ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2015

Decizia nr. 2389/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 15 aprilie 2014, sub nr. x/1/2014, contestatoarea A. - R.A  a solicitat, în contradictoriu cu intimații Ministerul Transporturilor, B. SA, Ministerul Finanțelor Publice (M.F.P.) și C. - S.A., anularea Deciziei civile nr. 382 din 28 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că, prin Decizia civilă nr. 382/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2/2009, instanța a admis recursurile declarate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, dar și cererea de chemare în garanție a Societății Naționale a Căilor Ferate Române - R.A., cerere formulată de pârâta B. SA.

Contestatoarea a susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție a A. - R.A., formulată de pârâta B. - S.A., este rezultatul unei greșeli materiale evidente ce constă în confundarea unor elemente și date materiale importante ale cauzei.

Astfel, analizând cererea de recurs, precum și materialul probator depus la dosarul cauzei, instanța de recurs nu face distincție între A. - R.A. și C. - S.A., deși acestea sunt două entități diferite care, în urma reorganizării A. - S.A., prin O.U.G. nr. 12/2008, funcționează separat având obiect diferit de activitate.

Confuzia pe care o face instanța de recurs între cele două entități reiese în mod evident din toată motivarea deciziei, iar această confuzie a determinat pronunțarea unei hotărâri viciate, în sensul obligării A. - R.A. la plata către B. - S.A. a sumei de 871.001,27 lei reprezentând "sume alocate de la bugetul de stat în anul 2004 în scopul rambursării creditelor externe".

Astfel, instanța de recurs reține că "apărările chematei în garanție (C. SA) A. RA sunt în sensul că în urma reorganizării în baza O.U.G. nr. 12/1998 - A. SA s-a reorganizat prin divizare parțială, înființându-se încă 5 societăți - arătându-se că obligațiile de plată au fost anulate de C. SA și nu de A. R.A." (pag. 21 din hotărâre, penultimul alineat).

Urmărind în continuare motivarea hotărârii reiese în mod evident că instanța de recurs admite că A. - R.A. și C. - S.A. sunt una și aceeași societate, care în urma reorganizării primește și o altă denumire, respectiv Companie, în loc de Societate.

Față de cele reținute de instanța de recurs, se impune a fi precizat faptul că reclamantul Ministerul Transporturilor atât în cererea de chemare în judecată, cât și în recursul formulat, menționează pe C. - S.A., ca fiind cel de-al treilea agent de execuție ce figura ca debitor al Ministerului Finanțelor Publice cu sume corespunzătoare rambursării creditului BIRD 3593, pe lângă agenții de execuție B. - S.A. și Registrul Auto Român (R.A.R.), și nu pe A. - R.A.

Greșita apreciere a probelor administrate, precum și a apărărilor formulate în sensul confundării celor două entități (C. - S.A. și A. - R.A.), ca fiind una și aceeași persoană juridică, este o greșeală involuntară care a influențat de o manieră determinantă pronunțarea soluției în sensul admiterii, în mod greșit, a cererii de chemare în garanție a A. - R.A.

Pe de altă parte, instanța de recurs, modificând în tot sentința atacată, a omis să analizeze și cererea de chemare în garanție formulată de A. - R.A. împotriva C. - S.A., cerere ce a fost depusă la dosarul instanței de fond. Deși în cuprinsul motivării Deciziei nr. 382/2014 se menționează faptul că este întemeiată cererea de chemare în garanție a C. - S.A. (pag. 21, alin. ultim, prin dispozitiv se hotărăște doar asupra obligării la plată a chematei în garanție A. - R.A. și nu se face nicio mențiune asupra cererii de chemare în garanție formulată de A. - R.A. împotriva C. - S.A.

Mai mult decât atât, se impune a se observa că, prin concluziile formulate de reprezentantul B. - S.A., în ședința publică din data de 14 ianuarie 2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, s-a solicitat obligarea la plată a C. - S.A. și nu a A. - R.A.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 și următoarele C. proc. civ. (1865).

2.1. Intimata C. - S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, susținând că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute limitativ de art. 318 C. proc. civ., scopul urmărit fiind acela de a se obține o nouă examinare a cauzei soluționate irevocabil, fapt care încalcă principiul securității juridice și al autorității de lucru judecat, componente esențiale ale sistemului de garanții instituit prin art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Popov contra Republicii Moldova, nr. 2, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 6 decembrie 2005).

2.2. Intimata B. SA a solicitat, prin întâmpinare, admiterea contestației în anulare și, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 328 din 28 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2009, cu reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.

În opinia intimatei B. - S.A., în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze un motiv de modificare sau de casare.

2.3. Intimatul Ministerul Transporturilor a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, arătând că Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, prin Decizia civilă nr. 382 din 28 ianuarie 2014, s-a pronunțat în limitele cererii formulate de pârâta B. - S.A., de chemare în garanție a A. - R.A., nefiind vorba de o eroare materială cum în mod eronat afirmă contestatoarea în acțiunea sa.

2.4. Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, prin concluziile formulate în ședința publică din data de 26 mai 2015, respingerea excepției inadmisibilității contestației în anulare și respingerea contestației în anulare, susținând că în cauză nu poate fi vorba de o eroare materială, calea de atac extraordinară fiind, în realitate, un recurs la recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile legale aplicabile și de apărările formulate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia nr. 382 din 28 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus:

"Admite recursurile declarate de Ministerul Transporturilor - Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine și Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 2845 din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite cererea de chemare în garanție a Societății Naționale a Căilor Ferate Române RA.

Obligă B. SA să plătească reclamantului Ministerului Transporturilor - Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine suma de 871.001,27 lei reprezentând sume alocate de la bugetul de stat în scopul rambursării creditelor externe de care a beneficiat în temeiul unor credite externe, cu dobânzile și penalitățile aferente.

Obligă A. R.A. la plata sumei de 871.001,27 lei cu dobânzile și penalitățile aferente către B. SA și respinge cererea de obligare a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata aceleiași sume către B. SA.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursurile declarate de B. SA și Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 5831 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Temeiul juridic al contestației în anulare îl constituie art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. (1865), potrivit căruia "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (..)".

Admisibilitatea contestației în anulare speciale vizează exclusiv obiectului acesteia, care este reprezentat de hotărârile pronunțate de instanțele de recurs.

Cum hotărârea a cărei desființare se solicită pe calea prezentei contestații este pronunțată de instanța de recurs, nu există motiv de inadmisibilitate a contestației în anulare speciale, astfel că Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității invocată de intimații Ministerul Transporturilor și C. - S.A.

"Greșeala materială" la care se referă art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. trebuie să fie una evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, săvârșită ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată.

Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Sub un prim aspect, se invocă eroarea materială constând în confuzia pe care instanța de recurs o face între două entități diferite, respectiv, A. - R.A. și C. SA.

Din analiza considerentelor deciziei atacate, în special a celor referitoare la cererea de chemare în garanție a Societății Naționale a Căilor Ferate Române R.A., Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestatoare pot constitui erori materiale în sensul art. 281 C. proc. civ., care nu sunt de natură să influențeze soluția dată în cauză și care nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare.

Referitor la greșeala materială constând în omisiunea instanței de recurs de a repune în discuție și de a soluționa cererea de chemare în garanție formulată de A. - R.A. împotriva C. - S.A., ca urmare a rejudecării recursului și admiterii cererii de chemare în garanție formulată de pârâta B. - S.A. împotriva A. - R.A., Înalta Curte apreciază că o astfel de omisiune nu este o greșeală materială în sensul legii, ci eventual o greșeală de judecată ce nu poate fi constatată și remediată pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

În concluzie, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. R.A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de intimații Ministerul Transporturilor și C. SA.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 382 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN