ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

2525/2016

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în

judecată

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 august

2013, reclamanta SC "A." SA a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Finanțelor

Publice și Guvernul României, solicitând obligarea primului pârât la

întocmirea documentației în vederea deschiderii creditelor bugetare

aferente și necesare plații deconturilor lunare centralizate expediate

de reclamantă în perioada iulie 2012 - mai 2013, reprezentând

diferența de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de

care au beneficiat pensionarii transportați de reclamantă, precum

și la plata efectivă a sumei de 342.846,71 lei, la care se va

adăuga dobânda legală ce se va calcula începând cu data de 20 a lunii

pentru care sunt datorate și până la data plății efective;

obligarea Guvernului să inițieze rectificarea bugetară care se

impune, în vederea asigurării plăților solicitate și

să o supună spre aprobare Parlamentului; obligarea Ministerului

Finanțelor Publice să aprobe finanțarea și să aloce

fondurile bănești necesare efectuării plății;

îndeplinirea obligațiilor să se realizeze sub sancțiunea unei

amenzi aplicabile persoanei culpabile de neexecutarea obligației în termen

ce 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va

pronunța, conform art. 18 alin. (5), corelat cu art. 24 din Legea nr.

554/2004.

1.2. Soluția instanței de

fond

Prin Sentința civilă nr. 132

din 5 mai 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă, astfel cum fusese precizată în data de 28 aprilie 2014,

în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii la plata dobânzii legale aferente sumei de 342.846,71 lei

reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de

care au beneficiat pensionarii în perioada iulie 2012 - mai 2013, începând cu

data de 20 a lunii pentru care sunt datorate și până la data

achitării efective.

A respins în rest acțiunea

reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

A admis cererea de chemare în

garanție formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii și a obligat chematul în garanție, Ministerul

Finanțelor Publice, să plătească pârâtului Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii dobânda legală cuvenită

reclamantei conform prezentei sentințe.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinței civile nr.

132 din 5 mai 2014 au declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii și pârâtul-chemat în garanție Ministerul

Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Timiș.

1.3.1. Pârâtul Ministerul

Transporturilor a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6

și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând modificarea hotărârii

atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu

această autoritate, ca nefondată.

În motivarea recursului, s-a

arătat, mai întâi, că instanța de fond nu a luat act de precizarea

recurentului, din pagina 2 a întâmpinării depuse în dosarul de fond, prin

care învedera că valoarea totală a deconturilor aferente lunilor

iulie 2012 - mai 2013, rezultate din aplicarea Legii nr. 147/2000, este în

cuantum de 311.548,50 lei, precizare confirmată și de

reclamanta-intimată SC A. SA

Instanța de fond s-a aflat în

eroare cu privire la situația de fapt, reținând că în

speță se poate face aplicarea dispozițiilor legale care

reglementează plata eșalonată a sumelor stabilite prin titluri executorii

având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul

bugetar.

Obligația de plată a

subvențiilor este o obligație de plată asumată de Statul

Român, iar nu de Ministerul Transporturilor, ceea ce nu conferă

Ministerului calitatea de debitor al obligației, ci doar pe cea de

intermediar, context în care nu se justifică concluzia instanței de

fond că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii, ca

daune-interese.

Prima instanță nu a

argumentat dacă, în speța dedusă judecății, se face

sau nu aplicarea dispozițiilor art. 1535 alin. (1) C. civ. și nu a

adus argumente în sprijinul soluției pronunțate.

Obligația de plată care

incumbă recurentului este condiționată de alocarea de la bugetul

de stat a acestor sume, Ministerul Finanțelor Publice având calitatea de

finanțator al pretențiilor deduse judecății, astfel încât

nu poate fi reținută culpa ministerului pentru neplata acestor

obligații.

Penalitățile acordate

reclamantei nu au niciun fundament de drept, între reclamantă și

Ministerul Transporturilor nu a fost încheiat niciodată vreun contract

care să cuprindă obligații de plată, astfel că nu

există nicio normă legală sau convențională care

să justifice obligarea recurentului la plata dobânzii legale.

1.3.2. Recurentul Ministerul Finanțelor

Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice

Timiș, a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, în sensul

respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În recursul său, a argumentat, în

esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 60 - 63 C. proc. civ., respectiv existența unei obligații de

garanție sau despăgubire în sarcina recurentului.

Rolul Ministerului Finanțelor

Publice în ceea ce privește decontarea legitimațiilor de

călătorie cu reducere de 50% constă în aprobarea deschiderilor

de credite bugetare, la solicitarea Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii, prevederea acestor sume în bugetul propriu al acestuia din

urmă fiind o obligație ce revine în exclusivitate acestui minister.

1.4. Apărarea

intimatei-reclamante

1.4.1 Prin întâmpinare, intimata-reclamantă

SC A. SA a solicitat, în principal, anularea recursului formulat de pârâtul

Ministerul Transporturilor, în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat,

argumentând, în esență, că în mod corect a fost obligat

recurentul la plata dobânzii legale pentru sumele pe care nu le decontase în

termen.

1.4.2. A solicitat anularea recursului

formulat de Ministerul Finanțelor Publice, susținând că motivele

invocate de către acesta nu se încadrează în motivele de casare

prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

A mai solicitat, în subsidiar,

respingerea recursului ca nefondat, argumentând că, raportat la

dispozițiile Cap. 6 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.

147/2000, între Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice

există raporturi juridice, în baza cărora cererea de chemare în

garanție este admisibilă.

recursurilor

2.1. Cu privire la examinarea

recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în

condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a

fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza

încheierii de ședință din data de 8 iulie 2015, în conformitate

cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 10 mai 2016,

completul filtru a constatat, față de conținutul raportului

întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condițiile de

admisibilitate și, pe cale de consecință, le-a declarat ca fiind

admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc.

civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a acestora.

2.2. Analiza motivelor de casare

invocate

Examinând actele și înscrisurile

cauzei, raportat la susținerile părților și

dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va admite recursul

declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pentru

următoarele considerente.

2.2.1. Referitor la recursul declarat

de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice

Criticile recurentului circumscrise

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 nu pot fi

primite, în raport cu prevederile art. 60 din C. proc. civ., potrivit

cărora poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia

se poate îndrepta cel căzut în pretenții.

În sistemul normativ instituit de

Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul

intern, de H.G. nr. 2.403/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 147/2000, autoritățile publice cu atribuții

în administrarea și utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat

sunt Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Economică

și Buget, în ceea ce privește verificarea deconturilor, centralizarea,

avizarea, obținerea aprobării finanțării și

repartizarea fondurilor obținute de la bugetul de sat și Ministerul

Finanțelor Publice, în privința aprobării finanțării

și repartizării creditelor bugetare către Ministerul

Transporturilor.

Art. 32 din H.G. nr. 2.403/2004

prevede că "după aprobarea finanțării și primirii

creditelor bugetare de la Ministerul Finanțelor Publice, Direcția

generală economică și buget din cadrul Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va efectua viramente

către operatorii de transport feroviar, rutier sau naval, cu încadrarea în

limitele aprobate pentru această destinație prin bugetul de stat al

Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului."

Față de acestea, se

constată că soluția dată de prima instanță

cererii de chemare în garanție prima instanță reflectă

interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2.2.2. Cu privire la recursul formulat

de pârâtul Ministerul Transporturilor

Verificând, mai întâi, sentința

recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488

alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, Curtea constată că nu se

poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de

textul de lege invocat, în speță fiind respectate exigențele

prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la obiectul cauzei,

instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au

condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile

părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile

raportului de drept dedus judecății.

Din simpla lecturare a hotărârii

recurate, nu poate fi reținută contradictorialitatea considerentelor

în sensul invocat de recurent. Judecătorul fondului s-a raportat,

reținând că este vorba despre sume care se acordă de la bugetul

de stat și care se plătesc eșalonat în temeiul legii, la

raționamentul expus în Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 2 din 17 februarie 2014, și a argumentat incidența

art. 1.535 alin. (1) C. civ. din această perspectivă. În continuare,

culpa recurentului a fost stabilită prin prisma dispozițiilor art. 31

și art. 32 din H.G. nr. 2.403/2004, pe când responsabilitatea Ministerului

Finanțelor Publice în procedura de decontare a constituit temeiul admiterii

cererii de chemare în garanție.

În continuare, examinând motivul de

recurs ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept

material, prevăzut de 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios

administrativ cu o cerere vizând obligarea autorității publice pârâte

la decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie acordate

pensionarilor și veteranilor de război, potrivit Normelor

Metodologice privind aplicarea Legilor nr. 147/2000 și nr. 44/1994,

împreună cu dobânda legală aferentă acestei sume.

Ulterior, debitul pretins de reclamant

a fost achitat integral în cursul judecății pe fond.

Criticile recurentului vizează

soluția primei instanțe privind obligarea sa la plata dobânzii legale

aferente sumei de 342.846,71 lei reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor

de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii în perioada iulie

2012 - mai 2013.

Înalta Curte reține, mai întâi,

că sunt întemeiate, în parte, criticile privind acest aspect,

față de precizarea recurentului, prin care învedera că valoarea

totală a deconturilor aferente lunilor iulie 2012 - mai 2013 rezultate din

aplicarea Legii nr. 147/2000 este în cuantum de 311.548,50 lei, aspect

confirmat și de intimata-reclamantă SC A. SA, care micșorase

corespunzător obiectul cererii.

În ceea ce privește obligarea

recurentului la plata dobânzilor aferente sumei sus-menționate, se

reține că intimata-reclamantă a prestat activități de

transport auto, inclusiv pentru persoane care beneficiază de facilități

potrivit Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru

transportul intern.

Pentru aceste persoane a întocmit

borderourile și situațiile centralizatoare și le-a depus la

Ministerul Transporturilor.

Instanța de control judiciar are

în vedere prevederile art. 28 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

147/2000 și ale O.U.G. nr. 71/2004, aprobate prin H.G. nr. 2.403/2004,

potrivit cărora, după verificarea deconturilor până la data de

20 a lunii în care au fost primite, Ministerul Transporturilor - Direcția

Generală Economică și Buget va întocmi documentația pentru

solicitarea și obținerea vizei controlorului delegat al Ministerului

Finanțelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare, iar

după aprobarea finanțării și primirii creditelor bugetare

de la Ministerul Finanțelor Publice, aceeași direcție va efectua

viramente către operatorii de transport feroviari, rutieri și navali,

cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație prin

buget la Ministerul Transporturilor.

Prin urmare, afirmațiile

Ministerului Transporturilor referitoare la împrejurarea că are calitatea

de intermediar în operațiunile de decontare nu pot fi reținute, în

condițiile în care H.G. nr. 2.403/2004 stabilește în mod clar

procedura de decontare, astfel încât rectificarea bugetară se face la

inițiativa Ministerului Transporturilor în calitate de ordonator special

de credite, așa cum este prevăzut și reglementat de

dispozițiile legale în vigoare.

Așadar, Ministerul

Transporturilor are atribuția de a efectua viramentele pentru decontarea

cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000, acesta

fiind titularul raporturilor juridice stabilite în procedura de decontare

prevăzută de H.G. nr. 2.403/2004.

În condițiile în care Ministerul

Transporturilor nu a efectuat viramente către operatorul de transport -

reclamanta din prezenta cauză, consecință directă a

neîndeplinirii obligațiilor ce îi incumbau conform prevederilor art. 29

și art. 31 din H.G. nr. 2.403/2004, acest pârât este în culpă,

independent de faptul că, la rândul său, Ministerul Finanțelor

Publice nu și-a îndeplinit propriile obligații ce se degajă din

prevederile imperative și inderogabile ale H.G. nr. 2.403/2004.

Recurentul este cel care are

obligația, conform prevederilor art. 32 din H.G. nr. 2.403/2004, să

plătească operatorilor de transport sumele rezultate din aplicarea

prevederilor Legii nr. 147/2000, adică 50% din contravaloarea cupoanelor

de călătorie de care beneficiază pensionarii transportați

de acești operatori.

Având în vedere că Ministerul

Transporturilor nu și-a îndeplinit obligațiile rezultate din

prevederile cuprinse în capitolul VI al H.G. nr. 2.403/2004, în termen, în mod

corect prima instanță l-a obligat la plata dobânzii legale aferente,

începând cu data de 20 a lunii pentru care sumele sunt datorate și

până la data achitării efective.

Dobânda acordată reprezintă

o sancțiune menită să acopere beneficiul nerealizat de

către creditor - respectiv societatea intimată - care a fost în

imposibilitatea de a dispune de sumele respective, ca urmare plății

cu întârziere a sumelor datorate, întârziere imputabilă

autorităților statului, respectiv Ministerul Transporturilor și

Ministerul Finanțelor Publice, care nu și-au îndeplinit

obligațiile prevăzute în H.G. nr. 2.403/2004.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiile art. 496 C. proc. civ., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de chematul în garanție Ministerul

Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Timiș, va admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Transporturilor și va casa în parte sentința

recurată, în sensul că va obliga pârâtul Ministerul Transporturilor

la plata dobânzii legale aferente sumei de 311.548,50 lei, reprezentând 50% din

contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat

pensionarii, conform H.G. nr. 2.403 din 21 decembrie 2004, pe perioada iulie

2012 - mai 2013, începând cu data de 20 a lunii pentru care sunt datorate

și până la data achitării efective.

Va obliga chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice să plătească pârâtului

Ministerul Transporturilor dobânda legală aferentă sumei de

311.548,50 lei și se vor menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de chematul

în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația

Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva

Sentinței nr. 132 din 5 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Transporturilor împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința

recurată, în sensul că:

Obligă pârâtul Ministerul

Transporturilor la plata dobânzii legale aferente sumei de 311.548,50 lei,

reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de

care au beneficiat pensionarii, conform H.G. nr. 2.403 din 21 decembrie 2004,

pe perioada iulie 2012 - mai 2013, începând cu data de 20 a lunii pentru care

sunt datorate și până la data achitării efective.

Obligă chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice să plătească pârâtului

Ministerul Transporturilor dobânda legală aferentă sumei de

311.548,50 lei.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED