa, au fundamentat cheltuielile efectuate în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate pe ruta București – Constanța,  susține aceasta că  sunt justificate acele cheltuieli efectuate cu achiziția din împrumut  de autovehicule, calculatoare, imprimante, frigidere, mașini de cafea, xeroxuri, mese, scaune, cuiere,  consultantul conformându-se cerințelor din contract, astfel fiind introduse articolele din logistică în listele de cantități din contractele de lucrări.

În referire la susținerile recurentei, potrivit cărora la pronunțarea hotărârii atacate nu s-a ținut cont de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, intimata consideră că aceste critici nu sunt reale, afirmând, la rândul său, că expertul contabil s-a rezumat doar la a face  niște calcule matematice, în raport de înscrisurile depuse de părți, și nu la a formula concluzii referitoare la interpretarea unor clauze contractuale, acesta  fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.

În opinia intimatei, sunt corecte reținerile judecătorului fondului privind respectarea de către beneficiarul proiectului a clauzelor înscrise în contractele pe care acesta le-a încheiat,  reiterând cele reținute  de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA în cuprinsul ordonanței de clasare din 16.06.2014, dispusă în dosarul penal nr. 32/P/2012.

A mai precizat intimata că în anexa A.1 din contractul încheiat cu B (liderul de consorțiu pentru consultant)  s-a prevăzut în sarcina antreprenorului din contractul principal de lucrări obligativitatea asigurării a două birouri, unul principal, localizat în Municipiul Constanța, Bulevardul X nr. 2xx, iar celălalt la București, utilizat pentru activitatea de consultanță și organizare generală a proiectului, ale cărui costuri aferente au fost decontate în termenii contractului de consultanță, bunurile necesare funcționării acestui birou fiind acum mijloace fixe  ale COMPANIEI NAȚIONALE „A” -SA.

În privința criticilor aduse de recurentă soluției de obligare a Curții de Conturi la plata cheltuielilor de judecată, arată intimata că argumentele formulate în calea de atac declarată sunt lipsite de temei legal, cât timp activitatea auditorilor publici externi (ce au format echipa de control) a fost infirmată de soluția instanței de fond, care a reținut caracterul nelegal al măsurilor stabilite prin decizia nr. 5/2012 și încheierea nr. 119/2012.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale incidente soluționării cauzei, Înalta Curte reține caracterul său fondat.

II.1. Argumente de fapt și de drept relevante

a) Măsura prevăzută la punctul I.1 din Decizia nr. 7/2011

Echipa de control din cadrul Curții de Conturi a României a stabilit, în cadrul acestui punct al deciziei nr. 7/2011, în sarcina entității juridice verificare, „luarea măsurilor de asigurare cu personal a Unității de Implementare a Proiectului la un nivel corespunzător, astfel încât să se poată realiza în bune condiții sarcinile care derivă din secțiunea 2.02. din Acordul de împrumut subsidiar, încheiat cu Ministerul Finanțelor Publice.

Măsura a fost motivată prin prisma cerințelor instituite în Acordul de împrumut subsidiar, prin care părțile semnatare au agreat clauza din cuprinsul secțiunii 2.02, în care se prevede că „COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA va înființa și va face să funcționeze o unitate de implementare a Proiectului (PIU) echipat corespunzător, care să răspundă de gestionarea și utilizarea Împrumutului subsidiar, achiziționarea bunurilor și serviciilor conform procedurilor BANCA JAPONEZĂ X, de întocmirea formalităților necesare procedurilor de tragere a sumelor din împrumut, de asigurarea plății costurilor împrumutului și de rambursarea datoriei principale, de raportări, de corespondența cu BANCA JAPONEZĂ X, de orice alte atribuții menționate de acord și AIS.”

Prima instanță, reținând caracterul nelegal al acestei măsuri dispuse de Curtea de Conturi, a motivat soluția sa pe faptul că o astfel de măsură excede competenței autorității pârâte, care, în raport de prevederile art. 43 lit. c ) din Legea nr. 94/1992, poate doar să stabilească înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar contabilă sau fiscală controlată.

În dezacord cu soluția primei instanțe, Înalta Curte reține că, în cadrul atribuțiilor cuvenite, în raport de dispozițiile Legii nr. 94/1992, Curtea de Conturi a României este abilitată să verifice modul de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale unei entități juridice din sfera domeniului public, iar măsura dispusă a fost în concordanță cu angajamentele asumate de compania auditată, pe care aceasta s-a obligat să le respecte în relația cu finanțatorul Ministerul Finanțelor Publice, banii împrumutați fiind din fonduri publice.

Justificarea intimatei reclamante în neluarea măsurilor necesare pentru crearea acestei unități de implementare a proiectului, întemeiată pe rațiuni de ordin financiar care au condus la  monitorizarea companiei de către Guvernul României și Fondul Monetar Internațional, nu poate înlătura caracterul legal al măsurii dispuse la punctul I.1 al Deciziei nr. 7/2011, în respectarea obligațiilor asumate de COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA prin acordul de împrumut subsidiar semnat la data de 23.08.2002.

b) Măsura dispusă la punctul II.1 din Decizia nr. 7/2011

În conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată și cu cele din punctul 174 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, s-a dispus

„recuperarea de la persoanele răspunzătoare a sumei de 10 655,04 euro, reprezentând comisionul de serviciu de 0,1% perceput de BANCA JAPONEZĂ X la tragerile din împrumut efectuate, aferent sumei de 10 655 041,4 euro utilizată nejustificat.”

Soluția pronunțată de prima instanță a fost cea de reținere a caracterului nelegal al acestei măsuri, în raport de probatoriul administrat și de ordonanța din 16.06.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA, prin care s-a dispus clasarea sesizării Curții de Conturi a României sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fondurile publice sau care urmează a fi rambursate din fonduri publice, prevăzute de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

O astfel de soluție dispusă în sfera dreptului penal nu poate fi luată în considerare într-o acțiune de contencios administrativ decât în ansamblu probator administrat în cauză, fără a putea opune o putere de lucru judecat asupra aspectelor cercetate în vederea emiterii respectivei ordonanțe de clasare.

Măsura dispusă la punctul II.1 din Decizia nr. 7/2011 a fost justificată de Curtea de Conturi a României pe faptul că s-a utilizat nelegal suma de 10 655 041,4 euro, prin procurarea a 18 mașini de cale destinate întreținerii căilor ferate, și nu reabilitării căii ferate, această din urmă operațiune fiind obiectul acordului de împrumut BANCA JAPONEZĂ X.

Recurenta pârâtă a reținut, în urma acțiunii de verificare a legalității utilizării și rambursării sumelor contractate de COMPANIA NAȚIONALĂ „A”  , că entitatea controlată a încălcat Memorandumul transmis cu adresa nr. 197/06.04.2001 de Secretariatul General al Guvernului, aprobat de Președintele României, secțiunea a 2-a (1) din Acordul de împrumut cu BANCA JAPONEZĂ X, ratificat prin Legea nr. 528/2001 și art. III, secțiunea 3.01 din Acordul de împrumut subsidiar încheiat cu Ministerul Finanțelor Publice.

Caracterul legal al acestei măsuri este reținut și în calea controlului judiciar, contrar soluției pronunțate de prima instanță.

Intimata reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA a susținut că includerea în împrumut a achiziției unor mașini de cale destinate întreținerii căii ferate a fost rezultatul negocierilor dintre autoritățile române și BANCA JAPONEZĂ X prealabil semnării acordului de împrumut, aspect care rezultă și din ”Aide memoire-ul” transmis la COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA de BANCA JAPONEZĂ X la data de 28.03.2005, urmare misiunii de monitorizare a proiectului din data de 15.03.2005, fiind aprobată de banca finanțatoare lista de mașini de cale cuprinsă în nota nr. 12/149/2004.

În negocierile premergătoare semnării acordului de împrumut BANCA JAPONEZĂ X partea română (COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA) a transmis către partenerul japonez propunerea sa de achiziționare a unui număr de 9 mașini de întreținere, descrise la fila 14 din documentul revizuit de  COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA, transmis prin fax celeilalte părți la data de 12.01.2000, depus la filele 88-132 din volumul I al dosarului de fond.

În minuta discuțiilor purtate între reprezentanții BANCA JAPONEZĂ X și cei ai părții române (Guvernul României, reprezentat prin ministrul finanțelor publice, ministru transporturilor și COMPANIA NAȚIONALĂ „A” -SA), încheiată la data de 28.06.2000, s-a agreat un număr de 9 mașini de cale, pentru care s-a estimat un cost total de 991 milioane yeni japonezi.

Un prim memorandum aprobat în ședința Guvernului din data de 22.03.2001, având ca temă ” angajarea și negocierea unui împrumut în valoare de 25 635 miliarde JPY, acordat de BANCA JAPONEZĂ X, destinat finanțării Proiectului de reabilitare a tronsonului de cale ferată București – Constanța, situat pe coridorul Pan-european de transport IV”, arată că suma inițială de 34 180 miliarde JPY, nu acoperă decât reabilitarea secțiunilor București Nord – Băneasa și Fetești – Constanța și achiziția de mașini grele pentru întreținerea căii și de echipamente pentru realizarea șinelor lungi sudate, urmând ca pentru tronsonul Bucureș