ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5627/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 21205/63/2011, reclamanții Ș.I.G., Ș.I.S. prin reprezentant legal Ș.I., Ș.I.Z. și Ș.G. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995, art. 998, 999 C.civil și art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro daune materiale și 500.000 euro daune morale pentru Ș.I.G., la plata unei prestații periodice de 250 euro/lună începând cu data producerii accidentului și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani și 500.000 euro daune morale pentru Ș.I.S.

și la plata sumei de 20.000 euro daune materiale și câte 250.000 euro daune morale pentru fiecare dintre pârâții Ș.I.Z. și Ș.G. În motivare, reclamanții au arătat că numitul Ș.R.S. (soțul/tatăl/fiul reclamanților) a decedat în urma unui accident de circulație produs la data de 16 august 2010 de către G.V. care conducea un autoturism asigurat la SC O.V.I.G. SA. Reclamanții au mai arătat că decesul victimei le-a creat o inevitabilă și mare suferință, prejudiciul moral ce se impune a fi reparat prin echivalență - lipsa sprijinului moral la creșterea și educarea minorului și că au cheltuit importante sume de bani, pe care le-au împrumutat, cu serviciile funerare și pomenirile ulterioare.

Prin încheierea din 6 februarie 2012 s-a admis excepția de necompetență materială funcțională a Secției civile I a Tribunalului Dolj și s-a trimis cauza pentru competentă soluționare Secției civile a II-a a Tribunalului Dolj, reținându-se că, deși formulată de o persoană care nu e parte contractantă în contractul de asigurare, prezenta acțiune are caracter comercial, întrucât raporturile juridice între părțile litigante și, corelativ, calitatea procesuală pasivă a societății de asigurare, dedusă din obligația contractuală de a repara paguba produsă prin fapta ilicită a asiguratului, a luat naștere ca urmare a contractului de asigurare încheiat între autorul faptei ilicite, în calitate de asigurat, și societatea de asigurare, în calitate de asigurător, reclamantul invocând calitatea de beneficiar al asigurării tocmai în virtutea încheierii contractului de asigurare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, la data de 13 februarie 2012 sub nr. 21205/63/2011*. Prin încheierea din 14 martie 2012 s-a admis excepția de necompetență materială funcțională a Secției a II-a civilă a Tribunalului Dolj și s-a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Secției I civilă a Tribunalului Dolj, reținându-se, în esență, că litigiul dintre părți nu este rezultatul unui raport contractual între ele, răspunderea societății de asigurări fiind angajată în temeiul legii, astfel încât natura litigiului derivă dintr-un delict civil, fapt ce determină competența instanței civile. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă sub nr. 21205/63/2011**.

La data de 14 mai 2012 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către P.A.G. și V.M. prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata, pentru fiecare, a sumei de 200.000 euro reprezentând daune morale, în calitate de surori ale decedatului Ș.R.S., cerere admisă în principiu prin încheierea din 11 iunie 2012. În vederea justei soluționări a cauzei, la solicitarea din oficiu a instanței, s-a atașat Dosarul nr. 10502/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova privind activitatea de cercetare penală în legătură cu accidentul produs la data de 15 august 2010 în urma căruia a decedat autorul reclamanților. Pârâta SC O.V.I.G. SA a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat cenzurarea pretențiilor reclamanților în funcție de probatoriul efectuat în cauză și dispozițiile legale invocate, urmând a se reține și culpa victimei, numitul Ș.R.S.

circulând cu un alt pasager pe un singur loc din autoturism și consimțind să fie transportat de către un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Prin Sentința civilă nr. 247 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Dolj, secția I civilă, a admis în parte acțiunea; a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenții în nume propriu P.A.G. și V.M.; a obligat pârâta la plata, către reclamanții Ș.I.G., Ș.G.

și Ș.I.Z., a sumei de 5500 RON reprezentând daune materiale; a obligat pârâta la plata, către reclamanta Ș.I.G., a sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata, către reclamantul Ș.I.S., prin reprezentant legal Ș.I.G., a sumei de 3.825 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând prestația periodică de 150 euro lunar, calculată pe intervalul 15 august 2010 - 08 octombrie 2012 și 150 Euro/lunar în echivalent RON la data plății, de la data pronunțării sentinței și până la momentul intervenirii unei cauze legale de încetare precum și la plata sumei de 50.000 euro în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata, către reclamanții Ș.G.

și Ș.I.Z., a sumei de câte 25.000 euro pentru fiecare, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata, către intervenientele P.A.G. și V.M., a sumei de câte 10.000 euro pentru fiecare, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune morale; a admis în parte cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că: a obligat pârâta la plata către reclamanta Ș.I.G., a sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat pârâta la plata către reclamantul Ș.I.Z., a sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat pârâta la plata, către intervenientele P.A.G. și V.M., a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit referatului de propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Inspectoratul de Poliție de Poliție Dolj în cadrul Dosarului nr. 10502/P/2010, la data de 15 august 2010, numitul G.V., în timp ce conducea autoutilitara marca D.L. în afara localității Craiova pe direcția Drobeta-Turnu Severin - Balș, a intrat în coliziune cu separatorul metalic de sens montat pe sectorul de drum respectiv. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și a numitului Ș.R.S., pasager în autoutilitară, soțul reclamantei Ș.I.G., tatăl minorului Ș.I.S., fiul reclamanților Ș.I.Z. și G. și fratele intervenientelor P.A.G. și V.M. La data producerii accidentului, mașina era asigurată la societatea de asigurare SC O.V.I.G.

conform poliției de asigurare X. Potrivit art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, drepturile persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulație se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia. În cazul daunelor producerii prin accidente de autovehicule survenite în anul 2010, asigurații sunt despăgubiți în limitele stabilite de Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede limite maxime de despăgubire pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial și modul de stabilire a despăgubirilor datorate de asigurător persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, atât pentru pagube materiale, cât și pentru vătămări corporale și deces.

Potrivit Normelor tehnice aprobate prin actul normativ menționat, la stabilirea despăgubirilor se au în vedere cheltuieli de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative, veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, dacă au fost cauzate de producerea accidentului, și daunele morale. Tribunalul a mai reținut că, din declarațiilor martorilor audiați în cauză - B.M.C., M.A., C.G., P.P.I. și înscrisurile depuse la dosar, rezultă, în mod evident, că moartea neașteptată a autorului reclamanților a fost de natură să creeze un șoc psihic, puternic emoțional tuturor membrilor de familie și să determine cheltuieli materiale legate de înmormântare și pomenirile ulterioare, chitanțele depuse la dosar fiind în cuantum total de 5500 RON.

Tribunalul a constatat că decesul autorului a însemnat privarea, pentru totdeauna, a minorului Ș.I.S., de sprijinul material și moral al tatălui care era, potrivit declarațiilor martorilor, singurul întreținător al familiei. De asemenea, trebuie avut în vedere și prejudiciul moral al celorlalți reclamanți, fiind evident că nu numai soția supraviețuitoare, dar și părinții și surorile defunctului au fost afectați cu toții, decesul angrenând o suprasolicitare psihică. Se justifică astfel acordarea unor daune morale ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de moștenitorii victimei decedate și a lezării sentimentelor de afecțiune. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă SC O.V.I.G.

SA, arătând că la stabilirea despăgubirilor se impunea a fi avut în vedere și gradul de vinovăție al numitului Ș.R.S., care a circulat alături de un alt pasager, pe un singur loc în autoturism, și a consimțit să fie transportat de către un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Pârâta a mai arătat că reținerea calității de rudă nu poate fi suficientă pentru a se acorda daune morale independent de dovedirea prejudiciului, fie el și de natură nepatrimonială, legătura de rudenie în sine nefiind de natură să creeze o prezumție absolută a existenței unui prejudiciu moral. Prin încheierea din 21 februarie 2013, instanța de judecată, având în vedere valoarea pretențiilor menționate în cererea de chemare în judecată cât și în cererea de intervenție, valoare ce depășește 100.000 RON, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. raportat la art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., a recalificat calea de atac ca fiind apelul. Prin Decizia civilă nr. 14 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 50.000 euro către reclamanta Ș.I.G. și câte 5000 euro către fiecare dintre intervenientele P.A.G. și V.M.; a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, la cuantificarea daunelor morale acordate soției și surorilor autorului, pe lângă toate celelalte criterii, precum criteriul intensității durerii psihice, repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, consecințele prejudiciului pe plan social, profesional și familial, tulburările și neajunsurile suferite în prezent și în viitor, prima instanță trebuia să se raporteze și la criteriul echității, și în același timp să țină seama de sumele acordate cu același titlu celorlalți moștenitori.

Este incontestabil că reclamanta Ș.I.G., în calitate de soție a autorului Ș.R.S., a fost afectată de decesul soțului și că este îndreptățită la acordarea unor daune morale pentru compensarea pierderilor suferite pe plan psihic, social, și familial, respectiv, privarea de o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul decesului autorului, dar și în viitor, însă valoarea acestor despăgubiri trebuie să fie justă și echitabilă, fără a deveni o sursă de îmbogățire fără justă cauză. Mai mult instanța trebuie să păstreze un echilibru între sumele acordate cu titlu de daune morale moștenitorilor care sunt în grad apropriat de rudenie cu autorul, având în vedere că toți au fost traumatizați psihic prin pierderea suferită, dar și împrejurarea că sentimentele de afecțiune le-au fost grav lezate.

Chiar dacă reclamanta nu este rudă cu autorul (fiind soția supraviețuitoare), aceasta se situează din punct de vedere al pierderii suferite, cel puțin la nivelul reclamantului Ș.I.S. căruia, în calitate de fiu al victimei accidentului, i s-a acordat suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale. În respectarea principiului echității și al justului echilibru, instanța de apel a apreciat că reclamanta Ș.I.G. este îndreptățită (ca și fiul său) la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 euro, aceasta fiind o sumă rezonabilă ce poate contribui la compensarea prejudiciului moral suferit.

Referitor la intimatele interveniente, instanța de apel a constatat că, atâta timp cât potrivit jurisprudenței în materia daunelor morale, acestea pot fi acordate și persoanelor apropiate celui care a decedat, cu atât mai mult intervenientele, în calitate de surori ale autorului, sunt îndreptățite la despăgubiri reprezentând prejudiciul moral suferit prin pierderea fratelui lor, fiind de necontestat că decesul acestuia le-a provocat o suferință pe plan psihic, fiind lezate sentimentele de afecțiune pe care le au față de acesta. Cu toate acestea, pentru cuantificarea daunelor, instanța a apreciat că trebuie să se raporteze pe de-o parte la criteriile enunțate, iar pe de trebuie să țină seama de sumele acordate cu același titlu celorlalți moștenitori.

Or, în condițiile în care s-a considerat că soția și fiul autorului trebuie să primească câte 50.000 euro, iar părinții defunctului câte 25.000 euro fiecare, instanța de apel a apreciat că prin obligarea pârâtei la câte 5.000 euro pentru fiecare dintre interveniente, se asigură o reparație echitabilă și rezonabilă a prejudiciului moral suferit de acestea, ca urmare a decesului fratelui lor. Referitor la susținerea pârâtei privind forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, în sensul că autorul Ș.R.S.

ar avea culpă în producerea accidentului și că această culpă are consecințe asupra întinderii despăgubirilor reprezentând daune morale, instanța de apel a reținut că aceasta nu este întemeiată, accidentul fiind produs din culpa exclusivă a șoferului - numitul G.V., care, datorită neatenției în conducere și pe fondul consumului de alcool, a intrat în coliziune cu separatorul metalic de sens montat pe sectorul de drum, așa cum rezultă expres din Referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Inspectoratul de Poliție Dolj - Serviciul Rutier în Dosarul nr. 10502/P din 24 august 2010, aflat la dosarul cu același număr, atașat la dosarul cauzei În același timp, din declarația numitului P.I.D., care s-a aflat în autoturism împreună cu victima, rezultă că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice în prezența celor doi pasageri, astfel încât, victimei Ș.R.S.

nu i se poate imputa faptul că a acceptat să fie transportat de un șofer sub influența băuturilor alcoolice, câtă vreme nu avea cunoștință de acest aspect și ca atare, nu i se poate reține o culpă din acest punct de vedere. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta Ș.I.G., intervenientele în interes propriu P.A.G. și V.M., precum și pârâta SC O.V.I.G. SA. Recurenta-reclamantă Ș.I.G. și recurentele-interveniente în interes propriu P.A.G. și V.M. și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: I. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv, nu a menționat care sunt argumentele de fapt și de drept ce i-au format convingerea în admiterea apelului, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În acest sens, recurentele arată că, deși hotărârea atacată conține ample considerații teoretice relative la daunele morale și la prejudiciul moral, instanța de apel nu precizează, în concret, motivele pe care și-a fundamentat soluția, nu examinează apărările reclamantelor formulate prin întâmpinare și nu indică motivele de drept ce au determinat diminuarea cuantumului daunelor morale acordate recurentelor. Instanța de apel apreciază că o astfel de diminuare este impusă de respectarea principiului echității, în condițiile în care limita de despăgubire stabilită de Ordinul nr. 5/2010 este de 2.500.000 euro echivalent în RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.

Prin lipsa motivării, instanța de apel a nesocotit nu numai dispozițiile art. 261 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, întrucât motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătorești reprezintă una dintre principalele garanții ale procedurii judiciare. II. Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2 lit. a) - c) și d) din Normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA și dispozițiile Legii nr. 136/1995, sens în care se impune modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului pârâtei. În susținerea acestui motiv de recurs, se arată că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt derizorii, fiind stabilite cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, respectiv, a Ordinului nr. 5/2010 al CSA, care prevede o limită de despăgubire de 2.500.000 euro.

Se mai arată că, în lipsa unor criterii legale de individualizare exactă a daunelor morale, instanța de judecată este obligată să se raporteze la datele concrete ale cauzei, și anume, natura relațiilor dintre părți, situația familială, dificultățile legate de dispariția unui membru al familiei etc. Or, materialul probator administrat în cauză a dovedit că victima accidentului avea un copil minor, pentru asigurarea existenței căruia defunctul avea două slujbe, iar impactul dispariției sale a fost devastator asupra părinților și soției. Relația afectivă a fost dovedită și în ceea ce privește surorile victimei, care au contribuit la cheltuielile de înmormântare și au susținut moral soția, copilul și părinții decedatului.

Recurentele apreciază că sumele acordate de prima instanță cu titlu de daune morale sunt în acord cu principiile și legislația în materie, astfel încât se impune a fi menținute. Recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA a criticat hotărârea instanței de apel din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate, apreciind că dezdăunarea părților trebuie să reprezinte o reparare justă și integrală a pagubei, fără a se transforma însă într-o amendă excesivă pentru autorul daunelor ori în venituri nejustificate pentru victime. Recurenta-pârâtă arată că în ultima vreme părțile vătămate constituite părți civile solicită daune morale de la inculpatul asigurat de răspundere civilă, cu mențiunea expresă de a le fi plătite nemijlocit de către societățile de asigurare, cerând, în acest mod, sume exorbitante.

Or, criteriul care stă la baza cuantificării daunelor morale nu este calitatea de asigurat a celui chemat să repare prejudiciul cauzat și nici limitele maxime de despăgubire ce cresc de la an la an, ci cuantumul acestora trebuie să fie în mod obiectiv unul just, rațional, echitabil, dar mai ales rezonabil, adică echitatea, compensația și evitarea îmbogățirii fără justă cauză, iar nu scăderea din limita maximă a contractului de asigurare. În cazul de față forma de vinovăție a autorului faptei este culpa, iar victima a circulat cu un alt pasager pe un singur loc în autoturism și a consimțit să fie transportat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice, sens în care, la stabilirea daunelor urmează a se ține cont și de gradul acestuia de vinovăție.

Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele argumente comune: Deși în cauză, pentru ambele recursuri s-a invocat, de către partea adversă, neîncadrarea în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ce ar fi atras aplicarea sancțiunii nulității acestora, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantă și interveniente se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor, precum și în teza prevăzută de art. 304 pct. 9 din același cod, cu referire la neaplicarea, sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor, a Ordinului nr. 5/2010 al CSA, care prevedea, la data survenirii cazului asigurat, o limită de despăgubire de 2.500.000 euro.

De asemenea, recursul declarat de pârâtă se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dat fiind faptul că se critică neaplicarea, de către instanța de apel, în ceea ce privește stabilirea răspunderii civile delictuale, a criteriului culpei concurente a victimei, care a cunoscut și a acceptat riscurile la care se supunea, urcând în autovehiculul condus de autorul accidentului, împrejurare ce ar fi determinat, în opinia recurentei, o diminuare a despăgubirilor. Având în vedere că recursurile declarate în cauză vizează, în ambele variante, critici aduse modalității de cuantificare a despăgubirilor acordate, prin prisma respectării unor criterii legale, Înalta Curte va analiza cauza din perspectiva unor considerente comune.

Astfel, recurentele-reclamante susțin, într-o primă teză, că hotărârea instanței de apel nu respectă dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv, "(...) conține ample considerații teoretice relative la daunele morale și prejudiciul moral, fără ca instanța de apel să arate în concret motivele pe care și-a fundamentat soluția, să examineze apărările noastre formulate în cuprinsul întâmpinării sau să indice motivele de drept care au condus la soluția admiterii apelului pârâtei SC O.V.I.G. SA și reducerii cuantumului daunelor morale acordate soției și surorilor victimei accidentului rutier", situație de natură să încalce dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și să atragă casarea hotărârii astfel pronunțate.

Dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. reglementează, în mod imperativ, obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate. Motivarea reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional, întrucât hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului, consecință a unor raționamente logice făcute de instanță.

În speță, se constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de textul legal anterior citat, întrucât instanța de apel a expus în mod corespunzător argumentele ce au determinat formarea convingerii sale și a răspuns tuturor chestiunilor deduse judecății prin intermediul motivelor de apel formulate de către pârâtă, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Motivarea hotărârii judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părți în cadrul criticilor de nelegalitate aduse soluțiilor pronunțate anterior, ci implică examinarea reală a problemelor esențiale ce au fost supuse analizei judiciare și redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunțarea soluției respective.

În cauză, problema de drept în jurul căreia poartă analiza instanței este aceea a aprecierii asupra cuantumului daunelor morale acordate părinților, soției supraviețuitoare, fiului și surorilor victimei unui accident rutier, în considerarea relațiilor afective dintre ele și a impactului, de natură prejudiciabilă, pe care decesul victimei l-a avut asupra acestor membri de familie, în raport de condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea instituției răspunderii civile delictuale.

În justificarea soluției pronunțate, instanța de apel, pe lângă considerațiile teoretice privind noțiunea de daune morale, prejudiciu moral, criteriile ce stau la baza evaluării sumelor acordate cu acest titlu, precum și referirile la practica jurisprudențială în materie, a constatat că, în ceea ce privește daunele morale acordate soției supraviețuitoare și surorilor victimei, instanța de fond nu a ținut cont de principiul echității și nu a respectat un echilibru între sumele acordate moștenitorilor aflați într-un grad de rudenie apropiat cu autorul. Instanța de apel a procedat la aplicarea principiului echității și al justului echilibru, apreciind că soția supraviețuitoare se situează, din punct de vedere al pierderii suferite, pe același plan cu fiul victimei, sens în care a acordat acesteia, cu titlu de daune morale, aceeași sumă, respectiv, 50.000 euro.

Referitor la surorile victimei, instanța de apel, în aplicarea aceluiași principiu,al echității și al justului echilibru, a apreciat că dacă părinților li s-a acordat 25.000 Euro, suma de 5000 euro pentru fiecare dintre surori, reprezintă o reparație echitabilă pentru acestea. În stabilirea modalității de acordare a daunelor morale și a cuantumului acestora, instanța de apel nu avea cum să facă trimitere la "motivele de drept" pe care și-a întemeiat convingerea, cum greșit susțin recurentele-reclamante, întrucât cuantificarea prejudiciului moral, în condițiile în care constată ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, este o problemă de apreciere, în raport cu gravitatea vătămărilor aduse și intensitatea suferințelor cauzate.

Stabilirea daunelor morale, precum și cuantumul acestora, este atributul exclusiv al judecătorului care, pe baza unor probe materiale care circumstanțiază cazul producător de prejudiciu moral, având în vedere principiul îmbogățirii fără justă cauză și al echității, trebuie să stabilească o atare reparație. Or, din această perspectivă, considerentele hotărârii recurate se circumscriu exigențelor legale privind obligativitatea și necesitatea motivării, fiind prezentate, contrar susținerilor recurentelor reclamante, argumentele pe baza cărora instanța de apel și-a format convingerea. Susținerea recurentelor-reclamante conform căreia instanța de apel nu ar fi analizat apărările formulate prin întâmpinare, nu pot fi reținute, întrucât decizia atacată a fost pronunțată la data de 14 martie 2013, iar actul procedural a fost înregistrat la data de 13 martie 2013, în afara termenului prevăzut de lege, fiind calificat, chiar de către reclamante, drept note scrise.

Cu privire la cuantumul daunelor morale despre care reclamanta și intervenientele în interes propriu arată, într-o a doua teză a recursului formulat, că le-a fost diminuat printr-o greșită interpretare a dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2 lit. a) - c) și d) din Normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA și a dispozițiilor Legii nr. 136/1995, iar pârâta arată că este excesiv, raportat la faptul că victima a avut partea ei de vină în producerea accidentului, nici aceste critici nu pot fi primite. Astfel, despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora trebuie să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În stabilirea acestor tip de daune instanțele de judecată nu operează cu criterii prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, funcție de care se apreciază asupra întinderii reparației prejudiciului suferit. Acest cuantum diferă de la o speță la alta și, de regulă, se are în vedere suferința pricinuită părților vătămate, fie urmare a traumelor fizice îndurate (perioadă de spitalizare, rămânerea cu o infirmitate permanentă etc.), dar și suferința psihică produsă ca urmare a decesului unei persoane apropiate (cum este situația din cauza pendinte). De asemenea, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere ca sumele de bani pe care le acordă cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, respectiv, astfel de sume să nu constituie nici sancțiuni excesive pentru autorii daunelor și, implicit, pentru societățile de asigurare, nici venituri nejustificate victimelor daunelor.

Aceasta întrucât o atare despăgubire nu poate repara iremediabilul, ci poate doar să ofere o indemnizație satisfăcătoare victimei, în vederea atenuării suferințelor suportate care, chiar dacă nu pot fi cuantificate, pot fi totuși compensate prin acordarea unei sume de bani. Înalta Curte constată că în cauză, nu este incident nici cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a încălcat nicio normă legală în procesul de evaluare a cuantumului daunelor morale, atât prin menținerea hotărârii primei instanțe cu privire la sumele acordate cu acest titlu părinților și fiului victimei, cât și prin diminuarea acestor sume în ceea ce privește soția supraviețuitoare și surorile aceleiași victime, cu prilejul soluționării litigiului în apel.

Este evident că prin decesul victimei s-a cauzat părinților, soției supraviețuitoare, fiului și surorilor acesteia traume psihice accentuate, reprezentând prejudicii afective ce constau în suferința pe care o încearcă victimele indirecte (acele persoane legate printr-o relație de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată și care, datorită prejudiciului corporal cauzat acesteia, suferă o pierdere economică sau este lezată în sentimentele ei de afecțiune față de respectiva victimă imediată) din cauza pierderii unei ființe dragi, față de care au o afecțiune deosebită.

Așa cum s-a arătat în considerentele expuse în paragrafele anterioare, chiar dacă această pierdere nu poate fi înlocuită, ea poate fi compensată, iar sumele acordate de către instanța de fond părinților și fiului minor al victimei, astfel cum au fost menținute în apel, constituie, în opinia curții de apel, o satisfacție echitabilă, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie, cu principiul echității și al justului echilibru. În ceea ce privește daunele morale acordate reclamantei Ș.I.G., în calitate de soție supraviețuitoare a victimei, și intervenientelor P.A.G. și V.M., în calitate de surori ale aceleiași victime, Înalta Curte constată că ajustarea cuantumului acestor daune pe care a realizat-o instanța de apel, este, de asemenea, conformă legii și principiilor enunțate anterior ce guvernează această materie.

În mod corect, în stabilirea daunelor morale acordate soției supraviețuitoare, instanța de apel a avut în vedere sumele acordate cu același titlu fiului minor al victimei, căruia i s-a acordat suma de 50.000 euro, și care, situându-se pe același plan din punct de vedere al pierderii suferite cu aceasta, era firesc să se situeze pe același plan și din punct de vedere al compensațiilor primite ca urmare a tragicului eveniment.

Prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal, s-a statuat expres că "în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afectațiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului". Cu toate acestea, practica judiciară a recunoscut și fraților și surorilor victimei o atare prezumție de afectivitate, care să-i îndreptățească pe aceștia la compensații cu titlu de daune morale. În contextul însă în care, în speță, părinților decedatului li s-a acordat câte 25.000 euro pentru fiecare, instanța de apel a acordat suma de 5000 euro pentru fiecare intervenientă, apreciind că aceasta reprezintă o indemnizație corespunzătoare și conformă legii.

Prin urmare, sub acest aspect, nu se pot reține criticile recurentei-reclamante și a recurentelor-interveniente privind o presupusă interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2 lit. a) - c) și d) din Normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA și a dispozițiilor Legii nr. 136/1995, cu trimitere la plafonul de despăgubire stabilit prin Ordinul nr. 5/2010 în vigoare la data producerii accidentului, întrucât, așa cum s-a arătat deja, cuantumul daunelor morale nu cunoaște criterii de apreciere care să fie reglementate de legislația aferentă momentului producerii incidentului.

Referitor la susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora victima accidentului a avut propria vină în producerea acestuia, instanța de apel a avut în vedere acest aspect, stabilind, în baza analizei probatoriului administrat, că victimei nu i se poate imputa faptul că a acceptat să fie transportată de un șofer sub influența băuturilor alcoolice, câtă vreme nu avea cunoștință de acest aspect și ca atare, nu i se poate reține o culpă din acest punct de vedere. Recurenta pârâtă nu a formulat critici noi de nelegalitate, referitoare la modalitatea de aplicare de către instanța de apel a criteriului culpei concurente, mulțumindu-se a reitera susținerile din apel, motiv pentru care, instanța de recurs apreciază ca soluția pronunțată a fost dată cu corecta aplicare și interpretare a legii.

Reanalizarea pe fond a circumstanțelor producerii accidentului, reprezintă o chestiune de interpretare a probelor ce vizează situația de fapt stabilită în apel și nu poate constitui obiect de analiză în recurs, dat fiind limitările art. 304 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Ș.I.G. și intervenienții în nume propriu P.A.G., V.M., precum și de pârâta SC O.V.I.G. SA, împotriva Deciziei nr. 14 din 14 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2013. Procesat de GGC - GV