ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2016

Decizia nr. 2525/2016 Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1.

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 august 2013, reclamanta SC "A." SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, solicitând obligarea primului pârât la întocmirea documentației în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente și necesare plații deconturilor lunare centralizate expediate de reclamantă în perioada iulie 2012 - mai 2013, reprezentând diferența de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii transportați de reclamantă, precum și la plata efectivă a sumei de 342.846,71 lei, la care se va adăuga dobânda legală ce se va calcula începând cu data de 20 a lunii pentru care sunt datorate și până la data plății efective; obligarea Guvernului să inițieze rectificarea bugetară care se impune, în vederea asigurării plăților solicitate și să o supună spre aprobare Parlamentului; obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aprobe finanțarea și să aloce fondurile bănești necesare efectuării plății; îndeplinirea obligațiilor să se realizeze sub sancțiunea unei amenzi aplicabile persoanei culpabile de neexecutarea obligației în termen ce 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va pronunța, conform art. 18 alin. (5),

corelat cu art. 24 din Legea nr. 554/2004. 1.2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 132 din 5 mai 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum fusese precizată în data de 28 aprilie 2014, în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata dobânzii legale aferente sumei de 342.846,71 lei reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii în perioada iulie 2012 - mai 2013, începând cu data de 20 a lunii pentru care sunt datorate și până la data achitării efective. A respins în rest acțiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a obligat chematul în garanție, Ministerul Finanțelor Publice, să plătească pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii dobânda legală cuvenită reclamantei conform prezentei sentințe. 1.3. Cererile de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 132 din 5 mai 2014 au declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș. 1.3.1. Pârâtul Ministerul Transporturilor a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu această autoritate, ca nefondată.

În motivarea recursului, s-a arătat, mai întâi, că instanța de fond nu a luat act de precizarea recurentului, din pagina 2 a întâmpinării depuse în dosarul de fond, prin care învedera că valoarea totală a deconturilor aferente lunilor iulie 2012 - mai 2013, rezultate din aplicarea Legii nr. 147/2000, este în cuantum de 311.548,50 lei, precizare confirmată și de reclamanta-intimată SC A. SA Instanța de fond s-a aflat în eroare cu privire la situația de fapt, reținând că în speță se poate face aplicarea dispozițiilor legale care reglementează plata eșalonată a sumelor stabilite prin titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Obligația de plată a subvențiilor este o obligație de plată asumată de Statul Român, iar nu de Ministerul Transporturilor, ceea ce nu conferă Ministerului calitatea de debitor al obligației, ci doar pe cea de intermediar, context în care nu se justifică concluzia instanței de fond că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii, ca daune-interese. Prima instanță nu a argumentat dacă, în speța dedusă judecății, se face sau nu aplicarea dispozițiilor art. 1535 alin. (1) C. civ. și nu a adus argumente în sprijinul soluției pronunțate. Obligația de plată care incumbă recurentului este condiționată de alocarea de la bugetul de stat a acestor sume, Ministerul Finanțelor Publice având calitatea de finanțator al pretențiilor deduse judecății, astfel încât nu poate fi reținută culpa ministerului pentru neplata acestor obligații.

Penalitățile acordate reclamantei nu au niciun fundament de drept, între reclamantă și Ministerul Transporturilor nu a fost încheiat niciodată vreun contract care să cuprindă obligații de plată, astfel că nu există nicio normă legală sau convențională care să justifice obligarea recurentului la plata dobânzii legale. 1.3.2. Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., republicat. În recursul său, a argumentat, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 - 63 C. proc. civ., respectiv existența unei obligații de garanție sau despăgubire în sarcina recurentului. Rolul Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește decontarea legitimațiilor de călătorie cu reducere de 50% constă în aprobarea deschiderilor de credite bugetare, la solicitarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prevederea acestor sume în bugetul propriu al acestuia din urmă fiind o obligație ce revine în exclusivitate acestui minister. 1.4. Apărarea intimatei-reclamante 1.4.1 Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SA a solicitat, în principal, anularea recursului formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor, în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat, argumentând, în esență, că în mod corect a fost obligat recurentul la plata dobânzii legale pentru sumele pe care nu le decontase în termen.

1.4.2. A solicitat anularea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, susținând că motivele invocate de către acesta nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. A mai solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, argumentând că, raportat la dispozițiile Cap. 6 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 147/2000, între Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice, în baza cărora cererea de chemare în garanție este admisibilă. 2. Procedura de soluționare a recursurilor 2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iulie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din 10 mai 2016, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, le-a declarat ca fiind admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a acestora. 2.2. Analiza motivelor de casare invocate Examinând actele și înscrisurile cauzei, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pentru următoarele considerente.

2.2.1. Referitor la recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice Criticile recurentului circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 nu pot fi primite, în raport cu prevederile art. 60 din C. proc. civ., potrivit cărora poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții. În sistemul normativ instituit de Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, de H.G.

nr. 2.403/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000, autoritățile publice cu atribuții în administrarea și utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat sunt Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Economică și Buget, în ceea ce privește verificarea deconturilor, centralizarea, avizarea, obținerea aprobării finanțării și repartizarea fondurilor obținute de la bugetul de sat și Ministerul Finanțelor Publice, în privința aprobării finanțării și repartizării creditelor bugetare către Ministerul Transporturilor. Art. 32 din H.G.

nr. 2.403/2004 prevede că "după aprobarea finanțării și primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanțelor Publice, Direcția generală economică și buget din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va efectua viramente către operatorii de transport feroviar, rutier sau naval, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație prin bugetul de stat al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului." Față de acestea, se constată că soluția dată de prima instanță cererii de chemare în garanție prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 2.2.2. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor Verificând, mai întâi, sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., invocat de recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Curtea constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speță fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. Raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Din simpla lecturare a hotărârii recurate, nu poate fi reținută contradictorialitatea considerentelor în sensul invocat de recurent.

Judecătorul fondului s-a raportat, reținând că este vorba despre sume care se acordă de la bugetul de stat și care se plătesc eșalonat în temeiul legii, la raționamentul expus în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din 17 februarie 2014, și a argumentat incidența art. 1.535 alin. (1) C. civ. din această perspectivă. În continuare, culpa recurentului a fost stabilită prin prisma dispozițiilor art. 31 și art. 32 din H.G. nr. 2.403/2004, pe când responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice în procedura de decontare a constituit temeiul admiterii cererii de chemare în garanție. În continuare, examinând motivul de recurs ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzut de 488 pct. 8 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorității publice pârâte la decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie acordate pensionarilor și veteranilor de război, potrivit Normelor Metodologice privind aplicarea Legilor nr. 147/2000 și nr. 44/1994, împreună cu dobânda legală aferentă acestei sume. Ulterior, debitul pretins de reclamant a fost achitat integral în cursul judecății pe fond.

Criticile recurentului vizează soluția primei instanțe privind obligarea sa la plata dobânzii legale aferente sumei de 342.846,71 lei reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii în perioada iulie 2012 - mai 2013. Înalta Curte reține, mai întâi, că sunt întemeiate, în parte, criticile privind acest aspect, față de precizarea recurentului, prin care învedera că valoarea totală a deconturilor aferente lunilor iulie 2012 - mai 2013 rezultate din aplicarea Legii nr. 147/2000 este în cuantum de 311.548,50 lei, aspect confirmat și de intimata-reclamantă SC A. SA, care micșorase corespunzător obiectul cererii.

În ceea ce privește obligarea recurentului la plata dobânzilor aferente sumei sus-menționate, se reține că intimata-reclamantă a prestat activități de transport auto, inclusiv pentru persoane care beneficiază de facilități potrivit Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern. Pentru aceste persoane a întocmit borderourile și situațiile centralizatoare și le-a depus la Ministerul Transporturilor. Instanța de control judiciar are în vedere prevederile art. 28 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000 și ale O.U.G. nr. 71/2004, aprobate prin H.G.

nr. 2.403/2004, potrivit cărora, după verificarea deconturilor până la data de 20 a lunii în care au fost primite, Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Economică și Buget va întocmi documentația pentru solicitarea și obținerea vizei controlorului delegat al Ministerului Finanțelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare, iar după aprobarea finanțării și primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanțelor Publice, aceeași direcție va efectua viramente către operatorii de transport feroviari, rutieri și navali, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație prin buget la Ministerul Transporturilor. Prin urmare, afirmațiile Ministerului Transporturilor referitoare la împrejurarea că are calitatea de intermediar în operațiunile de decontare nu pot fi reținute, în condițiile în care H.G.

nr. 2.403/2004 stabilește în mod clar procedura de decontare, astfel încât rectificarea bugetară se face la inițiativa Ministerului Transporturilor în calitate de ordonator special de credite, așa cum este prevăzut și reglementat de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, Ministerul Transporturilor are atribuția de a efectua viramentele pentru decontarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000, acesta fiind titularul raporturilor juridice stabilite în procedura de decontare prevăzută de H.G. nr. 2.403/2004. În condițiile în care Ministerul Transporturilor nu a efectuat viramente către operatorul de transport - reclamanta din prezenta cauză, consecință directă a neîndeplinirii obligațiilor ce îi incumbau conform prevederilor art. 29 și art. 31 din H.G.

nr. 2.403/2004, acest pârât este în culpă, independent de faptul că, la rândul său, Ministerul Finanțelor Publice nu și-a îndeplinit propriile obligații ce se degajă din prevederile imperative și inderogabile ale H.G. nr. 2.403/2004. Recurentul este cel care are obligația, conform prevederilor art. 32 din H.G. nr. 2.403/2004, să plătească operatorilor de transport sumele rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 147/2000, adică 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care beneficiază pensionarii transportați de acești operatori. Având în vedere că Ministerul Transporturilor nu și-a îndeplinit obligațiile rezultate din prevederile cuprinse în capitolul VI al H.G. nr. 2.403/2004, în termen, în mod corect prima instanță l-a obligat la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20 a lunii pentru care sumele sunt datorate și până la data achitării efective.

Dobânda acordată reprezintă o sancțiune menită să acopere beneficiul nerealizat de către creditor - respectiv societatea intimată - care a fost în imposibilitatea de a dispune de sumele respective, ca urmare plății cu întârziere a sumelor datorate, întârziere imputabilă autorităților statului, respectiv Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice, care nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în H.G. nr. 2.403/2004. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiile art. 496 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și va casa în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâtul Ministerul Transporturilor la plata dobânzii legale aferente sumei de 311.548,50 lei, reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii, conform H.G. nr. 2.403 din 21 decembrie 2004, pe perioada iulie 2012 - mai 2013, începând cu data de 20 a lunii pentru care sunt datorate și până la data achitării efective. Va obliga chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să plătească pârâtului Ministerul Transporturilor dobânda legală aferentă sumei de 311.548,50 lei și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva Sentinței nr. 132 din 5 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva aceleiași sentințe. Casează în parte sentința recurată, în sensul că: Obligă pârâtul Ministerul Transporturilor la plata dobânzii legale aferente sumei de 311.548,50 lei, reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii, conform H.G. nr. 2.403 din 21 decembrie 2004, pe perioada iulie 2012 - mai 2013, începând cu data de 20 a lunii pentru care sunt datorate și până la data achitării efective.

Obligă chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să plătească pârâtului Ministerul Transporturilor dobânda legală aferentă sumei de 311.548,50 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2016. Procesat de GGC - ED