ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 602/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 602/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de
revizuire de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Hotărârea a cărei
revizuire se solicită
Prin Decizia nr. 3817 din 29 iunie 2011,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contencios Administrativ și
Fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 168 din 24 martie 2011.
Pentru a pronunța
această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 90
din 2007 a Plenului CSM s-a dispus validarea rezultatelor concursului de
promovare în funcția de execuție, organizat la 4 februarie 2007 și promovarea
începând cu data de 1 martie 2007 a candidaților declarați admiși.
Hotărârea a fost
recurată atât de d-na judecător S.R., cât și de d-l judecător G.D.M., recursul
fiind admis numai în privința ultimului recurent prin Decizia nr. 3289 din 27
iunie 2007 pronunțată de Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, C.S.M. fiind obligat să emită o hotărâre prin care să-l declare
admis în funcție de execuție pe loc la concursul din 4 februarie 2007.
Înalta Curte a
reținut că soluția adoptată de comisiile de corectare a baremelor, de anulare a
unor întrebări și acordare din oficiu de puncte pentru toți candidații care au
susținut concursul la anumite specializări nu este prevăzută de Regulamentul
privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și
procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006, cu modificările
și completările ulterioare, caz în care se impunea a fi sesizat C.S.M.,
potrivit art. 9 pct. 17 din regulament, ceea ce nu s-a întâmplat.
Recursul declarat de
d-na judecător S.R. împotriva Hotărârii nr. 90 din 2007 a fost respins prin
Decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, instanța de control
judiciar reținând în considerente că au fost respectate prevederile
Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor de promovare a
judecătorilor și procurorilor, în sensul că potrivit art. 14 din acest act
normativ, comisiile de soluționare a contestațiilor au reevaluat lucrările
scrise și au acordat note conform baremelor de evaluare și notare definitive.
În mod eronat susține
recurenta că se află într-o situație identică și cu judecătorul P.O.
Prin Decizia nr. 953
din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de P.O.
împotriva Hotărârii nr. 1063 din 16 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., s-a
anulat această hotărâre și a fost obligat intimatul să-i recunoască
recurentului gradul profesional de judecător de tribunal, instanța de control
judiciar apreciind că recurentul se află într-o situație similară cu cea
reținută prin Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în care parte a fost d-l
judecător G.D.M.
Prin Decizia nr. 4129
din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins
recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii nr. 816 din 7 mai 2009 a Plenului
C.S.M., prin care s-a respins solicitarea acesteia de a-i fi recunoscut gradul
de judecător de curte de apel și de a fi promovată la Curtea de Apel București.
Prin Hotărârea
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 168/2011 s-a respins
solicitarea petentei S.R. de a i se recunoaște gradul de judecător de Curte de
Apel și de a fi promovată la Curtea de Apel București.
Prin Decizia nr. 1117
din 21 iunie 2011, a respins recursul declarat de petiționară împotriva
Hotărârii menționate anterior, instanța de control judiciar reținând că în
cauză nu este aplicabil principiul nediscriminării, în speță neexistând
situații identice sau similare în care să se fi aflat recurenta, în raport cu
cei doi judecători - G.D.M. și P.O.
S-a argumentat că
jurisprudența Curții Constituționale, în concordanță și cu cea a Curții
Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul constituțional al
egalității în drepturi presupune identitate de soluții numai pentru situații
identice, principiul egalității nefiind egal cu cel al uniformității, așa încât
la situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
Criticile
revizuentei
Împotriva Deciziei
nr. 3817 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire S.R.
Revizuenta a susținut
că recursul său soluționat prin Decizia nr. 3817 din 29 iunie 2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție s-a întemeiat atât pe dreptul intern, cât și pe
Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe dreptul comunitar, însă instanța
de recurs și-a fundamentat soluția pe dreptul intern, făcând abstracție de
dreptul comunitar și de caracterul prioritar al acestuia, în raport cu dreptul
intern.
S-a arătat că în
concluziile privind inexistența discriminării invocate de recurenta-revizuentă
instanța de recurs s-a raportat exclusiv la dreptul intern, fără a face
referire la prevederile art. 6, 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și art. 1 din Protocolul adițional 12 la Convenție care fuseseră invocate în
recurs, încălcând și Recomandare (2004) a Comitetului de Miniștri.
Revizuenta a
învederat că nu s-a analizat incidența conceptului de discriminare, sub forma
discriminării directe și indirecte, așa cum sunt acestea definite de art. 2 din
Directiva Consiliului nr. 200/78/CE, de creare a unui cadru general în favoarea
egalității de tratament în privința încadrării în muncă și ocupării forței de
muncă.
Astfel art. 2 alin.
(1) lit. a) din Directivă definește discriminarea directă prin raportare în
timp la prezent și viitor, ceea ce nu se întâmplă în legislația națională.
A susținut revizuenta
că principiul nediscriminării este menționat în art. 2 din Tratatul UE în forma
consolidată de la Lisabona, în Directiva 2000/78/CE care se aplică și
persoanelor din sectorul public și inclusiv în materie de promovare, relevantă
fiind și Recomandarea nr. 2004(5) a Comitetului de Miniștri privind necesitatea
verificării, de către statele membre, a compatibilității legilor, proiectelor
de legi și a practicilor administrative, cu standardele Curții Europene a
Drepturilor Omului.
A concluzionat
revizuenta că principiul supremației dreptului comunitar determină obligația
instanțelor naționale de a interpreta normele dreptului intern în lumina
normelor comunitare, de a exclude normele naționale contrare dreptului
comunitar și de a aplica dreptul comunitar în lipsa prevederilor dreptului
intern, obligații care nu au fost respectate de instanța națională la
pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită.
S-a solicitat
admiterea cererii de revizuire și pe cale de consecință și a recursului,
potrivit motivelor prezentate pe larg anterior.
Apărările intimatului
Consiliul Superior al
Magistraturii a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea
cererii de revizuire ca nefondată.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Potrivit
dispozițiilor art. 21(2) din Legea nr. 554/2004 constituie motiv de revizuire
pronunțarea hotărârilor definitive și irevocabile prin încălcarea principiului
priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148(2) coroborat cu art.
20(2) din Constituție.
Aplicarea
principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la
Uniunea Europeană presupune existența unei neconcordanțe între normele interne
și cele comunitare, instanțele fiind obligate să dea întâietate reglementării
Comunitare.
Revizuenta nu a
dovedit această cerință esențială pentru aplicarea prioritară a dreptului
comunitar, deoarece nu a indicat prevederile din legislația internă considerate
a fi fost aplicate în mod greșit în decizia atacată și nu a motivat
incompatibilitatea acestora cu reglementare comunitară.
Pretinsa încălcare de
către instanța de recurs, a art. 2 din Tratatul de la Lisabona, a Directivei
2000/78/CE și a Recomandării 2004(5) a Comitetului de Miniștrii au fost
neîntemeiat invocate de revizuentă pentru considerente care vizează rejudecarea
recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la
adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21(2) din Legea nr. 554/2004.
Instanța de recurs a
analizat pretinsa discriminare invocată de revizuenta-recurentă în funcție de
criticile formulate și de dispozițiile legale incidente.
Din motivele invocate
de revizuentă rezultă că prin prezenta cerere de revizuire se tinde în
realitate la o nouă judecată a recursului, situație inadmisibilă față de
prevederile art. 6(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire
la respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Pentru considerentele
prezentate, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.
21(2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de
revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de
revizuire formulată de S.R. împotriva Deciziei nr. 3817 din 29 iunie 2011 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 februarie 2012.
Procesat
de GGC - NN