ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3242/2019

Ședința publică din data de 12 iunie 2019

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Ministerul Transporturilor, obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la întocmirea documentației pentru solicitarea și obținerea vizei controlului delegat al Ministerului Finanțelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente și necesare plății deconturilor lunare centralizate expediate de aceasta în perioada octombrie 2015 - februarie 2016, reprezentând diferența de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii transportați de aceasta, conform art. 31 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 147/2000; obligarea acestuia la plata efectivă și imediată a sumei de 146.467 RON, la care se va adăuga, dobânda legală și rata inflației, ce se vor calcula începând cu data de 20 a lunii pentru care sumele în cauză sunt datorate până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aprobe finanțarea și să aloce fondurile bănești necesare de la bugetul de stat, în scopul efectuării plății către aceasta a contravalorii a 50% din cupoanele de călătorie, în condițiile descrise la petitele anterioare și ca îndeplinirea obligațiilor dispuse de instanță în sarcina autorităților publice să se realizeze sub sancțiunea unei amenzi aplicabile persoanei culpabile de neexecutarea obligației în termen ce 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în cauză - conform art. 18 alin. (5) corelat cu art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 159 din 16 iunie 2016:

- a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă:

- a respins excepția lipsei de obiect a cererii vizând decontul lunii octombrie 2015.

- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor;

- a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor la plata sumei de 113.376,5 RON, reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat persoanele pensionate transportate de S.C. A. S.A. în perioada noiembrie 2015 - februarie 2016, la care se va adăuga dobânda legală și rata inflației, începând cu data scadenței și până la data plății efective;

- a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor și a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aprobe finanțarea și să aloce fondurile bănești necesare în vederea efectuării plăților dispuse prin sentința de față;

- a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 300 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

- a respins cererea de aplicare a unei amenzi;

- a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul Ministerul Transporturilor, în cuantum de 300 RON.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Transporturilor și recurenta chemată în garanție Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în numele Ministerului Finanțelor Publice au declarat recurs.

Recursurile sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor acestor acte normative, rolul Ministerului Finanțelor Publice constă exclusiv în aprobarea deschiderilor de credite bugetare, la solicitarea expresă a Ministerului Transporturilor.

Prevederea acestor sume în bugetul propriu al Ministerului Transporturilor este o obligație care îi revine în exclusivitate.

Contrar celor reținute de instanță, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, însă numai pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite (Ministerul Transporturilor) și doar la cererea acestora.

Ministerul Finanțelor Publice, în exercitarea atribuțiilor legale, este titularul unei obligații de diligentă și anume aceea de a întocmi proiectul bugetului de stat în condițiile arătate, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și nu a unei obligații de rezultat din moment ce proiectul elaborat este supus analizei Guvernului și dezbaterii și aprobării în Parlament.

De asemenea, sumele în discuție sunt prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor la capitolul 68.01 "Asigurări și asistență socială" în sumă globală, repartizarea acestora către transportatori realizându-se efectiv și exclusiv de această instituție.

Ministerul Finanțelor a aprobat toate deschiderile de credite bugetare solicitate de Ministerul Transporturilor privind deconturi aferente biletelor speciale de călătorie.

Astfel, arată că în ceea ce privește suma de 113.376,5 RON, reprezentând contravaloarea deconturilor aferente lunilor noiembrie 2015 - februarie 2016, arată că aceasta a fost achitată la data de 30.06.2016 prin ordinul de plată nr. x, context în care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca lipsită de obiect.

Arată că nu rezultă din nicio prevedere a Legii nr. 147/2000 că achitarea cu întârziere a contravalorii deconturilor depuse de operatorii de transport atrage obligarea Ministerului Transporturilor, în calitate de debitor, la plata dobânzii legale.

Drepturile și obligațiile părților fiind născute din emiterea și executarea unui act normativ, rezultă că raportul juridic dintre Ministerul Transporturilor și S.C. A. S.A. este unul administrativ și nu unul civil.

Dispozițiile Legii nr. 147/2000 reglementează nu numai raporturile juridice dintre beneficiarii legii și Ministerul Transporturilor ci și raporturile juridice dintre prestatorul de servicii de transport, S.C. A. S.A., și Ministerul Transporturilor.

Nu în ultimul rând, arătă faptul că dobânda calculată pentru plata cu întârziere a deconturilor nu ar putea fi plătită deoarece în Legea bugetului de stat nu există sume fundamentate și prevăzute cu această destinație.

Intimata S.C. A. S.A a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate.

Înalta Curte apreciază că în acest moment acțiunea de fond este rămasă fără obiect așa cum a arătat și recurentul Ministerul Transporturilor, întrucât la data de 30.06.2016 Ministerul Transporturilor efectuează plata debitului de 113.376 RON reprezentând 50 % din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat persoanele pensionate transportate de S.C. A. S.A. în perioada noiembrie 2015- februarie 2016 către reclamanta S.C. A. S.A..

În ceea ce privește exonerarea de la plata dobânzilor legale pentru achitarea cu întârziere a cheltuielilor aferente facilităților acordate beneficiarilor Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern Înalta Curte constată că, susținerile recurentului Ministerului Transporturilor sunt neîntemeiate.

Astfel, împrejurarea că Legea nr. 147/2000 nu face vorbire despre plata cu întârziere nu conduce la opinia că nu s-ar impune calcularea dobânzilor potrivit dreptului comun în materie de dezdăunare, cu atât mai mult cu cât, în cadrul legii menționate, legiuitorul s-a rezumat la a institui un drept în favoarea pensionarilor, iar nu la a reglementa raporturile juridice dintre prestatorul de servicii de transport și autoritățile statului.

Dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. prevăd în mod expres că, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, dispozițiile menționate mai sus, sunt pe deplin aplicabile și în cauza de față, nepunându-se problema unor eventuale dobânzi fiscale, dat fiind pe de o parte că debitul datorat de către pârât nu vizează un impozit ori o contribuție la bugetul de stat și că, pe de altă parte, reclamanta nu și-a întemeiat cererea vizând plata dobânzilor pe dispozițiile fiscale.

Așadar, plata debitului fiind făcută în mod benevol și după îndeplinirea rigorilor legii, Înalta Curte constată că acțiunea de fond a rămas fără obiect, astfel încât se impune admiterea recursului Ministerului Transporturilor, menținând hotărârea primei instanțe cu privire la plata dobânzii și rata inflației.

În ceea ce privește criticile privind cererea de chemare în garanție.

Potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ., "partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri".

Raportat la dispozițiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ., este necesar ca cererea de chemare în garanție să fie întemeiată pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire care revine chematului în garanție, astfel că se impune a se analiza dacă, în situația în care partea care a formulat cererea de chemare în garanție va cădea în pretenții, așadar se va admite cererea și se anula actul administrativ emis, aceasta este în drept să obțină despăgubiri de la chematul în garanție. Se impune a fi avut în vedere faptul că cererea de chemare în garanție este formulată într-un litigiu de contencios administrativ, care presupune activitatea de soluționare de către instanța de contencios administrativ a unui litigiu în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut din emiterea unui act administrativ, din nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau din refuzul nejustificat de a soluționa o cerere.

Astfel, decontarea biletelor speciale de călătorie solicitată prin acțiunea introductivă se face în baza H.G. nr. 2403/2004 și a O.U.G. nr. 71/2004.

Conform dispozițiilor acestor acte normative, rolul Ministerului Finanțelor Publice constată exclusiv în aprobarea deschiderilor de credite bugetare, la solicitarea expresă a Ministerului Transporturilor.

Prevederea acestor sume în bugetul propriu al Ministerului Transporturilor este o obligație care îi revine în exclusivitate acestuia.

Astfel, potrivit art. 28 lit. d) și e) din actului normativ indicat care stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice și mai cu seamă, responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar "proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite și pe baza propuneri/or de cheltuieli detaliate de ordonatorii principali de credite."

Așadar, contrar celor reținute de instanță, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, însă numai pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și doar la cererea acestora.

Înalta Curte constată că Ministerul Finanțelor a aprobat toate deschiderile de credite bugetare solicitate de Ministerul Transporturilor privind deconturi aferente biletelor speciale de călătorie.

În concluzie, raportat la cele reținute având în vedere starea de fapt arătată, precum și dispozițiile art. 72 C. proc. civ., în mod evident rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa, în parte, hotărârea recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca rămasă fără obiect pentru suma de 113.376,5 RON reprezentând 50 % din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat persoanele pensionate transportate de S.C. A. S.A. în perioada noiembrie 2015- februarie 2016, va menține hotărârea primei instanțe cu privire la plata dobânzii si rata inflației, va respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor împotriva sentinței nr. 159 din 16 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează în parte hotărârea recurată și rejudecând respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca rămasă fără obiect pentru suma de 113.376,5 RON reprezentând 50 % din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat persoanele pensionate transportate de S.C. A. S.A. în perioada noiembrie 2015- februarie 2016.

Menține hotărârea primei instanțe cu privire la plata dobânzii si rata inflației.

Admite recursul declarat de recurenta chemată în garanție Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe.

Respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2019.