ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3606 din 2 decembrie 2008, a admis recursul declarat de intimata A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 63 din 28 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.I.F.M. SA BACĂU ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.I.F.M. SA BACĂU în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Prin încheierea pronunțată la 12 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a dispus suspendarea judecății cauzei conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., iar prin referatul arhivei din 17 noiembrie 2008 s-a propus fixarea unui termen pentru constatarea perimării conform art. 248 C. proc. civ. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, inclusiv de recurs se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni în materie comercială. Reținând că termenul de perimare de 6 luni care s-a împlinit nu a fost întrerupt conform art. 249 C. proc. civ., și nici suspendat conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimată cererea de recurs conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată cererea formulată de revizuenta S.I.F.M. SA Bacău, de revizuire a deciziei nr. 3606 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.