ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3606/2008

Recurenta A.V.A.S. a comunicat contestatoarei, la data de 5 iunie 2006 titlurile executorii constând în bilet la ordin în valoare de 750.000 dolari SUA emis la data de 24 octombrie 1995 de către SC B.A.I. SA Alba Iulia în favoarea SC B. SA și avalizat de F.P.P. II M. (actualul SC S.I.F. SA) și convenția de scontare din data de 25 octombrie 1995, încheiată între emitent și giratar.

Forma tipică de circulație cambială este girul. Șirul girurilor nu este întrerupt atunci când în anumite puncte nu mai apare ca girant primitorul titlului în baza girului anterior dacă se face dovada transmiterii de drept comun: succesiune sau cesiune, între ultimul giratar al șirului neîntrerupt de giruri și girantul care începe un nou șir de giruri, situație în care se găsește și biletul la ordin în speță.

Biletul la ordin în speță a fost avalizat nu de semnatarii lui ci de un terț: F.P.P. II M., în prezent SC S.I.F. SA, și care în calitate de avalist, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 este obligat să plătească în locul avalizatului, respectiv SC B.A.I. SA, debitor cedat în contractul de cesiune, avalistul fiind terț și față de convenția de scontare încheiată între semnatarii biletului la ordin cu privire la acesta și pe care, astfel o garantează. Garanția dată prin aval reprezintă o obligație de plată cu caracter autonom, independentă de obligația avalizată, cu efecte juridice proprii, motiv pentru care, în cazul ineficacității biletului la ordin, ea valorizează fidejusiune. Astfel caracterizat, avalul se înscrie în enumerarea art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 privind categoriile de titluri executorii, el fiind un act prin care s-a constituit o garanție personală așa încât este justificată executarea silită pornită de A.V.A.S. în baza titlurilor executorii, bilet la ordin și convenția de scontare, conform O.U.G. nr. 51/1998.

Prin contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 21 iulie 1999, SC B. SA a cesionat creanța sa față de debitorul cedat SC B.A.I. SA către A.V.A.B. rezultată din titlurile de creanță comunicate contestatoarei la 5 iunie 2006. Conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris. Data la care se constată împlinirea sau nu a termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită este data contractului de cesiune. Prescripția scursă anterior încheierii contractului de cesiune este deci tot o prescripție a dreptului de a cere executare silită a cărei reglementare de drept comun își are sediul în art. 6 din Decretul nr. 167/1958 iar după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 în secțiunea a VI-a C. proc. civ. (art. 405 - 405 3 ). Dacă la momentul încheierii contractului de cesiune prescripția nu era împlinită se aplică termenul de 7 ani reglementat de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 care începe să curgă de la data la care se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv de la data scadenței, aceeași dată de la care s-a calculat și termenul de prescripție de drept comun pentru a se vedea dacă acesta se împlinise la momentul cesiunii. Legea nr. 58/1934 nu reglementează prescripția dreptului de a cere executarea silită, art. 94 din lege reglementând numai prescripția acțiunilor directe, situație în care se aplică dreptul comun în materia prescripției executării, în cazul în speță termenul prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958, de trei ani. Observând că la data contractului de cesiune 21 iulie 1999, termenul de prescripție de drept comun nu era împlinit, devine incident termenul de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 și procedând la calcularea lui de la data scadenței biletului la ordin în speță, respectiv de la data de 24 octombrie 1996 se constată că la data comunicării titlului executor de către A.V.A.S., acesta ar fi fost împlinit, dacă nu intervenea întreruperea cursului prescripției prin Protocolul din 29 august 2003.

Conform prevederilor procedurale în vigoare la data scadenței biletului la ordin, acesta a fost investit cu formulă executorie. Investirea cu formulă executorie nu constituie un act de întrerupere a cursului prescripției și nici opoziția la executare formulată de SC S.I.F. SA și care prin sentința nr. 23 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, a fost respinsă, reținându-se că semnătura avalistului pe biletul la ordin este conformă cu prevederile art. 8 din Legea nr. 58/1934, executarea nefiind suspendată, așa încât constatarea instanței de fond cu privire la caracterul întreruptiv de prescripție este greșită. Este greșită de asemenea și constatarea primei instanțe cu privire la interpretarea Protocolului încheiat între A.V.A.S. și SC S.I.F. SA la data de 29 august 2003 în sensul că acesta nu ar conține o recunoaștere de datorie și că, în consecință, nu ar avea ca efect întreruperea prescripției. Obiectul Protocolului menționat l-a format reglementarea modalității de achitare a obligațiilor de plată pe care SC S.I.F. SA le are față de A.V.A.S. decurgând din analizarea biletelor la ordin pe care acesta le menționează, printre care și biletul la ordin în speță. În articolul 4 al Protocolului se arată că părțile vor încheia convenții de eșalonare la plată a sumelor datorate de SIF rezultate din avalizări iar în art. 5 părțile se obligă ca în 15 zile să clarifice și să identifice modalitățile de stingere a obligațiilor de plată, iar stingerea în totalitate a obligațiilor de plată să se facă până la data de 31 decembrie 2007. Rezultă din conținutul Protocolului menționat, fără echivoc, recunoașterea de către SIF a calității sale de debitoare și a realității obligațiilor de plată, rezultate din analizările biletelor la ordin. Așa fiind, cursul prescripției a fost întrerupt la data încheierii Protocolului, 29 august 2003, dată de la care începe să curgă un nou termen de prescripție de 7 ani conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 și care la data comunicării titlurilor executorii, 5 iunie 2006, nu era împlinit. Nici celelalte susțineri ale contestatoarei nu pot fi primite, respectiv pct. 1-3, 6-8 din contestația formulată, în raport de conținutul protocolului prin care se recunoaște obligația de plată iar pct. 5 față de încheierea din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia prin care s-a respins opoziția la executare formulată de contestatoare. Cât privește lipsa încheierii de investire a biletului la ordin invocată prin întâmpinare în cauza de față este de observat că biletul la ordin care ope legis are valoare de titlu executor (art. 62 din Legea nr. 58/1934), a fost investit cu formulă executorie conform prevederilor procedurale în vigoare la data scadenței lui, fiind fără relevanță în cauză circuitul juridic al încheierii de investire sau conținutul somației de executare. Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica sentința atacată și va respinge contestația, reținând ca neîntemeiate și celelalte motive invocate în contestația la executare.