ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2230/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2230/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Vrancea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 4072/91/2012, reclamanții C.I., C.S., în calitate de

părinți, C.D., l.M. și C.l., în calitate de surori, respectiv, frate, ai

defunctei C.N.L.a, în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA, au solicitat

obligarea acesteia din urmă la plata sumei totale de 700.000 euro (sau

contravaloarea acestora în lei, la data plății, din care, câte 200.000 euro

pentru C.I. și C.S., părinții defunctei C.N.L., și câte 100.000 euro pentru

C.D., l.M. și C.l., surori, respectiv, frate, ai aceleiași defuncte),

reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin decesul rudei

lor, produs în urma accidentului de circulație produs la 02 ianuarie 2010; cu

cheltuieli de judecată, la care au renunțat ulterior, cu precizarea că le vor

formula pe cale separată.

În baza

prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, reclamanții au solicitat

introducerea în, în calitate de intervenient forțat, a numitului N.A, persoana

vinovată de producerea accidentului.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința penală nr. 8 din 14 ianuarie

2011, pronunțată de Judecătoria Adjud în Dosarul nr. 1733/173/2010, s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat că N.A, conducătorul autoturismului,

este vinovat de producerea accidentului de circulație soldat cu decesul numitei

C.N.L.

Au mai arătat

că autoturismul, condus de persoana vinovată, era asigurat R.C.A. la data

producerii accidentului la pârâta SC C.A. SA

Reclamanții au

susținut că, urmare a tragicului eveniment rutier, au fost prejudiciați moral

prin durerea încercată în urma decesului neașteptat al fiicei, respectiv

surorii lor, astfel încât în mod întemeiat pretind o minimă compensație care să

ușureze suferința persoanelor apropiate victimei.

Prin sentința

civilă nr. 10/C din 30 ianuarie 2013, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâta la plata către reclamanți a echivalentului în lei la data plății a

următoarelor sume, cu titlu de daune morale: 5.000 euro către C.l.; 5.000 euro

către C.S.; 2.500 euro către C.D.; 2.500 euro către l.M. și 2.500 euro către

C.l.; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că la 02 ianuarie

2010, în timp ce intervenientul forțat N.A conducea autoturismul, pe raza

localității Adjud, jud. Vrancea, datorită nerespectării vitezei legale și

neadaptării acesteia la condițiile de trafic, a produs un accident soldat cu

moartea victimei C.N.L.

S-a reținut că

autoturismul implicat în accident, condus de persoana vinovată, era asigurat

R.C.A. la data producerii accidentului la pârâta SC C.A. SA și că aceasta nu a

contestat în cauză existența și valabilitatea poliței.

Conform actelor

de stare civilă depuse la dosar (filele 8-14), coroborate cu declarațiile

martorului audiat, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de rude

apropiate ale defunctei C.N.L.a, victima accidentului rutier și că au suferit

în mod evident traume care îi îndreptățesc la plata de daune morale din partea

pârâtei, conform art. 1391 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009.

În

cuantificarea daunelor acordate reclamanților, tribunalul a avut în vedere că

acestea trebuie să fie rezonabile, iar aprecierea asupra lor să fie justă și

echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv suferit, în așa

fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a persoanelor

îndreptățite să pretindă și să primească daune morale, dar nici acestea să fie

derizorii.

Astfel, prima

instanță pentru a asigura un echilibru între prejudiciul suferit de reclamanți

și daunele cuvenite acestora s-a raportat la următoarele criterii: relația de

rudenie dintre reclamanți și defunctă, gradul de afecțiune existent între

aceștia, starea familială, faptul că toți reclamanți sunt persoane majore, care

nu au dovedit că s-ar fi aflat în întreținerea defunctei C.N.L.; formularea

cererii de acordare de despăgubiri la 3 ani de la data decesului victimei

accidentului și realitățile socio-economice ale momentului.

II. Împotriva

acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții și pârâta, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:

Reclamanții au

invocat netemeinicia sentinței atacate în raport de cuantumul redus al daunelor

morale acordate și au solicitat ca, față de împrejurările concrete în care a

decedat ruda lor și de impactul pe care dispariția bruscă și prematură a

acesteia l-a produs în viețile lor, să fie reapreciate daunele morale în sensul

acordării lor într-un cuantum care să le aducă o minimă satisfacție pentru

pierderea suferită.

Pârâta a

solicitat admiterea apelului propriu și schimbarea în parte a sentinței atacate

în sensul acordării de despăgubiri morale doar către părinții defunctei într-un

cuantum rezonabil, criticând hotărârea tribunalului sub aspectul cuantumului

daunelor morale acordate, susținând că acestea sunt disproporționat de mari

față de împrejurarea că victima a avut, la rândul ei, o culpă în producerea

accidentului, nepurtând centura de siguranță, iar reclamanții nu au făcut toți

dovada unei puternice legături afective față de defunctă, susținând că doar

părinții ar justifica un astfel de interes, nu și frații sau surorile acesteia

care, după decesul victimei, s-au căsătorit și și-au continuat activitatea

socială, profesională și de cuplu.

Prin Decizia

civilă nr. 35/A din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a

admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 10 din 30

ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Vrancea Tribunalului Vrancea, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în

sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanților următoarele sume de bani,

cu titlu de daune morale: câte 20.000 euro sau echivalentul în lei la data

plății, pentru C.I. și C.S. și câte 10.000 euro sau echivalentul în lei la data

plății, pentru C.D., l.M. și C.l.; a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva aceleiași sentințe și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate, înlăturând din cuprinsul ei dispozițiile

contrare deciziei pronunțate.

Pentru a decide

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că tribunalul a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ. adoptat prin

Legea nr. 287/2009, potrivit căruia instanța poate să acorde despăgubiri

ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea

încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la

rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Având în vedere

că norma legală precitată legitimează expres procesual activ frații și surorile

victimei în obținerea de daune morale, curtea a înlăturat ca nefondate

susținerile pârâtei în sensul excluderii reclamanților C.D., l.M. și C.l. din

categoria persoanelor îndreptățite la acoperirea prejudiciului moral suferit

prin pierderea bruscă și prematură a surorii lor C.N.L. în accidentul rutier

produs de autovehiculul asigurat.

Referitor la

cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, apreciat ca fiind prea

mic de reclamanți și prea mare de pârâtă, curtea a reținut, în esență că, deși

cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de

determinare, daunele morale stabilindu-se funcție de o serie de criterii

generale referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, ținând

cont de caracteristicile concrete ale speței, între care legătura de rudenie

dintre reclamanți și defunctă, părinți-fiică, respectiv frate și surori,

legătura afectivă existentă între aceștia, vârsta la care viața defunctei a

fost curmată, 31 de ani, a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor

morale acordate în primă instanță, la suma de 20.000 euro pentru fiecare dintre

cei doi părinți, și, respectiv, la 10.000 euro pentru fiecare dintre cei trei

frați, apreciind că acestea constituie o reparație echitabilă și de natură a

compensa suferința psihică a celor cinci reclamanți.

III. Împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs

pârâta, indicând în cererea depusă la dosar motivele de nelegalitate prevăzute

de dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

căii extraordinare de atac exercitate, pârâta a reluat susținerile formulate în

cuprinsul cererii de apel, dezvoltând împotriva deciziei atacate critici vizând

exclusiv cuantumul daunelor morale acordate reclamanților și, deși a indicat

motivele de nelegalitate anterior menționate, nu și-a dezvoltat criticile

subsumat acestora, prezentarea fiind una nestructurată.

De asemenea,

Înalta Curte constată că criticile formulate se referă la interpretarea și

aprecierea probelor, pârâta specificând chiar că reclamanții aveau obligația să

demonstreze, prin probe, că le-au fost lezate sentimentele puternice de

afecțiune, prin moartea violentă a numitei C.N.L.

În același

sens, pârâta a susținut că instanțele de fond, prin hotărârile pronunțate, au

dat eficiență numai situației de drept, nu și situației de fapt, în speță,

ignorând culpa concurentă a defunctei în producerea faptei ilicite, respectiv a

accidentului rutier, prin aceea că nu purta centura de siguranță.

A reiterat

susținerile referitoare la extinderea nejustificată de către instanțele de fond

a cercului persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, față de prevederile

legale, practica judiciară internă și a C.E.D.O., reluând opinia sa în sensul

că doar părinții defunctei victime a accidentului rutier ar justifica primirea

de despăgubiri și solicitând excluderea fratelui și surorilor acesteia de la

acordarea sumelor pretinse cu acest titlu.

Referitor la

dreptul la despăgubiri al reclamanților C.l., C.D. și l.M., respectiv fratele

și surorile defunctei C.N.L., pârâta a arătat că acesta ar fi fost întemeiat,

doar în măsura în care aceștia ar fi avut o vârsta fragedă, iar creșterea,

întreținerea și educarea lor ar fi depins de sursele de venit ale defunctei, în

orice altă situație, în opinia pârâtei, fiind vorba despre o îmbogățire fără

justă cauză a acestora.

Înalta Curte în

conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc.

civ., văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului.

Recurenta a

reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio

critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar

formal motivele de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Însă, simpla

reluare a situației de fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor

expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi

încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar

modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor

sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii

instanței de apel.

Prin reluarea

criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă

verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad

de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea,

motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este

constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Dispozițiile

art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri

judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite

motive de nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare,

motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate,

iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța de prim control

judiciar devolutiv.

Aceasta,

deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care

privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de

recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță,

susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin

critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt

altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar

care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu

numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C.

proc. civ., ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a

recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate

sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat.

Prin urmare,

nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc

cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu

constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci

când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație

intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile

recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de

apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

În alți

termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la

justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea

unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a

constata nul recursul în conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 35/A

din 13 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă

recurenta - pârâtă SC C.A. SA Sibiu la plata sumei de 1.576 lei, reprezentând

taxă judiciară de timbru datorată pentru judecata în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 iunie 2014.