ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4386/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4386/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului, din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 2546 din 10 iunie

2011,

pronunțată în dosarul nr. 16082/63/2010

de Tribunalul Dolj - secția comercială, a fost admisă în parte acțiunea

formulată de A.I.D., în calitate de reprezentant legal al minorului E.C.D.,

împotriva pârâtelor B.C.R. A. filiala Craiova și B.C.R. A. V.I.G. București.

A fost

obligată pârâta la plata către reclamant (în calitate de reprezentant legal al

minorului E.C.D.) a sumei de 11.500 lei reprezentând despăgubiri materiale -

prestație globală calculată de la data decesului până la data pronunțării

prezentei hotărâri, și în continuare la plata sumei de 500 lei lunar, prestație

periodică lunară, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri până la

intervenirea unei cauze legale de încetare sau modificare a obligației, precum

și la plata sumei de 80.000 euro în echivalent lei la data plății efective cu

titlu de daune morale.

A fost respins

capătul de cerere în acordarea daunelor materiale în cuantum de 70.000 euro.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 14 iulie 2009 s-a

produs un accident de circulație, ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile

de drum, în urma căruia a decedat conducătoarea autoturismului și D.D.M., iar

fiul acesteia din urmă a fost internat în spital cu grave traumatisme interne.

La data

producerii accidentului, autoturismul era asigurat la societatea pârâtă (fiind

vorba de asigurare obligatorie de răspundere civilă) în baza poliței de

asigurare.

Conform dispozițiilor art. 49 din

Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România,

asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund,

în baza legii, față de terțe persoane despăgubite prin accidente de

autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul

civil.

Instanța de fond a constatat

întrunirea în speță a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale

prevăzute de art. 998 și urm. C. civ., respectiv existența prejudiciului

suferit de fiul reclamantului, a faptei ilicite săvârșită de B.C. care conducea

autoturismul asigurat, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu

precum și a vinovăției acesteia în săvârșirea faptei, vinovăție care îmbracă

forma culpei.

În ceea ce privește capătul de cerere

privind acordarea daunelor materiale instanța l-a admis în parte.

Pentru echivalentul prejudiciului

material s-a acordat o sumă globală echivalent al sumei totale a despăgubirilor

periodice la care avea dreptul minorul la data decesului mamei sale până la

pronunțarea hotărârii în cuantum de 11.500 lei (23 luni x

Va

x

2000 lei), iar în viitor, acesta va avea dreptul la 500 lei lunar,

reprezentând cota din veniturile obținute de mama sa, prestație periodică al

cărei debitor este societatea asigurătoare a autoturismului asiguratului.

S-a reținut că această prestație lunară

nu are natura juridică a unei pensii de întreținere (ci constituie o

despăgubire), iar la stabilirea cuantumului se are în vedere prejudiciul

efectiv înregistrat de reclamant ca urmare a privării de întreținerea care i se

acorda de mama sa, și care se stabilește de la caz la caz.

În raport de prevederile art. 1169 C.

civ., prima instanță a respins solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei

la plata sumei de 70.000 euro în echivalent pentru vătămarea corporală

cauzatoare de pierdere a unui simț, motivat de faptul că la dosar nu au fost

depuse dovezi care să o justifice.

În ceea ce privește capătul de cerere

privind acordarea daunelor morale în cuantum de 80.000 euro în echivalent lei

la data plății efective, s-a arătat că acordarea despăgubirilor bănești pentru

daune morale se stabilește în raport cu efectele infracțiunii, concretizate în

stări de fapt rezultate din probe și care se referă la modificările

prejudiciabile morale intervenite în viața persoanei vătămate.

Făcând o apreciere pe considerente de

echitate, în raport de probele administrate în cauză și ținând cont de practica

constantă a jurisprudenței române și a țărilor europene, prima instanța a

constatat că, în mod evident fiul reclamantului a suferit un prejudiciu moral

decurgând din suferința pe care i-a provocat-o moartea mamei, în accident.

Fapta săvârșită a curmat viața unui om

și a generat pentru persoanele apropiate victimei, soțul supraviețuitor și

copil, suferințe intense fizice și psihice (care le vor marca toată viața),

aceștia fiind privați pentru totdeauna de sentimentele de care se bucură în mod

firesc orice familie.

Prin urmare,

instanța a considerat întemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor

morale în cuantum de 80.000 euro în echivalent lei la data plății efective, și l-a

admis.

S-a reținut că în cazul daunelor

produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2009, potrivit

Normelor privind aplicarea în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere

civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule,

asigurații sunt despăgubiți în limita stabilită de Ordinul C.S.A. nr. 20/2008,

iar potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 „despăgubirile se plătesc

de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite".

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel pârâta B.C.R. A. V.I.G. și reclamantul D.A.I.

Prin decizia nr. 167 din 2 noiembrie

2011 a Curții de Apel Craiova - secția a IlI-a civilă a fost respins apelul

declarat de pârâta B.C.R. A. V.I.G. și a fost admis apelul declarat de reclamantul

D.A.I. în calitate de reprezentant legal al minorului D.C.E. A fost schimbată

în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta și la plata

sumei de 70.000 euro în echivalent lei, la data plății efective, cu titlu de

daune morale pentru pierderea văzului în proporție de 90% la ochiul drept de

către minor.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței cu privire la prestația periodică și la daunele morale în cuantum

de 80.000 euro acordate de instanța de fond.

În ceea ce

privește apelul declarat de reclamantul D.A.I., instanța de apel a reținut, în

esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea privind acordarea

daunelor morale minorului D.C.E. în sumă de 70.000 euro pentru vătămarea

corporală cauzată de pierderea unui simț, din actele medicale aflate la dosarul

cauzei rezultând că minorul și-a pierdut văzul în proporție de 90% la ochiul

drept.

Chiar dacă legea nu face distincție

între prejudiciul material și moral, a reținut Curtea, acordarea daunelor

morale trebuie să fie justificată de atingerea adusă drepturilor personale

nepatrimoniale, indemnizația pentru daunele morale trebuind să constea în

compensații care să reflecte prejudiciul moral suferit, gravitatea, importanța

și consecințele pentru persoana ce se consideră vătămată.

Temeiul legal al obligării la plata

daunelor morale îl reprezintă dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., norme

ce reglementează răspunderea civilă delictuală, constând în obligarea unei

persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o faptă ilicită.

În concordanță cu cele reținute de

prima instanță, curtea de apel a analizat și a reținut în motivarea hotărârii

atacate criteriile și împrejurările de fapt avute în vedere la stabilirea

cuantumului prestației periodice precum și al daunelor morale în sumă de 80.000

euro pentru pierderea mamei de către minor.

În acest context, s-a arătat că

prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, constituie acele

consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, care rezultă din atingerile

și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecințe pot fi

durerile fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității,

prestigiului sau reputației unei persoane etc.

S-a reținut că deși cuantificarea

prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele

morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor

referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic,

psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost

lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.,

toate aceste criterii fiind subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază

echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Existența unui echilibru între

cuantumul daunelor materiale și a celor morale nu reprezintă un criteriu de

cuantificare a acestora din urmă, întrucât existența prejudiciului moral nu

este condiționată de prejudiciul material, el putându-se regăsi și independent de

acesta.

Oricât de

subiectiv ar fi caracterul prejudiciului moral, este unanim admis, atât în

doctrină cât și în practica judiciară că repararea acestuia trebuie să ofere

victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, astfel încât dimensiunea

reparațiunii pentru suferința omenească să fie, dacă nu integrală, măcar pe cât

posibil, suficientă și proporțională cu prejudiciul suferit.

În raport de considerentele reținute

și având în vedere că în acest domeniu operează, prin natura lucrurilor, o

anumită doză de aproximare, de apreciere, întrucât dauna morală, oricât de

profundă, nu se pretează întotdeauna la exacte evaluări pecuniare instanța de

apel a constatat că pe lângă suma de 80.000 euro acordată de instanța de fond,

pentru pierderea mamei, există și un prejudiciu moral derivat din pierderea

simțului vederii în proporție de 90% la ochiul drept al minorului, acordând

suma de 70.000 euro solicitată de apelantul reclamant cu titlu de daune morale,

sumă care nu depășește limitele funcției reparatorii a acestui tip de

răspundere.

În consecință,

apelul formulat de reclamantul A.I.D. în calitate de reprezentant legal al

minorului E.C.D. a fost admis fiind modificată sentința atacată în sensul

acordării și sumei de 70.000 euro daune morale pentru pierderea văzului

minorului, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la

prestația periodică și la daunele morale în cuantum de 80.000 euro, și a fost

respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B.C.R. A. V.I.G.

În termen legal, împotriva acestei

decizii, pârâta B.C.R. A. V.I.G. SA a declarat recurs, invocând în drept

dispozițiile art. 299 și art. 304 C. proc. civ.

Fără a-și argumenta în drept

susținerile sale, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă critică decizia

atacată, arătând, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, atât sub aspectul soluționării cererii de repunere

în termenul de apel, cât și sub aspectul modului de stabilire al despăgubirilor

acordate în cauză.

În opinia

recurentei, apelul declarat de reclamantul D.A.I. a fost declarat peste termen,

iar solicitarea apelantului de repunere în termen trebuia respinsă, cu

consecința respingerii apelului promovat.

Din perspectiva cuantumului

despăgubirilor acordate, reiterând critica formulată și în apel, în opinia

recurentei, în speță, trebuie acordată o sumă rezonabilă și suficientă,

proporțională și adecvată scopului reparator al răspunderii civile delictuale

în această modalitate specifică, iar efectele compensatorii ale acestei

despăgubiri să nu fie transformate într-o pedeapsă pecuniară, în considerarea

statutului persoanei obligate la plata acestor despăgubiri. Totodată, susține

recurenta, operațiunea de estimare a despăgubirilor, deși lăsată la aprecierea judecătorului,

nu se poate face în mod arbitrar.

Intimatul-reclamant D.A.I. în calitate

de reprezentant legal al minorului D.C.E. a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat, în esență, respingerea recursului.

Analizând

decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Deși recurenta a indicat generic

prevederile art. 299 și art. 304 C. proc. civ., criticile invocate pot fi

încadrate în temeiul de drept al art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru

care, înalta Curte urmează a examina hotărârea recurată din perspectiva acestui

text legal.

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de

procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește

în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Astfel, decăderea nu operează în cazul

în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus

de voința acesteia să efectueze actul de procedură, dacă acest act se

îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

În lumina textului de lege anterior

evocat, pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite

cumulativ cerințele ca partea să nu-și fi exercitat dreptul procedural în

termenul legal peremtoriu dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea

care a împiedicat partea să acționeze să se fi produs înăuntrul termenului

legal în care trebuia exercitat dreptul procedural, iar în termen de 15 zile de

la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de

repunere în termen, cât și cererea de exercitare a căii de atac, cum este și

cazul speței de față.

Prin urmare, va fi înlăturată critica

recurentei referitoare la admiterea cererii de repunere în termenul de apel,

instanța de control judiciar constatând în mod legal ca fiind întrunite

cerințele prevăzute de art. 103 C. proc. civ., dat fiind că reclamantul a

dovedit prin acte medicale depuse la dosarul cauzei că a fost împiedicat în

exercitarea în termen a căii de atac de o împrejurare mai presus de voința sa

și că a promovat calea de atac înlăuntrul celor 15 zile de la încetarea

împiedicării.

Deși nu

menționează în concret, din expunerea argumentelor aduse în sprijinul aplicării

greșite a legii în ceea ce privește modul de stabilire al despăgubirilor,

rezultă nemulțumirea recurentei în raport de cuantumul daunelor morale

acordate.

Cât privește justa și echitabila

dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora,

înalta Curte constată că instanța de control judiciar a reținut în mod corect

ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale cât privește

temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în raport de prevederile art.

998 C. civ., cu referire la Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 și Legea nr. 136/1995

ceea ce îndreptățește pe reclamant să solicite daune morale pentru prejudiciul

produs urmare a accidentului soldat cu pierderea mamei minorului și vătămarea

corporală a acestuia cauzată de pierderea unui simț.

În lipsa unor criterii legale de stabilire

a cuantumului daunelor morale, este de menționat că fixarea acestuia rămâne la

aprecierea instanței, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe

plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori

au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării,

măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Astfel cum în mod corect a reținut și

instanța de apel, operațiunea de estimare a despăgubirilor, deși lăsată la

aprecierea judecătorului, nu se poate face în mod arbitrar, ci pe baza unor

criterii ce decurg din norma de drept ce constituie temeiul legal al acțiunii,

completate cu o serie de alte împrejurări care pot forma convingerea instanței

asupra valorii compensației acordate.

De altfel, despăgubirea vine să

compenseze prejudiciul în plan moral, iar nu prejudiciul ca atare, știut fiind

că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale, având în vedere

că acordarea unei sume de bani abia dacă poate să-i aline victimei suferințele

produse, prin anumite avantaje, rezultat dezagreabil al faptei ilicite.

În cauză, instanța de apel a pronunțat

o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate,

evidențiind - așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate -

identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea

acestora într-un barem de gravitate. Aceasta, întrucât, un criteriu important

în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral.

Moartea violentă a soției

reclamantului D.A.I., respectiv a mamei minorului D.C.E. a provocat o suferință

de ordin afectiv, cu efect iremediabil, valoarea lezată având o importanță mult

mai mare pentru victime, ținând cont că nu există o valoare mai importantă

decât viața însăși, prejudiciul moral produs în cauză fiind unul major, care

justifică menținerea cuantumului de 80.000 euro acordat de prima instanță

minorului pentru pierderea mamei, fiind privat de șansa de a fi crescut, iubit

și ocrotit de aceasta, de sentimentele de care se bucură orice familie,

Distinct de cele reținute, în termenii

Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității se traduce prin

necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul

moral suferit, dreptul la familie și dreptul la viață fiind unele dintre

drepturile fundamentale ale omului, în fapt dreptul la viață fiind cel mai

important dintre ele.

Este de necontestat că în materia

daunelor morale, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele

de a fi evaluate în bani, adesea dificil de perceput, ceea ce face anevoioasă

repararea lor, iar constatarea existenței daunelor morale constând în dureri

fizice și psihice care îi însoțesc pe oameni timp îndelungat, și, uneori, chiar

până la sfârșitul vieții lor, face și mai dificilă repararea lor.

Astfel, instanța sesizată cu repararea

prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară

nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior,

cât pentru a-i alina suferința.

Curtea de apel a soluționat legal și

problema cuantificării daunelor morale de 70.000 euro acordate minorului pentru

pierderea văzului în proporție de 90% la ochiul drept, cuantumul despăgubirilor

fiind rezultatul unei aprecieri rezonabile și echitabile de natură să ofere o

anumită satisfacție compensatorie.

Contrar susținerilor recurentei,

instanța de apel a soluționat legal problema cuantificării daunelor morale

acordate minorului D.C.E., respectiv 150.000 euro (80.000 euro pentru pierderea

mamei și 70.000 pentru pierderea văzului în proporție de 90% la ochiul drept),

în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinentei cauzei de față de

așa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte

compensatorii, dar care să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii

daunelor, și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale,

decizia recurată fiind la adăpost de orice critică.

Pentru toate

considerentele anterior reținute, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta B.C.R. A. V.I.G. SA împotriva deciziei nr. 167 din 2 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția a Ill-a civilă, menținând decizia

instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B.C.R.

A. V.I.G. SA prin sucursala Dolj împotriva deciziei nr. 167 din 2 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția a Ill-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 noiembrie 2012