ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4721/2019

Ședința publică din data de 14 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.11.2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor si Infrastructurii și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor si Infrastructurii la întocmirea documentației pentru solicitarea și obținerea vizei controlului delegat al Ministerului Finanțelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente si necesare plații deconturilor lunare centralizate expediate în perioada mai 2015 - septembrie 2015, reprezentând diferența de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii transportați de S.C. A. S.A. - conform art. 31 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 147/2000; - obligarea pârâtei de ordin 1 la plata efectivă și imediată a sumei de 153.179,25 RON, la care să se adauge, potrivit dispozițiilor art. 1535 din Noul C. civ., dobânda legala și rata inflației, ce se vor calcula începând cu data de 20 a lunii pentru care sumele în cauză sunt datorate până la data plații efective.

Prin sentința civilă nr. 9 din data de 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata sumei de 32.347,00 RON către reclamantă reprezentând diferența a 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto aferentă lunii septembrie 2015, cu dobânzi legale calculate începând cu data de 20 a lunii septembrie 2015 și până la plata efectivă a acestei sume, a respins în rest pretențiile reclamantei și admițând în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor și infrastructurii împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a obligat chematul în garanție să aprobe finanțarea și să aloce fondurile bănești de la bugetul de stat necesare plății sumei de 32.347,00 RON către reclamantă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin cererea de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza în fond să se respingă cererea de chemare în judecată cu privire la Ministerul Finanțelor Publice.

În critica sentinței recurate, recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. - Timișoara a precizat că Ministerul Finanțelor Publice are obligația legală de a deschide creditele bugetare solicitate de Ministerul Transporturilor pentru decontarea biletelor de călătorie a anumitor categorii de persoane, instanța nefiind în măsură să dispună obligarea acestei instituții.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pârâtul Ministerul Transporturilor a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.

S-a susținut că, în fapt, instanța a admis în parte acțiunea formulată de S.C. A. S.A și a obligat Ministerul Transporturilor la plata sumei de 32.347,00 RON către reclamantă, reprezentând diferența a 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto aferentă lunii septembrie 2015. Totodată, în mod greșit, instanța a obligat instituția la plata de dobânzi legale calculate începând cu data de 20 a lunii septembrie 2015 și până la plata efectivă a acestei sume.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că, prin neplata sumelor datorate de către Ministerul Transporturilor la data scadentă societatea reclamantă a fost prejudiciată astfel că dobânzile legale aferente sumei de 32.3477,00 trebuie calculate începând cu data de 20.09.2015 și până la plata efectivă a acesteia.

Cu privire la aceste aspecte recurenta a făcut următoarele precizări:

Societatea reclamantă a solicitat instanței de judecată obligarea instituției pârâte la plata dobânzilor legale, pentru achitarea cu întârziere a cheltuielilor aferente facilităților acordate beneficiarilor Legii nr. 147/2000, facilități care se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor (art. 2 din Legea nr. 147/2000). Subliniază că raportul existent între părți este astfel unul administrativ și nu unul civil, izvorul dreptului de creanță dedus judecății fiind reprezentat de actele normative anterior invocate. Față de împrejurarea că drepturile și obligațiile părților sunt născute din emiterea unui act administrativ și realizare unor operațiuni administrative, în regim de putere publică, raporturile juridice ce guvernează prezenta cauză nu sunt specifice dreptului privat, ci dreptul public fără a putea fi calificate astfel ca sume generatoare de dobânzi.

În acest sens, precizează că potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 147/2000 "cheltuielile care decurg din aplicarea prezentei legi se suportă din bugetul de stat" și nu din bugetul Ministerului Transporturilor.

Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, considerente pentru care a respins pretențiile reclamantei-intimate vizând plata dobânzilor aferente sumelor cuprinse în deconturile din perioada mai- august 2015, plata se face în baza deconturilor centralizatoare și nu în baza facturilor, fiind evident că nu se poate face vorbire despre o dată fixă de la care să se poată calcula eventuale penalizări, iar prevederea legală stipulează că plata deconturilor se face în limita aprobată în buget.

În ceea ce privește decontul aferent lunii septembrie 2015 în cuantum de 32.347,00 RON menționează că acesta a fost depus în luna octombrie 2015.

Astfel, chiar și în situația în care instanța ar urma să admită faptul că s-ar datora dobânzi pentru plata cu întârziere a sumei aferente decontului depus pentru luna septembrie 2015, acestea nu s-ar putea calcula de la momentul reținut de instanța de fond ca fiind data scadentă, respectiv 20 septembrie 2015.

Cu privire la acest aspect, menționează că prin art. 29 din normele de aplicare a Legii nr. 147/2000, aprobate prin H.G nr. 2403/2004, se stipulează că "Operatorul de transport va întocmi deconturi lunare centralizatoare, pe care le va transmite Direcției Generale Economice și Buget din cadrul M.T.C.T, o singură dată pe lună, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna expirată (...), iar în conformitate cu dispozițiile art. 32 din aceleași norme, Ministerul Transporturilor va efectua viramente către operatorii de transport feroviar, rutier sau naval, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație prin bugetul de stat al Ministerului Transporturilor."

Mai mult decât atât, întrucât pretinsa creanță a S.C. A. S.A. își are izvorul în lege, între reclamantă și Ministerul Transporturilor nu a fost încheiat un contract sau protocol care sa cuprindă asemenea obligații de plată ca cele dispuse prin legea la care a făcut referire, obligația principală de plată nu poate fi purtătoare de dobânzi.

De altfel, legislația aplicabilă în cauza de față nu prevede data de la care sau până la care ministerul să achite sumele respective și, pe cale de consecință, nici nu poate fi vorba de dobânzi sau penalități de întârziere.

Reiterează totodată faptul că dobânda calculată pentru plata cu întârziere a deconturilor nu ar putea fi plătită, deoarece nici în Legea bugetului de stat și nici art. 32 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000 aprobate prin H.G. nr. 2403/2004, nu există sume fundamentate și prevăzute cu această destinație.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. A mai arătat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 72 alin. (1) din C. proc. civ., apreciind că există raporturi juridice între Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice motiv pentru care cererea de chemare în garanție este admisibilă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții pârâții Ministerul Transporturilor (fost Ministerul Transporturilor și Infrastructurii) și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara sunt fondate, doar în ceea ce privește data de la care se calculează dobânzile legale pentru următoarele considerente:

Intimata - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităților publice pârâte la decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie acordate pensionarilor și veteranilor de război, potrivit Normelor Metodologice privind aplicarea Legilor nr. 147/2000, împreună cu dobânda legală aferentă acestei sume. Ulterior, debitul pretins de reclamant a fost achitat în parte în cursul judecății pe fond.

Criticile din recurs vizează soluția primei instanțe privind obligarea pârâților la asigurarea fondurilor și plata sumei de 32.347 RON reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii începând cu luna septembrie 2015, cu dobânzi legale calculate începând cu data de 20 a lunii septembrie 2015 și până la plata efectivă a acestei sume.

În ceea ce privește asigurarea datorată de către Ministerul Finanțelor Publice, criticile nu sunt fondate, întrucât în sistemul normativ instituit de Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, de H.G. nr. 2403/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000, autoritățile publice cu atribuții în administrarea și utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat sunt Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Economică și Buget, în ceea ce privește verificarea deconturilor, centralizarea, avizarea, obținerea aprobării finanțării și repartizarea fondurilor obținute de la bugetul de sat și Ministerul Finanțelor Publice, în privința aprobării finanțării și repartizării creditelor bugetare către Ministerul Transporturilor.

Art. 32 din H.G. nr. 2403/2004 prevede că "după aprobarea finanțării și primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanțelor Publice, Direcția generală economică și buget din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va efectua viramente către operatorii de transport feroviar, rutier sau naval, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație prin bugetul de stat al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului."

Față de acestea, se constată că soluția dată de prima instanță cererii de chemare în garanție reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, întrucât recurentul-pârât Ministerul Transporturilor nu poate efectua nici o plată în lipsa alocării sumelor respective de la bugetul de stat, potrivit Legii nr. 500/2002 și în mod corect a fost obligat recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor datorate cu titlu de tarife cupoanelor de pensie și a dobânzii aferente acestora.

Înalta Curte reține, față de precizarea recurentului-pârât Ministerul Transporturilor, aflată la dosarul de fond, că valoarea totală a deconturilor aferente lunilor mai - august 2015 rezultate din aplicarea Legii nr. 147/2000 în cuantum de 120.832,25 RON a fost achitat, aspect confirmat de intimata-reclamantă S.C. A. S.A., care micșorase corespunzător obiectul cererii și reținut corect de instanța de fond.

În ceea ce privește obligarea recurentului la plata dobânzilor aferente sumei sus-menționate, se reține că intimata-reclamantă a prestat activități de transport auto, inclusiv pentru persoane care beneficiază de facilități potrivit Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern.

Pentru aceste persoane a întocmit borderourile și situațiile centralizatoare și le-a depus la Ministerul Transporturilor.

Instanța de control judiciar are în vedere prevederile art. 28 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000 și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2004, aprobate prin H.G. nr. 2403/2004, potrivit cărora, după verificarea deconturilor până la data de 20 a lunii în care au fost primite, Ministerul Transporturilor - Direcția Generală Economică și Buget va întocmi documentația pentru solicitarea și obținerea vizei controlorului delegat al Ministerului Finanțelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare, iar după aprobarea finanțării și primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanțelor Publice, aceeași direcție va efectua viramente către operatorii de transport feroviari, rutieri și navali, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinație prin buget la Ministerul Transporturilor.

Prin urmare, afirmațiile Ministerului Transporturilor referitoare la împrejurarea că are calitatea de intermediar în operațiunile de decontare nu pot fi reținute, în condițiile în care H.G. nr. 2403/2004 stabilește în mod clar procedura de decontare, astfel încât rectificarea bugetară se face la inițiativa Ministerului Transporturilor în calitate de ordonator special de credite, așa cum este prevăzut și reglementat de dispozițiile legale în vigoare.

Așadar, Ministerul Transporturilor are atribuția de a efectua viramentele pentru decontarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000, acesta fiind titularul raporturilor juridice stabilite în procedura de decontare prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 2403/2004.

În condițiile în care nu a efectuat viramente către operatorul de transport - reclamanta din prezenta cauză, consecință directă a neîndeplinirii obligațiilor ce îi incumbau conform prevederilor art. 29 și 31 din H.G. nr. 2403/2004, Ministerul Transporturilor este în culpă, independent de faptul că, la rândul său, Ministerul Finanțelor Publice nu și-a îndeplinit propriile obligații ce se degajă din prevederile imperative și inderogabile ale H.G. nr. 2403/2004.

Recurentul este cel care are obligația, conform prevederilor art. 32 din H.G. nr. 2403/2004, să plătească operatorilor de transport sumele rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 147/2000, adică 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care beneficiază pensionarii transportați de acești operatori.

Având în vedere că Ministerul Transporturilor nu și-a îndeplinit obligațiile rezultate din prevederile cuprinse în capitolul VI al H.G. nr. 2403/2004, în termen, în mod corect prima instanță l-a obligat și la plata dobânzii legale aferente pentru suma neachitată.

Sub acest aspect Înalta Curte reține că în mod eronat a fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor să plătească suma datorată plus dobânda începând cu data de 20 a lunii pentru care sumele sunt datorate și până la data achitării efective, întrucât cererea pentru decontarea transportului auto pentru luna septembrie 2015 a fost depusă la data de 5 octombrie 2015.

Dobânda acordată reprezintă o sancțiune menită să acopere beneficiul nerealizat de către creditor - respectiv societatea intimată - care a fost în imposibilitatea de a dispune de sumele respective, ca urmare plății cu întârziere a sumelor datorate, întârziere imputabilă autorităților statului, respectiv Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice, care nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în H.G. nr. 2403/2004.

În acest context, obligația de plată a dobânzii începe să curgă din ziua exigibilității creanței stabilite în sume de bani, debitorul datorând dobânzi, iar în cauză aceasta începe să curgă din data de 10 noiembrie 2015.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiile art. 496 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și pârâtul Ministerul Transporturilor și va casa în parte sentința recurată, în sensul că dobânzile legale acordate vor fi calculate începând cu data de 10 noiembrie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL TRANSPORTURILOR (fost Ministerul Transporturilor și Infrastructurii) și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 9 din 19 ianuarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința în sensul că dobânzile legale acordate vor fi calculate începând cu data de 10 noiembrie 2015.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2019.