ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5627/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5627/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13

decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 21205/63/2011, reclamanții

Ș.I.G., Ș.I.S. prin reprezentant legal Ș.I., Ș.I.Z. și Ș.G. au solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995, art. 998, 999 C.civil

și art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA, obligarea acesteia la plata sumei

de 100.000 euro daune materiale și 500.000 euro daune morale pentru Ș.I.G., la

plata unei prestații periodice de 250 euro/lună începând cu data producerii

accidentului și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea

vârstei de 25 ani și 500.000 euro daune morale pentru Ș.I.S. și la plata sumei

de 20.000 euro daune materiale și câte 250.000 euro daune morale pentru fiecare

dintre pârâții Ș.I.Z. și Ș.G.

În motivare,

reclamanții au arătat că numitul Ș.R.S. (soțul/tatăl/fiul reclamanților) a

decedat în urma unui accident de circulație produs la data de 16 august 2010 de

către G.V. care conducea un autoturism asigurat la SC O.V.I.G. SA.

Reclamanții au mai

arătat că decesul victimei le-a creat o inevitabilă și mare suferință,

prejudiciul moral ce se impune a fi reparat prin echivalență - lipsa

sprijinului moral la creșterea și educarea minorului și că au cheltuit

importante sume de bani, pe care le-au împrumutat, cu serviciile funerare și

pomenirile ulterioare.

Prin încheierea din 6

februarie 2012 s-a admis excepția de necompetență materială funcțională a

Secției civile I a Tribunalului Dolj și s-a trimis cauza pentru competentă soluționare

Secției civile a II-a a Tribunalului Dolj, reținându-se că, deși formulată de o

persoană care nu e parte contractantă în contractul de asigurare, prezenta

acțiune are caracter comercial, întrucât raporturile juridice între părțile

litigante și, corelativ, calitatea procesuală pasivă a societății de asigurare,

dedusă din obligația contractuală de a repara paguba produsă prin fapta ilicită

a asiguratului, a luat naștere ca urmare a contractului de asigurare încheiat

între autorul faptei ilicite, în calitate de asigurat, și societatea de

asigurare, în calitate de asigurător, reclamantul invocând calitatea de

beneficiar al asigurării tocmai în virtutea încheierii contractului de

asigurare.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, la data de 13

februarie 2012 sub nr. 21205/63/2011*.

Prin încheierea din

14 martie 2012 s-a admis excepția de necompetență materială funcțională a

Secției a II-a civilă a Tribunalului Dolj și s-a trimis cauza spre competentă

soluționare în primă instanță Secției I civilă a Tribunalului Dolj,

reținându-se, în esență, că litigiul dintre părți nu este rezultatul unui

raport contractual între ele, răspunderea societății de asigurări fiind

angajată în temeiul legii, astfel încât natura litigiului derivă dintr-un

delict civil, fapt ce determină competența instanței civile.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă sub nr.

21205/63/2011**.

La data de 14 mai

2012 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către P.A.G. și

V.M. prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata, pentru fiecare, a sumei

de 200.000 euro reprezentând daune morale, în calitate de surori ale

decedatului Ș.R.S., cerere admisă în principiu prin încheierea din 11 iunie

2012.

În vederea justei

soluționări a cauzei, la solicitarea din oficiu a instanței, s-a atașat Dosarul

nr. 10502/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova privind

activitatea de cercetare penală în legătură cu accidentul produs la data de 15

august 2010 în urma căruia a decedat autorul reclamanților.

Pârâta SC O.V.I.G. SA

a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat cenzurarea pretențiilor

reclamanților în funcție de probatoriul efectuat în cauză și dispozițiile

legale invocate, urmând a se reține și culpa victimei, numitul Ș.R.S. circulând

cu un alt pasager pe un singur loc din autoturism și consimțind să fie

transportat de către un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Prin Sentința civilă

nr. 247 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Dolj, secția I civilă, a admis în

parte acțiunea; a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenții în nume propriu P.A.G. și V.M.; a obligat pârâta la

plata, către reclamanții Ș.I.G., Ș.G. și Ș.I.Z., a sumei de 5500 RON

reprezentând daune materiale; a obligat pârâta la plata, către reclamanta

Ș.I.G., a sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând

daune morale; a obligat pârâta la plata, către reclamantul Ș.I.S., prin

reprezentant legal Ș.I.G., a sumei de 3.825 euro, în echivalent RON la data

plății, reprezentând prestația periodică de 150 euro lunar, calculată pe

intervalul 15 august 2010 - 08 octombrie 2012 și 150 Euro/lunar în echivalent

RON la data plății, de la data pronunțării sentinței și până la momentul intervenirii

unei cauze legale de încetare precum și la plata sumei de 50.000 euro în

echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale; a obligat pârâta la

plata, către reclamanții Ș.G. și Ș.I.Z., a sumei de câte 25.000 euro pentru

fiecare, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale; a obligat

pârâta la plata, către intervenientele P.A.G. și V.M., a sumei de câte 10.000

euro pentru fiecare, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune

morale; a admis în parte cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată,

în sensul că: a obligat pârâta la plata către reclamanta Ș.I.G., a sumei de

2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat pârâta la plata către

reclamantul Ș.I.Z., a sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a

obligat pârâta la plata, către intervenientele P.A.G. și V.M., a sumei de 500

RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că, potrivit referatului de propunere de

neîncepere a urmăririi penale întocmit de Inspectoratul de Poliție de Poliție

Dolj în cadrul Dosarului nr. 10502/P/2010, la data de 15 august 2010, numitul

G.V., în timp ce conducea autoutilitara marca D.L. în afara localității Craiova

pe direcția Drobeta-Turnu Severin - Balș, a intrat în coliziune cu separatorul

metalic de sens montat pe sectorul de drum respectiv.

În urma accidentului

a rezultat decesul conducătorului auto și a numitului Ș.R.S., pasager în

autoutilitară, soțul reclamantei Ș.I.G., tatăl minorului Ș.I.S., fiul reclamanților

Ș.I.Z. și G. și fratele intervenientelor P.A.G. și V.M.

La data producerii

accidentului, mașina era asigurată la societatea de asigurare SC O.V.I.G.

conform poliției de asigurare X.

Potrivit art. 57 din

Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, drepturile

persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulație se exercită

împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot

exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele

obligației acestuia.

În cazul daunelor

producerii prin accidente de autovehicule survenite în anul 2010, asigurații

sunt despăgubiți în limitele stabilite de Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor, care prevede limite maxime de despăgubire pentru

prejudiciul cu caracter nepatrimonial și modul de stabilire a despăgubirilor

datorate de asigurător persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule,

atât pentru pagube materiale, cât și pentru vătămări corporale și deces.

Potrivit Normelor

tehnice aprobate prin actul normativ menționat, la stabilirea despăgubirilor se

au în vedere cheltuieli de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară,

precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu

documente justificative, veniturile nete nerealizate și alte eventuale

cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la

data decesului, dacă au fost cauzate de producerea accidentului, și daunele

morale.

Tribunalul a mai

reținut că, din declarațiilor martorilor audiați în cauză - B.M.C., M.A., C.G.,

P.P.I. și înscrisurile depuse la dosar, rezultă, în mod evident, că moartea

neașteptată a autorului reclamanților a fost de natură să creeze un șoc psihic,

puternic emoțional tuturor membrilor de familie și să determine cheltuieli

materiale legate de înmormântare și pomenirile ulterioare, chitanțele depuse la

dosar fiind în cuantum total de 5500 RON.

Tribunalul a

constatat că decesul autorului a însemnat privarea, pentru totdeauna, a

minorului Ș.I.S., de sprijinul material și moral al tatălui care era, potrivit

declarațiilor martorilor, singurul întreținător al familiei.

De asemenea, trebuie

avut în vedere și prejudiciul moral al celorlalți reclamanți, fiind evident că

nu numai soția supraviețuitoare, dar și părinții și surorile defunctului au

fost afectați cu toții, decesul angrenând o suprasolicitare psihică. Se

justifică astfel acordarea unor daune morale ca pretium doloris, în compensarea

traumelor psihice suferite de moștenitorii victimei decedate și a lezării

sentimentelor de afecțiune.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtă SC O.V.I.G. SA, arătând că la stabilirea

despăgubirilor se impunea a fi avut în vedere și gradul de vinovăție al

numitului Ș.R.S., care a circulat alături de un alt pasager, pe un singur loc

în autoturism, și a consimțit să fie transportat de către un șofer aflat sub

influența băuturilor alcoolice.

Pârâta a mai arătat

că reținerea calității de rudă nu poate fi suficientă pentru a se acorda daune

morale independent de dovedirea prejudiciului, fie el și de natură

nepatrimonială, legătura de rudenie în sine nefiind de natură să creeze o

prezumție absolută a existenței unui prejudiciu moral.

Prin încheierea din

21 februarie 2013, instanța de judecată, având în vedere valoarea pretențiilor

menționate în cererea de chemare în judecată cât și în cererea de intervenție,

valoare ce depășește 100.000 RON, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit.

b) C. proc. civ. raportat la art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ., a

recalificat calea de atac ca fiind apelul.

Prin Decizia civilă

nr. 14 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis

apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat-o pe

aceasta la plata sumei de 50.000 euro către reclamanta Ș.I.G. și câte 5000 euro

către fiecare dintre intervenientele P.A.G. și V.M.; a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, la cuantificarea daunelor

morale acordate soției și surorilor autorului, pe lângă toate celelalte

criterii, precum criteriul intensității durerii psihice, repercusiunile

prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, consecințele

prejudiciului pe plan social, profesional și familial, tulburările și neajunsurile

suferite în prezent și în viitor, prima instanță trebuia să se raporteze și la

criteriul echității, și în același timp să țină seama de sumele acordate cu

același titlu celorlalți moștenitori.

Este incontestabil că

reclamanta Ș.I.G., în calitate de soție a autorului Ș.R.S., a fost afectată de

decesul soțului și că este îndreptățită la acordarea unor daune morale pentru

compensarea pierderilor suferite pe plan psihic, social, și familial,

respectiv, privarea de o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în

momentul decesului autorului, dar și în viitor, însă valoarea acestor

despăgubiri trebuie să fie justă și echitabilă, fără a deveni o sursă de

îmbogățire fără justă cauză.

Mai mult instanța

trebuie să păstreze un echilibru între sumele acordate cu titlu de daune morale

moștenitorilor care sunt în grad apropriat de rudenie cu autorul, având în

vedere că toți au fost traumatizați psihic prin pierderea suferită, dar și

împrejurarea că sentimentele de afecțiune le-au fost grav lezate.

Chiar dacă reclamanta

nu este rudă cu autorul (fiind soția supraviețuitoare), aceasta se situează din

punct de vedere al pierderii suferite, cel puțin la nivelul reclamantului

Ș.I.S. căruia, în calitate de fiu al victimei accidentului, i s-a acordat suma

de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

În respectarea

principiului echității și al justului echilibru, instanța de apel a apreciat că

reclamanta Ș.I.G. este îndreptățită (ca și fiul său) la plata unor daune morale

în cuantum de 50.000 euro, aceasta fiind o sumă rezonabilă ce poate contribui

la compensarea prejudiciului moral suferit.

Referitor la

intimatele interveniente, instanța de apel a constatat că, atâta timp cât

potrivit jurisprudenței în materia daunelor morale, acestea pot fi acordate și

persoanelor apropiate celui care a decedat, cu atât mai mult intervenientele,

în calitate de surori ale autorului, sunt îndreptățite la despăgubiri

reprezentând prejudiciul moral suferit prin pierderea fratelui lor, fiind de

necontestat că decesul acestuia le-a provocat o suferință pe plan psihic, fiind

lezate sentimentele de afecțiune pe care le au față de acesta.

Cu toate acestea,

pentru cuantificarea daunelor, instanța a apreciat că trebuie să se raporteze

pe de-o parte la criteriile enunțate, iar pe de trebuie să țină seama de sumele

acordate cu același titlu celorlalți moștenitori.

Or, în condițiile în

care s-a considerat că soția și fiul autorului trebuie să primească câte 50.000

euro, iar părinții defunctului câte 25.000 euro fiecare, instanța de apel a

apreciat că prin obligarea pârâtei la câte 5.000 euro pentru fiecare dintre

interveniente, se asigură o reparație echitabilă și rezonabilă a prejudiciului

moral suferit de acestea, ca urmare a decesului fratelui lor.

Referitor la

susținerea pârâtei privind forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta,

în sensul că autorul Ș.R.S. ar avea culpă în producerea accidentului și că

această culpă are consecințe asupra întinderii despăgubirilor reprezentând

daune morale, instanța de apel a reținut că aceasta nu este întemeiată,

accidentul fiind produs din culpa exclusivă a șoferului - numitul G.V., care,

datorită neatenției în conducere și pe fondul consumului de alcool, a intrat în

coliziune cu separatorul metalic de sens montat pe sectorul de drum, așa cum

rezultă expres din Referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale

întocmit de Inspectoratul de Poliție Dolj - Serviciul Rutier în Dosarul nr.

10502/P din 24 august 2010, aflat la dosarul cu același număr, atașat la

dosarul cauzei

În același timp, din

declarația numitului P.I.D., care s-a aflat în autoturism împreună cu victima,

rezultă că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice în prezența celor doi

pasageri, astfel încât, victimei Ș.R.S. nu i se poate imputa faptul că a

acceptat să fie transportat de un șofer sub influența băuturilor alcoolice,

câtă vreme nu avea cunoștință de acest aspect și ca atare, nu i se poate reține

o culpă din acest punct de vedere.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanta Ș.I.G., intervenientele în interes

propriu P.A.G. și V.M., precum și pârâta SC O.V.I.G. SA.

Recurenta-reclamantă

Ș.I.G. și recurentele-interveniente în interes propriu P.A.G. și V.M. și-au

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

formulând următoarele critici:

I. Instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv, nu a

menționat care sunt argumentele de fapt și de drept ce i-au format convingerea

în admiterea apelului, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ., cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

În acest sens,

recurentele arată că, deși hotărârea atacată conține ample considerații

teoretice relative la daunele morale și la prejudiciul moral, instanța de apel

nu precizează, în concret, motivele pe care și-a fundamentat soluția, nu

examinează apărările reclamantelor formulate prin întâmpinare și nu indică

motivele de drept ce au determinat diminuarea cuantumului daunelor morale

acordate recurentelor.

Instanța de apel

apreciază că o astfel de diminuare este impusă de respectarea principiului

echității, în condițiile în care limita de despăgubire stabilită de Ordinul nr.

5/2010 este de 2.500.000 euro echivalent în RON la cursul de schimb al pieței

valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a

României.

Prin lipsa motivării,

instanța de apel a nesocotit nu numai dispozițiile art. 261 C. proc. civ., dar

și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind

procesul echitabil, întrucât motivarea corespunzătoare a hotărârii

judecătorești reprezintă una dintre principalele garanții ale procedurii

judiciare.

II. Instanța de apel

a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2

lit. a) - c) și d) din Normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA și

dispozițiile Legii nr. 136/1995, sens în care se impune modificarea hotărârii

atacate în sensul respingerii apelului pârâtei.

În susținerea acestui

motiv de recurs, se arată că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt

derizorii, fiind stabilite cu interpretarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor legale în materie, respectiv, a Ordinului nr. 5/2010 al CSA, care

prevede o limită de despăgubire de 2.500.000 euro.

Se mai arată că, în

lipsa unor criterii legale de individualizare exactă a daunelor morale,

instanța de judecată este obligată să se raporteze la datele concrete ale

cauzei, și anume, natura relațiilor dintre părți, situația familială,

dificultățile legate de dispariția unui membru al familiei etc.

Or, materialul

probator administrat în cauză a dovedit că victima accidentului avea un copil

minor, pentru asigurarea existenței căruia defunctul avea două slujbe, iar

impactul dispariției sale a fost devastator asupra părinților și soției.

Relația afectivă a

fost dovedită și în ceea ce privește surorile victimei, care au contribuit la

cheltuielile de înmormântare și au susținut moral soția, copilul și părinții

decedatului.

Recurentele apreciază

că sumele acordate de prima instanță cu titlu de daune morale sunt în acord cu

principiile și legislația în materie, astfel încât se impune a fi menținute.

Recurenta-pârâtă SC

O.V.I.G. SA a criticat hotărârea instanței de apel din perspectiva cuantumului

daunelor morale acordate, apreciind că dezdăunarea părților trebuie să reprezinte

o reparare justă și integrală a pagubei, fără a se transforma însă într-o

amendă excesivă pentru autorul daunelor ori în venituri nejustificate pentru

victime.

Recurenta-pârâtă

arată că în ultima vreme părțile vătămate constituite părți civile solicită

daune morale de la inculpatul asigurat de răspundere civilă, cu mențiunea

expresă de a le fi plătite nemijlocit de către societățile de asigurare,

cerând, în acest mod, sume exorbitante.

Or, criteriul care

stă la baza cuantificării daunelor morale nu este calitatea de asigurat a celui

chemat să repare prejudiciul cauzat și nici limitele maxime de despăgubire ce

cresc de la an la an, ci cuantumul acestora trebuie să fie în mod obiectiv unul

just, rațional, echitabil, dar mai ales rezonabil, adică echitatea, compensația

și evitarea îmbogățirii fără justă cauză, iar nu scăderea din limita maximă a

contractului de asigurare.

În cazul de față

forma de vinovăție a autorului faptei este culpa, iar victima a circulat cu un

alt pasager pe un singur loc în autoturism și a consimțit să fie transportat de

un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice, sens în care, la stabilirea

daunelor urmează a se ține cont și de gradul acestuia de vinovăție.

Recursurile sunt

nefondate, pentru următoarele argumente comune:

Deși în cauză, pentru

ambele recursuri s-a invocat, de către partea adversă, neîncadrarea în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ce ar fi atras aplicarea sancțiunii

nulității acestora, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantă

și interveniente se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în

ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii sub aspectul

reducerii cuantumului despăgubirilor, precum și în teza prevăzută de art. 304

pct. 9 din același cod, cu referire la neaplicarea, sub aspectul reducerii

cuantumului despăgubirilor, a Ordinului nr. 5/2010 al CSA, care prevedea, la

data survenirii cazului asigurat, o limită de despăgubire de 2.500.000 euro.

De asemenea, recursul

declarat de pârâtă se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., dat fiind faptul că se critică neaplicarea, de către

instanța de apel, în ceea ce privește stabilirea răspunderii civile delictuale,

a criteriului culpei concurente a victimei, care a cunoscut și a acceptat

riscurile la care se supunea, urcând în autovehiculul condus de autorul

accidentului, împrejurare ce ar fi determinat, în opinia recurentei, o

diminuare a despăgubirilor.

Având în vedere că

recursurile declarate în cauză vizează, în ambele variante, critici aduse

modalității de cuantificare a despăgubirilor acordate, prin prisma respectării

unor criterii legale, Înalta Curte va analiza cauza din perspectiva unor

considerente comune.

Astfel,

recurentele-reclamante susțin, într-o primă teză, că hotărârea instanței de

apel nu respectă dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv,

"(...) conține ample considerații teoretice relative la daunele morale și

prejudiciul moral, fără ca instanța de apel să arate în concret motivele pe

care și-a fundamentat soluția, să examineze apărările noastre formulate în

cuprinsul întâmpinării sau să indice motivele de drept care au condus la

soluția admiterii apelului pârâtei SC O.V.I.G. SA și reducerii cuantumului

daunelor morale acordate soției și surorilor victimei accidentului

rutier", situație de natură să încalce dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și să

atragă casarea hotărârii astfel pronunțate.

Dispozițiile art. 261

alin. (5) C. proc. civ. reglementează, în mod imperativ, obligativitatea

motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară

și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția

ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva

arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că

cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Motivarea reprezintă

un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional,

întrucât hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este

rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în

cauză, în scopul aflării adevărului, consecință a unor raționamente logice

făcute de instanță.

În speță, se constată

că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de textul legal anterior

citat, întrucât instanța de apel a expus în mod corespunzător argumentele ce au

determinat formarea convingerii sale și a răspuns tuturor chestiunilor deduse

judecății prin intermediul motivelor de apel formulate de către pârâtă, nefiind

incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivarea hotărârii

judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă

ridicată de părți în cadrul criticilor de nelegalitate aduse soluțiilor

pronunțate anterior, ci implică examinarea reală a problemelor esențiale ce au

fost supuse analizei judiciare și redarea, în considerente, a argumentelor ce

au condus la pronunțarea soluției respective.

În cauză, problema de

drept în jurul căreia poartă analiza instanței este aceea a aprecierii asupra

cuantumului daunelor morale acordate părinților, soției supraviețuitoare,

fiului și surorilor victimei unui accident rutier, în considerarea relațiilor

afective dintre ele și a impactului, de natură prejudiciabilă, pe care decesul

victimei l-a avut asupra acestor membri de familie, în raport de condițiile

prevăzute de lege pentru aplicarea instituției răspunderii civile delictuale.

În justificarea

soluției pronunțate, instanța de apel, pe lângă considerațiile teoretice

privind noțiunea de daune morale, prejudiciu moral, criteriile ce stau la baza

evaluării sumelor acordate cu acest titlu, precum și referirile la practica

jurisprudențială în materie, a constatat că, în ceea ce privește daunele morale

acordate soției supraviețuitoare și surorilor victimei, instanța de fond nu a

ținut cont de principiul echității și nu a respectat un echilibru între sumele

acordate moștenitorilor aflați într-un grad de rudenie apropiat cu autorul.

Instanța de apel a

procedat la aplicarea principiului echității și al justului echilibru,

apreciind că soția supraviețuitoare se situează, din punct de vedere al

pierderii suferite, pe același plan cu fiul victimei, sens în care a acordat

acesteia, cu titlu de daune morale, aceeași sumă, respectiv, 50.000 euro.

Referitor la surorile

victimei, instanța de apel, în aplicarea aceluiași principiu,al echității și al

justului echilibru, a apreciat că dacă părinților li s-a acordat 25.000 Euro, suma

de 5000 euro pentru fiecare dintre surori, reprezintă o reparație echitabilă

pentru acestea.

În stabilirea

modalității de acordare a daunelor morale și a cuantumului acestora, instanța

de apel nu avea cum să facă trimitere la "motivele de drept" pe care

și-a întemeiat convingerea, cum greșit susțin recurentele-reclamante, întrucât

cuantificarea prejudiciului moral, în condițiile în care constată ca fiind

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, este o problemă de

apreciere, în raport cu gravitatea vătămărilor aduse și intensitatea

suferințelor cauzate.

Stabilirea daunelor

morale, precum și cuantumul acestora, este atributul exclusiv al judecătorului

care, pe baza unor probe materiale care circumstanțiază cazul producător de

prejudiciu moral, având în vedere principiul îmbogățirii fără justă cauză și al

echității, trebuie să stabilească o atare reparație.

Or, din această

perspectivă, considerentele hotărârii recurate se circumscriu exigențelor

legale privind obligativitatea și necesitatea motivării, fiind prezentate,

contrar susținerilor recurentelor reclamante, argumentele pe baza cărora

instanța de apel și-a format convingerea.

Susținerea

recurentelor-reclamante conform căreia instanța de apel nu ar fi analizat

apărările formulate prin întâmpinare, nu pot fi reținute, întrucât decizia

atacată a fost pronunțată la data de 14 martie 2013, iar actul procedural a

fost înregistrat la data de 13 martie 2013, în afara termenului prevăzut de

lege, fiind calificat, chiar de către reclamante, drept note scrise.

Cu privire la

cuantumul daunelor morale despre care reclamanta și intervenientele în interes

propriu arată, într-o a doua teză a recursului formulat, că le-a fost diminuat

printr-o greșită interpretare a dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2

lit. a) - c) și d) din Normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA și a

dispozițiilor Legii nr. 136/1995, iar pârâta arată că este excesiv, raportat la

faptul că victima a avut partea ei de vină în producerea accidentului, nici

aceste critici nu pot fi primite.

Astfel, despăgubirile

reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și

cuantificarea acestora trebuie să fie justă și echitabilă, să corespundă

prejudiciului moral real și efectiv, în așa fel încât să nu se ajungă la o

îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească

daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În stabilirea acestor

tip de daune instanțele de judecată nu operează cu criterii prestabilite, ci

judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor

particulare ale cauzei, funcție de care se apreciază asupra întinderii

reparației prejudiciului suferit.

Acest cuantum diferă

de la o speță la alta și, de regulă, se are în vedere suferința pricinuită

părților vătămate, fie urmare a traumelor fizice îndurate (perioadă de

spitalizare, rămânerea cu o infirmitate permanentă etc.), dar și suferința

psihică produsă ca urmare a decesului unei persoane apropiate (cum este

situația din cauza pendinte).

De asemenea, instanța

de judecată trebuie să aibă în vedere ca sumele de bani pe care le acordă cu

titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, respectiv, astfel de sume

să nu constituie nici sancțiuni excesive pentru autorii daunelor și, implicit,

pentru societățile de asigurare, nici venituri nejustificate victimelor

daunelor.

Aceasta întrucât o

atare despăgubire nu poate repara iremediabilul, ci poate doar să ofere o

indemnizație satisfăcătoare victimei, în vederea atenuării suferințelor

suportate care, chiar dacă nu pot fi cuantificate, pot fi totuși compensate

prin acordarea unei sume de bani.

Înalta Curte constată

că în cauză, nu este incident nici cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., întrucât instanța de apel nu a încălcat nicio normă legală în procesul de

evaluare a cuantumului daunelor morale, atât prin menținerea hotărârii primei

instanțe cu privire la sumele acordate cu acest titlu părinților și fiului

victimei, cât și prin diminuarea acestor sume în ceea ce privește soția

supraviețuitoare și surorile aceleiași victime, cu prilejul soluționării

litigiului în apel.

Este evident că prin

decesul victimei s-a cauzat părinților, soției supraviețuitoare, fiului și

surorilor acesteia traume psihice accentuate, reprezentând prejudicii afective

ce constau în suferința pe care o încearcă victimele indirecte (acele persoane

legate printr-o relație de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima

imediată și care, datorită prejudiciului corporal cauzat acesteia, suferă o

pierdere economică sau este lezată în sentimentele ei de afecțiune față de

respectiva victimă imediată) din cauza pierderii unei ființe dragi, față de

care au o afecțiune deosebită.

Așa cum s-a arătat în

considerentele expuse în paragrafele anterioare, chiar dacă această pierdere nu

poate fi înlocuită, ea poate fi compensată, iar sumele acordate de către

instanța de fond părinților și fiului minor al victimei, astfel cum au fost

menținute în apel, constituie, în opinia curții de apel, o satisfacție

echitabilă, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie, cu

principiul echității și al justului echilibru.

În ceea ce privește

daunele morale acordate reclamantei Ș.I.G., în calitate de soție

supraviețuitoare a victimei, și intervenientelor P.A.G. și V.M., în calitate de

surori ale aceleiași victime, Înalta Curte constată că ajustarea cuantumului

acestor daune pe care a realizat-o instanța de apel, este, de asemenea,

conformă legii și principiilor enunțate anterior ce guvernează această materie.

În mod corect, în

stabilirea daunelor morale acordate soției supraviețuitoare, instanța de apel a

avut în vedere sumele acordate cu același titlu fiului minor al victimei,

căruia i s-a acordat suma de 50.000 euro, și care, situându-se pe același plan

din punct de vedere al pierderii suferite cu aceasta, era firesc să se situeze

pe același plan și din punct de vedere al compensațiilor primite ca urmare a

tragicului eveniment.

Prin Rezoluția

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie

1965 în materia prejudiciului corporal, s-a statuat expres că "în caz de

deces, reparația pentru prejudiciul de afectațiune trebuie acordată părinților,

soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este

supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu

victima, în momentul decesului".

Cu toate acestea,

practica judiciară a recunoscut și fraților și surorilor victimei o atare

prezumție de afectivitate, care să-i îndreptățească pe aceștia la compensații

cu titlu de daune morale.

În contextul însă în

care, în speță, părinților decedatului li s-a acordat câte 25.000 euro pentru

fiecare, instanța de apel a acordat suma de 5000 euro pentru fiecare

intervenientă, apreciind că aceasta reprezintă o indemnizație corespunzătoare

și conformă legii.

Prin urmare, sub

acest aspect, nu se pot reține criticile recurentei-reclamante și a

recurentelor-interveniente privind o presupusă interpretare și aplicare greșită

a dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2 lit. a) - c) și d) din Normele

de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA și a dispozițiilor Legii nr.

136/1995, cu trimitere la plafonul de despăgubire stabilit prin Ordinul nr.

5/2010 în vigoare la data producerii accidentului, întrucât, așa cum s-a arătat

deja, cuantumul daunelor morale nu cunoaște criterii de apreciere care să fie

reglementate de legislația aferentă momentului producerii incidentului.

Referitor la

susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora victima accidentului a avut

propria vină în producerea acestuia, instanța de apel a avut în vedere acest

aspect, stabilind, în baza analizei probatoriului administrat, că victimei nu i

se poate imputa faptul că a acceptat să fie transportată de un șofer sub

influența băuturilor alcoolice, câtă vreme nu avea cunoștință de acest aspect

și ca atare, nu i se poate reține o culpă din acest punct de vedere.

Recurenta pârâtă nu a

formulat critici noi de nelegalitate, referitoare la modalitatea de aplicare de

către instanța de apel a criteriului culpei concurente, mulțumindu-se a reitera

susținerile din apel, motiv pentru care, instanța de recurs apreciază ca

soluția pronunțată a fost dată cu corecta aplicare și interpretare a legii.

Reanalizarea pe fond a circumstanțelor producerii accidentului, reprezintă o

chestiune de interpretare a probelor ce vizează situația de fapt stabilită în

apel și nu poate constitui obiect de analiză în recurs, dat fiind limitările

art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta Ș.I.G. și intervenienții în nume

propriu P.A.G., V.M., precum și de pârâta SC O.V.I.G. SA, împotriva Deciziei

nr. 14 din 14 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 decembrie 2013.

Procesat de GGC - GV