ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2230/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4072/91/2012, reclamanții C.I., C.S., în calitate de părinți, C.D., l.M. și C.l., în calitate de surori, respectiv, frate, ai defunctei C.N.L.a, în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA, au solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei totale de 700.000 euro (sau contravaloarea acestora în lei, la data plății, din care, câte 200.000 euro pentru C.I. și C.S., părinții defunctei C.N.L., și câte 100.000 euro pentru C.D., l.M. și C.l., surori, respectiv, frate, ai aceleiași defuncte), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin decesul rudei lor, produs în urma accidentului de circulație produs la 02 ianuarie 2010; cu cheltuieli de judecată, la care au renunțat ulterior, cu precizarea că le vor formula pe cale separată.

În baza prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, reclamanții au solicitat introducerea în, în calitate de intervenient forțat, a numitului N.A, persoana vinovată de producerea accidentului. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința penală nr. 8 din 14 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria Adjud în Dosarul nr. 1733/173/2010, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că N.A, conducătorul autoturismului, este vinovat de producerea accidentului de circulație soldat cu decesul numitei C.N.L. Au mai arătat că autoturismul, condus de persoana vinovată, era asigurat R.C.A. la data producerii accidentului la pârâta SC C.A. SA Reclamanții au susținut că, urmare a tragicului eveniment rutier, au fost prejudiciați moral prin durerea încercată în urma decesului neașteptat al fiicei, respectiv surorii lor, astfel încât în mod întemeiat pretind o minimă compensație care să ușureze suferința persoanelor apropiate victimei.

Prin sentința civilă nr. 10/C din 30 ianuarie 2013, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a echivalentului în lei la data plății a următoarelor sume, cu titlu de daune morale: 5.000 euro către C.l.; 5.000 euro către C.S.; 2.500 euro către C.D.; 2.500 euro către l.M. și 2.500 euro către C.l.; fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că la 02 ianuarie 2010, în timp ce intervenientul forțat N.A conducea autoturismul, pe raza localității Adjud, jud. Vrancea, datorită nerespectării vitezei legale și neadaptării acesteia la condițiile de trafic, a produs un accident soldat cu moartea victimei C.N.L.

S-a reținut că autoturismul implicat în accident, condus de persoana vinovată, era asigurat R.C.A. la data producerii accidentului la pârâta SC C.A. SA și că aceasta nu a contestat în cauză existența și valabilitatea poliței. Conform actelor de stare civilă depuse la dosar (filele 8-14), coroborate cu declarațiile martorului audiat, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de rude apropiate ale defunctei C.N.L.a, victima accidentului rutier și că au suferit în mod evident traume care îi îndreptățesc la plata de daune morale din partea pârâtei, conform art. 1391 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009.

În cuantificarea daunelor acordate reclamanților, tribunalul a avut în vedere că acestea trebuie să fie rezonabile, iar aprecierea asupra lor să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv suferit, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a persoanelor îndreptățite să pretindă și să primească daune morale, dar nici acestea să fie derizorii. Astfel, prima instanță pentru a asigura un echilibru între prejudiciul suferit de reclamanți și daunele cuvenite acestora s-a raportat la următoarele criterii: relația de rudenie dintre reclamanți și defunctă, gradul de afecțiune existent între aceștia, starea familială, faptul că toți reclamanți sunt persoane majore, care nu au dovedit că s-ar fi aflat în întreținerea defunctei C.N.L.; formularea cererii de acordare de despăgubiri la 3 ani de la data decesului victimei accidentului și realitățile socio-economice ale momentului.

II. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții și pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte: Reclamanții au invocat netemeinicia sentinței atacate în raport de cuantumul redus al daunelor morale acordate și au solicitat ca, față de împrejurările concrete în care a decedat ruda lor și de impactul pe care dispariția bruscă și prematură a acesteia l-a produs în viețile lor, să fie reapreciate daunele morale în sensul acordării lor într-un cuantum care să le aducă o minimă satisfacție pentru pierderea suferită.

Pârâta a solicitat admiterea apelului propriu și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul acordării de despăgubiri morale doar către părinții defunctei într-un cuantum rezonabil, criticând hotărârea tribunalului sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, susținând că acestea sunt disproporționat de mari față de împrejurarea că victima a avut, la rândul ei, o culpă în producerea accidentului, nepurtând centura de siguranță, iar reclamanții nu au făcut toți dovada unei puternice legături afective față de defunctă, susținând că doar părinții ar justifica un astfel de interes, nu și frații sau surorile acesteia care, după decesul victimei, s-au căsătorit și și-au continuat activitatea socială, profesională și de cuplu.

Prin Decizia civilă nr. 35/A din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 10 din 30 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Vrancea Tribunalului Vrancea, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanților următoarele sume de bani, cu titlu de daune morale: câte 20.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, pentru C.I. și C.S. și câte 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, pentru C.D., l.M. și C.l.; a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva aceleiași sentințe și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, înlăturând din cuprinsul ei dispozițiile contrare deciziei pronunțate.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, potrivit căruia instanța poate să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. Având în vedere că norma legală precitată legitimează expres procesual activ frații și surorile victimei în obținerea de daune morale, curtea a înlăturat ca nefondate susținerile pârâtei în sensul excluderii reclamanților C.D., l.M. și C.l. din categoria persoanelor îndreptățite la acoperirea prejudiciului moral suferit prin pierderea bruscă și prematură a surorii lor C.N.L.

în accidentul rutier produs de autovehiculul asigurat.

Referitor la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, apreciat ca fiind prea mic de reclamanți și prea mare de pârâtă, curtea a reținut, în esență că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale stabilindu-se funcție de o serie de criterii generale referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, ținând cont de caracteristicile concrete ale speței, între care legătura de rudenie dintre reclamanți și defunctă, părinți-fiică, respectiv frate și surori, legătura afectivă existentă între aceștia, vârsta la care viața defunctei a fost curmată, 31 de ani, a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate în primă instanță, la suma de 20.000 euro pentru fiecare dintre cei doi părinți, și, respectiv, la 10.000 euro pentru fiecare dintre cei trei frați, apreciind că acestea constituie o reparație echitabilă și de natură a compensa suferința psihică a celor cinci reclamanți.

III. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta, indicând în cererea depusă la dosar motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, pârâta a reluat susținerile formulate în cuprinsul cererii de apel, dezvoltând împotriva deciziei atacate critici vizând exclusiv cuantumul daunelor morale acordate reclamanților și, deși a indicat motivele de nelegalitate anterior menționate, nu și-a dezvoltat criticile subsumat acestora, prezentarea fiind una nestructurată. De asemenea, Înalta Curte constată că criticile formulate se referă la interpretarea și aprecierea probelor, pârâta specificând chiar că reclamanții aveau obligația să demonstreze, prin probe, că le-au fost lezate sentimentele puternice de afecțiune, prin moartea violentă a numitei C.N.L.

În același sens, pârâta a susținut că instanțele de fond, prin hotărârile pronunțate, au dat eficiență numai situației de drept, nu și situației de fapt, în speță, ignorând culpa concurentă a defunctei în producerea faptei ilicite, respectiv a accidentului rutier, prin aceea că nu purta centura de siguranță. A reiterat susținerile referitoare la extinderea nejustificată de către instanțele de fond a cercului persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, față de prevederile legale, practica judiciară internă și a C.E.D.O., reluând opinia sa în sensul că doar părinții defunctei victime a accidentului rutier ar justifica primirea de despăgubiri și solicitând excluderea fratelui și surorilor acesteia de la acordarea sumelor pretinse cu acest titlu.

Referitor la dreptul la despăgubiri al reclamanților C.l., C.D. și l.M., respectiv fratele și surorile defunctei C.N.L., pârâta a arătat că acesta ar fi fost întemeiat, doar în măsura în care aceștia ar fi avut o vârsta fragedă, iar creșterea, întreținerea și educarea lor ar fi depins de sursele de venit ale defunctei, în orice altă situație, în opinia pârâtei, fiind vorba despre o îmbogățire fără justă cauză a acestora. Înalta Curte în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului. Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., indicând doar formal motivele de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Însă, simpla reluare a situației de fapt a cauzei și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar. Dispozițiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv. Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În speță, susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv. În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva Deciziei civile nr. 35/A din 13 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Obligă recurenta - pârâtă SC C.A. SA Sibiu la plata sumei de 1.576 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată pentru judecata în apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2014.