ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4386/2012

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 2546 din 10 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 16082/63/2010 de Tribunalul Dolj - secția comercială, a fost admisă în parte acțiunea formulată de A.I.D., în calitate de reprezentant legal al minorului E.C.D., împotriva pârâtelor B.C.R. A. filiala Craiova și B.C.R. A. V.I.G. București. A fost obligată pârâta la plata către reclamant (în calitate de reprezentant legal al minorului E.C.D.) a sumei de 11.500 lei reprezentând despăgubiri materiale - prestație globală calculată de la data decesului până la data pronunțării prezentei hotărâri, și în continuare la plata sumei de 500 lei lunar, prestație periodică lunară, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau modificare a obligației, precum și la plata sumei de 80.000 euro în echivalent lei la data plății efective cu titlu de daune morale.

A fost respins capătul de cerere în acordarea daunelor materiale în cuantum de 70.000 euro. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 14 iulie 2009 s-a produs un accident de circulație, ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum, în urma căruia a decedat conducătoarea autoturismului și D.D.M., iar fiul acesteia din urmă a fost internat în spital cu grave traumatisme interne. La data producerii accidentului, autoturismul era asigurat la societatea pârâtă (fiind vorba de asigurare obligatorie de răspundere civilă) în baza poliței de asigurare. Conform dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane despăgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.

Instanța de fond a constatat întrunirea în speță a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și urm. C. civ., respectiv existența prejudiciului suferit de fiul reclamantului, a faptei ilicite săvârșită de B.C. care conducea autoturismul asigurat, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu precum și a vinovăției acesteia în săvârșirea faptei, vinovăție care îmbracă forma culpei. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale instanța l-a admis în parte.

Pentru echivalentul prejudiciului material s-a acordat o sumă globală echivalent al sumei totale a despăgubirilor periodice la care avea dreptul minorul la data decesului mamei sale până la pronunțarea hotărârii în cuantum de 11.500 lei (23 luni x Va x 2000 lei), iar în viitor, acesta va avea dreptul la 500 lei lunar, reprezentând cota din veniturile obținute de mama sa, prestație periodică al cărei debitor este societatea asigurătoare a autoturismului asiguratului. S-a reținut că această prestație lunară nu are natura juridică a unei pensii de întreținere (ci constituie o despăgubire), iar la stabilirea cuantumului se are în vedere prejudiciul efectiv înregistrat de reclamant ca urmare a privării de întreținerea care i se acorda de mama sa, și care se stabilește de la caz la caz.

În raport de prevederile art. 1169 C. civ., prima instanță a respins solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 70.000 euro în echivalent pentru vătămarea corporală cauzatoare de pierdere a unui simț, motivat de faptul că la dosar nu au fost depuse dovezi care să o justifice. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 80.000 euro în echivalent lei la data plății efective, s-a arătat că acordarea despăgubirilor bănești pentru daune morale se stabilește în raport cu efectele infracțiunii, concretizate în stări de fapt rezultate din probe și care se referă la modificările prejudiciabile morale intervenite în viața persoanei vătămate.

Făcând o apreciere pe considerente de echitate, în raport de probele administrate în cauză și ținând cont de practica constantă a jurisprudenței române și a țărilor europene, prima instanța a constatat că, în mod evident fiul reclamantului a suferit un prejudiciu moral decurgând din suferința pe care i-a provocat-o moartea mamei, în accident. Fapta săvârșită a curmat viața unui om și a generat pentru persoanele apropiate victimei, soțul supraviețuitor și copil, suferințe intense fizice și psihice (care le vor marca toată viața), aceștia fiind privați pentru totdeauna de sentimentele de care se bucură în mod firesc orice familie. Prin urmare, instanța a considerat întemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 80.000 euro în echivalent lei la data plății efective, și l-a admis.

S-a reținut că în cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2009, potrivit Normelor privind aplicarea în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, asigurații sunt despăgubiți în limita stabilită de Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, iar potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite". Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta B.C.R. A. V.I.G. și reclamantul D.A.I. Prin decizia nr. 167 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova - secția a IlI-a civilă a fost respins apelul declarat de pârâta B.C.R.

A. V.I.G. și a fost admis apelul declarat de reclamantul D.A.I. în calitate de reprezentant legal al minorului D.C.E. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta și la plata sumei de 70.000 euro în echivalent lei, la data plății efective, cu titlu de daune morale pentru pierderea văzului în proporție de 90% la ochiul drept de către minor. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la prestația periodică și la daunele morale în cuantum de 80.000 euro acordate de instanța de fond. În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul D.A.I., instanța de apel a reținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea privind acordarea daunelor morale minorului D.C.E.

în sumă de 70.000 euro pentru vătămarea corporală cauzată de pierderea unui simț, din actele medicale aflate la dosarul cauzei rezultând că minorul și-a pierdut văzul în proporție de 90% la ochiul drept. Chiar dacă legea nu face distincție între prejudiciul material și moral, a reținut Curtea, acordarea daunelor morale trebuie să fie justificată de atingerea adusă drepturilor personale nepatrimoniale, indemnizația pentru daunele morale trebuind să constea în compensații care să reflecte prejudiciul moral suferit, gravitatea, importanța și consecințele pentru persoana ce se consideră vătămată. Temeiul legal al obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală, constând în obligarea unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o faptă ilicită.

În concordanță cu cele reținute de prima instanță, curtea de apel a analizat și a reținut în motivarea hotărârii atacate criteriile și împrejurările de fapt avute în vedere la stabilirea cuantumului prestației periodice precum și al daunelor morale în sumă de 80.000 euro pentru pierderea mamei de către minor. În acest context, s-a arătat că prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Asemenea consecințe pot fi durerile fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane etc. S-a reținut că deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc., toate aceste criterii fiind subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Existența unui echilibru între cuantumul daunelor materiale și a celor morale nu reprezintă un criteriu de cuantificare a acestora din urmă, întrucât existența prejudiciului moral nu este condiționată de prejudiciul material, el putându-se regăsi și independent de acesta. Oricât de subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, este unanim admis, atât în doctrină cât și în practica judiciară că repararea acestuia trebuie să ofere victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, astfel încât dimensiunea reparațiunii pentru suferința omenească să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.

În raport de considerentele reținute și având în vedere că în acest domeniu operează, prin natura lucrurilor, o anumită doză de aproximare, de apreciere, întrucât dauna morală, oricât de profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte evaluări pecuniare instanța de apel a constatat că pe lângă suma de 80.000 euro acordată de instanța de fond, pentru pierderea mamei, există și un prejudiciu moral derivat din pierderea simțului vederii în proporție de 90% la ochiul drept al minorului, acordând suma de 70.000 euro solicitată de apelantul reclamant cu titlu de daune morale, sumă care nu depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de răspundere. În consecință, apelul formulat de reclamantul A.I.D.

în calitate de reprezentant legal al minorului E.C.D. a fost admis fiind modificată sentința atacată în sensul acordării și sumei de 70.000 euro daune morale pentru pierderea văzului minorului, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la prestația periodică și la daunele morale în cuantum de 80.000 euro, și a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B.C.R. A. V.I.G. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta B.C.R. A. V.I.G. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 299 și art. 304 C. proc. civ. Fără a-și argumenta în drept susținerile sale, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă critică decizia atacată, arătând, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, atât sub aspectul soluționării cererii de repunere în termenul de apel, cât și sub aspectul modului de stabilire al despăgubirilor acordate în cauză.

În opinia recurentei, apelul declarat de reclamantul D.A.I. a fost declarat peste termen, iar solicitarea apelantului de repunere în termen trebuia respinsă, cu consecința respingerii apelului promovat. Din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate, reiterând critica formulată și în apel, în opinia recurentei, în speță, trebuie acordată o sumă rezonabilă și suficientă, proporțională și adecvată scopului reparator al răspunderii civile delictuale în această modalitate specifică, iar efectele compensatorii ale acestei despăgubiri să nu fie transformate într-o pedeapsă pecuniară, în considerarea statutului persoanei obligate la plata acestor despăgubiri. Totodată, susține recurenta, operațiunea de estimare a despăgubirilor, deși lăsată la aprecierea judecătorului, nu se poate face în mod arbitrar.

Intimatul-reclamant D.A.I. în calitate de reprezentant legal al minorului D.C.E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Deși recurenta a indicat generic prevederile art. 299 și art. 304 C. proc. civ., criticile invocate pot fi încadrate în temeiul de drept al art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, înalta Curte urmează a examina hotărârea recurată din perspectiva acestui text legal. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Astfel, decăderea nu operează în cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința acesteia să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. În lumina textului de lege anterior evocat, pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite cumulativ cerințele ca partea să nu-și fi exercitat dreptul procedural în termenul legal peremtoriu dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea care a împiedicat partea să acționeze să se fi produs înăuntrul termenului legal în care trebuia exercitat dreptul procedural, iar în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și cererea de exercitare a căii de atac, cum este și cazul speței de față.

Prin urmare, va fi înlăturată critica recurentei referitoare la admiterea cererii de repunere în termenul de apel, instanța de control judiciar constatând în mod legal ca fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 103 C. proc. civ., dat fiind că reclamantul a dovedit prin acte medicale depuse la dosarul cauzei că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac de o împrejurare mai presus de voința sa și că a promovat calea de atac înlăuntrul celor 15 zile de la încetarea împiedicării. Deși nu menționează în concret, din expunerea argumentelor aduse în sprijinul aplicării greșite a legii în ceea ce privește modul de stabilire al despăgubirilor, rezultă nemulțumirea recurentei în raport de cuantumul daunelor morale acordate.

Cât privește justa și echitabila dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora, înalta Curte constată că instanța de control judiciar a reținut în mod corect ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale cât privește temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., cu referire la Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 și Legea nr. 136/1995 ceea ce îndreptățește pe reclamant să solicite daune morale pentru prejudiciul produs urmare a accidentului soldat cu pierderea mamei minorului și vătămarea corporală a acestuia cauzată de pierderea unui simț.

În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menționat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel, operațiunea de estimare a despăgubirilor, deși lăsată la aprecierea judecătorului, nu se poate face în mod arbitrar, ci pe baza unor criterii ce decurg din norma de drept ce constituie temeiul legal al acțiunii, completate cu o serie de alte împrejurări care pot forma convingerea instanței asupra valorii compensației acordate.

De altfel, despăgubirea vine să compenseze prejudiciul în plan moral, iar nu prejudiciul ca atare, știut fiind că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale, având în vedere că acordarea unei sume de bani abia dacă poate să-i aline victimei suferințele produse, prin anumite avantaje, rezultat dezagreabil al faptei ilicite. În cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, evidențiind - așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate. Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral.

Moartea violentă a soției reclamantului D.A.I., respectiv a mamei minorului D.C.E. a provocat o suferință de ordin afectiv, cu efect iremediabil, valoarea lezată având o importanță mult mai mare pentru victime, ținând cont că nu există o valoare mai importantă decât viața însăși, prejudiciul moral produs în cauză fiind unul major, care justifică menținerea cuantumului de 80.000 euro acordat de prima instanță minorului pentru pierderea mamei, fiind privat de șansa de a fi crescut, iubit și ocrotit de aceasta, de sentimentele de care se bucură orice familie, Distinct de cele reținute, în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la familie și dreptul la viață fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului, în fapt dreptul la viață fiind cel mai important dintre ele.

Este de necontestat că în materia daunelor morale, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele de a fi evaluate în bani, adesea dificil de perceput, ceea ce face anevoioasă repararea lor, iar constatarea existenței daunelor morale constând în dureri fizice și psihice care îi însoțesc pe oameni timp îndelungat, și, uneori, chiar până la sfârșitul vieții lor, face și mai dificilă repararea lor. Astfel, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât pentru a-i alina suferința. Curtea de apel a soluționat legal și problema cuantificării daunelor morale de 70.000 euro acordate minorului pentru pierderea văzului în proporție de 90% la ochiul drept, cuantumul despăgubirilor fiind rezultatul unei aprecieri rezonabile și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a soluționat legal problema cuantificării daunelor morale acordate minorului D.C.E., respectiv 150.000 euro (80.000 euro pentru pierderea mamei și 70.000 pentru pierderea văzului în proporție de 90% la ochiul drept), în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinentei cauzei de față de așa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor, și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică. Pentru toate considerentele anterior reținute, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B.C.R. A. V.I.G. SA împotriva deciziei nr. 167 din 2 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția a Ill-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta B.C.R. A. V.I.G. SA prin sucursala Dolj împotriva deciziei nr. 167 din 2 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția a Ill-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012